Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 145/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori
și de familie,de conflicte de muncă
și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ NR. 145/Ap DOSAR NR-
Ședința publică din 26 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Dorina Rizea judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
- - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamanta și de pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - prin B împotriva sentinței civile nr.148/S din 22.05.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 24 noiembrie 2009 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 26 noiembrie 2009.
CURTEA:
Asupra apelurilor de față:
Constată că prin sentința civilă nr.148/S/2009 Tribunalul Brașova admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta în contradictoriu cu intimații Statul Român, reprezentat legal de Ministerul Finanțelor, reprezentat convențional de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, AL., Municipiul B și și, în consecință, a constatat că Statul Român a preluat imobilul înscris în nr. 160 B, nr. top. 5108-5109/2/V, compus din cameră, bucătărie, baie, pivniță și cota de 6, 35 % din părțile de uz comun, în temeiul unui titlu nevalabil.
A respins restul pretențiilor formulate de reclamantă.
A obligat reclamanta să achite pârâtului suma de 3750 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a se pronunța astfel s-a reținut că din copia integrală și legalizată a cărții funciare nr. 160 B, rezultă că imobilele înscrise sub numerele topografice 5108 și 5109, constând din casă de locuit cu teren și grădină,a constituit obiectul dreptului de proprietate al autoarei reclamantei -, născută, fiind dobândit de aceasta cu titlu de cumpărare, la data de 14.04.1930.
La data de 17.08.1962, în evidențele de publicitate imobiliară a fost întabulat, asupra imobilelor mai sus arătate, dreptul de proprietate al Statului Român, drept pe care acesta l-a dobândit cu titlu de naționalizare, în temeiul Decretului nr. 92/1950.
Ulterior datei preluării imobilului de către stat, acesta a fost supus unor operațiuni de comasare și dezmembrare, ce au avut ca efect formare a 10 loturi, aferente fiecăreia dintre unitățile locativ ce intră în compunerea acestui imobil.
La data de 11.01.2005, în cartea funciară menționată a fost întabulat dreptul de proprietate al pârâtului asupra apartamentului nr. 5 din imobil, drept dobândit de acesta în temeiul contractului de vânzare - cumpărare nr. 24833/15.06.2006, încheiat cu AL. L, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 112/1995.
Pentru a obține restituirea imobilului mai sus identificat reclamanta a uzat de procedura specială instituită de Legea nr. 10/2001, sens în care, la data de 05.02.2002, a înregistrat pe rolul pârâtei AL. Lon otificare.
Prin decizia nr. 396/18.04.2005, pârâta AL. Lar espins notificarea pe care reclamanta a formulat-o în temeiul Legii nr. 10/2001pentru imobilul în litigiu, motivat de faptul că, aceasta nu a făcut dovada calității de succesor în drepturi al proprietarului inițial al imobilului și, prin urmare, nici dovada calității de persoană îndreptățită la restituirea acestui imobil.
Împotriva acestei decizii reclamanta a exercitat calea de atac a contestației a cărei soluționare a fost suspendată ca urmare a contestării de către partea menționată, în cadrul prezentului proces, a valabilității titlului cu care bunul imobil în litigiu a intrat în patrimoniul statului și a actului translativ de proprietate, ce a fost perfectat în temeiul Legii nr. 112/1995, cu privire la acest imobil.
În ceea ce privește primul capăt al cererii supusă judecății, care vizează constatarea nevalabilității titlului cu care statul a preluat imobilul în litigiu, tribunalul a reținut următoarele:
Imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român în temeiul Decretului nr. 92/1950 or, acest act normativ contravenea însăși Constituției și legislației interne în vigoare la data adoptării sale.
Astfel, art.8 din Constituția României din 1948- sub imperiul căreia a fost adoptat Decretul nr. 92/1950 - prevedea, cu titlu de principiu, că proprietatea particulară este recunoscută și garantată prin lege. De la principiul mai sus-enunțat, art. 11 din Constituția menționată a instituit o excepție, statuând că, mijloacele de producție, băncile și societățile de asigurare, proprietate particulară, pot deveni proprietate de stat, bun al întregului popor.
Or, imobilul în litigiu, având destinația de locuință nu poate fi considerat "mijloc de producție" și, prin urmare nici nu putea fi naționalizat, în conformitate cu dispozițiile Constituției României din 1948.
Raportat la considerentele de fapt și de drept mai sus - expuse, instanța a reținut că, petitul din cererea dedusă judecății relativ la nevalabilitatea titlului cu care statul a preluat imobilul în litigiu este întemeiat, astfel că el va fi admis.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare 24833/15.06.2004, tribunalul constată următoarele:
La data de 31.03.2003, pârâtul a înregistrat, pe rolul Judecătoriei Brașov, o cerere prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta AL. L ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunțe o sentință prin care să fie obligată pârâta AL. L la încheierea unui contract de vânzare - cumpărare cu privire la locuința situată în B,-, compusă din o cameră și dependințe, sub sancțiunea plății de daune cominatorii.
Prin sentința civilă nr. 6713/03.07.2003, Judecătoria Brașova admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de pârâtul din prezentul proces, și, în consecință, a obligat-o pe pârâta AL. să încheie cu acesta, în condițiile reglementate de Legea nr. 112/1995, un contract de vânzare - cumpărare pentru spațiul locativ mai sus identificat.
Împotriva acestei sentințe, pârâta AL. a exercitat calea de atac a apelului.
Prin decizia civilă nr. 1204/23.11.2003, Tribunalul Brașova respins apelul astfel declarat cu consecința menținerii sentinței pronunțată de prima instanță.
Hotărârea judecătorească ce a fost pronunțată de instanța de apel a devenit irevocabilă prin nerecurare.
Conform regulilor ce guvernează regimul juridic al nulității, buna-credință a subdobânditorului, existentă la data perfectării actului juridic, face inoperantă sancțiunea nulității.
Din documentația în baza căreia a fost încheiat contractul de vânzare - cumpărare atacat, rezultă că, vânzarea bunului, ce a format obiectul său material, a fost decisă prin hotărâri irevocabile ale instanțelor judecătorești, care au statuat în sensul că, acest bun imobil face parte din categoria imobilelor ce constituie obiectul de reglementare al Legii nr. 112/1995 și că, pârâtul este îndreptățit la cumpărarea acestuia în temeiul actului normativ menționat. De asemenea, din această documentație reiese că, la data la care a fost formulată cererea de cumpărare a acestui imobil, precum și la data sesizării instanțelor judecătorești, în evidențele de carte funciară figura în calitate de proprietar Statul Român, în aceste evidențe nefiind notată nicio cerere de revendicare a bunului indicat.
În aceste condiții, tribunalul a reținut că pârâtul fost de bună - credință la data la care a cumpărat imobilul cu destinația de locuință din litigiu.
S-a reținut că o hotărâre judecătorească nu poate genera, în principiu, drepturi subiective și obligații pentru un terț, în schimb drepturile și obligațiile părților trebuie respectate și de terțele persoane.
Nulitatea este sancțiunea de drept civil care lipsește actul juridic civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. Prin urmare, momentul în raport cu care se apreciază conformitatea actului juridic cu legea este acela al încheierii actului juridic.
Așa cum s-a arătat, contractul de vânzare cumpărare atacat a fost încheiat la data de 15.06.2004, în temeiul unor hotărâri judecătorești irevocabile. La data perfectării acestui act juridic, nu exista nicio hotărâre judecătorească care să statueze că, titlul în baza căruia imobilul, ce a format obiectul său material, a trecut în proprietatea statului în temeiul unui titlu nevalabil.
Așa fiind, tribunalul, pentru considerentele de fapt și de drept mai sus menționate a respins capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare, ce a fost încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, cu privire la imobilul din litigiu.
În ceea ce privește capătul de cerere relativ la rectificarea evidențelor de carte funciară, tribunalul a constatat că acesta este subsidiar capătului de cerere relativ la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare mai sus indicat, astfel că el a fost, la rândul său, respins.
Așa fiind, tribunalul, pentru considerentele ce preced, a admis în parte, astfel cum a fost precizată, cererea supusă judecății și a dispus conform dispozitivului prezentei sentințe.
În conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedură civilă, reclamanta a fost obligată să achite pârâtului suma de 3750 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanta și pârâtul Statul Român reprezentat legal de Ministerul Finanțelor Publice prin reprezentant convențional Direcția Generală a Finanțelor Publice
În dezvoltarea motivelor de apel, reclamanta critică hotărârea pentru respingerea greșită a petitului privind nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare cu consecința radierii din cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâților, susținând că prezumția de bună credință nu mai este operabilă în cazul dobândirilor de către chiriași a imobilelor după data intrării în vigoare a Legii 10/2001.
Pe de altă parte, pârâtul nu poate fi considerat ca fiind de bună credință deoarece cu minime diligențe putea afla că pentru imobilul pe care dorea să-l cumpere era formulată notificare înregistrată la vânzătoarea B, sub nr.783/1178/05.02.2002.
De asemenea se arată că, încheierea contractului de vânzare-cumpărare în temeiul unei hotărâri judecătorești irevocabile nu este de natură să consolideze dreptul dobândit și să față inadmisibilă orice cerere de constatare a nulității absolute a contractului.
Deși a invocat ca și temei al nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nerespectarea dispozițiilor Legii 112/1995, se arată că acest motiv este unul subsidiar, întrucât primul motiv de nulitate este cel care vizează interdicția absolută de înstrăinare a imobilului după intrarea în vigoare a Legii 10/2001.
Ultima critică se referă la cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocațial, apreciindu-se că acesta este prea mare în raport cu munca prestată de avocat.
În drept, apelul este întemeiat pe prevederile art.282 și urm. Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de apel pârâtul Statul Român reprezentat legal de Ministerul Finanțelor Publice prin reprezentant convențional Direcția Generală a Finanțelor Publice B, reiterează excepțiile privind lipsa calității Ministerului Finanțelor Publice de reprezentant al Statului Român și lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pe fondul cauzei, se critică hotărârea apelată susținându-se că, acțiunea reclamantei este inadmisibilă, întrucât după intrarea în vigoare a Legii 10/2001 nu se mai pot formula acțiuni pe dreptul comun având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului și revendicarea imobilelor preluate de stat cu consecința despăgubirii.
În drept, apelul este întemeiat pe dispozițiile art.282 și urm. Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată în cauză de pârâtul Statul Român reprezentat legal de Ministerul Finanțelor Publice prin reprezentant convențional Direcția Generală a Finanțelor Publice se solicită respingerea apelului reclamantei pentru aceleași motive menționate în cererea de apel formulată de această parte.
Prin întâmpinările formulate de pârâții B și se solicită respingerea apelului reclamantei ca nefondat.
De asemenea, prin întâmpinarea formulată în cauză de apelanta reclamantă se solicită respingerea apelului pârâtului ca nefondat.
Examinând sentința în raport cu motivele apelurilor, curtea reține că apelurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În baza art.137 Cod procedură civilă curtea va analiza cu prioritate excepțiile reiterate de apelanta pârâtă atât prin motivele de apel cât și prin întâmpinarea formulată în cauză.
Astfel, va reține ca fiind corect respinse ambele excepții, având în vedere prevederile art.25 din Decretul nr.31/1954 și faptul că Statul Român are legitimare procesuală pasivă în cauză față de mențiunile din cartea funciară unde figurează ca proprietar tabular.
Critica reclamantei referitoare la faptul că buna credință nu mai operează după data intrării în vigoare a Legii 10/2001 este înlăturată de curte având în vedere prevederile art.45 din Legea 10/2001 republicată, prin care nu se sancționează cu nulitate absolută actele de înstrăinare încheiate cu bună credință.
Analizând valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare în momentul încheierii actului prima instanță a reținut corect buna credință a cumpărătorului care a procedat la cumpărarea imobilului din litigiu în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care s-a atestat îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea 112/1995 pentru înstrăinarea imobilului.
La această situație se adaugă și evidențele de carte funciară existente la data formulării cererii de cumpărare - 08.01.1997 - și la data sesizării instanțelor judecătorești - 31.03.2003 - de a statua cu privire la dreptul pârâtului de a cumpăra imobilul.
De altfel, instanța europeană a stabilit că atenuarea vechilor atingeri să nu creeze noi greutăți distorsionate pentru cumpărătorii de bună credință iar principiul securității raporturilor juridice trebuie respectate și în cazul acestora.
Cât privește efectele juridice ale hotărârii judecătorești irevocabile în baza căreia pârâtul a cumpărat imobilul, curtea reține că acesta se poate prevala de dispozițiile art.1200 pct.4 Cod procedură civilă iar drepturile și obligațiile părților stabilite prin aceasta trebuie respectate și de terțele persoane.
De altfel, potrivit art.45 (21) "contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii 112/1995 cu modificările ulterioare, sunt autentice și constituie titlu de proprietate opozabil de la data încheierii acestora".
Cât privește motivul de nulitate care vizează interdicția absolută de înstrăinare a imobilului după intrarea în vigoare a Legii 10/2001, considerat de apelantă ca fiind principalul motiv de nulitate, este înlăturat de curte pe considerentul că acest motiv nu era prevăzut de o normă imperativă în vigoare la data încheierii actului de înstrăinare.
Critica ref eritoare la cenzurarea onorariului avocațial va fi respinsă ca nefondată, întrucât onorariul avocațial a fost stabilit potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale și cu respectarea prevederilor Legii 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, astfel că, instanța nu constată că onorariul avocațial este nepotrivit de mare față de valoarea pricinii și munca depusă de avocat.
Pentru motivele mai sus reținute, curtea va respinge ca nefondat apelul reclamantei.
Critica formulată în apelul pârâtei privind inadmisibilitatea acțiunii în revendicare pe dreptul comun după intrarea în vigoare a Legii 10/2001, este înlăturată de curte, pe considerentul că prezenta acțiune are ca temei legal prevederile art.111 Cod procedură civilă și nu prevederile art.480 Cod civil, respectiv este o acțiune în constatare și nu în revendicare imobiliară.
Pentru aceste motive, instanța de apel va respinge apelul pârâtului ca nefondat.
Prin urmare, având în vedere considerentele reținute, în baza art.296 Cod procedură civilă, curtea va respinge apelurile și va păstra ca legală și temeinică hotărârea apelată.
Reținându-se culpa procesuală în sarcina apelantei reclamante, în baza art.274 Cod procedură civilă va fi obligată la plata către intimatul a sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de reclamanta și pârâtul Statul Român reprezentat legal de Ministerul Finanțelor Publice prin reprezentant convențional Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr.148/S/22.05.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov pe care o păstrează.
Obligă apelanta să plătească intimatului pârât suma de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red. /24.12.2009
Dact. /04.01.2010.
- 7 exemplare -
Jud. fond -
Președinte:Dorina RizeaJudecători:Dorina Rizea, Cristina Ștefăniță, Cristina Năpar
