Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1481/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1481/
Ședința publică din 21 octombrie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu -M, cu sediul în municipiul Târgu M,-, județul M și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1142 din 11 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reprezentanta pârâților recurenți, consilier juridic și reclamantul intimat, lipsă fiind pârâtul intimat Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile au fost declarate și motivate în termen, fiind scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Neformulându-se cereri, instanța acordă părților cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Reprezentanta pârâților recurenți susține recursurile astfel cum au fost motivate în scris, solicitând admiterea lui și modificarea în tot a sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
Reclamantul intimat solicită respingerea recursurilor și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică, pentru considerentele expuse în întâmpinare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1142/11 iunie 2008, Tribunalul Harghitaa respins cererea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind disjungerea capătului de cerere referitor la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă, precum și excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis acțiunea civilă formulată de către reclamantul împotriva pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu M și Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita și, drept consecință:
- a constatat că în perioada 01.07.1983 - 31.12.1984, reclamantul a desfășurat activitate judiciară asimilată judecătorilor și procurorilor, ce constituie vechime în magistratură;
- a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu M să procedeze la înscrierea în carnetul de muncă al reclamantului a acestei perioade cu mențiunile cuvenite.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Referitor la excepția necompetenței materiale a instanței invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, trebuie precizat faptul că art. 281 din Codul muncii, prevede expres că jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, modificarea, executarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale, sau după caz colective de muncă, prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali. Art. 1 din Codul muncii stipulează că acesta reglementează totalitatea raporturilor individuale și colective de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum și jurisdicția muncii.
Deși pârâtul face referire în acest sens, la prevederile art. 8 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976, arătând că judecarea capătului de cerere privind efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă este de competența judecătoriei în a cărei rază teritorială își are sediul unitatea angajatoare, instanța a apreciat că aceste susțineri sunt nefondate, de vreme ce competența de soluționare a conflictelor de muncă ( implicit cererile ce vizează întocmirea, completarea și eliberarea carnetelor de muncă), este în mod expres prevăzută de art. 2 Cod procedură civilă și de Legea nr. 168/1999.
În acest context, tribunalul a respins cererea pârâtului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de disjungere a capătului de cerere referitor la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă și totodată, pentru aceleași considerente, și excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamantul ( actualmente procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița ) a absolvit Institutul de " cel ", promoția 1975, iar începând cu anul 1979 devenit comandant de navă ( Brevet seria B, nr. 8658/1979) în cadrul Comandamentului de Pescuit T, ulterior Întreprinderea de Pescuit
În anul 1983, reclamantul a absolvit facultatea de Drept din cadrul Universității I, obținând diploma de licență în științe juridice, specializarea drept.
Așa cum este reglementat la art. 82 din nr.OG 42/1997, republicată, privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare, comandantul, conducătorul de navă are obligația de a face cercetările care se impun în cazul în care la bordul navei sunt descoperite elemente ale unor infracțiuni prevăzute de legislația română, să acorde persoanei acuzate dreptul la apărare, să o protejeze pe ea și pe proprietățile ei, să o rețină în condiții normale de viață la bord și să o predea autorităților competente din primul port de escală, împreună cu documentele întocmite în timpul cercetării. De asemenea comandantul /conducătorul de navă are obligația de a consemna în jurnalul de bord al navei evenimentele prevăzute la alin.1 și să informeze în scris misiunea diplomatică a României din statul în al cărui port face escală nava ( alin.1 și 2 din art. 82 ).
Mai mult comandantul/conducătorul de navă are obligația de a înregistra în jurnalul de bord nașterile, căsătoriile și decesele care au loc la bordul navei și are dreptul și obligația de a certifica testamentul unei persoane aflate la bord, când nava se află în mers.
Certificarea acordată de comandantul/conducătorul de navă este echivalentă cu certificarea acordată de un notar public - art. 83 din nr.OG 42/1997.
În raport cu prevederile acestor texte de lege se poate considera că funcția de comandant de navă deținută de reclamant are caracter exclusiv civil, deci nu militar, întrucât funcționa în cadrul marinei civile, atribuțiile de serviciu fiind de specialitate pur juridică, desfășurate pe cazurile dreptului penal, civil, comercial și administrativ.
De asemenea, s-a reținut că, din analiza prevederilor art. 86 din Legea nr. 303/2004, în raport cu activitatea concretă desfășurată de reclamant în perioada 1983 - 1984, reiese în mod cert că acesta din urmă, prin natura muncii sale, avea responsabilități ce se găsesc și pot fi asimilate în mare măsură celor din cuprinsul art. 86 din Legea nr. 303/2004.
În plus, prin nerecunoașterea perioadei în care reclamantul a îndeplinit funcția de comandant de navă, ca și perioadă asimilată judecătorilor și procurorilor, s-a creat o situație discriminatorie între acesta și alte categorii socio-profesionale de specialitate juridică ce au desfășurat activități similare cu cele prevăzute de către petent, recunoscute de altfel ca și vechime în magistratură.
În acest sens s-a pronunțat și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr. 59/13.03.2007, precum și Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 2734/22.05.2007.
În ceea ce privește stabilirea existenței discriminării, tribunalul a făcut trimitere la Directiva 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare ( aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicată în Oficial al Comunităților Europene, nr. L 303/2000, conform căreia tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neaparat în situații chiar similare, precum și la dispozițiile art. 16 alin.1 și 2 din Constituția României, conform cărora cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
De asemenea, s-au invocat prevederile nr.OG 137/2000 - art. 2 și 3, stabilindu-se ca fiind injust criteriul de diferențiere constând în categoria socio - profesională, pentru ca o anumită perioadă să fie considerată vechime în magistratură.
Pentru aceste considerente, acțiunea a fost admisă, constatându-se că în perioada în care reclamantul a fost comandant de navă, acesta a desfășurat activitate asimilată judecătorilor și procurorilor, constituind vechime în magistratură.
Soluția anterior descrisă a fost atacată cu recurs de către pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu M și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocându-se motivele prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă.
Prin memoriul de recurs s-a susținut că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, respectiv la art. 86 din aceasta, care nu asimilează vechimii în magistratură funcția de comandant de navă. Or, rezolvarea solicitării reclamantului s-ar putea face numai prin intervenția legiuitorului, instanțele judecătorești nefiind abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente, care au girul puterii legislative, respectiv al Parlamentului sau, în anumite cazuri, pe cel al puterii executive, respectiv al Guvernului.
S-a mai susținut că diversele atribuții pe care le îndeplinesc comandanții de navă nu presupun pregătire juridică, iar cele care, totuși, au o astfel de natură, sunt exercitate doar datorită împrejurărilor excepționale în care se produc, ceea ce nu echivalează cu funcția de judecător sau procuror.
De asemenea, pârâții au invocat Deciziile nr.819 și 821 din 3 iulie 2008 ale Curții Constituționale, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 din nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Reclamantul a formulat întâmpinare în cauză, prin care a susținut legalitatea hotărârii primei instanțe, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând calea de atac dedusă judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea civilă formulată, reclamantul a solicitat să se constate că în perioada 1 iulie 1983 - 31 decembrie 1984 desfășurat activitate juridică asimilată judecătorilor și procurorilor, întrucât a fost comandant de navă și absolvent al facultății de drept.
Prima instanță a considerat ca fiind întemeiată solicitarea acestuia, pornind de la constatarea existenței unui tratament discriminatoriu, aplicat de legiuitor prin utilizarea, drept criteriu de diferențiere, a categoriei socio - profesionale, criteriu apreciat ca injust în raport de prevederile art. 2 alin. 1 și 3 din nr.OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Trebuie observat, însă, că funcția deținută de reclamant în perioada de referință invocată, nu se regăsește în enumerarea strictă și limitativă a art. 86 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, text care definește în mod clar profesiile și locurile de muncă asimilate magistraturii. Pe de altă parte, din economia normei legale enunțate, rezultă în mod implicit, ca și condiție pentru ocuparea respectivelor funcții, absolvirea cursurilor de specialitate juridică.
Or, pentru ocuparea postului de comandant de navă, legislația nu prevede cerința absolvirii unor studii juridice, dovadă în acest sens fiind chiar faptul că reclamantul a fost numit în funcția respectivă în anul 1979, după ce a finalizat cursurile Institutului de " cel ", în anul 1975., în anul 1983 facultății de drept, nu este de natură a conduce la asimilarea activității desfășurate ulterior, pe același post - de comandant de navă, cu vechimea în magistratură, deoarece pentru ocuparea acestuia nu erau necesare studii juridice, astfel că nici nu poate fi echivalat cu o funcție de specialitate juridică, aptă să atragă vechimea în magistratură, prin raportare la prevederile art. 86 din Legea nr. 303/2004.
Pentru aceleași considerente, Curtea reține că reclamantul nu se află într-o situație comparabilă cu persoanele la care se referă textul de lege menționat, pentru a atrage aplicarea în speță a Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare ( aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicată în Oficial al Comunităților Europene, nr. L 303/2000), astfel că starea de discriminare invocată nu se confirmă, aprecierea primei instanțe sub acest aspect fiind eronată.
Este lipsită de relevanță invocarea în cauză a prevederilor art. 82 - 83 din nr.OG 42/1997, privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare, deoarece obligațiile enumerate în textul de lege menționat, care cad în sarcina comandantului de navă, nu presupun o specializare strict juridică, fiind exercitate doar în condițiile și împrejurările excepționale în care au loc evenimentele la care se face referire în cuprinsul respectivului act normativ. (săvârșirea unor infracțiuni, naștere, deces, etc.).
Față de aspectele anterior relevate, Curtea constată că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită prevederilor art. 86 din Legea nr. 303/2004 și ale art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 din nr.OG 137/2000, astfel că, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va admite căile de atac deduse judecății și va modifica în tot hotărârea primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu -M, cu sediul în municipiul Târgu M,-, județul M și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1142 din 11 iunie 2008 Tribunalului Harghita.
Modifică în tot sentința atacată.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul, cu domiciliul ales în T,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 21 octombrie 2008, în ședință publică.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, Pt fiind în concediu medical, semnează Președintele instanței |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exp./07.01.2009
Jud.fond.;
Asist. jud.;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
