Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1499/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1499/R/2009
Sedința publică din: 11.06.2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eugenia Pușcașiu
JUDECĂTORI: Eugenia Pușcașiu, Carmen Maria Conț Ana
: -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul reclamant G, împotriva deciziei civile nr.124/A/03.03.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, privind și pe intimanții pârâți, Consiliul Local C-N, având ca obiect constatare nulitate contract de vânzare-cumpărare.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă în instanță reprezentantul recurentului, avocat, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nemaifiind excepții de invocat și cereri prealabile de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.
Reprezentantul recurentului solicită, în principal, admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii în totalitate a apelului și, în consecință, respingerea excepției tardivității, iar în subsidiar, admiterea recursului și pe cale de consecință casarea cu trimitere spre rejudecare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 7245/09.06.2008, pronunțată de Judecătoria Cluj -N în dosar nr-, s-a respins cererea de repunere în termenul de prescripție, formulată de reclamant; s-a admis excepția prescripției și, în consecință, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâții - și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N, având ca obiect constatare nulitate contract de vânzare-cumpărare.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 40117/19.04.2000 încheiat cu Consiliul Local C-N, pârâta a cumpărat, în baza Legii nr. 112/1995, apartamentul nr. 2 din imobilul situat în C-N,-, pentru prețul de 63.608.243 lei vechi.
Potrivit art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, având ca obiect un imobil care intră sub incidența Legii nr. 10/2001, se prescrie într-un an de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, termen prelungit succesiv, cu câte trei luni, până la data de 14.08.2002, prin OUG nr. 109/2001 și OUG nr. 145/2001.
Cererea de repunere în termenul de prescripție a fost respinsă ca nefondată, întrucât în termen de 1 an de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamantul nu a făcut nici un demers pentru a afla dacă apartamentele din imobilul revendicat au fost sau nu înstrăinate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamantul G, solicitând repunerea sa în termenul de prescripție, cu consecința desființării sentinței și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivarea că în mod greșit instanța nu s-a pronunțat asupra capătului 2 de cerere, deși a menționat că respinge întreaga acțiune.
Tribunalul Cluj, prin decizia civilă nr. 124/A/03.03.2009, pronunțată în dosar nr-, a admis în parte apelul reclamantului, a desființat în parte sentința apelată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe doar în ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea preluării fără titlu a imobilului; a fost menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
S-a reținut în considerentele acestei decizii faptul că pentru a opera repunerea în termenul de prescripție este necesar ca reclamantul să fi fost împiedicat dintr-o cauză temeinic justificată de a acționa, însă, în speță, nu s-a dovedit existența unei asemenea împrejurări.
Apelul este însă fondat în parte, raportat la art. 297. proc. civ. întrucât prima instanță a omis să se pronunțe asupra petitului privind constatarea preluării fără titlu a imobilului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul G, solicitând admiterea recursului în temeiul art. 304 pct. 8 și 9. proc. civ. modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii în totalitate a apelului reclamantului, prin respingerea excepției tardivității.
În motivarea recursului s-au făcut câteva considerații prealabile, referitoare la istoricul unor litigii prin care reclamantul recurent a urmărit recuperarea imobilului din C-N,-, începând încă din anul 1997, arătându-se de către recurent că prin acțiunea înregistrată sub nr. 5620/1999 a solicitat, pe lângă revendicarea imobilului, și constatarea nulității absolute a tuturor contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de către Consiliul Local al municipiului C-N cu privire la imobilul în litigiu, ceea ce înseamnă că recurentul a solicitat în mod expres și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentul nr. 2.
Prin decizia nr. 4724/19.12.2002 a Curții Supreme de Justiție, ca urmare a admiterii recursului reclamantului, s-a statuat că instanța de rejudecare să se pronunțe cu privire la fiecare spațiu în parte, însă, în rejudecare, nici instanța de fond și nici instanța de control judiciar nu s-a pronunțat asupra constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu privire la apartamentul nr. 2.
În aceste condiții, nu se poate considera că pe perioada cuprinsă între apariția Legii nr. 10/2001 și până la momentul pronunțării deciziei nr. 475/R/2007 a Curții de APEL CLUJ, termenul de prescripție ar fi curs.
Nu se poate reține în sarcina recurentului culpa de a nu-și fi exercitat în termen acțiunea, câtă vreme, încă de la înregistrarea acțiunii din dosar nr. 5620/1999 a solicitat constatarea nulității absolute și a contractului de vânzare-cumpărare asupra apartamentului nr. 2. Apoi, nu se poate considera că prin reaua-credință a pârâtului, Consiliul Local al municipiului C-N, care nu a dezvăluit numele persoanei cumpărătoare a apartamentului, împotriva recurentului ar fi curs termenul de prescripție.
Instanța de apel ignoră faptul că, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, recurentul era în proces de revendicare pentru întregul imobil, proces în care a solicitat și constatarea nulității absolute a tuturor contractelor de vânzare-cumpărare, omițând să motiveze în vreun fel respingerea cererii reclamantului, prin care a solicitat să se constate că împotriva sa nici nu a început să curgă termenul de prescripție prevăzut de art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, pe motiv că deja se găsea în proces de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentul nr. 2, deși până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 5620/1999 nici reclamantului, nici instanței de judecată nu i s-a comunicat numele persoanei cumpărătoare a imobilului în litigiu și nu a fost prezentat contractul de vânzare-cumpărare.
Prin urmare, până la pronunțarea hotărârii în recurs, reclamantul nu avea cum să promoveze o nouă acțiune pentru constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare pentru apartamentul nr. 2.
S-a mai arătat în motivarea recursului că, din dosarul nr. 2442/2003, a cărei acvirare se impune, rezultă faptul că nu s-a comunicat numele persoanei cumpărătoare și nu s-a prezentat copia contractului de vânzare-cumpărare, în susținerea acestui motiv de recurs fiind invocate mai multe adrese aflate în dosarul acvirat.
Pârâții intimați, deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nu au depus la dosarul cauzei întâmpinare pentru a-și susține poziția procesuală.
Recursul este nefondat.
Obiectul cererii introductive de instanță dedus judecății în prezentul litigiu îl constituie, pe de o parte, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 40117/19.04.2000, încheiat între pârâți în baza Legii nr. 112/1995, cu privire la apartamentul nr. 2 din imobilul situat în C-N,-, înscris în CF nr. - C, iar, pe de altă parte, constatarea preluării fără titlu valabil a acestui apartament.
Raportat la soluțiile primelor două instanțe și la motivele de recurs formulate de către reclamantul recurent, problema esențială care se impune a fi lămurită în prezenta cauză este aceea dacă acțiunea în constatarea nulității absolute a acestui contract de vânzare-cumpărare a fost sau nu promovată în termenul legal de prescripție extinctivă reglementat expres de textul art. 46 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 în redactarea sa inițială, devenit art. 45 alin. 5 după republicarea legii, respectiv, dacă se poate vorbi în cauză despre o repunere în termenul de prescripție extinctivă, așa cum solicită reclamantul recurent, ori despre o întrerupere a acestui termen.
Cererea introductivă de instanță a fost promovată pe rolul Judecătoriei Cluj -N la data de 4 iulie 2007.
Potrivit art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, republicată, fost art. 46 alin. 5 din aceeași lege în redactarea sa inițială, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi, termen prelungit apoi succesiv cu câte trei luni, prin OUG nr. 109/2001 și prin OUG nr. 145/2001.
Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001, astfel încât termenul de un an și șase luni, înăuntrul căreia puteau fi promovate acțiuni întemeiate pe art. 46 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 în redactarea sa inițială, s-a împlinit la data de 14 august 2002.
Acest termen de prescripție extinctivă de un an și șase luni este un termen special de prescripție extinctivă, care începe să curgă - așa cum însuși textul legii o spune imperativ - de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar nu de la data la care potențiala persoană îndreptățită la a solicita restituirea imobilului în temeiul acestei legi a aflat despre existența unui contract de vânzare-cumpărare a cărui nulitate să fie solicitată în instanță.
Neexistând nicio posibilitate de interpretare a momentului la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă, întrucât acesta este stabilit exact în textul Legii nr. 10/2001, nu se poate discuta, așa cum nefondat susține reclamantul, că eventual s-ar putea aprecia că acest termen de prescripție extinctivă ar începe să curgă la momentul la care a aflat despre existența contractului de vânzare-cumpărare.
Întrucât în textul Legii nr. 10/2001 se prevede doar momentul la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă în cazul acțiunilor întemeiate pe art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, republicată, fără să fie stipulate eventuale cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de prescripție extinctivă, ori anumite condiții, a căror îndeplinire, să opereze repunere în termenul de prescripție extinctivă, este evident că acestea sunt cele reglementate de Decretul nr. 167/1958.
Din susținerile invocate de recurent în memoriul de recurs se desprinde ideea că, în opinia recurentului, termenul de prescripție extinctivă ar fi fost întrerupt în perioada cuprinsă între momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și momentul pronunțării deciziei nr. 475/R/2007 a Curții de APEL CLUJ, întrucât recurentul avea deja pe rol un dosar în care solicita, printre altele, și constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la apartamentele din imobilul revendicat, situat în C-N,-.
Potrivit art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, republicat, prescripția extinctivă se întrerupe în următoarele situații: prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția; prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj necompetent; printr-un act începător de executare.
2 al aceluiași art. 16 prevede că prescripția nu este întreruptă dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau de executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea.
În speță, în opinia recurentului, chiar dacă acesta nu a invocat expres textul art. 16 din Decretul nr. 167/1958, a operat o întrerupere a termenului de prescripție extinctivă, prin introducerea cererii de chemare în judecară ce avea ca obiect revendicarea imobilului și constatarea nulității absolute a unor contracte de vânzare-cumpărare.
Recurentul susține, nefondat în opinia Curții, că termenul de prescripție extinctivă s-a întrerupt în momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, motivat pe faptul că reclamantul avea deja înregistrată acțiunea în revendicare sub nr. 5620/1999, și că întreruperea termenului de prescripție a durat până la momentul deciziei nr. 475/R/28.02.2007 a Curții de APEL CLUJ, dosar nr-.
Pentru ca această afirmație a recurentului să fie fondată era necesar ca aceea cerere de chemare în judecată, care afirmativ ar fi întrerupt termenul de prescripție extinctivă, să fi fost promovată după momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv, după ce termenul de prescripție extinctivă a început să curgă.
În sprijinul acestei aprecieri a Curții stă textul art. 17 din Decretul nr. 167/1958, care, în alin. 1 prevede că întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi invit împrejurarea care a întrerupt-o, iar după întrerupere, conform alin. 2, începe să curgă o nouă prescripție. 3 al aceluiași art. 17 statuează în sensul că, în cazul când prescripția a fost întreruptă printr-o cerere de chemare în judecată ori de arbitrare sau printr-un act începător de executare, noua prescripție nu începe să curgă cât timp hotărârea de admitere a cererii nu a rămas definitivă sau, în cazul executării, până la împlinirea ultimului act de executare.
Prin urmare, din economia art. 17 din Decretul nr. 167/1958 rezultă cu evidență faptul că pentru a opera întreruperea prescripției extinctive în condițiile prevăzute de art. 16 alin. 1 lit. b din același act normativ este necesar ca introducerea cererii de chemare în judecată, care are efect întrerupător al termenului de prescripție extinctivă, să fi intervenit după ce termenul de prescripție a început să curgă, altminteri, dacă termenul de prescripție extinctivă nu a început încă să curgă promovarea unei cereri de chemare în judecată nu poate avea nici un fel de efecte juridice asupra respectivului termen de prescripție extinctivă.
În realitate, așa cum rezultă din considerentele deciziei civile nr. 475/R/28.02.2007, cererea în revendicare a fost înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Cluj -N sub nr. 14764 la data de 17.10.1997, deci cu mult înainte de începerea curgerii termenului de prescripție extinctivă reglementat de art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, republicată, ( 17-26 dosar fond).
Pe cale de consecință, în temeiul considerentelor anterior expuse, Curtea constată că în cauză nu a operat o întrerupere a termenului de prescripție extinctivă.
Nu este incidentă în speță nici ipoteza repunerii în termenul de prescripție extinctivă, prevăzute de art. 19 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, având în vedere următoarele:
Art. 19 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 prevede că cererea de repunere în termenul de prescripție extinctivă va putea fi făcută în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depășirea termenului de prescripție.
În opinia recurentului, depășirea termenului de prescripție a fost justificată de considerentul că a așteptat soluționarea acțiunii în revendicare, în cadrul căreia a solicitat și constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare.
Această acțiune a fost soluționată irevocabil la data de 28.02.2007, prin decizia civilă nr. 475/R/28.02.2007 a Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosar nr- ( 17-26 dosar fond), astfel încât de la data pronunțării deciziei irevocabile a Curții de APEL CLUJ curge termenul de o lună înăuntrul căruia recurentul trebuia să solicite repunerea în termenul de prescripție extinctivă.
Or, cererea de repunere în termenul de prescripție extinctivă a fost formulată, tacit, în momentul înregistrării acțiunii prin care s-a constatat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentul nr. 2, respectiv, la data de 4 iulie 2007, cu depășirea evidentă a termenului de o lună reglementat de art. 19 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958.
Se constată așadar de către C că în mod corect a fost respinsă de către primele două instanțe cererea de repunere în termenul de prescripție extinctivă.
Nefondat este și motivul de recurs referitor la omisiunea instanțelor învestite cu soluționarea acțiunii în revendicare, de a se pronunța asupra constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentul nr. 2 - în realitate, acest motiv de recurs reprezentând o critică adusă unei hotărâri judecătorești irevocabile, intrată în puterea lucrului judecat, sub acest aspect, acest motiv de recurs apărând practic ca inadmisibil, întrucât în prezenta cale de atac nu se poate discuta legalitatea unei alte hotărâri judecătorești irevocabile -, având în vedere că, așa cum rezultă din decizia nr. 475/R/28.02.2007 a Curții de APEL CLUJ, obiectul dosarului nr. 5620/1999, reînregistrat apoi sub nr. unic -, l-a constituit, pe lângă revendicarea imobilului și rectificarea cărții funciare și constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâții expres chemați în judecată în acel dosar, cu privire la apartamentele nr. 1, 3, 4, 5 parter, 5 etaj I, iar ulterior, ca urmare a precizărilor de acțiune și a cererilor de intervenție formulate de numiții și, și constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate pentru apartamentul nr. 8 și nr. 9.
Acesta a fost cadrul procesual stabilit în dosarul de revendicare, nicăieri în cuprinsul acelui dosar neformulându-se vreo cerere expresă prin care să fi fost chemată în judecată și pârâta din prezenta cauză, și prin care să se fi solicitat expres constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pentru apartamentul nr. 2.
Nu poate fi primită susținerea recurentului, conform căreia, culpa pentru nepromovarea în termen a acțiunii i-ar aparține Consiliului Local C, pentru că nu a comunicat date cu privire la acest apartament, având în vedere că reclamantul avea obligația, potrivit art. 1169.civ. și potrivit principiului disponibilității care guvernează procesul civil, consacrat de art. 129 alin. 1. proc. civ. să identifice pe toți cumpărătorii apartamentelor din imobilul revendicat și să-i cheme pe toți în judecată.
Celelalte motive de recurs prin care se invocă diverse adrese existente în dosarul acvirat vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, intrând astfel sub incidența art. 304 pct. 10 și 11. proc. civ. și nemaiputând fi supuse cenzurii instanței de recurs.
Se constată de către C că, deși reclamantul recurent a invocat, în susținerea recursului său, prevederile art. 304 pct. 8. proc. civ. totuși acest motiv de recurs nu este incident în cauză, întrucât instanța de apel nu a interpretat greșit nici un act juridic dedus judecății și nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al respectivului act juridic.
Așa fiind, pentru toate considerentele anterior expuse, în temeiul art. 304 pct. 9. proc. civ. Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G împotriva deciziei civile nr. 124/A/din 03 martie 2009 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 11 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - --- - -
Red./dact.MM
2ex./11.06.2009
Jud.apel: /
Jud.fond:
Președinte:Eugenia PușcașiuJudecători:Eugenia Pușcașiu, Carmen Maria Conț Ana
