Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1518/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TG-
SECȚIA CIVILĂ DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1518/R
Ședința publică din 4 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol pronunțarea asupra cererii de revizuire formulată de revizuienții și, domiciliați în B, sector 2-,.2, împotriva deciziei civile nr.78 din 2 februarie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr.1423/R/2005 și împotriva deciziei civile nr. 400 din 22 martie 2005 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr.4092/2004.
In lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 28 octombrie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie pronunțarea fiind amânată pentru data de 4 noiembrie 2008.
CURTEA DE APEL
Prin cererea de revizuire introdusă pe rolul Curții de apel Brașov la data de 7 martie 2006 revizuenții și au solicitat instanței, în contradictoriu cu intimații, Municipiul B, Primăria municipiului B, Consiliul General al municipiului B și SC""SA B, în dosarul nr.184 /2006 revizuirea Deciziei civile nr. 787R/ 2 februarie 2006 Curții de Apel Brașov precum și a deciziei civile nr. 400 din 22.03.2005 a Curții de Apel București.
În motivarea acestei cereri s-au arătat următoarele:
Revizuienții au fost chemați în judecată de către intimate solicitând instanței ca în baza hotărârii ce se va pronunța să declare nul absolut contractul de vânzare-cumpărare nr.2548 din 20.01.1997 încheiat de Primăria mun. B prin SC""SA B; repunerea părților în situația anterioară a acestui contract; obligarea mun. B prin Primarul general să restituie în natură apartamentul nr.2 situat în B str.- Al. nr.19, sector 2
În opinia revizuenților hotărârea judecătorească pronunțată în această cauză a fost dată cu încălcarea legii întrucât sentința civilă 1958/04.02.1998 nu poate fi considerată ca având autoritate de lucru judecat în prezentul litigiu astfel că buna credință prezumată la încheierea contractului nu a fost răsturnată. La data formulării cererii de cumpărare, respectiv,25.08.1996, intimatele nu formulaseră nicio cerere de restituire și nu își manifestaseră în nici un fel intenția să revendice proprietatea antecesorilor.
În drept au fost invocate prev.art.322 pct.4 și 5.pr.civ.
Intimații au formulat întâmpinare invocând excepția tardivității formulării cererii de revizuire precum și, pe cale de excepție inadmisibilitatea acesteia.
În dezvoltarea considerentelor întâmpinării s-au invocat următoarele:
Cu referire la excepția tardivității cererii de revizuire intimata a invocat aspecte care au în vedere inadmisibilitatea acestei căi de atac, respectiv, s-a invocat împrejurarea că decizia pronunțată în recurs nu a evocat fondul astfel că potrivit doisp.art.322 pr.civ. aceasta nu poate fi atacată prin calea de atac extraordinară a revizuirii.
Cu referire la decizia 78/R pronunțată în dosarul civil 1423/2005 a Curții de Apel Brașov, intimata a arătat că nu poate forma obiectul revizuirii o decizie pronunțată în contestație în anulare.
În fine, s-a mai arătat că afirmativul înscris nou invocat de revizuenți nu este altceva decât sentința civilă 1958/1998 a Judecătoriei Sectorului 2 Cu referire la acest înscris intimata a arătat că a fost depus odată cu judecarea în fond a cauzei astfel că pretenția de înscris nou nu poate fi primită.
Intimatele, și au invocat inadmisibilitatea cererii de revizuire invocând în esență prev.art.322 alin.1 pr.civ.
La termenul de judecată din 27 martie 2008 revizuenții au formulat "precizări la cererea de revizuire" arătând că prin prezenta cale extraordinară de atac înțeleg să se îndrepte împotriva deciziei nr.400 din 22.03.2005a Curții de Apel București și decizia 78 din 2 februarie 2006 pronunțată în dosarul 1423/2005 a Curții de Apel Brașov.
În dezvoltarea considerentelor acestor precizări revizuentele au reiterat aspectele legate de fondul cauzei invocând prev.art.322 pct.2 pr.civ. În considerarea acestui nou temei al cererii de revizuire, revizuenții au arătat că intimatele reclamante nu au formulat cerere de restituire privind cota de proprietate a defunctei ci numai în ceea ce-l privește pe. Acesta din urmă fiind coproprietar al imobilului. Față de aceste aspecte în mod evident instanțele au dat mai mult decât ceea ce s-a cerut.
Prin Încheierea nr.3598 din 3 iunie 2008 fost admisă cererea de strămutare formulată de revizuenți și s-a dispus strămutarea judecării dosarului 184/R/2006 la Curtea de Apel Tg.
La termenul de judecată fixat pentru 11 septembrie 2008 instanța potrivit dispozițiilor art.129 pr. civ, a constatat că obiectul cererii de revizuire nu este clar stabilit date fiind precizările ulterioare ale revizuenților iar pe de altă parte a constatat că aceleași motive de revizuire, atât în fapt cât și în drept, au fost susținute pentru ambele hotărâri atacate.
Revizuenții au formulat precizări și dezvoltări ale motivelor de revizuire (fila 38 și următoarele dosarul Curții de Apel Tg.M) referindu-se doar la decizia civilă 400/22.03.2005 a Curții de Apel București.
Pentru a clarifica aceste aspecte, la termenul de judecată din 28 octombrie 2008, instanța a solicitat lămuriri reprezentanților convenționali ai revizuenților cât și revizuentului personal. Aceștia au declarat că înțeleg să renunțe la judecarea cererii de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 78 din 2 februarie 2006, pronunțată în dosarul nr.1423/2005 al Curții de Apel Tg-
Având în vedere poziția exprimată de revizuent personal, în ședința publică, Curtea va analiza criticile întemeiate pe dispozițiile art. 322 și urm pr.civ. prin raportare la decizia civilă atacată, respectiv decizia civilă nr. 400 din 22 martie 2005 pronunțată în dosarul nr. 4092/2004 al Curții de Apel București, și va face aplicarea dispozițiilor art.246 pr.civ.
În cuprinsul acestor "precizări și dezvoltări" ale cererii de revizuire au fost invocate în mod expres prev.art.322 pct.5 pr.civ.
În dezvoltarea acestui motiv de revizuire s-a arătat că înscrisurile noi invocate de revizuenți, având caracterul de înscrisuri determinante în prezenta cauză, sunt actele furnizate în urma unei anchete jurnalistice de către numitul. Aceste înscrisuri nu au putut fi prezentate de revizuenți întrucât nu au avut cunoștință de existența lor, reclamantele prevalându-se în dosarele anterioare de un simplu bon de înregistrare cu nr.2096 din 26.07.1996 de la Consiliul local al Sectorului 2
Hotărârea atacată prin prezenta cerere de revizuire își întemeiază raționamentul pe trei argumente și anume: sentința civilă 1958/1998 a Judecătoriei Sector 2 B; xerocopia unui bon de înregistrare a unei petiții la Consiliul local al Sectorului 2; inexistența dovezilor privind buna credință a cumpărătorilor în baza Legii nr.112/1995.
Aceste înscrisuri noi dovedesc că la momentul perfectării contractului de vânzare-cumpărare autoritățile desemnate cu încheierea acestor contracte nu au fost notificate în mod clar asupra intenției reclamantelor intimate. bonului de înregistrare, avută în vedere de instanțe, nu are decât semnificația unui înscris prin care s-a încercat și reușit inducerea în eroare a instanței de judecată, prin prezentarea lui ca având un alt conținut decât cel real. În acest sens se arată că adevăratele notificări sunt cele comunicate autorităților în luna mai 1997.
Cu referire la excepțiile invocate de intimate, revizuenții au arătat că prin decizia 400 din 22.03.2005, Curtea de Apel Bucureștia admis recursul, a rejudecat apelul modificând decizia dată de instanța de apel în sensul respingerii acestuia. Din această perspectivă decizia pronunțată în recurs este o decizie care a evocat fondul încadrându-se în prev.art.322 alin.1 pr.civ.
Cu referire la tardivitatea cererii de revizuire revizuenții au arătat că au luat cunoștință de înscrisurile noi invocate la data de 27 februarie 2006 potrivit declarației autentice date de ziaristul angajat la trustul de presă al ziarului "ZIUA" departamentul investigați.
Prin Decizia civilă nr. 400 din 22 martie 2005 Curtea de Apel Bucureștia respins excepția inadmisibilității recursului, ca neîntemeiată; a admis recursul formulat de reclamantele, și, împotriva deciziei civile nr.75 A din 28.01.2005 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți, Municipiul B prin Primarul General, Consiliul General al municipiului B și SC""SA; a modificat în parte decizia civilă atacată în sensul că a respins apelul formulat de pârâții și împotriva sentinței civile nr.1772/11.03.2003, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B, ca nefondat; a menținut dispoziția referitoare la respingerea excepției netimbrării acțiunii reclamantelor.
Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a reținut următoarele:
Critica de nelegalitate se regăsește în dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ.
Imobilul situat în B, str.-.Al. nr.19, sector 2, constituit proprietatea autorului reclamantelor, preotul și a făcut obiectul măsurii de naționalizare în temeiul prevederilor Decretului 92/1950.
La data de 20 ianuarie 1997, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.2548, întocmit în baza Legii nr.112/1995 a fost înstrăinat către pârâții și, apartamentul nr.2 situat în imobilul menționat.
Prin sentința civilă 1958/04.02.1998 a Judecătoriei Sector 2 B s-a constatat că imobilul a fost preluat de stat fără titlu, drept consecință, a fost emisă dispoziția Primarului general al mun. B nr.2056/01.09.1998 și s-a întocmit procesul verbal nr.16316 din 16.08.2000.
La data de 26.07.1996 prin cererea înregistrată sub nr.2096, reclamantele s-au adresat Consiliului local al sectorului 2 mun.-Ciomisia locală de aplicare a Legii 112/1995 solicitând "repunerea în drepturi conform legilor în vigoare" cu precizarea că imobilul a fost trecut în mod abuziv în proprietatea statului întrucât proprietarul de la acea dată nu se încadra în categoriile expres enumerate de Decretul 92/1950.
Instanța de recurs a reținut că pârâților nu le poate fi opozabilă sentința civilă 1958/1998 a Judecătoriei Sectorului 2 B sub raportul măsurii dispuse în legătură cu retrocedarea bunului, însă, preluarea în proprietatea statului a imobilului fără titlu valabil, constatată prin această hotărâre, a intrat în puterea de lucru judecat sens în care dobândesc deplină aplicabilitate dispozițiile art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001 (art.50 după republicare).
Instanța de recurs a apreciat că este neîndoielnic faptul că prin cererea formulată și înaintată Comisiei locale de aplicare a Legii 112/1995, reclamantele au solicitat restituirea bunului imobil abuziv preluat, contestând deopotrivă calitatea de proprietar a înstrăinătorului.
Potrivit art.9 din Legea 112/1995, chiriașii titulari de contract ai apartamentelor care nu se restituie în natură, pot opta pentru cumpărarea acestor apartamente. Legiuitorul a înțeles să protejeze prin această dispoziția atât interesele și drepturile chiriașilor precum și cele ale foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora punând la dispoziția celor din urmă mijlocul de a cerceta condițiile în care s-a realizat deposedarea de bun și obținerea unei hotărâri a cărei cenzură este de competența instanțelor judecătorești.
Cu alte cuvinte, demersul administrativ al reclamantelor semnifică intenția manifestă a acestora de a redobândi bunul imobil reprezentând o primă etapă ce a anticipat acțiunea în justiție.
Pârâții dobânditori ai imobilului trebuiau să desfășoare atitudini diligente și să se informeze exact la organele prevăzute de lege, iar nu selectiv, pentru a cunoaște în timp util situația juridică reală a bunului în discuție. Mai mult, aceiași dobânditori trebuiau să adopte ulterior conduitei ferme pentru aflarea datelor corecte asupra bunului, o atitudine expectativă până la rezolvarea în condițiile legii a cererii formulate de reclamante.
Așa cum s-a mai arătat, locuința în litigiu a fost preluată de stat fără titlu iar în atare situație nu putea constitui obiect al înstrăinării potrivit art.1 din Legea 112/1995.
B credință invocată de pârâți nu poate să valideze operațiunea juridică prin aplicarea principiului aparenței de drept întrucât eroarea dobânditorilor cu privire la calitatea de proprietari a vânzătorului trebuia să fie comună și invincibilă iar buna lor credință să fie perfectă, lipsită de orice îndoială.
Pârâții nu au dovedit caracterul invincibil al erorii asupra calității de proprietar al statului iar buna lor credință nu este susceptibilă a fi la adăpost de critică din moment ce conduita anterioară perfectării actului nu a inclus toate acțiunile circumscrise unei atitudini diligente, de siguranță, respectiv de eliminare a oricărui risc pentru cunoașterea situației juridice reale și actuale a bunului.
Conchizând instanța de recurs a arătat că poziția subiectivă în raport de care cumpărătorul urmează a fi calificat de bună sau de rea credință, are un incontestabil reflex asupra cauzei actului, în speță, nici vânzătorul, care fusese notificat, nu poate fi considerat că a acționat cu bună credință.
Apreciind asupra celor de mai sus, Curtea de Apel Bucureștia pronunțat hotărârea arătată.
Examinând cererea de revizuire și excepțiile opuse de intimați curtea reține următoarele:
Cu privire la excepția tardivității:
Potrivit dispozițiilor art. 324 al 1 pct. 4.pr.civ. cererea de revizuire, pentru motivul întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct.5 pr.civ. poate fi făcută în termen de o lună de la data când partea a descoperit înscrisurile care le invocă.
Potrivit declarației autentice aflată la dosarul cauzei coroborată cu înscrisurile depuse de revizuenți ( filele 46 și 58 dosar revizuire al Curții de Apel Tg. M) rezultă că aceștia au luat cunoștință de înscrisurile de care se prevalează la data de 27.02.2006, data la care ziaristul a pus la dispoziția revizuenților documentele culese în cadrul investigațiilor jurnalistice.
În soluționarea acestei excepții instanța nu este ținută să analizeze dacă pe fondul cererii de revizuire înscrisurile îndeplinesc cerințele legale și pot produce efectele scontate de părți, ci doar să analizeze dacă, momentul descoperirii acestor înscrisuri și momentul formulării cererii de revizuire, se încadrează în termenul prevăzut de lege.
Având în vedre aceste argumente și pornind de la datele certe cuprinse în declarația autentificată sub nr. 2280/9 septembrie 2008 instanța apreciază că excepția tardivității cererii de revizuire este neîtemeiată urmând aor espinge ca atare.
Excepția inadmisibilității cererii de revizuire urmează să fie analizată alături de argumentele privind temeinicia acesteia, excepția invocată nereprezentând altceva decât apărările pe fond ale intimaților.
Așa cum s-a mai arătat prin Decizia civilă 400/22.03.2005, Curtea de Apel Bucureștia admis recursul declarat de reclamantele-intimate în prezenta cauză, și -; a modificat în parte decizia civila nr. 75/A/28.01.2005 a Tribunalului București - Secția a IV-a civilă și pe cale de consecință a respins apelul declarat de pârâții-revizuenți în prezenta cauză - și.
În esență Curtea a reținut prin decizia atacată aplicabilitatea deplină a dispozițiilor art. 46 alin.2 din Legea nr.10/2001 articol devenit 50 după republicare în sensul în care cerea formulată de reclamantele - intimate în prezenta cauză, și întemeiată pe dispozițiile legii 112/1995 semnifica fără doar și poate intenția manifestă a acestora de a redobândi în proprietate bunul imobil. Caracterul preluării bunului imobil de către stat, reține instanța de recurs, respectiv afirmativa preluare fără titlu valabil, concretizată ulterior printr-o hotărâre judecătorească, îl excludea de la vânzare.
În atare situație dobânditorii, pârâți-revizuenți în prezenta cauză, trebuiau să manifeste diligență și să se informeze exact la organele prevăzute de lege asupra stării imobilului și nu selectiv, pentru a cunoaște situația reală juridică a acestui bun. Instanța a mai reținut că eroarea dobânditorilor cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului trebuie să fie comună și invincibilă iar buna lor credință să fie perfectă, lipsită de orice îndoială.
Prin această decizie Curtea de Apel Bucureștia menținut hotărârea instanței de fond respectiv sentința civilă nr.1722/11.03.2003 a Judecătoriei sectorului 2
Revizuenții au susținut împrejurarea că înscrisul avut în vedere de instanțe nu marchează începerea procedurilor de restituirea imobilului cu referire la bonul de înregistrare nr. 2096 din 26.07.1996 ci că aceste proceduri au fost demarate ulterior prin notificările adresate SC SA și Consiliului Local Municipal B notificări purtând data de 26 mai 1997. Revizuenții au arătat că bonul de înregistrare la care fac referire instanțele putea fi orice petiție cu orice fel de obiect.
Pornind de la aceste premise revizuenții pârâți au apreciat că înscrisurile descoperite ulterior îndeplinesc cerințele înscrise in art. 322 iar în considerarea acestor înscrisuri soluția instanței de recurs ar fi fost alta.
Aceste argumente nu pot fi primite.
Prin întâmpinarea depusă de pârâții - revizuenți în prezenta cauză - în dosar nr.4092/2004 (dosar recurs al Curții de Apel București ) prin reprezentantul lor convențional se arată: "toate cele patru recurente reclamante nu au cerut niciodată restituirea în natură, așa cum prevede art.2 din Legea nr.112/1995 privind reglementarea a situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului Ele au solicitat repunerea în drepturi conform legilor în vigoare potrivit alineatului 2, fila 1 din cererea adresată Domnului Președinte al Comisiei locale din Primăria Sectorului 2 B"( fila 28 dosar recurs nr. 4092/2004). În anexele întâmpinăriia fost depusă în copie această cerere chiar de către pârâții revizuenți(fila 42 dosar recurs).
Instanța de recurs a apreciat acest demers ca fiind cel care a inițiat procedurile administrative de restituire a imobilului și a analizat conduita părților raportat la acesta.
Prin prezenta cerere de revizuire pârâții omit a avea în vedere apărările formulate în recurs și înscrisurile anexate susținând, fără temei, că recipisa de predare a cererii către Comisia de aplicare a Legii 112/1995 probează "discutabil" înregistrarea unei "scrisori, petiții etc. care putea să aibă orice obiect". Aceste susțineri sunt contradictorii față de poziția adoptată la judecata recursului și vor fi înlăturate ca neîntemeiate.
Înscrisurile de care revizuenții se prevalează sunt notificările adresate SC SA și Consiliului Local al Municipiului B la data de 26 mai 1997, notificări care, în opinia revizuenților, dacă ar fi fost cunoscute de instanța de recurs ar fi determinat pronunțarea unei alte soluții în cauză.
Pentru a putea repune în discuție hotărârea dată de instanța de recurs, potrivit dispozițiilor art.322 pct.5 pr.civ. înscrisurile descoperite după darea hotărârii trebuie să îndeplinească mai multe cerințe: să fie determinante, să fi fost reținute de partea potrivnică sau să nu fi putut fi înfățișate dintr-o împrejurarea mai presus de voința părților.
Instanța va analiza existența cumulativă a acestor condiții.
În privința caracterului determinant trebuie subliniat faptul că, așa cum arătam, instanța de recurs a analizat atât susținerile reclamanților cât și apărările pârâților și din această perspectivă a apreciat că formularea cererii înregistrată sub nr. 2096/1996 a marcat începutul procedurilor de restituire a imobilului iar condițiile de valabilitate ale actului juridic de înstrăinare trebuie verificate prin raportare la momentul întocmirii sale și prin raportare la situația părților în acel moment. Instanța de recurs a analizat și sancționat nu numai conduita pârâților revizuenți ci și conduita intimaților vânzători care trebuiau și puteau să aibă cunoștință de demersurile reclamantelor intimate ( filele 9, 10 din considerentele deciziei).
În atare situație, raportat și la conținutul notificărilor depuse, instanța de revizuire apreciază că aceste înscrisuri nu au caracter determinant neputând avea finalitatea dorită de revizuenți. În această ordine de idei instanța de revizuire apreciază că înscrisurile noi nu pot contura o altă stare de fapt decât cea reținută de instanța de recurs. A admite ipoteza contrară ar însemna ca, pe calea revizuirii, să fie răsturnată toată argumentația instanței de recurs în sensul în care raționamentele și concluziile acesteia privitoare la momentul începerii procedurilor administrative nu este cel reținut ci unul ulterior astfel că acest raționament este incorect. Caracterul determinat al înscrisului trebuie să contureze aspecte de esență față de care starea de fapt reținută de instanță să nu mai corespundă realității. Raportat la considerentele deciziei atacate orice demers ulterior al reclamantelor nu mai prezintă relevanță. Desigur situația ar fi fost cu totul alta dacă înscrisurile invocate de revizuenți, cu un conținut favorabil acestora, ar fi fost anterioare celui avut in vedere de instanțe (spre exemplu o manifestare expresă și inechivocă privind renunțarea la beneficiul legilor cu caracter reparator sau la dreptul de a cere pe calea dreptului comun reintrarea bunului în patrimoniul foștilor proprietari).
Finalitatea dorită de revizuenți este aceea de a se constata începerea ulterioară a unei proceduri de restituire și pe cale de consecință reanalizarea bunei sau relei credințe a părților la momentul înstrăinării imobilului.
Așa cum arătam, chiar dacă s-ar aprecia în sensul dorit de revizuenti, situația intimaților vânzători - de această dată - nu ar putea fi alta întrucât aceștia, în calitate de proprietari aparenți și respectiv administratori aveau obligația de a se informa iar lipsa lor totală de diligență materializată prin ceea ce legiuitorul a definit ca fiind reaua credință, a produs și produce prejudicii în patrimoniul tuturor părților.
În altă ordine de idei pentru a fi să determine revizuirea hotărârii înscrisul (înscrisurile) trebuie fie să fi fost reținut de partea potrivnică, fie nu putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.
Cu referire la aceste cerințe revizuenții au invocat că aceste notificări au fost reținute de partea potrivnică respectiv de reclamante și în mod deliberat nu au fost depuse de acestea pe parcursul procesului.
Aceste susțineri nu pot fii primite întrucât notificările au fost adresate unor instituții publice abilitate de lege să gestioneze imobilele intrate în proprietatea statului și aflate în procedurile de restituire sau vânzare. Cu alte cuvinte reclamante intimate nu au reținut aceste înscrisuri ci le-au depus la aceste autorități. Mai mult destinatarii notificărilor au fost părți în proces, respectiv pârâți, fără a avea interese potrivnice revizuenților ci dimpotrivă, susținând poziția procesuală a acestora (filele 16,17 dosar recurs). Cu toate acestea niciuna dintre părți nu a înțeles concretizeze apărările în acest fel.
O altă cerință a textului de lege are în vedere imposibilitatea fortuită de prezentare a acestor înscrisuri la judecata recursului. Cu referire la acest aspect instanța de revizuire reține că revizuenții nu au făcut dovada vreunui demers în scopul de a se informa cu privire la starea imobilului sau procedurile urmate de reclamante.
Prin acțiunea introductivă reclamantele au invocat existența sentinței civile nr. 1958 din 04.02.1998 depunând această sentință (fila 19 dosar fond). Notificările invocate de revizuenți, prin conținutul lor, nu fac altceva decât să încunoștințeze autoritățile despre demersul judiciar în care, conform hotărârii, aceste autorități aveau calitatea de pârâți ( Consiliul Local al Municipiului B, Primăria sectorului 2 B și SC SA). Cu alte cuvinte instanța apreciază că nu s-a făcut în nici un fel dovada existenței vreunei împrejurări mai presus de voința pârâților de a se apăra în fața primei instanțe sau a instanțelor de control judiciar și de a depune aceste înscrisuri în măsura în care le apreciau determinante în soluționarea pricinii.
Așa cum am mai arătat întreaga procedură judiciară s-a axat pe verificarea conduitei părților la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, prin raportare la cererea adresată de reclamante Comisiei de aplicare a Legii nr.112/1995 și înregistrată sub nr. 2096/26.07.1996. Față de aceste aspecte,curtea apreciază că, înscrisurile depuse în susținerea prezentei cereri de revizuire, nu întrunesc cerințele cuprinse în art. 322 pct. 5.pr.civ.
Având în vedere cele de mai sus instanța va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenți și, privind decizia civilă nr.400/22.03.2005 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr.4092/2004 - Secția a III-a civilă, și va lua act de renunțarea la judecată privind decizia civilă nr.78/R/02.02.2006 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr.1423/2005.
Văzând și dispozițiile art. 274. pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act și constată renunțarea revizuenților la judecarea cererii de revizuire privind decizia civilă nr.78/R/02.02.2006 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr.1423/2005.
Respinge excepția tardivității cererii de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr.400/22.03.2005 pronunțată de Curtea de Apel București în dosar nr.4092/2004 - Secția a III-a civilă.
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienți și, domiciliați în B, str.-.- nr.19,.2, sector 2, împotriva deciziei civile nr.400/22.03.2005, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă în dosarul nr.4092/2004.
Obligă revizuenții la plata sumei de 5.700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimaților reclamanți, domiciliată în B,-, sector 2, domiciliată în B-, sector 2, domiciliată în B-, sector 4.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată azi, 4 noiembrie 2008, în ședință publică.
PRESEDINTE JUDECĂTORI
ptr. ,fiind în
concediu medical, semnează
vicepreședintele instanței
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.
23.01.2009.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
