Acțiune în constatare jurisprudenta. Încheierea 152/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI

ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

ÎNCHEIERE NR. 152/

Ședința publică din 06 aprilie 2009

Completul de judecată constituit din:

PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă

JUDECĂTOR 2: Eleonora Spiridon- -

JUDECĂTOR 3: Daniela Petrovici

Grefier - - -

S-a luat în recursul civil formulat de recurenta reclamantă CC - lichidator judiciar al, cu sediul în C,-, împotriva deciziei civile nr. 276, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 15 mai 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Orașul prin Primar și Consiliul Local, ambii cu sediile în, județul C, având ca obiectacțiune în constatare.

La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru intimați pârâți, consilier juridic G -, în baza delegației nr. 20776 din 10 septembrie 2008, pe care o depune la dosar, lipsind recurenta reclamantă.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.

Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că, la data de 09 martie 2009, Bat rimis la dosarul cauzei (filele 32-34), încheierea civilă nr. 1364 din 10 februarie 2009 prin care s-a admis cererea introdusă de prin lichidator judiciar CC pentru strămutarea cauzei. Drept urmare, prin rezoluția judecătorului, aflată la fila 32 dosar, s-a dispus repunerea pe rol în vederea valorificării încheierii nr. 1364 din 10 februarie 2009 prin care s-a dispus strămutarea cauzei și s-a fixat termen la data de 06 aprilie 2009, cu citare părți.

Instanța, acordă cuvântul intimaților pârâți, prin reprezentant, în raport faptul că, prin Încheierea pronunțată de la data de 10 februarie 2009, în dosarul nr-, s-a dispus admiterea cererii formulată de petenta prin lichidator judiciar CC prin care a solicitat strămutarea judecății procesului civil ce formează obiectul dosarului nr- al Curții de Apel Constanța, dispunându-se, totodată, strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel Pitești.

Reprezentantul intimaților pârâți, având cuvântul, solicită ca instanța să dispună înaintarea dosarului la Curtea de Apel Pitești, după cum s-a dispus prin încheierea nr. 1364 din 10 februarie 2009, dosar nr- al

După strigarea cauzei, dar mai înainte de terminarea ședinței de judecată, la ora 1045,s-a prezentat în sala de judecată doamna, lichidator pentru recurenta reclamantă.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin Încheierea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, la data de 10 februarie 2009, în dosarul nr-, s-a dispus admiterea cererii formulată de petenta prin lichidator judiciar CC prin care s-a solicitat strămutarea judecății procesului civil ce formează obiectul dosarului nr- al Curții de Apel Constanța. S-a dispus, totodată, strămutarea judecății cauzei care face obiectul dosarului nr- al Curții de Apel Constanța, de la această instanță, la Curtea de Apel Pitești; cu păstrarea actelor îndeplinite de instanță înainte de strămutare, în temeiul art. 40 alin.(4) Cod procedură civilă.

Pe cale de consecință, urmează a se dispune scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea către Curtea de Apel Pitești.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Scoate de pe rol cauza - recurs civil formulat de recurenta reclamantă CC - lichidator judiciar al, cu sediul în C,-, împotriva deciziei civile nr. 276, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 15 mai 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Orașul prin Primar și Consiliul Local, ambii cu sediile în, județul C, având ca obiect acțiune în constatare și o înaintează Curții de Apel Pitești, conform încheierii nr. 1364 din 10 februarie 2009 a

Pronunțată în ședință publică astăzi, 06 aprilie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

Grefier,

- -

gref.AB/2 ex./17.04.2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI

ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

Data: 23 aprilie 2009

CĂTRE,

CURTEA DE APEL PITEȘTI

Vă înaintăm alăturat, dosarul cu numărul de mai sus, recurs civil formulat de recurenta reclamantă CC - lichidator judiciar al, cu sediul în C,-, împotriva deciziei civile nr. 276, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 15 mai 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Orașul prin Primar și Consiliul Local, ambii cu sediile în, județul C, având ca obiect acțiune în constatare,

întrucât Curtea de Apel Constanța, prin Încheierea nr. 152/C, pronunțată la data de 06 aprilie 2009, în dosarul nr-, a dispus "scoaterea de pe rol a cauzei și înaintarea către Curtea de Apel Pitești, conform încheierii nr. 1364 din 10 februarie 2009 a, pronunțată în dosarul nr-."

Dosarul conține un nr. de ___ file și are atașate următoarele dosare: nr- al tribunalului Constanța (35 file); nr- (nr. în format vechi 9508/2006) al Judecătoriei Constanța (89 file) și, respectiv, nr- (nr. în format vechi 9615/2006) al Judecătoriei Constanța (33 file).

PREȘEDINTE DE COMPLET, Grefier,

Judecător - - - -

- 2 ex. -

Președinte:Mihaela Popoacă
Judecători:Mihaela Popoacă, Eleonora Spiridon, Daniela Petrovici

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Încheierea 152/2009. Curtea de Apel Constanta