Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 159/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (2369/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 159
Ședința publică de la 08.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Nica
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 3: Fănica Pena
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții - reclamanți și - împotriva deciziei civile nr.1010 A din 26.10.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți și.
Obiectul pricinii - acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat, în calitate de reprezentant al recurenților - reclamanți și -, în baza împuternicirii avocațiale nr. - din 08.02.2010, emise de Baroul București - Cabinet Individual (pe care o depune) și avocat, în calitate de reprezentant al intimaților - pârâți și, în baza împuternicirii avocațiale nr. 11/2010, emise de Baroul București - Cabinet Individual (fila 13).
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se prezintă și mandatarul intimaților - pârâți, B, care prezintă CI seria - nr. - - CNP -.
Curtea procedează la legitimarea recurentei - reclamante, aceasta prezentând CI seria - nr. - - CNP -.
Avocatul recurenților - reclamanți depune două certificate de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale înregistrat sub nr. 745 din 22.01.2010 și nr. 744/22.01.2010, emise de Primăria Orașului, pentru imobilul situat în B,-.
Reprezentanții părților învederează că nu au cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.
Recurenții - reclamanți și -, prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, având în vedere că instanța de apel nu a luat în considerare prevederile art.181din Codul d e procedură civilă, în sensul că instanța avea obligația de a verifica valoarea obiectul cererii de la momentul investirii instanței de fond, respectiv Judecătoria Buftea. Competența materială a instanței de judecată se determină după valoarea bunurilor menționate în cererea de chemare în judecată.
Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de obiectul contractului de vânzare - cumpărare, cu o valoare de 2.000 lei (valoare eferentă anului 1990), astfel că la momentul investirii instanței de judecată, valoarea obiectului era de 20.000 RON.
Concluzionând, arată că trebuie reținută valoarea bunului la momentul investirii instanței de judecată și care era sub valoarea de 500.000 RON.
Intimații - pârâți și, prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului, față de următoarele argumente:
Obiectul prezentei acțiuni este reprezentat de imobilul situat în orașul,-, județ I, compus din teren în suprafață de 1.000 mp. și construcție de 82 mp.
Potrivit dispozițiilor art. 112 pct.3 din Codul d e procedură civilă, reclamanții erau obligați a preciza valoarea obiectului cererii în vederea stabilirii competenței de soluționare a litigiului și având în vedere că nu și-au îndeplinit obligația asumată prin lege, instanța le-a pus în vedere să formuleze o astfel de precizare, indicându-se valoarea de 643.780 lei, valoare necontestată și față de prevederile art. 2 pct.1 lit. b din Codul d e procedură civilă, competența de soluționare a prezentei cauze, în primă instanță, este în favoarea tribunalului; solicită cheltuieli de judecată, depune chitanța nr. - din data de 05.02.2010, reprezentând onorariu avocat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 27 martie 2006 pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. 2297/2006, reclamanții și au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții și, să se dispună:
- lămurirea conținutului contractului de vânzare - cumpărare nr. 3212 din 29 octombrie 1990, respectiv obiectul acestuia, voința reală a părților la momentul încheierii actului contractului prin regulile de interpretare prevăzute de Codul civil;
- să se constate că reclamanții au cumpărat, conform contractului de vânzare - cumpărare nr. 3212 din 29 octombrie 1990, cota de din imobilul construcție, precum și 1.000 mp teren aferent construcției, situate în-,comuna, județul I;
- să se constate că reclamanții sunt proprietarii imobilului situat în-, comuna, județul I, imobil compus din teren în suprafață de 1.000 mp și construcție în suprafață totală de 82 mp, conform contractului de vânzare - cumpărare nr. 3212 autentificat la 29 octombrie 1990 de notariatul de Stat al Sectorului Agricol
Prin sentința civilă nr. 1845 din 20 aprilie 2006, Judecătoria Bufteaa admis excepția inadmisibilității și a respins ca inadmisibilă, acțiunea civilă formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâtele și.
Împotriva acestei sentințe la data de 7 iunie 2006 au declarat apel reclamanții și, care a fost înregistrat la data de 19 iunie 2006 pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă sub nr-.
Prin decizia civilă nr. 1647 din 24 noiembrie 2006, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții reclamanți.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești la data de 01 februarie 2007 au declarat recurs reclamanții și, care a fost înregistrat la data de 07 martie 2007 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
Prin decizia civilă nr. 1793 din 31 octombrie 2007, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis recursul formulat de recurenții - reclamanți și; a modificat în tot decizia atacată; a admis apelul declarat de apelanții - reclamanți și împotriva sentinței civile nr. 1845 din 20 aprilie 2006, pronunțate de Judecătoria Buftea, în contradictoriu cu intimatele - pârâte și; a desființat în parte sentința apelată; a respins excepția inadmisibilității pentru capătul al treilea de acțiune și a trimis cauza la prima instanță pentru rejudecarea acestui capăt de cerere.
Cauza a fost reînregistrată la data de 22 ianuarie 2008 pe rolul Judecătoriei Buftea, sub nr-/RJ.
La data de 05 mai 2008, reclamanții au depus la dosar o cerere precizatoare, prin care au solicitat instanței să constate dreptul lor de proprietate asupra construcției de 82 mp și a terenului aferent de 1000 mp.
Prin sentința civilă nr. 6507 din 19 decembrie 2008, Judecătoria Bufteaa admis acțiunea astfel cum a fost precizată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâtele și; a constatat că reclamanții sunt proprietarii imobilului situat în,-, județul I, compus din terenul în suprafață de 1.000 mp (identificat prin punctele de contur Z-F-G-H-I-K-L-M în anexa 1 la raportul de expertiză tehnică judiciară de specialitate topografie nr. 9769 din 13 noiembrie 2008 întocmit de expert ) și din construcția de 82 mp situată pe acesta (reprezentând din construcția totală de 165 mp); a obligat pârâtele să plătească reclamanților suma de 3.750 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată și a respins cererea pârâtelor de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești la data de 26 februarie 2009, au declarat apel pârâtele și, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a IV- Civilă.
Prin decizia civilă nr. 1010 din 26 octombrie 2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul; a anulat sentința civilă apelată; a constatat competența materială a Tribunalului București în soluționarea cauzei în primă instanță și a înaintat cauza registraturii generale a Tribunalului București în vederea repartizării aleatorii către una din Secțiile civile.
Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut că, la termenul de judecată din data de 25 mai 2009, reclamanții - intimați au precizat valoarea obiectului litigiului la suma de 643 780 RON.
Apelanții - pârâți nu au contestat această valoare.
Față de aceste aspecte, pârâții - apelanți au invocat, ca motiv de ordine publică, pus în discuția părților, necompetența materială a judecătoriei dea soluționa cauza în primă instanță.
Analizând cu prioritate motivul de ordine publică al necompetenței primei instanțe în soluționarea cauzei, tribunalul a constatat următoarele:
Obiectul prezentei cauze îl reprezintă o acțiune în constatarea dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului situat în,-, județul I, compus din teren în suprafață de 1.000 mp și construcție de 82 mp.
Valoarea obiectului acțiunii a fost precizată de reclamanți, conform art. 112 Cod de procedură civilă, la momentul introducerii cererii, ca fiind 643.780 RON, această valoare nefiind contestată de către pârâți.
Potrivit art. 2 pct. 1 lit. b Cod de procedură civilă tribunalul este competent să judece în primă instanță procesele și cererile cu o valoare mai mare de 500.000 lei.
Conform deciziei nr. 32 din 09 iunie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în interesul legii, dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b Cod de procedură civilă, se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial.
În consecință, văzând că prezenta acțiune în constatare are ca obiect un drept de proprietate, drept patrimonial, evaluat de reclamanți conform art. 112 pct. 3 Cod de procedură civilă la o sumă mai mare de 500.000 lei, valoare necontestată de pârâți, tribunalul a constatat întemeiat motivul de ordine publică privind necompetența materială a judecătoriei d e soluționare a cauzei în primă instanță.
Tribunalul a înlăturat susținerile intimaților - reclamanți în sensul că valoarea ce trebuie avută în vedere este cea trecută în contractul de vânzare - cumpărare, întrucât valoarea ce este avută în vedere la stabilirea competenței materiale este cea precizată de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, conform art. 112 pct. 3 Cod de procedură civilă.
Cum reclamanții nu și-au îndeplinit această obligație la momentul formulării cererii, tribunalul a pus în vedere îndeplinirea ei în momentul procesual al apelului, valoarea obiectului cererii fiind un element necesar atât pentru stabilirea competenței materiale a primei instanțe, cât și pentru corecta calificare a căilor de atac.
Tribunalul a înlăturat și susținerile reclamanților în sensul că valoarea imobilului este mai mică, întrucât ei au fost cei care au indicat valoarea de 643.780 lei/ron, la momentul la care tribunalul a pus în vedere să indice valoarea reală la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.
Această valoare este avută în vedere atât la calificarea căii de atac, cât și la stabilirea competenței materiale a primei instanțe, nefiind permisă luarea în calcul a unor valori diferite, criteriul fiind același, valoarea obiectului acțiunii la momentul formulării cererii de chemare în judecată.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești la data de 19 noiembrie 2009, au declarat recurs reclamanții și, care a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la 25 noiembrie 2009.
În motivare, au arătat că hotărârea instanței de apel este netemeinică și nelegală, întrucât instanța nu a ținut cont de prevederile art. 181Cod de procedură civilă: "instanța învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect".
Deci, faptul că instanța le-a pus în vedere să declare valoarea cererii, iar aceștia au declarat o valoare actualizată a obiectului cererii de chemare în judecată care depășea 500.000 RON și nu valoarea de la momentul învestirii instanței nu este în măsură să schimbe competența instanței de fond, determinate la momentul învestirii prin cererea introductivă.
Recurenții susțin acest lucru cu atât mai mult cu cât au învederat instanței de apel faptul că obiectul cererii lor îl reprezintă un act de vânzare - cumpărare cu o valoare de 2.000 lei, valoare a anilor 1990, și care chiar înmulțit cu 100 ajungea la 200.000 RON la momentul învestirii instanței de judecată.
Deci, competența instanței de fond, Judecătoria Buftea, a fost determinată la momentul și data învestirii instanței cu cererea introductivă la valoarea care justifica corect competența acestei instanțe.
Nu trebuie uitat faptul că cererea de chemare în judecată are ca temei juridic art. 111 Cod de procedură civilă, o acțiune în constatarea unui drept subiectiv, respectiv interpretarea unui contract de vânzare - cumpărare care conține erori gramaticale, erori care au condus la denaturarea înțelesului privind obiectul vândut.
În stabilirea competenței materiale în cazul de față, trebuie avut în vedere obiectul acțiunii - actul de vânzare - cumpărare raportat la valoarea prevăzuta în contract, obiect și valoare stabilite prin cererea introductivă. În cazul lor valoarea obiectului cererii este identic cu valoarea bunului din actul de vânzare - cumpărare. Prin cerere s-a solicitat ca instanța de judecată să stabilească întinderea dreptului de proprietate al acestora.
Recurenții au mai arătat că valoarea declarată în faza căii de atac de către aceștia reprezintă valoarea de circulație actuală a bunului, valoare care a fost stabilită ținându-se cont și de sporul care s-a adus bunului pe parcursul timpului, devenind dintr-un simplu teren un teren cultivat cu pomi fructiferi, ornamentale și care nu mai este același cu C cumpărat în 1990.
Or, trebuie avută în vedere doar valoarea bunului la momentul învestirii instanței de judecată, și care era la un nivel inferior valorii de 500.000 RON. Acest spor de valoare a bunului este actual la momentul judecării apelului și nu reprezintă parte din obiectul cererii introductive de chemare în judecată.
Scopul pentru care art. 282 alin. 1 limitează calea apelului prin aplicarea criteriului valoric ori a complexității litigiului este acela de a asigura o soluționare mai rapidă a procesului în anumite materii.
La data de 11 ianuarie 2010 au formulat întâmpinare intimatele pârâte și, care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, au arătat că, întrucât nici prin acțiunea introductivă, dar nici în fața instanței de fond, reclamanții nu și-au îndeplinit obligația impusă de lege în sensul de a preciza valoarea - în vederea stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, instanța de apel, la primul termen, a pus în vedere reclamanților a-și preciza valoarea obiectului acțiunii la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.
Valoarea de peste 500.000 lei a fost precizată chiar de către reclamanți, la următorul termen de judecată.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, curtea reține următoarele:
Potrivit art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă judecătoriile judecă în primă instanță toate cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe. Rezultă că judecătoria este instanțăde drept comunîn ceea ce privește judecata în primă instanță, ceea ce înseamnă că, ori de câte ori nu se prevede competența unei alte instanțe judecătorești de a rezolva în primă instanță o anumită cerere, aceasta va fi judecată în primă instanță de judecătorie. De asemenea, art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedură civilă - în forma în vigoare la data sesizării instanței, respectiv 27 martie 2006 -, stabilea competența tribunalelor de a judeca în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are ovaloare de peste 5 miliarde lei"(ROL).
Prin urmare, în cazul prevăzut de art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedură civilă delimitarea competenței de primă instanță a tribunalului d e cea a judecătoriei se face după criteriul valorii obiectului litigiului. Chestiunea litigioasă o constituie în cauză determinarea valorii cererii introductive de instanță.
În analiza acestei probleme, curtea urmează să pornească de la principiul reglementat de art. 181Cod procedură civilă, momentul care interesează în stabilirea valorii obiectului litigiului este acela al sesizării instanței prin introducerea cererii de chemare în judecată, deoarece de la acea dată se pune problema legalei învestiri a instanței, atât sub aspect material, cât și teritorial, iar pe de altă parte este necesar să se pornească de la un criteriu invariabil, care să conducă la evitarea unor măsuri ce ar putea avea ca efect întârzierea soluționării cauzei. Pe cale de consecință, renunțarea ulterioară la judecarea unui capăt de cerere, disjungerea unei cereri accesorii sau incidentale, precum și soluționarea irevocabilă a unei asemenea cereri și trimiterea spre rejudecare numai a unei părți din cererile reclamantului nu pot produce nicio consecință în planul competenței de judecare a acestora din urmă.
Prin acțiunea introductivă, reclamanții au învestit instanța cu soluționarea a trei capete de cerere: - lămurirea conținutului contractului de vânzare-cumpărare nr. 3212 din 29 octombrie 1990, respectiv obiectul acestuia, voința reală a părților la momentul încheierii actului contractului prin regulile de interpretare prevăzute de Codul civil; - să se constate că reclamanții au cumpărat, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 3212 din 29 octombrie 1990, cota de din imobilul construcție, precum și 1.000 mp teren aferent construcției, situate în-,comuna, județul I; - să se constate că reclamanții sunt proprietarii imobilului situat în-, comuna, județul I, imobil compus din teren în suprafață de 1.000 mp și construcție în suprafață totală de 82 mp, conform contractului de vânzare - cumpărare nr. 3212 autentificat la 29 octombrie 1990 de Notariatul de Stat al Sectorului Agricol
Primele două capete de cerere vizează așadar interpretarea clauzei din contract referitoarea la descrierea obiectului dreptului de proprietate transmis de către vânzători ("cota de din construcție imobilul proprietatea mea, compus din teren aferent în suprafață de 1.000 mp, situat în împreună cu construcția compusă din, imobil situat în "), iar C de-al treilea, cu caracter accesoriu din perspectiva reclamanților, constatarea întinderii dreptului intrat în patrimoniul lor, în calitate de cumpărători.
Această modalitate de redactare demonstrează că cererea reclamanților, în constatare, este una mixtă, prin ea urmărindu-se valorificarea, în același timp, a unui drept real (dreptul de proprietate) și a unui drept de creanță (dreptul de a obține predarea bunului transmis), drepturi care sunt efectul aceleiași cauze, respectiv contractul de vânzare cumpărare intervenit între părți.
Având în vedere că valoarea celor două drepturi care poartă asupra bunului transmis a fost stabilită chiar de părți în cuprinsul contractului de vânzare cumpărare, este rezonabil ca instanța să dea eficiență, inclusiv sub acest aspect, temeiului juridic primordial al acțiunii și deci să țină seama de prețul respectiv (actualizat cu rata inflației la data sesizării instanței), cu atât mai mult cu cât echivalența în bani a unui bun nu are precizia datelor cu care operează științele exacte, unanim acceptate de comunitatea științifică.
Prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 29 octombrie 1990 părțile au stabilit un preț de 22.000 lei, actualizat în raport de indicele prețurilor de consum pentru perioada octombrie 1990 - martie 2006: -,04 la nivelul de 60.971.028,8 ROL = 6,097,1 RON, sub limita de 500.000 ROL, prevăzută de art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedură civilă.
În raport de cele expuse anterior, este lipsită de relevanță valoarea de circulație a imobilului în litigiu la data introducerii cererii de chemare în judecată și deci nu mai prezintă importanță nici împrejurarea dacă, îndeplinindu-și obligația care le-a fost pusă în vedere de către instanța de apel la termenul din 27 aprilie 2009, reclamanții au avut în vedere valoarea acestuia la momentul sesizării instanței sau la C al depunerii cererii precizării, aspect care nu a fost lămurit la termenul din 25 mai 2009.
Față de aceste considerente, reținând că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a principiilor generale de drept pe baza cărora se poate determina valoarea obiectului unei cereri care își găsește fundamentul juridic, C puțin primar, într-un contract de vânzare cumpărare, precum și faptul că procedând astfel tribunalul a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul art. 315 alin. 1 și 5 Cod procedură civilă, curtea urmează să admită recursul, să caseze decizia și să trimită cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții - reclamanți și împotriva deciziei civile nr. 1010 din 26 octombrie 2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele - pârâte și.
Casează decizia și trimite cauza spre rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08 februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red./Tehnodact.
2 ex./24.03.2010
-4.-;
Jud.B-
Președinte:Cristina NicaJudecători:Cristina Nica, Mariana Haralambe, Fănica Pena
