Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1590/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1590/R/2009
Ședința publică din 22 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț
JUDECĂTOR 2: Silvia Nicorici
JUDECĂTOR 3: Anca
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE din cadrul MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR împotriva deciziei civile nr. 137/A/ din 10.03.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamantul intimat, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, la prima strigare a cauzei, instanța constată lipsa părților și lasă cauza la a doua strigare, pentru a da părților posibilitatea să se prezinte la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului intimat, avocat, din Baroul Cluj, lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.
Instanța constată că, prin memoriul de recurs ( 5), în temeiul art. 242 alin. 2.pr.civ. pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă. De asemenea, constată că prin registratura instanței, la data de 17 iunie 2009, reclamantul intimat a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului declarat de pârâtă ca fiind nefondat și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, pune în discuție o chestiune prealabilă referitoare la declararea în termen sau nu a recursului, având în vedere că, pârâta a primit hotărârea atacată la data de 4 mai 2009, conform dovezii de comunicare aflată la 28 din dosarul nr- al Tribunalului Cluj, iar prezentul recurs a fost înregistrat la Curtea de APEL CLUJ, la data de 21 mai 2009, însă a fost expediat prin poștă, iar pe plic nu există nici o ștampilă cu data poștei.
Reprezentantul reclamantului intimat prezintă spre vedere instanței copia declarației de recurs și copia motivelor de recurs care i-au fost comunicate, de unde rezultă că acestea au fost expediate instanței prin fax, la data de 19 mai 2009, ora 1537astfel încât în această situație, Curtea constată că, recursul a fost declarat și motivat în termenul legal.
Reprezentantul reclamantului intimat arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nefiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului declarat de pârâtă ca fiind nefondat, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar, fără cheltuieli de judecată în recurs.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.11389 din 21.10.2008 a Judecătoriei Cluj N, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul în contradictoriu cu paratul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - DIRECTIA GENERALA DE PASAPOARTE
S-a constatat că defuncta, născută în C la data de 04.05.1925 a avut cetățenia română și nu a pierdut această cetățenie în unul din modurile prevăzute de lege.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit copiei certificatului de naștere seria - nr. - eliberat în data de 28.01.1987, numita s-a născut în România, localitatea C, județul C, la data de 04 mai 1925, iar nașterea a fost înregistrată în Registrul de stare civilă la nr. 720, în data de 13 mai 1925.
Potrivit mențiunilor din certificatul de naștere seria - nr. -/1987, părinții numitei au fost (cu corespondent în limba română - ) și.
Potrivit traducerii legalizate a certificatului de deces, numita, născută în data de 04 mai 1925, decedat în data de 16 iunie 2007.
Potrivit dispozițiilor art. 5 din Regulamentul din 1 noiembrie 1923 pentru aplicarea dispozițiunilor tratatelor de și anexelor lor cu privire la constatarea drepturilor de a dobândi naționalitatea română și a pierderii acestei naționalități, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 172/01.11.1923, act normativ în vigoare la data de 04 mai 1925, data nașterii numitei, " română se dobândește de plin drept prin singurul fapt al nașterii pe teritoriul român, de orice persoană care nu se poate prevala de o altă nationalitate de naștere."
Conform prevederilor art. 2 lit. a), b) și d) din Regulamentul din 1 noiembrie 1923, menționat anterior: "Sunt considerați ca supuși romani de plin drept și fără nici o formalitate, în sensul dispozițiilor tractatelor în vigoare:
a) Persoanele care aveau indigenatul (apartinenta) în vreuna din comunele din: Transilvania, și M precum și din la data intrării în vigoare a tractatelor.
Prin indigenat se înțelege apartinerea la o comuna, dobandita în conformitate cu legile ungare sau austriace.
b) Persoanele de naționalitate austriaca, ungara sau rusa, cari, deși nedomiciliate la data punerii în vigoare a tractatelor pe teritorii azi romane, însă sunt născute pe acele teritorii din părinti domiciliati acolo.
Prin domiciliul părinților se înțelege pentru sau Transilvania, și M indigenatul comunal, definit în alineatul a, iar pentru domiciliul administrativ definit mai jos;
d) austriaci și ungari, precum și persoanele fără nici o naționalitate (heimatlos) care aveau la punerea în vigoare a tractatelor domiciliul în actualul teritoriu al României.
În răspunsul la interogatoriul luat de către Poliției C numitei născută în data de 08.07.1947, aceasta a arătat că este fiica lui și a lui (nume de ), că are naționalitate maghiară și este supusă Ungariei. Răspunsul la interogatoriu a fost dat cu ocazia venirii în România pentru aov izita pe mama sa, cetățean român, domiciliată în C,-.
Instanța a reținut că interogatoriul a fost luat numitei născută după ce aceasta a părăsit România și s-a stabilit în Ungaria, iar la data de 08.07.1947 și-a vizitat mama care avea cetățenie română.
Instanța a reținut că răspunsul numitei născută dat la interogatoriul administrat de Poliției C cu ocazia unei vizite în România, în sensul că are naționalitate maghiară și este supusă Ungariei, necoroborat cu înscrisuri care să ateste renunțarea sau retragerea cetățeniei române a lui potrivit legii, nu poate determina concluzia că acesteia i-a fost retrasă cetățenia română sau a renunțat la aceasta, fiind posibil ca numita să fi avut dublă cetătenie.
În răspunsul la interogatoriu, pârâtul a arătat că nu deține documente din care să rezulte că numitei născută i s-a retras cetățenia română, a renunțat la cetățenia română ori că s-ar fi efectuat procedurile specifice de retragere sau de aprobare a retragerii cetățeniei române.
Față de împrejurarea că numita născută s-a născut la C, instanța a reținut că aceasta a dobândit cetățenia română prin faptul nașterii pe teritoriul României la data de 04.05.1995, conform art. 2 și 5 din Regulamentul din 1 noiembrie 1923.
Instanța a reținut că nu s-a făcut dovada retragerii cetățeniei sau a renunțării la cetățenia română a numitei născută, ci doar a faptului că în data de 08.07.1947 născută a afirmat că are cetățenie maghiară, subzistând deci posibilitatea unei duble cetățenii a numitei, română și maghiară.
Prin decizia civilă nr.137 din 10 martie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr- s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a MAI-Direcția Generală de Pașapoarte.
S-a respins ca nefondat apelul declarat de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte împotriva Sentinței civile nr. 11389/21.10.2008, pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Cluj -N, care a fost menținută în întregime.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a constatat următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a apelantei tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată. Astfel, potrivit dispozițiilor art.35 din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români aflați în străinătate "cetățeanului român care are domiciliul in străinătate și solicită autorităților competente române eliberarea documentelor de identitate, de călătorie sau de stare civilă, dar nu poate face dovada cetățeniei române, i se eliberează documentele respective, în condițiile legii, numai după ce se atestă de către Direcția Generală de Pașapoarte, la cererea acestor autorități, faptul că solicitantul este cetățean român. Textul legal invocat stabilește competența exclusivă în favoarea Ministerului Administrației și Internelor-Direcția Generală de Pașapoarte competența de evidență a cetățenilor români cu domiciliul în străinătate.
Legea nr.21/1991 cu privire la cetățenie reglementează modul de dobândire sau de pierdere a cetățeniei și autoritățile competente respectiv Ministerul Justiției - Direcția Cetățenie, însă în speță nu se urmărește aceasta.
Pe fondul cauzei, tribunalul a apreciat că apelul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.21/1991 "Cetățenia română este legătura și apartenența unei persoane fizice la Statul Român". În articolul 34 alin.1 din același act normativ se prevede că sunt și rămân cetățeni romani persoanele care au dobândit si au păstrat aceasta cetățenie potrivit legislației anterioare.
Prin urmare este necesar ca persoana care a avut cetățenia română să nu o fi pierdut potrivit legislației anterioare. În ce privește defuncta, așa cum reiese din actele de stare civilă depuse la dosar reiese că aceasta s-a născut în România, fapt atestat de certificatul de naștere seria - nr.- eliberat la 28.01.1987 în localitatea C, Jud. C la data de 4 mai 1925.
Prin urmare, așa cum corect a reținut prima instanță defuncta a avut cetățenie română conform prevederilor art.5 din Regulamentul din 1 noiembrie 1923 pentru aplicarea dispozițiunilor tratatelor de și anexelor lor cu privire la constatarea drepturilor de a dobândi naționalitatea română și a pierderii acestei naționalități, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 172/01.11.1923, act normativ în vigoare la data de 04 mai 1925, data nașterii numitei, potrivit căruia naționalitatea română se dobândește de plin drept prin singurul fapt al nașterii pe teritoriul român, de orice persoană care nu se poate prevala de o altă naționalitate de naștere."
cetățeniei române este supusă unei proceduri speciale atât potrivit vechii cât și actualei legislații. Este real că potrivit Legii nr.33/1939 prevede în art.36 pct.1 că pierde naționalitatea română cel care dobândește o naționalitate străină ca urmare a unei naturalizări în țară străină sau a exercițiului unui drept de opțiune însă defuncta nu a făcut o asemenea opțiune. Chiar dacă nu este prevăzută o procedură specială cu privire la pierderea cetățenie, această pierdere trebuie dovedită.
Prin Legea nr.162/1947 se prevăd cazurile în care se consideră că o persoană a renunțat expres la cetățenia română, căsătoria într-un alt stat nefiind un asemenea caz. În fine Legea nr.125/1948 pentru cetățenia română prevede cazurile de retragere a cetățeniei, căsătoria într-un alt stat nefiind inclusă între aceste cazuri. Mai mult, în art.2 din acest act normativ se prevede că nici un cetățean român nu poate dobândi cetățenia altui stat și nici nu poate beneficia de o asemenea cetățenie decât cu autorizarea Ministerului Justiției.
Din ansamblul legislației analizate reiese că există o procedură anume pentru dobândirea și pierderea cetățeniei române, procedură în care sunt implicate organele statului, iar actele de pierdere a cetățeniei sunt întocmite de autoritățile române sau comunicate acestora. Prin urmare, în caz de pierdere a cetățeniei era necesar ca pârâta apelant să dețină acte doveditoare în acest sens.
Împotriva acestei decizii pârâta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a declarat recurs în termen legal solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului, cu consecința schimbării hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
In motivarea recursului pârâta a arătat că hotărârea criticată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ.
Așa cum rezultă din conținutul art.35 din Legea nr.248/2005, pârâta poate atesta la cererea autorităților faptul că solicitantul este cetățean R, numai în cazul în care cetățeanul R are domiciliul în străinătate și solicită autorităților competente române eliberarea documentelor de identitate, de călătorie sau de stare civilă, dar nu poate face dovada cetățeniei române. Rezultă fără echivoc că pârâta poate atesta dacă o persoană este sau nu cetățean R, numai în strânsă legătură cu eliberarea documentelor de identitate, de călătorie sau de stare civilă, nefiind un mijloc de dovadă a cetățeniei române. Este de observat că obiectul cererii reclamantului nu este obligarea autorităților române la eliberare a unor astfel de documente.
Cetățenia este reglementată de Legea nr.21/1991 care este o lege specială ce se aplică cu prioritate față de dreptul comun și care în art.21 prevede că dovada cetățeniei române se face cu cartea de identitate sau, după caz, cu buletinul de identitate, pașaportul ori cu certificatul prevăzut la art.19 alin.4.
Instanțele de fond au admis acțiunea reclamantului bazându-se doar pe singurul fapt al nașterii ori, așa cum s-a arătat certificatul de naștere nu face dovada cetățeniei române în cazul persoanelor cu vârsta de peste 14 ani.
Reclamantul are la îndemână o acțiune în realizarea dreptului său și anume o acțiune care are ca obiect obligația de a face, respectiv obligația autorităților române competente de a emite actele doveditoare ale cetățeniei române, motiv pentru care în baza art.111 pr.civ. acțiunea reclamantului este inadmisibilă.
Reclamantul intimat prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală (10-11).
In susținerea poziției procesuale reclamantul intimat a arătat că pârâta are competența exclusivă în ceea ce privește evidența cetățenilor români cu domiciliul în străinătate potrivit art.35 din Legea nr.248/2005.
In speță, reclamantul a depus certificatul de naștere al defunctei prin care a dovedit pe deplin calitatea acesteia de cetățean R la naștere ori, naționalitatea română se dobândește de plin drept prin singurul fapt al nașterii pe teritoriul român potrivit art.5 din Regulamentul din 01.11.1923 pentru aplicarea dispozițiunilor tratatelor de cu privire la constatarea drepturilor de a dobândi naționalitatea română și a pierderii acestei naționalități. Intimatul nu are posibilitatea de a formula o acțiune în realizare deoarece este moștenitorul defunctei iar acțiunea în realizare s-ar putea promova doar de către antecesoarea acestuia.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Astfel, reclamantul a solicitat instanței de fond prin cererea de chemare în judecată să constate că defuncta, născută la data de 13.05.1925 în Caf ost cetățean român, întemeindu-și în drept cererea pe dispozițiile art.111, art.274 și art.242 pr.civ.
Conform art.111 pr.civ. partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Cetățenia română este reglementată de Legea nr.21/1991 care stabilește condițiile de dobândire, de pierdere și de dovadă a cetățeniei române. Fiind o lege organică dispozițiile prevăzute în acest act normativ se aplică cu prioritate față de dispozițiile de drept comun potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant. Prin urmare, respectarea dispozițiilor Legii nr.21/1991 este imperativă, partea interesată fiind obligată să urmeze procedura stabilită prin acest act normativ, iar recurgerea la o altă procedură, cu consecința eludării legii cetățeniei române nu poate fi admisă.
Potrivit art.21 alin.1 din Legea nr.21/1991, dovada cetățeniei române se face cu cartea de identitate sau, după caz, cu buletinul de identitate, pașaportul ori cu certificatul prevăzut la art.19 alin.4.
În speță, reclamantul nu a făcut dovada cetățeniei române a defunctei astfel încât instanțele de fond au pronunțat o hotărâre greșită bazându-se doar pe simplul fapt al nașterii deoarece, conform art.21 din actul normativ mai sus menționat, certificatul de naștere nu face dovada cetățeniei române în cazul persoanelor cu vârsta de peste 14 ani.
Este adevărat că art.34 din Legea nr.21/1991 stipulează că, sunt și rămân cetățeni români, persoanele care au dobândit și au păstrat această cetățenie potrivit legislației anterioare însă, în acest caz, reclamantul care se prevalează de calitatea de succesor al defunctei are la îndemână acțiunea în realizarea dreptului pretins de cetățean român al defunctei, și anume, o acțiune având ca obiect obligația de a face a autorităților române competente, respectiv obligarea acestora de a emite actele doveditoare în acest sens.
Reclamantul nu a probat că acesta sau defuncta au întreprins demersuri pentru realizarea dreptului său de cetățean român sau că au făcut dovada epuizării tuturor mijloacelor în scopul realizării dreptului.
În consecință, acțiunea în constatare așa cum a fost formulată de reclamant are un caracter subsidiar în sensul că este admisibilă doar în ipoteza în care reclamantul nu are la dispoziție o acțiune în realizarea dreptului ori, în speță, acesta are posibilitatea de a formula o acțiune în realizarea dreptului, acțiune care îi garantează dreptul de acces la justiție consacrat de art.6 paragraf 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, ratificată de România prin Legea nr.30/1994.
Conform art.35 din Legea nr.248/2005, cetățeanului român care are domiciliul în străinătate și solicită autorităților competente române eliberarea documentelor de identitate, de călătorie sau de stare civilă, dar nu poate face dovada cetățeniei române, i se eliberează documentele respective în condițiile legii, numai după ce se atestă de către Direcția Generală de Pașapoarte, la cererea acestor autorități, faptul că solicitantul este cetățean român.
Prin urmare, atestarea de către pârâtă a cetățeniei române produce efecte juridice numai în strânsă legătură cu eliberarea documentelor de identitate, de călătorie sau de stare civilă ori obiectul cererii reclamantului este acela de constatare a cetățeniei române a defunctei și nu acela de eliberare, de către autoritățile române competente, a documentelor de identitate, călătorie sau de stare civilă.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că instanțele de fond au interpretat și aplicat în mod greșit prevederile art.111 pr.civ. și ale Legii nr.21/1991, motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. fiind întemeiat astfel încât, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va admite recursul pârâtei, va modifica hotărârea atacată în sensul că, în baza art.296 pr.civ. va admite apelul pârâtei și va schimba sentința primei instanțe în sensul respingerii acțiunii civile, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE din cadrul MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, împotriva deciziei civile nr. 137/A/10.03.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în sensul că admite apelul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE din cadrul MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR împotriva sentinței civile nr. 11389/21.10.2008 a Judecătoriei Cluj -N, dosar nr-, pe care o schimbă în sensul că, respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE din cadrul MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
--- - - - -- -
GREFIER
-
RED./MR
24.06.09/3 ex.
Jud.fon:,
Președinte:Carmen Maria ConțJudecători:Carmen Maria Conț, Silvia Nicorici, Anca
