Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 16/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 16/2010
Ședința publică de la 1 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 2: Marius Aurel Motolea
JUDECĂTOR 3: Sanda președinte secție
Grefier:
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 166/A/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar cu nr. de mai sus, având ca obiect - acțiune în constatare.
dezbaterilor și concluziile părților au avut loc la termenul de judecată din 1 Februarie 2010 și au fost consemnate în încheierea de amânare inițială a pronunțării, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
Cauza rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 2388/2004 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr. 3676/2004 s-a admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtului, s-a constatat că în timpul căsătoriei părțile au dobândit imobilul situat administrativ în Cugir,-,. C,.13, înscris în CF 5972 Cugir, nr. top 4555/XIII, în cote egale și s-a dispus întabularea dreptului de proprietate al reclamantei în cotă de părți asupra imobilului.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Părțile s-au căsătorit la data de 14 iunie 1975, căsătoria fiind desfăcută în data de 9 iunie 1980 prin sentința civilă nr. 2610/1980 a Judecătoriei Alba Iulia.
În timpul căsătoriei, pârâtul a încheiat în nume propriu contractul de construire a locuinței nr. 1581/11.05.1979. Tot în timpul căsătoriei, și anume în 11 mai 1979, pârâtul a încheiat cu CEC un contract de împrumut, nr. 3064(fila 15) în vederea plății apartamentului. Autorizația pentru a executarea lucrărilor datează tot din timpul căsătoriei, 22 aprilie 1977 (fila 16).
În baza acestor date a fost emis titlul de proprietate nr. 365 din 7 iunie 1988 prin care se atestă dreptul de proprietate al pârâtului asupra apartamentului situat în Cugir,-,.13, jud.
Chiar dacă titlul de proprietate a fost emis în baza unor contracte încheiate în timp ce căsătoria era în ființă, iar data dobândirii dreptului de proprietate nu este data emiterii titlului de proprietate ci în practica judecătorească se consideră ca dată a dobândirii a dreptului data la care s-a făcut predarea-primirea apartamentului.
Deși SC SRL AIa comunicat instanței că nu deține procesul verbal nr. 3010/25.09.1979, privind predarea-primirii locuinței, în titlul de proprietate se prevede că acesta s-a emis și în baza procesului verbal de predare-primire a locuinței nr. 3010/25.09.1979.
Rezultă astfel că predarea - primirea locuinței s-a realizat la data de 25.09.1979, dată care se află în interiorul căsătoriei.
Astfel, potrivit prevederilor Codului familiei, art. 30 alin.1, un bun dobândit în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, este bun comun al ambilor soți, de la data dobândirii acestuia.
Chiar dacă toate actele care au stat la baza emiterii dreptului de proprietate sunt încheiate de pârât personal, fără să declare că este căsătorit, bunul fiind dobândit în timpul căsătoriei, are calitatea de bun comun al părților.
Astfel, instanța a admis acțiunea reclamantei, a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei imobilul situat administrativ în Cugir,-,.C,.13, jud. A înscris în CF 5972 Cugir, nr. top 4555/XIII, în cote egale de contribuție.
Instanța a reținut cotele egale de contribuție ale soților la dobândirea apartamentului bun comun, având în vedere sumele menționate în cărțile de muncă ale părților, primite de acestea cu titlu de salariu, precum și declarațiile martorilor audiați în cauză.
Instanța a dispus întabularea dreptului de proprietate al reclamantei în cotă de părți asupra imobilului partajat.
Având în vedere faptul că pârâtul a căzut în pretenții, a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții și criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând admiterea apelului și pe cale de consecință desființarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
În susținerea apelului s-a arătat, în esență, de către apelanții că procedura de citare cu pârâtul a fost viciată în tot cursul soluționării cauzei, reclamanta cu rea-credință a invocat faptul că nu cunoaște adresa pârâtului, care nu a avut cunoștință de existența procesului de partaj, iar apelanți, care sunt frații pârâtului au luat la cunoștință de sentința civilă a judecătoriei doar la data de 4 septembrie 2008 în urma demersurilor făcute pentru dezbaterea succesiuni pârâtului.
Prin decizia civilă nr. 166/A din 9 Octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția civilă s-a admis apelul pârâților și, în calitate de moștenitori ai pârâtului, decedat în prezent și s-a desființat hotărârea apelată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, Judecătoria Alba Iulia.
Pentru a pronunța această decizie s-a reținut, în esență, de către tribunal că, în adevăr, citarea pârâtului în fața instanței de fond s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 95 Cod pr.civ. fiind dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că reclamanta avea cunoștință de adresa pârâtului care era plecat în și cu toate acesta a învederat instanței nu cunoaște adresa actuală a acestuia, ci doar adresa din loc. Cugir, jud.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs în termen, motivat și legal timbrat reclamanta, solicitând admiterea recursului și modificarea decizie atacate, în sensul menținerii ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 2388/2004 a Judecătoriei Alba Iulia.
În motivarea recursului se arată, în esență, că hotărârea atacată este nelegală întrucât în mod greșit s-a respins excepția tardivității apelului invocată de reclamantă, că apelanții pârâți nu au formulat cerere de repunere în termenul de declarare a apelului, astfel că apelul trebuia respins.
Se mai arată că sentința civilă nr. 2388/2004 a fost intabulată în în anul 2005, context în care apelul trebuia respins ca tardiv, iar din înscrisurile depuse la dosar rezultă că apelanții au avut cunoștință de intabulare în prima decadă a lunii august 2008, astfel că de la această dată curge termenul de declarare a apelului.
În fine, se mai susține că în mod greșit instanța de apel a reținut că în cauză s-au încălcat dispozițiile art. 95 Cod pr.civ. iar înscrisurile trimise de pârât din nu dovedesc faptul că reclamanta a cunoscut adresa pârâtului din străinătate și mai mult decât atât se invocă lipsa de interes al apelanților pârâți în promovarea apelului, atâta timp cât în apel nu s-au invocat critici privind fondul cauzei.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 6-9 Cod pr.civ. raporta la art. 312 alin. 1 Cod pr.civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimații pârâți au solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat în cauză, cu motivarea că decizia civilă atacată este legală și temeinică, tribunalul procedând la o corectă aplicare a legii.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs invocate de reclamantă, precum și din oficiu, conform disp. art. 306 Cod pr.civ. Curtea de Apel constată că recursul declarat în cauză nu este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
În primul rând este de arătat că recursul este o cale extraordinară de atacat, care se judecă după regulile privind judecarea apelului - art. 316 Cod procedură civilă, cu precizarea că recursul nu are, potrivit actualelor reglementări procedurale, caracter devolutiv, și deci, nu are loc o nouă judecată în fond, ci numai un control al hotărârii atacate, în limita motivelor expres prevăzute de lege - art. 304, și fără a produce probe noi cu excepția înscrisurilor ( art. 315).
Sub acest aspect este de observat că recurenta reclamantă își întemeiază recursul pe cazul prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă potrivit căruia casarea sau modificarea hotărârii se poate cere când instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.
Examinând motivele scrise de recurs, Curtea constată că recurenta își motivează acest caz de casare prin aceea că instanța de apel a admis apelul pârâților în contextul în care nu au formulat cerere de repunere în termenul de declarare a apelului. Însă, această critică se încadrează în cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod pr.civ., critică ce se privește ca neîntemeiată așa cum se va arăta în continuare.
În acest context, Curtea va respinge ca inadmisibil acest motiv de recurs.
În al doilea rând, este de observat că recurenta reclamantă își întemeiază recursul pe cazul prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă potrivit căruia modificarea hotărârii se poate cere în situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Deși invocă acest motiv de recurs, Curtea observă că recurenta se rezumă doar a indica acest temei de drept fără a-l dezvolta așa cum cere, sub sancțiunea nulității disp. art.302 alin.1 pct.3 Cod procedură civilă.
În concret, recurenta reclamantă nu arată în motivele de recurs care sunt motivele contradictorii ori străine de natura pricinii. Ori, în atare situație nefiind un motiv de ordine publică și cum recursul conform actualelor norme de procedură civilă nu este devolutiv, instanța (art.304 Cod procedură civilă) nu-l poate analiza.
Cât privește teza I-a a cazului prev. de art.304 pct.7 Cod procedură civilă, examinând hotărârea atacată se constată că aceasta corespunde exigențelor art.261 pct.5 Cod procedură civilă, judecătorii instanței de apel au arătat care sunt motivele de fapt și de drept care au stat la baza soluției date, au enunțat cele constatate și dovezile care au determinat-o, răspunzând la toate motivele de apel invocate de către reclamantă în susținerea cererii de apel.
În al treilea rând, recurenta reclamantă își întemeiază cererea de recurs pe cazul prev. de art. 304 pct.8 Cod procedură civilă potrivit căruia modificarea hotărârii se poate cere când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Deși invocă acest motiv de recurs, Curtea observă că recurenta se rezumă doar a indica acest temei de drept fără a-l dezvolta așa cum cere, sub sancțiunea nulității disp. art.302 alin.1 pct.3 Cod procedură civilă, context în care și acest motiv de recurs este inadmisibil.
În fine, recurenta reclamantă invocă în susținerea motivelor de recurs cazul prev. de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma acestui motiv de recurs, instanța de recurs observă că hotărârea pronunțată nu este lipsită de temei legal și nici nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Astfel, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii sub toate aspectele criticate, soluția pronunțată fiind legală și temeinică.
În concret, Curtea, raportat la actele și lucrările dosarului, nu poate să împărtășească critica invocată de recurenta reclamantă privind respingerea greșită a excepției tardivități apelului de către instanța de apel.
Astfel, potrivit art. 284 alin. 1 Cod pr.civ. termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Din economia acestei dispoziții legale, precum și a celorlalte dispoziții cu relevanță în materie, respectiv art. 102 alin. 1 Cod pr.civ. rezultă că termenul de apel începe să curgă de la data comunicării hotărârii instanței de fond. Data comunicării trebuie să rezulte din dovada sau procesul-verbal întocmit de agentul procedural, aceste acte oficiale neputând fi completate cu probe extrinseci.
Mergând pe același raționament, luarea la cunoștință a unei hotărâri în alt mod decât cel prevăzut de lege nu echivalează cu o comunicare în vederea curgerii termenului de exercitare a căii ordinare de atac, în afara cazurilor de excepție prevăzute de lege și care nu pot fi extinse prin analogie.
În cauza dedusă judecății este de necontestat că pârâtul a plecat în în cursul anului 1999, că de data plecării nu a mai revenit în România, iar la data de 5 iulie 2008 decedat în, având ca moștenitori legali pe intimații pârâți și.
Tot astfel, este de necontestat că hotărârea primei instanțe nu a fost comunicată defunctului, ci doar recurentei reclamante, astfel cum rezultă din mențiunea făcută pe fila 4 din hotărârea de fond - 74 verso ds. jud.
Este adevărat, că legiuitorul a prevăzut trei situații în care se aplică principiul echipolenței, situații în care comunicarea hotărârii poate fi înlocuită sub aspectul momentului de la care începe să curgă termenul de apel și cu un act echivalent. Însă, situațiile invocate de recurenta reclamantă sub aspectul comunicării hotărârii, respectiv, învestirea cu formulă executorie a sentinței civile nr. 2388/2004 prin încheierea civilă nr. 128 din 11.01.2005 a Judecătoriei Alba Iulia ( ds. nr. 311/2005), întabularea în a sentinței civile nr. 2388/2004 prin încheierea nr. 1968/2005 a OCPI A I, data decesului pârâtului, recurgerea la procedura de refacere a cărții funciare și publicarea în Monitorul Oficial a citației emise de Biroul de carte funciară de pe lângă Judecătoria Alba Iulia în ds. nr. 1484/2004, nu se încadrează în niciuna din cele trei situații reglementate expres și imperativ de lege în care se aplică principiul echipolenței.
În aceeași ordine de idei, împrejurarea dovedită cauzei cu adresa nr. 375/27.11.2008 emisă de notar Public VALUH că în prima decadă a lunii august apelanții intimați, în calitate de frați ai defunctului s-a prezentat la acest notarial împreună cu reclamanta pentru obținerea de informații privind dezbaterea succesiunii, nu înlocuiește comunicarea hotărârii, neîncadrându-se în niciuna din cele trei situații reglementate expres și imperativ de lege. Mai mult decât atât, este de observat că în chiar cuprinsul adresei se menționează că în fața notarului nu a fost prezentat nici un act, fapt pentru care li s-au adus la cunoștință ce acte trebuie să prezinte și să procure pentru dezbaterea succesiunii - 52 ds. trib.
Nu este de neglijat a se menționa că cele trei situații în care se aplică principiul echipolenței sunt cele reglementate de art. 102 alin. 2 Cod pr.civ. și art. 284 alin. 2 și 3 din același cod de procedură.
Curtea constată că despre existența sentinței civile nr. 2388/2004 intimații pârâți, în calitate de moștenitori ai pârâtului defunct, au luat la cunoștință doar la data de 4 septembrie 2008 în urma demersurilor întreprinse în vederea dezbaterii succesiunii, fiindu-le comunicată hotărârea la data de 5 septembrie 2008- 78 ds. fond.
În contextul în care pârâtului defunct nu i s-a comunicat sentința civilă nr. 2388/2004 iar apelanților pârâții și, în calitate de moștenitori ai acestuia li s-a comunicat această hotărâre la data de 5 septembrie 2008 și calea de atac au promovat-o la data de 19.09.2008 ( 14 ds. trib.), deci înlăuntrul termenului de 15 zile prevăzut de lege, în mod corect tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția tardivității apelului, excepție ridicată de reclamantă.
Critica recurentei reclamante referitoare la greșita admitere a apelului declarat de pârâții în contextul în care apelanții pârâți nu au formulat cerere de repunere în termenul de declarare a apelului, Curtea nu o poate împărtășii, întrucât în cauză nu sunt aplicabile prevederile art.103 Cod pr.civ
În concret, art. 103 alin. 1 Cod pr.civ. dispune că neexercitarea oricărei căi de ataca și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrag decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedecată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Partea interesată trebuie ca în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării să introducă calea de atac sau să ceară încuviințarea îndeplinirii unui alt act de procedură, cât și cererea de repunere în termen ( art. 103 alin. 2). Însă, în speță, apelanții pârâții și, în calitate de moștenitori ai pârâtului nu trebuiau să formuleze cerere de repunere în termen de declarare a apelului, în contextul în care comunicarea hotărârii apelate a avut loc la data de 5 septembrie 2008 iar calea de atac au promovat-o în termenul prevăzut de lege, respectiv în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate.
Tot astfel, Curtea urmează a respinge ca nefondate criticile formulate de recurenta reclamantă referitoare la reținerea greșită de către instanța de apel a nerespectării de către prima instanță a dispozițiilor art. 95 din Codul d e proc.civ. privind citarea pârâtului prin publicitate, soluția instanței de apel fiind legală și sub acest aspect.
După cum rezultă din dispoziția înscrisă în art. 95 Cod pr. precum și din principiile generale aplicabile în materie, procedura citării prin publicitate, inclusiv prin afișarea citației la ușa instanței, are caracter de excepție, ea fiind justificată de neputința în care se află reclamantul în ceea ce privește aflarea domiciliului sau reședinței părții adverse. Dat fiind caracterul de excepție al îndeplinirii procedurii de citare cu partea adversă prin publicitate, instanța de judecată este obligată nu numai să ceară reclamantului să indice demersurile întreprinse pentru aflarea domiciliului sau reședinței pârâtului, ci și să ceară reclamantului să-și confirme susținerile cu probe corespunzătoare.
În cauza dedusă judecații, din probele administrate cauzei - înscrisuri ( 912 ds. apel) s-a dovedit că la data promovării acțiunii introductive de instanță reclamanta cunoștea adresa de reședință a pârâtului din. Cu toate acestea, la primul termen de judecată acordat în cauză a declarat primei instanțe că nu cunoaște adresa pârâtului, solicitând citarea pârâtului prin publicitate printr-un ziar național și prin afișare la ușa instanței.
Dând curs cererii reclamantei, fără nicio verificare, instanța de fond a dispus citarea pârâtului prin publicitate printr-un ziar național. O atare citare a pârâtului s-a făcut doar pentru termenul din data de 7.10.2003, pentru ca apoi judecarea cauzei în fața judecătorului de fond să se facă cu citarea pârâtului la ușa instanței, exceptând termenul de judecată din 22.09.2004 ( când s-a și judecat cauza în fond) când procedura de citare cu pârâtul s-a realizat la domiciliul acestuia din loc. Cugir, jud. A, citația fiind înmânată reclamantei, astfel cum rezultă din procesul verbal de comunicare încheiat de agentul procedural ( 64 ds. fond).Ori, în contextul în care judecarea cauzei de către judecătorul de fond a avut loc în lipsa pârâtului care a fost citat prin publicitate datorită relei-credințe a reclamantei, în mod corect a apreciat instanța de apel că se impune casarea sentinței instanței de fond și trimitere cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În fine, neîntemeiate sunt și criticile recurentei reclamante referitoare la lipsa de interes al intimaților pârâți în promovarea căii de atac a apelului, fiind de necontestat că prin declararea apelului pârâții au urmărit reluarea procedurii judiciare în fața primei instanțe unde să-și formuleze apărări de fond.
Față de cele dezvoltate anterior, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod proc. civ. va respinge ca nefondat recursului declarat de reclamanta.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta împotriva Deciziei civile nr. 166/A din 9 Octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția civilă.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Tehnored. /2 ex/12.02.2010; Jud. fond: Jud. apel:,
Președinte:Dana GhițoaicaJudecători:Dana Ghițoaica, Marius Aurel Motolea, Sanda
