Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1611/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1611/R/2008
Ședința publică din 8 septembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Traian Dârjan
JUDECĂTORI: Traian Dârjan, Carmen Maria Conț Silvia
: -
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții și Consiliul Local al municipiului C-N, împotriva deciziei civile nr. 516/A din 28 septembrie 2007 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanta Ortodoxă Română a, și Clujului, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamantei intimate, avocat și reprezentanta pârâtului recurent, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin Încheierea nr. 4522 din 3 iulie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea de strămutare a judecății prezentului recurs, formulată de către pârâtul recurent.
Reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar o completare la întâmpinare, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat a Deciziei civile nr. 2026/R/10.10.2007, sub aspectul petitului de constatare a nulității absolute a întregului contract de donație nr. 93/1963, întâmpinare la care a anexat Decizia civilă nr. 2026/R/10.10.2007 a Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosar nr-, Decizia civilă nr. 715/R/ 21.03.2008 a Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosar nr-, un exemplar înmânându-se reprezentantei pârâtului recurent.
Reprezentanta reclamantei intimate susține excepția autorității de lucru judecată invocată prin întâmpinare.
Reprezentanta pârâtului recurent depune la dosar Decizia civilă nr. 568/R/ 7 martie 2008 Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosar nr-, și solicită respingerea excepției autorității de lucru judecat, întrucât hotărârile la care se face referire reprezentanta reclamantei intimate sunt hotărâri de speță și există alte hotărâri în sens contrar celor invocate de către reprezentanta reclamantei intimate.
Asupra excepției autorității de lucru judecat invocată de reprezentanta reclamantei intimate prin completarea la întâmpinare, Curtea se va pronunța prin hotărârea ce o va pronunța.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta pârâtului recurent solicită admiterea propriului recurs, modificarea hotărârii atât a instanței de apel cât și a primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii înaintată de reclamantă, dezvoltând pe larg motivele arătate în scris prin memoriul de recurs depus la dosar. De asemenea, pune concluzii de admitere a recursului declarat de pârâtul Consiliul Local al municipiului C-N, și arată că, cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea ambelor recursuri, dezvoltând pe larg motivele arătate în scris prin întâmpinarea depusă la dosar, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 9388/11.12.2006, pronunțată de Judecătoria Cluj -N în dosar nr-, nr. în format vechi 7458/2006, s-au respins ca neîntemeiate excepțiile de inadmisibilitate și de lipsă de interes a cererii de chemare în judecată, invocate de pârâtul; s-a admis cererea de chemare în judecată precizată, formulată de reclamanta Ortodoxă Română a, și Clujului, în contradictoriu cu pârâții și Statul Român prin Consiliul Local al municipiului C-N și, în consecință, s-a constatat nulitatea absolută a actului de donație autentificat sub nr. 93/08.01.1963, prin care imobilul înscris în CF 8708 C cu nr. top. 49 fost donat Statului Român în administrarea operativă a Sfatului popular al orașului C; s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare cu nr. 38510/17.10.1996, încheiat între Consiliul Local al municipiului C-N, prin SC SA, și defuncta, având ca obiect apartamentul cu nr. 3 din imobilul situat în C-N,-, jud. C, înscris în CF ind. nr. -, nr. top. 49/1/2/III; s-a dispus rectificarea CF prin radierea dreptului de proprietate al pârâtului și al defunctei, din CF - (încheieri de CF nr. 4943/1997 și 19721/02.12.1997) și din CF - C (încheierea de CF nr. 19944/28.11.2002), cu consecința refacerii situației de carte funciară în favoarea Statului Român, conform situației de carte funciară anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare care a fost anulat; s-a respins ca neîntemeiată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că, excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul, excepție întemeiată în opinia acestuia pe faptul că reclamanta nu ar fi urmat procedura specială în fața Comisiei de, este neîntemeiată, fiind contrazisă de înscrisurile depuse la dosar, înscrisuri care dovedesc faptul că reclamanta a depus la Comisia Specială de cerere de restituire a imobilelor situate în C-N, nr. 2 și str. -, actualmente str. - -, imobile care inițial au fost înscrise într-un singur corp funciar sub nr. top. 49 din CF 8708
De asemenea, excepția lipsei de interes, excepție întemeiată pe lipsa parcurgerii procedurii administrative prealabile, a fost respinsă ca neîntemeiată, pentru aceleași considerente, depunerea cererii de retrocedare în natură a imobilelor făcând pe deplin dovada interesului reclamantei în promovarea și soluționarea prezentei cereri.
Chiar dacă urmare a acestei acțiuni, imobilul reintră în patrimoniul Statului Român, iar nu în patrimoniul reclamantei, interesul reclamantei în promovarea acestei cereri este pe deplin justificat, deoarece reintrarea imobilului în patrimoniul Statului Român, deschide posibilitatea soluționării favorabile a cererii de retrocedare în natură formulată de reclamantă la Comisia Specială de.
Cu privire la contractul de donație prin care Statul Român a dobândit proprietatea imobilului, instanța de fond a constatat, din analiza actelor care au stat la baza încheierii acestui contract, că nu au fost respectate prevederile Decretului nr. 478/1954, act normativ care în art. 4 prevedea că dacă obiectul donației este o construcție situată într-un oraș, pentru încheierea contractului de donație era necesar avizul Ministerului Gospodăriei Comunale și Industriei Locale, lipsa acestui aviz, care reprezintă un element exterior condițiilor de validitate ale contractelor, prevăzute de art. 948. civ. fiind sancționată cu nulitatea absolută, întrucât în lipsa acestui aviz donația nu este valabilă, iar dreptul de proprietate nu este transferat în patrimoniul donatarului.
În ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare încheiat de antecesoarea pârâtului, defuncta, acesta este lovit de nulitate absolută în baza art. 948 pct. 3. civ. raportat la dispozițiile art. 962. civ. texte legale care se coroborează cu prevederile art. 6 alin. 2 din nr.OUG 94/2000 modificată și cu dispozițiile art. 1 și art. 25 din Legea nr. 112/1995.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, pârâții și Statul Român prin Consiliul Local al municipiului C-, apelantul Consiliul Local al municipiului C-N solicitând modificarea hotărârii primei instanțe în sensul menținerii ca temeinic și legal a contractului de vânzare-cumpărare, în temeiul art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, cumpărătoarea fiind de bună-credință la data încheierii contractului, iar apelantul solicitând prin propriul apel respingerea în întregime a acțiunii introductive.
Tribunalul Cluj, prin decizia civilă nr. 516/A/28.09.2007, pronunțată în dosar nr-, a respins ca nefondate ambele apeluri, cu următoarea argumentație:
Referitor la contractul de donație autentificat prin încheierea nr. 93/1963 a fostului notariat de Stat Regional C, tribunalul constată că acestuia îi lipsește una dintre condițiile de formă pentru valabilitatea sa, respectiv avizul cerut de art. 4 alin. 1 din Decretul nr. 478/1954.
Potrivit art. 2 din Decretul nr. 63/1957 sarcinile, atribuțiile și unitățile tutelate ale Ministerului Gospodăriei Comunale și Industriei Locale, care a fost desființat, urmau să fie distribuite de către Consiliul de miniștri altor organe centrale, iar nu organelor locale, sub acest aspect fiind lipsit de relevanță faptul că prin Legea nr. 6/1957 Populare au fost organizate ca organe locale ale puterii de stat. De asemenea, prin nr. 273/1957, pentru aplicarea Decretului nr. 63/1957 s-a stabilit că sarcinile Ministerului Gospodăriei Comunale și Industriei Locale, privind avizarea, respectiv aprobarea documentațiilor tehnice, trec asupra comitetelor executive ale Populare, fără însă a se preciza cine preia atribuțiile privind avizarea donațiilor făcute statului.
Raportat la aceste împrejurări apelanții nu au reușit să facă dovada că adresa nr. 8619/05.09.1962, prin care Sfatul Popular al Orașului C - Întreprinderea de Locuințe și Localuri, a aviza acceptarea donației privind imobilul în litigiu, îndeplinește condițiile prevăzute de art. 4 alin. 1 din Decretul nr. 478/1954, având în vedere că nu există nici o prevedere legală prin care atribuțiile de avizare a donațiilor către stat să fie trecute de la Ministerul Gospodăriei Comunale și Industriei Locale la Populare. Mai mult, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că atribuțiile ministerului desființat au fost preluate de Ministerul Finanțelor.
În ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare, tribunalul a considerat că imobilul în litigiu face parte din categoria celor prevăzute de art. 1 alin. 1 din nr.OUG 94/2000, iar din coroborarea art. 6 alin. 2 din nr.OUG 94/2000 cu prevederile art. 1, art. 9 și art. 25 din Legea nr. 112/1995 rezultă clar că acesta este lovit de nulitate absolută pentru încălcarea acestor dispoziții imperative ale legii, buna-credință neputând fi invocată de apelanți.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, pârâții Consiliul Local al municipiului C-N și.
Prin propriul recurs Consiliul Local al municipiului C-N a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei, în sensul admiterii apelului, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei, invocând în motivarea recursului nelegalitatea și netemeinicia hotărârii pronunțate, raportat la împrejurarea că imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român prin donație, cu respectarea prevederilor Decretului nr. 31/1954 și a Decretului nr. 478/1954, iar faptul că decizia Comitetului Executiv nr. 310/1968 nu ar fi valabilă, conform aprecierii reclamantei, nu este de natură să lipsească acest act de valabilitate și de efectele pe care le-a produs.
Contractul de donație a fost încheiat în formă autentică la fostul Notariat de Stat Regional C, fiind semnat pentru donatoare de reprezentantul acesteia, justificat printr-o procură autentică, dobândirea imobilului de către Statul Român fiind deci valabilă.
În ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută s-a constatat, acesta a fost încheiat cu respectarea art. 9 și art. 14 din Legea nr. 112/1995, în condițiile în care nici o dispoziție a legii nu prevedea suspendarea vânzării imobilelor preluate de stat pe perioada soluționării contestațiilor formulate de foștii proprietari, privind restituirea în natură a unor astfel de imobile. În plus, arată același recurent, în speță sunt incidente dispozițiile art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, coroborat cu art. 1898. civ. și art. 32 din Decretul-Lege nr. 115/1938, texte legale care converg spre ideea că, dobândind dreptul de proprietate cu titlu oneros și cu bună-credință, nu mai poate fi evinsă.
Recurentul, prin propriul recurs, a solicitat instanței, ca în temeiul art. 304 pct. 9.pr.civ. să dispună schimbarea în totalitate atât a hotărârii instanței de apel, cât și a hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului au fost reproduse argumentele pe care instanța de apel și-a întemeiat soluția de respingere a apelului acestui pârât (pag. 1, pag. 2 alin. 1 din memoriul de recurs), arătându-se în continuare de către recurent că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea legii, pentru cele ce urmează:
Argumentele la care s-a oprit Tribunalul Cluj, referitoare la existența avizului și valabilitatea contractului de donație, prin care statul a devenit proprietarul imobilului în litigiu sunt, în opinia recurentului, incorecte "forțând litera textului" și rupând din contextul real dispozițiile legale ale anului 1957. Conform Decretului nr. 63/1957 atribuțiile Ministerului Gospodăriei Comunale și Industriei Locale, care atunci s-a desființat, trebuiau să revină altor organe, însă este inexact să se susțină că aceste organe au fost sau ar fi trebuit să fie numai organe centrale, deoarece, la doar o lună după desființarea acestui minister s-a adoptat și a intrat în vigoare Legea nr. 6/28.03.1957, de organizare și funcționare a Populare, car prevedea în art. 1 că Populare au fost organizate ca organe locale ale puterii de stat, iar în art. 2 stipula că acestora li s-a dat spre conducere activitatea locală pe tărâm economic gospodăresc, respectiv, sarcinile de dezvoltare ale industriei locale și de bună gospodărire, sistematizare și efectuare de lucrări edilitare în orașe. În consecință, pe temeiul acestor prevederi legale, după desființarea Ministerului Gospodăriei Comunale avizarea acceptării donațiilor, înscrisă în art. 4 din Decretul nr. 478/1954, a revenit organelor locale ale puterii de stat. Prin nr. 273/1957 în mod explicit s-a arătat că întreaga activitate a Ministerului Gospodăriei și Industriei Locale a revenit Executive ale Populare Regionale, respectiv al capitalei. Aceste dispoziții au fost ignorate de tribunal, care printr-o interpretare formalistă rigidă s-a referit doar la Decretul nr. 63/1957, conform căruia atribuțiile ministerului desființat vor fi preluate de organe centrale ale administrației de stat. Este vădit că prin lege, ca act normativ cu forță juridică superioară unui decret al consiliului de stat, legiuitorul anului 1957 considerat că atribuțiile ministerului desființat trebuie să revină altor organe decât cele ale administrației centrale, astfel încât a stabilit că aceste atribuții revin organelor locale.
În consecință, arată recurentul, dispozițiile legale ale anului 1957 trebuie analizate în contextul în care au fost adoptate, respectând dreptul de legiferare al statului, astfel încât, pe temeiul acestor prevederi legale, după desființarea Ministerului Gospodăriei și Industriei Locale, avizarea acceptării donațiilor înscrisă în art. 4 din Decretul nr. 478/1954 a revenit organelor locale ale puterii de stat, prin comitetele executive de la acel moment.
În speță, donația pe care pârâta a consfințit-o în favoarea statului a fost avizată în mod explicit, așa cum rezultă din cuprinsul contractului de donație și din înscrisurile anexă acestuia.
Argumentul instanței de apel, în sensul că atribuțiile ministerului desființat ar fi revenit Ministerului Finanțelor, conform jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, acesta este străin de natura cauzei, fiind dat într-o speță particulară, care privește un imobil a cărui situație juridică nu este detaliată în considerentele hotărârii, pentru a se putea stabili dacă și în ce măsură este identică cu cea din imobilul în litigiu.
Nu este mai puțin adevărat că în acea speță a fost interpretat ca un aviz al unui organ central, o notă juridică despre care nu se arată nimic mai mult decât numărul ei, astfel încât hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este o hotărâre de principiu, de interpretare a Decretului nr. 478/1954, neputând fi deci extinsă la alte situații decât cea care a făcut obiectul prezentului litigiu.
În ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare încheiat de antecesoarea recurentului, instanța de apel, însușindu-și opinia anterioară, conform căreia imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul statului cu nerespectarea prevederilor art. 4 din Decretul nr. 478/1954, a apreciat că imobilul ar putea fi încadrat în categoria imobilelor preluate abuziv la care se referă art. 1 alin. 1 din nr.OUG 94/2000, deși, în realitate, intrarea bunului în patrimoniul statului s-a realizat printr-o donație valabil încheiată.
Prin urmare, imobilul din litigiu nu face parte din categoria celor vizate de dispozițiile art. 1 alin. 1 din nr.OUG 94/2000, iar analizarea valabilității contractului de vânzare-cumpărare nu se poate face prin prisma art. 6 alin. 2 din nr.OUG 94/2000, fiind de neacceptat argumentul instanței de apel, în sensul că imobilul nu putea fi înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995.
Nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 1 și art. 25 din Legea nr. 112/1995, nr.OUG 94/2000 fiind aplicabilă doar actelor de înstrăinate având ca obiect imobile preluate abuziv, încheiate înainte de intrarea ei în vigoare, iar nu și imobilelor intrate legal în patrimoniul statului.
Nu este corectă aserțiunea instanței de apel, conform căreia sancțiunea nulității actului de cumpărare nu poate fi înlăturată de aplicarea principiului ocrotirii actelor oneroase încheiate cu bună-credință, întrucât buna-credință este înlăturată în virtutea principiului că nimeni nu poate invoca necunoașterea legii.
Elementul bunei-credințe nu este unul abstract, de ipoteză legală, ci unul concret, prezent în actul juridic încheiat, el trebuind să fie analizat față de datele concrete ale stării de fapt la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, dată la care în mod neîndoielnic statul era întabulat în CF ca proprietar, comportându-se în mod neîndoielnic ca proprietar, titlul statului rezultând dintr-o transmitere de drept de proprietate prin act juridic de drept civil și nicidecum dintr-o preluare abuzivă.
Nici anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, nici la data încheierii acestuia și nici până în 2003, reclamanta nu solicitase statului să-i fie retrocedat imobilul.
Orice diligență s-ar fi cerut antecesoarei recurentului, sau ar fi fost atunci cerută oricărei alte persoane, ea putea avea ca elemente numai pe acestea, diligența ce trebuia cerută trebuind să fie circumscrisă momentului când s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare și nu după evoluția concepției jurisprudențiale de la data acțiunii.
Legea nr. 112/1995 nu a impus potențialilor cumpărători ai imobilelor intrate în patrimoniul statului, obligația de a verifica titlul statului, neprofesioniștii dreptului, cum era și antecesoarea recurentului, fiind străini de nuanțările transpuse din teoriile juridice în practica instanțelor, în ceea ce privește noțiunea de preluare cu titlu sau preluare fără titlu, ca și de relaționarea dintre art. 1, art. 9 și art. 25 din Legea nr. 112/1995.
Prezumția de cunoaștere a legii poate fi invocată numai dacă și în măsura în care textul legal la care se face referire este simplu și clar pentru un neprofesionist al dreptului.
Or, nu acest lucru se poate constata despre prevederile Legii nr. 112/1995.
În consecință, apreciază recurentul, antecesoarea sa nu a fost în culpă, ci a dat dovadă de toată diligența pe care, la acea dată, în concret, o putea avea oricine s-ar fi aflat în situația ei, iar buna-credință cu care a încheiat actul are ca temei o eroare comună și invincibilă, care este o cauză suficientă pentru a se recunoaște valabilitatea cumpărării imobilului în favoarea sa.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamanta intimată a solicitat respingerea recursurilor, cu cheltuieli de judecată, în principal ca inadmisibilă, deoarece tind la o reevaluare nelegală a probelor în recurs, ceea ce s-ar circumscrie prevederilor art. 304 pct. 10 și pct. 11.pr.civ. actualmente abrogate, iar în subsidiar ca nefondate, cu motivarea că trecerea imobilului litigios în proprietatea statului s-a făcut în mod abuziv, imobilul încadrându-se astfel în textul nr.OUG 94/2000, astfel încât vânzarea sa era prohibită de art. 1 și art. 25 din Legea nr. 112/1995. Întrucât imobilul a fost înstrăinat prin fraudă la lege, contractul de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate absolută, independent de buna ori reaua-credință a cumpărătorului.
Tot în,motivarea întâmpinării au mai fost invocate prevederile Decretului nr. 63/19857, iar printr-o completare la întâmpinare, reclamanta intimată a invocat autoritate de lucru judecat a deciziei civile nr. 2026/R/10.10.2007 sub aspectul petitului de constatare a nulității absolute a întregului contract de donație autentificat sub nr. 93/08.01.1963, privind întregul imobil înscris în CF 8708 C, nr. top. 49 ( 14-16, 27-28), excepție care de altminteri a fost pusă în discuția părților și din oficiu de către instanță, la termenul de judecată din 28.01.2008 ( 20).
Recursurile sunt nefondate.
Două sunt problemele care se impun a fi analizate prin prisma motivelor de recurs invocate de cei doi recurenți, și anume, valabilitatea contractului de donație autentificat sub nr. 93/08.01.1963 și, respectiv, a contractului de vânzare-cumpărare nr. 38510/17.10.1996, încheiat de antecesoarea recurentului, numita, cu privire la apartamentul nr. 3 din imobilul litigios.
În privința primei probleme ce se impune a fi analizată, Curtea constată că aceasta, chiar dacă, prin ipoteză, ar comporta discuții de natura celor invocate de către recurenți, respectiv cine trebuia să avizeze favorabil donația către Statul Român, totuși, nu poate fi analizată de maniera solicitată de recurenți, dat fiind că în speță este incidentă excepția autorității de lucru judecat raportat la decizia civilă nr. 2026/R/10.10.2007, pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosar nr-.
Prin această decizie ( 29-33 dosar recurs) au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții și Statul Român prin Consiliul Local al municipiului C-N, împotriva deciziei civile nr. 323/A/30.05.2007 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, decizie prin care, ca urmare a respingerii ca nefondate a apelurilor declarate de aceeași pârâți, a fost menținută întrutotul sentința civilă nr. 8235/08.11.2007, pronunțată de Judecătoria Cluj -N în dosar nr. 3708/2006, sentință prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr. 93/08.01.1963 de fostul Notariat de Stat Regional C, contract ce a fost încheiat între Episcopia Ortodoxă Română a, și Clujului, în calitate de donator, prin delegatul desemnat la acea dată, și Statul Român, în calitate de donatar, contract ce a avut ca obiect imobilul cu nr. top. 49, înscris în CF 8708
Prin urmare, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat și căreia deci nu i se poate contesta autoritatea de lucru judecat de care se bucură, s-a constatat nulitatea absolută a acestui contract de donație, pentru întregul imobil înscris inițial în CF 8708 C, nr. top. 49, deci inclusiv pentru apartamentul ce formează obiectul prezentului litigiu.
Dat fiind principiul autorității de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească irevocabilă, Curtea, în temeiul art. 137.pr.civ. a constatat ca fiind întemeiată excepția autorității de lucru judecat, raportat la decizia civilă nr. 2026/R/10.10.2007 a Curții de APEL CLUJ, excepție pe care a admis-
Chiar dacă, teoretic, susținerea recurenților, referitoare la cine anume trebuia să avizeze donația, respectiv Comitetul Executiv al Sfatului Popular Regional, în conformitate cu art. 1 din nr. 273/1957, coroborat și cu Legea nr. 6/1957, ar fi exactă, rediscutarea valabilității acestui contract de donație nu ar fi posibilă decât cu încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 2026/2007 a Curții de APEL CLUJ, decizie prin care s-a statuat în mod irevocabil că acest contract de donație este lovit de nulitate absolută, pe motiv că la încheierea contractului de donație nu au fost respectate dispozițiile Decretului nr. 478/1954, respectiv, donația nu a fost avizată de organul abilitat de lege în acest scop.
Este firesc așadar a se pune problema de ce manieră ar mai fi posibilă rediscutarea valabilității, a existenței ori inexistenței avizului la încheierea donației, câtă vreme Curtea de APEL CLUJa stabilit printr-o hotărâre irevocabilă, intrată - cu riscul unei repetiții inutile - în puterea lucrului judecat, că la încheierea acestei donații nu a existat avizul cerut de Decretul nr. 478/1954 și că deci contractul de donație nr. 93/08.01.1963 este lovit de nulitatea absolută pentru acest considerent.
Este adevărat că această decizie este una de speță, dar nu este mai puțin adevărat că prin această decizie s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donație în privința întregului imobil din litigiu, nu doar în privința unui singur apartament din acest imobil, astfel încât, ca urmare a acestei constatări, se consideră că Statul Român a preluat abuziv imobilul în litigiu și că, deci, nu a fost niciodată proprietarul acestuia.
Irelevantă este trimiterea instanței de apel la o decizie de speță a Înaltei Curți de Casație și Justiție, câtă vreme această decizie nu este pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, și care să devină obligatorie pentru instanță, în condițiile art. 329 alin. final pr.civ.
Independent de organul care trebuia să avizeze favorabil acceptarea donației de către Statul Român în condițiile art. 4 din Decretul nr. 478/1954, respectiv că acesta ar fi fost un organ central, ca urmare a desființării Ministerului Gospodăriei și Industriei Locale și a preluării atribuțiilor acestuia de către alte organe centrale conform Decretului nr. 63/1957, ori că ar fi fost un organ local conform Legii nr. 6/1957 și nr. 273/1957, Curtea constată că acest motiv de recurs intră sub incidența excepției autorității de lucru judecat.
Chiar dacă decizia Curții de APEL CLUJ, prin care s-a constatat în mod irevocabil că actul de donație este lovit de nulitate absolută pentru lipsa acestui aviz, este una de speță, ceea ce este esențial de reținut este faptul că,urmare a constatării nulității acestui act de donație, Statul Român nu se mai poate prevala la acest moment de existența unui titlu valabil de preluare a imobilului în litigiu, trecerea imobilului litigios în proprietatea Statului Român apărând ca fiind una abuzivă.
Potrivit art. 1 din nr.OUG 94/2000 astfel cum aceasta a fost republicată în temeiul art. V din Titlul II al Legii nr. 247/2005, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu de Statul Român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, prin imobile, în înțelesul acestui act normativ, înțelegându-se construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Prin urmare, însuși textul art. 1 din nr.OUG 94/2000 republicată, prevede că preluarea imobilelor care fac obiectul acestui act normativ, poate să fi fost abuzivă, chiar dacă a existat sau nu un titlu de preluare, astfel încât, chiar dacă s-ar fi apreciat asupra valabilității contractului de donație, în sensul că acesta a constituit un titlu valabil de preluare a imobilului litigios de către Statul Român, prin prisma art. 1 alin. 1 din nr.OUG 94/2000 republicată, nu se poate nega acestei preluări caracterul abuziv.
Art. 6 alin. 2 din același act normativ, prevede că actele juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul prezentei sunt OUG lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării.
Pe de altă parte, în legătură cu cea de-a doua problemă ce se impune a fi analizată, respectiv aceea valabilității ori nevalabilității contractului de vânzare-cumpărare, Curtea constată că nu poate fi primită susținerea recurenților, în sensul că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare s-ar fi respectat dispozițiile Legii nr. 112/1995, având în vedere următoarele considerente:
Legea nr. 112/1995 avea ca obiect imobilele cu destinația de locuințe, trecute ca atare în proprietatea statului, de la proprietari persoane fizice, preluate de stat cu titlu, art. 1 din această lege prevăzând că " proprietari - persoane fizice - ai imobilelor cu destinația de locuințe, trecute ca atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, după 6 martie 1945, cu titlu, și care se aflau în posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 1989, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de prezenta lege. De prevederile alin. 1 beneficiază și moștenitorii foștilor proprietari, potrivit legii."
Art. 25 din aceeași lege prevedea că "Prin legi speciale se vor reglementa situațiile juridice ale altor imobile decât cele care fac obiectul prezentei legi, trecute în proprietatea statului înainte de 22 decembrie 1989, indiferent de destinația lor inițială, inclusiv ale celor demolate pentru cauze de utilitate publică."
Situația imobilului în litigiu, care în nici un caz nu se încadra în textul art. 1 din Legea nr. 112/1995, a primit o reglementare ulterioară prin textul nr.OUG 94/2000, republicată, așa cum a stipulat inițial textul art. 25 din Legea nr. 112/1995.
Nefăcând obiectul Legii nr. 112/1995, pentru simplul fapt că nu se încadra în categoria de imobile despre care art. 1 din această lege stipula că intră sub incidența Legii nr. 112/1995, imobilul în litigiu nu putea fi înstrăinat în condițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, fără ca pentru o atare finalitate să nu se încalce legea.
Fiind vorba despre fraudarea Legii nr. 112/1995 la momentul încheierii acestui contract de vânzare-cumpărare nr. 38510/17.10.1996, contractului îi lipsește un element esențial de validitate, dintre cele prevăzute de art. 948. civ. respectiv cauza licită și morală.
Câtă vreme nulitatea contractului de vânzare-cumpărare este determinată, prin prisma art. 948 pct. 4. civ. coroborat cu art. 966-968. civ. de existența unei cauze ilicite, ce decurge din fraudarea legii la momentul încheierii acestui contract, buna ori reaua-credință a chiriașului cumpărător - antecesoarea recurentului - la respectivul moment, este irelevantă pentru asanarea sancțiunii nulității absolute a acestui contract.
În consecință, argumentația recurentului, în sensul că chiriașa cumpărătoare nu avea obligația de a verifica titlului statului care era prezumat ca fiind adevăratul proprietar al imobilului, etc. și că aceasta nu era un profesionist al dreptului, urmează să fie înlăturată de către C, având în vedere că din simpla lecturare a Legii nr. 112/1995, respectiv a art. 1 din această lege, coroborat cu studierea colii funciare a imobilului în litigiu, se putea constata neîndoielnic că imobilul litigios nu face obiectul Legii nr. 112/1995, pentru simplul motiv că nu i-a aparținut, anterior preluării de către stat, unei persoane fizice, nu a fost preluat de stat cu titlu, ca locuință, ci a aparținut unei persoane juridice, respectiv, reclamantei.
Nefondată este și susținerea recurentului Consiliul Local C-N, conform căreia nici o dispoziție a legii nu prevedea suspendarea vânzării imobilelor preluate de stat pe perioada soluționării contestațiilor privind restituirea în natură către fostul proprietar, câtă vreme textul art. 7 alin. 1 din nr.OUG 94/2000 republicată, stipula imperativ că sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, este interzisă înstrăinarea, schimbarea destinației, ipotecarea sau grevarea sub orice formă a imobilelor pentru care au fost depuse cereri de retrocedare în condițiile prezentei ordonanțe de urgență - reclamanta depunând cerere de retrocedare a imobilului la Comisia Specială de retrocedare ( 9, primul dosar de fond), înregistrată sub nr. 506/23.01.2003.
Pe de altă parte, chiar și textul nr.HG 11/1997 prin care s-a modificat nr.HG 20/1996 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, prevedea în art. 1 alin. 4, 5 și 6 că: "(4) Locuintele care au fost preluate de stat cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data respectiva sau care au intrat în posesia acestuia în condițiile inexistentei unei reglementări legale care sa reprezinte temeiul juridic al constituirii dreptului de proprietate al statului sunt considerate ca fiind trecute fără titlu în posesia acestuia și nu intra sub incidenta <LLNK 11995 112 10 201 0 18>Legii nr. 112/1995.
(5) Imobilele care nu intra sub incidenta <LLNK 11995 112 10 201 0 18>Legii nr. 112/1995 și pentru care nu exista titlu valabil constituit în favoarea statului pot face obiectul cererilor de restituire sau de acordare a despăgubirilor, formulate de persoanele îndreptățite pe cale judecătorească, potrivit dreptului comun.
(6) În cazul în care pe rolul instanțelor judecătorești se afla cereri referitoare la imobilele prevăzute la alin. (5), procedurile administrative reglementate de <LLNK 11995 112 10 201 0 18>Legea nr. 112/1995, de restituire în natura, de acordare de despăgubiri sau de vânzare către chiriași, se suspenda de drept până la soluționarea definitiva și irevocabilă a cererilor respective."
Chiar și în ipoteza în care contractul de vânzare-cumpărare nu ar fi fost lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită, decurgând din fraudarea legii, totuși, Curtea nu ar fi putut analiza valabilitatea acestuia prin aprecierea sau reaprecierea bunei ori relei-credințe a cumpărătoarei, întrucât, un atare demers ar fi presupus aprecierea probelor administrate în fața primelor două instanțe, demers inadmisibil ca urmare a abrogării pct. 10 și 11 ale art. 304.pr.civ.
Constatându-se așadar că Tribunalul Cluja pronunțat o soluție legală, în temeiul art. 304 pct. 9.pr.civ. Curtea urmează să respingă ca nefondate ambele recursuri.
Reclamanta intimată, cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei a arătat că nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția autorității de lucru judecat raportat la decizia civilă nr. 2026/R/10.10.2007, dosar nr- al Curții de APEL CLUJ.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N și, respectiv, împotriva deciziei civile nr. 516/A/ din 28.09.2007 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 08 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red./dact.
2 ex./09.09.2008
jud.apel: /
Președinte:Traian DârjanJudecători:Traian Dârjan, Carmen Maria Conț Silvia
