Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1716/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA NR. 1716/

Ședința publică din 17 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE

Judecător

Judecător

Grefier

Pe rol judecarea cererii de revizuire, formulată de revizuenții și, cu domiciliul în Tg.M,-,. 4, jud. M, împotriva deciziei nr. 536/R din 23.04.2009, pronunțată de Curtea de Apel Tg. M în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul revizuienților avocat intimata asistată de avocat, care se prezintă și pentru intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că prezenta cerere de revizuire este timbrată cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbre judiciare.

Reprezentanții părților declară că nu mai au alte cereri.

Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității cererii de revizuire invocată de reclamanții intimați în întâmpinare.

Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul asupra excepției invocate precum și asupra cererii de revizuire.

Reprezentantul revizuienților apreciază că excepția este nefondată și că revizuirea este admisibilă, aceasta se încadrează în prevederile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, și în consecință solicită admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată în scris, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentanta reclamanților intimați susține excepția inadmisibilității cererii de revizuire, solicitând admiterea ei, apreciind că, prezenta cauză nu intră sub incidența prevederilor art. 322 Cod procedură civilă, iar cu privire la fondul cauzei solicită respingerea cererii de revizuire, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL,

Prin sentința civilă nr. 1635 din 17 martie 2008, pronunțată de Judecătoria Târgu -M în dosarul nr- s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții și împotriva pârâților și, prin care s-a solicitat în principal constatarea nulității actului de revocare a testamentului nr. 1282 din 27 iunie 2002, semnat de defuncta Irma și a testamentului autentificat sub nr. 556 din 29 martie 2006 la Biroul Notarului public și anularea certificatului de moștenitor nr. 66 din 26 martie 2007, emis în baza testamentului menționat. În subsidiar s-a solicitat anularea testamentului sus-menționat pentru neîndeplinirea sarcinilor testamentare impuse de testator legatarilor și pe cale de consecință, anularea certificatului de moștenitor emis în baza acestui testament.

Prin decizia civilă nr. 305 din 24 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, Secția civilă în dosarul nr- s-a admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței pronunțate de judecătorie și s-a schimbat sentința atacată în sensul admiterii acțiunii exercitată de reclamanții și împotriva pârâților și și în consecință: s-a anulat testamentul autentificat sub nr. 556 din 29 martie 2006 de către Notarul Public, lăsat de defuncta Irma, precum și certificatul de moștenitor nr. 66 din 26 martie 2007 emis de același notar, cu privire la defuncta Irma. Pârâții au fost obligați la plata către reclamanți a sumei de 530 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, iar intimații la plata către apelanți a sumei de 1.009 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Prin decizia civilă nr. 536/R/23 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Târgu -M, Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie în dosarul nr-, s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâții și împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel.

Împotriva deciziei pronunțată de instanța de recurs s-a formulat cerere de revizuire de către revizuienții și, solicitându-se modificarea totală a hotărârii atacate și pronunțarea pe fond a unei hotărâri care să țină cont de situația obiectivă și de probele administrate în cauză, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că prin acțiunea introductivă intimații din prezenta cauză și au solicitat în contradictoriu cu revizuienții și constatarea nulității testamentului autentificat sub nr. 556 din 29 martie 2006 încheiat de defuncta Irma și în urma probelor administrate în cauză s-a reținut că testamentul încheiat de aceeași defunctă și autentificat sub nr. 1282 din 24 iunie 2002 fost revocat prin testamentul autentificat sub nr. 556 din 29 martie 2006, când în realitate acesta a fost revocat prin declarația autentificată sub nr. 554 din 29 martie 2006 la Biroul Notarului Public. Pe de altă parte, după decesul defunctei Irma, intimații au încercat să deschidă dezbaterea succesorală după defunctă în dosarul nr. 223/2006 la Biroul Notarului Public, dezbatere ce nu a fost finalizată deoarece aceștia nu au ajuns la o înțelegere cu restul moștenitorilor defunctei, iar la această dezbatere revizuienții nu au participat.

Revizuienții au susținut că au aflat despre aceste înscrisuri ulterior rămâneri irevocabile a deciziei pronunțate de Curtea de Apel Târgu -M și că aceste înscrisuri dovedesc netemeinicia susținerilor intimaților din acțiunea introductivă în sensul că testamentul încheiat în favoarea revizuienților ar fi fost obținut prin dol și că nu ar fi avut cunoștință de acesta, deoarece dacă ar fi fost convinși că testamentul lor nu a fost revocat, nu încercau o dezbatere succesorală cu moștenitorilor defunctei.

Revizuienții au mai invocat faptul că deși în primă instanță au solicitat admiterea probei testimoniale, aceasta le-a fost respinsă, fiindu-i-le încălcat dreptul la apărare, deoarece prin declarațiile acestor martori s-ar fi dovedit netemeinicia acțiunii introductive.

În drept, s-au invocat prevederile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.

Intimații și au formulat întâmpinare și au solicitat respingerea cererii de revizuire și obligarea revizuienților la plata cheltuielilor de judecată.

Intimații au invocat în primul rând faptul că cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 Cod procedură civilă care prevede posibilitatea revizuirii unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, nu a unei hotărâri prin care s-a respins calea de atac, respectiv prin care acea hotărâre a rămas irevocabilă.

Pe de altă parte, s-a susținut că și în situația în care prin hotărârea atacată s-ar fi evocat fondul cauzei, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, deoarece deschiderea procedurii succesorale nu constituie un înscris doveditor și de altfel această împrejurare era cunoscută de revizuienți, întrucât dosarul succesoral întocmit la Biroul Notarului Public a fost înaintat la Biroul Notarului Public, căruia i s-au adresat revizuienții și adresele prin care s-a cerut dosarul, respectiv prin care s-a înaintat acest dosar, se aflau în dosarul pentru dezbaterea succesiunii.

Intimații au apreciat că susținerile referitoare la proba cu martori nu sunt relevante în cauză.

Examinând cererea de revizuire și având în vedere actele și lucrările dosarului, curtea reține următoarele:

Prin decizia civilă nr. 305 din 24 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, Secția civilă, în urma admiterii apelului declarat de intimații din prezenta cauză și și a schimbării în tot a sentinței civile nr. 1635 din 17 martie 2008, pronunțată de Judecătoria Târgu -M, s-a admis acțiunea civilă formulată de intimați în contradictoriu cu revizuienții și și s-a anulat testamentul autentificat sub nr. 556 din 29 martie 2006, la Biroul Notarului Public, lăsat de defuncta Irma, decedată la 26 martie 2007 și certificatul de moștenitor nr. 66 din 26 martie 2007, emis de același birou notarial.

Prin decizia civilă nr. 536/R/23 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Târgu -M, Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, recursul declarat de și împotriva deciziei pronunțate de tribunal a fost respins ca nefondat.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de recurs s-a formulat cerere de revizuire de către revizuienții și, întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, revizuienții invocând faptul că după pronunțarea acestei hotărâri au luat cunoștință de o serie de înscrisuri, care nu au fost avute în vedere la soluționarea cauzei.

Conform prevederilor art. 322 Cod procedură civilă revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cerere în cazurile limitativ prevăzute de textul de lege menționat.

În speță hotărârea atacată cu revizuire a fost pronunțată de o instanță de recurs, însă prin această hotărâre nu a fost evocat fondul litigiului. În aceste condiții în mod justificat au invocat intimații prin întâmpinarea formulată faptul că nu este admisibilă cererea de revizuire formulată de revizuienți.

Pe de altă parte, cererea de revizuire nu este admisibilă nici prin prisma prevederilor art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, conform cărora revizuirea se poate solicita dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Astfel pentru a se putea invoca motivul de revizuire sus-menționat este necesar să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiții și anume ca partea să se bazeze pe un înscris nou care să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, înscrisul să fi existat la data când s-a pronunțat hotărârea ce se cere a fi revizuită și să nu fi putut fi înfățișat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată și, de asemenea, înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării pricinii, soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată.

În speță raportat la înscrisurile de care se prevalează revizuienții, nu sunt îndeplinite toate condițiile sus-menționate. Astfel, declarația autentică nr. 554 din 29 martie 2006 de revocare a testamentului autentificat sub nr. 1282 din 27 iunie 2002 întocmit de defuncta Irma exista la data soluționării cauzei și era cunoscută de revizuienți, fiind făcută mențiune de către notar despre această declarație de revocare chiar pe testamentul în discuție, testament a cărui copie a fost anexată acțiunii introductive. Fiind vorba despre un act autentic întocmit la un birou notarial, această declarație putea fi solicitată și depusă la dosar, astfel că nu se poate susține că respectivul înscris nu a putut fi prezentat din motive independente de voința revizuienților.

În ceea ce privește dosarul succesoral întocmit la Biroul Notarului Public pentru dezbaterea succesiunii după defuncta Irma, din actele dosarului rezultă că revizuienții au avut cunoștință de acest dosar în contextul în care ei au formulat o cerere cu același obiect pe care au depus-o la Biroul Notarului Public și acest birou notarial a solicitat dosarul succesoral întocmit la Biroul Notarului Public, dosar care a și fost înaintat prin adresa nr. 46 din 26 martie 2007 (filele 14,15 dosar nr- al Curții de Apel Târgu -M).

Prin urmare, în mod nejustificat se susține că revizuienții nu au avut cunoștință de respectivul dosar.

Pe de altă parte declarația de revocare a testamentului la care au făcut referire revizuienții în cererea de revizuire, a fost avută în vedere la soluționarea cauzei, fiind analizată de către instanțe situația revocării testamentului, iar în privința dosarului succesoral acesta nu este determinant pentru soluționarea cauzei.

În consecință, curtea reține că în speță nu sunt îndeplinite nici condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.

Față de cele ce preced, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 326 și urm. Cod procedură civilă cererea de revizuire dedusă judecății urmează să fie respinsă.

Cu aplicarea prevederilor art. 274 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienții și, domiciliați în Târgu-M,-,. 4, județul M, împotriva deciziei civile nr. 536/R din 23 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Târgu - M în dosar nr-.

Obligă revizuienții, în solidar, să plătească intimaților și suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 17 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat

GREFIER,

red.

tehnored. BI/6ex

-29.12.2009-

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1716/2009. Curtea de Apel Tg Mures