Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 176/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 176/2009
Ședința publică de la 03 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 2: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară vicepreședinte
Judecător:
Grefier:
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta. MESTESUGAREASCA NOUA S împotriva deciziei civile nr. 345/21.11.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-, în contradictoriu cu intimat STATUL R PRIN MUNICIPIUL S PRIN PRIMAR, având ca obiect acțiune în constatare.
dezbaterilor și concluziile părților au avut loc la termenul de judecată din 27 Martie 2009 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării întocmită la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin acțiunea înregistrată la udecătoria Sibiu sub dosar nr-, reclamanta Societatea Cooperativă Meșteșugărească Tehnica Nouă Sibiu a chemat în judecată Statul Român reprezentat de Municipiul Sibiu prin Primar, solicitând:
- să se constate că a dobândit, prin titlu, un drept de superficie, respectiv un drept de proprietate asupra supraedificatelor și un drept de folosință asupra terenului în suprafață de 4300 mp înscris în CF 17424 Sibiu nr. top 1947/3/3/1/1 și să se dispună întabularea acestuia în CF;
- să fie obligată pârâta să se abțină de la orice fel de acte sau fapte care să perturbe normala exercitare a dreptului de superficie;
- să se dispună asupra cheltuielilor de judecată.
În motivare se arată că prin decizia nr. 542/26.08.1974 a Comitetului executiv al Consiliului popular al Județului Sibiu reclamanta a dobândit un drept de folosință cu destinație specială asupra terenului în litigiu fără termen și plată, că art. 107 din Legea nr. 1/2005 a cooperației statuează că dreptul de folosință se păstrează gratuit și veșnic. Precizează că dreptul de superficie se dobândește prin titlu, că în momentul constituirii dreptul de folosință asupra terenului era calificat ca un drept real de tip nou și, ca urmare a schimbărilor intervenite după 1989, acel drept real de folosință nu mai poate fi calificat ca un drept real de folosință distinct de dreptul de proprietate asupra construcției, ci trebuie recalificat ca fiind un drept de superficie, respectiv dreptul real de folosință aferent dreptului de superficie.
Mai arată că Primăria Municipiului Sibiu, în mod nelegal, i-a comunicat o ofertă de vânzare a terenului la un preț de 542 lei / mp.
În drept invocă dispozițiile art. 107 din Legea nr. 1/2005, art. 111 Cod procedură civilă și art. 21 pct. 1 lit. c din Legea nr. 7/1996.
Prin sentința civilă nr. 3454/2008 Judecătoria Sibiua respins excepția lipsei de interes a reclamantului față de primul petit precum și excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârât prin întâmpinare.
Totodată s-a respins acțiunea reclamantei împotriva Statului Român.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta are un interes evident de a se califica din punct de vedere juridic dreptul cu care apare în CF, respectiv de a se stabili dacă este sau nu vorba de un drept de folosință aferent dreptului de superficie, cu toate consecințele care decurg din această calificare.
S-a apreciat că și excepția inadmisibilității este neîntemeiată din moment ce pe fond cererea nu este strict inadmisibilă, chiar dacă a fost adoptată Legea nr. 1/2005 și din moment ce în funcție de calificarea dată dreptului de folosință se stabilesc efectele juridice ale acestei calificări.
Pe fondul cauzei s-a constatat că, în raport cu dispozițiile art. 107 alin 1 din Legea nr. 1/2005, reclamanta are un drept de folosință pe durată nedeterminată și fără plată, că acesta există la data intrării în vigoare a legii, că pe teren au fost realizate construcții și că, în consecință, legiuitorul i-a stabilit prin adoptarea legii regimul juridic aplicabil, respectiv tot un drept de folosință special, drept care nu poate fi asimilat sau confundat cu dreptul de folosință normal aferent dreptului de superficie.
Deasemenea, analizând dispozițiile art. 107 alin 2 din aceeași lege, judecătoria a constatat că dreptul de dispoziție juridică asupra terenurilor date în folosință aparține doar proprietarului, respectiv pârâta, acesta având dreptul de a decide dacă înstrăinează sau nu terenurile și că reclamanta are doar un drept de preemțiune nu și dreptul de a solicita exercitarea în continuare a folosinței asupra terenului în aceleași condiții ca și anterior, respectiv fără plată și pe durată nedeterminată.
Prin decizia civilă nr. 354/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în același dosar a fost respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței primei instanțe.
În considerentele deciziei s-a constatat că prima instanță a reținut corect starea de fapt dar a greșit atunci când a constatat că apelanta reclamantă are doar un drept de preemțiune și nu dreptul de a exercita în continuare folosința asupra terenului în aceleași condiții ca și anterior, respectiv fără plată și pe durată nedeterminată.
S-a constatat că din dispozițiile art. 107 alin 1 din Legea nr. 1/2005 rezultă că proprietarul terenului, Municipiul Sibiu, are, într-adevăr, dreptul de dispoziție asupra acestuia, poate proceda la vânzarea terenului, iar reclamanta avea un drept de preemțiune la vânzare, fără să-și poată pierde dreptul de folosință pe durată nedeterminată.
S-a apreciat că apelanta avea posibilitatea să-și manifeste opțiunea de a cumpăra terenul respectiv, însă, în cazul în care nu a uzat de dreptul său de preemțiune, ea rămâne în continuare titulara dreptului de folosință așa cum a fost acesta instituit, menținându-se, conform dispozițiilor legale de mai sus, regimul juridic al dreptul de folosință.
A reținut tribunalul că apelanta nu are un drept de superficie întrucât dreptul său de folosință nu poate fi confundat cu dreptul de folosință care alcătuiește dreptul de superficie, fiind un drept de folosință special, instituit prin Decretul nr. 244/1955, deci izvorăște dintr-un act normativ și nu a luat naștere pe cale convențională cum este cazul dreptului de superficie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând în baza art. 312 alin 2 și 3 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și a acțiunii așa cum a fost formulată cât și obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
În expunerea motivelor de recurs se arată că instanța de fond a adoptat o soluție contrară însăși poziției exprimată de pârât prin întâmpinare, acesta arătând că nu a negat și nici nu dreptul de folosință veșnică și gratuită asupra terenului, și, totodată a omis să citească alineatul 1 al art. 107 din Legea nr. 1/2005.
Susține că nu a făcut acțiunea pentru a redobândi un drept de folosință gratuită asupra terenului întrucât nu a pierdut acest drept iar în ceea ce privește posibilitatea de a deveni proprietar prin cumpărare precizează că aceasta este o opțiune și nu o obligație.
eroarea flagrantă cuprinsă în considerentele sentinței instanței de fond, instanța de apel respinge apelul cu o singură motivare, aceea că Legea nr. 1/2005 definește dreptul cooperativelor la terenul pe care și-au construit sediile ca fiind un drept de folosință și nu de superficie. Ori, precizează reclamanta, tocmai aceasta a fost rațiunea înaintării acțiunii, de a defini și corela instituția de drept veche, caracteristică unei anumite perioade sociale, cu ceea ce reprezintă instituțiile de drept recunoscute în prezent.
Mai arată că la momentul constituirii lui, dreptul de folosință, constituit printr-un act administrativ, era calificat ca un drept real de tip nou. Deși actul normativ prin care acesta s-a constituit în favoarea reclamantei a fost abrogat, efectele civile ale acestuia se păstrează întrucât reclamanta continuă să fie proprietară a supraedificatelor iar terenul continuă să fie în folosința exclusivă a construcțiilor proprietatea acesteia.
Consideră că, în condițiile noi apărute după anul 1989, dreptul său de folosință trebuie încadrat în limitele instituțiilor tradiționale consacrate.
În sprijinul acestei susțineri invocă literatură și practică juridică de specialitate în care se conturează opinia că în prezent, dreptul de folosință împreună cu dreptul de proprietate asupra construcției trebuie calificat ca fiind un drept de superficie, dezmembrământ al dreptului de proprietate privată al statului sau al unităților administrativ-teritoriale.
Prin întâmpinarea formulată în cauză intimatul a solicitat respingerea recursului, arătând că disputa teoretică referitoare la natura dreptului de folosință este anterioară reglementării speciale și nu mai prezintă nici un fel de relevanță în speță. Mai susține că Municipiul Sibiu este singurul care exercită dreptul de proprietate asupra terenului în mod liber iar în situația în care societatea nu înțelege să exercite dreptul de preemțiune prin acceptarea ofertei care i-a fost făcută, în termenul legal, imobilul se poate vinde la licitație în conformitate cu dispozițiile art. 107 alin 4 din Legea nr. 1/2005.
Verificând decizia atacată prin prisma motivelor invocate și în raport de normele legale incidente, Curtea reține următoarele:
Analizarea așa-ziselor erori ale instanței de fond este inutilă în condițiile în care, așa cum precizează chiar recurenta, acestea au fost corectate de instanța apelului.
Împrejurarea că instanța de apel a reținut că Legea nr. 1/2005 definește dreptul cooperativelor la terenul pe care și-au construit sediile ca fiind un drept de folosință și nu de superficie, nu se poate constitui într-o eroare așa cum susține recurenta.
Din extrasul CF aflat la dosarul de fond rezultă că societatea reclamantă are înscris în cartea funciară atât dreptul de proprietate asupra construcțiilor cât și dreptul de folosință asupra terenului.
Reclamanta, prin acțiunea promovată, aduce în discuție calificarea juridică a dreptului său înscris în cartea funciară.
Însă, calificarea juridică a dreptului reclamantei se regăsește în chiar textul legii, respectiv în dispozițiile art. 107 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației.
Din conținutul prevederii legale menționate rezultă cu evidență faptul că terenurile transmise în folosință pe durată nedeterminată și fără plată în vederea realizării de construcții pentru activitatea organizațiilor cooperației de consum își mențin acest regim juridic pe toată durata existenței construcțiilor respective sau până la trecerea lor, cu plată, în proprietatea societății cooperative.
Atâta timp cât prin text de lege regimul juridic al dreptul de folosință este menținut ca atare, respectiv pe durată nedeterminată și fără plată, ca fiind o instituție de drept recunoscută legal în prezent, deci actuală, rațiunea intentării acțiunii, și anume, aceea de a defini și corela instituția de drept veche cu cele recunoscute în prezent, nu mai subzistă.
Dealtfel, față de conținutul prevederii legale enunțate, instanțele nu pot proceda la o altă calificare juridică a dreptului reclamantei decât aceea de drept de folosință asupra terenului, o soluție în sensul celor solicitate de reclamantă neputând să ducă decât la încălcarea legii.
În raport de împrejurarea că legea reglementează natura juridică a dreptului cooperativelor asupra terenului pe care își au edificate construcțiile apare ca lipsită de relevanță în speță opinia exprimată în literatura și practica judiciară sub acest aspect.
În consecință, Curtea constată că nu poate fi reținut ca fondat motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă în raport de modul în care instanțele fondului au soluționat primul capăt de cerere al acțiunii.
Soluțiile instanțelor de fond sunt însă criticabile pentru dezlegarea dată celui de-al doilea capăt de cerere al acțiunii.
În condițiile în care, în conformitate cu dispozițiile art. 107 alin 1 din Legea nr. 1/2005, dreptul de folosință asupra terenului se menține pe toată durata existenței construcțiilor sau până la trecerea lor, cu plată, în proprietatea societății cooperative, reclamanta este pe deplin îndreptățită să obțină obligarea pârâtului să se abțină de la acte sau fapte care ar putea perturba exercitarea normală a dreptului reclamantei.
În consecință, reținând sub acest aspect ca întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea, în baza art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul reclamantei, va modifica decizia recurată în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă și al schimbării în parte a sentinței primei instanțe conform celor reținute mai sus.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, pârâtul intimat va fi obligat să plătească reclamantei suma de 908,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond reprezentând din onorariul de avocat și taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar aferente capătului de cerere admis.
Pentru aceste motive,
(continuare decizia nr. 176/2009 din dosar nr-)
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta Societatea Cooperativă Meșteșugărească Tehnica Nouă Sibiu împotriva deciziei civile nr. 345/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Modifică decizia recurată în sensul că admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 3454/2008 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr- pe care o schimbă în parte și în consecință:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta Societatea Cooperativă Meșteșugărească Tehnica Nouă Sibiu împotriva pârâtului Statul Român prin municipiul Sibiu prin Primar pe care îl obligă să se abțină de la orice fel de acte sau fapte care să perturbe normala exercitare a dreptului de folosință asupra terenului înscris în CF nr. 17.424 Sibiu nr. cadastral 1947/3/3/1/1.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 908,3 lei cheltuieli de judecată la fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3.04.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - - | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored. /2 ex/11.05.2009
Jud. fond:
Jud. apel:,.
Președinte:Daniela MărgineanJudecători:Daniela Mărginean, Cristina Gheorghina Nagy Nicoară
