Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 189/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 189/2008
Ședința publică de la 06 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Augustin Mândroc
JUDECĂTOR 2: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 3: Cristina Gheorghina Nicoară
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de către reclamanții și împotriva deciziei civile nr.56/A din 6 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar cu nr.unic - având ca obiect acțiune în constatare, în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUD.H pentru STATUL ROMÂN reprezentat de, OFICIUL JUDEȚEAN DE cadastru SI PUBLICITATE IMOBILIARA, - - D, - COM SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru reclamanta recurentă și avocat pentru intimații - -, și, lipsind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat și timbrat iar la dosar s-au depus prin registratură: completare cu înscrisuri din partea reclamantei recurente - având atașat un set de înscrisuri în probațiune, concluzii scrise din partea aceleiași recurente, și întâmpinare din partea intimatei - Com Divers SRL
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat pentru reclamanta recurentă solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și rejudecarea cauzei pe fond. În continuare susține motivele de recurs invocate în scris arătând, în esență, că în mod nelegal a fost înscris imobilul în cartea funciară, fără o dezlipire sau anunțare a proprietarului tabular . Susține că nu au fost respectate dispozițiile legale în materie.
-//-
Avocat pentru intimați solicită respingerea ambelor recursuri ca nefondate și menținerea deciziei pronunțate de Tribunalul Hunedoara ca fiind legală și temeinică, pentru motivele invocate întâmpinare și în concluziile scrise pe care le depune la dosar. Solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față reține;
Prin sentința civilă nr. 409/2007 pronunțată de Judecătoria Deva în dosar nr. 2956/2006 au fost respinse excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Deva, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și cât și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și.
A fost admisă excepția inadmisibilității fiind respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată și precizată de reclamanți împotriva pârâților Statul român prin Ministerul Finanțelor, Oficiul județean de cadastru și publicitate imobiliară H, D, și, și, și Com Divers SRL pentru constarea nulității înscrierii în cartea funciară, rectificare CF, constatare stare de fapt și dispunere identificare topografică.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut inadmisibilitatea cererilor pentru constatarea stării de fapt întemeiată pe disp. art. 111 Cod pr. civ. și pentru dispunere identificare topografică, aceasta din urmă apreciindu-se că poate constitui eventual un mijloc de probă, fără a da naștere, modifica sau stinge un drept sau o situație juridică. A reținut, de asemenea, că anularea sau constatarea înscrierii în cartea funciară sunt doar o consecință directă a admiterii cererii pentru rectificarea cărții funciare, care, practic, este cererea principală a reclamanților.
A considerat că s-a procedat în mod legal la întabularea dreptului de proprietate al pârâților în condițiile în care, imobilul a fost expropriat iar întabularea Statului român nu a fost necesară pentru producerea efectului constitutiv ci doar pentru transmiterea dreptului.
Prin decizia civilă nr. 56/A/2008 a fost respins ca nefondat apelul introdus de reclamanți împotriva sentinței de mai sus reținându-se că inadmisibilitatea cererii reclamanților vizând constatarea nulității absolute parțiale a înscrierii dreptului de proprietate al Statului român a fost corect și legal motivată de prima instanță întrucât rectificarea înscrierii unui drept nu se poate face câtă vreme nu s-a desființat actul în baza căruia s-a făcut înscrierea.
Ori, în speță nu s-a solicitat să se constate nici nulitatea decretului de expropriere în baza căruia și-a întabulat statul dreptul de proprietate și nici a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al
-//-
Drept urmare și celelalte capete de cerere de acțiune vizând înscrierile ulterioare în CF a dreptului de proprietate în favoarea celorlalți pârâți, în baza unor acte de dobândire ce nu au fost desființate, urmau același regim juridic cu primele capete de cerere și, fiind cereri subsecvente, nu era necesar a fi motivate fiecare în parte, rațiunea respingerii lor fiind similară cu a primelor.
Împrejurarea că în CF inițială nu s-a menționat faptul exproprierii nu invalidează modul legal de dobândire a proprietății de stat.
Întreaga suprafață de teren aferentă nr. top 3535/2/3/1/1/1 a trecut în proprietatea statului cu titlu de expropriere iar acesta a devenit proprietar de drept chiar dacă nu s-au notat în CF cele două decrete de expropriere, așa cum rezultă din art. 26 din Decretul Lege nr. 115/1938 și art. 26 din Legea 7/1996.
S-a concluzionat că în aceste condiții, acțiunea reclamanților tinzând la rectificarea de CF și la radierea dreptului de proprietate al pârâților nu mai prezintă nici un interes actual, deoarece, reclamanții nu își pot exercita asupra lui nici în prezent, nici în viitor atributele dreptului de proprietate, pretențiile legate de acest teren putând fi fructificate doar pe calea Legii 10/2001 și doar prin acordarea de măsuri reparatorii, suprafața fiind ocupată de depozite, ateliere, platformă și căi de acces.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambii reclamanți.
Prin recursul promovat, reclamantul a solicitat casarea deciziei tribunalului și reținerea cauzei spre rejudecare deoarece instanța de apel a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului invocând în drept disp. art. 304 pct. 8 și 9 și 312 pct. 3 Cod pr. civ.
În expunerea motivelor de recurs se arată că imobilul cu nr. top 3535/2/3/1/1/1 în suprafață de 11.000 mp înscrisă în CF nr. 4616 D este în prezent proprietatea bunicului reclamantului, iar suprafața de 6600 mp a fost înscrisă prin fals cu titlu de expropriere în favoarea Statului și a apoi a D, nefiind menționat decretul în baza căruia Statul a expropriat presupusa parte din imobil. Acest imobil a fost înscris fără încheiere de admitere sau respingere în cazul cererii 7229/1998 a - D și fără o dezlipire a imobilului cu nr. top 3535/2/3/1/1 în suprafață de 11000 mp, astfel că, în lipsa încheierilor instanței obligatorii conform art. 122 al Decretului - Lege 115/1938 înscrierile menționate sunt lovite de nulitate absolută.
Susține că Decretul nr. 225/24 iunie 1959 la care face referire nu a avut ca obiect imobilul cu nr. top 3535/2/3/1/1/1 și nici ca subiect pe iar o constatare a nulității acestui decret este de interes pentru reclamant, deoarece acest imobil nu exista din punct de vedere juridic la data apariției decretului.
Nici D și nici predecesorii săi nu au prezentat niciodată în privința imobilului nici un act de proprietate, de atribuire a folosinței sau de schimbare a categoriei de folosință a imobilului din fânaț în altă categorie. de interes practic pentru reclamant este și o
-//-
eventuală cerere de constare a nulității unor acte private dintre stat și diferite societăți comerciale, acte care nu au regim de publicitate și nu fac referire la imobilul din discuție.
Arată că statul, chiar dacă dobândește un imobil printr-un decret de expropriere, trebuie să efectueze întabularea în CF înainte de a dispune de dreptul respectiv conform art. 26 din Decretul Lege 115/1938 sau din Legea 7/1938. Ori, statul, în baza decretului nr. 225/24 iunie 1959 nu s-a putut întabula în CF împotriva proprietarului tabular.
Persoana care a înscris imobilul în CF nr. 4598/a D și ulterior în CF-urile următoare a ignorat art. 144 din Decretul - Lege 115/1938 și art. 121 din regulamentul de organizare și funcționare al birourilor de CF, în același mod fiind ignorate dispozițiile legale și în cazul dezlipirilor și alipirilor ulterioare.
adevărate ale imobilului cu nr. top 3535/1/1 se pot urmări în CF nr. 4040 D, putându-se constata că nr. top 3535/1/1/1/a nu există, fiind fals, iar imobilele cu noile nr. top de forma 3541/3/1-3535/1/1/1a nu sunt veridice și datorită faptului că nu sunt vecine ca să poate fi alipite.
În calitate de succesori ai lui, interesul legitim al reclamanților este justificat de dreptul real deținut de antecesor, de faptul că printr-o înscriere în fals într-o altă carte funciară a apărut în 1998 înscris nr. top 3535/2/3/1/1/1/a cât și de împrejurarea că terenul corespondent nr. top 3535/2/3/1/1/1 este ocupat parțial de imobilele ce au nr. topo imposibil a exista juridic.
Mai arată că Tribunalul Hunedoara, în scopul justificării unei lipse de interes din partea reclamanților face și o eroare aritmetică în privința suprafețelor din imobilul nr. top 3535/2/3/1/1/1 și că respingerea cererii reclamanților echivalează cu o deposedare de facto, prin fals în cărțile funciare, deposedare care contravine art. 1 din Primul Protocol Adițional la CEDO.
Solicită, totodată micșorarea cheltuielilor de judecată de 7700 RON la un nivel mai mic, care să reflecte activitatea prestată conform art. 274 pct. 3 Cod pr. civ.
La rândul său, prin recursul promovat, reclamanta a solicitat casarea în tot hotărârilor instanțelor de fond și examinarea cauzei sub toate aspectele deoarece instanțele de fond și de apel au soluționat procesul fără a cerceta fondul.
În drept invocă disp. art. 304 pct. 8, 9 Cod pr. civ.
Hotărârea este criticată pentru faptul că instanța respinge toate capetele de cerere, fără a preciza motivele de inadmisibilitate în raport cu fiecare capăt de cerere.
Instanța nu a dispus judecarea excepțiilor cu fondul și nici dovezi pentru dezlegarea în fond a pricinii, soluționând fondul fără a tinde la etapa de administrare a probelor.
-//-
Cu privire la capetele de acțiune vizând constarea nulității absolute și rectificarea de CF instanța se pronunță pe fondul cauzei fără nici o probă autentică și concludentă cauzei.
Decretul nr. 225/1959 nu constituie un titlu legal valabil al statului iar întabularea statului în baza lui este imposibilă.
Instanța nu a sesizat faptul că decizia nr. 159/1960 a Sfatului Popular al Regiunii H face referire la alt topografic care nu are legătură cu obiectul cauzei.
adresa nr. 11813/2007 a OCPI H din care rezultă că înscrierile în CF nr. 4598/a D s-au operat fără a se pronunța încheiere de admitere/respingere și invocă aplicabilitatea art. 33 din Legea 7/1996 înscrierile în cartea funciară nefiind în concordanță cu situația juridică reală a imobilului dar și nulitatea înscrierilor efectuate fără încheierea judecătorului de carte funciară.
Precizează că nu a fost prezentat niciodată un titlu translativ de proprietate al statului și nici un act de atribuire a dreptului de administrare către terțe persoane pentru ca imobilul să poată fi întabulat în baza HG 834/1991.
Susține că aprecierea instanței de apel referitoare la lipsa interesului reclamanților contravine disp. art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO iar modul de întabulare a Statului și apoi a unor terțe persoane asupra imobilului în litigiu este contrar dispozițiilor legale în materie.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, DGFP Has olicitat respingerea ca nefondate a recursurilor arătând că în mod legal s-a procedat la întabularea dreptului de proprietate al Statului român și al
Pârâții și au solicitat, deasemenea, respingerea recursurilor apreciind că instanțele în mod corect au admis excepția inadmisibilității acțiunii.
Concluzii de respingere a recursurilor a adus și pârâta Com Divers SRL D susținând că este cumpărător de bună credință.
Verificând decizia atacată prin prisma motivelor invocate și în raport cu normele legale incidente, Curtea a constatat următoarele:
Motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 8 Cod pr. civ. vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, urmărind desființarea hotărârii judecătorești atunci când instanța a nesocotit principiul înscris în art. 969 Cod civ. potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Așadar, judecătorului nu îi este permis să treacă peste termenii conveniți de părți în contract, stabilind alte drepturi ori obligații, interpretând greșit actul de voință al părților sau atribuindu-i alt înțeles decât cel voit de părți ori denaturând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
-//-
Reclamanții nu au explicat în concret în ce mod și cărui act juridic dedus judecății i s-a dat o interpretare greșită ori i s-a schimbat natura sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic în sensul celor mai sus reținute. Pe de altă parte, Curtea apreciază că acest text de lege nu este incident în cauză, nefiind în prezența niciuneia din situațiile pe care acesta le vizează.
În privința motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 Cod pr. civ. Curtea constată că nu există nici un temei pentru ca acesta să fie găsit fondat și să determine soluția de admitere a celor două recursuri.
Sub acest aspect se rețin următoarele:
Acțiunea cu care reclamanții au investit instanțele este una în constatare și în rectificare întemeiată pe disp. art. 111 Cod pr. civ. și art. 36 pct. 1 din Legea nr. 7/1996 care are ca și scop revenirea imobilului în litigiu în patrimoniul moștenitorilor proprietarului deposedat abuziv. Imobilul a trecut în proprietatea statului prin expropriere, modalitate abuzivă de preluare în sensul disp. art. 2 din Legea 10/2001.
Atât Constituția României prin art. 15 alin 2 cât și Codul civil în art. 1 instituie principiul neretroactivității legii civile potrivit căruia, legea veche trebuie să admită aplicarea imediată și fără rezerve a legii noi, principiu confirmat și de jurisprudența de la Strasbourg.
În speță, fiind vorba de un imobil preluat abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, legea nouă, de imediată aplicare, este Legea 10/2001 care practic a paralizat posibilitatea recurgerii la dreptul comun respectiv la acțiunea în constatare și în rectificare de drept comun (art. 111 Cod pr. civ. și art. 34 din Decretul Lege nr. 115/1938 aplicabil până la definitivarea cadastrului general conform art. 69 din Legea nr. 7/1996).
Curtea Constituțională a stabilit prin decizia nr. 373 din 4 mai 2006 că "Legea 10/2001 recunoaște persoanelor îndreptățite la restituirea imobilelor preluate abuziv calitatea de proprietar avută la data preluării, însă, restituirea în natură a imobilului și implicit exercitarea dreptului de proprietate se face numai în urma constatării dreptului de proprietate fie prin decizie a autorității administrative implicate în aplicarea legii, fie prin hotărâre judecătorească, în cazul în care deciziile acesteia sunt atacate în justiție.
Astfel încât, dispunând că proprietarul se poate bucura de toate atributele dreptului său numai pentru viitor, după primirea deciziei sau hotărârii judecătorești de restituire, legiuitorul nu a făcut altceva decât să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, instituind limitări rezonabile în exercitarea acestui drept, în vederea asigurării securității circuitului juridic, în deplină conformitate cu dispozițiile art. 44 alin 1 din Legea fundamentală".
Rezultă că reglementarea conținută de Legea 10/2001 este de imediată aplicare, cu excluderea procedurii de drept comun care în speță a fost declanșată la mult timp după intrarea în vigoare a actului normativ menționat, respectiv la 04.05.2006.
-//-
În acest sens sunt și dispozițiile art. 6 alin 2 din Legea nr. 213/1998 care prevede că bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
Cu alte cuvinte, reglementările cu caracter special din Legea 10/2001 oferă cadrul juridic complet pentru restituirea în natură și prin măsuri reparatorii prin echivalent a imobilelor de natura celui revendicat de reclamantă și asigură realizarea în practică a întregii proceduri de restituire, constituind singurul cadru juridic ce poate fi invocat după intrarea în vigoare a dispozițiilor acestei legi.
În concluzie, Legea 10/2001 suprimă acțiunea dreptului comun al revendicării, al acțiunii în constatare sau al rectificării de carte funciară după intrarea sa în vigoare, constituind dreptul comun în materia retrocedării imobilelor preluate abuziv în perioada de referință a legii, în acord cu soluțiile adoptate de Curtea Constituțională privind domeniul de aplicare a Legii 10/2001 și în limitele date de art. 6 alin 2 din Legea nr. 213/1998.
Într-o altă ordine de idei se impune a se observa că ulterior preluării, imobilul în litigiu a fost dezmembrat, parcelat, transcris în alte cărți funciare, întabulat în favoarea Statului român, a D în baza HG 834/1991 în prezent asupra parcelelor rezultate fiind proprietari tabulari cu titlu cumpărare pârâții Com Divers SRL, Romanian Metal SRL, și și.
În jurisprudența CEDO (cauza Raicu România) s-a statuat că persoanele care și-au dobândit bunurile cu bună credință nu trebuie să fie aduse în situația de a suporta ponderea responsabilității statului care a confiscat în trecut acele bunuri.
Astfel s-ar încălca criteriul proporționalității, dobânditorul bunului neavând la îndemână o acțiune care să aducă acordarea unei compensații, cu o valoare apropriată, în mod rezonabil, de valoarea imobilului.
În raport de cele statuate de Curtea de la Strasbourg, art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO nu ar putea fi aplicat în favoarea reclamanților deoarece tinde la lipsirea pârâților de un bun asupra căruia au întabulat dreptul de proprietate având totodată și posesia lui, cu consecințe asupra securității raporturilor juridice, principiu de asemenea consacrat de jurisprudența CEDO.
Față de toate aceste considerente, motivul de nelegalitate conținut de art. 304 pct. 9 Cod pr. civ. apare ca fiind nefondat, acțiunea reclamanților în întregul său fiind inadmisibilă.
Confirmarea temeiniciei excepției inadmisibilității acțiunii de drept comun promovată de reclamanți face inutilă examinarea celorlalte susțineri de fapt și de drept ale recurenților și care se referă la fondul cauzei.
Solicitarea recurentului de micșorare a cheltuielilor stabilite de instanța de apel conform art. 274 pct. 3 Cod pr. civ.
-//-
(continuarea deciziei civile 189/2008 dată în dosar -)
nu este nici motivată și nici justificată astfel că va fi respinsă.
Având în vedere motivele de fapt și de drept reținute, Curtea, în baza art. 312 Cod pr. civ. va respinge cele două recursuri ca nefondate.
În temeiul art. 274 alin 1 raportat la art. 274 alin 3 Cod pr. civ. reclamanții recurenți vor fi obligați să plătească 5.000 lei intimatei D și 5.000 lei intimaților și cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocat ( 94 și 98).
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanții și, împotriva deciziei civile nr.56/A/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Obligă recurenții să plătească intimatei - - D suma de 5.000 lei și intimaților și suma de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 06.06.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
- -
semn. conf. art. 261. vicepreședintele curții de apel
Grefier,
- - -.
semn. conf. art. 261.
grefier șef
Red.
Tehnored. 2ex/09.07.2008
Jud. -.
Jud.fond -
Președinte:Augustin MândrocJudecători:Augustin Mândroc, Daniela Mărginean, Cristina Gheorghina Nicoară
