Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 193/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR.-
DECIZIA CIVILĂ NR. 193/
Ședința publică din 2 martie 2009
PREȘEDINTE: Cristian Pup
JUDECĂTOR 2: Maria Petria Martinescu
JUDECĂTOR 3: Marinela
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta SC SRL T și de intervenienții - și - împotriva deciziei civile nr.86/A/07.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, cu pârâții, - și și cu garanții, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate în termen și legal timbrate.
Dezbaterile în fond asupra recursurilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23 februarie 2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și s-a amânat pronunțarea pentru data de 2 martie 2009,
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.86/07.02.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis apelurile declarate de reclamantul, pârâta SC SRL T precum și intervenientele și împotriva sentinței civile nr.2489/13.03.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul cu același număr, dispunând desființarea în parte a sentinței apelate și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Timișoara, parțial, pentru rejudecarea acțiunii principale formulată de reclamantul precum și a cererii de chemare în garanție formulată de pârâta SC SRL T împotriva chematului în garanție, menținând restul dispozițiilor sentinței apelate.
În primă instanță, judecătoria a respins acțiunea principală a reclamantelor și împotriva pârâtului pentru constatarea nulității absolute a unui contract de donație, după cum a respins acțiunea acelorași reclamante și împotriva pârâtei, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestei pârâte.
Totodată, instanța de fond a respins acțiunea conexă a reclamantului conex împotriva pârâților SC SRL T, și, resping și cererea reconvențională formulată de pârâta SC SRL T împotriva pârâtului reconvențional.
În sfârșit, prin aceeași sentință s-a respins și cererea de chemare în garanție a domnului, cât și cererea de intervenție accesorie a intervenientelor și în favoarea SC SRL
Această sentință a Judecătoriei a fost atacată în mod individual cu apel atât de către pârâtul-reclamant conex, cât și de către reclamantele-pârâte conexe dar și interveniente și precum și pârâta SC SRL
Toate cele 3 categorii de apelanți au solicitat admiterea apelurilor lor, pârâtul-reclamant conex cerând schimbarea sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii sale și respingerii acțiunilor conexe ale reclamantelor și precum și a cererii reconvenționale, respectiv a cererii de intervenție accesorie.
Pe de altă parte, reclamantele-pârâte conexe și interveniente au cerut ca în urma admiterii apelului lor, sentința judecătoriei să fie desființată și cauza trimisă spre rejudecare, aceleași concluzii fiind susținute și argumentate și de către pârâta - reclamantă reconvențională SC SRL T, prin propriul apel.
Tribunalul și-a motivat decizia pronunțată în apelurile cu care a fost investită cu aceea că, în ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta SC SRL T, alături de acțiunea conexă a reclamantelor și precum și cererea de intervenție a acestora din urmă, raportat la probatoriul administrat în cauză la prima instanță și în acord cu dispozițiile art.948 și urm. pr.civ. acestea au fost corect respinse de prima instanță, care a făcut o aplicare justă a dispozițiilor legale în materie de nulitate.
Prin cererile arătate mai sus, s-a solicitat anularea, respectiv constatarea nulității absolute a contractului de donație încheiat între defunctul și reclamantul, pentru imobilul din litigiu, invocându-se lipsa de discernământ, respectiv a consimțământului defunctului la momentul semnării actului, precum și cauza ilicită și imorală
În ceea ce privește lipsa consimțământului defunctului la momentul încheierii convenției, invocată de pârâta SC SRL, tribunalul a apreciat că judecătoria a respins în mod justificat cererea de efectuare a unei expertize grafoscopice cu privire la semnătura defunctului în condițiile în care, cu privire la acest act, s-a efectuat deja o constatare tehnico-științifică de către Inspectoratul de Poliție al jud. T, care a concluzionat că semnătura de pe contractul de donație aparține defunctului. Această constatare s-a efectuat în cadrul dosarului de urmărire penală constituit ca urmare a faptului că atât reclamantul, cât și pârâta au declanșat procedura prev. de art.181 pr.civ. înscriindu-se în fals cu privire la înscrisurile folosite în cauză, printre care și contractul de donație. Cauza penală a fost soluționată în mod definitiv, constatându-se că defunctul a semnat actul contestat.
Fiind vorba de un înscris autentic, care potrivit art.1173 civ. face dovada deplină până la înscrierea în fals, tribunalul a apreciat că acest aspect a fost tranșat și nu mai este utilă cauzei efectuarea unei expertize grafoscopice și având în vedere concluzia organelor de urmărire penală, tribunalul a înlăturat acest motiv de apel ca neîntemeiat și a decis menținerea soluției primei instanțe cu privire la acest aspect al lipsei consimțământului.
În privința lipsei discernământului defunctului la semnarea aceluiași cont5ract de donație, tribunalul a considerat că nici pârâta SC SRL și nici reclamantele conexe nu au făcut dovada existenței unor afecțiuni psihice a defunctului, care să pună sub semnul întrebării starea de sănătate mentală a acestuia la momentul semnării actului, chiar dacă este adevărat că defunctul a avut 93 de ani atunci când a semnat actul de donație și că în cuprinsul actului a menționat în mod eronat numărul și sexul descendenților săi. Aceste aspecte, în opinia tribunalului, nu sunt de natură să conducă la concluzia lipsei de discernământ a donatorului în condițiile în care la dosar nu s-a depus fișa medicală a defunctului pentru a se putea constata dacă figura în evidențele medicului de familie cu afecțiuni neuropsihice.
Faptul că în actul constatator al decesului, întocmit la câteva luni de la data semnării convenției s-a trecut, ca și cauză a decesului - coma vasculară, lacunarism cerebral și ateroscleroză generalizată -toate acestea nu sunt dovezi suficiente pentru a putea conchide că aceste manifestări existau și cu câte va luni anterioare decesului, ele putând surveni și ulterior semnării convenției. Actele medicale ale defunctului erau necesare în acest sens, însă nu au fost depuse de către reclamantele-conex și nici de către pârâtă, deși sarcina probei la revenea potrivit art.1169 civ. În absența acestor acte medicale, proba cu expertiză medico-legală psihiatrică solicitată nu se putea administra, astfel că această cerere de probațiune a fost respinsă la rându-i în mod justificat.
Tribunalul a mai adăugat că în mod corect prima instanță a reținut că nu s-a dovedit existența vreunei afecțiuni psihice care să afecteze discernământul, iar vârsta înaintată precum și prezența soției la semnarea actului (aceasta semnând și cererea de autentificare) nu sunt apte, ele singure, să ducă la concluzia lipsei discernământului. Notarul care a instrumentat cauza a luat unele măsuri de prevedere, față de vârsta înaintată a donatorului, măsuri care nu dovedesc însă lipsa de discernământ, în condițiile în care chiar notarul a apreciat că semnatarul se manifestă ca o persoană coerentă, lecturând singur actul. Nu este vorba de o prezumție simplă trasă de prima instanță, ci de o analiză coroborată a probatoriului, reclamantele-conex și pârâta dorind să se rețină o prezumție pe baza unor aspecte ce nu au greutate, respectiv se tinde la a se prezuma lipsa de discernământ pe baza unor fapte care nu au puterea de a naște probabilitate.
În ceea ce privește sexul și numărul descendenților menționați în actul de donație, se cere, din nou, identificarea prezumției lipsei de discernământ pe baza unor aspecte care pot avea diverse motive, printre care și existența unei erori materiale, care nu este însă de natură să vicieze actul încheiat. În plus, dacă se urmărea să se ascundă lipsa de discernământ, atunci soția, prezentă la semnarea actului, ar fi putu să remedieze această eroare, declarând corect că donatorul are două fiice. Această eroare însă, nesusținută de vreun act medical care să ateste afecțiuni neuro-psihice ale defunctului, nu are suficientă putere probatorie pentru permite concluzia că acesta ar fi fost lipsit de discernământ la semnarea contractului de donație, astfel că motivele de apel cu privire la acest aspect s-au înlăturat, ca neîntemeiate.
În privința nulității convenției pentru cauză ilicită și imorală precum și pentru lipsa cauzei, soluția primei instanțe a fost de asemenea găsită fa fiind corectă, tribunalul reținând că între părțile contractului nu există nici o relație de rudenie, însă acest aspect nu poate conduce la concluzia că nu există o cauză ilicită și imorală a convenției. Reclamantul a arătat în suplimentul de interogatoriu luat de instanța de apel că prin firma de transporturi pe care a deținut-o, i-a prestat diverse servicii defunctului, aducându-i medicamentele necesare din străinătate, aceasta putând fi o cauză a donației.
Tribunalul s-a referit și la disp.art.967 civ. potrivit cu care cauza unei convenții este prezumată până la dovada contrarie, convenția fiind valabilă chiar și în absența unei mențiuni exprese în acest sens. De aceea, sarcina probei revenea celor ce invocă lipsa cauzei și nu reclamantului, care beneficiază de efectele acestei prezumții legale relative.
De asemenea, tribunalul a considerat că nu se poate reține ca întemeiată nici afirmația apelantelor în sensul că rudele donatorului nu au avut cunoștință de existența acestei gratificări, în condițiile în care, așa cum rezultă din actul contestat, soția defunctului a fost prezentă la semnarea actului. De altfel, acest aspect a și fost invocat ca argument în sprijinul lipsei de discernământ a donatorului.
Faptul că ulterior decesului donatorului, soția acestuia nu a declarat, la dezbaterea succesiunii, actul de donație contestat nu poate fi reținut ca un argument în sprijinul cauzei ilicite și imorale a actului. Pe de o parte, motivele de nulitate trebuie să fie anterioare sau concomitente actului, iar pe de altă parte, conduita pârâtei, chiar de rea-credință, nu poate vicia un act la semnarea căruia nu a avut calitatea de parte. De aceea, tribunalul a opinat că prima instanță a reținut corect că nu s-a făcut dovada existenței unei cauze ilicite sau imorale a actului contestat, apelurile fiind neîntemeiate sub acest aspect.
Lipsa documentației la momentul intabulării dreptului antecesorului reclamantului în CF 3285, chiar dacă ar fi reală, nu este la rându-i un motiv de nulitate a convenției încheiate între reclamantul și defunct, iar în ceea ce privește eroarea asupra obiectului convenției, invocată de către pârâta SC SRL, aceasta nu poate fi reținută în condițiile în care obiectul contractului a fost identificat prin indicarea numărului parcelei donate. Existența unei diferențe dintre suprafața de teren a parcelei indicată în cuprinsul titlului de proprietate și cea menționată în cuprinsul convenției nu poate conduce la concluzia existenței unei erori cu privire la obiectul convenției, putând fi vorba de o eroare materială sau aceasta putea fi intenția părților.
În ceea ce privește susținerea apelantelor în sensul că s-ar impune desființarea integrală a hotărârii apelate pentru că judecătoria nu a fi cercetat integral fondul cauzei întrucât a respins cererile lor de probațiune, tribunalul a decis să o înlăture, apreciind că prima instanță a administrat toate probele necesare soluționării cauzei, în condițiile art.167 pr.civ. valorificând și probele administrate în ciclul procesual anterior.
Totodată, instanța de apel a mai reținut că judecătoria a soluționat fondul cererii de constatare a nulității contractului de donație, un probatoriu insuficient neputând fi echivalat cu nepronunțarea asupra fondului pricinii, față de dispozițiile art.297 pr.civ. care prevăd limitativ cazurile în care instanța de apel poate desființa hotărârea apelată și aceasta cu atât mai mult cu cât în calea de atac a apelului se poate proceda la suplimentarea probatoriului, lucru care de altfel s-a și realizat în cauză.
În privința lipsei de motivare a soluției de respingere a cererii reconvenționale, invocată atât de către pârâtă, cât și de către intervenientele, tribunalul a constata că și această susținere este lipsită de temei, față de conținutul hotărârii atacate. S-a apreciat că prima instanță a analizat valabilitatea convenției sub aspectele invocate de părți, atât în cadrul cererii reconvenționale, cât și al cererii conexe, motivând înlăturarea susținerilor părților. De asemenea, respingerea cererilor de intervenție accesorie, cuprinzând de altfel aceleași motive ca și acțiunea conexă a fost la rândul ei motivată, nemaifiind necesară repetarea argumentelor avute în vedere pentru fiecare cerere în parte, în condițiile în care este vorba despre aspecte invocate anterior și care au fost deja analizate.
Pe de altă parte însă, tribunalul a opinat că în ceea ce privește soluția dată acțiunii principale formulată de reclamantul, prima instanță a respins această cerere în baza art.111 pr.civ. cu motivarea că reclamantul a renunțat la judecarea petitului privind nulitatea absolută a titlului invocat de pârâta SC SRL astfel că, renunțând la acțiunea în realizarea dreptului, nu poate opta pentru o acțiune în constatarea dreptului. Or, această soluție a fost observată de tribunalul ca fiind eronată, față de conținutul acțiunii principale, care este o acțiune în revendicare clasică, ce implică o comparare a titlurilor invocate de părți.
Reclamantul nu a promovat o acțiune în constatare, ci o veritabilă acțiune în realizarea dreptului, nefiind în situația reglementată de art.111 pr.civ. Faptul că prin primul petit se cere a se constata calitatea s-a de proprietar al terenului în litigiu nu este de natură să confere acțiunii sale caracterul unei acțiuni în constatarea, în condițiile în care o cerere de chemare în judecată trebuie analizată în ansamblul său, prin prisma finalității urmărite și nu prin analizarea disparată, ruptă din context, a fiecărui petit în parte.
Tribunalul a reținut că, procedând la respingerea eronată a acțiunii principale, ca inadmisibilă, după cum rezultă din motivare, pe baza unei excepții greșit reținute, prima instanța a rezolvat pricina sub acest aspect, fără a intra în cercetarea fondului astfel că, față de disp.art.297 pr.civ. se impune desființarea sub acest aspect a sentinței apelate, cu trimitere spre rejudecare la prima instanță, care se va preocupa de soluționarea acțiunii în revendicare formulată de către reclamant.
De asemenea, tribunalul a mai reținut că, având în vedere strânsa legătură dintre cererea principală și cererea de chemare în garanție a pârâtului, formulată de către pârâta SC SRL T și față de disp.art.60 și urm. pr.civ. se impune desființarea sentinței apelate și sub acest aspect, urmând ca prima instanță să analizeze temeinicia cererii de chemare în garanție.
Pe de altă parte, tribunalul a apreciat că nu se impune desființarea sentinței în ceea ce privește nulitatea contractului de donație invocată prin cererea reconvențională, prin acțiunea conexă și prin cererile de intervenție accesorie formulate în cauză, urmând ase menține soluția primei instanțe, pentru considerentele expuse anterior de instanța de apel. Totodată, prin instrucțiunile date, tribunalul a arătat instanței de fond că nu este necesar să se preocupe de analizarea motivelor de apel vizând valabilitatea intabulărilor în CF, riscul viciilor intabulării, prioritatea înscrierii dreptului în CF și caracterul oneros sau gratuit al titlurilor, aceste aspecte urmând a fi analizate în cadrul acțiunii în revendicare cu ocazia rejudecării întrucât țin de compararea titlurilor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât pârâta SC SRL T, cât și reclamantele-conex, respectiv intervenientele și, ambele recursuri fiind motivate într-o manieră identică, invocându-se incidența motivelor de casare prev. de art.304 pct.4 pr.civ. alături de cele de modificare prev. de art.304 cpt.7,8 și 9.pr.civ.
Astfel, recurenții au susținut în primul rând că instanța de apel a săvârșit un exces de putere depășind atributele puterii judecătorești, atunci când a dispus desființarea parțială a sentinței judecătoriei și totodată, că s-a substituit unui expert psihiatru, atunci când a respins cererea de probațiune privind administrarea unei expertize medico-legale în specialitatea psihiatrică, cu atât mai mult cu cât această probă fusese solicitată și în primul ciclu procesual și respinsă și cu toate acestea, primele instanțe au apreciat că reclamantele conexe, interveniente și pârâta nu au reușit să probeze susținerile lor, în raport cu exigențele art.1169 civ.
Sub aspectul incidenței motivelor de modificare prev. de art.304 pct.7, 8 și 9.pr.civ. recurentele au susținut că instanța de apel a pronunțat o decizie ce cuprinde motive contradictorii, în special atunci când a analizat existența consimțământului și discernământului defunctului donator, reținând anumită stare de fapt și concluzionând într-o altă direcție.
Totodată, recurenții au susținut că instanța de apel a ignorat și disp.art.27 din 36/1995 asupra căruia nu s-a referite deloc și de asemenea, a interpretat greșit disp.art.967 rap.la art.1699 civ.
De asemenea, la termenul de judecată din 23.02.2009, curtea a invocat din oficiu și a pus în discuția părților posibila incidență a încă unui motiv de casare de ordine publică, prev. de art.304 pct.5 pr.civ. determinat de modul de interpretare a textului art.297 pr.civ. respectiv faptul că tribunalul a dispus desființarea în mod fragmentat a sentinței apelate, recurenții însușindu-și și acest motiv de casare și cerând casarea deciziei pronunțate în apel.
Pe de altă parte, prin întâmpinare și concluzii scrise, intimatul a solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate, argumentând pe larg lipsa incidenței motivelor de casare, respectiv de modificare care să atragă aplicarea disp.art.304 pct.4 și 5.pr.civ. respectiv ale art.304 pct.7, 8 și 9.pr.civ.
Curtea, analizând recursurile cu care a fost investită, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate de către recurenți și având în vedere și motivul de casare de ordine publică invocat din oficiu și pus în discuția părților, cu aplicarea disp.art.299 și urm. pr.civ. rap.la art.312 alin.3 și 5.pr.civ. va constata că acestea sunt întemeiate, în primul rând datorită incidenței motivului de casare prev. de art.304 pct.5 pr.civ. rap.la art.304 pct.9 pr.civ.
Astfel, curtea va constata că tribunalul, în urma admiterii apelurilor declarate de reclamantul, dar și de pârâta SC SRL T precum și de către intervenientele și împotriva sentinței civile nr.2489/13.03.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara, a dispus desființarea în parte a sentinței apelate și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Timișoara, parțial, pentru rejudecarea acțiunii principale formulată de reclamantul precum și a cererii de chemare în garanție formulată de pârâta SC SRL T împotriva chematului în garanție, menținând restul dispozițiilor sentinței apelate.
Or, procedând în această manieră, tribunalul a nesocotit cel puțin două norme de procedură imperative, unul prev.de art.297 pr.civ. și cel de-al doilea prev. de art.296 - ipoteza finală rap.la art.261 pr.civ.
În acest sens, curtea va constata în privința primei norme faptul că dispozițiilor art.297 pr.civ. îi sunt străine interpretările și soluțiile potrivit căreia o sentință pronunțată de către o instanță de fond ar putea fi desființată parțial. Această întrucât textul art.297 pr.civ. este foarte clar și prevede la alineatul 1 - asupra căruia s-a oprit instanța de apel - că în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Prin urmare, în acord și cu o practică consolidată a instanțelor din România, într-o astfel de situație, instanța de apel nu are o altă opțiune decât aceea de a desființa în întregime sentința apelată, tocmai pentru faptul că esența normei rezidă în aceea că "instanța a rezolvat procesul fără a fi intrat în cercetarea fondului". Or, dacă instanța de apel a ajuns la această concluzie și a decis că în cauză sunt incidente disp.art.297 pr.civ. atunci trebuia să dispună în mod firesc desființarea totală a sentinței și rejudecarea cauzei în integralitatea sa.
De altfel, nici textul art.297 pr.civ. nu lasă loc pentru o altfel de interpretare, fiind imperativ și nu trebuie să fie nicidecum asociat opțiunii pe care o oferă art.296 - ipoteza I - pr.civ. atunci când instanța de apel decide păstrarea sau schimbarea sentinței apelate, în tot sau în parte, după caz, în situația în care apelul/apelurile sunt apte pentru a fi judecate pe fond.
În al doilea rând, curtea va constata că instanța de apel a interpretat greșit și disp.art.296- ipoteza finală rap.la art.261 pr.civ. în contextul în care a creat, cel puțin aparent, o situație defavorabilă apelanților SC SRL și reclamantelor-conex-interveniente și și aceasta pentru că tribunalul a admis și apelurile acestor părți litigante - potrivit dispozitivului deciziei recurate - însă fără a indica motivele de fapt și de drept în baza cărora a admis aceste apeluri, spre deosebire de cazul apelului reclamantului-pârât conex, unde sunt prezentate considerentele pentru care s-a admis apelul.
În sfârșit, curtea va constata că, în interpretarea și aplicarea disp.art.297 pr.civ. și pentru o bună administrare a justiției în cauza dedusă judecății, având în vedere natura și complexitatea cauzei - instanțele fiind investite deopotrivă cu o acțiune principală, cu o acțiune conexă, cu o cerere reconvențională și cu o cerere de intervenție - toate primite/admise în principiu, este necesară o judecată și o soluție coerentă și unitară pentru toate aceste cereri reunite, care se află într-o strânsă legătură și o disociere a acestora, de natura celei realizate de instanța de apel prin desființarea parțială, nu numai că este în dezacord cu norma procesual civilă imperativă, dar poate conduce la o soluționare trunchiată, eronată și incoerentă a cauzei.
Pentru evitarea acestor inconveniente, prima instanță va fi chemată să rejudece în fond toate cererile reunite cu care a fost investită și va administra toate probele necesare pentru justa soluționare a acestora.
Pentru aceste considerente, curtea, în temeiul prev. art.312 alin.3 și 5.pr.civ. rap.la art.304 pct.5 și 9.pr.civ. curtea va admite recursurile declarate de pârâta SC SRL T și de intervenientele și împotriva decizie civile nr.86/07.02.2008 pronunțată de tribunalul Timiș în dosar nr- și va casa decizia recurată, în sensul că va dispune trimiterea spre rejudecare în fond la prima instanță a tuturor cererilor, inclusiv acțiunea conexă și a cererii reconvenționale, alături de cererile de intervenție, toate acestea urmând a fi rejudecate în fond, împreună cu acțiunea principală și pentru aceleași rațiuni, va menține decizia doar cu privire la celelalte trimiteri spre rejudecare.
Va constata că în această etapă procesuală nu sunt aplicabile disp.art.274 și urm. pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâta SC SRL T și de intervenientele - și - împotriva deciziei civile nr.86/A/07.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Casează în parte decizia recurată, în sensul că dispune trimiterea spre rejudecare în fond la prima instanță toate cererile, inclusiv acțiunile conexe și a cererii reconvenționale, alături de cererile de intervenție.
Menține decizia cu privire la celelalte trimiteri spre rejudecare.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 martie 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER
Red.CP/5.03.2009
Dact.GK/2 ex./10.03.2009
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud.;
Președinte:Cristian PupJudecători:Cristian Pup, Maria Petria Martinescu, Marinela
