Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1976/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1976/R/2009

Ședința publică din 15 octombrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Eugenia Pușașiu

- -

JUDECĂTORI: Eugenia Pușașiu, Andrea Chiș Ana Ionescu

- -

- -

GREFIER:

- -

S-a luat în examinare recursul declarat de chematul în garanție împotriva deciziei civile nr. 336/A din 2 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclmanții, -, -, -, -, -, -, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal se prezintă reclamantul-intimat, asistat de avocat -, care-i reprezintă și pe reclamanții-intimați -, -, -, -, -, -.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de la plata cheltuielilor de judecată.

S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul reclamanților-intimați depune la dosar delegația de reprezentare.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamanților-intimați pune concluzii în sensul respingerii recursului ca nefondat și solicită menținerea deciziei pronunțate de instanța de apel ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 12357/2008 a Judecătoriei Cluj -N a fost admisă acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantele, în nume propriu si în calitate de succesoare în drepturi ale proprietarilor tabulari și soția nascuta, împotriva pârâtilor, -, - si, si sotia, si sotia, - si -, si sotia, și soția, -, și -.

A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată și precizată de pârâți împotriva lui, si.

S-a constatat că prin titlul de proprietate nr. 3264/4865/22.04.2005 s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea reclamantelor asupra terenului în suprafață de 9.435 mp situat in extravilanul Municipiului C-N, nr. 97, parcela nr. 67, identificat în regim de carte funciară cu terenul înscris in CF nr. 16098 C-N, sub, cu nr. top. 14327/1/1, aflat în proprietatea tabulară a numiților și soția născută.

S-a dispus rectificarea CF nr. 16098 C-N în sensul înscrierii suprafeței parcelei cu nr. top. 14327/1/1 ca fiind aceea de 9.435 mp, în loc de 3.564 mp cum figurează înscris în prezent, în conformitate cu propunerile efectuate în acest sens prin raportul expertiză tehnică întocmit si completat în cauză de expert Posta care face parte integranta din hotărâre și dezmembrarea terenului cu nr. top. 14327/1/1 în conformitate cu propunerile efectuate prin raportul de expertiza mai-sus menționat.

Instanța a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra celor 11 parcele sus-menționate în favoarea reclamantelor, în cote egale, de câte parte fiecare, ca bunuri proprii, cu titlu de lege si dezmembrare și obligarea pârâților să plătească reclamantelor suma de 2.140 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin aceeași sentință, a fost obligat pârâtul chemat în garanție să achite pârâților suma de 3.152,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, pentru intabulărea dreptului de proprietate asupra terenului din Titlul de proprietate nr. 3264/4865/22.04.2005 prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea reclamantelor asupra terenului în suprafață de 9.435 mp situat în extravilanul Municipiului C-N, nr. 97, parcela nr. 67, reclamantele au solicitat efectuarea unei documentații tehnice de identificare a acestuia cu date de carte funciară, care a fost întocmită de SC SRL si vizata de OCPI C sub nr. 16952/12.09.2005.

Prin documentația sus-menționată s-a stabilit că terenul în suprafață de 9.435 mp în litigiu se identifică în regim de carte funciară cu terenul înscris in CF nr. 16098 C-N, sub nr. top. 14327/1 în suprafață de 9.435 mp, parcela căreia i s-a atribuit nr. cadastral 7326, din copia CF nr. 16098 C-N reiese ca la data de 24.08.2005 imobilul cu nr. top. 14327/1 a fost dezmembrat, în baza sentințelor civile nr. 16894/2004 și nr. 7210/2005 și a încheierii civile din 19.04.2005 pronunțate de Judecătoria Cluj -N, în parcela cu nr. top. nou 14327/1/1 în suprafață de 3.564 mp, care a fost reînscrisă în CF nr. 16098 C-N, sub si respectiv în parcelele cu nr. top. noi 14327/1/2/1-14327/1/2/11, totalizând 5.871 mp, care au fost intabulate în favoarea pârâților în cărțile funciare nr. - - - C-

Prin raportul de expertiză tehnică întocmit si completat în cauză de expert Posta terenul rămas în cartea funciară nr. 16098 C-N nu este suficient pentru intabularea dreptului de proprietate al reclamantelor deși, real, terenul în suprafață de 9.435 mp în litigiu se suprapunea integral cu terenul existent în cartea funciară sus-menționata, deoarece a fost reconstituit pe vechiul amplasament.

Experta mai constatat că terenurile pentru care s-a intabulat dreptul de proprietate al pârâților se identifică în regim de carte funciară cu o parte din terenul cu nr. top. de baza 14326, însă, datorita faptului că suprafața terenului rămas în cartea funciară 16099 C-N, cu nr. top. 16099/2, nu era suficientă pentru intabularea pârâților în dosarul nr. 16894/2004 al Judecătoriei Cluj -N, expertul, care a efectuat măsurătorile în dosarul sus-menționat, a avut două variante si anume: să propună rectificarea suprafeței terenului cu nr. top. 16099/2 sau să se extindă spre unul dintre topograficele vecine libere, iar expertul a optat pentru cea de-a doua variantă, luând o suprafață de 5.871 mp din terenul cu nr. top. 14327/1, pentru a fi înscrisă în favoarea lui.

Prin aceeași expertiză s- constatat că terenul reclamantelor si terenurile pârâților nu se suprapun din punct de vedere faptic, acestea existând în materialitatea lor la fața locului, fiind separate de parcela cu nr. top. 14327/2, aflată în proprietatea numiților si, astfel că suprapunerea acestor terenuri este doar scriptică, iar concluziile expertizei se coroborează cu răspunsurile date de părți la interogatoriile ce le-au fost luate, din care a rezultat ca nici una din părți nu a folosit terenurile celeilalte părți.

Pornind de la faptul ca terenurile reclamantelor și ale pârâtilor nu se suprapun faptic si având în vedere dispozițiile art. 60 alin. 4 din Regulamentul de organizare si funcționare a birourilor de cadastru si publicitate imobiliară, aprobat prin Ordinul nr. 633/13.10.2006 al Directorului General al Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliară, d-na expert a propus inițial ca intabularea terenului în litigiu să fie făcută in baza documentației cadastrale întocmite de SC, pe nr. cadastral 7326, fără identificare în CF.

Ulterior, ca urmare a obiecțiunilor formulate de reclamante si având în vedere faptul ca terenul exista în realitate, d-na expert a propus rectificarea CF nr. 16098 C-N în sensul înscrierii suprafeței parcelei cu nr. top. 14327/1/1 ca fiind aceea de 9.435 mp, în loc de 3.564 mp cum figurează înscris în prezent, fără a se anula intabulările dispuse în dosarul nr. 16894/2004 al Judecătoriei Cluj -N, iar față de solicitările formulate prin acțiunea introductivă de instanță, a propus dezmembrarea parcelei cu nr. top. 14327/1/1 in 11 parcele cu nr. top. noi 14327/1/1/1-14327/1/1/11, cu suprafețele indicate de reclamante, propunând totodată intabularea acestor parcele si pe numere cadastrale, în conformitate cu documentația cadastrală întocmită de SC SRL și înregistrată la OCPI C sub nr. 16952/12.09.2005.

Raportat la faptul că reclamantele nu și-au putut intabula dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu în baza documentației întocmite de SC SRL în anul 2005, din cauza erorilor de identificare întocmite de pârâtul în dosarul nr. 16894/2004 al Judecătoriei Cluj -N, fiind necesar prezentul demers judiciar, instanța a precizat că atât capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantelor de prezentul proces, cât și cererea de chemare în garanție formulată de pârâți pentru obligarea pârâtului chemat în garanție, la plata acestor cheltuieli de judecată, sunt întemeiate și în consecință a dispus admiterea acestora, obligând pârâții să plătească reclamantei suma de 2.140 lei, reprezentând: 39 (38,7) lei taxa judiciara de timbru si 1,2 lei timbru judiciar aferente petitelor admise, 1.500 lei onorariu avocat si 600 lei onorariu expert, iar pârâtul chemat în garanție a fost obligat să achite pârâților atât suma de 2.140 lei mai-sus menționată, cât și parte din onorariul avocațial de 2.025 lei achitat de pârâți. Față de precizarea cererii de chemare in garanție si de faptul că în speță s-a dovedit ca nu există o suprapunere faptică a terenului reclamantelor cu terenurile pârâților, taxa judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în garanție si parte din onorariul avocațial achitat de pârâți nu au fost acordate, rămânând in sarcina acestora.

Prin decizia civilă nr. 336/2 iunie 2009 Tribunalului Cluja fost respins ca nefondat apelul declarat de chematul în garanție împotriva sentinței civile nr. 12357 din 11.11.2008 pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Cluj -N, pe care a menținut-o în totul.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul reținut că, așa cum a reținut și prima instanță, în cauză necesitatea promovării acțiunii formulate la fond și a cererii de chemare în garanție au fost datorate în mod exclusiv erorilor de identificare întocmite de expertul în dosarul nr. 16894/2004 al Judecătoriei Cluj -N, prin urmare, în mod cert rezultă culpa apelantului în ocazionarea cheltuielilor de judecată.

S-a reținut la fondul cauzei prin raportul de expertiză efectuat de către expert Poșta că terenurile reclamanților și ale pârâților nu se suprapun în realitate în mod faptic ci doar scriptic datorită erorilor de identificare ale expertului.

Atâta timp cât intimații chemați în garanție și au identificat terenul la fața locului, iar expertul a făcut o identificare greșită în regim de carte funciară se justifică doar obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

De altfel, instanța de fond a argumentat în mod clar soluția asupra cheltuielilor de judecată și modalitatea acestora de împărțire, aspecte însușite și de către instanța de apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal chematul în garanție, solicitând modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței, cu consecința respingerii cererii de chemare în garanție.

În motivarea recursului întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. recurentul arată că, cu toate că instanța de fond nu reține culpa lui exclusivă, îl obligă la plata cheltuielilor de judecată. Această dispoziție este nelegală, cu atât mai mult cu cât, din raportul de expertiză efectuat în cauză și răspunsul la obiecțiuni rezultă că terenurile părților există faptic și nu se suprapun în realitate.

Intrarea în vigoare a Ordinelor 633 și 634 / 2006 lasă cauza fără obiect, dar această modificare a legislației nu echivalează cu o culpă a lui, deoarece și-a îndeplinit corect obligațiile față de cei care l-au angajat și nu împietat cu nimic intabularea dreptului de proprietate.

Concluziile la care ajuns instanța referitoare la faptul că terenurile reclamantelor și pârâților nu se suprapun și că există în realitate, confirmă lipsa culpei lui în efectuarea expertizei tehnice pe baza căreia s-a realizat intabularea dreptului de proprietate al pârâților.

Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ. urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:

Conform disp. art. 60 alin. 1 Cod proc.civ. "partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere de chemare în garanție sau în despăgubire". Din conținutul acestui text de lege rezultă că instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire.

Pentru intabularea titlului de proprietate - prin care antecesorului reclamantelor i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 9435 mp în tarlaua 97, parcela 67, s-a efectuat o expertiză tehnică de către SC SRL, avizată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Această expertiză constatat că suprafața de 9435 mp se identifică în regim de carte funciară cu terenul înscris în CF 16098 C-N, nr. top 14327/1, parcelă căreia i s-a atribuit nr. cadastral 7326, însă din copia CF 16098 C-N reiese că la data de 24.08.2005 imobilul cu nr. top 14327/1 fost dezmembrat în baza sentințelor civile nr. 16894/2004 și 7210/2005 ale Judecătoriei Cluj -N în parcela cu nr. top 14327/1/1 în suprafață de 3564 mp, reînscris în CF 16098 C-N sub, nr. top 14327/1/2/1 - 14327/1/2/11 în suprafață de 5871 mp, care au fost intabulate în favoarea pârâților din prezenta cauză în alte cărți funciare.

Expertiza tehnică dispusă de instanță fost efectuată de către experta Poșta, care stabilit că, terenul rămas în cartea funciară 16098 C-N nu este suficient pentru intabularea dreptului de proprietate al reclamantelor, deși, real, terenul în suprafață de 9435 mp în litigiu se suprapune integral cu terenul existent în această carte funciară, deoarece a fost reconstituit pe vechiul amplasament.

Cu ocazia intabulării dreptului de proprietate al pârâților s-a efectuat o expertiză tehnică de către expertul prin care s-a stabilit că o parte din teren se identifică în regim de carte funciară cu terenul cu nr. top 14326, dar întrucât suprafața terenului rămasă în cartea funciară 16099 C nu era suficientă pentru intabularea dreptului de proprietate al pârâților, expertul a propus două variante. În primul rând, a propus rectificarea suprafeței terenului cu nr. top 16099/2 sau în al doilea rând, extinderea spre unul dintre topograficele vecine libere. Expertul a optat pentru cea de-a doua variantă, luând o suprafață de 5871 mp din terenul cu nr. top 14327/1 pentru a fi înscris pe numele pârâtului.

În aceste condiții, legal a fost acceptată propunerea expertei Poșta de rectificare intabulărilor făcute în Cf 16098 C în sensul înscrierii suprafeței parcelei cu nr. top 14327/1/1 ca fiind aceea de 9435 mp, în loc de 3564 mp.

Prin urmare, erorile săvârșite de expertul în dosarul nr. 16894/2004 al Judecătoriei Cluj -N, unde a efectuat expertiza în prezența părților și identificat greșit terenul cu datele de carte funciară, le-au împiedicat pe reclamante să-și intabuleze dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, în baza documentației întocmite de SC SRL, fiind nevoite să promoveze prezenta acțiune. săvârșite de expertul constând în identificarea greșită cu date de carte funciară a terenului în litigiu sunt evidente și fără putință de tăgadă, astfel că, în mod legal a fost admisă cererea de chemare în garanție doar față de el și nu față de chemații în garanție și.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de chematul în garanție împotriva deciziei civile nr. 336 din 2 iunie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr- pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Fără cheltuieli de judecată.

Dată și pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER - - - - - - -

Red. IA dact. GC

23 ex/28.10.2009

Jud. apel:,

Președinte:Eugenia Pușașiu
Judecători:Eugenia Pușașiu, Andrea Chiș Ana Ionescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1976/2009. Curtea de Apel Cluj