Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 2/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2/Ap Dosar nr-
Ședința publică din 11 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate dereclamantulși de pârâtulStatul Român prin Ministerul Finanțelor prin DGFP B,împotriva sentinței civile nr. 292/S din data de 16 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 4 ianuarie 2010, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 11 ianuarie 2010.
CURTEA:
Asupra apelului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 292/2009a Tribunalului Brașov, a admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul finanțelor Publice și Municipiul B prin Primar și a constatat că imobilul ce a constituit proprietatea autoarei reclamantului, înscris în 4003 B, cu nr. top 6459 fost preluat în mod abuziv.
A respins restul pretențiilor reclamantului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Imobilul înscris în 4003 B, nr. top. 6459, constituit proprietatea numitei, născută, potrivit înscrierii de la 16 din această carte funciară, fiind preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 218/1960 și a Decretului nr. 712/1966, conform mențiunii de la 17.
Reclamantul este unicul moștenitor al mamei sale -, conform certificatului de moștenitor nr. 64/2005 emis de, iar aceasta a fost fiica fostei proprietare, potrivit actelor de stare civilă depuse în copie la dosar.
Imobilul în cauză a fost demolat în anul 1951, după cum rezultă din raportul de expertiză extrajudiciar întocmit de expertul, iar pe teren au fost edificate blocuri de locuințe, aspect care nu a fost contestat de nici una dintre părți.
Se reține că, potrivit declarației reclamantului, prin reprezentanta sa convențională, acesta nu a urmat procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Având în vedere că, pentru a produce efecte juridice, respectiv pentru a duce la dobândirea dreptului de proprietate prin prescripție achizitivă, posesia trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, rezultă că posesia viciată, respectiv cea întemeiată pe clandestinitate sau pe violență nu poate conduce la dobândirea dreptului de proprietate.
În speță, posesia exercitată asupra imobilului în cauză a fost afectată de clandestinitate, având în vedere că, deși demolarea acestuia a avut loc în anul 1951 (nefiind cunoscută data preluării în fapt și nefiind întocmite nici un fel de acte de preluare, în cauză nefiind administrate astfel de probe), dreptul de proprietate al statului Român a fost înscris în cartea funciară abia în anul 1969, Statul exercitând așadar asupra acestuia o posesie nepublică.
De asemenea, posesia a fost întemeiată pe violență, întrucât dreptul de proprietate al autoarei reclamantului a fost uzurpat, fără știința acesteia, ceea ce rezultă din numeroasele cereri formulate de aceasta, adresate autorităților de stat din acea perioadă (filele 18-25 din dosarul inițial), prin care solicita comunicarea bazei legale în temeiul căreia a avut loc demolarea, restituirea materialelor rezultate din demolare etc. răspunsul fiind în sensul că "se vor întocmi formele de expropriere", în care va fi inclusă și proprietatea sa, respectiv că determinarea felului și valorii clădirilor demolate se va face pe cale judecătorească, ceea ce nu s-a întâmplat, pârâții neproducând nici un fel de probe în acest sens.
În raport cu cele ce preced, rezultă că posesia Statului a fost viciată, neputând conduce la dobândirea dreptului de proprietate, iar Decretele nr. 218/1960 și 712/1966 erau contrare prevederilor art. 8 alin. 1 din Constituția din 1948, potrivit cu care proprietatea particulară și dreptul de moștenire sunt recunoscute și garantate prin lege, respectiv art. 10 din același act normativ, conform căruia pot fi făcute exproprieri pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi și cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiție.
Astfel fiind, rezultă că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv, în sensul avut în vedere de dispozițiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului în sensul de a se constata că titlurile cu care Statul Român și-a intabulat dreptul de proprietate în 4003 B, nr. top. 6459, nu sunt valabile, respectiv sunt nule absolut, instanța de fond a reținut că modurile de dobândire a proprietății sunt cele prevăzute de art. 644 și 645 Cod civil, această din urmă dispoziție prevăzând și legea între modurile de dobândire.
Cum imobilul din litigiu a fost preluat prin lege (în condițiile arătate mai sus), nu se poate susține că titlurile în baza cărora Statul Român și-a intabulat dreptul de proprietate sunt nule, instanța neavând competența de a se pronunța asupra "nevalabilității" sau "nulității" legii, ci doar a constata modalitatea în care aceasta s-a aplicat și care, în speță, este cea reținută mai sus, ceea ce conduce la concluzia că imobilul a fost preluat prin aplicarea abuzivă a legii.
De altfel, în cauza Faimblat contra României, pronunțată la data de 13 ianuarie 2009, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenție, ca urmare a respingerii ca inadmisibile a acțiunii reclamanților având ca obiect constatarea caracterului nelegal al naționalizării imobilului ce a aparținut tatălui acestora, cu motivarea că reclamanții ar fi trebuit să urmeze și să aștepte să se finalizeze procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Chiar și în condițiile în care acțiunea promovată în fața instanțelor interne a avut caracterul unei acțiuni în constatare, pentru identitate de rațiune se impune ca o atare acțiune să poată fi promovată, iar reclamantul să beneficieze de examinarea în fond a pretențiilor sale.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Statul Român să îl despăgubească pe reclamant cu contravaloarea imobilului - construcție și teren - la valoarea de circulație, respectiv echivalentul în lei al sumei de 183.938 euro la data plății (643.783 lei), restituirea în natură nefiind posibilă datorită demolării construcției și edificării altor construcții pe terenul în cauză, Tribunalul a reținut că, în drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 480, 481 Cod civil.
Art. 480 cod civil prevede că proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.
Art. 481 Cod civil prevede că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.
Temeiurile de drept invocate nu pot sta la baza unei acțiuni în despăgubire, acestea fiind specifice acțiunii în revendicare, acțiune prin care se tinde la redobândirea posesiei bunului însuși, uzurpată de posesorul neproprietar, nefiind posibil ca, în baza acestor dispoziții, să fie formulată o acțiune în despăgubire, ținând seama ca revendicarea vizează restituirea bunului în materialitatea sa.
Nu mai puțin, art. 481 Cod civil nu este aplicabil în speță, întrucât acesta reglementează posibilitatea lipsirii persoanei de proprietatea sa, prin expropriere, în temeiul unei legi și condiționat de o prealabilă despăgubire, ori în speță nu se pune problema exproprierii, imobilul ce a constituit proprietatea autoarei reclamantului nefiind preluat în această modalitate, ci în fapt, urmat de înscrierea dreptului de proprietate al Statului în baza Decretelor nr. 218/1960 și 712/1966, care nu au reglementat acest mod de preluare.
De altfel, în afara situațiilor prevăzute de legile speciale (legile fondului funciar, Legea nr. 10/2001, nr.OUG 94/2000, astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 247/2005), legislația română actuală nu prevede vreo modalitate de reparație prin echivalent a prejudiciilor create de Stat prin preluarea imobilelor de către regimul comunist, iar dispozițiile legale invocate de reclamant ca temei de drept al cererii sale nu sunt aplicabile în speță, după cum s-a arătat mai sus.
S-a reținut de asemenea că reclamantul putea obține valorificarea dreptului său de restituire prin echivalent în condițiile în care ar fi urmat procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, care prevede această posibilitate.
În ceea ce privește invocarea de către reclamant a încălcării art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată prin Legea nr.30/1994 și devenită astfel drept intern (în fapt fiind vorba de art. 1 alin. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție), instanța reține că aceasta a devenit drept intern numai de la data ratificării prin lege, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în repetate rânduri că textul menționat nu poate fi interpretat în sensul că ar stabili pentru statele contractante o obligație generală de restituire a bunurilor ce le-au fost transferate înainte ca ele să ratifice Convenția.
Față de aceste considerente, în baza art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, Tribunalul a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul B prin Primar, și în consecință a constatat că imobilul ce a constituit proprietatea autoarei reclamantului, înscris în 4003 B, nr. top. 6459, fost preluat în mod abuziv, iar în baza art. 480, 481 Cod civil, respingând restul pretențiilor reclamantului.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat apel d e apelanții și de Statul român prin MFP reprezentat prin DGFP brașov, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, în ceea ce privește apelul declarat de apelantul reclamant, sentința este criticată pentru faptul că nu a soluționat în mod legal petitul doi din acțiunea introductivă, referitoare la acordarea despăgubirilor pentru imobilul preluat de stat, care nu mai există în materialitatea sa, fiind demolat de statul român. Adoptarea unei astfel de soluții vine în contradicție cu principiile privitoare la apărarea dreptului de proprietate precum și cu practica CEDO. Se mai arată că la data preluării imobilului de către stat, acesta se afla în stare foarte bună, nu a suferit nici o degradare ca urmare a bombardamentelor din cel de-al doilea război mondial, a avut finisaje deosebite, și de asemenea fiind cablat electricitate, gaz metan, apă, canalizare. Deși s-au făcut toate demersurile necesare pentru a fi oprită demolarea, statul nu a inventariat și nici nu a restituit fostei proprietare, măcar materialele rezultate din demolare. Ori actele normative în temeiul cărora imobilul a trecut în proprietatea statului, nu numai că au fost aplicate abuziv, ci acestea contraveneau principiilor cu privire la proprietate și reglementărilor internaționale la care România a aderat.
În ceea ce privește apelul declarat de apelantul Statul Român prin MFP prin DGFP B, sentința este criticată pentru faptul că, instanța de fond nu s-a raportat la normale de drept substanțial în vigoare la data preluării în fapt de către Statul Român a imobilului.
O altă critică, vizează lipsa de interes a acțiunii promovată de reclamant, lucru pe care instanța de fond nu l-a analizat. Se mai arată că potrivit practicii ÎCCJ de la data intrării în vigoare a legii 10/2001, acțiunile în revendicare întemeiate pe dispozițiile dreptului comun sunt inadmisibile, fiind vorba despre o lege specială, a cărei aplicabilitate este prioritară față de dreptul comun. Se mai arată că legea 10/2001 suprimă acțiunea de drept comun privind revendicarea dar nu și accesul la un proces echitabil.
În continuarea motivelor de apel a fost reiterată excepția lipsei calității procesual pasive a Statului Român prin MFP, arătându-se totodată că legitimare procesual pasivă, în această cauză, are Municipiul B, prin Primar.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că ambele apeluri sunt nefondate și în consecință vor fi respinse în baza disp. art. 296 pentru următoarele considerente:
Prima instanță a pronunțat o sentință legală și temeinică, reținând în mod corect starea de fapt și procedând totodată la aplicarea judicioasă a textelor de lege incidente în cauză.
În ceea ce privește apelul declarat de apelantul reclamant, în sentința atacată, instanța de fond a arătat în mod expres faptul că nu s-a urmat, de către partea interesată, cale administrativă instituită de dispozițiile legii speciale nr. 10/2001, și în lipsa oricăror demersuri în acest sens, pe calea dreptului comun, și a temeiul de drept invocat de acesta, nu pot fi acordate despăgubirile care rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză.
Apelantul reclamant nu poate invoca încălcarea practicii CEDO, și nici încălcarea protocolului 1 adițional la CEDO, întrucât statul român a înțeles să rezolve problema restituirii proprietăților preluate abuziv de statul totalitar, sau să asigure despăgubiri după caz, în maniera prevăzută de legea 10/2001, de care acesta, nu a uzat. Au fost respectate astfel, dispozițiile Deciziei nr.33/2008 a ÎCCJ potrivit cu care, în privința concursului dintre legea specială și legea generală, acesta se rezolvă în favoarea legii speciale.
Prin urmare criticile formulate în recursul reclamantului nu sunt întemeiate și în consecință vor fi respinse.
În ceea ce privește apelul declarat de apelantul Statul Român prin MFP, trebuie menționat că în ceea ce privește admiterea primului capăt de cerere, instanța a procedat la analizarea textelor de lege, aplicabile la momentul preluării imobilului de către stat, analizând incidența decretului 218/1960 și a decretului 712/1966, în speța dedusă judecății.
În ceea ce privește interesul urmărit de reclamant, este evident că acesta rezultă din modul în care au fost formulate capetele de cerere, scopul imediat fiind acela al obținerii de despăgubiri pentru imobilul identificat în CF 4003 B, sub nr.top. 6459, ca urmare a constatării preluării abuzive a acestui imobil de la antecesoarea reclamantului. Prin urmare excepția lipsei de interes nu poate fi admisă, și în consecință această critică din apel, nu poate fi primită.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Statul Român prin MFP prin DGFP, nici aceasta nu este întemeiată, întrucât calitatea procesual pasivă se raportează la pretențiile reclamantului, așa cum sunt formulate prin capetele de cerere, precum și la temeiul de drept invocat în acțiune. Ori, fiind vorba despre o cerere în despăgubiri, întemeiată în drept pe disp. art. 480 din codul civil, ca urmare a preluării abuzive de către stat a imobilului în litigiu, legitimare procesual pasivă are în principal, Statul Român, prin MFP reprezentat în teritoriu prin DGFP, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond.
Față de toate aceste considerente instanța apreciază că nici unul dintre apeluri nu este fondat și în consecință acestea vor fi respinse iar sentința primei instanțe va fi păstrată ca legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge apelurile formulate de apelanții și Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP B în calitate de reprezentant al Statului Român, împotriva sentinței civile nr. 292/2009 a Tribunalului Brașov.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.01.2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./26.01.2010
Tehnoredact./29.01.2010/ 5 ex.
Jud. fond
Președinte:Daniel Marius CosmaJudecători:Daniel Marius Cosma, Nicoleta Grigorescu
