Acțiune în constatare jurisprudenta. Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de: 02.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 2: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR 3: Carmen
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenții - pârâți, și împotriva deciziei civile nr. 666/25.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII reprezentat prin UM nr. 0198.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - pârât, reprezentat de avocat -, care depune în ședință publică delegație de substituire nr. 21/01.04.2009, lipsind recurenții - pârâți și și intimatul - reclamant SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII reprezentat prin UM nr. 0198.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că a fost comunicată recurenților - pârâți și întâmpinarea formulată de către intimatul - reclamant SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII reprezentat prin UM nr. 0198.
Curtea, verificând actele dosarului, constată că nu a fost depusă împuternicirea avocațială a apărătorului titular al recurentului - pârât și pune în vedere doamnei avocat care a răspuns în numele acestuia să depună dovada calității de reprezentant a doamnei avocat, pe care o substituie la termenul de judecată de astăzi.
Reprezentantul recurentului - pârât solicită lăsarea cauzei la oad oua strigare pentru a depune împuternicirea avocațială a avocatului titular al contractului de asistență juridică încheiat de către recurentul - pârât.
Curtea, deliberând, admite cererea formulată de către reprezentantul recurentului - pârât și dispune lăsarea cauzei la oad oua strigare, pentru a se face dovada calității de reprezentant al recurentului - pârât a doamnei avocat.
La a doua strigare a cauzei au răspuns recurentul - pârât, reprezentat de avocat -, cu delegație de substituire nr. 21/01.04.2009 și intimatul - reclamant SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII reprezentat prin UM nr. 0198, reprezentat de consilier juridic nr. -/02.04.2009, lipsind recurenții - pârâți și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul recurentului - pârât depune împuternicirea avocațială nr. -/01.04.2009 a doamnei avocat, avocatul titular al contractului de asistență juridică încheiat de către recurentul - pârât.
Precizează că delegația de substituire pe care a depus-o la termenul de judecată de astăzi, i-a fost dată doar pentru depunerea cererii de amânare a judecării cauzei formulată de către apărătorul titular al recurentului - pârât.
Totodată, depune cerere de amânare a judecării cauzei formulată de către doamna avocat, pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale, însoțită de copia unei adeverințe medicale.
Curtea ia act că se depune delegația avocatului titular al recurentului - pârât și o cerere de amânare a judecării cauzei pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale, formulată de către doamna avocat.
De asemenea, constată că împuternicire avocațială a doamnei avocat nu îndeplinește condițiile de valabilitate impuse de Hotărârea Baroului B nr. 3/13.01.2009 și pune în vedere avocatului care o substituie la acest termen de judecată pe doamna avocat, necesitatea depunerii unei împuterniciri avocațiale care să respecte cerințele impuse prin hotărârea menționată anterior.
Curtea pune în discuție cererea de amânare a judecării cauzei formulată de către apărătorul ales al recurentului - pârât.
Reprezentantul intimatului - reclamant SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII reprezentat prin UM nr. 0198 nu se opune admiterii cererii de amânare a judecării cauzei formulată de către partea adversă.
Curtea verificând actele dosarului constată că la termenul de judecată anterior s-a dispus amânarea judecării cauzei și s-a acordat un nou termen de judecată ca urmare a admiterii cererii de amânare a judecării cauzei formulată de către recurentul - pârât, prin procurator, pentru lipsă de apărare.
Reprezentantul intimatului - reclamant SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII reprezentat prin UM nr. 0198 revine asupra concluziilor formulate anterior și învederează că dată fiind împrejurarea că recurentul - pârât a mai beneficiat de o amânarea a judecării cauzei pentru lipsă de apărare, înțelege să se opune admiterii aceste noi cereri formulată în același sens.
Menționează că dispozițiile art. 156 Cod procedură civilă, permit instanței să admită o singură dată o cerere de amânare pentru lipsă de apărare în favoarea uneia dintre părțile din proces.
Curtea, deliberând, luând act de motivul amânării judecării cauzei la termenul de judecată anterior și de prevederile art. 156 Cod procedură civilă, respinge ca neîntemeiată cererea de amânare a judecării cauzei formulată de către apărătorul ales al recurentului - pârât.
Reprezentantul recurentului - pârât învederează că nu are dreptul de a formula concluzii în fața Curții de Apel.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, acordă cuvântul cu privire la cererea de recurs.
Reprezentantul Reprezentantul intimatului - reclamant SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII reprezentat prin UM nr. 0198 solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținea deciziei recurate ca legală și temeinică.
De asemenea, apreciază că toate criticile formulate de către recurenții - pârâți privesc fondul cauzei și nu au în vedere motive de nelegalitate referitoare la decizia atacată.
Totodată, apreciază că susținerile formulate prin motivele de recurs cu privire la expertize și la o așa zisă imparțialitate a judecătorilor instanței de apel sunt nefondate.
Concluzionând solicită respingerea recursului formulat de către recurenții - pârâți, și împotriva deciziei civile nr. 666/25.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, fără cheltuieli de judecată.
Curtea dispune încheierea dezbaterilor și reține cauza în vederea pronunțării asupra cererii de recurs formulată de către recurenții - pârâți, și împotriva deciziei civile nr. 666/25.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII reprezentat prin UM nr. 0198.
CURTEA
Având nevoie de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează să dispună amânarea pronunțării asupra cererii de recurs formulată de către recurenții - pârâți, și împotriva deciziei civile nr. 666/25.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII reprezentat prin UM nr. 0198.
DISPUNE
Amână pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de către recurenții - pârâți, și împotriva deciziei civile nr. 666/25.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII reprezentat prin UM nr. 0198 la data de 09.04.2009.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de: 09.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - - - - JUDECĂTOR - - - -
GREFIER -
CURTEA
Având în vedere imposibilitatea de constituire a completului de judecată, urmează să dispună amânarea pronunțării asupra cererii de recurs formulată de către recurenții - pârâți, și împotriva deciziei civile nr. 666/25.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII reprezentat prin UM nr. 0198.
DISPUNE
Amână pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de către recurenții - pârâți, și împotriva deciziei civile nr. 666/25.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII reprezentat prin UM nr. 0198 la data de 09.04.2009.
la data de 14.04.2009.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 211
Ședința publică din data de: 14.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - - -
JUDECĂTOR - - - -
JUDECĂTOR - - - -
GREFIER -
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de către recurenții - pârâți, și împotriva deciziei civile nr. 666/25.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII reprezentat prin UM nr. 0198.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 02.04.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta deciziei, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 09.04.2009, când, având în vedere imposibilitatea constituirii completului de judecată, a amânat pronunțarea la data de 14.04.2009, când în complet legal constituit a dat următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B sub nr. 10.519/299/13.04.2006, reclamantul Serviciul Român de Informații, reprezentat prin UM O 198, chemat în judecată pe pârâții, și, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate că reclamanta, în calitate de constructor de bună-credință, are un drept de creanță în valoare de 175.973,88 RON, rezultat din consolidarea, amenajarea și îmbunătățirea imobilului situat în B, Șoseaua B P nr. 155, sector 1, să oblige pârâții la plata sumei actualizate până la data plății efective, și să instituie un drept de retenție asupra imobilului în litigiu până la data la care pârâții vor efectua plata actualizată a sumei pretinse, cu cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din 16.10.2006 reclamanta a renunțat la judecarea capătului de cerere având ca obiect instituirea dreptului de retenție.
Prin cererea reconvențională formulată la data de 17.05.2006, pârâții-reclamanți au solicitat obligarea reclamantului-pârât la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului pentru ultimii trei ani anterior introducerii cererii reconvenționale.
Prin sentința civilă nr. 15341/23.10.2006, Judecătoria sectoru lui 1 Baa dmis în parte cererea principală și a obligat pârâții reclamanți la să achite reclamantului pârât suma de 43.762,85 lei, respingând cererea pentru diferență, a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea capătului de cerere având ca obiect instituirea dreptului de retenție, a admis în parte cererea reconvențională, obligând reclamantul pârât să plătească pârâților reclamanți suma de 630.909 lei, a compensat în parte cheltuielile de judecată și a obligat reclamantul pârât la 9.619 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar, onorariu avocat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin decizia civilă nr. 1371/07.02.2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâții Statul Român, Serviciul Român de Informații și Municipiul B să lase reclamantului, în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în B, Șoseaua B-P, nr. 155, sector 1, instanța supremă reținând că imobilul în litigiu a fost rechiziționat, măsură inaptă să transmită în patrimoniul statului proprietatea imobilului în discuție.
Pârâții-reclamanți sunt succesorii reclamantului, în calitatea lor de cumpărători ai dreptului litigios asupra imobilului, astfel cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare drepturi litigioase autentificat sub nr. 197/2005 de.
În ceea ce privește folosința exercitată de reclamanta-pârâtă asupra imobilului, instanța a reținut că imobilul a fost trecut în administrarea Serviciului Român de Informații, prin Ordinul nr. 0243/1990 al
A mai reținut că expertiza tehnică de specialitate efectuată în cauză, atestă că reclamantul-pârât a executat o lucrare de împrejmuire perimetrală cu lungimea de 227,57, o suprafață de transport de 633. un zid de compartimentare pentru realizarea unui grup sanitar suplimentar la etajul casei de locuit, a montat obiecte sanitare în două grupuri sanitare aflate la etajul construcției, a realizat lucrări de instalații sanitare și gaze, valoarea actualizată a acestor lucrări de îmbunătățire fiind estimată la 60.500 RON.
Pornind de la valorile medii acceptate pe piața imobiliară, contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pentru 3 ani se stabilește în raportul de expertiză tehnică la o valoare de 630.909 RON.
Analizând pretențiile formulate de fiecare parte, instanța a constatat că reclamantul-pârât este îndreptățită la restituirea contravalorii cheltuielilor utile făcute în legătură cu imobilul în litigiu în sumă de 43.762,85 RON, reprezentând contravaloarea suprafeței de transport de 633. a zidului de compartimentare pentru realizarea unui grup sanitar suplimentar la etajul casei de locuit, a obiectelor sanitare montate în două grupuri sanitare aflate la etajul construcției, și a lucrărilor de instalații sanitare și gaze( cu excepția obiectelor care pot fi demontate, respectiv, de expansiune 500 1, rezervor tampon pentru 15001, pompă centrifugă monoetajată, boiler orizontal și monobloc debit 20000kCA.
Instanța a apreciat, în raport de dispozițiile art. 494 Cod civil, teza finală, că lucrările mai sus menționate, executate de către reclamantul-pârât aduc un spor de valoare imobilului în litigiu, profitând pârâților-reclamanți, astfel că acțiunea este întemeiată sub acest aspect. A apreciat că alta este situația lucrării de împrejmuire perimetrală cu lungimea de 227,57, al cărei caracter este apreciat ca fiind voluptoriu în raport de materialele folosite și dimensiunile lucrării.
În ceea ce privește cererea reconvențională, instanța a reținut că imobilul în litigiu s-a aflat în folosința statului fără un titlu valabil, astfel cum s-a statuat cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 1371/07.02.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care se recunoaște atât calitatea de proprietar a autorului pârâților-reclamanți cât și caracterul precar al detenției exercitate de către stat, astfel că susținerile reclamantei-pârâte în sensul că a deținut cu titlu imobilul în litigiu până la data pronunțării deciziei civile sus menționate sunt neîntemeiate, în raport de caracterul declarativ și nu constitutiv al hotărârii judecătorești prin care s-a admis cererea în revendicare.
A apreciat că sunt îndeplinite condițiile art. 998-999 Cod civil, existând o faptă ilicită-aceea de a folosi un bun în absența unui titlu legitim, existența unui prejudiciu, privarea pârâților-reclamanți de putința exploatării firești a imobilului și a obținerii unor foloase materiale prin aceasta, existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și a culpei, concretizată în nerecunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.
A făcut aplicarea dispozițiilor art. 276 Cod de procedură civilă și a compensat cheltuielile de judecată până la concurența sumei de 9619 RON (taxe de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial), sumă datorată pârâților-reclamanți de către reclamanta-pârâtă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul pârât Serviciul Român de Informații reprezentat prin UM nr. 0198 la data de 22.12.2006, cât și pârâții reclamanți, la data de 13.12.2006, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel, apelantul reclamant pârât a arătat că Judecătoria sectorul 1 Baa dmis numai în parte acțiunea sa in pretenții, în sensul că a dispus să i se restituie suma de 43.762,85 RON, fără a indica motivul pentru care nu a dispus restituirea sumei integrale solicitată inițial.
A arătat că Judecătoria sectorul 1 aplicat greșit dispozițiile Codului civil deoarece acest act normativ prevede că: "acela căruia i se face restituțiunea trebuie să despăgubească pe posesorul chiar de rea-credință de toate cheltuielile făcute pentru conservarea lucrului, sau care au crescut prețul lui.
A mai arătat că acțiunea în pretenții a fost bazată pe îmbogățirea fără justă cauză a proprietarilor, care constă în faptul juridic prin care patrimoniul intimaților a fost mărit pe seama patrimoniului Statului Român, reprezentat prin Serviciul Român de Informații, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic.
Întrucât Serviciul Român de Informații a fost un constructor de bună-credință și a dovedit pretențiile, acesta avea un drept de creanță pentru suma de 175.973,88 RON (stabilit la nivelul lunii martie 2006), actualizată.
Deși în expertiză, expertul a menționat că nu poate fi cuantificată valoarea materialelor folosite în realizarea investițiilor, întrucât au fost executate în regie proprie, instanța ar fi trebuit să seama de aceste materiale, deoarece acestea ar fi putut fi identificate de expert, ele existând în materialitatea lor fizică.
Apelantul a mai arătat că în urma administrării probei cu expertiza tehnică de evaluare a investiții lor efectuate asupra imobilului, expertul desemnat de instanță a stabilit cuantumul acestor cheltuieli la suma de 60.500 lei, reprezentând valoarea actualizată a acestora.
În mod greșit, instanța a considerat că lucrarea de împrejmuire perimetrală are caracter voluptuoriu în raport de materialele folosite și dimensiunile lucrării, astfel încât nu a luat-o în considerare la stabilirea prețului total al investițiilor, deși expertul a evaluat împrejmuirea aplicând ca termeni de corecție execuție în regie proprie 30% și caracter voluptuoriu 20%. Instanța nu poate să nu țină seama de existența împrejmuirii și să considere că acesta nu există, doar pentru că a apreciat că are caracter voluptuoriu.
Apelantul a mai arătat că instanța în mod greșit a admis cererea reconvențională, obligând la plata lipsei de folosință a imobilului pe ultimii 3 ani, începând cu data de 22.05.2003 la zi, întrucât intimaților reconvenționali le-a fost recunoscută calitatea de proprietari ai imobilului revendicat numai de la data de 07.02.2006, data pronunțării deciziei nr. 1371 Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care rec1amantul a fost obligat să restituie imobilul în natură. Existența unor hotărâri anterioare contradictorii și defavorabile pârâților rec1amanți nu constituie un fapt imputabil apelantului reclamant pârât, dimpotrivă este un argument în plus al bunei credințe în raporturile cu aceștia. În caz contrar, ar fi fost acuzat să predea un imobil, sediu de unitate militară, fără a exista o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Mai mult, pentru a dovedi buna credință, apelantul rec1amant pârât arată că a procedat la restituirea în natură a imobilului revendicat la data de 01.09.2006, conform înscrisurilor depuse dosarul cauzei, astfel că nu putea fi obligat la plata lipsei de folosință imobilului, atât timp cât până la data soluționării recursului și urma rejudecării, a admiterii acțiunii petenților, instituția apelată deținuse cu titlu valabil imobilul.
A mai arătat că nu a fost dovedită săvârșirea vreunei fapte ilicite de către Serviciul Român de Informații sau altfel spus, nu s-a probat prin cererea reconvențională, respectiv a unei fapte prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane.
În ceea ce privește cuantumul lipsei de folosință a imobilului, arată că valoarea lipsei de folosință a fost stabilită la suma de 630.909 lei, respectiv 178.981 Euro, sumă apropiată de valoarea de circulație a imobilului, ceea ce este inadmisibil.
Intimații au solicitat obligarea la plata lipsei de folosință pentru perioada aprilie 2003 - aprilie 2006, deși au cumpărat drepturile litigioase cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului la data de 20.12.2005. Deci, intimații au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului numai de la data rămânerii definitive și irevocabile a deciziei cu privire restituirea în natură, respectiv de la data intabulării în Cartea Funciară. Conform contractului de vânzare autentificat sub nr. 197/20.12.2005, petenții au plătit pentru drepturile litigioase suma 400.000 USD (1.215.600 RON). Or, valoarea lipsei de folosință a imobilului a fost stabilită suma de 178.981 Euro 6.309.087.300 RON. În această situație, se învederează că intimații vor dobândi necuvenit, o sumă disproporționat de mare față de suma cu care au plătit drepturile litigioase.
În motivele de apel, apelanții pârâți reclamanți, și au arătat că sentința pronunțata de către prima instanța este nelegală și netemeinică, sub aspectul obligării la restituirea către reclamantul Serviciul R de Informații prin UM O 198 B, a cheltuielilor utile făcute in legătura cu imobilul în litigiu, în valoare de 43.762,85 RON. Aceasta suma este net superioara valorii reale ce ar fi trebuit acordate, respectiv a aceleia de 12.074,83 RON, astfel cum a rezultat din probatoriul administrat in cauza. Aceasta sumă a fost acordata de către instanța de fond, prin aprecierea ca aplicabile a dispozițiilor art. 494.civ. fără însă a lua in considerație dreptul acestora de opțiune între plata valorii materialelor și a prețului muncii, pe de o parte, si plata unei sume de bani egală cu aceea a creșterii valorii fondului, pe de alta parte.
Mai mult decât atât, în cazul de bună credință, prețul materialelor și al manoperei ce urma a fi plătit de către apelanți, trebuia să fie acela din momentul executării lucrărilor de construcție, astfel cum reiese din raportul de expertiză realizat în cauză. Deși și-au exprimat clar opțiunea pentru despăgubirea cea mai mică, respectiv contravaloarea lucrărilor accesorii calculata la momentul executării acestora, instanța nu a luat în considerare acest aspect.
Din raportul de expertiză rezultă ca valoarea neactualizată a suprafeței de transport, a zidului de compartimentare a obiectelor sanitare și a instalațiilor sanitare și de gaz se ridică la suma totală de 12.074,83 în consecință instanța a obligat la plata în plus a sumei de 31.688,02 lei.
În apel a fost administrată proba cu expertiză construcții, fiind depus la dosarul raportul de expertiză întocmit de comisia de formată din experții, și proba cu expertiză instalații, fiind depus la dosarul raportul de expertiză întocmit de expert, rectificat la data de 19.02.2008.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a civilă.
Prin decizia civilă nr. 666A din 25.04.2008, Tribunalul a respins apelul declarat de apelanții pârâți reclamanți și a admis apelul declarat de apelantul Serviciul Român de Informații, în sensul că a schimbat în parte sentința, obligând pârâții reclamanți să plătească reclamantului pârât suma de 86.170 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcții și instalații, iar pe reclamantul pârât să plătească pârâților reclamanți suma de 14.000 euro, în echivalent lei la data plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului în perioada 7.02.2006 - 1.09.2006, a înlăturat obligația reclamantului pârât de a plăti cheltuieli de judecată, a menținut celelalte dispoziții și a obligat apelanții pârâți reclamanți la 2.500 lei cheltuieli de judecată către apelantul reclamant pârât.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut în motivare următoarele:
Acțiunea introductivă de instanță a fost întemeiată de reclamantul pârât atât ca o acțiune de îmbogățire fără justă cauză,actio de in rem verso, cât și ca o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 494 Cod civil.
Față de caracterul subsidiar al acțiunii în îmbogățire fără justă cauză, în raport de oricare dintre celelalte acțiuni civile, în mod corect instanța de fond a examinat acțiunea reclamantului pârât prin prisma dispozițiilor art. 494 cod civil și nu prin prisma acțiunii în îmbogățire fără justă cauză, această critică fiind deci neîntemeiată.
În ceea ce privește lucrările care au fost executate și a căror contravaloare o poate pretinde apelantul reclamant pârât, acestea sunt prevăzute de art. 494 alin. 3 Cod civil, respectiv cele care au produs o creștere a valorii fondului, cele care profită fondului.
Din această perspectivă, s-a reținut prin decizie că în mod corect a apreciat instanța de fond că împrejmuirea realizată de apelantul reclamant pârât, destinată să servească unor nevoi specifice de asigurare a unei izolări și protecții care nu se regăsesc a fi necesare în cazul civililor, nu poate fi considerată a spori valoarea fondului și nici nu profită în nici un fel acestuia, fiind inechitabil a fi impusă proprietarilor cărora nu le folosește, chiar dacă există, impunând dimpotrivă cheltuieli suplimentare de adaptare la nevoile lor. Critica apelantului reclamant pârât sub aspectul neincluderii valorii împrejmuirii în cuantumul despăgubirilor la care au fost obligați pârâții reclamanți a fost considerată deci neîntemeiată.
Tribunalul a apreciat că se impune însă a fi luate în calcul celelalte lucrări de construcții și instalații care profită fondului, chiar dacă nu există documente justificative contabile pentru materiale și manoperă, în condițiile în care aceste lucrări există în materialitatea lor, sau au existat la momentul predării imobilului de către apelantul reclamant pârât, fiind executate în regie proprie de acesta.
Cu privire la valoarea acestor lucrări, dat fiind că există diferențe între valorile stabilite la fond și cele stabilite în apel, Tribunalul a luat în considerare pe cele stabilite în apel, cu motivarea că au fost stabilite de o comisie formată din trei experți, în condițiile art.212 Cod procedură civilă, acest raport având deci o putere probatorie superioară.
Astfel, s-au reținut lucrările de construcții exterioare, cu excepția împrejmuirii, respectiv alei, platforme, magazie metalică evaluate și actualizate la 58.878 lei, lucrările de construcții interioare respectiv zidării pentru compartimentări, tencuieli, placaje cu faianță, pardoseli din mozaic venețian la terase, pardoseli din plăci de gresie, evaluate și actualizate la 9338 lei, astfel cum au rezultat din anexa 2 raportului de expertiză, filele 103-105 dosar.
S-au reținut de asemenea lucrările de instalații enumerate în anexa 3 raportului de expertiză instalații întocmit de expert (fila 197 dosar), existente la momentul predării imobilului de către apelantul reclamant pârât, conform procesului verbal de predare din 31.08.2006, distruse parțial ulterior ca urmare a neglijenței proprietarilor. Aceste lucrări au fost evaluate de același expert, după scăderea uzurii la 17.954,78 lei, astfel cum rezultă din rectificarea raportului inițial, fila 222 dosar.
S-a apreciat în aceste condiții că apelanții pârâți reclamanți datorează suma de 86.170 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcții și instalații executate de apelantul reclamant pârât, impunându-se schimbarea cuantumului sumei la care au fost obligați de instanța de fond cu acest titlu (43.762,85 lei).
În ceea ce privește contravaloarea lipsei de folosință datorată de apelantul reclamant pârât pentru folosirea imobilului în litigiu, Tribunalul a constatat că și această critică este întemeiată.
Dreptul de a cere despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului o are titularul dreptului de proprietate sau al altui drept real precum și titularul dreptului de folosință, acesta fiind o aplicație particulară a dreptului de despăgubire derivând din dispozițiile art. 480 Cod civil, cu raportare la dispozițiile art. 998 - 999 Cod civil.
Astfel, potrivit art. 480 Cod civil, dreptul de proprietate conferă titularului posibilitatea de a se bucura de un bun în mod absolut și exclusiv, aceasta incluzând dreptul de a folosi bunul și de a-i culege fructele, iar potrivit art. 998 - 999 Cod civil, cel care încalcă acest drept al proprietarului, fără a putea opune la rândul său un drept, și în acest fel îi produce un prejudiciu, este obligat să îl repare.
Or, în cauză, fostului proprietar al imobilului, i-a fost recunoscut dreptul de proprietate doar de la 7.02.2006, când prin decizia 1371/7.02.2006 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis acțiunea acestuia și a obligat pârâții Statul Român, Serviciul Român de Informații și Municipiul B să lase reclamantului, în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în B, Șoseaua B-P, nr. 155, sector 1.
Până la acest moment, fostului proprietar nu îi fusese recunoscut dreptul de proprietate împotriva statului, deci nu putea invoca în favoarea sa prerogativele conferite de art. 480 Cod civil, iar apelantul reclamant pârât deținea imobilul în baza unui titlu conferit de proprietarul aparent, astfel că deținerea imobilului nu poate fi considerată a fi fără titlu și deci ilicită.
Chiar dacă hotărârea pronunțată într-o acțiune în revendicare nu are caracter constitutiv de drepturi ci doar caracter declarativ, în speță aceasta statuează pentru prima data asupra preferabilității dreptului fostului proprietar după perioada regimului comunist, în care rechiziționarea era considerată un titlu legal de dobândire a proprietății, (prin efectul legii, în sensul art.645 Cod civil), neputându-se ignora efectele pe care fostul regim politic le-a produs asupra regimului juridic aplicabil și asupra circuitului civil, aceasta fiind și rațiunea pentru care a fost necesară adoptarea unor legi speciale de reparație cu privire la toate categoriile importante de bunuri economice, obiect al dreptului de proprietate.
Și dacă s-ar merge pe teza contrară a nerelevanței schimbării regimului politic și juridic, în condițiile în care posesorului de bună credință, categorie căreia îi poate fi asimilat și apelantul reclamant pârât, întrucât dobândise dreptul de folosință de la stat, care invoca un titlu și ale cărui vicii nu fuseseră constatate, prevederile art. 485-487 Cod civil îi recunosc dreptul de a păstra fructele bunului, cu atât mai mult apelantul reclamant pârât nu poate fi ținut la despăgubiri pentru folosința imobilului.
Nici fostul proprietar al imobilului nu putea transmite către succesorii cu titlu particular, apelanții pârâți reclamanți în cauză, mai multe drepturi decât avea el însuși în patrimoniu, potrivit principiuluinemo plus juris ad alium transferrae potest quam ibse habet.
Prin urmare Tribunalul a constatat că apelantul reclamant pârât datorează apelanților pârâți reclamanți despăgubiri pentru lipsa de folosință pentru perioada 07.02.2006 (data recunoașterii dreptului autorului lor și încetării bunei credințe a apelantului reclamant pârât) - 31.08.2006 (data predării de către apelantul reclamant pârât a imobilului), la nivelul sumei de 2000 euro pe lună, potrivit raportului de expertiză menționat, dispunând și sub acest aspect schimbarea sentinței apelate în sensul obligării reclamantului pârât la 14.000 euro în echivalent lei la data plății (ci nu a sumei de 630.909 lei cât a stabilit instanța de fond).
Ca o consecință a admiterii parțiale a cererilor reclamantului pârât și a pârâților reclamanți, aplicarea art. 276 Cod procedură civilă a fost considerată de Tribunal de natură să impună compensarea cheltuielilor de judecată și înlăturarea obligației reclamantului pârât de a plăti cheltuielile de judecată stabilite de instanța de fond la cuantumul integral al pretențiilor pârâților reclamanți.
În ce privește apelul declarat de apelanții pârâți reclamanți, prin prisma criticilor formulate, Tribunalul l-a constatat ca fiind nefondat.
Astfel, este adevărat că potrivit art.494 alin. 3Cod civil, proprietarul are dreptul de a opta între modalitățile de despăgubire, respectiv între sporul de valoare, și valoarea materialelor și manoperei. Prin întâmpinarea formulată la fond, pârâții reclamanți au optat pentru valoarea cea mai mică ce ar trebui plătită. Or, față de această opțiune și de soluția concretă adoptată de instanța de fond și de instanța de apel, Tribunalul a apreciat că nu ar fi în interesul apelanților să se calculeze prețul materialelor și manoperei necesare edificării lucrărilor, întrucât în această ipoteză lucrările nu se mai apreciază prin prisma sporului de valoare adus imobilului ci prin prisma valorii lor intrinseci, situație în care apelanții ar putea fi obligați și la plata valorii împrejmuirii, astfel că suma la care ar fi obligați ar fi substanțial mai mare, devenind incidente dispozițiile art.296 teza a doua Cod procedură civilă.
Valoarea lucrărilor executate de constructorul de bună credință nu se apreciază la momentul efectuării lucrărilor ci la momentul la care se dobândește proprietatea asupra acestora de către proprietarul terenului, întrucât dispozițiile enunțate urmăresc păstrarea unui echilibru just între interesele proprietarului și cele ale de bună credință, astfel că și sub acest aspect critica a fost apreciată ca nefondată.
Împotriva deciziei civile nr. 666A din 25.04.2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă au declarat recurs pârâții reclamanți apelanți, și criticând-o ca nefiind legală pentru următoarele motive:
1. În mod greșit a fost omologată expertiza administrată în apel, încălcându-se astfel dispozițiile art. 212.pr.civ. instanța considerând-o drept lămuritoare (motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9.proc. civ.).
Astfel, expertiza efectuată în apel nu este concludentă soluționării cauzei, atât timp cât echipa de experți a refuzat să răspundă obiecțiunilor încuviințate de către instanța sub ambele aspecte - contravaloare lucrări și calculul lipsei de folosință, fiind evident că proba administrată în aceste condiții este lipsită de imparțialitatea obligatorie în asemenea cazuri. Într-o asemenea situație, urmează a fi dispusă refacerea lucrării de către alți experți, situație în care se impune casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare în condițiile art. 312 al.3 teza 2.proc.civ.
Într-o altă ipoteză, constatând lipsa de concludență a probei administrate în apel, instanța de recurs poate avea în vedere concluziile expertizei efectuate în fața instanței de fond, care răspunde cu mai multă rigurozitate obiectivelor formulate, în sensul că s-a procedat la calculul lucrărilor realizate ținându-se seama de efectuarea lor în regie proprie, aspect neluat în seamă de către experții desemnați în apel, care au făcut o evaluare prin metoda înlocuirii, fără a se ține seama de modalitatea de execuție a lucrărilor. Atât timp cât s-a precizat încă odată în apel temeiul acțiunii ca fiindactio de in rem verso, este evident că nu poate fi acordată cu titlu de despăgubiri contravaloarea lucrărilor ca și cum acestea ar fi fost executate cu manopera achitată, din moment ce, pentru această manoperă, patrimoniul reclamantului nu a suferit o diminuare, condiție esențială pentru admiterea acțiunii întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză. Mai mult, în condițiile în care lucrările executate au fost amortizate, este evident că și din perspectiva acestui aspect patrimoniul reclamantului nu a suferit vreun prejudiciu. Chiar și în situația întemeierii acțiunii pe dispozițiile art. 494.civ. nu se poate acorda întreaga valoare de înlocuire, cât timp nu s-a făcut dovada manoperei achitate, ea lipsind în costul lucrărilor dacă acestea au fost realizate în regie proprie.
Având în vedere aceste aspecte, recurenții au solicitata a se reține, într-o primă variantă, cu titlu de contravaloare îmbunătățiri, doar suma de 43.762,85 RON, stabilită de către expertiza efectuată la fond. Potrivit motivelor de recurs, nu poate fi primită susținerea instanței de apel conform căreia se va lua în considerarea expertizele efectuate în apel în consecința diferențelor mari de valoare rezultate între acestea și expertiza efectuată la fond, atât timp cât o asemenea împrejurare nu reprezintă un argument pertinent excluderii unei alte probe. Mai mult, instanța de apel a dispus refacerea probatoriului fără să ia în calcul faptul că la instanța de fond reclamantul pârât nu a formulat obiecțiuni la expertiza efectuată, astfel încât au fost încălcate dispozițiile art. 212.proc.civ. expertiza contrarie nefiind cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării.
Referitor la contravaloarea lucrărilor de construcție și instalație la care urmează să fie obligați la plată, într-o a doua variantă s-a cerut a se reține și susținerile recurenților din apel, potrivit cărora contravaloarea materialelor și prețului muncii nu se acordă în mod actualizat, având în vedere și practica judiciară în acest sens, care a stabilit că se va avea în vedere valoarea materialelor și a muncii în momentul executării lucrărilor, și nu la data pronunțării hotărârii judecătorești (în acest sens, Trib.suprem, sect.civ. dec.nr.723/1979, în CD 1979, pag.50). Cum din cuprinsul raportului de expertiză efectuată la fond rezultă că valoarea neactualizată a lucrărilor este de 12.074,83 lei, urmează ca aceasta să fie avută în vedere la pronunțarea hotărârii.
2. Au fost încălcate dispozițiile art. 998-999 Cod civil, în soluționarea cererii reconvenționale (motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9.proc.civ.),
Astfel, pentru perioada aprilie 2003 - aprilie 2006 (ultimii 3 ani anterior formulării cererii reconvenționale), reclamantul - pârât nu a avut un titlu care să justifice posesia sa, prin urmare nu se poate susține că până la momentul pronunțării deciziei Înaltei Curți de Casație (07.02.2006) nu a existat o faptă culpabilă și nu se poate face aplicarea dispozițiilor art. 998-999.civ. Aceasta întrucât nevalabilitatea titlului de proprietate al celui ce a dat în administrare - al statului, a fost constatată cu autoritate de lucru judecat de instanța prin decizia nr. 1371/7.02.2007 a ICCJ, acesta fiind motivul determinant al admiterii acțiunii în revendicare. În aceste condiții, cum instanța de judecată a statuat că ante-proprietarul recurenților nu a pierdut niciodată proprietatea imobilului, acesta fiind doar rechiziționat, iar statul nu a avut niciodată un drept de proprietate valabil asupra imobilului, deținându-l deci fără titlu, este cert că și cel ce l-a avut în administrare - reclamantul, a exercitat în toată perioada o posesie nelegitimă.
Prin urmare, cum hotărârea judecătorească invocată are, așa cum arată și instanța de fond, caracter declarativ de drepturi, și nu constitutiv, este cert că în cauză fapta culpabilă, ilicită, constă tocmai în exercitarea în mod abuziv a posesiei imobilului, cel puțin începând cu momentul decembrie 1989. Cum ilicit presupune orice este contrar legii, moralei și regulilor de conviețuire, o posesie fără titlu are caracter de faptă ilicită, fiind contrară dispozițiilor art. 480.civ. ce conferă titularului dreptului de proprietate toate atributele acestuia, inclusiv posesia și folosința bunului.
În aceste condiții, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 998-999.civ. existând pe lângă fapta ilicită și un prejudiciu - împiedicarea exercitării folosinței, precum și o legătură de cauzalitate între faptă și rezultatul păgubitor.
Nu poate fi primită susținerea instanței de apel potrivit căreia nu se impune acordarea lipsei de folosință nici din perspectiva dispozițiilor art. 485-487.civ. cât timp recurenții nu au solicitat restituirea fructelor civile (o eventuală chirie obținută), ci acoperirea prejudiciului ce le-a fost creat prin împiedicarea exercitării posesiei.
Referitor la întinderea despăgubirilor, recurenții au cerut a se constata că nici sub acest aspect expertiza efectuată în apel nu poate constitui o probă pertinentă și utilă soluționării cauzei, astfel încât urmează a fi acordată lipsa de folosință calculată de expertiza efectuată la fond, în condițiile în care modul de calcul al expertului este corect, avându-se în vedere tocmai modalitatea de realizare a prejudiciului - prin împiedicarea exercitării atributului posesiei - usus. În aceste condiții prejudiciul a fost calculat în funcție de chiriile practicate pe piața liberă, avându-se în vedere o chirie medie, ce este diferențiată în funcție de categoria bunului cedat spre folosință - casa și teren aferent în suprafață de 4.517 mp. pentru care se percepe o anumită chirie - 2.500 E/luna, la care se adaugă terenul agricol - 7.062 mp. la care, bineînțeles, se calculează o altă chirie - 0,35/mp./luna. Expertiza efectuată în apel pentru terenul agricol nu a stabilit o lipsă de folosință, ci doar pentru construcție și terenul aferent, în cuantum de 2.000 Euro/luna. Chiar dacă s-ar admite această cifră pentru lipsa de folosință a construcției (față de 2.500 EURO/luna stabilită la instanța de fond), este evident că pentru cei 7.062 mp. teren agricol nu se poate înlătura dreptul la despăgubire, cuantumul fiind cel calculat la instanța de fond, atât timp cât expertiza din apel nu face un alt calcul.
Prin urmare, chiar dacă s-ar lua în considerare concluziile expertizei efectuate în apel, despăgubirile acordate pentru lipsa de folosință ar fi în cuantum de 160.981,2 EURO, rezultate din următorul calcul: 72.000 EURO lipsa folosință construcție și teren curți-construcții aferent_(2.000 Euro x 36 luni), la care se adaugă 88.981,2 EURO lipsa folosință teren agricol (0,35 EURO x 7.062 mp. x 36 luni).
Recurenții au solicitat astfel a se constata că în mod greșit a fost admis apelul formulat de către reclamantul, hotărârea instanței de fond impunându-se a fi menținută sub aspectul criticilor formulate în calea de atac a reclamantului și schimbată în sensul criticilor formulate de ei în memoriul de apel.
Intimatul a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea recursului ca nefondat în ce privește susținerile recurenților și pentru neîncadrarea motivelor de recurs în dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă în tot ceeace privesc criticile legate de aprecierea instanței de apel asupra sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilului, pe baza expertizelor efectuate și în legătură cu modul de efectuare al acestor expertize.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată și reține:
Criticile formulate de recurenți la pct. 1 din motivele de recurs, astfel cum în mod corect a susținut și intimata, nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304, după abrogarea pct. 10 și 11 ale acestui articol.
Instanța de recurs nu poate analiza netemeinicia deciziei datorată unor erori de apreciere asupra rapoartelor de expertiză, critică pe care recurenții au susținut-o în legătură cu concludența uneia sau alteia dintre expertizele efectuate în fazele procesuale anterioare.
Analiza de legalitate a deciziei pronunțate de instanța de apel, în aplicarea dispozițiilor art. 494 Cod civil, Curtea reține că aceasta a argumentat în mod legal asupra temeiului juridic care a fost avut în vedere, respectiv asupra motivelor pentru care, având în vedere opțiunile ce-i aparțin proprietarului sub aspectul modalității de despăgubire, între sporul de valoare și valoarea materialelor și manoperei, ținând seama de cererea proprietarilor de a plăti valoarea cea mai mică, instanța de apel a apreciat că este în interesul apelanților, recurenții de față, să nu stabilească valoarea despăgubirii luând în calcul prețul materialelor și manoperei necesare edificării lucrărilor, întrucât în această ipoteză lucrările nu se mai apreciază prin prisma sporului de valoare adus imobilului ci prin prisma valorii lor intrinseci.
analiza cererii pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză, care se exprimă prin adagiul din limba latinăactio de in rem versoși argumentând în mod corect în sensul aplicării dispozițiilor speciale ale art. 494 Cod civil, instanța de apel s-a raportat la sporul de valoare adus imobilului, astfel cum a fost stabilit prin raportul de expertiză, fără a avea în vedere și fără a fi obligată să aibă în vedere dacă și în ce măsură patrimoniul reclamantului pârât intimat a suferit sau nu vreo diminuare, astfel cum încearcă să susțină recurenții exclusiv din perspectiva temeiului juridic al îmbogățirii fără justă cauză, exclus din analiză.
Din perspectiva normei speciale, potrivit căreia,dacă plantațiile, clădirile și operele au fost făcute de către oat reia persoană de bună-credință, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantații, clădiri și lucrări, dar va avea dreptul său de a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii, sau de a plăti o sumă de bani egală cu aceea a creșterii valorii fondului", este indiferentă atât diminuarea patrimoniului reclamantului ca urmare a construcției efectuate și cu privire la care se stabilesc despăgubirile, cât și împrejurarea dacă și în ce măsură cheltuielile efectuate cu construcția de către acest constructor de bună credință au fost sau nu amortizate.
Pe de altă parte, în mod evident, în absența unei norme speciale, actuala ordine juridică impune stabilirea sumelor datorate acestui constructor de bună credință, la valoarea actuală de circulație a lucrărilor efectuate și care au avut drept consecință sporirea valorii fondului, cu alte cuvinte, într-o sumă actualizată, care să reprezinte o despăgubire echitabilă, instanța nefiind ținută să împărtășească punctul de vedere al unei decizii a fostului Tribunal Suprem, dată în anul 1979, când stabilitatea economică și financiară avea alte coordonate decât cele prezente, care sunt specifice unui mediu concurențial și de piață, eminamente schimbat. Calculul acestor valori a avut în vedere uzura lucrărilor reținute ca având drept consecință sporirea valorii fondului, cu excluderea împrejmuirii, considerată și reținută, încă la prima instanță, ca având caracter voluptoriu în raport de materialele folosite și de dimensiunile lucrării.
În raport aceste considerente, criticile formulate de recurenți la punctul 1 și analizate exclusiv din perspectiva motivului de nelegalitate a deciziei ținând de temeiul juridic pe baza căruia a fost admisă în parte acțiunea principală formulată de intimatul reclamant, pentru suma de 86.170 lei, recursul este nefondat.
În ce privește cea de a doua critică adusă deciziei, legate de modul de soluționare a cererii reconvenționale formulate de recurenții pârâți reclamanți, Curtea constată că aceasta este în parte fondată.
Recurenții pârâți - reclamanți în cererea reconvențională au precizat obiectul acesteia prin cererea aflată la fila 96 din dosarul de fond, la suma de 630.909 lei, pentru perioada aprilie 2003 - aprilie 2006, titlul pe temeiul căruia au susținut această cerere fiind despăgubiri datorate unei fapte ilicite, constând în lipsirea de folosință a imobilului.
Susținerile intimatului față de această cerere au vizat, în principal, momentul în raport de care ar urma să se calculeze contravaloarea lipsei de folosință a imobilului și pe de altă parte, cuantumul sumei datorate cu acest titlu, având în vedere atât prețul pieței imobiliare, cât și împrejurarea, dovedită în cauză, că proprietarii nu au dispus, ulterior preluării imobilului, nici o măsură de conservare a acestuia, contribuind astfel la continua lui degradare.
Potrivit susținerilor formulate în apărare și avute în vedere de instanța de apel care a schimbat în parte soluția primei instanțe, pârâții reclamanți nu ar fi avut dreptul de despăgubiri în cuantumul contravalorii lipsei de folosință decât din 7.02.2006, dată ce corespunde deciziei nr. 1371 Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care intimata a fost obligată să restituie imobilul în natură și 1.09.2006, data la care s-a pus în executare această decizie, întocmindu-se procesul verbal de predare - primire a imobilului.
Data de 7.02.2006 a fost avută în vedere de către instanța de apel ca fiind cea la care a fost recunoscut dreptul autorului pârâților - reclamanți și la care a încetat buna credință a reclamantului pârât, intimat în cauza de față.
Curtea nu împărtășește argumentele instanței de apel și ale intimatului, din întâmpinare, potrivit următoarelor considerente:
Decizia civilă nr. 1371 din 7 februarie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost dată într-o acțiune în revendicare ce fusese formulată la 13.02.2001 și întemeiată pe dispozițiile art. 480 și următoarele Cod civil.
În considerentele acestei decizii se reține cu autoritate de lucru judecat faptul imobilul a fost preluat de stat fără un titlu valabil, pe baza unui act normativ - Decretul nr. 218/1960 care stipula în mod clar asupra faptului că imobilele nu se pot rechiziționa decât în folosință, astfel că bunul rechiziționat a rămas tot timpul în proprietatea, autoarea reclamantului din acțiunea în revendicare, că aceasta nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate, statul rămânând permanent un detentor precar al bunului.
Decizia mai reține și faptul că în cauză nu erau aplicabile dispozițiile legii nr. 10/2001, în concret cele ale art. 16 alin.4 din forma sa inițială, potrivit cărora foștilor proprietari li se pot restitui în natură și imobilele ocupate de instituții publice, cu condiția menținerii afectațiunii, pe o perioadă determinată.
Așa fiind, nu există nici o dispoziție legală care, pornind de la temeiul juridic al admiterii acțiunii în revendicare, să limiteze în timp și cu caracter de excepție durata avută în vedere a lipsirii de folosință, ca faptă juridică ilicită, alta decât cea prevăzută de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și care este în materia prescripției extinctive.
Fapta culpabilă, ilicită, constă în exercitarea de către intimat a unei posesii abuzive, în afara unui titlu juridic, hotărârea judecătorească pronunțată în revendicare având exclusiv un caracter declarativ de drepturi, fără a putea constitui reperul temporal în raport de care sunt datorate daunele corespunzătoare lipsirii de folosință.
Referirile pe care le face intimata, prin întâmpinarea formulată în cauză, la alte hotărâri judecătorești, în care au fost avute în vedere dispozițiile art. 2 alin.2 din Legea nr. 10/2001, ținând de momentul de la care fostul proprietar care și-a păstrat această calitate, este îndreptățit să exercite atributele specifice dreptului său, numai după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, nu pot fi avute în vedere în cauza particulară de față, în raport de considerentele clare, neechivoce, ale deciziei civile nr. 1371/7.02.2006, care au statuat asupra inaplicabilității în cauza soluționată a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
În acest context, nici apărările deduse din practica Curții Europene a Drepturilor Omului, cu referire la cauza Beian împotriva României, nu pot fi primite, câtă vreme nu se pune în discuție existența unei practici judiciare născute în jurul aceleiași probleme de drept, soluționată diferit de instanțe.
În favoarea recurenților, cesionari ai unor drepturi litigioase deduse judecății încă din anul 2001, le-au fost transmise, odată cu contractul de cesiune toate atributele acestor drepturi, cesionarii situându-se pe poziția unor succesori în drepturile cedentului, acționând astfel ca și adevăratul proprietar în apărarea drepturilor lui.
În concluzie, Curtea constată că instanța de apel a făcut o greșită aplicare în cauză a dispozițiilor art. 480 și 998 Cod civil, în ce privește limitarea în timp a despăgubirilor datorate lipsirii de folosință asupra bunului, prin raportare la momentul pronunțării hotărârii prin care dreptul de proprietate i-a fost recunoscut autorului recurenților, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Găsind fondat acest motiv de recurs, Curtea va admite recursul și va dispune, în baza art. 312 alin.1 și 3 Cod procedură civilă modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul că va obliga reclamantul pârât să plătească pârâților reclamanți suma de 79.000 euro, în echivalent lei la data plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pe perioada 17.05.2003 (data formulării cererii de chemare în judecată, pe cale de reconvențională, a pârâtului reclamant) - 1.09.2006 (data predării efective a imobilului).
Suma astfel acordată a rezultat din adoptarea aceluiași mod de calcul avut în vedere de instanța de apel, corespunzător nivelului de 2000 euro pe lună, stabilit în baza raportului de expertiză efectuat de comisia de experți desemnată de instanța de apel și care s-a bazat pe un studiu de piață care a avut în vedere atât vechimea construcției, arhitectura, funcționalitatea, finisajele, dotările, precum și starea reală a bunului și împrejurarea că terenul aferent, într-o suprafață mai mare decât necesară, se constituie, potrivit expertului, într-un handicap.
Curtea reține că deși suma astfel stabilită de expert a fost considerată, prin criticile aduse deciziei, ca insuficientă, întrucât nu a luat în considerare și valoarea lipsei de folosință a terenului agricol, această critică nu poate fi primită în recurs, neputând fi încadrată în dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, recurenții readucând în discuție, în cadrul acestui motiv de recurs, aspecte de fapt, ținând de erorile de apreciere ale experților și, prin însușirea concluziilor expertizei, ale instanței,ce nu pot face obiect al controlului de legalitate.
În limita celor anterior expuse, vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei.
Se va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenții, și, împotriva deciziei civile nr. 666A din 25.04.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a civilă, în contradictoriu cu SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII - 0198
Modifică în parte decizia civilă recurată, în sensul că:
Obligă reclamantul pârât să plătească pârâților reclamanți suma de 79.000 euro, în echivalent lei la data plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pe perioada 17.05.2003 -1.09.2006.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
-
GREFIER
.red./2 ex.
26.05.2009
Tribunalul București S.a V-
Președinte:Georgeta StegaruJudecători:Georgeta Stegaru, Elena Viviane Tiu, Carmen
