Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 201/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 201/R/2010
Ședința publică din 29 ianuarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Anca Adriana Pop
JUDECĂTORI: Anca Adriana Pop, Carmen Maria Conț
- -
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, jr., și, împotriva deciziei civile nr. 553/A din 03 noiembrie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanta intimată -, precum și pe pârâții intimați și STATUL ROMÂN prin CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N, având ca obiect acțiune în constatare -constatarea nulității contractului.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamanților recurenți, avocat, din Baroul Cluj și pârâtul intimat, asistat de avocat, din Baroul Cluj, cu împuternicire avocațială la 33 din dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Recursul este introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat pârâților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea pune în vedere reprezentantei reclamanților recurenți să depună la dosar împuternicirea avocațială pentru reprezentare în recurs.
Reprezentanta reclamanților recurenți arată că a depus împuternicirea avocațială la finalul recursului.
În urma verificărilor efectuate de către instanță, se constată că împuternicirea avocațială a doamnei avocat nu a fost depusă în dosarul de recurs.
Reprezentanta reclamanților recurenți, avocat se obligă să depună împuternicirea avocațială pentru recurs până la sfârșitul dezbaterilor.
La întrebarea instanței, dacă se contestă calitatea doamnei avocat, de reprezentantă a reclamanților recurenți, reprezentanta pârâtului intimat arată că nu contestă această calitate.
Raportat la faptul că în memoriul de recurs s-a menționat că recursul este declarat împotriva sentinței, instanța apreciază că se impune a se lămuri care este obiectul recursului, sentința fondului, sau decizia din apel, sens în care se pune în discuția reprezentantei reclamanților recurenți această împrejurare.
La întrebarea instanței, dacă recursul a fost declarat împotriva sentinței sau împotriva deciziei pronunțată de Tribunalul Cluj, reprezentanta reclamanților recurenți arată că dintr-o eroare în memoriul de recurs s-a menționat sentință, însă în mod corect recursul este declarat împotriva deciziei civile nr. 553/A din 03 noiembrie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-.
Curtea constată că prin registratura instanței, la data de 22.01.2010, pârâtul intimat a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea reclamanților recurenți la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial justificat cu chitanțele anexate la împuternicirea avocațială. Totodată, constată că la întâmpinare au fost anexate următoarele înscrisuri: chitanța nr. 7/13.01.2010 și factura nr. 7/13.01.2010, care atestă plata onorariului avocațial de 500 lei + TVA 95 lei, împuternicirea avocațială nr. 7/13.01.2010 a doamnei avocat, pentru redactarea întâmpinării pârâtului intimat, împuternicirea avocațială nr. 1/14.01.2010 a doamnei avocat -, pentru redactarea întâmpinării pârâtului intimat și chitanța nr. 1/14.01.2010, care atestă plata onorariului avocațial în sumă de 500 lei. De asemenea, constată că la data de 27.01.2010, pârâtul intimat Consiliul Local al Mun. C-N a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și pe cale de consecință menținerea deciziei recurate ca temeinică și legală.
Instanța înmânează reprezentantei reclamanților recurenți câte un exmplar din cele două întâmpinări menționate anterior, iar reprezentantei pârâtului intimat îi comunică un exemplar din întâmpinarea depusă de pârâtul intimat Consiliul Local al Mun. C-
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 306 alin. 2. proc. civ. raportat la art. 129 alin. 6. proc.civ. a invocat un motiv de recurs de ordine publică, și anume, schimbarea de către prima instanță a cauzei, a temeiului juridic și a obiectului cererii de chemare în judecată, schimbare care a determinat implicit nejudecarea fondului cauzei de către prima instanță, având în vedere că cererea introductivă de instanță a fost întemeiată pe art. 948. civil și art. 480.civil, iar instanța de fond și de apel a analizat pretențiile reclamanților prin prisma art. 46 din Legea nr. 10/2001.
Reprezentanta reclamanților recurenți arată că întotdeauna instanțele s-au pronunțat atât pe dreptul comun, cât și prin prisma prevederilor Legii nr. 10/2001, astfel că solicită admiterea motivului de recurs de ordine publică invocat de către instanță din oficiu.
Reprezentanta pârâtului intimat solicită admiterea motivului de recurs de ordine publică invocat de către instanță din oficiu, întrucât reclamanții au invocat în cererea lor și art. 480. civ. impunându-se deci analizarea cererii lor și prin prisma Deciziei ÎCCJ nr. 33/2008.
Nefiind de formulat alte cereri sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris în temeiul art. 312.pr.civ. casarea hotărârii atacate și rejudecând pe fond apelul reclamanților, admiterea apelului ca fiind legal, temeinic și fondat, cu cheltuieli de judecată pentru fondul cauzei și pentru apel, constând în onorarii avocațiale justificate cu documentele depuse la dosar. Arată că, potrivit prevederilor art. 20 din Constituția României, în situația în care reglementările internaționale sunt mai favorabile părții decât reglementările naționale, instanța va aplica cu prioritate reglementările internaționale. Totodată, arată că reclamanții recurenți sunt cetățeni germani și au apelat la rudele lor din România pentru efectuarea unor demersuri în vederea restituirii imobilului în litigiu, preluat de către Statul Român. Invocă art. 1 din Primul Protocol al Convenției Europene a Drepturilor Omului și arată că nu solicită cheltuieli de judecată pentru recurs.
Reprezentanta pârâtului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea reclamanților recurenți la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial justificat cu chitanțele anexate la împuternicirea avocațială, pentru motivele arătate prin întâpinarea depusă la dosar, pe care le susține oral.
Reprezentanta pârâtului intimat arată că acesta a dobândit în condiții legale imobilul în litigiu, astfel că îi sunt aplicabile prevederile art. 6 din Protocolul I la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
După închiderea dezbaterilor, reprezentanta reclamanților recurenți, avocat, a depus la dosar împuternicirea avocațială pentru declararea, redactarea și susținerea recursului reclamanților, jr., și.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 3079/14.04.2006, pronunțată de Judecătoria Cluj -N, în dosar nr. 9392/2002, s-a declinat competența materială de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Cluj, în baza art. 24 alin. 8 din Legea nr. 10/2001, pe rolul Tribunalul Cluj dosarul fiind înregistrat sub nr. 4617/2006, nr. unic -.
Prin încheierea civilă nr. 833/28.09.2006, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. -, s-a declinat competența materială de soluționare a aceleiași cauze în favoarea Judecătoriei Cluj -N, în baza art. 1 pct. 1 și art. 2 pct. 1 lit. b proc.civ. constatându-se totodată existența conflictului negativ de competență și dispunându-se trimiterea cauzei Curții de APEL CLUJ în vederea soluționării acestui conflict.
Curtea de APEL CLUJ, prin încheierea civilă nr. 30/DC/03.11.2006, pronunțată în dosar nr-, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, apreciind că aceasta are un caracter accesoriu față de Legea nr. 10/2001.
Prin decizia nr. 3101/17.04.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr-, s-a admis recursul reclamanților, s-a modificat în tot încheierea nr. 30/2006 a Curții de APEL CLUJ, în sensul că s-a stabilit competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Judecătoriei Cluj -N, în baza art. 2 pct. 1 lit. b proc.civ.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Cluj -N sub nr-, fiind soluționat prin sentința civilă nr. 9602/30.06.2009, în sensul că a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanții, -., și, în contradictoriu cu pârâții - și Statul Român prin Consiliul local al municipiului C-N și a fost respinsă acțiunea civilă formulată în contradictoriu cu pârâtul C, ca fiind exercitată în contradictoriu cu o persoană fără capacitate procesuală.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că, prin sentința nr. 420 din 13.11.2001 a Tribunalului Cluj și decizia nr. 66/2002 a Curții de APEL CLUJ, s-a constatat în cazul imobilului de pe-, că acesta a trecut în proprietatea Statului Român fără titlu valabil, iar pârâtul nu a fost parte în dosar, astfel că hotărârea nu îi este opozabilă, acesta cumpărând apartamentul nr. 6 din imobilul în litigiu de la Consiliul Local al municipiului C-N, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 36522/1998, fiind îndreptățit la cumpărare potrivit art. 9 din Legea nr. 112/1995, nefăcându-se dovada că a fost de rea-credință la data cumpărării, buna sa credință fiind prezumată.
Potrivit art. 7 alin. 11din Legea nr. 10/2001, nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, cu respectarea condițiilor cerute de lege.
Acțiunea prin care imobilul a fost revendicat de către reclamanți în dosar nr. 2843/1999 a fost notată în CF nr. 104 C sub B 8 abia la data de 06.04.1999, după încheierea contractului de vânzare-cumpărare de către pârât.
În consecință, acțiune se impune a fi respinsă în baza art. 948.civ. art. 480.civ. și art. 7 alin. 11din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, pe de o parte reclamanții --, - jr. -, -, - și -, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței civile apelate, în sensul admiterii acțiunii ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată în fond și în apel, constând în onorariu avocațial,iar pe de altă parte pârâtul, acesta din urmă criticând soluția primei instanțe sub aspectul modului în care au fost acordate cheltuielile de judecată.
În cuprinsul motivelor de apel, reclamanții au arătat că raportat la constatarea trecerii nelegale în proprietatea statului a imobilului litigios și chiar în temeiul Legii nr.10/2001, care prevede în mod textual că de prevederile sale beneficiază inclusiv moștenitorii persoanelor îndreptățite la restituire, invocată în apărare de către Consiliul local al municipiului C-N, raportat la obligativitatea aplicării principiului repunerii părților în situația anterioară, acest pârât era obligat la restituirea în natură a imobilul litigios către reclamanți.
În baza principiuluiresoluto jure dantis resolvitur jur accipiens,a cărui aplicabilitate se impune a se face în speță, toate actele subsecvente încheiate de către Statul Român de la actul de naționalizare, deci și contractul atacat, se impun a fi sancționate cu nulitatea absolută, ca urmare a constatării de către instanțele competente, în mod definitiv, executoriu și irevocabil, a trecerii în proprietatea statului a imobilului litigios, fără titlu valabil, astfel că raportat la această situație, apare de necontestat necesitatea constatării nulității absolute a contractului atacat și, pe cale de consecință, repunerea reclamanților, în calitate de unici moștenitori legali ai foștilor proprietari tabulari, în drepturile lor legitime.
S-a mai arătat, totodată, faptul că Legea nr.112/1995, în temeiul căruia s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare atacat, prohibea cu desăvârșire înstrăinarea imobilelor către chiriași anteriori soluționării irevocabile a cererilor de retrocedare formulate în temeiul aceluiași act normativ de către foștii proprietari sau moștenitorii acestora, aspect neîndeplinit în cauză și"uitat"de către instanțele de judecată care au soluționat cauza.
Este evident faptul că, astfel după cum rezultă din listele publice depuse la dosar de către Consiliul local al municipiului C-N, apare cererea de revendicare a imobilului formulată în temeiul Legii nr.112/1995, cerere înscrisă la poziția 283/27 Mai 1996.
Un alt suport legal care vine în sprijinul reclamanților se regăsește în însăși prevederile Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, aprobate prin nr.HG498/2003, respectiv punctele 4.3 teza 2 din aceste norme.
Însăși instanța supremă conchide că, în situația în care există două titluri, cum este cazul de față, se impune a fi cercetată posibilitatea aplicării în cauză a prevederilor art. 46 alin. 2 din Legea nr.10/2001, respectiv analizarea bunei-credințe a subdobânditorilor la momentul încheierii contractului a cărui nulitate se cere a fi constatată în cauză, fiind cert aspectul că acțiunea reclamanților a fost promovată tocmai în temeiul Legii nr.10/2001, fiind introdusă în termenul stipulat de această lege care a și fost, în fața instanței de fond, invocat ca temei de drept.
subdobânditorilor de proprietatea obținută ulterior apariției Legii nr.112/1995 este condiționată de răsturnarea prezumției de bună-credință instituită în favoarea lor, rămânând clar aspectul că unica chestiune care se impune a fi stabilită în cauza de față este aceea dacă aceștia au fost sau nu de bună-credință la momentul încheierii actului atacat, de altfel, întreaga probațiune îndreptându-se în sensul dovedirii relei-credințe a pârâților la momentul încheierii actului.
În susținerea apelului său, pârâtul a arătat că sentința atacată este parțial nelegală, dată cu încălcarea dispozițiilor art.274 proc.civ. având în vedere că prin respingerea acțiunii formulate de reclamanți, aceștia sunt părți căzute în petenții, astfel că solicitarea pârâtului de a fi obligați la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial, în toate fazele procesuale, este justificată, impunându-se a fi admisă.
Prin decizia civilă nr. 553/A/03.11.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanții --, - jr. -, -, - și - și de pârâtul -, împotriva sentinței civile nr. 9602/30.06.2009, pronunțată în dosarul civil nr- al Judecătoriei Cluj -N, care a fost menținută în totul; reclamanții au fost obligați să achite pârâtului - suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut în considerentele deciziei faptul că, potrivit prevederilor art.46 alin. 2 și 3 din Legea nr.10/2001, actele juridice de înstrăinare, având ca obiect imobilele preluate fără titlul valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credință, iar actele juridice de înstrăinare, având ca obiect imobile preluate cu titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării.
Raportat la cele două texte de lege menționate este important a se stabili cu ce titlu a fost preluat imobilul litigios.
Astfel, prin sentința civilă nr. 420/13.11.2001, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 8969/2001, s-a admis în parte acțiunea reclamanților -- și împotriva pârâtului Consiliul local al municipiului C-N și s-a constatat că trecerea în proprietatea statului a imobilului din care face parte și apartamentul în litigiu s-a făcut fără titlu valabil, cu consecința rectificării cărții funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român asupra apartamentelor 1, 2, 4, 5, 7 și 8 reînscrierii dreptului de proprietate a antecesorilor reclamanților (apartamentul în discuție în prezentul dosar fiind cel cu nr.6).
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că imobilul a fost preluat cu nerespectarea prevederilor Decretului nr.92/1950, deoarece persoanele de la care a fost preluat făceau parte din categorii de persoane exceptate de la aplicarea dispozițiilor actului de naționalizare, întrucât era pensionar încă din 01 Ianuarie 1946, iar era casnică.
S- apreciat, drept urmare, că sunt incidente prevederile art. 1 alin. 4 din normele metodologice privind aplicarea Legii nr.112/1995, adoptată prin nr.HG 20/1996 și modificată prin nr.HG11/1997, potrivit căruia sunt considerate ca preluate de stat fără titlu imobilele naționalizate cu nerespectarea prevederilor art. pct.1 și 5 și ale art. II din Decretul nr.92/1950.
Prin decizia civilă nr. 66/17.05.2002, pronunțată de Curtea de APEL CLUJ, s-a schimbat în parte sentința, în sensul că s-a dispus și întabularea drepturilor de proprietate ale reclamanților în cartea funciară, soluție menținută de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 5894/27.10.2004 pronunțată în dosar nr.3531/2002.
În literatura de specialitate s-a arătat că hotărârea judecătorească, element inserat în ordinea juridică, nu poate fi ignorată de către terți, fiind opozabilă față de aceștia. însă, au posibilitatea demonstrării contrariului celor statuate printr-o sentință prin orice mijloc de probă, hotărârea constituind un fapt juridic pentru aceștia.
Prin apărările formulate, pârâtul - nu a reușit să dovedească contrariul, respectiv că imobilul a fost preluat cu titlu valabil fiind respectate întrutotul dispozițiile actului de naționalizare, situație în care hotărârea judecătorească la care s-a făcut referire anterior este opozabilă acestora, sub acest aspect.
Este evident că preluarea fără titlu valabil poate fi opusă cu succes celuilalt pârât, respectiv Statul Român prin Consiliul local al municipiului C-N, în condițiile în care acesta a fost parte în procesul respectiv.
Din cele menționate anterior rezultă că prezenta cauză se circumscrie aliniatului 2 din art. 46 din Legea nr. 10/2001, urmând a se stabili dacă actul de vânzare cumpărare a fost încheiat cu bună credință.
În sarcina cumpărătorilor este instituită prezumția relativă a bunei credințe, pe care însă reclamanții nu au reușit să o răstoarne prin mijloacele probatorii administrate în cauză.
Prin interogatorul luat pârâtului -, în ședința publică din 09 2008, acesta a arătat că anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare a verificat listele publice afișate privind imobilele revendicate de foștii proprietari, dar imobilul în litigiu nu figura.
De asemenea, a verificat conținutul cărții funciare și a constatat că nu era trecută nicio înscriere cu privire la revendicarea apartamentului și nu a știut că reclamantul a început procedura de revendicare.
Analizând listele publice pretins afișate de către Consiliul Local, tribunalul a constatat că imobilul litigios, respectiv cel cu adresa administrativă C-N,- nu se regăsește pe acestea, la poziția 282 figurând imobilul din-, ca fiind revendicat de, o pretinsă succesoare a foștilor proprietari tabulari, familia.
Concluzionând, tribunalul a apreciat că reclamanții nu au fost în măsură să dovedească reaua-credință, situație în care actul de vânzare-cumpărare rămâne valabil, cumpărătorul depunând diligențe în vederea cercetării situației imobilului litigios prin cercetarea cuprinsului cărții funciare unde figura înscris Statul Român ca proprietar tabular.
Dreptul reclamanților la măsuri reparatorii se va realiza în varianta restituirii prin echivalent, conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, situație în care nu se pot prevala de încălcarea dreptului lor de proprietate, în lumina prevederilor Convenției Europene a Dreptului Omului.
În ceea ce privește apelul pârâtului -, acesta vizează exclusiv cheltuielile de judecată neacordate la fond, însă cercetând cu atenție toate dosarele componente ale cauzei în discuție, tribunalul constată că acestea nu au fost justificate prin depunerea documentului care atestă plata, în conformitate cu prevederile art. 274 alin. 2.proc.civ.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a menținut hotărârea atacată, în sensul respingerii apelurilor formulate.
În temeiul dispozițiilor art. 274.proc.civ. reținând culpa procesuală a reclamanților, aceștia au fost obligați să achite pârâtului -, 800 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând o parte din onorariul achitat de către acesta, în cuantum de 1190 lei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanții --, - jr. -, - și -, solicitând admiterea recursului, rejudecarea cauzei pe fond, admiterea apelului reclamanților, astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată în fond, apel și recurs.
În motivarea recursului s-a arătat că, încă de la început, deși Consiliul Local pierde procesul intentat de reclamanți, privind constatarea nelegalei treceri la stat a imobilului litigios, prin sentință definitivă, executorie și irevocabilă, totuși acest pârât procedează la vânzarea apartamentelor din imobil deși, în baza acestei hotărâri și chiar în temeiul Legii nr. 10/2001, care prevede în mod textual că de prevederile sale beneficiază inclusiv moștenitorii persoanelor îndreptățite la restituire, acest pârât era obligat la restituirea în natură a imobilului litigios către reclamanți.
Nu poate fi primită apărarea pârâtului, în sensul că sentința prin care s-a constatat că imobilul a fost preluat fără titlu valabil nu-i este opozabilă, întrucât în mod normal reclamanții nu l-au chemat în judecată în procesul având ca obiect valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului, întrucât în respectivul dosar pârâtului îi lipsea cu desăvârșire calitatea procesuală pasivă, însă hotărârea îi este oricum opozabilă sub aspectul faptului că în mod irevocabil s-a stabilit că proprietarii întregului imobil erau antecesorii reclamanților, iar statul nu a avut niciodată un drept legal de proprietate asupra acestui imobil.
Prin urmare, arată recurenții, se impune a se face aplicarea principiuluiresoluto jure dantis, resolvitur jus accipiens, în sensul că toate actele subsecvente încheiate de către Statul Român după naționalizare se impun a fi sancționate cu nulitatea absolută.
Un argument în plus în acest sens îl constituie faptul că Legea nr. 112/1995 prohibea cu desăvârșire înstrăinarea imobilelor către chiriași anterior soluționării irevocabile a cererilor de retrocedare formulate în baza Legii nr. 112/1995 de către foștii proprietari sau moștenitorii acestora, pe listele publice depuse la Consiliul Local al municipiului C-N apărând cererea de revendicare formulată în temeiul Legii nr. 112/1995 sub nr. 283/27.05.1996. Reaua credință a pârâtului a fost pe deplin dovedită în prezenta cauză, aspect confirmat de pct. 4.3 teza II din nr.HG 498/2003.
Tot în motivarea recursului s-a făcut o analiză particulară a probațiunii administrate în cauză și o trecere în revistă a stării de fapt a cauzei, concluzionându-se în sensul că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că preluarea de către stat a imobilului litigios s-a făcut fără titlu valabil. Reaua-credință a pârâtului Statul Român prin Consiliul Local este indiscutabilă; existența unei erori comune și invincibile reținute de către instanța de fond este pe deplin legală; prin prisma practicii CEDO (cauzele, și Străinu contra României), titlul fostului proprietar este preferabil titlului pârâtului; în cauză, se aplică dispozițiile Legii nr. 213/1998, pe care reclamanții au inserat-o și în motivarea căilor de atac, și care susțin soluția de admitere a apelului reclamanților; este cert că acțiunea reclamanților a fost formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, buna-credință a pârâtului fiind răsturnată de către reclamanți conform art. 1169.civ. aceștia demarând inclusiv procedura administrativă obligatorie impusă de Legea nr. 10/2001. Tot în motivarea recursului au fost invocate prevederile art. 1 din Primul Protocol CEDO, art. 20 din Constituția României, Legea nr. 1/2009, art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, art. 6 din Legea nr. 213/1998, concluzionându-se în sensul că reclamanții au dovedit fără echivoc aspectul că apartamentul nu putea fi înstrăinat către pârâți, că era revendicat, că despre procesele purtate de reclamanți cu Statul Român subdobânditorii ar fi putut să cunoască dacă analizau cartea funciară a imobilului, etc. toate acestea impunând rejudecarea apelului reclamanților și admiterea lui ca legal temeinic și fondat.
Intimatul, prin întâmpinarea formulată în cauză, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că hotărârea prin care s-a constatat preluarea fără titlu a imobilului nu îi este opozabilă; prin prisma art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, acesta a fost de bună-credință la cumpărare; imobilul nu era exceptat de la vânzare în temeiul acestei legi; pârâtul se încadra în dispozițiile art. 9 din lege pentru a putea cumpăra, fiind titularul unui contract de închiriere valabil încheiat; pârâtul nu era exceptat de la cumpărare; nicio dispoziție a Legii nr. 112/1995 nu prevedea că vânzarea nu se poate face decât după soluționarea cererilor de retrocedare; reclamanții nu aveau cerere de retrocedare în baza Legii nr. 112/1995, fiind cetățeni străini, și oricum aceștia nu ar fi putut fi îndreptățiți la restituire în natură deoarece nici nu ocupau imobilul, și imobilul nu era liber; singura care a formulat cerere în baza Legii nr. 112/1995 a fost, pretinsă moștenitoare a proprietarilor de CF, care însă nu se încadra în art. 2 din lege pentru a beneficia de restituire în natură; la momentul cumpărării statul era proprietar de carte funciară, iar titlul său nu putea fi cenzurat nici măcar de instanțele de judecată conform art. 6 din Legea nr. 213/1998, întrucât această lege a intrat în vigoare după încheierea contractului; nu s-a făcut dovada în nici un fel că pârâtul ar fi fost încunoștințat în vreun fel de către reclamanți, sau de către alte persoane sau de vânzătorul imobilului, că imobilul este revendicat și că nu poate fi vândut.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul Consiliul Local al municipiului C-, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că Statul Român a dobândit în mod legal dreptul de proprietate asupra acestui imobil, în baza Decretului nr. 92/1950; la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu s-au încălcat norme imperative care să atragă nulitatea absolută invocată de reclamanți; operează prezumția bunei-credințe la cumpărare, conform art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, pe care reclamanții nu au reușit să o răstoarne prin nici un mijloc de dovadă.
La termenul de judecată din data de 29.01.2010, Curtea, din oficiu, în temeiul art. 306 alin. 2.proc.civ. raportat la art. 129 alin. 6.proc.civ. a invocat un motiv de recurs de ordine publică, și anume, schimbarea de către prima instanță a cauzei, a temeiului juridic și a obiectului cererii de chemare în judecată, schimbare care a determinat implicit nejudecarea fondului cauzei de către prima instanță.
Examinând recursul prin prisma acestui motiv de recurs de ordine publică, Curtea constată că acesta este fondat, pentru motivele ce urmează a fi expuse:
Prin cererea introductivă de instanță reclamanții au solicitat instanței să constate, ca urmare a naționalizării fără titlu, nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 36522/1998, încheiat între pârâții Consiliul Local al municipiului C-N prin și, cu privire la apartamentul nr. 6, situat în imobilul din C-N,-, înscris în CF indiv. nr. - C combinat cu CF colectivă nr. - C; să se dispună restabilirea situației anterioare de carte funciară, prin radierea dreptului de proprietate al pârâtului din CF și întabularea dreptului de proprietate al reclamanților în cote egale, în calitate de moștenitori ai foștilor proprietari de CF; cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.
Temeiul juridic pe care reclamanții și-au fundamentat cererea de chemare în judecată l-a constituit art. 480.civ. art. 948.civ. și art. 274.proc.civ. (acest din urmă text legal pentru cheltuieli de judecată) ( 5 din dosar nr. 9392/2002).
Nicăieri în dosar nr. 9392/2002 al Judecătoriei Cluj -N, dar nici ulterior pe parcursul soluționării regulatorului de competență și nici mai apoi în dosar nr- al Judecătoriei Cluj -N, reclamanții nu au invocat în nici un moment un alt temei juridic al cererii de chemare în judecată, respectiv, nu au invocat dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001 ca fundament juridic al acțiunii lor.
Prin urmare, instanța de fond, ca de altfel și instanța de apel, erau obligate să analizeze cererea reclamanților strict prin prisma a ceea ce s-a solicitat de către reclamanți și raportându-se la temeiul juridic, respectiv, la cauza juridică a acțiunii deduse judecății de către reclamant.
Chiar dacă reclamanții au introdus acțiunea la data de 13.08.2002, deci în termenul stipulat de art. 46 alin. final din Legea nr. 10/2001 în redactarea sa inițială, totuși, câtă vreme nu au invocat ca temei juridic al cererii lor dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001 în redactarea inițială, instanța de fond și de apel nu puteau analiza cererea reclamantului prin prisma acestui text legal, ci doar prin raportare strictă la temeiul juridic invocat de reclamanți ca fundament al cererii lor, respectiv, art. 480 și art. 948.civ.
Practic, din modul în care a fost redactată cererea reclamanților, coroborat cu temeiul juridic pe care reclamanții l-au invocat în susținerea cererii lor, se desprinde ideea că în realitate ar fi vorba despre o acțiune în rectificarea cărții funciare pentru nevalabilitatea titlului - contractul de vânzare-cumpărare încheiat de - și de o revendicare a acestui imobil de către reclamanți, în sprijinul acestei din urmă concluzii stând art. 480.civ. invocat de reclamanți ca unul din temeiurile juridice ale acțiunii lor.
Art. 948.civ. invocat, de asemenea, de reclamanți ca temei juridic al cererii lor, reglementează condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții, respectiv, capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat, o cauză licită, fiind de prezumat că invocarea acestui temei juridic de către reclamanți impunea, cel puțin în opinia reclamanților, necesitatea verificării de către instanță a valabilității contractului de vânzare-cumpărare încheiat de către pârâtul prin prisma respectării sau nerespectării, la momentul încheierii respectivului contract de vânzare-cumpărare, a condițiilor esențiale de validitate ale oricărei convenții, reglementate de art. 948.civ.
Or, nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au analizat cererea reclamanților prin prisma art. 948.civ. și a prevederilor art. 480.civ. limitându-se la a aprecia valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare prin prisma bunei ori relei credințe a cumpărătorului, apreciere care nu putea fi făcută decât în cadrul legal reglementat de art. 46 Legea nr. 10/2001 în redactarea sa inițială, devenit art. 45 după republicarea legii -temei legal cu care reclamanții nu au investit instanța -, și aceasta în condițiile în care reclamanții nu au invocat niciodată în susținerea cererii lor acest din urmă temei legal.
Se constată astfel de către C că atât instanța de apel, cât și instanța de fond s-au pronunțat, în analizarea valabilității ori nevalabilității contractului de vânzare-cumpărare, pe un cu totul alt temei juridic decât cel invocat de reclamanți în susținerea cererilor, omițând totodată să se pronunțe asupra petitului de rectificare a cărții funciare, precum și asupra incidenței sau nu în cauză a dispozițiilor art. 480.civ. invocate de asemenea de reclamanți ca fundament juridic al cererii lor.
Analizând pretențiile reclamanților prin prisma unui alt temei legal decât cel invocat de reclamanți, respectiv, prin prisma art. 46 din Legea nr. 10/2001, în loc de art. 948 și art. 480.civ. instanța de apel și instanța de fond au pronunțat soluții nelegale, cu încălcarea prevederilor art. 129 alin. 6.proc.civ. schimbând cauza juridică și implicit obiectul juridic al cererii deduse judecății, schimbare care practic a determinat o nejudecare a fondului cauzei.
Este știut faptul că potrivit art. 129 alin. 6.proc.civ. în toate cazurile judecătorii hotărăsc doar asupra obiectului cererii deduse judecății.
Prin urmare, indiferent de modul în care reclamanții au înțeles să-și formuleze acțiunea - cu o mai mică sau mai mare acuratețe juridică -, instanța este obligată să se pronunțe strict asupra pretențiilor deduse judecății de către reclamanți prin cererea introductivă de instanță, raportat la temeiul juridic pe care reclamanții și-au întemeiat cererea, nefiindu-i permis judecătorului, cu încălcarea principiului disponibilității, care guvernează procesul civil, să schimbe obiectul ori temeiul juridic al cererii de chemare în judecată.
Singurul care poate dispune de proces este reclamantul, el este singurul care poate eventual să-și precizeze cererea de chemare în judecată, și aceasta doar în condițiile art. 132.proc.civ. și singurul care este îndreptățit, în aceleași condiții, să invoce temeiul juridic pe care își fundamentează pretențiile deduse judecății.
Din această perspectivă mai sus evocată, Curtea constată că atât prima instanță, cât și instanța de apel, au pronunțat o soluție nelegală, întemeiată pe prevederile art. 46 din Legea nr. 10/2001, deși, în niciun moment pe parcursul soluționării cauzei în primă instanță, reclamanții nu au invocat în susținerea cererii sale aceste dispoziții legale, prima instanță și implicit și instanța de apel, procedând în mod nelegal la schimbarea obiectului, al cauzei juridice și al temeiului juridic al cererii deduse judecății.
Este știut faptul că, prin prisma art. 129 alin. 2, 4 și 5.proc.civ. judecătorul este îndreptățit să lămurească împrejurările de fapt și de drept ale cauzei și să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărârii temeinice și legale, el putând să ordone administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc, însă, toate aceste prerogative pot fi exercitate de către judecător doar prin raportare strictă la obiectul cererii deduse judecății și prin analizarea pretențiilor reclamantului în raport de temeiul juridic pe care acesta și-a fundamentat cererea.
Așa fiind, în temeiul considerentelor mai sus expuse și a prevederilor art. 312.proc.civ. rap. la art. 297 alin. 1.proc.civ. se va admite recursul reclamanților se va casa în întregime decizia recurată și rejudecând, se vor admite apelurile reclamanților, precum și apelul pârâtului, se va desființa în întregime sentința apelată, cu consecința trimiterii cauzei pentru rejudecare pe fond la Judecătoria Cluj -N, urmând ca în rejudecare să fie avute în vedere toate aspectele invocate în considerentele prezentei decizii, precum și dispozițiile Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 33/09.06.2008.
Apelul a fost declarat de către 6 dintre reclamanți, respectiv --, - jr. -, -, - și -, iar recurs au formulat doar 5 dintre reclamanți, respectiv, --, - jr. -, - și -, însă, chiar dacă nu a formulat și recurs, se va admite, ca urmare a casării deciziei Tribunalului, și apelul acesteia, având în vedere faptul că între reclamanți există o coparticipare procesuală activă, demersurile procedurale ale unora dintre reclamanți profitând și celorlalți reclamanți.
Cheltuielile de judecată ocazionate părților vor fi avute în vedere de către instanța de rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții, jr.
și, împotriva deciziei civile nr. 553/A/03 noiembrie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o casează și rejudecând, admite apelurile declarate de reclamanții, -., ȘI și, respectiv, de pârâtul, în contra sentinței civile nr. 9602/30.06.2009 a Judecătoriei Cluj -N, dosar nr-, pe care o desființează în întregime și trimite cauza pentru rejudecare pe fond la Judecătoria Cluj -
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Anca Adriana Pop, Carmen Maria Conț
--- - --- - - -
GREFIER
-
Red./dact.MM
12 ex./02.02.2010
Jud.apel: /
Jud.fond:
Președinte:Anca Adriana PopJudecători:Anca Adriana Pop, Carmen Maria Conț
