Acțiune în constatare jurisprudenta. Încheierea /2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de: 14.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Vasile
JUDECĂTOR 2: Ileana Ruxandra Dănăilă
JUDECĂTOR 3: Georgeta
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenta reclamantă și recurenții pârâți, împotriva deciziei civile nr. 22/12.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta reclamantă personal și asistată de avocat cu împuternicirea avocațială nr.14/05.11.2009, lipsind recurenții pârâți,.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință care învederează Curții că la data de 12.11.2009 au fost soluționate cererile de ajutor public judiciar.
Reprezentantul recurentei reclamante depune la dosar dovada achitării primei taxe judiciare de timbru în cuantum de 380,60 lei. Totodată arată că, față de recursul formulat de recurenții pârâți, invocă excepția de netimbrare solicitând admiterea excepției și anularea recursului formulat de recurenții pârâți ca netimbrat. Mai învederează că nu mai sunt alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea reține excepția de netimbrare a recursului declarat de recurenții pârâți, excepție invocată la termenul de judecată de astăzi de către reprezentantul recurentei reclamante, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererilor recurs.
Reprezentantul recurentei reclamante solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat cu motivarea că la instanța de apel nu au fost arătate motivele care au stat la baza deciziei pronunțate și nu a stăruit în aflarea adevărului. Cu privire la cheltuielile de judecată arată că își rezervă dreptul de a fi solicitate pe cale separată. În ceea ce privește recursul declarat de recurenții pârâți dacă se va trece peste excepția de netimbrare invocată, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția de netimbrare a recursului declarat de recurenții pârâți și pe fondul cererilor de recurs.
După luarea cauzei în pronunțare se prezintă apărătorul recurenților pârâți și și depune la dosar dovada achitării a două tranșe din cuantumul taxei judiciare de timbru și solicită amânarea pronunțării pentru depunerea concluziilor scrise.
CURTEA
Pentru a da posibilitatea apărătorului recurenților pârâți, să depună la dosar concluziilor scrise, urmează a,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de21.01.2010în cauza ce are ca obiect soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenta reclamantă și recurenții pârâți, împotriva deciziei civile nr. 22/12.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 21 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - - -
JUDECĂTOR - - - -
JUDECĂTOR - -
GREFIER -
CURTEA
În aceeași compunere și pentru aceleași motive, urmează să dispună amânarea pronunțării asupra cererilor de recurs.
DISPUNE:
Amână pronunțarea asupra cererilor de recurs la data de 22.01.2010.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A IX-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 44R
Ședința publică din data de: 22.01.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - - -
JUDECĂTOR - - - -
JUDECĂTOR - -
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenta reclamantă și recurenții pârâți și împotriva deciziei civile nr. 22/12.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.01.2010 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 21.01.2010 și la data de 22.01.2010, când, în aceeași compunere, a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C la data de 06.09.2007, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții și, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare - cumpărare cu privire la apartamentul situat în oraș M, - 1, Sc.1, parter,-, județul
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 02.07.2007 a cumpărat de la pârâți, pentru prețul de 10.000 de euro, imobilul-apartament situat în M,-, - 1, Sc. 1, parter, jud. I, prin actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2081/02.07.2007 de către BNP.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 111 Cod Proc.Civ.
Pârâții nu au formulat întâmpinare.
Prinsentința civilă nr. 2012 din 23.10.2007, Judecătoriaa admis acțiunea formulată de reclamantă, a constatat că între părți a intervenit vânzarea-cumpărarea imobilului - casă de locuit, situat în oraș M,-, -.1, parter, județul I, pentru prețul de 40.000 de Euro, precum și faptul că hotărârea pronunțată ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare, a obligat pârâții la plata către reclamanta a sumei de câte 750 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut că între părți a fost încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2081/02.07.2007 de către BNP cu privire la imobilul-apartament situat în oraș M,-, - 1, parter, Sc.1, nr.2, jud. I, pentru prețul de 40.000 de Euro.
A reținut prima instanță că pârâtul a recunoscut la interogatoriu faptul că a fost programat la notariat pentru perfectarea actelor de vânzare - cumpărare la data de 15.08.2007, iar reclamanta l-a rugat de mai multe ori să se prezinte la notariat. Răspunsurile date la interogatoriu se coroborează cu declarația martorului G, care a arătat că a fost împreună cu reclamanta la pârâtul pentru a-l lua la notariat, de cel puțin 5 ori, însă acesta a refuzat pe motiv că nu are actele.
În consecință, față de cele reținute mai sus, de refuzul nejustificat al pârâtului de a se prezenta la notariat, instanța a dispus admiterea acțiunii și constatarea vânzării - cumpărării intervenită între părți a imobilului-casă de locuit menționat.
Împotriva acestei sentințe au declaratapelpârâții și, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă la data de 13.06.2008 sub nr-.
Apelanții-pârâți au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că instanța a încălcat dreptul lor la apărare, nepermițându-le să ia cuvântul să propună și să administreze probe în combaterea cererii de chemare în judecată.
Totodată, se reține de către instanța de fond o situație de fapt eronată, având în vedere faptul că neprezentarea lor la notariat s-a datorat neachitării diferenței de preț de 30.000 Euro, de către reclamantă, care a refuzat acest lucru; apreciază că în mod greșit s-a pronunțat instanța nesocotind dovezile de la dosarul cauzei, atunci când a constatat intervenită - vânzarea - cumpărarea pentru prețul de 40.000 lei având în vedere că nu s-a plătit decât avansul de 10.000 Euro, așa cum însăși reclamanta susține prin cererea de chemare în judecată.
Prindecizia civilă nr.22A/12.01.2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilăa admis apelul, schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a dispus ca hotărârea să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul în litigiu, situat în Orașul M,-, -.1, parter,.2, între pârâți în calitate de vânzători și reclamantă în calitate de cumpărător, la prețul de 40.000 Euro, din care s-a achitat la data de 02.07.2007 suma de 10.000 Euro, a eliminat din dispozitivul hotărârii mențiunea privind constatarea intervenirii vânzării și a menținut celelalte dispozițiile ale sentinței.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a constatat că criticile apelanților prin care aceștia invocă faptul că instanța de fond a încălcat dreptul la apărare acestora sunt neîntemeiate. Astfel cum rezultă din încheierea de ședință din data de 23.10.2007, la termenul de propunere a probatoriilor, apelantul a învederat instanței de fond faptul că nu înțelege să propună probe în combaterea susținerilor părții adverse, iar apelanta nu s-a prezentat în fața instanței de fond pentru a propune probe, împrejurare din care instanța a reținut că apelanții au avut posibilitatea efectivă în fața primei instanțe de fond de a-și susține interesele procesuale prin cererea de administrare de probe, aspect în privința căruia au rămas în pasivitate.
A reținut tribunalul că antecontractul de vânzare cumpărare încheiat între părți autentificat sub nr. 2081/02.07.2007 de către BNP cu privire la imobilul-apartament situat în oraș, -1, parter, Sc.1, nr.2, jud. I, pentru prețul de 40.000 de Euro nu are un caracter translativ de proprietate, el însă creează obligația pârâților de a încheia la data stabilită contractul de vânzare cumpărare în forma autentică. Altfel spus, antecontractul de vânzare-cumpărare a creat în sarcina părților o obligație de a face personală și patrimonială, prescriptibilă extinctiv în termenul general de prescripție, aceea de a încheia la termenul stabilit actul preconizat în forma autentică, iar dreptului promitenților-cumpărători de a solicita perfectarea actului în forma autentică îi corespunde obligația corelativă a promitenților vânzători de a încheia actul în forma autentică.
Pentru a pronunța o hotărâre care să țină loc de vânzare-cumpărare instanța trebuie să verifice îndeplinirea tuturor condițiilor de validitate de fond și de formă aferente contractului de vânzare cumpărare, mai puțin consimțământul promitenților - vânzători la încheierea contractului, contract pe care instanța trebuie să îl suplinească tocmai prin pronunțarea unei astfel de hotărâri.
În această privință instanța a reținut din probele administrate atât în fața primei instanțe, cât și în apel, faptul că neperfectarea contractului de vânzare-cumpărare în forma autentică s-a datorat atitudinii culpabile a apelanților-pârâți, care nu au înțeles să se prezinte la notariat în vederea finalizării obligațiilor asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat faptul că apelanții-pârâți au fost invitați să se prezinte la notariat de către intimații-apelanți în vederea perfectării contractului în forma autentică, precum și faptul că aceștia din urmă au fost de acord să își îndeplinească obligația de plată a diferenței de preț în cuantum de 30.000 euro, însă apelanții au fost cei care au refuzat perfectarea actului în forma autentică.
În acest sens, instanța a reținut din răspunsul la întrebarea nr.4 din interogatoriul luat pârâtului de către reclamant faptul că acesta din urmă a insistat pentru ca părțile să se deplaseze la notar în vederea perfectării actului în forma autentică, însă apelantul a refuzat să se prezinte la notar, invocând varii motive.
Toată această atitudine a apelanților-pârâți se subsumează nerespectării obligațiilor contractuale asumate de către aceștia prin semnarea antecontractului de vânzare-cumpărare, ignorând prevederile art.969 din Codul civil potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Art. 1073 prevede că creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare iar art. 1077 stabilește ca nefiind îndeplinită obligația de a face, creditorul poate asemenea să fie autorizat de aoa duce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului. Art.5 al. 2 din Titlul X la legii 247/2005 stabilește că dacă ulterior încheierii unui antecontract de vânzare cumpărare care privește terenuri cu sau fără construcții, una din părți refuza încheierea contractului, partea care și-a îndeplinit obligația poate cere instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare cumpărare.
În consecință, instanța poate dispune că cea mai buna reparație în natură a prejudiciului suferit de creditor să fie chiar încheierea contractului la care debitorul s-a obligat.
Constatând că imobilului se găsește încă în patrimoniul promitenților promitenților-vânzători, iar antecontractul de vânzare cumpărare conține toate elementele contractului de vânzare cumpărare, inclusiv prețul imobilului, instanța a reținut că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, însă tribunalul a considerat necesară desființarea în parte a hotărârii atacată în sensul că în privința prețului vânzării a constatat faptul că din suma de 40.000 euro ce reprezintă prețul total al vânzării, la data de 2.07.2007 a fost achitată suma de 10.000 de euro de către promitenții-cumpărători, în privința diferenței de preț neachitate promitenții-vânzători având un drept de creanță împotriva promitenților-cumpărători, drept de creanță care este garantat de privilegiul vânzătorului de imobile asupra lucrului vândut pentru recuperarea prețului - vânzării.
Instanța a reținut faptul că acțiunea prin care se solicita instanței pronunțarea unei hotărâri de vânzare-cumpărare are natura juridică a unei acțiuni în realizarea dreptului, efectele acestei hotărâri judecătorești fiind constitutive de drepturi, aceasta nefiind o acțiune în constatare. Din acest punct de vedere mențiunea din cuprinsul sentinței apelate în sensul că se constată intervenită vânzarea este nelegală, întrucât efectele acestei hotărâri judecătorești nu retroactivează, iar hotărârea pronunțată în această cauză nu are un caracter declarativ, ci un caracter constitutiv de drepturi.
Împotriva acestei decizii au declaratrecursatât reclamanta, cât și pârâții.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală la data de 26.05.2009 sub nr-.
Recurenții-pârâți șiau solicitat desființarea în totalitate a deciziei instanței de apel și a sentinței instanței de fond - Judecătoria C, iar pe fond, respingerea în totalitate a acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de critică, recurenții-pârâți au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și pct.7 Cod Proc.Civ. arătând că instanța de apel, ca și instanța de fond, în mod total greșit au reținut că reclamanta intimată și-a îndeplinit obligația din antecontractul de vânzare-cumpărare iar atitudinea culpabilă pentru nefinalizarea vânzării le aparține în exclusivitate pârâților.
Nu există la dosarul cauzei dovada că aceasta a respectat obligațiile asumate, dovadă pe care era obligată să o facă în fața instanței (cine face o afirmație în fața instanței trebuie să o dovedească) și anume: nu există notificare prin care să se arate că au fost chemați la notariat, adresa notarului, ora de prezentare, etc.; nu există încheierea notarului prin care să se ateste faptul că la data din antecontract, la ora stabilită prin notificare recurenții-pârâți nu au fost prezenți la notariat iar s-a prezentat cu banii ce reprezentau prețul vânzării, suma de 30.000 .
Nu numai că reclamanta-intimată nu a făcut dovada că și-a îndeplinit obligațiile contractuale - așa cum rețin cele două instanțe - dar din probele administrate în cauză nu reiese că recurenții-pârâți ar fi avut o atitudine culpabilă.
Răspunsurile date la interogatoriu de, în sensul că nu a mai fost de acord cu încheierea contractului vizează perioada ulterioară datei prevăzute în antecontract, ceea ce presupune o efectuare benevolă a contraprestației, părțile nemaifiind ținute de un termen care a fost depășit.
nu conține elemente care să facă aplicabile dispozițiile art.5 alin. 2 Titlul X din Legea 247/2005 - "partea care și-a îndeplinit obligația poate cere instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare", atât timp cât nu există elemente că această "obligație" a fost realizată.
Pe de altă parte trebuie dovedită și atitudinea lor culpabilă, iar probele existente la dosar dovedesc contrariul - în fața instanței de apel a fost administrată proba testimonială, ce a atestat faptul că recurenții-pârâți s-au prezentat cu actele la notariat, lucru recunoscut și de intimată, însă contractul nu a fost încheiat deoarece aceasta nu a avut banii ce constituiau prețul vânzării.
În argumentarea hotărârii instanței de apel se susține că - "instanța trebuie să verifice îndeplinirea tuturor condițiilor de validitate, de fond și de formă aferente contractului de vânzare-cumpărare, mai puțin consimțământul promitenților vânzători la încheierea contractului".
Instanța în mod greșit stabilește care sunt "condițiile de validitate de fond" ale contractului și că acestea au fost îndeplinite atâta timp cât prețul nu a fost plătit (40.000 ), fiind achitat doar avansul de 10.000 . În lipsa prețului care ține de esența contractului de vânzare-cumpărare, nu există un astfel de contract.
Reclamanta, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată trebuia să consemneze pe seama și la dispoziția "vânzătorilor" prețul (diferența de 30.000 ). Ca atare, nu sunt îndeplinite condițiile de validitate ale contractului de vânzare-cumpărare pentru ca instanța să pronunțe o astfel de hotărâre. În mod greșit sunt aplicate dispozițiile legale din materia vânzării-cumpărării atunci când instanța face vorbire de "privilegiul vânzătorului de imobile pentru neplata prețului", încălcând atât dispozițiile legale cât și cele contractuale.
În antecontractul încheiat de părți s-a stipulat referitor la încheierea unui contract cu prestație "uno ictu", adică plata prețului să coincidă cu transferul de proprietate iar nu un contract cu prestație succesivă, în care prețul să fie plătit în rate. Instanța îi obligă practic să acceptăm clauze cu care nu au fost de acord.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.304 pct. 7 și 9 Cod Proc.Civ.
Recurenta-reclamantăa solicitat admiterea recursului împotriva sentinței recurată ca fiind netemeinică și nelegală, casarea sentinței dată de către instanța de apel și admiterea acțiunea așa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de critică, recurenta-reclamantă a arătat că prin petitul acțiunii a solicitat ca instanța să dea o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentul situat în orașul M,-, - 1,. 1,. 2. Totodată, a arătat că la data de 02.07.2007 a cumpărat de la intimații-pârâți imobilul-apartament situat la adresa menționată mai sus pentru suma de 10.000 de EURO, conform antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2081/02.07.2007 de către " " - comuna Vidra, județul I -, conform prevederilor art. 1073 și urm. din Codul civil.
Instanța de apel a dat o hotărâre netemeinică și nelegală, neconformă cu art. 261 din Codul d e procedură civilă, în sensul că nu a analizat toate probele existente la dosar și nu a expus toate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. A solicitat să se constate existența vânzării-cumpărării în condițiile dispozițiile art.1294 din Codul civil, iar instanța nu a constatat că în fapt vinderea acestui imobil a fost o convenție prin care cele două părți se obligă între sine. Instanța în nici un moment nu a analizat antecontractul de vânzare-cumpărare și nu a făcut vorbire de clauza penală privind obligații reciproce dintre părți.
Consideră că prin dispozitivul instanței de apel s-a încălcat dreptul său la proprietate, întrucât a eliminat din dispozitivul hotărârii instanței de fond mențiunea privind constatarea vânzării-cumpărării.
Arată că potrivit prevederilor art. 129 pct.(5) din Codul d e procedură civilă instanța nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză în baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunțării unei hotărârii temeinice și legale. În acest sens, nu s-a ținut cont de obligația de a face. În mod netemeinic și nelegal instanța de apel a eliminat din dispozitivul hotărârii mențiunea constatării intervenirii vânzării, astfel că în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct.(6) instanța a acordat mai mult decât s-a cerut.
În conformitate cu dispozițiile art.304 pct.(7) hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii.
Consideră că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit al acestuia.
Față de cele arătate, hotărârea dată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct.(6), (7), (8) și (9) din Codul d e procedură civilă.
Cele două cereri de recurs au fost supuse taxelor judiciare de timbru și timbrelor judiciare, însă curtea a încuviințat cererile de ajutor public judiciar formulate de titularii cererilor de recurs și a eșalonat prin încheierea din data de 12.11.2009 plata taxelor judiciare de timbru în 5 tranșe lunare egale, de 380,6 lei lunar începând cu 01.12.2009.
La termenul de judecată din 14.01.2009, recurenta-reclamantă a invocatexcepția de netimbrarea recursului declarat de recurenții-pârâți, curtea urmând a respinge această excepție deoarece la acel termen de judecată, înaintea terminării ședinței, recurentul-pârât a depus la dosar dovada achitării primei tranșe (în realitate a unei sume superioare, de 800 lei.).
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de critică mai sus expuse, curtea constată cărecursurile sunt nefondate.
În ceea ce privește recursul declarat de recurenții-pârâți, curtea constată că, față de natura căii de atac și de cauzele de nelegalitate reglementate strict și limitativ de art.304 Cod Proc.Civ. stabilirea situației de fapt și evaluarea probatoriului administrat revine exclusiv instanțelor de fond, astfel încât, în lipsa unor probatorii suplimentare administrate în recurs, instanța de recurs își limitează cenzura la chestiunile denelegalitateinvocate de recurent și la cele ce pot fi invocate din oficiu potrivit art.306 Cod Proc.Civ.
Prin urmare, de vreme ce instanța de apel a constatat că din probatoriul administrat a rezultat refuzul recurenților pârâți de a se prezenta la notariat pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentificată, are a analiza în ce măsură în cauză sunt îndeplinite cerințele legale pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Or, nu s-a reținut ca probată de instanțele de fond chestiunea invocată, a justificării refuzului pârâților de a se prezenta la notariat prin lipsa sumei necesare pentru achitarea restului de preț de către reclamantă, astfel că nu este întemeiată susținerea în sensul că cea care nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare a fost aceasta din urmă. De asemenea, nu s-a reținut că recurenții-pârâți s-au prezentat la notariat pentru încheierea actului, ci că au refuzat constant acest lucru.
În aceste condiții, culpa pentru neexecutarea obligației asumate de încheiere a actului revine recurenților pârâți, în mod corect fiind soluționată acțiunea având ca scop aducerea la îndeplinire pe cale judiciară a acestei obligații.
În privința prețului, a cărui lipsă a fost invocată de recurenții-pârâți în sensul că aceasta ar reprezenta o condiție de validitate a contractului de vânzare-cumpărare (neîndeplinită în cauză, în opinia lor), curtea menționează că se impune a face distincție între convenirea unui preț de către părțile vânzării cumpărării și executarea obligației de plată a acestuia.
Prin urmare, câtă vreme prețul viitoarei vânzări a fost convenit de recurenții-pârâți și recurenta-reclamantă, nu se poate spune că vânzarea ce se consideră încheiată ca efect al admiterii acțiunii nu este valabilă în lipsa prețului.
Împrejurarea că diferența de preț (peste avansul convenit și achitat) nu a fost încă achitată constituie un aspect ce ține de executarea contractului de vânzare-cumpărare valabil încheiat și nu de valabilitatea acestuia.
În consecință, recurenții-pârâți nu pot susține căneplatarestului de preț atrage neîndeplinirea cerințelor vânzării, constatate de instanța de apel, iar susținerea acesteia privind privilegiul vânzătorului ce grevează bunul înstrăinat este, în realitate, o constatare favorabilă recurenților pârâți vânzători, deoarece privilegiul vânzătorului garantează acestuia recuperarea integrală a prețului convenit la înstrăinarea unui bun.
În privința recursului declarat de recurenta-reclamantă, curtea reține că primul motiv de critică vizează nemotivarea deciziei instanței de apel, motiv pe curtea îl găsește nefondat, față de considerentele expuse mai sus care au format convingerea instanței de apel, astfel încât nu se poate susține că hotărârea nu cuprinde aceste motive.
Pe de altă parte, instanța de apel nu era obligată a analiza toate probele administrate în cauză, ci numai pe acelea care prezentau relevanță în soluționarea pricinii, fiind obligată însă a primi sau înlătura motivat criticile din apel formulate de părți, ceea ce a și făcut.
Mai impută recurenta-reclamantă instanței de apel că nu a interpretat corect convenția încheiată între părți, refuzând a constata intervenită vânzarea-cumpărarea conform ar.1294 Cod Civil, însă și această susținere este neîntemeiată.
Astfel, după cum în mod corect a arătat instanța de apel, convenția părților (prin care acestea aupromisvânzarea, respectiv cumpărarea unui bun imobil) are valoarea unei promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare și dă naștere în patrimoniile părților unordrepturi personale, de creanță, respectiv de a solicita încheierea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare.
Prin urmare, la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare și la scadența obligației de încheiere a contractului (după care obligația nu încetează, cum în mod greșit au susținut recurenții-pârâți, ci devine exigibilă) nu se produc efectele specifice vânzării-cumpărării, după cum afirmă recurenta-reclamantă, astfel că în patrimoniul său nu a intrat un drept real de proprietate cu privire la bunul ce a făcut obiectul promisiunii.
Un astfel de drept se transmite numai la încheierea contractului de vânzare-cumpărare sau, după caz, la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate de instanța judecătorească și care ține locul actului autentic de vânzare-cumpărare, față de refuzul nejustificat al uneia dintre părțile antecontractului de a-și îndeplini obligația asumată.
În aceste condiții în mod corect a înlăturat instanța de apel din dispozitivul sentinței judecătoriei mențiunea privind constatarea intervenirii vânzării-cumpărării și a dispus, în schimb, ca hotărârea pronunțată să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, deoarece numai la momentul dispoziției instanței (ce suplinește, practic, consimțământul la vânzare refuzat de promitentul vânzător) se produc efectele specifice vânzării.
Mai reține curtea, în privința criticii recurentei-reclamante în sensul că instanța de apel nu a făcut vorbire despre clauza penală din contract, că aceasta din urmă reprezenta acea parte a antecontractului prin care părțile conveneau modalitatea de aplicare.
Aceste considerații teoretice au fost expuse pentru a facilita înțelegerea de către recurenta-reclamantă a împrejurării că, față de conținutul cererii sale de chemare în judecată și de scopul urmărit de aceasta, clauza penală cuprinsă în antecontractul de vânzare-cumpărare nu era operantă în speță și nu se impunea a fi analizată de instanțe.
Celelalte motive de critică formulate de recurentă nu pot fi primite, deoarece nu rezultă în concret ce se reproșează instanței de apel, fiind numai o enumerare de motive de nelegalitate fără o legătură cu pricina.
Astfel, s-a arătat de recurenta-reclamantă că instanța de apel a încălcat prevederile art.129 alin.5 Cod Proc.Civ. prin lipsa de rol activ, fără însă a se susține în concret care au fost împrejurările rămase nelămurite și cauză după administrarea probelor în primă instanță și în apel, iar susținerea în sensul că "nu s-a ținut cont de obligația de a face" este complet străină de problemele în discuție.
Totodată, a imputat recurenta în mod generic instanței de apel că a acordat mai mult decât s-a cerut, fără a detalia conținutul acuzației de "plus petita", că hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, fără a arăta în concret care sunt acestea, precum și că s-a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, critică ce a fost analizată mai sus în cadrul unui motiv anterior de recurs, astfel că se constată că nici aceste motive nu pot fi primite.
În consecința celor arătate, văzând că nu se identifică nici motive de recurs ce pot fi invocate din oficiu, iar criticile formulate sunt nefondate, recursul va fi respins ca atare.
Văzând și dispozițiile art.377 alin.2 pct. 4 Cod Proc.Civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă (), domiciliată în orașul M, satul,-, județul I,împotriva deciziei civile nr. 22/12.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă în dosarul nr-.
Respinge recursul declarat de recurenții-pârâți și, ambii domiciliați în orașul M,-, -1, parter,. 1,. 2, județul I,împotriva deciziei civile nr. 22/12.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă în dosarul nr-, ca nefondat.
Respinge excepția netimbrării recursului, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.
Tehnored. AP,
2 ex./
Secția a V-a civilă - Jud.:,
Judecătoria C - jud.
Președinte:Andreea VasileJudecători:Andreea Vasile, Ileana Ruxandra Dănăilă, Georgeta
