Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 208/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 208/2008
Ședința publică de la 13 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 2: Carla Maria Cojocaru
JUDECĂTOR 3: Cristina Gheorghina Nicoară
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta CERCETARE ȘI DEZVOLTARE RURALĂ, și continuat de INSTITUTUL DE CERCETARE ȘI DEZVOLTARE PENTRU "", împotriva deciziei civile nr.46/A/2002 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil nr.1088/2002 având ca obiect acțiune în constatare.
Procedura de citare este îndeplinită fără citarea părților.
Se constată că la dosar s-au depus prin registratură un set de înscrisuri din partea reclamantului intimat, cuprinzând: Dispoziția nr.286 a Primarului orașului Orăștie, extras CF 7768, încheierea de întabulare nr.12.818 a OCDPI Sibiu.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 6 iunie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 762/2001 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 3883/1999 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților Statul român, Orașul reprezentat prin Primar, și Institutul de.
S-a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâții Consiliul județean Sibiu, Consiliul local, RAGCL Sibiu, Stațiunea de cercetare și Producție Pomicolă și Statul român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Totodată, a fost respinsă cererea de intervenție formulată de intervenienții Liane -, Bernd, și.
-//-
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că raportul juridic dedus judecății nu intră sub incidența disp. art. 6 alin 2 teza I din Legea nr. 213/1998 întrucât imobilul face obiectul Legii 18/1991.
Prin decizia civilă nr. 46/A/2002 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. 1088/2002 a fost admis apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței primei instanțe care a fost schimbată în parte în sensul admiterii în parte a acțiunii formulate de reclamant împotriva pârâților Statul român, Consiliul local reprezentat prin primar, și Institutul de.
În consecință, s-a constatat nulitatea exproprierii efectuate în baza art. 3 din Legea nr. 187/1945 privind imobilul înscris în CF 3890 nr. top 6734, încheierii de întabulare nr. 35/1956 și s-a dispus restabilirea situației anterioare de CF în sensul reîntabulării dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea defuncților și.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
În considerentele deciziei s-a reținut că imobilul a trecut în proprietatea statului prin Legea de expropriere nr. 187/1995 privind înfăptuirea reformei agrare, în mod abuziv, deși antecesorii reclamantului făceau parte din persoanele exceptate de la expropriere, aceștia fiind cetățeni onești și care au făcut dovada negativă că nu au colaborat cu Germania hitleristă (fascistă), cu adeverința aflată la fila 72 din dosarul instanței de fond. Din această adeverință rezultă că exceptarea de la expropriere a antecesorului reclamantului a fost definitivă, deoarece nu poate fi încadrat în dispozițiunile art. 3 din Legea și Regulamentul Legii de reformă agrară. Adeverința a fost eliberată antecesorului petentului la 7 octombrie 1946 de către Comisia de Plasă pentru aplicarea reformei agrare, astfel că nu poate susține că a fost obținută pro causa.
În această situație, aplicarea Legii nr. 187/1945 cu privire la imobilul din litigiu este nelegală și astfel, fiind exceptată în mod expres de la expropriere, toate operațiunile care s-au succedat în decursul timpului sunt lovite de nulitate absolută, Statul român nedobândind dreptul de proprietate asupra imobilului în condițiile art. 17 din Decretul Lege 115/1938, nefiind vorba de întâlnirea unui acord de voință în acest sens, iar întabularea nu s-a făcut în baza unei hotărâri judecătorești.
Modul în care Statul român a devenit proprietarul imobilului este în speță contrar dispozițiilor art. 644 și urm. Cod civ.
Față de aceste considerente, Statul român a devenit proprietar asupra imobilului, fără a avea un titlu valabil, dobândire făcută cu încălcarea dispozițiilor art. 480 Cod civ. a Constituției României și a Convenției pentru apărarea drepturilor omului.
-//-
+
Dar aplicarea în speță a legii de expropriere mai era inadmisibilă și pentru faptul că obiectul exproprierii era casa de locuit și teren intravilan ce nu era o exploatare agricolă.
Potrivit art. 126 din Decretul Lege 115/1938 încheierea de întabulare trebuia comunicată tuturor persoanelor arătate în CF, lucru ce nu s-a făcut nici în prezent cu reclamantul sau antecesorul lor, astfel că termenul de prescripție nu putea să curgă împotriva acestora.
În mod greșit instanța de fond a reținut că sunt aplicabile prev. Legii nr. 18/1991 și că nu sunt aplicabile prev. art. 6 alin 2 din Legea nr. 213/1998, deoarece în speță este vorba de teren cu construcții în intravilan și nu teren arabil, iar proprietar actual (și nelegal) este Statul român.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC și Dezvoltare Rurală, transformată în actualul Institut pentru și Dezvoltare pentru, solicitând casarea deciziei și menținerea sentinței primei instanțe.
În expunerea motivelor de recurs arată că instanța de apel în mod eronat a apreciat că sunt aplicabile disp. art. 6 alin 1, 2, 3 din Legea nr. 213/1998.
În prezent imobilul constituie proprietatea recurentei fiindu-i incidente prevederile art. 35 alin 2 din Legea nr. 18/1991.
În acest sens se mai precizează că Guvernul a emis HG 636/1998 privind înființarea SA cu patrimoniu propriu destinat cercetării și producția de material săditor din categorii biologice superioare. Arată, deasemenea că în condițiile art. 11 alin 1 lit. a din Legea nr. 213/1998 bunurile din domeniul public nu pot fi înstrăinate.
În drept invocă art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod pr. civ.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamantul a solicitat respingerea recursului arătând că în mod legal instanța de apel a constatat nulitatea exproprierii și lipsa titlului de proprietate a statului în condițiile în care antecesorii reclamantului erau exceptați de la expropriere. Susține că imobilul este teren intravilan cu construcții și nu teren arabil sau exploatare agricolă, nefiind aplicabile disp. Legii 213/1998.
Verificând decizia atacată prin prisma motivelor invocate și în raport cu normele legale incidente Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 35 alin 1 din Legea nr. 18/1991 terenurile proprietatea statului sunt acele suprafețe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 și înregistrate ca atare în sistemul de evidență al cadastrului funciar general și amenajamentele silvice.
Din conținutul alin 2 al aceluiași text de lege rezultă că doar aceste terenuri proprietate de stat, care sunt administrate de institutele și stațiunile de cercetări agricole, științifice și silvice aparțin domeniului public și rămân în administrarea acestora.
-//-
În speță însă nu sunt întrunite toate cerințele alineatului 1 al articolului de lege menționat respectiv imobilul în discuție nu a intrat în patrimoniul statului în conformitate cu prevederile legale existente până la 1.01.1990.
Sub acest aspect se impune a se reține că în mod corect instanța apelului a constatat că aplicarea Legii nr. 187/1945 cu privire la imobilul în litigiu a fost nelegală deoarece, pe de o parte antecesorii reclamantului au fost exceptați de la expropriere, neputând fi încadrați în prevederile art. 3 legii de reformă agrară.
Pe de altă parte, imobilul nu avea categoria de teren agricol ci teren intravilan cu construcții, ori legea de expropriere a avut ca obiect exploatările agricole iar nu casele de locuit.
Astfel, exproprierea operată de Statul român s-a făcut fără titlu valabil, modalitatea de preluare a imobilului fiind contrară prevederilor art. 480 Cod civ. Convenției privind apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și Constituției în vigoare la acea vreme care garantau dreptul de proprietate.
În condițiile în care imobilul a intrat în patrimoniul statului cu încălcarea în primul rând a dispozițiilor legii de expropriere (nerespectarea art. 3) dar și a celorlalte acte normative menționate, cerința cuprinsă în alineatul 1 al art. 35 din Legea 18/1991 nu poate fi reținută ca fiind îndeplinită în speță. În consecință este exclusă aplicarea în cauză a dispozițiilor alin 2 al aceluiași articol, susținerile recurentului în acest sens neputând fi primite.
Rezultă că în mod corect instanța de apel a apreciat că în temeiul art. 6 din Legea nr. 213/1998 acțiunea reclamantului este pe deplin fundamentată.
Recurenta nu se poate prevala în speță nici de disp. art. 11 alin 1 lit. a din Legea nr. 213/1998 care statuează în sensul inalienabilității imobilelor care aparțin domeniului public.
În înțelesul acestei legi, din domeniul public al statului fac parte doar bunurile care în perioada de referință a legii au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
Ori, așa cum s-a reținut mai sus, imobilul în discuție a fost preluat de stat fără titlu valabil, actul preluării contravenind atât legii în baza căruia s-a operat cât și Constituției vremii, dispozițiilor Codului civil cât și Convenției privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale.
Astfel, acesta nu poate fi considerat ca intrând în domeniul public al statului așa cum afirmă recurenta ci poate fi revendicat de succesorii foștilor proprietari în acord cu prevederile art. 6 alin 2 din Legea 213/1998.
Față de considerentele expuse și constatând că în speță nu poate fi reținut ca fondat niciunul din motivele de nelegalitate invocate de recurentă și prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod pr. civ. Curtea, în temeiul art. 312
-//-
(continuarea deciziei civile 208/2008 dată în dosar -)
Cod pr. civ. va respinge ca nefondat prezentul recurs.
Deși reclamantul intimat prin avocat a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, acesta nu a produs dovezi din care să rezulte efectuarea acestora astfel că nu se poate face în beneficiul său aplicarea disp. art. 274 Cod pr. civ.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Institutul de și Dezvoltare pentru împotriva deciziei civile nr. 46/A/2002 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. 1088/2002.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.06.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - - - semn. conf. art. 261 vicepreședintele curții de apel |
Grefier, - - - semn. conf. art. 261 grefier șef |
Red.
Tehnored. 2ex/11.07.2008
Jud. -,
Jud.fond -
Președinte:Daniela MărgineanJudecători:Daniela Mărginean, Carla Maria Cojocaru, Cristina Gheorghina Nicoară
