Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 215/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 215/2010-
Ședința publică din data de 3 februarie 2010
PREȘEDINTE: Felicia Toader | - - | - JUDECĂTOR 2: Doina Măduța |
- - | - JUDECĂTOR 3: Viorel Pantea | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind pronunțarea recursurilor civile declarate de recurenta reclamantăprin mandatar, cu domiciliul procesual ales în O, Parcul, nr. 1,. 2, județul B și recurentul intervenientul, domiciliat în O,str. -, nr. 2, județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți, domiciliată în, nr. 163, județul B, domiciliată în O,-, -.1,. A,. 24, județul B, domiciliată în O,str. -, nr. 11, -.7,. 16, județul B, ambii domiciliați în O, str. -, nr. 1, -..A,.12, județul B, domiciliat în O,str. -, nr. 31, -.55,. 29, județul B, domiciliat în, nr. 200, județul S, domiciliată în Ip, nr. 3. județul S, domiciliat în O,str. -. -, nr. 35, - 27,.16, județul B, domiciliată în O, str. -, -27,. 16, județul B, PRIMĂRIA, PREFECTURA județului, COMISIA LOCALĂ O PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991, COMISIA JUDEȚEANĂ B DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991, CONSILIUL LOCAL O, împotriva deciziei civile nr. 46/A din 16 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor prin care s-a schimbat în parte sentința civilă nr. 1984 din 12 martie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect: acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 27 ianuarie 2010, dată la care părțile prezente au pus concluzii în recurs, concluzii consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 3 februarie 2010.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1984 din 12.03.2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, s- respins ca nefondată acțiunea formulată, extinsă și precizată de reclamanta, împotriva pârâților PRIMĂRIA MUN. O, PREFECTUL JUD. B, COMISIA LOCALĂ O DE APLICARE A 18/91, COMISIA JUDEȚEANĂ B PT. APLIC. 18/91, și, și în contradictoriu cu intervenientul,
S-a admis în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul, în contradictoriu cu pârâții arătați mai sus și cu CONSILIUL LOCAL O și a constatat că antecesoarea intervenientului, defuncta, a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de 1124 mp rămas liber, la dispoziția Comisiei Locale O pt. Aplicarea 18/91, cu nr. top. 5842/11 din CF nr. 5878 O, cu titlu de uzucapiune.
S-a dispus întabularea dreptului de proprietate astfel dobândit în cartea funciară, pe numele def., cu obligarea Primăriei mun. O - Comisia Locală pt. Aplic. 18/91 la plata sumei de 690 lei cheltuieli de judecată în favoarea intervenientului.
Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța de fond a reținut că potrivit situației din CF nr. 5878 O, imobilul din litigiu, a format obiectul unei moșteniri în anul 1977, moștenire în urma căreia reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare și fiica, au fost întabulate prin Încheierea CF nr. 460/1977, sub B 9,10.
Cu ocazia întabulării certificatului de moștenitor nr. 1852/1976 sub B 10, fost întabulat și Statul Român ca dobânditor, în condițiile art. 13 alin.4 din nr. 59/1974, asupra terenului în suprafață de 4539 mp, nr. top. 5841/1 și 5842/11, și ca urmare a faptului că moștenitoarele menționate aveau domiciliul în Ungaria, în baza Deciziei 171 din mai 1977, casa a trecut în proprietatea Statului Român, potrivit prevederilor Decr. nr. 223/1974, Statul fiind intabulat sub B 13.
S-a mai reținut de judecătorie faptul că moștenirea, nu era singura excepție de la trecerea terenurilor în proprietatea Statului Român, ci era singura excepție ca modalitate de dobândire a terenurilor agricole, potrivit art. 44 din 59/1974, dar la data când s-a făcut moștenirea, după - proprietarul de carte funciară, ale cărui moștenitoare au fost reclamanta și fiica sa, atât defunctul, cât și moștenitoarele locuiau deja de ani buni în Ungaria, având domiciliul acolo, motiv pentru care sau aplicat prevederile art. 13 alin.3 și 4 din 59/1974.
A reținut că trecerea terenului în proprietatea Statului, s-a făcut cu respectarea prevederilor legale în vigoare la acea dată, și că în cauză nu erau aplicabile disp. 58/1974, deoarece, în primul rând nr. top. 5842/11 figurează în CF nr. 5878 O, ca teren agricol, nu ca grădină aferentă casei, iar prevederile art. 13 alin.4 din 59/1974, ca temei legal al trecerii terenului la Statul Român, se referă la toate categoriile de terenuri, nu doar la unele anume.
După apariția Legii nr.18/91, terenul a făcut obiectul Legii nr.18/91, fiind emise titlurile de proprietate nr. 3325/1999 și nr. 4218/2004, în favoarea numiților și, respectiv, iar terenurile au fost atribuite prin compensare, pe alte amplasamente, pentru persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate, din suprafețele aflate la dispoziția comisiei, nesolicitate de foștii proprietari ori de moștenitorii acestora, în interiorul termenelor legale.
S-a mai reținut că cele două titluri de proprietate a căror anulare se solicită de reclamantă, au fost corect și legal eliberate, fiind temeinice și legale, nu există nici un motiv pentru anularea acestora, cu atât mai mult cu cât inclusiv dispozițiile 247/2005, menționează în mod expres că titlurile de proprietate eliberate deja cu respectarea dispozițiilor legale, rămân valabile.
De asemenea, s-a constatat că terenurile ce au fost cuprinse în aceste două titluri de proprietate, au făcut obiectul unor transmisiuni ulterioare, iar în urma unui act de dezmembrare, autentificat sub nr. 7049/2004 de BNP - O, nr. top. 5842/11 s-a dezmembrat, rămânând în CF nr. 5878 O doar suprafața de 1124 mp, iar diferența a fost transformată în nr. cadastrale și s-au înscris în CF, iar dobânditorii ulteriori, chemați în judecată de reclamantă, sunt cumpărători de bună-credință, cu titlu oneros, au dobândit imobilul prin cumpărare de la titularii titlului de proprietate.
Calea legală de urmat atâta timp cât imobilul fusese trecut în proprietatea Statului în baza Decr. 223/1974 este 10/2001, dar reclamanta nu a făcut în termenul legal nici un fel de notificare și nici alte demersuri pentru restituirea imobilului în cauză.
În raport de cele reținute, instanța a constatat că acțiunea reclamantei așa cum a fost extinsă și precizată nu este întemeiată. Cererea de intervenție în interes propriu, formulată de intervenientul, a considerat că este întemeiată, deoarece intervenientul a dovedit cu declarațiile martorilor și, cele susținute de el în cererea de intervenție formulată, reținând că vânzarea efectivă către, s-a făcut în anul 1944, data de la care folosește acel imobil - casă și teren de 40 ari.
A constatat că în anul 2004, s-a încheiat o nouă convenție între reclamantă și intervenient, prin care reclamanta a recunoscut vânzarea din anul 1944, deoarece s-au primit banii și a fost de acord cu întabularea terenului pe numele intervenientului, în calitatea lui de moștenitor al cumpărătoarei din anul 1944.
Din declarațiile martorilor audiați, prima instanță a mai reținut că fam., a folosit întregul imobil în mod continuu și netulburat până în anul 2000, când s-a întabulat primul titlu de proprietate emis, terenul atribuit la 18/91 fiind apoi îngrădit, iar suprafața rămasă liberă, de 1124 mp, a continuat să fie folosită de fam..
A mai precizat că la data a fost naționalizat imobilul, în anul 1977, cumpărătoarea, nu a avut nici un act autentic cu care să justifice vânzarea, vânzătoarea nu a putut-o confirma, fiind plecată în Ungaria, iar familia a plătit chirie la stat, pentru locuința pe care o folosea.
Astfel, casa fiind naționalizată în baza Decr. 223/1974 a fost cumpărată la 112/1995, situație de care a profitat, ea întabulându-și dreptul de proprietate și asupra terenului aferent casei cu nr. top. 5841/1, în suprafață de 374 mp, sub B 14.
A considerat că nu sânt îndeplinite condițiile pt. se constata prestația tabulară asupra terenului cumpărat de la reclamantă, pentru a putea pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, atâta timp cât reclamanta nu este proprietar tabular, mai mult nu există nici un act sub semnătură privată încheiat între cele două, vânzătoare și cumpărătoare.
A concluzionat că fam. folosește imobilul din anul 1944, în mod continuu și netulburat, a cumpărat casa și terenul aferent acesteia la 112/1995, iar din totalul obținut de la reclamanta, i-a mai rămas la dispoziție suprafața de 1124 mp, pe care o folosește și în prezent, si cum această suprafață este liberă, neatribuită, instanța a constata că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1846-1847 și urm. Civ.
Astfel, a constatat dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1124 mp din nr. top. 5842/11 din CF nr. 5878 O, cu titlu de uzucapiune, în favoarea antecesoarei intervenientului, def., si a dispus întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al acesteia.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, a obligat pârâta Primăria mun. O - Comisia Locală pt. Aplic. 18/91, la plata sumei de 690 lei cheltuieli de judecată în favoarea intervenientului.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal la data de 20.05.2008 reclamanta a declarat apel.
La data de 16.05.2008 pârâta Primăria municipiului O prin Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 a declarat apel învederând instanței că motivele apelului vor fi depuse până la primul termen de judecată.
Prin decizia civilă nr. 46/A din 16 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis ca fondat apelul civil introdus de apelanții Primăria Municipiului O - Comisia de aplicare a Lg.18/1991 și s-a respins apelul declarat de apelanta și a cererii de aderare la apel formulată de, în contradictoriu cu intimații, Prefectura județului B, Comisia Județeană de aplicarea Legii 18/1991 O și Consiliul Local O, împotriva sentinței civile nr. 1984/ 12.03.2008 pronunțată de Judecătoria Oradea, care a fost schimbată în parte, în sensul că s-a respins cererea de intervenție formulată de intervenientul.
Au fost menținute restul dispozițiilor.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele aspecte:
Instanța de apel a reținut că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, criticile aduse sentinței apelate de către Primăria municipiului O - Comisia de apl. Lg. 18/1991, fiind apreciate de instanță ca fiind întemeiate, deoarece, în conformitate cu prevederile art. 18 din Lg. 18/1991 republicată, terenurile din extravilan aduse sau preluate în orice alt mod, în patrimoniul cooperativei agricole de producție, de la cooperatori sau alte persoane care au decedat și nu au moștenitori, precum și terenurile pentru care nu s-au formulat cereri de restituire rămân la dispoziția comisiei de aplicare a Legii nr.18/91.
Astfel, terenul în suprafață de 4539. de sub 11, trecut în proprietatea Statului Român în baza Legii nr. 59/1974 și ca atare, în speță s-a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 18 din Lg. 18/1991.
Cu privire la regimul juridic al dobândirii unor drepturi reale asupra unui imobil prin uzucapiune, s-a reținut că a fost reglementat prin două categorii de norme.
Astfel, o primă categorie se regăsește în cartea a treia titlul 20 al Codului Civil, care se completează cu unele dispoziții alte 167/1958 privind prescripția achizitivă, norme ce au incidență numai în regimul în care a funcționat sistemul de publicitate imobiliară, bazat pe registru de transcripțiuni și inscripțiuni.
În regiunile supuse regimului de publicitate imobiliară prin vechile cărți funciare, uzucapiunea a operat în condițiile prevăzute de Decretul-lege nr. 115/1938 și în acest zone rolul uzucapiunii este mult mai redus, fiind astfel un mod excepțional de dobândire al proprietății, deoarece dreptul de proprietate în acest zone se dobândește numai prin întabulare.
Legea nr. 7/1996, referitoare la cadastru și publicitatea imobiliară a reglementat un singur sistem de publicitate imobiliară, la nivelul întregul țări, respectiv acel al cărților funciare, care nu se confundă cu cel anterior, iar în ceea ce privește uzucapiunea, el nu consacră cazurile speciale prevăzute de Decretul-lege nr. 115/1938 fiind aplicabilă uzucapiunea de drept comun, reglementează de Codul Civil.
Înscrierea drepturilor reale anterior adoptării acestei legii, respectiv înscrierea fără cauză legitimă prevăzută de art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938, precum și înscrierea imobilului a cărui proprietar tabular a decedat conform art. 28 din acest act normativ, își vor produce efectele la data înscrierilor, rațiunea acestei interpretări decurgând din soluțiile care au fost consacrate în mod expres prin dispozițiile tranzitorii cuprinse în diferite acte normative ce au reglementat prescripția achizitivă de-a lungul timpului, în diversele zone ale țării.
Astfel, referitor la Transilvania, potrivit art. 31 din Decretul -lege nr.389/43, prescripțiunile începute înainte de punerea în aplicare a acestei legi sunt cârmuite în ce privește natura, durata și efectele lor de dispozițiile legii sub care au început.
Deci, aceste dispoziții exprese, consacră principiul conform căruia prescripția achizitivă este guvernată de legea în vigoare la data la care a început posesia
Cum în speță uzucapiunea invocată, a început să curgă sub regimul Decretului-lege nr. 115/1938, acest act normativ s-a apreciat de tribunal că este aplicabil și nu dispozițiile Codului civil, în speță nefiind îndeplinite prevederile de art. 27 și 28, motiv pentru care apelul a fost admis, iar cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul a fost respinsă respinsă.
Terenul în discuție raportat la cele arătate mai sus a rămas la dispoziția Comisiei Locale de aplicare a Legii nr.18/1991, conform evidențelor cadastrului general, iar titlurile de proprietate fiind legal emise neexistând nici un motiv pentru anularea lor.
Criticile aduse sentinței apelate, de către apelanta, cât și cele formulate prin cererea de aderare la apel, formulată de numitul, s-au apreciat a fi nefondate, deoarece cele două titluri de proprietate a căror anulare se solicită, au fost corect și legal eliberate, fiind temeinice și legale, neexistând nici un motiv pentru anularea acestora.
Imobilul din litigiu, cuprins în CF nr. 5878 O, a format obiectul unei moșteniri în anul 1977, moștenire în urma căreia apelanta reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare și fiica acesteia, au fost întabulate prin Încheierea CF nr. 460/1977, sub B 9,10.
Astfel, imobilul din litigiu, a fost întabulat în favoarea Statului Român, în condițiile art. 13 alin.4 din Legea nr. 59/1974 - teren în suprafață de 4539 mp, identificat cu nr. top. 5841/1 și 5842/11, și ca urmare a faptului că moștenitoarele, respectiv apelanta și fiica acesteia, aveau domiciliul în Ungaria, în baza Deciziei 171 din mai 1977, casa a trecut în proprietatea Statului Român, potrivit prevederilor Decretului nr. 223/1974, Statul fiind întabulat sub B 13.
Susținerile apelantei, în sensul că trecerea terenurilor în proprietatea Statului Român, în condițiile Legii nr. 59/1974, nu se putea realiza, deoarece transmiterea dreptului de proprietate avusese loc prin moștenire și nu pe bază de contract oneros sau gratuit, s-a apreciat că nu corespund realității, deoarece, așa cum a reținut și instanța de fond, moștenirea nu era singura excepție de la trecerea terenurilor în proprietatea Statului Român, ci era singura excepție ca modalitate de dobândire a terenurilor agricole, potrivit art. 44 din 59/1974.
Astfel, în anul 1977, când s-a făcut moștenirea după - proprietarul de carte funciară, ale cărui moștenitoare au fost apelanta și fiica sa, atât defunctul, cât și moștenitoarele, locuiau deja în Ungaria, și în această situație, s-au aplicat prevederile art. 13 alin.3 și 4 din 59/1974, care menționau că "terenurile de orice fel aparținând persoanelor care, având domiciliul în, părăsesc definitiv țara, trec fără plată în proprietatea statului. Prevederile alineatului precedent se aplică și în cazul terenurilor moștenite de persoanele care nu au domiciliul în ".
Pe de altă parte s-a reținut că trecerea terenului în proprietatea Statului, s-a făcut cu respectarea prevederilor legale în vigoare la acea dată, reținându-se că în cauză, nu erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 58/1974, cum susține apelanta, deoarece, în primul rând nr. top. 5842/11 figurează în CF nr. 5878 O, ca teren agricol, nu ca grădină aferentă casei, iar prevederile art. 13 alin.4 din 59/1974, ca temei legal al trecerii terenului la Statul Român, se referă la toate categoriile de terenuri, nu doar la unele anume.
Ulterior, terenul a făcut obiectul Legii nr.18/91, fiind emise titlurile de proprietate nr. 3325/1999 și nr. 4218/2004, în favoarea numiților și, respectiv, iar terenurile au fost atribuite prin compensare, pe alte amplasamente, pentru persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate, din suprafețele aflate la dispoziția comisiei, nesolicitate de foștii proprietari ori de moștenitorii acestora, în interiorul termenelor legale.
În condițiile arătate, cele două titluri de proprietate a căror anulare se solicită, au fost corect și legal eliberate, fiind temeinice și legale, neexistând nici un motiv pentru anularea acestora, cu atât mai mult cu cât inclusiv dispozițiile 247/2005, menționează în mod expres că titlurile de proprietate eliberate deja cu respectarea dispozițiilor legale, rămân valabile.
Nu lipsit de importanță s-a apreciat a fi și faptul că aceste terenurile cuprinse în cele două titluri de proprietate, au făcut obiectul unor transmisiuni ulterioare, iar dobânditorii ulteriori, chemați în judecată de reclamanta apelanta, sunt cumpărători de bună-credință, cu titlu oneros.
Față de cele reținute, tribunalul a admis ca fondat apelul declarat de apelanta Primăria municipiului O - Comisia de aplicare Legii nr.18/1991, în sensul celor arătate în dispozitiv.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate, motiv pentru care nu s-au acordat.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs recurenta reclamantă și recurentul intervenient, recursurile fiind formulate în termenul legal.
Recurenta solicită admiterea recursului formulat și modificarea în totalitate a deciziei recurate, și în fond admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată și respingerea cererii de intervenție, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare recurenta critică decizia instanței de apel pentru motive de nelegalitate și netemeinicie arătând în acest sens că în mod greșit instanțele au înlăturat toate apărările invocate cu privire la nelegalitatea titlurilor de proprietate, aspectele reținute de instanța de apel, privind incidența dispozițiilor art. 13 al. 3 și 4 din Legea nr. 59/1974, cu ocazia preluării terenului fiind în contradicție cu legislația în vigoare deoarece terenul în litigiu nu este teren agricol astfel că, în mod nelegal a fost reconstituit în favoarea altor persoane.
Menționează că a solicitat acest imobil și în temeiul Legii nr. 247/2005, cererea nefiindu-i soluționată. Învederează că antecesorii săi nu au intrat cu teren în CAP, astfel că în mod greșit se reține de către instanța de fond și de apel că acest teren este teren agricol căruia i se aplică dispozițiile Legii nr. 18/1991.
În drept sunt invocate prevederile art. 304 pct.9 și următoarele Cod procedură civilă.
Recurentul intervenient prin recursul formulat solicită admiterea recursului și desființarea în totalitate a deciziei pronunțate în apel cu consecința menținerii în totalitate a hotărârii pronunțate de instanța de fond, respectiv a sentinței civile nr. 1984/2008 prin care i s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru suprafața de 1124 mp. cu titlu de uzucapiune. În subsidiar solicită desființarea în totalitate a deciziei pronunțate în apel și admiterea în întregime a acțiunii formulate și precizate, cu cheltuieli de judecată în apel și în recurs.
În motivare arată recurentul că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7,8 și 9, greșit reținând instanța de apel că uzucapiunea a început sub regimul Legii nr. 115/1938, întrucât această lege nu era în vigoare la data începerii posesiunii, respectiv în 1944-1945, intrând în vigoare doar prin Legea nr. 241/1947, astfel că înainte de apariția acestei legi se aplică dispozițiile Codului civil, respectiv dispozițiile art. 1846 și 1847.
Astfel, antecesoarea sa, defuncta, a cumpărat în anul 1944 imobilul în litigiu, transferul dreptului de proprietate nefiind întabulat în cartea funciară, întrucât actul provizoriu încheiat în 1944 s-a pierdut datorită împrejurărilor determinate de război, iar cumpărătorii nu au mai deținut nici un act care să ateste faptul cumpărării.
Posesia a fost exercitată însă, asupra imobilului din litigiu începând cu anul 1944 până în 2000 în mod continuu și neîntrerupt și sub nume de proprietar, din anul 2000, folosința fiind exercitată doar asupra suprafeței de 1129 mp. urmare a eliberării titlurilor de proprietate contestate în prezenta cauză.
Menționează că în mod eronat a fost întabulat Statul Român sub 1 ca și dobânditor în condițiile Legii nr. 59/1974, cu ocazia întabulării certificatului de moștenitor nr. 8552/1956, întrucât trecerea terenului în proprietatea Statului Român în condițiile Legii nr. 58 și 59/1974 nu se putea realiza transmiterea dreptului de proprietate făcându-se, la acea dată pe cale de succesiune și nu pe cale de contract oneros sau gratuit. Pe de altă parte, trecerea în proprietatea Statului a terenurilor aferente caselor de locuit nu se putea realiza decât în condițiile Legii nr. 58/1974, și nu în condițiile Legii nr. 59/1974.
În ceea ce privește aplicarea regimului Legii nr. 18/1991 asupra imobilului în litigiu arată că, din întabulările chiar greșit efectuate sub 1 în anul 1977, rezultă că terenul nu a fost cooperativizat, dimpotrivă fiind întabulat Statul Român. De altfel, terenul nici nu putea fi cooperativizat având în vedere că proprietarii tabulari erau cetățeni și nu au locuit pe teritoriul României niciodată și nici nu puteau întra în cu acest teren, sens în care nu se putea elibera titlul de proprietate pentru o parte din teren în condițiile Legii nr. 18/1991.
Susține că în cazul subdobânditorilor nu poate opera în speță buna-credință prevăzută de Codul civil întrucât în momentul eliberării titlului de proprietate, respectiv al încheierii contractului de vânzare-cumpărare terenul era folosit în întregime de familia.
Deși legal citați intimații nu și-au precizat poziția asupra recursurilor.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu instanța reține următoarele:
Criticile aduse deciziei de către recurenta reclamantă, respectiv de către recurentul intervenient privind dispozițiile legale în baza cărora putea fi preluat imobilul de către Statul Român, respectiv greșita întabulare a Statului asupra imobilului din litigiu, în temeiul Legii nr. 59/1974, sunt apreciate ca nefondate, în mod corect reținând instanțele că, la momentul preluării trecerea terenului în proprietatea Statului Român s-a făcut cu respectarea prevederilor legale în vigoare la acea dată.
Astfel, în anul 1977-când s-a făcut moștenirea după defunctul - proprietarul de carte funciară- moștenitoarele acestuia (reclamanta și fiica acesteia) aveau domiciliul în Ungaria, unde și locuiau, preluarea imobilului de către Statul Român realizându-se, astfel, în condițiile art. 13 al. 3 și 4 din Legea nr. 59/1974, potrivit cărora, terenurile de orice fel aparținând persoanelor care, având domiciliul în părăsesc definitiv țara, trec fără plată în proprietatea Statului Român, prevederile acestui alineat aplicându-se și în cazul terenurilor moștenite de către persoanele care nu au domiciliul în România.
De altfel, în speță, reclamanta recurentă contestă doar temeiul de drept ce a stat la baza întabulării Statului Român, invocând în acest sens că trecerea în proprietatea Statului Român nu se putea realiza decât în baza Legii nr. 58/1974, menționând totodată, în cuprinsul acțiunii că a înstrăinat întregul imobil prin contract provizoriu către antecesoarea intervenientului, astfel că demersurile efectuate au vizat obținerea Ordinului prefectului în favoarea sa sau a antecesoarei intervenientului -avându-se în vedere înțelegerea anterioară dintre părți- astfel că analiza instanței se limitează la aceste cereri.
Corect reține instanța de apel că dispozițiile Legii nr. 58/1974 invocate de reclamantă, ca putând constitui singurul temei legal cu ocazia preluării, nu erau aplicabile în condițiile în care imobilul preluat figura înscris în cartea funciară ca teren agricol, iar dispozițiile art. 13 al. 4 din Legea nr. 59/1974 se referă la toate categoriile de terenuri astfel că, indiferent de natura imobilului din litigiu aceste dispoziții legale puteau constitui temei pentru preluarea în favoarea Statului Român.
În ce privește titlurile de proprietate având nr. 3325/1999 și 4218/2004 se reține că o parte din terenul în litigiu a fost atribuit prin aceste titluri, prin compensare, din terenurile aflate la dispoziția comisiei pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, neexistând temeiuri pentru anularea acestor titluri, raportat și la dispozițiile Legii nr. 247/2005 potrivit cărora titlurile de proprietate eliberate deja cu respectarea dispozițiilor legale, rămân valabile.
Împrejurarea că terenul a fost întabulat pe Statul Român fără a exista mențiunea că a fost cooperativizat nu atrage nulitatea celor două titluri pe considerentul că nu puteau fi aplicate dispozițiile Legii nr. 18/1991, întrucât aceste terenuri au rămas la dispoziția comisiei locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, conform art. 18 din lege, putând forma astfel obiect al reconstituirii.
În consecință, apreciindu-se ca legale și temeinice titlurile de proprietate emise pentru o parte din terenul în litigiu și actele subsecvente încheiate cu titlu oneros, urmează a fi menținute.
În ce privește însă diferența de teren ce nu a fost reconstituită în baza Legii nr. 18/1991, respectiv suprafața de 1124 mp. se apreciază ca netemeinică și nelegală decizia pronunțată de instanța de apel, în sensul respingerii cererii formulate de intervenient privind constatarea dreptului său de proprietate asupra terenului mai sus menționat cu titlu de uzucapiune.
Astfel, așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, respectiv depozițiile martorilor și, între reclamantă și antecesoarea intervenientului a intervenit, în anul 1944 o convenție în baza căreia imobilul în litigiu a fost înstrăinat în favoarea antecesoarei intervenientului dată de la care imobilul se află în posesia continuă și neîntreruptă a familiei intervenientului, acesta folosind imobilul sub nume de proprietar.
De altfel și reclamanta menționează inițial, în cuprinsul cererii de chemare în judecată că s-a încheiat această convenție, și chiar dacă ulterior, pe parcursul dezbaterilor a revenit asupra mențiunilor anterioare, se reține ca relevante și convenția încheiată în anul 2004 între reclamantă și intervenient prin care reclamanta recunoaște vânzarea din 1944 și faptul că a primit prețul la acea dată.
Într-adevăr actul scris nu mai există în prezent, neputând fi astfel îndeplinite condițiile pentru a se pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, relevantă fiind însă data la care a avut loc înțelegerea și de la care cumpărătorii au intrat în posesia imobilului, dată de la care începe să curgă și termenul pentru prescripția achizitivă.
În speță, așa cum mai sus s-a reținut, familia intervenientului a folosit imobilul în litigiu, în întregime, din anul 1994 până în anul 2000 când s-a diminuat suprafața terenului urmare a eliberării titlurilor de proprietate, posesia fiind exercitată pentru această perioadă în mod continuu și netulburat, sub nume de proprietar, astfel că în mod temeinic și legal reține instanța de fond că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1846-1847 și următoarele Cod civil, constatând în consecință dreptul de proprietate, cu titlu de uzucapiune asupra suprafeței de 1124 mp. din imobilul cu nr. top. 5842/1 în favoarea antecesoarei intervenientului.
Greșit reține instanța de apel că uzucapiunea invocată de intervenient a început să curgă sub regimul Decretului-lege nr. 115/1938, astfel că aceste dispoziții sunt incidente și nu dispozițiile Codului civil, întrucât raportat la momentul începerii posesiei (anul 1944) Decretul-lege nr.115/1938 nu era în vigoare, aceste dispoziții legale intrând în vigoare în anul 1947 prin Legea nr. 241/1947), dată până la care au fost aplicabile și în Transilvania dispozițiile Codului civil, astfel că în mod corect au fost analizate de către instanța de fond cererile privind uzucapiunea prin raportare la îndeplinirea condițiilor prevăzute de Codul civil, dispoziții incidente în cauză.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, instanța va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta reclamantă și va admite recursul formulat de recurentul intervenient, modificând decizia recurată, în sensul respingerii ca nefondat și a apelului formulat de apelanta Primăria Municipiului O-Comisia de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 18/1991, cu consecința menținerii în totalitate a sentinței civile nr. 1984/12 martie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea, ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenta reclamantăprin mandatar, cu domiciliul procesual ales în O, Parcul, nr. 1,. 2, județul
Admite ca fondat recursul civil introdus de recurentul intervenient, domiciliat în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți, domiciliată în, nr. 163, județul B, domiciliată în O,-, -.1,. A,. 24, județul B, domiciliată în O,str. -, nr. 11, -.7,. 16, județul B, ambii domiciliați în O, str. -, nr. 1, -..A,.12, județul B, domiciliat în O,str. -, nr. 31, -.55,. 29, județul B, domiciliat în, nr. 200, județul S, domiciliată în Ip, nr. 3. județul S, domiciliat în O,str. -. -, nr. 35, - 27,.16, județul B, domiciliată în O,str. -, -27,. 16, județul B, PRIMĂRIA, PREFECTURA județului, COMISIA LOCALĂ O PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991, COMISIA JUDEȚEANĂ B DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991, CONSILIUL LOCAL O, împotriva deciziei civile nr. 46/A din 16 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte în sensul că:
Respinge ca nefondat și apelul formulat de apelanta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O- Comisia de aplicare a Legii nr. 15/1991, menținând dispoziția de respingere a apelului formulat de apelanta și cererea de aderare la apel, împotriva sentinței civile nr. 1984 din 12 martie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea.
Menține în totalitate sentința civilă nr. 1984 din 12 martie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea ca legală și temeinică.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 3 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecător fond -
- judecători apel -
- redactat decizie - judecător - 22.02.2010
- dactilografiat grefier - 23.02.2010 - 19 ex.
-comunicat - 24.02.2010- 17 ex.
-prin mandatar, cu domiciliul procesual ales în O, Parcul, nr. 1,. 2, județul B
-, domiciliat în O,str. -, nr. 2, județul
-, domiciliată în, nr. 163, județul
-, domiciliată în O,-, -.1,. A,. 24, județul
-, domiciliată în O,str. -, nr. 11, -.7,. 16, județul
-
-, ambii domiciliați în O, str. -, nr. 1, -..A,.12, județul
-, domiciliat în O,str. -, nr. 31, -.55,. 29, județul
-, domiciliat în, nr. 200, județul
-, domiciliată în Ip, nr. 3. județul
-, domiciliat în O,str. -. -, nr. 35, - 27,.16, județul B
-, domiciliată în O,str. -, -27,. 16, județul
- PRIMĂRIA
- PREFECTURA județului
- COMISIA LOCALĂ O PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991
- COMISIA JUDEȚEANĂ B DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991
- CONSILIUL LOCAL
Președinte:Felicia ToaderJudecători:Felicia Toader, Doina Măduța, Viorel Pantea
