Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 2173/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2173/R/2008

Ședința publică din 5 noiembrie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Laura Dima

JUDECĂTOR 2: Ioan Daniel Chiș

JUDECĂTOR 3: Lucia

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ împotriva sentinței civile nr. 1544 din 1 septembrie 2008 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanta și pe pârâții INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ S, DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ S, CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, având ca obiect litigiu de muncă - acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în cauză, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 21 octombrie 2008, prin registratura instanței, reclamanta intimată a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

De asemenea, se constată că la data de 27 octombrie 2008, prin registratura instanței, pârâta intimată Direcția de Muncă și Protecție Socială S a depus la dosar un script prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2.proc.civ.

Totodată, se constată că la data de 4 noiembrie 2008, pârâtul recurent MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SĂLAJa trimis prin fax adresa nr. 1/22933/1154/2008 a Consiliului Superior al Magistraturii - Direcția Resurse Umane și Organizate pentru a fi avută în vedere la soluționarea cauzei.

Se mai constată că pârâtul recurent MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SĂLAJ prin memoriul de recurs solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2.proc.civ.

Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

CURTEA:

Deliberând constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1544 din data de 1 septembrie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL SĂLAJ în dosarul nr-, s-a admis acțiunea reclamantei, împotriva pârâților Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă S, Direcția de Muncă și Protecție Socială S, Casa de Pensii S și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SĂLAJ, s-a constatat că în perioada 1 aprilie 1991 - 1 aprilie 1997 reclamanta a desfășurat activitate de consilier juridic, această perioadă constituind vechime în muncă juridică, s-a constatat că reclamanta a îndeplinit condițiile legale pentru a se putea pensiona la cerere, ca și magistrat, în condițiile prevăzute de art. 82 din Legea nr. 97 din 14 aprilie 2008.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, reclamanta este numită în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SĂLAJ.

După cum reiese din adeverința nr. 835/21.04.2008, reclamanta a fost angajată a pârâtei de rândul II în funcția de execuție de consilier juridic, respectiv consilier juridic principal, desfășurându-și activitatea în cadrul serviciului " Legislația muncii " în perioada 16.11.1988 - 01.04.1997 ( 39 dosar fond ).

Deși pentru perioada 01.04.1991 ( 35 dosar fond ) - 01.06.2000 ( 42 dosar fond ) în carnetul de muncă al reclamantei au fost înscrise la rubrica funcții mențiunile de referent sau inspector, din adeverințele emise de pârâta de rândul II ( 9, 10, 14, 15 ) a reieșit faptul că aceasta a ocupat o funcție de specialitate juridică, respectiv jurist.

Potrivit art. 86 din Legea nr. 97/2008 " constituie vechime în magistratură perioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin.(1) sau magistratul asistent a îndeplinit funcțiile de judecător, procuror, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, magistrat asistent, auditor de justiție, judecător financiar, judecător financiar inspector, procuror financiar, procuror financiar inspector, consilier și consilieri de conturi în secția jurisdicțională a Curții de Conturi, grefier cu studii superioare juridice sau personal de specialitate juridică prevăzută la art. 87 alin.(1) precum și perioada în care a fost avocat, notar, asistent judiciar, cadru didactic în învățământul juridic superior acreditat, jurisconsult, consilier juridic, ofițer de poliție judiciară cu studii superioare juridice, expert criminalist cu studii superioare juridice autorizat potrivit legii, personal de probațiune cu studii superioare juridice sau care a îndeplinit funcții de specialitate juridică în Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române, Institutul Român pentru Drepturile Omului, în Parlament sau în aparatul acestuia ori în cadrul Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatul Poporului, Curții de Conturi, Consiliul Legislativ.

Vechimea în magistratură se stabilește potrivit art. 86 din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 104 alin. 1 din aceeași lege, care prevede că judecătorii și procurorii în funcție care au beneficiat de vechime în magistratură, potrivit Legii nr. 92/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, își păstrează această vechime.

În sistemul Legii nr. 92/1992, s-a considerat vechime în magistratură și perioada în care o persoană a exercitat o funcție de specialitate juridică (alta decât aceea de jurisconsult sau consilier juridic - acestea fiind enumerate expres și distinct de către textul art. 44 din Legea nr. 92/1992) în cadrul unui organ al administrației publice. De asemenea, tranșele de vechime în magistratură dobândite de judecătorii și procurorii în funcție în temeiul dispoziției legale enunțate rămân drepturi câștigate pentru aceștia chiar dacă Legea nr. 303/2004 nu mai include în noțiunea de vechime în magistratură aceste perioade, în temeiul art. 104 alin. 1 din acest ultim act normativ.

Prin urmare, instanța a constatat că în perioada 01.04.1991 - 01.04.1997 reclamanta a desfășurat activitate de consilier juridic, această perioadă constituind vechime în muncă juridică.

În consecință, având în vedere acest aspect, înscrierile din carnetul de muncă al reclamantei ( 28 - 45 dosar fond ) precum și prevederile art. 82 din Legea nr. 97/2008, instanța a constatat că reclamanta îndeplinește condițiile legale pentru a se putea pensiona la cerere și a beneficia de pensie de serviciu.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SĂLAJ în termenul legal, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile și respingerea acțiunii ca inadmisibilă, precum și judecarea cauzei în lipsa sa.

În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul a arătat că, potrivit art. 86 din Legea nr. 97/2008 " constituie vechime în magistratură perioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1 ) sau magistratul - asistent a îndeplinit funcțiile de judecător, procuror, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, magistrat asistent, auditor de justiție, judecător financiar, judecător financiar inspector, procuror financiar, procuror financiar inspector, consilier și consilieri de conturi în secția jurisdicțională a Curții de Conturi, grefier cu studii superioare juridice sau personal de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. 1 precum și perioada în care a fost avocat, notar, asistent judiciar, cadru didactic în învățământul juridic superior acreditat, jurisconsult, consilier juridic, ofițer de poliție judiciară cu studii superioare juridice, expert criminalist cu studii superioare juridice, autorizat potrivit legii personal de probațiune cu studii superioare juridice sau care a îndeplinit funcții de specialitate juridică în Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române, Institutul Român pentru Drepturile Omului, în Parlament sau în aparatul acestuia ori în cadrul Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatul Poporului, Curții de Conturi, Consiliul Legislativ ".

Potrivit înscrierilor în cartea de muncă, reclamanta a îndeplinit în perioada 01.04.1991 și 01.04.1997 funcția de referent, respectiv inspector de specialitate, consilier gradul 1, consilier gradul l A, șef serviciu, funcții care nu se regăsesc în prevederile art. 86 din Legea 97/2008 unde sunt nominalizate expres și limitativ funcțiile ce constituie vechime în magistratură.

Din aceste motive, reclamanta nu îndeplinește condițiile legale pentru a se pensiona la cerere ca și magistrat, în condițiile prevăzute de art. 82 din Legea nr. 97/2008.

În drept s-au invocat art. 3041și 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL SĂLAJ și menținerea sentinței civile nr. 1544 din 1 septembrie 2008 Tribunalului Sălaj ca temeinică și legală

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Curtea reține următoarele:

Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și HG 263 din 31 martie 2005 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu din <LLNK 12004 303 10 201 0 18>Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților, cu modificările ulterioare, și din <LLNK 11992 47 11 211 0 17>Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată prevăd o procedură specială pentru acordarea pensiei de serviciu magistraților.

Astfel, art. 85 alin. (3) din Legea 303/2004 stipulează că "cererile de pensionare formulate de judecătorii și procurorii în activitate pentru acordarea pensiei de serviciu prevăzute de prezenta lege se depun la casa teritorială de pensii competentă".

De asemenea, art. 16 alin. (1) din HG 263 din 31 martie 2005 prevede că "dosarul de pensie trebuie să cuprindă:

a) actele necesare stabilirii pensiei conform prevederilor <LLNK 12000 19 10 201 0 17>Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, prevăzute în normele de aplicare a acestei legi, aprobate prin <LLNK 12001 340 50BD01 0 64>Ordinul ministrului muncii și solidarității sociale nr. 340/2001, cu modificările și completările ulterioare;

b) adeverința-tip pentru pensia de serviciu, conform anexei nr. 1 la prezentele norme, întocmită de ultima unitate angajatoare, care va cuprinde vechimea în magistratură și venitul brut realizat în ultima lună de activitate anterioară datei pensionării".

Art. 24 din același act normativ prevede în mod expres că "răspunderea cu privire la stabilirea venitului brut și a vechimii în magistratură revine instituției care eliberează adeverința-tip".

Reclamanta nu a respectat această procedură și deși a chemat în judecată MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SĂLAJ, ultima unitate angajatoare, nu a solicitat obligarea acestuia să îi emită adeverința tip prevăzută de lege, pe baza căreia pârâta Casa Județeană de Pensii să îi emită decizia de pensionare. Cât timp nu s-a emis o adeverință potrivit solicitărilor reclamantei, iar aceasta nu a fost comunicată pârâtei casa de pensii reclamanta nu poate solicita cele formulate prin acțiunea sa și de fapt nici nu este îndreptățită să cheme în judecată casa de pensii deoarece nu există dovada unui refuz al casei de pensii de a emite o nouă decizie iar dreptul nu este litigios.

Această rocedura p. prevăzută este una specială și nu se poate solicita stabilirea unor drepturi ce decurg din această procedură fără ca în prealabil să fi fost urmată în sensul stabilit de lege.

Nu se poate admite ca pentru prima dată în cadrul unei contestații formulate direct în instanță să se solicite stabilirea drepturilor ce decurg din contestarea indirectă a unei decizii de pensionare fără ca aceasta să fi fost făcută prin procedura specifică prevăzută de dispozițiile legale menționate anterior, care se completează cu art. 86 - 88 din Legea nr. 19/2000 căci în acest fel s-ar admite eludarea termenului și a procedurii astfel stabilite, dacă s-ar admite că este opțională.

În situația în care nu s-ar urma procedura instanța s-ar substitui organului administrativ, ceea ce nu poate fi admis deoarece atribuțiile instanței sunt de control în ce privește aplicarea corectă a dispozițiilor legale de către organul administrativ iar nu de efectuare a procedurii administrative în locul pârâtei Casa Județeană de Pensii

Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că prima instanță nu a aplicat corect dispozițiile legale menționate anterior, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

De asemenea, Curtea reține că în mod nelegal prima instanță a admis acțiunea fără să respecte prevederile art. 111 Cod procedură civilă, în condițiile în care reclamanta avea în mod evident posibilitatea să formuleze o acțiune în realizare, situație în care acțiunea în constatare este inadmisibilă.

În consecință, n temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și 3, art. 299 și urm. art. 3041Cod procedură civilă, curtea urmează să admită recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SĂLAJ împotriva sentinței civile nr. 1544 din 01 septembrie 2008 Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în tot în sensul că se va respinge acțiunea formulată de reclamanta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SĂLAJ împotriva sentinței civile nr. 1544 din 01 septembrie 2008 Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în tot în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 05 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - - -

RED. /DACT.

3 EX./05.12.2008.

JUD.FOND., -.

Președinte:Laura Dima
Judecători:Laura Dima, Ioan Daniel Chiș, Lucia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 2173/2008. Curtea de Apel Cluj