Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 238/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(1599/2009)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR. 238

Ședința publică din 22.02.2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Ioana Buzea

JUDECĂTOR 2: Doinița Mihalcea

JUDECĂTOR 3: Daniela Adriana

Grefier -

- XX -

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă, împotriva încheierii de ședință din 3.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă 2010

La apelul nominal se prezintă avocații, în calitate de reprezentant al recurentei reclamante, în baza împuternicirii avocațiale nr. 64087/2009, eliberată de Baroul București, respectiv, în calitate de reprezentant al intimatei pârâte 2010, în baza împuternicirii avocațiale nr. 09/2009, eliberată de Baroul București.

Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, după care:

Avocatul intimatei depune la dosar întâmpinare și solicită ca instanța să o aibă în vedere ca și note scrise, având în vedere că nu a formulat-o în termen legal.

Părțile arată că nu au alte cereri sau probe de solicitat.

Având în vedere faptul că nu se solicită administrarea de probe, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Avocatul recurentei reclamante solicită admiterea cererii de recurs astfel cum a fost formulată.

Solicită a se observa că încheierea de ședință atacată nu a fost motivată decât generic, iar soluția instanței de a suspenda judecata este lipsită de temei legal, având în vedere că între acest dosar și dosarul nr- al Judecătoriei sectorului 6 B nu există legătură de cauzalitate, nefiind îndeplinite cerințele art. 244 privind suspendarea.

Solicită, în consecință, casarea încheierii de ședință din 3.03.2009 și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății în apel.

Solicită și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxele de timbru.

Avocatul intimatei pârâte 2010 solicită respingerea cererii de recurs, ca nefondată și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală.

Apreciază că, în mod corect, la pronunțarea încheierii de ședință atacate, instanța a avut în vedere că acest litigiu atârnă în tot de modul de soluționare a dosarului nr-, în care s-a respins apelul formulat de, menținându-se ca valabil contractul de închiriere contestat de aceasta pentru inopozabilitate.

Consideră că trebuie lămurită mai întâi problema valabilității contractului și de-abia după aceea să se discute opozabilitatea față de recurenta.

Solicită, așadar, menținerea măsurii suspendării judecății, cu mențiunea că înțelege să solicite cheltuielile de judecată pe cale separată.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin încheierea pronunțată la data de 03.03.2009, Tribunalul București Secția a Va Civilă, a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. 1 suspendarea judecării apelului declarat de apelanta pârâtă 2010 L împotriva sentinței civile nr. 162 din 15.01.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B până la soluționarea irevocabilă a acțiunii înregistrate în dosarul cu nr. 8569/2005 al Judecătoriei Sector 6

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că, în dosarul cu nr. 8569/2005 al Judecătoriei Sector 6 B, care nu a fost soluționat irevocabil, reclamanta a chemat în judecată pârâtele și 2010 SRL, solicitând să se constate nulitatea absolută a contractelor de închiriere nr. -/06.07.2001 și cu nr. -/20.08.2001, încheiate cu privire la folosința imobilului din-, sector 6.

În prezentul litigiu, mai arată Tribunalul, instanța a fost învestită cu acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei 2010 SRL, prin care să se constate inopozabilitatea contractului de închiriere nr. -/06.07.2001 față de reclamantă și, în consecință, să se dispună evacuarea pârâtei din imobilul închiriat, astfel că prezentul litigiu atârnă de soluția ce se va pronunța în acțiunea în nulitatea aceluiași contract de închiriere.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 din Codul d e procedură civilă arătând că, deși instanța arată generic că observă că există motivele de suspendare prevăzute de lege, nici o motivare suplimentară nu este făcută, astfel încât este imposibil de determinat ce anume a creat convingerea instanței în acest sens pentru ca aceasta să poată face obiectul controlului judiciar. În acest mod a fost încălcat dreptul la apărare al reclamantei.

Instanța de apel a aplicat greșit și dispozițiile legale deoarece, cauza care formează obiectul dosarului 8569 are ca obiect constatarea inopozabilității contractelor de închiriere față de reclamantă întrucât semnătura de pe acestea nu aparține unei terțe persoane, iar cauza de față are ca obiect constatarea inopozabilității acestor contracte reclamantei determinat de neînscrierea contractelor în cartea funciară.

Prin urmare, obiectului litigiului nu îl constituie formarea contractului, care ar fi avut relevanță dacă reclamanta ar fi solicitat radierea sarcinii, de exemplu, ci inexistența înregistrării în cartea funciară a unor drepturi privind folosința și consecințele ce decurg din aceasta.

Recursul este nefondat.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs susținute recurenta reclamantă, Curtea constată că, prin sentința care face obiectul apelului a cărui judecată a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 244 din Codul d e procedură civilă, prima instanță a admis acțiunea în constatare formulată de reclamanta împotriva Pârâtei SRL și, constatând inopozabilitatea față de reclamantă a contractului de închiriere încheiat între autoarea reclamantei și pârâtă, a dispus evacuarea acesteia din urmă din imobilul din litigiu.

Așa cum corect a reținut Tribunalul, împrejurare în care nu se poate primi critica potrivit cu care hotărârea acestuia nu ar putea fi supusă controlului judiciar ca urmare a nemotivării sale, prin acțiunea care formează obiectul dosarului cu nr. 8569/2005 al Judecătoriei Sectorului 6 B reclamanta a solicitat în contradictoriu și cu pârâta din prezenta cauză nulitatea absolută a contractelor de închiriere încheiat de autoarea sa cu acești pârâți.

În mod corect Tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 244 din Codul d e procedură civilă deoarece soluția pe care o va primi acea cauză are înrâurire pentru cauza dedusă judecății sale fiind pusă în discuție legalitatea unor acte juridice care consfințesc drepturile locative ale părților litigante cu consecințe chiar și asupra înscrierii acestora în cartea funciară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta reclamantă împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 03.03.2009 de Tribunalul București Secția a Va Civilă în dosarul cu nr- în contradictoriu cu pârâta 2010

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.02.2010.

PREȘEDINTE; JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

/cs

Ex.2/25.03.2010

Tribunalul București Secția a VC ivilă

Jud.

Președinte:Ioana Buzea
Judecători:Ioana Buzea, Doinița Mihalcea, Daniela Adriana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 238/2010. Curtea de Apel Bucuresti