Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 242/2008. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 242

Ședința publică de la 11 iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Georgeta Buliga

JUDECĂTOR 2: Elena Gheorghiu

JUDECĂTOR 3: Cristina Văleanu

GREFIER: -

Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de, împotriva deciziei civile nr.76 din 04 februarie 2008 Tribunalului Iași; cauza având ca obiect cerere îndreptare a erorii materiale.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă av. pentru recurentul și av. tin pentru intimata SC SRL

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la al treilea termen de judecată.

Nefiind formulate cereri și constatându-se cauza în stare de judecată, se dă cuvântul părților.

Av. având cuvântul, se referă la faptul că recursul de față vizează o cerere de îndreptare a erorii materiale asupra unei greșeli de calcul cu privire la cheltuielile de judecată ce se cuvin părții în urma soluționării dosarului de fond nr-. De fapt, este o eroare privind calculul matematic al cheltuielilor de judecată. Conform actelor justificative:chitanțe, facturi, s-a dovedit, fără echivoc, faptul că recurentul a realizat cheltuieli ocazionate de desfășurarea procesului în cuatum de 3660 lei. Doar acordarea sumei de 2445 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în loc de 3660 lei, cât a suportat recurentul cu ocazia desfășurării procesului, nu poate fi considerată decât ca o eroare de calcul, motiv pentru care cere admiterea recursului, casarea hotărârii și pe fond admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale în sensul acordării cheltuielilor de judecată în totalitatea lor.

Av. solicită respingerea recursului și menținerea deciziei recurate. Consideră că nu poate fi vorba de o eroare materială privind calculul cheltuielilor de judecată. În mod corect au fost socotite și a rezultat suma de 2445 lei acordată. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Cauza rămânând în pronunțare, declarându-se dezbaterile închise, după deliberare;

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față:

Prin încheierea de ședință din 23 octombrie 2007 Judecătoriei Iași, s-a respins cererea de îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința civilă nr.3305 din 27.03.2007 a Judecătoriei Iași, cerere formulată de.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel, apel ce a fost respins prin decizia civilă nr.76 din 4 februarie 2008 Tribunalului Iași.

Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut în esență că au fost calculate corect cheltuielile de judecată în raport de valoarea pretențiilor acordate de instanță față de cele solicitate, respectiv taxă timbru, timbru judiciar, onorarii expert și avocat.

a formulat recurs împotriva deciziei tribunalului criticând-o pentru nelegalitate, deoarece nu s-au aplicat corect dispozițiile legale ce reglementează acordarea cheltuielilor de judecată. Arată recurentul că a solicitat și dovedit cu acte, că în limita admiterii cererii sale, i se cuvin cheltuieli de judecată totale de 3660 lei și nu 2445 lei cât au acordat instanțele, fără să motiveze acest calcul.

Recursul este fondat pentru considerentele la care ne vom referi în continuare:

Potrivit art.281 Cod procedură civilă erorile de calcul precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Pârâtul-reclamant a solicitat îndreptarea erorii de calcul a cheltuielilor de judecată, conform actelor existente la dosarul de fond 1574/2006 al Judecătoriei Iași.

Prin sentința civilă 3305 din 27.03.2007 a Judecătoriei Iași, pronunțată în dosarul 1574/2006, s-a respins acțiunea reclamantei-pârâte SC SRL în contradictor cu pârâtul și s-au admis în totalitate pretențiile formulate de reclamantul-pârât prin reconvențională, în contradictor cu reclamanta-pârâtă SC SRL, respectiv ca efect al rezoluțiunii contractului de vindere-cumpărare restituirea prețului de 245 mil. lei vechi (2450 lei noi) și 160 mil. lei vechi (1600 lei noi) daune.

Potrivit art.274 Cod procedură civilă partea ale cărei pretenții au fost admise în întregime are dreptul la restituirea tuturor cheltuielilor - dovedite ca efectiv făcute.

Pârâtul-reclamant a dovedit cu actele existente la dosarul de fond la 13, 16, 26, 27, 88 și 172 că a efectuat cheltuieli de judecată constând în taxă timbru, timbru judiciar, onorariu expert și onorariu avocat în sumă de 3660 lei și nu de 2445 lei cât au fost calculate prin sentința civilă 3305/2006, printr-o eroare de calcul.

Așa fiind, constatând eroarea de calcul și aplicarea incorectă a dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, se va admite recursul, modifică în tot decizia civilă 76/2008 a Tribunalului Iași și admițând apelul împotriva încheierii instanței de fond, se va îndrepta eroarea de calcul din dispozitivul sentinței civile 3305/2006, în sensul arătat.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Admite recursul formulat de împotriva deciziei civile nr.76 din 4 februarie 2008 Tribunalului Iași, pe care o modifică în tot.

Admite apelul formulat de petentul împotriva încheierii din 23.10.2007 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr-, încheiere pe care o schimbă în tot în sensul că:

Admite cererea formulată de petentul de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr.3305 din 27.03.2007 a Judecătoriei Iași în sensul că în loc de 2445 lei se va trece 3660 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11 iunie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași:

- -

-

Judecătoria Iași:

-

20.VI.2008.-

2 ex.-

Președinte:Georgeta Buliga
Judecători:Georgeta Buliga, Elena Gheorghiu, Cristina Văleanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 242/2008. Curtea de Apel Iasi