Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 25/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

Dosar nr.2310-/296/1994

DECIZIA CUVILĂ NR.25/2007-R

Ședința publică din 10 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia

- - - - JUDECĂTOR 3: Trif

- - - judecător

- - grefier

Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurentele și -ambele în calitate de moștenitoare ale def., domiciliate în S M, strada -,nr.:. județul S M în contradictoriu cu intimata reclamantă - -,și cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, județul S M, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, județul S M, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, județul S M, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, județul S M, împotriva deciziei civile nr.3/A din 11 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-,prin care a fost păstrată sentința civilă nr.2325 din 27 aprilie 1994, pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect: acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în cauză, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 4 lei, achitată prin chitanța nr.- din 10.07.2007 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, precum și faptul că, recurenta a depus la dosar înscrisuri, solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.2325/1994 pronunțată în dosar nr.2310/1994 al Judecătoriei Satu Marea fost admisă acțiunea reclamantei - - în contradictoriu cu pârâții Consiliul local, și dispunându-se dezmembrarea unor imobile și constatându-se faptul că reclamanta administrează terenuri pe care se află construcții conform dispozitivului hotărârii, dispunându-se înscrierea dreptului în CF.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că în baza unor documentații tehnice au fost create incinte construite aflate în administrarea reclamantei, motiv pentru care în baza art.111 Cod procedură civilă și HG nr.834/1991 acțiunea a fost admisă.

Împotriva acestei hotărâri la data de 5 februarie 2007 și au declarat recurs solicitând admiterea căii de atac promovate și casarea în parte a sentinței cu privire la terenul înscris în CF nr.355 sub nr.top.2936/1, 2937, 2941/1 și 2942/3 cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

S-a solicitat în temeiul art.404 ind.2 Cod procedură civilă să se dispună restabilirea situației anterioare, respectiv radierea înscrierilor din CF nr.3555 sub nr.top.2936/1, 2937, 2941/1 și 2942/3.

Prin decizia civilă nr.3/Ap din 11 mai 2007, Tribunalul Satu Marea respins apelul formulat de și împotriva sentinței civile nr.2325/1994 pronunțată în dosar nr.2310/1994 de Judecătoria Satu Mare ca fiind făcut de persoane fără calitate procesuală.

S-a constata că, prin încheierea din 4 mai 2007 tribunalul a recalificat calea de atac, constatând că în hotărârea atacată a fost indicată mențiunea că este supusă doar apelului, astfel, reținând că nu există nici un motiv legal pentru a reține incidența unei excepții de la principiul dublului grad de jurisdicție în control judiciar, tribunalul a stabilit că în mod nejustificat petentele au indicat în cerere calea de atac a recursului, hotărârea fiind supusă doar apelului.

Instanța de apel a reținut că, apelul a fost introdus de persoane fără calitate procesuală, excepție care justifică soluția adoptată.

Astfel, instanța de apel verificând raporturile procesuale statornicite între părți a constatat că nici apelantele și nici antecesoarele lor nu au fost chemate în judecată de către reclamanta - - în dosar nr.2310/1994 al Judecătoriei Satu Mare, condiții în care, acestor persoane nu li se poate recunoaște dreptul de a investi instanța de control judiciar pe calea apelului, ele rămânând pe deplin străine de cauză.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs și, solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii atacate, respingerea excepției privind lipsa calității procesuale invocată din oficiu de instanța de apel și retrimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Satu Mare.

În motivarea cererii de recurs, părțile recurente învederează următoarele:

-în mod greșit instanța a apreciat că recurentele nu au calitate procesuală în cauză, astfel calitatea procesuală pasivă în fond este dovedită de faptul că ele sunt moștenitoarele proprietarelor tabulare, numitele și, iar prin sentința atacată s-a dispus dezmembrarea terenului a cărei proprietare sunt acestea și intabularea reclamantei asupra terenului, ca atare proprietarele tabulare sau moștenitorii acestora au calitate procesuală pasivă, deoarece în contradictoriu cu titularul dreptului înscris în CF trebuie valorificat orice drept real asupra terenului de către alte persoane;

-instanța de apel nu s-a pronunțat asupra precizării pe care recurentele au depus-o la termenul din 4.05.2007, precizare care venea în justificarea calității procesuale pasive în fondul cauzei, legitimând astfel calitate lor procesuală în apel.

În drept sunt invocate dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.

Legal citate, părțile intimate nu și-au exprimat poziția față de recursul declarat în cauză.

Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:

Soluția tribunalului, de respingere a apelului declarat în cauză ca fiind făcut de persoane fără calitate procesuală, este legală, având în vedere că, dat fiind faptul că hotărârea civilă produce efecte relative, numai persoanele care au avut calitatea de parte în primă instanță pot să declare apel. În caz contrar, este evident că apelul trebuie respins ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală, cum în mod judicios a procedat instanța de apel prin decizia supusă recursului de față.

În speță, apelantele și nu au avut calitate de părți în procesul soluționat în primă instanță de Judecătoria Satu Mare prin pronunțarea sentinței civile nr.2325/1994 din 27 aprilie 1994, ele fiind astfel persoane străine de proces, situație în care, fără îndoială, că nu aveau legitimare procesuală activă în apel, astfel cum a statuat și tribunalul prin decizia recurată.

Împrejurarea reliefată de părțile recurente în sensul că ele sunt moștenitoarele proprietarelor tabulare nu este de natură a le conferi acestora calitate procesuală în apel, în condițiile în care nici acestea din urmă nu au compărut în procesul desfășurat în primă instanță, or este îndeobște cunoscut că pot avea calitatea de părți și succesorii în drepturi ai părților - deci ai persoanelor atrase în proces în primă instanță - ceea ce nu este cazul în speță.

Față de considerentele ce preced, instanța, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, decizia atacată urmând a fi păstrată în totul. Se va constata totodată că părțile intimate nu au solicitat a se face aplicarea prevederilor art.274 din Codul d e procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de și împotriva deciziei civile nr. 3/Ap din 11mai 2007, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 10 ianuarie 2008 .

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - -

Red.concept decizie - -

Data:15.01.2008

Jud.fond

Jud.apel /

dact.

data:18.01.2008

2 ex.

Președinte:Stan Aurelia Lenuța
Judecători:Stan Aurelia Lenuța, Moșincat Eugenia, Trif

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 25/2008. Curtea de Apel Oradea