Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 2516/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2516/R/2009
Ședința publică din 16 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTORI: Laura Dima, Sergiu Diaconescu Daniela Griga
- -
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul declarat de pârâta SC IMPORT EXPORT împotriva sentinței civile nr. 1162 din 04 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamantul, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul reclamantului intimat, avocat și reprezentantul pârâtei recurente SC Import Export SRL, avocat -, în substituirea avocatului titular, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, Curtea, din oficiu, pune în discuția părților prezente motivul de ordine publică privind excepția dreptului de a cere executarea silită a deciziei de imputare nr. 345 din 01.10.2001, emisă de SC Import Export SRL. Totodată, pune în vedere reprezentantului pârâtei recurente să depună la dosar notificările la care face referire prin concluziile scrise.
Reprezentantul pârâtei recurente arată că nu este în măsură să depună aceste notificări.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită respingerea excepției invocate de către instanță întrucât este o excepție cu caracter imperativ.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, pentru motivele invocate prin notele scrise, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită admiterea motivului de ordine publică invocat de către instanță. Pe fond solicită respingerea recursului, menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legal, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
La data de 04.05.2009, prin sentința civilă nr. 1162/2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, s-a dmis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC Import Export SRL și, în consecință, s-a constatat că raportul de muncă dintre reclamant si pârâtă a încetat la 13.12.2001.
A fost obligată pârâta să-i elibereze reclamantului adeverință din care să rezulte consimțământul pârâtei pentru radierea ipotecii constituite prin contractul de fidejusiune reală autentificat sub nr. 797/26.06.2001 la BNP scu.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, reclamantul a solicitat să se constate încetarea raporturilor de muncă dintre el si societatea pârâtă si să se dispună radierea ipotecii instituite in favoarea ei pe imobilul proprietatea sa. In motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a fost angajat la societatea pârâtă, încheind un contract de fidejusiune in anul 2001 prin care a garantat cu apartamentul proprietatea sa si a soției eventualele prejudicii.
Acțiunea a fost fondată si a fost admisă, potrivit art. 284. muncii.
Astfel din înscrisurile depuse la dosar, respectiv carnetul de muncă, a rezultat că reclamantul a fost angajat de societatea pârâtă în funcție de conducător auto până la 13.12.2001. Prin contractul de fidejusiune reală autentificat din 26.06.2001, reclamantul a garantat cu imobilul proprietatea sa si a șotiei eventualele prejudicii în baza Legii 22/1969. Această obligație a fost înscrisă în nr. - C-N sub C3.
Întrucât societatea pârâtă nu s-a opus admiterii acțiunii și nu a făcut dovada existentei vreunui prejudiciu cauzat de reclamant în exercitarea atribuțiilor de serviciu, precum și având în vedere dispozițiilor art. 287 din cu privire la sarcina probei care îi revenea pârâtului, acțiunea s-a admis.
În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC Import Export SRL, solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în subsidiar, rejudecând cauza pe fond să se pronunțe o decizie prin care să se respingă acțiunea introductivă.
În motivarea recursului aceasta arată că procedura de citare pentru judecata la fond nu a fost legal îndeplinită, în condițiile în care citarea s-a făcut la adresa din Câmpia,-, -.10, jud. C, deși adresa corectă a pârâtei-recurente este: Câmpia,- A, jud. C), astfel că a aflat întâmplător de existenta litigiului doar cu 3 zile înaintea primului și singurului termen de judecata.
Invocă, de asemenea, încălcarea dreptului la apărare prin faptul că, deși a formulat cerere de amânare a cauzei, cerere care a fost expediată prin fax, prima instanță a soluționat cauza fără a avea în vedere această solicitare.
Cu privire la fondul cauzei, învederează că încetarea raporturilor de munca dintre reclamant si subscrisa recurenta s-a datorat culpei reclamantului, acestuia fiindu-i desfăcut contractul de munca prin decizia nr. 367/13.12.2001.
Acesta a cauzat recurentei un prejudiciu în valoare de 1.348 mărci germane si 1.660.000 lei, prejudiciu care nici până astăzi nu a fost recuperat integral, deși pârâtul a fost convocat la conciliere directă și notificat în repetate rânduri pentru a rezolva acest diferend pe cale amiabila.
Prin întâmpinarea depusă, reclamantul intimat s-a opus admiterii recursului, arătând că motivele invocate de către recurentă sunt neîntemeiate ( 13).
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea a reținut următoarele:
Referitor la motivul de recurs prevăzut art. 304 pct. 5.proc.civ, în care se încadrează nelegarea citare a recurentei pârâte, respectiv încălcarea dreptului la apărare, se apreciază că acesta nu își găsește incidența în cauza dedusă judecății.
Astfel, se reține că ulterior înregistrării cererii reclamantului intimat pe rolul Tribunalului Cluj, s-a stabilit ca termen de judecată pentru fond data de 04.05.2009, pentru când au fost citate părțile la adresele indicate în acțiune.
Faptul că de la data încheierii contractului de fidejusiune și până la data promovării acțiunii au intervenit modificări privind sediul recurentei pârâte, nu este de natură să conducă la concluzia că aceasta nu a fost legal citată, în condițiile în care aceasta a luat la cunoștință despre existența procesului cu trei zile înaintea termenului de judecată, aspect care este confirmat chiar de către recurentă prin motivele de recurs.
Având în vedere natura cauzei deduse judecății, faptul că aceasta se soluționează de urgență, respectiv faptul că procedura de citare se consideră legal îndeplinită în măsura în care aceasta este realizată cu cel puțin 24 de ore înainte de termenul de judecată, conform art. 286 Codul Muncii, nu se poate reține că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită.
În ceea ce privește susținerea privitoare la încălcarea dreptului la apărare și aceasta se dovedește neîntemeiată. Luând la cunoștință de data primului termen de judecată cu cel puțin trei zile înainte, recurenta pârâtă avea posibilitatea să facă demersurile necesare în vederea asigurării apărării, inclusiv să formuleze o cerere de amânare a cauzei în termenul legal. Într-adevăr, recurenta pârâtă a formulat o asemenea cerere, însă aceasta a fost depusă la dosar ulterior momentului încheierii dezbaterilor, astfel că instanța, în mod obiectiv, nu avea posibilitatea să o ia în considerare.
Criticile recurentei referitoare la fondul cauzei se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.proc.civ.
Prin demersul lui juridic, reclamantul intimat a solicitat să se constate că raporturile de muncă cu societatea intimată au încetat la data de 13.12.2001, respectiv aceasta să fie obligată să-i elibereze o adeverință din care să rezulte consimțământul pentru radierea ipotecii constituite prin contractul de fidejusiune reală autentificat sub. Nr. 797/26.06.2001.
Referitor la încetarea raportului de muncă, însăși recurenta arată prin recurs că acesta a încetat prin decizia nr. 367/13.12.2001, subliniind că încetarea este imputabilă exclusiv reclamantului intimat care a prejudiciat societatea, astfel că din această perspectivă soluția primei instanțe este legală.
În ceea ce privește cea de-a doua solicitare a reclamantului intimat, se reține că prin contractul de fidejusiune reală autentificat din 26.06.2001, reclamantul a garantat cu imobilul proprietatea sa si a soției eventualele prejudicii în baza Legii nr. 22/1969. Această obligație a fost înscrisă în nr. - C-N sub C3.
La data de 01.10.2001 s-a emis de către societatea recurentă decizia de imputare nr. 345 prin care s-a imputat reclamantului intimat suma de 1421 mărci germane și 1.660.000 lei, cu mențiunea că din suma menționată s-au achitat 576 mărci germane și 1.660.000 lei, prin reținere din diurna și salariul angajatului (4 dosar recurs).
Curtea a pus în discuție, ca motiv de ordine publică, excepția prescripției privind punerea în executare a deciziei de imputare menționate, excepție pe care o găsește întemeiată prin prisma faptului că decizia a fost emisă în anul 2001, iar până în prezent nu s-a făcut dovada că aceasta a fost pusă în executare, fiind depășit termenul de 3 ani privind prescrierea executării.
Recurenta s-a opus admiterii excepției cu susținerea că termenul de prescripție a fost întrerupt prin notificările repetate pe care le-a adresat reclamantului intimat, însă Curtea constată că, deși i s-a pus în vedere recurentei să facă dovada notificărilor, aceasta nu a depus la dosar nici o probă în acest sens.
Constatând prescrierea executării deciziei de imputare, faptul că nu s-a făcut dovada unui alt prejudiciu și reținând că obligația de garanție a reclamantului intimat nu mai subzistă ca urmare a încetării raportului de muncă cu societatea recurentă, se concluzionează că având un caracter accesoriu obligației de garanție, nici ipoteca nu mai subzistă, astfel că nu se justifică menținerea înscrierii în CF a acesteia.
Pentru considerentele expuse, în conformitate cu art. 321 al.1 Cod de procedură civilă coroborat cu art. 304 pct. 5, 9 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC IMPORT EXPORT împotriva sentinței civile nr. 1162 din 04.05.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.DG/dact.MM
5ex/23.11.2009
Jud.fond:/
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Sergiu Diaconescu Daniela Griga