Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 26/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
decizia civilă nr.26/R Dosar nr-
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu judecător
JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier: -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr.150 din data de 20 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 11 ianuarie 2010, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie,iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi, 18 ianuarie 2010.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin decizia civilă nr. 150/2009 a Tribunalului Brașov, a fost respins apelul declarat de apelanții reclamanții - și, în contradictoriu cu intimații pârâți, - și, împotriva sentinței civile nr.6649/27.06.2008 a Judecătoriei Brașov, pe care a păstrat-
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Textul legal consacră existența în dreptul român a acțiunilor în constatare și enunță condițiile de exercitare a acestora. Art.111 pr.civ. se referă la constatarea existenței sau neexistenței unui drept. În consecință, este inadmisibilă cererea prin care se solicită constatarea unui fapt. Constatarea unei stări de fapt este permisă în sistemul român de drept numai în cadrul procedurii speciale a asigurărilor dovezilor, ceea ce nu este cazul în speță.
Reclamanții solicită constatarea relei credințe a pârâților în legătură cu exercitarea drepturilor procesuale în dosarul nr. 4670/2004 al Judecătoriei Brașov și dosarul nr- al Tribunalului Brașov, fapt care însă nu poate fi sancționat pe calea unei acțiuni în constatarea relei credințe pe cale separată, ci doar prin exercitarea căilor de atac legale împotriva hotărârilor pronunțate în dosarele respective, astfel cum a reținut și prima instanță.
Doar prin exercitarea controlului judiciar de către instanțele ierarhic superioare se poate asigura respectarea legalității, în condițiile garantării independenței judecătorilor.
Acțiunea formulată de reclamanți este într-adevăr atipică față de cererile de chemare în judecată reglementate de dreptul procesual civil, însă poate fi încadrată în categoria acțiunilor în constatarea unui fapt, acțiune inadmisibilă față de dispozițiile art.111 pr.civ.
Dispozițiile art.129 pr.civ. care consacră principiul rolului activ al judecătorului în cadrul procesului civil, și art.723 pr.civ. care prevede că drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, prevederi invocate de apelanții reclamanți, trebuie avute în vedere de judecătorii căilor de atac împotriva hotărârilor pronunțate în dosarele indicate mai sus, fiind inadmisibil ca o altă instanță, nesesizată cu o cale de atac împotriva hotărârilor respective, să procedeze pe o cale separată la cercetarea legalității și temeiniciei actelor de procedură îndeplinite într-un alt dosar. de atac sunt singurele mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești și, în final, remedierea erorilor săvârșite. Existența căilor de atac constituie pentru părți o garanție a respectării drepturilor lor fundamentale și le conferă posibilitatea de a solicita remedierea eventualelor erori judiciare. De asemenea, existența căilor legale de atac este de natură să garanteze și calitatea actului de justiție, judecătorii fiind obligați să-și respecte îndatoririle lor, îndeosebi acelea referitoare la imparțialitatea lor.
De altfel, apelanții reclamanți au utilizat toate mijloacele procedurale de a îndepărta de la judecata prezentei cauze pe acei judecători pe care i-au considerat lipsiți de imparțialitate, exprimându-și permanent neîncrederea față de actul de justiție îndeplinit de toți magistrații. Or, apărarea drepturilor lor procesuale se poate realiza doar în cadrul stabilit de lege, prin exercitarea acțiunilor consacrate ca admisibile de către legea de procedură, în fața judecătorilor inamovibili, care răspund disciplinar în cazul încălcării obligațiilor lor de serviciu.
Dispozițiile din Legea nr. 303/2004 invocate de apelanții reclamanți constituie de asemenea garanții ale înfăptuirii unei justiții imparțiale. Art.98 din Legea nr.303/2004 prevede că judecătorii și procurorii răspund disciplinar pentru abateri de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiul judecății. Legea prevede acele fapte care constituie abateri disciplinare și conține și norme detaliate privitoare la realizarea procedurii disciplinare. Față de aceste dispoziții, instanța sesizată cu o acțiune civilă pentru constatarea relei credințe a judecătorilor nu poate să se substituie organelor disciplinare prevăzute în mod expres de lege, astfel că acțiunea respectivă este inadmisibilă.
Apelanții reclamanți invocă reaua credință a judecătorului fondului și în soluționarea petitului privind recunoașterea dreptului lor la apărare și recunoașterea dreptului la aflarea adevărului pe bază de probe. Instanța de apel apreciază că în mod corect prima instanță a soluționat acest capăt de cerere. Drepturile solicitate a fi recunoscute de reclamanți constituie drepturi generice, consacrate de lege în cadrul fiecărui proces și pentru toate părțile fără discriminare, nerespectarea acestora într-un caz concret putând constitui o critică formulată de părțile interesate prin căile de atac prevăzute de lege împotriva hotărârii judecătorești.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenții - și, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs sentința este criticată pentru faptul că instanța de apel ar fi trebuit să aibă în vedere că este vorba despre o acțiune în constatare și recunoaștere a unui drept, acțiune atipică ce formează un tot unitar cu două elemente componente, constatare și recunoaștere, conform principiului disponibilității părților în procesul civil.
Se mai arată că potrivit dispozițiilor art. 723 din codul d e procedură civilă, drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, iar faptul că judecătorii recunosc existența drepturilor procesuale consacrate de lege, dar care nu le aplică în concret, părților reprezintă tocmai reaua credință a judecătorului.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța reține în fapt următoarele:
La termenul de judecată din data de 11.01.2010, recurenta -, prezentă în instanță a depus un înscris autentic din care rezultă că a revocat procura judiciară acordată mandatarului său, în dosarul civil - al Judecătoriei Brașov, arătând totodată că nu își însușește recursul ce face obiectul prezentului dosar.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosar, rezultă că acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Brașov, nu a fost formulată de reclamantul, în calitate de mandatar al reclamantei -, ci aceasta a fost semnată personal de ambii reclamanți. De altfel, nici în dosarul de apel și nici în cel de recurs nu s-a depus procură judiciară, astfel că instanța de judecată nu poate lua act de revocarea mandatului judiciar, dat de aceasta în alt dosar ce a formatul obiect de judecată în alt ciclu procesual.
Ținând cont însă, de poziția procesuală a reclamantei -, prin care se arată că nu își însușește recursul, care a fost formulat de recurentul, și având în vedere că pe cererea de recurs nu există semnătura recurentei, instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 3021alin 1 lit. d din Codul d e procedură civilă sancționând cu nulitatea cererea de recurs care nu este semnată de recurent.
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul, instanța reține că nu au fost identificate critici de nelegalitate la decizia 150/2009 a Tribunalului Brașov, supusă analizei în cadrul prezentei căi de atac.
Potrivit dispozițiilor art. 304 Cod procedură civilă recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi utilizată în condițiile existenței motivelor expres și limitativ, înscrise în acest text de lege. Din cuprinsul celor menționate în declarația de recurs, nici unul din aspectele învederate de recurent nu se încadrează în ipotezele reglementate dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, motiv pentru care recursul urmează să fie respins și decizia atacată va fi menținută ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nulitatea recursului formulat de recurenta - împotriva deciziei civile nr.150/2009 a Tribunalului Brașov.
Respinge recursul formulat de recurentul, împotriva deciziei civile nr.150/2009 a Tribunalului Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red.NG/20.01.2010
Tehnored. 22.01.2010-9 ex.
Jud apel /DO
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Daniel Marius Cosma, Maria
