Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 266/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(142/2010)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.266
Ședința publică de la 25 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Singh
JUDECĂTOR 2: Stere Learciu
JUDECĂTOR 3: Claudiu Marius
GREFIER -
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant, împotriva deciziei civile nr.957 A din 9.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți și.
are ca obiect - acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă recurentul-reclamant și intimații-pârâți,.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că recurentul-reclamant a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței, la data de 24.02.2010, cerere prin care solicită judecarea în lipsă a cauzei, în conformitate cu dispozițiile art.242 al.2 din Codul d e procedură civilă, la care anexează și chitanța nr.-/24.02.2010, în cuantum de 10 lei, reprezentând taxa judiciară și timbrul judiciar în valoare de 0,3 lei.
Curtea constată cauza în stare de judecată, având în vedere că recurentul-reclamant a solicita judecarea în lipsă a cauzei, în conformitate cu dispozițiile art.242 al.2 din Codul d e procedură civilă și reține pricina în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4665/15.04.2009 Judecătoria Sectorului 3 Bar espins, ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții și având ca obiect acțiune în constatarea tacitei relocațiuni a contractului de închiriere nr.-/12.01.2005 și reintegrarea reclamantului în locuința închiriată de la pârâți.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță reține următoarele:
Pârâții, în calitate de locatori, au încheiat cu reclamantul, în calitate de chiriaș, contractul de închiriere nr.-/12.01.2005, având ca obiect apartamentul situat în B, CI. C nr.3,.101,.3,.58, sector 3, termenul închirierii fiind până la data de 31.12.2007. Ulterior, prin actul adițional nr.-/08.06.2007 termenul închirierii a fost prelungit până la data de 31.12.2008. Așa cum reiese din susținerile reclamantului din cuprinsul cererii de chemare în judecata, la sfârșitul anului 2008, acesta a plecat în Italia, unde își avea domiciliul. La data de 12.02.2009, pârâții au intrat în imobilul închiriat, au schimbat yala, la cele întâmplate asistând atât reprezentanții firmei de paza Dinamic Sistem, cat și agenții de politie din cadrul Secției 10.
Din coroborarea dispozițiilor art.1437 cod civil cu cele ale art.1452 Cod civil, rezultă că pentru ca locațiunea să se considera reînnoita prin tacita relocațiune, trebuie să fie îndeplinite două condiții: 1. după expirarea termenului contractual, locatarul sa rămână în folosința lucrului și 2 locatorul să nu îl împiedice.
Instanța apreciază ca deși, în conformitate cu dispozițiile art.1169 Cod civil sarcina probei revenea reclamantului, acesta nu a probat îndeplinirea niciuneia dintre cele două condiții, acesta având posibilitatea de a proba intervenirea tacitei relocațiuni prin orice mijloc de probă.
Neprezentarea părților la în terogatoriu, în conformitate cu dispozițiile art.225 Cod procedură civilă, poate fi apreciată de instanță ca o mărturisire deplină sau ca un început de dovadă scrisa. Prin urmare, legiuitorul a lăsat la latitudinea judecătorului stabilirea valorii probatorii a unui astfel de fapt, instanța apreciind că în cauza de față, neprezentare pârâților la interogatoriu ar putea fi considerata ca un început de dovada scrisa numai în cazul în care aceasta s-ar corobora cu alte probe.
Având în vedere că reclamantul nu a administrat alte dovezi, cum ar fi martorii, care să susțină teza sa cum ca nu ar fi fost tulburat de pârâți în exercitarea folosinței și după expirarea termenului contractual, instanța consideră că nu poate da acestui fapt valoare prevăzută de textul de lege mai sus-menționat.
Chiar dacă părțile nu au înlăturat, printr-o clauză contractuală expresă posibilitatea intervenirii tacitei relocațiuni, instanța apreciază ca intenția părților nu a fost aceea de a permite reclamantului folosința în continuare a imobilului.
Pentru a ajunge la această concluzie, instanța a avut în vedere că, odată cu expirarea termenului contractual, pârâții au încheiat un act adițional, prin care au prelungit termenul închirierii. Pe de alta parte, instanța a constatat că atât contractul inițial, cât și actul adițional sunt înregistrate la Administrația Financiara, pârâții achitând impozit pe venitul obținut din chirie.
Potrivit dispozițiilor legale, locatorul-persoana fizică ce încheie un contract de închiriere are obligația ca în termen de 15 zile sa îl înregistreze la Administrația Financiara, sub sancțiunea amenzii.
Toate cele mai sus-expuse conturează prezumția simpla în sensul ca pârâții nu intenționau prelungirea contractului de închiriere, atâta vreme cât un au încheiat un act scris în acest sens.
Pe de alta parte, chiar dacă pârâții ar fi solicitat reclamantului executarea obligației de predare a imobilului închiriat la încetarea contractului (31.12.2008), după cum rezultă din înșiși susținerile reclamantului, acesta din urma era în imposibilitate de aof ace, fiind plecat în Italia.
Mai mult decât atât, faptul că pârâții au pătruns în imobil, reintrând în folosința acestuia, fără consimțământul reclamantului, întărește ideea încetării efectelor juridice ale contractului.
In plus, nu se pot reține nici susținerile reclamantului cum că încasarea chiriei pentru lunile ianuarie și februarie 2009 ar constitui o prezumție simplă în sensul continuării raporturilor juridice de locațiune între părți, deoarece din înscrisurile depuse la dosar - cele doua facturi și adresa emisa de Oficiul Poștal nr. 20 B (fila 9),nu rezultă destinația sumelor de bani comunicate prin mandat poștal de către reclamant pârâților, aceste sume putând reprezenta atât chiria pe lunile respective, cât și chiria restantă sau altă datorie sau o suma plătita de reclamant pârâților cu alt titlu.
Chiar dacă s-ar admite că ar reprezenta chiria pentru lunile ianuarie și februarie 2009, acest fapt nu constituie o recunoaștere tacită din partea pârâților a intervenirii tacitei relocațiuni, deoarece sumele de bani puteau fi datorate de reclamant drept c/val a folosinței, iar nu în temeiul răspunderii contractuale, atâta vreme cât însuși reclamantul recunoaște că pârâții au fost lipsiți de folosința imobilului, fiind echitabil ca acesta să fie obligat la despăgubirea pârâților, în temeiul răspunderii civile delictuale.
Susținerile reclamantului în sensul că s-ar fi înțeles cu pârâții ca odată cu întoarcerea sa în țara să prelungească termenul închirierii au fost înlăturate de instanță, acestea nefiind probate în vreun fel.
Față de aceste considerente, instanța a respins cererea având ca obiect constatarea intervenirii reconducțiunii, ca neîntemeiată.
Cat privește cea de-a doua cerere având ca obiect reintegrarea reclamantului în spațiul închiriat, având în vedere caracterul accesoriu al acestei cereri, precum și cele mai sus-aretate, instanța a respins și această cerere, ca neîntemeiată.
Astfel, prin soluționarea cererii principale, instanța a reținut că odată cu expirarea termenului contractual la data de 31.12.2008, contractul de închiriere a încetat să mai producă efecte juridice, stingându-se drepturile și obligațiile părților ce își avea izvorul în acest contract. Prin urmare, titlul locativ al reclamantului s-a stins, acesta nemaiavând dreptul de a exercita folosința asupra imobilului și, pe cale de consecința, neexistând niciun temei pentru o eventuala repunere a parților în situația anterioară.
Referitor la bunurile reclamantului, care ar fi rămas în imobil, potrivit susținerilor acestuia, nici aceste aspecte nefiind dovedite, acesta poate recurge la o acțiune în revendicare mobiliara pentru a reintra în posesia acestora, în condițiile în care va dovedi ca o astfel de acțiune este întemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, calea de atac fiind respinsă prin decizia civilă nr.957 din 09.10.2009 de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, care pentru fundamentarea soluției a avut în vedere următoarele aspecte.
Instanța de fond a analizat întregul material probatoriu, pe baza căruia a stabilit în mod corect situația de fapt și a făcut o judicioasă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, criticile formulate de către apelantul-reclamant urmând a fi respinse în consecință.
Potrivit dispozițiilor art.1437 Cod civil coroborate cu art.1452 Cod civil locațiunea se consideră reînnoită prin tacita relocațiune numai dacă locatarul rămâne în imobil cu permisiunea locatorului.
Ori, în cauză, condiția privind consimțământul locatorului nu este îndeplinită. Tribunalul a reținut că, astfel cum recunoaște și reclamantul, pârâții, în calitate de proprietari și-u redobândit folosința bunului intrând cu forța în apartament.
Din fișa de intervenție rezultă că la data de 12.02.2009 reclamantul nu se afla în apartament, iar pe aspectul folosinței bunului peste perioada prevăzută în actul adițional la contractul de închiriere, reclamantul nu a administrat niciun fel de probe din care să rezulte că a continuat să folosească imobilul.
Așadar, nici condiția folosinței bunului și nici aceea a exprimării consimțământului pârâților în sensul de a-i permite reclamantului folosința în continuare a bunului nu pot fi reținute, astfel cum judicios a arătat și instanța de fond.
Pe de altă parte, tribunalul a reținut că, întrucât tacita relocațiune operează în aceleași condiții ca și contractul, trebuie să fie îndeplinite condițiile care au fost cerute pentru încheierea contractului inițial.
Ori, atât contractul de închiriere cât și actul adițional au fost încheiate la Administrația Financiară. Având în vedere și calitatea reclamantului de cetățean străin rezident, pentru prelungirea vizei de rezidență se cerea ca acesta să facă dovada unui domiciliu stabil în țară.
Deși reclamantul a depus la dosar pentru a face dovada calității sale de cetățean străin o copie a primelor file de pe pașaport, acesta nu a depus în copie întregul act pentru a se verifica dacă în intervalul de timp scurs de la expirarea actului adițional la contractul de închiriere, respectiv 31.12.2008 și până la data la care pârâții au reintrat în folosința imobilului în mod forțat, respectiv la 12.02.2009, reclamantul se mai afla în țară și a locuit în același imobil, iar sarcina de a-și proba pretențiile îi revenea rec1amantului potrivit art.129 alin.1 Cod procedură civilă coroborat cu art. 1169 Cod civil. Cât privește criticile privind nelegala respingere de către instanța de fond a susținerilor privind plata sumelor de bani, cu titlul de chirie, împrejurare de natură a conduce la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.1437 și 1452 Cod civil, tribunalul a apreciat că ele sunt de asemenea nefondate, întrucât ele privesc perioada în care actul adițional la contractul de închiriere era încă în vigoare, respectiv 02.06.2008, 12.12.2008 și 18.02.2008.
Mai mult, tribunalul a reținut că reclamantul avea cunoștință că aceste sume nu au fost încasate de către pârâți întrucât mandatele paștele au fost restituite, iar sumele de bani au reintrat în patrimoniul reclamantului (fila 9).
Împotriva deciziei din apel a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea căii de atac formulate, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului și schimbării în tot a sentinței apelate cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În susținerea recursului declarat, reclamantul a învederat următoarele critici:
Recurentul arată că a învestit instanța de fond cu soluționarea unei acțiunii prin care a solicitat ca prin hotărârea pe care o va pronunța sa constate intervenția reconducțiunii contractului de închiriere nr. -/12.01.2005 prelungit prin actul adițional nr.-/08/06.2007 și să dispună pe cale de consecința reintegrarea lui în reședința deținută la adresa din B, Calea C nr. 3,. 101, se. 3,. 6,. 58, sector 3.
Totodată, în motivarea acțiunii arată că este locatarul acestui apartament deținut în baza contractului de închiriere nr.- din 12.01.2005. Acest contract a fost prelungit prin actul adițional nr.-/08.06.2007. Conform clauzelor Actului adițional termenul contractual a fost prelungit până la data de 31.12.2008.
Prin sentința pronunțata instanța a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe a formulat apel, instanța menținând soluția pronunțata de instanța de fond.
Privitor la decizia pronunțată, recurentul a formulat următoarele critici:
Instanța de apel, nu își motivează soluția dată prin reanalizarea materialului probator, aceasta retine cu privire la probe doar faptul ca: "instanța de fond a analizat întregul material probatoriu, pe baza căruia a stabilit în mod corect situația de fapt și a făcut o aplicare judicioasă a dispozițiilor legale incidente în cauza". Raportându-se la aceasta susținere, instanța concluzionează ca va respinge criticile formulate de către reclamant.
Precizează ca nu sunt întemeiate susținerile instanței cu privire la condițiile ce trebuiesc îndeplinite pentru a putea opera tacita relocațiune.
Recurentul apreciază că a probat existenta cumulativa a celor doua condiții impuse de dispozițiile art. Cod civil coroborate cu cele ale art. 1452, în sensul că, după expirarea termenului contractual, locatarul să rămână în folosința lucrului și să nu fie împiedicat de locator.
Pentru a susține cele expuse au fost încuviințate ca utile în dezlegarea pricinii: înscrisurile și interogatoriile reciproce.
A administrat interogatoriul ambilor pârâți, făcându-se cu privire la această probă aplicarea dispozițiilor art.225 Cod procedură civilă, ca urmare a neprezentării acestora la termenul prevăzut pentru administrarea acestuia.
Prin intermediul probelor administrate a probat faptul că nu i-a fost anunțat concediul anterior expirării termenului, neefectuând nici un act juridic care să îl îndreptățească să considere că l-ar împiedica să folosească bunul în continuare, reconducțiunea (tacita relocațiune) nu a fost exclusă printr-o clauză contractuală expresă, aceasta putând fi împiedicata numai prin anunțarea concediului, care în acest caz înseamnă nu denunțare, ci manifestarea voinței de a nu reînnoi contractul desfăcut prin efectul expirării termenului.
Instanța de apel, menținând soluția dată, instituie și aceasta în favoarea pârâților prezumția simpla în sensul că aceștia nu intenționau prelungirea contractului prin simplul fapt că nu a fost întocmit în forma scrisă și înregistrat la Administrația Financiară.
Nu poate achiesa la concluzia instanței cunoscând faptul că neînregistrarea contractului la instituita mai sus menționată nu echivalează cu inexistenta intenției de a-l prelungi.
Mai mult decât atât, nu poate fi reținută nici susținerea acesteia referitoare la faptul că pentru prelungirea vizei, reclamantul având în vedere calitatea de cetățean străin, ar fi trebuit să facă dovada unui domiciliu stabil, în sensul existenței unui contract de locațiune înregistrat la Administrația Financiara. Aceste aspecte sunt străine de obiectul cauzei. Nu există o reglementare legală care să precizeze modalitatea de încheiere a unui contract prin care s-ar prelungi durata unei vizei.
Recurentul apreciază, de asemenea, ca s-a dat o interpretare eronata susținerilor sale cu privire la plata chiriei, probată prin înscrisuri existente la dosarul cauzei.
Instanța retine ca mandatele poștale prin intermediul cărora s-a făcut plata se refereau la perioada în care era înființa contractul de locațiune și mai mult decât atât, reține ca ce reclamantul avea cunoștința că aceste sume nu au fost încasate de către pârâți întrucât mandatele poștale au fost restituite, iar sumele de bani au reintrat în patrimonial reclamantului.
Prin adresa comunicată reclamantului de către Direcția Regională de Poșta B - Oficiul Zonal Sector 3, se precizează ca " mandatul poștal nr. 16.180 prez la Oficiul B 51 in data de 12.12.2008 valoare 885 lei, a fost achitat destinatarului la data de 16.12.2008"
Conform contractului, cuantumul chiriei era stabilit la 50 dolarii luna. La data efectuării plații prin mandat, 12.12.2008, 1 $=2.9394.
In condițiile date, prin raportare la cele două aspecte învederate, apreciază că rezultă dovada plății. Prin intermediul acestui mandat s-a achitat în avans chiria pe o perioada de 6 luni ( 6*50=300$~882,06 lei - diferența până la 885 fiind taxe percepute de poșta pentru serviciul prestat).
Instanța de apel, menținând soluția dată, dă o interpretare legală acțiunii savamolnice prin care intimații pătrund prin efracție în imobilul al cărui locatar era, apreciind că au acționat în limitele legii.
Considera ca suntem in prezenta unui abuz, a unei fapte savamolnice contrare regulilor de conviețuire, prin care se modifica cu forța o situație de drept anterioară. Desigur, o asemenea cale de violenta de fapt, prin care se încalcă principala obligație a locatorului de - a asigura locatarului pașnica folosința a lucrului închiriat, trebuie reprimată cu fermitate si promptitudine.
În drept, recurentul a invocat dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.
Constantandu-se legal investita si competenta sa solutioneze calea de atac promovata si analizând actele și lucrările dosarului și decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea retine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Având în vedere caracterul extraordinar și nedevolutiv al căii de atac a recursului, care permite, în concepția legiuitorului, reformarea deciziilor pronunțate în apel, exclusiv pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, Curtea va proceda la analiza criticilor formulate de recurent, prin strictă raportare la motivele de recurs invocate (art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă) și în limitele acestora.
Potrivit dispozițiilor art.304 pct.7 Cod procedură civilă, constituie motiv de modificare o decizie pronunțate de instanța de apel, nemotivarea corespunzătoare a hotărârii, legiuitorul având în vedere 3 ipoteze: hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, hotărârea cuprinde motive contradictorii sau se întemeiază pe motive străine de natura cauzei deduse judecăți. Practic, textul de lege reglementează ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs: nemotivarea hotărârii.
Analiza acestui motiv de recurs nu se poate realiza decât dând relevanța cuvenită prevederilor art.261 pct.5 Cod procedură civilă care stabilește elementele pe care să le cuprindă motivarea unei hotărâri, pentru a corespunde exigențelor impuse de necesitatea soluționării corecte și deplină a cauzei. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că instanța, pentru a face o motivare de calitate, nu este obligată să răspundă fiecărui argument invocat de părți în susținerea cererilor formulate ci să se pronunțe pe cererile și respectiv pe motivele de critică cu care a fost învestită, putând grupa argumentele părților și să le răspundă printr-un considerent comun.
Examinând decizia recurată prin prisma acestor aspecte teoretice, Curtea constată că hotărârea Tribunalului București este în mod corespunzător motivată, instanța de apel răspunzând fiecărei critici, cu respectarea acestor exigențe procedurale.
Cu privire la celălalt motiv de recurs formulat de reclamant și întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că prin acest motiv de recurs, reclamantul înțelege să critice greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor legale referitoare la tacita relocațiune - art.1437 și art.1452 Cod civil.
Pornind de la situația de fapt astfel cum a fost stabilită de instanțele de fond, (și pe care instanța de recurs nu este îndrituită să o reanalizeze sau să o modifice) Curtea constată că s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor incidente în materia tacitei relocațiuni, în mod corect instanța de apel reținând neîndeplinirea cerințelor legale necesare pentru a opera această instituție juridică.
Din coroborarea dispozițiilor art.1437 cu art.1452 Cod civil, pentru a fi în prezența tacitei relocațiuni este necesar ca după expirarea termenului contractului, locatarul să rămână în folosința bunului cu acordul locatorului. Așa cum s-a reținut de instanța de fond, termenul contractului de locațiune (astfel cum a fost prelungit prin actul adițional întocmit între părți) a expirat la data de 31.12.2008, iar reclamantul a plecat în Italia la sfârșitul anului 2008, urmând ca la întoarcerea în țară, la începutul anului 2009 să perfecteze cu pârâții un nou contract de închiriere. Așa cum au reținut instanțele de fond la data de 12.02.2009, când pârâții - proprietari și-au reluat apartamentul în folosință (spărgând ușa locuinței), reclamantul nu locuia în imobil la acea dată.
Față de această situație de fapt, Curtea apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, concluzionând în mod judicios faptul că nu sunt îndeplinite cele două condiții necesare pentru a fi în prezența tacitei relocațiuni și anume folosirea bunului de către locatar și existența acordului locatorului de a permite chiriașului (reclamantului) să locuiască în continuare în imobil.
Având în vedere că prin intermediul recursului se pot cenzura exclusiv aspectele de nelegalitate, nefiind permis instanței de recurs să reaprecieze materialul probator sau să schimbe situația de fapt stabilită de instanța de fond, Curtea apreciază că susținerile recurentului referitoare la mijloacele de probă administrate în faza procesuală anterioară și examinarea acestora, nu pot face obiect de analiză în recurs.
De asemenea, chestiunea referitoare la necesitatea înregistrării contractului de închiriere la Administrația Financiară, la prelungirea vizei reclamantului pentru care ar fi avut nevoie de un contract de închiriere înregistrat la Administrația Financiară, precum și cea referitoare la plata chiriei (pentru care instanțele de fond au reținut că viza perioada anterioară, când contractul de închiriere era încă în vigoare) reprezintă tot aspecte de fapt, care scapă cenzurii instanței de recurs, acesta pornind, în analiza (legalității hotararii atacate), pe care o întreprinde de la situația de fapt astfel cu a fost stabilită de instanțele inferioare.
Pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul - reclamant împotriva deciziei civile nr.957 din 09.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - pârâți și.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnodact.
Ex.2/31.03.2010
Secția a IV-a Civ. -
-
Jud.sector 3. -
Președinte:Ioana SinghJudecători:Ioana Singh, Stere Learciu, Claudiu Marius
