Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 27/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 27/
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Juravschi
JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 3: Ligia Vîlcu
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de STATUL R PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE -PRIN, împotriva deciziei civile nr. 276/A/24.10.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa recurentului pârât Statul R Prin Ministerul Finanțelor Publice - prin, precum și a intimatului reclamant și a intimatului pârât Municipiul B Prin Primar, având ca obiect
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că în baza Legii 146/97, recursul DGFP B este scutit de plata taxei de timbru.
Se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art 24 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele de recurs invocate, instanța rămâne în pronunțare.
C U RT E A
Asupra recursului civil de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 6830/1.07.2008 pronunțată în dosarul civil nr-, Judecătoria Brașov:
A admis acțiunea civila formulata de reclamantul in contradictoriu parații MUNICIPIUL B prin Primar si STATUL R prin Ministerul Economiei si Finanțelor si, in consecința:
A constatat ca Statul Rap reluat titlu valabil apartamentul nr. 2 situat in B, fosta str. - nr. 8, înscris in CF nr. 18047 B nr. top (8853-8855)/2/66/2/II si 8853/1/1/2/II compus din doua camere, baie, bucătărie, hol, balcon, pivnița nr. 2, podul si cota de 50% din pârtile de uz comun.
cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că imobilul înscris in CF 18047 B, nr. top (8853-8855)/2/66/2/II si 8858/1/1/2/II, compus din doua camere, baie, bucătărie, hol, balcon, pivnița nr. 2 si podul, a avut ca proprietar tabular pe reclamant, cu drept de donație in baza actului cf nr-.
Prin Decizia nr. 717/15.08.1987 emisa de fostul Consiliu Popular al Jud. Baf ost preluat in proprietatea Statului Rapartamentul nr. 2, situat in B, str. - nr. 8, înscris in CF nr. 18047 B nr. top (8853-8855)/2/66/2/II compus din doua camere, baie, bucătărie, hol, balcon, pivnița nr. 2, podulsi terenproprietatea numitului G si s-a transmis in administrarea B, conform dispozițiilor art. 2 alin. 2 din Decretul nr. 223/1974.
Prin urmare, se poate statua de câtre instanțele de judecata ca actele normative, prin care in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 locuințele au fost preluate de stat, au fost date cu inculcarea Constituției in vigoare la data preluării, deci sunt neconstituționale, ale tratatelor internaționale la care România era parte ori ale altor legi in vigoare la acea data, altfel spus, se poate constata nevalabilitatea titlului de proprietate al statului.
De aceea, persoanele care considera ca in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 au fost deposedate nelegitim de proprietatea lor imobiliara, -inclusiv in baza prevederilor Decretului 223/1974 - pot cere in justiție sa se constate nevalabilitatea titlului statului.
Potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea 213/1998 fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale si bunurile dobândite in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 daca au intrat in proprietatea statului in temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte si a legilor in vigoare la data preluării lor de câtre stat.
Or, in speța se retine ca actul normativ in baza căruia s-a preluat imobilul contravenea atât constituției cat si protocolului si legilor in vigoare la acea data, având in vedere ca viza bunurile persoanelor care plecau in străinătate, a fi in discuție o cauza de utilitate publica care sa justifice înfrângerea dreptului de proprietate universal consacrat.
Pe cale de consecința, cum actul normativ in baza căruia s-a preluat imobilul a fost un act abuziv, neconstituțional, si actul administrativ constând in decizia nr. 717/15.08.1987 este la rândul lui un act nelegal.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei Și Finanțelor prin DGFP
Tribunalul Brașov, prin decizia civilă nr. 276/24 octombrie 2008 a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei Și Finanțelor prin DGFP B.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că imobilul obiect al litigiului a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr.223/1974, act normativ prin care cetățenii români care părăseau țara erau lipsiți în mod arbitrar de un drept de proprietate care era recunoscut și protejat atât pe plan intern, cât și internațional.
La data când imobilul a trecut în proprietatea statului, în temeiul Decretului nr.223/1974, era în vigoare Constituția din 1965, iar potrivit art.36, dreptul de proprietate personală era ocrotit. Mai mult, România ratificase Declarația Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, care, în art.17 alin.1 și 2, prevede că orice persoană are dreptul la proprietate, atât singur, cât și în asociere cu alții și nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
Trecerea imobilului în proprietatea statului prin Decretul nr.223/1974 s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale menționate, conferind caracter abuziv acestei măsuri, astfel că, și dacă autoritatea de stat a emis o decizie administrativă și a plătit o sumă de bani cu titlu de preț, statul a preluat imobilul fără titlu valabil, încălcând regimul constituțional al proprietății prin obligația impusă proprietarului de a înstrăina imobilul către stat.
În ce privește al doilea motiv de apel, Tribunalul a constatat că apelantul pârât a reiterat excepția inadmisibilității acțiunii promovate de către intimatul reclamant, în motivarea acestei excepții invocând faptul că, după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, acțiunea în revendicare de drept comun întemeiată pe dispozițiile art.480-481.civ. este inadmisibilă.
Tribunalul a constatat că prezenta acțiune nu este o acțiune în revendicare de drept comun astfel cum susține apelantul pârât, ci este o acțiune întemeiată pe dispozițiile art.6 din Legea nr.213/1998 prin care intimatul reclamant, în calitate de fost proprietar al imobilului obiect al litigiului, a solicitat instanței de judecată să procedeze la verificarea valabilității titlului în baza căruia statul deține acest imobil.
Astfel, odată cu adoptarea Legii nr.213/1998, prin art.6 alin.1 din acest act normativ s-a prevăzut posibilitatea pentru instanțele de judecată de a verifica valabilitatea titlului statului cu privire la imobilele preluate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, din perspective conformității acestora cu normele constituționale și ale tratatelor internaționale la care România era parte.
Așa fiind, nu a fost primită teza inadmisibilității acțiunii invocată de apelantul pârât, prezenta acțiune fiind promovată în temeiul textului de lege indicat și care face admisibilă acțiunea ce vizează constatarea valabilității titlului în baza căruia statul deține un anumit imobil care, în perioada anterior arătată, a fost preluat în proprietatea statului în baza unui act de naționalizare.
Dispozițiile din Legea nr.10/2001, Decizia nr.53/2007 a ICCJ pronunțată într-un recurs în interesul legii, deciziile Curții Constituționale la care face trimitere apelantul pârât, precum și Cauza Z și alții contra Regatului Unit în care s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, toate invocate de apelantul pârât în susținerea excepției de inadmisibilitate a acțiunii, nu au relevanță în speță pentru motivele anterior arătate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că imobilul a fost preluat conform actului administrativ reprezentat de decizia nr. 717/1987, emisă în baza Deciziei 223/1974 întocmită cu respectarea legilor în vigoare la data preluării, astfel că instanța trebuia să analizeze valabilitatea titlului statului prin prisma legilor în vigoare la acea dată.
Se susține inadmisibilitatea acțiunii având în vedere că, în cauză sunt aplicabile prevederile Legii 10/2001 care reprezintă norma specială.
În acest sens se invocă practica Înaltei Curți de Casație și Justiție care a constatat în repetate rânduri că la data intrării în vigoare a Legii 10/2001, acțiunile în vigoare pe dreptul comun sunt inadmisibile.
Prin Decizia nr. 53/4.06.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se reține că dispozițiile art. 481 din Codul civil, nu pot servi ca temei în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 după intrarea în vigoare a Legii 10/2001.
Instanța de apel a reținut în mod greșit aplicarea în cauză a art. 6 din Legea 213/1998, întrucât Legea 10/2001 suprimă acțiunea dreptului comun a revendicării, dar nu și accesul la un proces echitabil.
Potrivit Legii nr. 10/2001, se conferă plenitudine de jurisdicție, în primă instanță tribunalului.
Curtea Constituțională a reținut că recunoașterea " sine die" a posibilității persoanei interesate de a declanșa procedura de recuperare a imobilelor preluate abuziv de către stat ar fi fost de natură să genereze un climat de insecuritate juridică în domeniul proprietății imobiliare, admisibil pe termen scurt, dar intolerabile într-un stat de drept, o perioadă îndelungată în timp.
Instanța de judecată trebuie să aibă în vedere faptul că Legea 10/2001 este o lege specială în materia revendicării imobiliare, prin care legiuitorul a urmărit să evite perpetuarea stării de incertitudine în ceea ce privește situația juridică a unor imobile.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor incidente, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Criticile invocate de recurent exced cadrului procesual dedus judecății și temeiurilor de nelegalitate proprii căii de atac a recursului, astfel cum acestea sunt înscrise în art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Intimatul reclamant a inițiat un demers judiciar, prin care urmărește constatarea nevalabilității titlului statului întemeiată pe dispozițiile art. 6 din Legea 213/1998, situație în care protecția oferită de legea 10/2001 invocată în apărare de către recurent nu își găsește aplicarea.
Analiza pe care o impune Legea nr. 213/1998, a fost realizată de instanța de apel, care a concluzionat în mod corect că naționalizarea a contravenit prevederilor constituționale în vigoare la acel moment.
Recurentul ignoră dispozițiile art. 6 al. 1 potrivit cărora " fac parte din domeniul public sau privat al Statului, bunurile dobândite în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea constituției și a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării de către stat".
Legiuitorul însuși a stabilit prin art. 6 al. 3 din Legea 213/1998 că " instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului statului".
Această dispoziție legală a oferit reclamantului posibilitatea legală de a supune analizei instanței valabilitatea titlului statului,ca urmare inadmisibilitatea acțiunii formulate nu poate fi primită.
Motivul de recurs cu privire la necompetența materială a primei instanțe de a soluționa prezenta cauză este neîntemeiată.
Acțiunea în constatare privind nevalabilitatea titlului statului, în raport cu texul legal invocat, nu face parte dintr-o procedură jurisdicțională prealabilă imperativ instituită care se circumscrie Legii 10/2001.
Soluționarea prezentului litigiu izvorând din aplicarea Legii 213/1998 atrage competența materială a Judecătoriei în primă instanță și nu a dispozițiilor art. 26 din Legea 10/2001, întrucât instanța nu a fost învestită să cenzureze însuși actul emis în temeiul acestei legi, respectiv decizia sau dispoziția.
Decizia nr. 53/2007 a Înaltei Curți de Casație și justiție nu are legătură cu obiectul prezentei cauze, deoarece aceasta face referire la neaplicarea dispozițiilor art. 35 din legea 33/1974 în cazul acțiunilor având ca obiect imobilele expropriate în perioada de referință.
Pentru aceleași considerente nu au relevanță în speță nici deciziile Curții Constituționale la care face trimitere recurentul pârât, precum Z și alții contra Regatului Unit în care s-a pronunțat CEDO.
La data trecerii imobilului în proprietatea statului în temeiul Decretului 223/1974, era în vigoare Constituția din 1965, care ocrotea dreptul de proprietate, iar România ratifica Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948, potrivit căreia orice persoană avea dreptul la proprietate, atât singur cât și în asociere cu alții, neputând fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
Față de considerentele relevate, în temeiul art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin va fi respins ca neîntemeiat, menținându-se hotărârea atacată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B împotriva deciziei civile nr. 276/24.10.2008 a Tribunalului Brașov pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 15 Ianuarie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red CJ 3.02 2009-02-11
Tehnored AG / 11.02.2009/ 2 ex
Jud fond
Jud apel /
Președinte:Camelia JuravschiJudecători:Camelia Juravschi, Anca Pîrvulescu, Ligia Vîlcu
