Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 274/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(93/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 274
Ședința publică de la 10 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 2: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 3: Simona
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr.1081 A din 03.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V- a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții MUNICIPIUL B PRIN PRMARUL GENERAL, AL și CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B - ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR.
are ca obiect - acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă recurentul - reclamant, personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.378.844/02.02.2009, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsind intimații - pârâți Municipiul B prin Primarul General, AL și Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentului - reclamant depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 13,50 lei, consemnată la CEC - Bank, cu chitanța nr.-/1/10.02.2009 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Curtea procedează la anularea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Apărătorul recurentului - reclamant depune la dosar copia motivelor de recurs, pentru a fi comunicate intimaților - pârâți.
Curtea procedează la identificarea recurentului - reclamant, care se legitimează cu CI seria - nr.-, CNP -, eliberat la data de 01.11.2006 de SPCEP S 3 Biroul 2.
Curtea dispune lăsarea cauzei la ordine.
La reluarea cauzei, se prezintă recurentul - reclamant, personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.378.844/02.02.2009, emisă de Baroul București, lipsind intimații - pârâți Municipiul B prin Primarul General, AL și Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar.
Curtea, din oficiu, invocă excepția tardivității formulării recursului.
Apărătorul recurentului - reclamant învederează faptul că pe dovada de comunicare a hotărârii este menționat că aceasta s-a făcut prin afișare, iar recurentul declară că nu a primit hotărârea; în acest sens, solicită respingerea excepției tardivității formulării recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B - Secția Civilă, sub nr-, reclamantul a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții MUNICIPIUL B, prin PRIMARUL GENERAL, SC " AL" SA și CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI - ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR, ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate dreptul reclamantului de a cumpăra în condițiile Legii nr. 85/1992, republicată, locuința situată în B,-, - 55,. B,.4,.32, sector 3 și să se dispună obligarea pârâților să încheie cu reclamantul contractul de vânzare - cumpărare pentru imobilul respectiv.
Prin sentința civilă nr. 3822/15.04.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a CONSILIULUI GENERAL AL MUNICIPIULUI B - ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR și, totodată, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții MUNICIPIUL B, prin PRIMARUL GENERAL, SC " AL" SA și CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B - ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel reclamantul, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 1081 A/03.09.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins, ca nefondat apelul declarat de apelantul - reclamant împotriva sentinței civile nr. 3822/15.04.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B - Secția Civilă.
Examinând sentința civilă apelată, prin prisma criticilor formulate și în raport de probatoriul administrat și dispozițiile legale aplicabile, tribunalul a constatat nefondat apelul, pentru următoarele considerente:
1. Pentru lămurirea aspectelor legate de încadrarea sau nu a locuinței în litigiu în categoria locuințelor sociale, se impune evocarea dispozițiilor Decretului - Lege nr. 61/1990 și ale Legii nr. 85/1992, HG nr. 391/1993 și HG nr. 19/1994, dispoziții invocate de reclamantul - apelant în sprijinul cererii sale introductive și apelului declarat, invocate și de prima instanță în fundamentarea soluției pronunțate.
Astfel, potrivit art. 5 din Decretul - Lege nr. 61/1990, privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație, "Primăriile județene și a Municipiului B vor organiza, pe principii economice, unitățile specializate prevăzute la art. 1 și vor pune la dispoziția acestora lista locuințelor destinate vânzării către populație.
Locuințele ocupate de chiriași se pot vinde numai acestora, pe baza cererilor adresate direct unităților specializate în vânzarea locuințelor".
Potrivit art. 1 din Legea nr. 85/1992, privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului, " Locuințele construite din fondurile statului pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere. în condițiile Decretului - Lege nr.61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație și ale prezentei leg"
Art. 2 alin. 1 al aceleiași legi prevede "construcțiile de locuințe finanțate din fondurile statului, în curs de execuție și nerepartizate nominal până la data intrării în vigoare a prezentei legi, care nu pot fi terminate și vândute în condițiile reglementării în vigoare, pot fi vândute prin licitație publică".
Art. 2 alin. 4 din lege prevede că "locuințele prevăzute la alin.1, repartizate, ori, pentru care, s-au încheiat antecontracte de vânzare cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se pot cumpăra de beneficiarii actului de repartiție sau de titularii antecontractelor ori ai contractelor de vânzare cumpărare fără licitație".
Potrivit art.6 al aceleiași legi, locuințele construite din fondurile statului, - care nu fac obiectul unui contract de închiriere sau pentru care nu au fost emise ordine de repartiție -, pot fi vândute, prin licitație publică, organizată de consiliile locale - care dețin spațiile respective.
Rezultă din economia dispozițiilor legale enunțate, că, dacă Decretul - Lege nr. 61/1990 a pus bazele accesului la proprietatea locuințelor construite din fondurile statului și finalizate la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ, Legea nr. 85/1992 a venit să reglementeze în detaliu vânzarea - cumpărarea locuințelor, după cum acestea se aflau, la momentul intrării ei în vigoare, în diverse stadii de execuție ori finalizate și după cum, cu privire la aceste locuințe, existau ori nu contracte de închiriere, antecontracte de vânzare-cumpărare, contracte de vânzare - cumpărare sau ordine de repartiție.
O primă categorie de locuințe, a căror vânzare este reglementată de art.1 din lege, vizează locuințele deținute cu contract de închiriere la momentul intrării în vigoare a legii.
O a doua categorie de locuințe este aceea a locuințelor aflate în curs de execuție, categorie în cadrul căreia se distinge între locuințele care nu fuseseră repartizate nominal sau fuseseră repartizate ori făcuseră obiectul unui antecontract de vânzare-cumpărare, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992, și care urmau, în primul caz, să fi vândute la licitație publică, iar, în al doilea caz, să fie înstrăinate beneficiarilor actului de repartiție sau titularilor antecontractelor ori contractelor de vânzare-cumpărare fără licitație (art.2 alin.1 și alin.4 din Legea nr.85/1992).
Și, în fine, oat reia categorie de locuințe este aceea a locuințelor construite din fondurile statului (cu excepția celor avute în vedere de art.2 din lege), care nu fac obiectul unui contract de închiriere sau pentru care nu au fost emise ordine de repartiție, și care pot fi vândute, dar numai prin licitație publică, organizată de consiliile locale care dețin spațiile respective (art.6 din Legea nr.85/1992).
2. Așadar, cum pentru locuința în litigiu nu exista, la momentul intrării în vigoare a Legii nr.85/1992, un contract de închiriere (situație avută în vedere de art.1 din lege și care se referă la chiriașii ce dețineau o locuință cu acest titlu la momentul intrării în vigoare a legii), un antecontract ori un contract de vânzare - cumpărare și nici nu fusese emis un ordin de repartiție, rezultă că locuința nu putea fi decât vândută, iar nu închiriată, iar vânzarea nu putea avea loc decât prin licitație publică.
Mai mult, trebuie avut în vedere că locuința a fost finalizată în august 1993 sub imperiul dispozițiilor HG nr.391/1993 privind asigurarea resurselor financiare pentru reluarea procesului investițional la blocurile de locuințe aflate în diverse stadii de execuție.
Or, din economia dispozițiilor actului normativ amintit rezultă, fără echivoc, că, pentru constituirea și utilizarea fondurilor necesare terminării locuințelor din blocurile aflate în diferite stadii de execuție, se foloseau sumele obținute din aplicarea prevederilor Legii nr. 85/1992 din avansuri, plăți integrale, rate, licitații, dobânzi, etc. mecanismul fiind, așadar, cel al vânzării și reinvestirii sumelor obținute din vânzare, pentru finalizarea altor blocuri de locuințe.
Cu alte cuvinte, regula este aceea a construirii în scopul vânzării, iar nu în scopul închirierii, dovadă în acest sens fiind chiar dispozițiile art.14 din HG nr.391/1993, potrivit cărora,Autoritățile publice locale, în cadrul competențelor conferite de prevederile Legii administrației publice locale nr. 69/1991, pot aproba ca, din locuințele astfel realizate, să rețină un număr de locuințe pentru a rezolva unele probleme sociale deosebite", fiind creată astfel excepția.
În consecință, locuința, fiind construită din fondurile statului, trebuia vândută în condițiile art. 2 ori art.6 din lege, iar nu închiriată.
3. Închirierea unei locuințe era, totuși, posibilă, numai în măsura în care autoritatea administrativă a hotărât reținerea ei pentru rezolvarea unor probleme sociale deosebite, și, în măsura în care, cel căruia urmează a i se închiria îndeplinește condițiile pentru a putea fi considerat ca având o situație economică și socială care nu îi permit să cumpere o locuință pe piața liberă și nici să suporte chiria unei locuințe, pe piața liberă.
Având, așadar, în vedere că locuința a fost închiriată, iar nu vândută, concluzia este că a fost reținută pentru rezolvarea unei probleme sociale deosebite, în conformitate cu dispozițiile art.14 din HG nr.391/1993.
Lipsa unui act administrativ nu poate conduce la scoaterea locuinței în litigiu din categoria locuințelor sociale.
Dimpotrivă, în măsura în care s-ar accepta că locuința în litigiu nu este o locuință socială, astfel cum susține în prezent apelantul - reclamant, ar trebui, în aceeași măsură, să se accepte că acesta nu a reprezentat, la momentul închirierii, o problemă socială deosebită și, în aceeași măsură, că locuința trebuia supusă vânzării la acel moment și prin licitație publică, iar nu închirierii.
Apelanta-pârâtă și-a îndeplinit obligația de a aviza chiriașul asupra încadrării locuinței închiriate în categoria locuințelor sociale, iar reclamantul a acceptat închirierea în aceste condiții, achitând și o chirie modică, corespunzătoare unei locuințe sociale.
Cu alte cuvinte, acceptând, la momentul închirierii, încadrarea sa în categoria persoanelor ce nu pot cumpăra sau închiria, la nivelul prețurilor ori al chiriilor pe piața liberă (pentru că numai astfel era îndreptățit la obținerea unei locuințe cu chirie din fondurile statului), reclamantul a acceptat închirierea locuinței cu caracter de locuință socială, ce nu se poate vinde, și aceasta chiar dacă s-ar admite că, la acest moment, starea materială a chiriașului s-a schimbat, îngăduind acestuia să cumpere; evident, reclamantul are dreptul să cumpere o locuință, dar nu în condițiile Decretului - Lege nr.61/1990 și ale Legii nr.85/1992, și nu în calitate de chiriaș al locuinței.
Conform pct.2 alin. final din Anexa 6 la HG nr.391/1993, ca și potrivit art.49 din Legea nr.114/1996, locuința socială, prin definiție, nu poate fi schimbată, înstrăinată, subînchiriată, decât în condițiile stabilite de proprietar, acțiunea reclamantului fiind, în consecință, privită ca neîntemeiată.
4. Nici din punct de vedere etic și moral nu au fost primite susținerile apelantului - reclamant, care a înțeles să beneficieze, pentru o perioadă îndelungată de timp, de o locuință socială, la o chirie modică față de cele percepute pe piața liberă, aceasta fiind, în mod evident, destinația pe care părțile din contractul de închiriere au înțeles să o dea locuinței în cauză, însă, nu datorită mențiunilor olografe de pe contract, ci față de raționamentul expus, dedus din interpretarea unor dispoziții legale, iar, în prezent, însuși beneficiarul să conteste categoria de folosință a locuinței sale, de care s-a prevalat încă din anul 1994, întrucât această calitate nu-i mai deservește interesul actual, acela de a-și deschide calea spre cumpărarea bunului la un preț ce poate fi apreciat, dacă nu neserios, cel puțin vădit disproporționat față de valoarea reală a apartamentului de pe piața imobiliară (a se vedea prețul stabilit în contractele de vânzare - cumpărare pentru alte apartamente din bloc, la nivelul anului 2007 - filele 52 și următoarele dosar fond).
5. La pronunțarea acestei soluții, s-au avut în vedere și decizii jurisprudențiale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, desființării sentinței pronunțate de Judecătoria Sectorului 3 B și, pe cale de consecință, admiterea cererii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, după reiterarea situației de fapt și expunerea considerentelor hotărârii atacate, recurentul a arătat că dispozițiile legale încălcate de tribunal sunt cele ale anexei 6 din Normele Metodologice de Aplicare a nr.HG391/1993, art.1 și 4 și Legea nr.69/1991, în ceea ce privește încadrarea apartamentului în litigiu, în categoria de locuințe sociale. Or, în raport de dispozițiile invocate, în opinia recurentului, rezultă, fără echivoc, faptul că blocul V 55, în care este situat apartamentul în litigiu, a fost construit și finalizat din fonduri de stat, având destinația de locuințe repartizabile în vederea închirierii sau vânzării, în conformitate cu reglementările legale în vigoare.
În același sens, recurentul a arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile Legii nr. 5/1973 și nr.OG 19/1994, ce guvernează locațiunea încheiată de reclamant și modul de atribuire a apartamentului de către acesta, a încălcat dispozițiile art.16 din Constituția României, privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, întrucât nu este posibil ca, în raport de interpretarea diferită dată de judecător, cu privire la aceleași texte de lege, apartamente, situate în același bloc și având același regim juridic, să fie vândute chiriașilor, la cerere, iar reclamantului să îi fie refuzat dreptul de a dobândi în proprietate bunul în litigiu, tribunalul aplicând greșit și dispozițiile Legii nr.85/1992, privind condițiile în care reclamantul putea dobândi, în calitate de chiriaș, apartamentul în litigiu.
Intimații nu au formulat întâmpinare, obligatorie în condițiile art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă.
În ședința publică din 10.02.2009, Curtea, din oficiu, a invocat excepția tardivității declarării recursului de către recurentul.
Examinând actele și lucrările dosarului și deliberând cu prioritate, în temeiul art.137 alin.1 Cod procedură civilă, asupra excepției procesuale de procedură, absolută, peremptorie, a tardivității declarării recursului, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu art. 301 Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, aceasta reprezentând o aplicație a regulii generale înscrise în art. 102 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul trebuind a fi motivat prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, conform art. 303 alin. 1 Cod procedură civilă.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosar, se observă că decizia civilă nr. 1081 din 03.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă i-a fost comunicată apelantului, la data de 07.10.2008, astfel cum rezultă din dovada de primire a acestei comunicări (fila 27, dosar nr-), iar acesta a exercitat recursul la data de 17.11.2008, cu depășirea termenului legal, imperativ, absolut, de decădere de 15 zile, reglementat de art. 301 Cod procedură civilă.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge, ca tardiv, recursul formulat de recurentul împotriva deciziei civile nr. 1081A/03.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca tardiv declarat, recursul formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 1081/A/03.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți MUNICIPIUL B, prin PRIMARUL GENERAL, SC " AL" SA și CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI - ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Tehnodact.:
Ex.2/10.03.2009
Secția a V-a Civ. -
-
Jud. Sectorului 3.-
Președinte:Mirela VișanJudecători:Mirela Vișan, Bianca Elena Țăndărescu, Simona
