Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 2874/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2874/R/2009

Ședința publică din 11 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Anca Adriana Pop

JUDECĂTORI: Anca Adriana Pop, Carmen Maria Conț

-- -

GREFIER: -

S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuienta împotriva deciziei civile nr. 1895/R/ din 9 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosarul nr-, privind și pe intimatul, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei se prezintă reprezentanta revizuientei, consilier juridic și intimatul personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea de revizuire a fost introdusă și motivată în termen legal, a fost comunicată intimatului și este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei (3) și cu timbru judiciar în valoare de 0,30 lei (2).

S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta revizuientei, consilier juridic depune delegație la dosar.

Curtea constată că prin registratura instanței, la data de 26.11.2009, revizuienta a depus un memoriu prin care dezvoltă motivele cererii de revizuire. Totodată, constată că la data de 04.12.2009, intimatul a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea cererii de revizuire ca nelegală și netemeinică și menținerea deciziei atacate.

Reprezentanta revizuientei arată că în cursul acestei dimineți a ridicat de la dosar un exemplar din întâmpinare și a semnat pe exemplarul de la dosar.

Reprezentanta revizuientei și intimatul arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbateri judiciare orale asupra cererii de revizuire.

Reprezentanta revizuientei solicită admiterea cererii de revizuire și retractarea deciziei civile nr. 1895/R/2009 pronunțată în data de 09.10.2009 de Curtea de APEL CLUJ - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie în dosarul nr- și în rejudecare, respingerea recursului recurentului reclamant, pentru motivele arătate în cererea de revizuire și dezvoltate pe larg în memoriul depus la data de 26.11.2009, pe care le susține oral.

Intimatul arată că revizuienta este în eroare, deoarece chiar aceasta a propus despăgubiri bănești prin Dispoziția nr. 14/2007, astfel că trebuie să respecte această dispoziție și să acorde acele despăgubiri bănești. Totodată, arată că cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât obligația de a da este prevăzută de lege. De asemenea, arată că art. 5802și 5803.pr.civ. au fost luate în considerare de către instanța de fond, astfel că nu este o noutate pentru debitoare. Solicită respingerea cererii de revizuire ca nelegală și netemeinică și menținerea deciziei atacate, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar.

CURTEA

Prin Sentința civilă nr. 4831/2009 pronunțată de Judecătoria Cluj -N în dosar nr- s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul împotriva pârâtei SC SA ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj, rămasă irevocabilă la 13.06.2006, prin decizia nr. 708/A/2005 a Curții de APEL CLUJ și decizia nr. 5825/13.06.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pârâta SC SA a fost obligată să emită în favoarea reclamantului decizie pentru stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de 377/777 parte din imobilul ce a fost înscris în CF nr. 5683 C cu nr. topo 5112/2.

Prin decizia civilă nr. 71/R/2005 a Curții de APEL CLUJs -a dispus învestirea cu formulă executorie a sentinței civile nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj.

Prin încheierea civilă nr. 8878/CC/2006 a Judecătoriei Cluj -N s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj.

În executarea sentinței civile nr. 511/2005, pârâta a emis, în favoarea reclamantului, dispoziția nr. 1452/01.09.2006 de propunere privind acordarea de despăgubiri prin echivalent.

Nemulțumit de dispoziția nr. 1452/2006, reclamantul a sesizat instanța de judecată invocând împrejurarea că pârâta nu și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina ei prin titlul executoriu, sentința civilă nr. 511/2005. Prin încheierea irevocabilă nr. 9633/15.12.2006 a Judecătoriei Cluj -N instanța a aplicat pârâtei SC SA o amendă civilă de 50 RON pe zi de întârziere până la îndeplinirea obligației stabilită prin titlul executoriu, sentința civilă nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj. Instanța a reținut în considerentele încheierii că pârâta nu și-a îndeplinit obligația stabilită prin titlul executoriu, sentința civilă nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj.

În favoarea reclamantului pârâta a emis, ulterior, dispoziția nr. 14/08.01.2007 de propunere privind acordarea de despăgubiri prin echivalent.

Prin sentința civilă nr. 387/2007 a Tribunalului Cluj rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 361/A/18.10.2007 a Curții de APEL CLUJ, a fost respinsă ca nefondată plângerea reclamantului împotriva dispoziției nr. 14/08.01.2007 emisă de pârâta SC SA. Recursul împotriva deciziei civile nr. 361/2007 a Curții de APEL CLUJ se află în prezent pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Față de precizarea cererii de chemare în judecată depusă de reclamant la dosar la data de 28.01.2009 (fila 87) și față de susținerile orale din fața instanței făcute în ședință publică, prima instanță a reținut că obiectul prezentei cereri îl reprezintă obligarea pârâtei la respectarea sentinței civile nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj, respectiv obligarea pârâtei la emiterea unei noi dispoziții conform sentinței amintite, căci dispoziția emisă nr. 14/08.01.2007 ar fi nelegală.

S-a mai reținut că și dispozițiile legale invocate de reclamant respectiv art. 5802și 5803Cod de procedură civilă, că acesta nu a învestit-o nici cu o cerere întemeiată pe Legea nr. 10/2001 privind stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent, măsuri prevăzute de această lege, o astfel de cerere fiind soluționată prin sentința Tribunalului Cluj nr. 511/2005 și nici cu o plângere împotriva dispoziției unității deținătoare privind propunerea de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv, o astfel de plângere fiind soluționată prin sentința civilă nr. 387/2007 a Tribunalului Cluj.

Obligarea pârâtei la respectarea sentinței civile nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj nu poate fi dispusă de instanța de judecată, principiul respectării hotărârilor judecătorești definitive sau irevocabile fiind un element definitoriu al statului de drept. Pentru nerespectarea unei hotărâri judecătorești, dacă reclamantul apreciază că pârâta se face vinovată de aceasta, se poate obține concursul organelor de urmărire penală pentru infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești. Totodată, un titlu executoriu poate fi pus în executare silită dacă debitorul nu își îndeplinește obligația stabilită în sarcina sa de bună voie. Însă, deși pârâta a emis dispoziția nr. 14/2007 pentru stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent, reclamantul este nemulțumit de această dispoziție considerând-o nelegală.

În prezentul cadru procesual, instanța nu poate dispune obligarea pârâtei la emiterea unei alte dispoziții de propunere pentru acordare de despăgubiri. Mai mult, instanța a reținut că pârâta a emis o astfel de dispoziție, care a și făcut obiectul controlului judiciar finalizat prin sentința civilă nr. 387/2007 a Tribunalului Cluj.

Pârâta nu va suporta nici amenzi civile sau daune cominatorii, căci, în opinia instanței, aceasta și-a îndeplinit obligația stabilită prin sentința civilă nr. 511/2005, nemulțumirea reclamantului față de dispoziția deja emisă nr. 4/08.01.2007 va fi soluționată irevocabil de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin judecarea recursului împotriva deciziei civile nr. 361/A/2007 a Curții de APEL CLUJ.

Împotriva Sentinței civile nr. 4831/2009 a formulat în termen legal apel reclamantul.

Prin decizia civilă nr. 380/A din 16 iunie 2009, Tribunalul Cluja respins ca nefondat apelul declarat de reclamant, reținându-se că prin Sentința civilă nr. 511/2005 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 3422/2004 s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamant împotriva pârâtei și a fost obligată pârâta să emită decizie în favoarea reclamantului pentru stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de 377/777 parte din imobilul înscris în CF C-N 5683 nr.top. 5112/1. S-a respins petitul de constatare că imobilul a fost preluat fără nici un titlu, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a AVAS.

A fost admisă excepția prematurității acțiunii ca și cererea de chemare în garanție formulată de SC SA.

S-a reținut în considerentele acestei sentințe că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri prin echivalent pentru terenul deținut de antecesorii reclamantului, modalitatea efectivă de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent urmând a se stabili de unitatea deținătoare. Sentința civilă nr. 511/2005 a rămas irevocabilă iar reclamantul a procedat și la investirea acesteia cu formulă executorie și la punerea în executare.

Urmare a demersurilor întreprinse de reclamant, pârâta SC a emis Dispoziția nr. 14 din 8.01.2007 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, corespunzătoare unei valori de 250 Euro/mp.

Comparând dispozitivul sentinței civile nr. 511/2005 pronunțate de Judecătoria Cluj - în dosar nr. 3422/2004 se poate ușor observa că pârâta intimată și-a îndeplinit obligația de a emite dispoziție cu propunere de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent.

Faptul că în cuprinsul Dispoziției nr. 14/2007 se menționează că dispoziția se emite în considerarea notificării nr. 634/2006 a BEJ nu schimbă cu nimic datele problemei. Astfel, notificarea menționată este aceea de punere în executare a Sentinței civile nr. 511/2005 și nu notificarea formulată la apariția Legii nr. 10/2001. Notificarea formulată de reclamant a fost înregistrată sub nr. 959/2001, însă obiectul notificării l-a constituit acordarea de măsuri reparatorii pentru cota de 377/777 din imobilul teren înscris în CF C-N 5683 nr. top. 5112/1, măsuri pe care pârâta s-a pronunțat. În consecință menționarea din eroare a notificării de punere în executare în locul notificării de acordare a măsurilor reparatorii nu poate constitui decât o greșeală materială și nu afectează dreptul reclamantului de a obține executarea întocmai a sentinței civile nr. 511/2005 atâta timp cât dispoziția se referă la imobilul pentru care s-a formulat notificare. Acest drept a fost obținut întocmai, conform dispozitivul sentinței puse în executare.

referitoare la aplicarea retroactivă a Legii nr. 10/2001, precum și îndreptățirea reclamantului la alte măsuri reparatorii sunt chestiuni care exced prezentului cadru procesual, legiuitorul recunoscând persoanei îndreptățite dreptul la contestația împotriva Dispoziției conform art. 26 alin. 3 din lege. Se poate observa că apelantul susține că dispoziția nu respectă cerințele legale, respectiv art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Faptul că după emiterea Dispoziției nr. 14/2007 reclamantul a notificat din nou intimata de a emite o nouă dispoziție conform notificării nr. 959/2001 nu obligă pârâta la emiterea unei noi dispoziții, nemulțumirile legate de dispoziția emisă putând fi analizate în cadrul contestației prevăzute de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001. De fapt, reclamantul a uzat de procedura specială și, pe cale ocolită invocă în parte aceleași nemulțumiri și pe calea dreptului comun.

S-a reținut că dispozițiile art. 5802și art. 5803Cod de procedură civilă sunt aplicabile doar în situația neîndeplinirii obligației, în speță, așa cum s-a mai precizat, instanța apreciind că pârâta și-a îndeplinit obligația stabilită prin titlul executoriu.

S-a mai menționat că respectarea unei hotărâri judecătorești este dezideratul statului de drept, nerespectarea acesteia putând fi sancționată penal, dar nu printr-o nouă obligare pe calea unei acțiuni în justiție în condițiile în care o hotărâre favorabilă a fost obținută de reclamant.

În fine, sentința atacată nu conține afirmații contradictorii, prima instanță reținând că față de îndeplinirea obligației, pârâta nu mai poate fi obligată la emiterea unei alte dispoziții, astfel că apelul a fost respins.

Împotriva deciziei Tribunalului Cluja declarat recurs reclamantul, iar prin decizia civilă nr. 1895/R din 9 oct. 2009, pronunțată de Curtea de APEL CLUJ, s-a admis în parte recursul, sentința a fost modificată în parte în sensul că s-a admis în parte apelul reclamantului în contra sentinței civile nr. 4831/31.03.2009 a Judecătoriei Cluj -N, care a fost schimbată în parte în sensul că s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâtei și în consecință: pârâta a fost obligată la plata unei amenzi civile în sumă de 500 RON pentru fiecare zi de întârziere începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii, 09 octombrie 2009 și până la executarea integrală și efectivă a obligației de a face, stabilită în sarcina debitoarei prin sentința civilă nr. 511 din 11 martie 2005, dosar nr. 3422/2004 a Tribunalului Cluj.

S-a menținut dispoziția din sentința și decizia referitoare la respingerea restului petitelor.

Împotriva deciziei curții, revizuienta SC SA a formulat cerere de revizuire, solicitând admiterea cererii de revizuire, retractarea deciziei civile nr. 1895/R din 9 oct.2009 a Curții de APEL CLUJ, arătând că instanța a pronunțat "ultra petita".

În motivarea cererii arată că revizuienta a fost obligată la plata unei amenzi în sumă de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii și până la executarea integrală și efectivă a obligației de a face, stabilită prin sentința civilă nr. 511/2005.

Arată că obligația stabilită prin această sentință are două etape: prima etapă - propunerea de acordare de despăgubiri, iar a doua - plata efectivă a sumei de bani.

Prima etapă, fiind o obligație de a face, nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât revizuienta, în calitate de entitate investită cu soluționarea notificării. Însă a doua etapă, cea a plății efective a sumei de bani, reprezintă o obligație de a da.

Arată că instanța a fost investită cu o cerere întemeiată pe prevederile art. 5803.proc.civ. ori aceasta se aplică doar obligațiilor de a face, neputându-se recurge la această procedură și pentru îndeplinirea obligațiilor de a da (de a face plata unei sume de bani).

Pe de altă parte, arată că instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut; îndeplinirea unei obligații de a da - de a efectua plata unei sume de bani, respingând totodată petitele solicitate de intimat, respectiv îndeplinirea unei obligații de a face - emiterea unei dispoziții conform sentinței civile nr. 511/2005 și obligarea revizuientei la plata da daune cominatorii.

Mai arată că instanța de control, instanța de recurs verifică hotărârea recurată în raport de motivele de casare invocate, însă și instanța de recurs este limitată la cadrul procesual stabilit de părți la judecata de fond în conformitate cu principiul disponibilității, în conformitate cu dispozițiile art. 292 alin. 1 și 204 alin. 1 coroborate cu art. 316.proc.civ. nefiind admise cereri sau motive noi în recurs.

Intimatul, prin întâmpinarea de la 12-14 solicitat respingerea cererii de revizuire.

Analizând decizia atacată, instanța reține că cererea de revizuire este nefondată.

Caracterul complex al obligației impusă revizuientei prin sentința civilă nr. 511/2005 și admisibilitatea cererii întemeiată pe dispozițiile art. 5803Cod procedură civilă au fost stabilite prin decizia civilă nr. 1895/R din 09 octombrie 2009 Curții de APEL CLUJ, ce face obiectul prezentei cereri de revizuire.

Față de aceasta reanalizarea caracterului acestei obligații pare să dea cererii de revizuire aparența unui recurs la recurs, tinzând a analiza în cererea de revizuire dacă în mod corect s-a stabilit prin decizia civilă nr. 1895/R din 09 octombrie 2009 Curții de APEL CLUJ că obligația impusă revizuientei prin sentința civilă nr. 511/2005 este în întregul ei o obligație de a face și că prin urmare sunt aplicabile dispozițiile art. 5803Cod procedură civilă.

Arată revizuienta că obligația stabilită prin această sentință are două etape: prima etapă - propunerea de acordare de despăgubiri, iar a doua - plata efectivă a sumei de bani. Prima etapă, fiind o obligație de a face, nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât revizuienta, în calitate de entitate investită cu soluționarea notificării. Însă a doua etapă, cea a plății efective a sumei de bani, reprezintă o obligație de a da. Arată că instanța a fost investită cu o cerere întemeiată pe prevederile art. 5803.proc.civ. ori aceasta se aplică doar obligațiilor de a face, neputându-se recurge la această procedură și pentru îndeplinirea obligațiilor de a da (de a face plata unei sume de bani).

Aceste motive nu se încadrează în motivul de revizuire invocat, deultra petita, prevăzut de art. 322 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, tinzând, așa cum am arătat, a analiza dacă obligația impusă revizuientei prin sentința civilă nr. 511/2005 este în întregul ei o obligație de a face și dacă sunt aplicabile dispozițiile art. 5803Cod procedură civilă.

Prin urmare analiza cererii de revizuire se va cantona strict la motivul de revizuire invocat, de ultra petita, prevăzut de art. 322 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, respectiv dacă instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori dacă a dat mai mult decât s-a cerut.

Revizuienta arată că instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut; îndeplinirea unei obligații de a da - de a efectua plata unei sume de bani, respingând totodată petitele solicitate de intimat, respectiv îndeplinirea unei obligații de a face - emiterea unei dispoziții conform sentinței civile nr. 511/2005 și obligarea revizuientei la plata da daune cominatorii. Mai arată că instanța de control, instanța de recurs verifică hotărârea recurată în raport de motivele de casare invocate, însă și instanța de recurs este limitată la cadrul procesual stabilit de părți la judecata de fond în conformitate cu principiul disponibilității, în conformitate cu dispozițiile art. 292 alin. 1 și 204 alin. 1 coroborate cu art. 316.proc.civ. nefiind admise cereri sau motive noi în recurs.

Curtea reține că în dosarul nr- unde s-a pronunțat decizia civilă nr. 1895/R din 09 octombrie 2009 Curții de APEL CLUJ reclamantul a solicitat: 1)să se constate că debitoarea a emis dispoziția nr. 14/08.01.2007 neconform cu titlul executor și cu Legea nr. 10/2001; 2)să se constate că nici până în prezent debitoarea nu a executat obligația ce rezultă din sentința civilă nr. 511/2005; 3)să se constate că debitoarea a încălcat principiul neretroactivității; 4)să oblige debitoarea să emită decizie conform titlului executoriu sentința civilă nr. 511/2005; 5)să oblige pârâta la plata daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere până la emiterea deciziei, invocând dispozițiile art. 5802și 5803Cod procedură civilă (fila 3 dosar fond), existând prin urmare 5 capete de cerere.

Ulterior reclamantul a depus la data de 28.01.2009 (fila 87 dosar fond) un script intitulat "precizări" prin care arată că petitul principal este petitul 4 chiar dacă nu l-a numerotat și privește obligarea debitoarei să emită decizie conform titlului executoriu sentința civilă nr. 511/2005. Mai menționează reclamantul că renunță la petitele 1, 2 și 3.

În acest script nu se face nici o referire la petitul 5, cel privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere până la emiterea deciziei, potrivit dispozițiile art. 5802și 5803Cod procedură civilă.

Cât privește susținerile orale din fața instanței ale reclamantului, amintite în cererea de revizuire, este de remarcat că reclamantul, ulterior depunerii la data de 28.01.2009 a scriptului intitulat "precizări", susține oral în fața instanței la data de 31.03.2009, potrivit încheierii instanței de la acea dată (fila 98 dosar fond) că își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 5802și 5803Cod procedură civilă.

Prin decizia civilă nr. 1895/R din 09 octombrie 2009 Curții de APEL CLUJa fost obligată pârâta la plata unei amenzi civile în sumă de 500 RON pentru fiecare zi de întârziere începând cu data rămânerii irevocabile a acelei hotărâri, 09 octombrie 2009, și până la executarea integrală și efectivă a obligației de a face, stabilită în sarcina debitoarei prin sentința civilă nr. 511 din 11 martie 2005, dosar nr. 3422/2004 a Tribunalului Cluj, astfel că instanța s-a pronunțat și a admis ultimul petit, și a menținut dispoziția din sentință și decizia din apel referitoare la respingerea restului petitelor.

După cum reiese din cele de mai sus instanța a analizat o obligație de a face, după cum s-a solicitat prin acțiune, și nu s-a pronunțat cu privire la o obligație de a da. Faptul că obligația de a face conține într-o etapă intermediară și o obligație de a da a fost reținut este adevărat în motivarea deciziei atacate dar cantonarea la motivul de revizuire și inexistența unui recurs la recurs fac posibilă doar această constatare și duce la imposibilitatea reanalizării caracterului acelei obligații, care s-a statuat cu putere de lucru judecat că este în întregul ei o obligație de a face.

Față de aceste solicitări ale reclamantului și față de statuările din decizia civilă nr. 1895/R din 09 octombrie 2009 Curții de APEL CLUJ rezultă că instanța s-a pronunțat doar asupra cererilor reclamantului, nu s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut și nu a dat mai mult decât s-a cerut.

În temeiul prevederilor art. 323 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuienta C-N împotriva deciziei civile nr. 1895/R din 09 octombrie 2009 Curții de APEL CLUJ pronunțată în dosar nr-, pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta C-N împotriva deciziei civile nr. 1895/R din 09 octombrie 2009 Curții de APEL CLUJ pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 11 decembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Anca Adriana Pop, Carmen Maria Conț

--- - --- - -- -

GREFIER

-

de, dactilografiat de Sz.

În 4 ex. la data de 30.12.2009

Judecători recurs -, - Curtea de APEL CLUJ

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

Către

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

COMPLETUL DE JUDECATĂ C 5

Întrucât la data de 11.12.2009 dosarul civil nr- al Curții de APEL CLUJa fost soluționat, iar ulterior a fost motivat, vă restituim dosarul civil nr- al Curții de APEL CLUJ (52 file) împreună cu dosarele componente: dosar nr- al Tribunalului Cluj (22 file) și dosarul nr- al Judecătoriei Cluj -N (101 file).

Menționăm că dosarul nr- al Curții de APEL CLUJa fost dezacvirat de la dosarul civil nr- al Curții de APEL CLUJ, cu termen de judecată la data de 15.01.2010, ora 8:30, completul C 5

PREȘEDINTE GREFIER

--- - -

C-N, la 11 ianuarie 2010

Președinte:Anca Adriana Pop
Judecători:Anca Adriana Pop, Carmen Maria Conț

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 2874/2009. Curtea de Apel Cluj