Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 304/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (2636/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECȚIA A III-A CIVILĂ
SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.304
Ședința publică de la 16.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Buzea
JUDECĂTOR 2: Doinița Mihalcea
JUDECĂTOR 3: Daniela Adriana
GREFIER:
Pe rol fiind soluționarea recursului promovat de recurentul - reclamant, împotriva deciziei civile nr.1037/A/18.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații.- pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, PRIMĂRIA SECTORULUI 4, B și SC " " SA.
Obiectul pricinii - acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul - reclamant, prin mandatar în baza procurii autentificată sub nr.249/02.02.2009, de către Biroul Notarului Public" " (pe care o depune), intimata - pârâtă PRIMĂRIA SECTORULUI 4, reprezentată de consilier juridic, în baza delegației pe care o depune, lipsind intimații.- pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B și SC " " SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul registratură, la data de 07.01.2009, s-a depus, din partea recurentului - reclamant, un set de înscrisuri, într-un singur exemplar, respectiv certificat de urbanism nr.67/28.01.2009, în copie legalizată, privind imobilul situat în B,-, sector 4, două planuri cadastrale (în două exemplare), copia CI seria - nr.- - CNP - privind pe numita și copia certificatului de căsătorie nr. 787/1987 (seria C 7 nr.-) al recurentului - reclamant.
Mandatarul recurentului - reclamant formulează cerere de renunțare la judecată în contradictoriu cu intimații -pârâți Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și cu SC " " SA.
Consilierul juridic al intimatei Primăria Sectorului 4, B solicită instanței a lua act de renunțarea recurentului - reclamant la judecată în contradictoriu cu intimații - pârâți Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și cu SC " " SA.
Curtea va lua act de renunțarea recurentului - reclamant la judecarea recursului în contradictoriu cu intimații -pârâți Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și cu SC " " SA.
Nemaifiind alte cereri de formulat6, probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea recursului.
Recurentul - reclamant prin mandatar solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, schimbarea, în tot, a deciziei civile nr.1037/A/ 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, cât și a sentinței civile nr.6039/2007, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 4
Depune concluzii scrise.
Intimata - pârâtă PRIMĂRIA SECTORULUI 4, prin consilier juridic solicită respingerea recursului, întrucât, în aprecierea sa, decizia recurată este legală și temeinică.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 09.06.2006, sub nr-, pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 B, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul d e Finanțe și Primăria Sector 4 B, solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se constate calitatea acestuia de proprietar - constructor de bună-credință - asupra casei de locuit situată în B,-, sector 4, în suprafață de 67 mp, compusă din trei camere și dependințe și dreptul său de superficie asupra terenului de sub construcție, pe toată durata existenței acesteia.
Motivându-și acțiunea, reclamantul a susținut că la adresa din B,-, sector 4 există un teren în suprafață de 277 mp, pe care era construită o casă de locuit, ce aparținea familiei. În anul 1982, această construcție a ars în totalitate, terenul a intrat în proprietatea Statului Român, iar familiei i s-a repartizat un apartament la bloc.
În anul 1984, reclamantul a început să folosească acest teren și a construit pe el o casă, în suprafață de 67 mp, în care locuiește și în prezent.
Pentru această locuință, reclamantul a învederat că nu i s-a eliberat autorizație de construcție, autoritățile din acea vreme spunându-i că poate construi o casă pe terenul aflat în proprietatea statului, urmând ca ulterior să-i fie eliberată și o autorizație în acest sens.
Deși reclamantul a finalizat această construcție, pe care a înscris-o și la organele financiare și pentru care a achitat impozit, autoritățile nu i-au mai eliberat autorizația promisă, situație în care a fost necesară intentarea acestei acțiuni.
În drept, au fost invocate de către reclamant dispozițiile art.494 cod civil și art.111 Cod procedură civilă.
Pârâta Primăria Sectorului 4 Bad epus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată. A susținut că potrivit art.18 alin.1 și art.19 alin.1 din Legea nr.215/2001, Municipiul B este unitate administrativ - teritorială care poate sta în judecată în nume propriu, iar constatarea calității de constructor de bună-credință, în baza dispozițiilor art.494 Cod civil, se face în contradictoriu cu proprietarul terenului și nu cu cel care administrează acel teren.
Prin încheierea de ședință de la termenul din 06.09.2006 instanța a admis excepția lipsei calități procesuale pasive a pârâtei Primăria Sectorului 4 B, iar la data de 02.05.2007, reclamantul și-a precizat acțiunea, învederând că înțelege să cheme în judecată în calitate de pârâți Municipiul B prin Primar General și SC SA, solicitând scoaterea din cauză a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
La data de 24.05.2007 Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosar o cerere intitulată "note de ședință", prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, susținând că acțiunea formulată de reclamant are caracterul unei acțiuni în revendicare imobiliară, ori prin raportare la situația de fapt existentă în speța dedusă judecății rezultă că situația juridică a imobilului în cauză este reglementată de Legea nr.10/2001, care instituie o procedură administrativă prealabilă și obligatorie. A invocat totodată excepția lipsei calității sale procesuale pasive față de dispozițiile art.25 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice.
La data de 03.09.2007 reclamantul a depus la dosar cerere precizatoare de acțiune, prin care a solicitat citarea în continuare în calitate de pârâți a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, a Primăriei Sector 4 B, a SC SA și a Primăria Municipiului B prin Primarul General.
Prin încheierea de ședință din data de 05.10.2007 instanța a unit cu fondul cauzei excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Prin sentința civilă nr.6039/02.11.2007, Judecătoria Sectorului 4 Baa dmis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, a respins acțiunea față de acest pârât, pentru lipsă calitate procesuală pasivă, iar pe fond, a respins acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâților Primăria Municipiului B și SC SA, ca neîntemeiată.
Prin aceeași sentință a fost respinsă ca neîntemeiată și cererea reclamantului privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor nu are în patrimoniu nici terenul pe care se află construcția edificată de reclamant și nici construcția în sine, situație în care nu are legitimare procesuală pasivă în cauză.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că reclamantul nu este proprietarul terenului situat în B,-, sector 4, pe care s-a edificat din anul 1994 construcția - casă de locuit, situație în care, potrivit art.492 Cod civil, odată cu edificarea construcției pe teren, s-a născut și dreptul de proprietate al Primăriei Municipiului B (proprietara terenului) asupra acestei construcții, reclamantul având calitatea de constructor al acestei case, nu și pe aceea de proprietar.
Din susținerile făcute de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, s-a reținut că acesta a cunoscut la momentul edificării construcției pe proprietarul terenului, situație în care nu se poate reține calitatea sa de constructor de bună-credință.
Cu privire la dreptul de superficie asupra terenului, solicitat de reclamant prin capătul doi de cerere din acțiune, instanța a reținut că este neîntemeiată, de un astfel de drept putând beneficia doar proprietarul construcției, calitate pe care reclamantul nu o are.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel a susținut că este de notorietate faptul că terenurile fără stăpân devin proprietate privată a statului, chiar dacă nu s-a făcut o preluare efectivă cu documente, situație în care excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acest pârât nu ar fi trebuit admisă de către instanță.
S-a susținut că în mod greșit prima instanță a reținut că terenul se afla în proprietatea, deoarece această societate nu a făcut niciodată o astfel de susținere, iar instanța, dacă ar fi dorit să afle adevărul, ar fi trebuit să-l cheme din oficiu la interogatoriu de, fostul deținător al casei care a existat pe teren și a ars.
În opinia apelantului, instanța de fond a greșit și atunci când a reținut reaua sa credință la momentul edificării construcției și a aplicat greșit dispozițiile art.492 Cod civil, deoarece niciuna dintre pârâte nu a invocat dreptul de proprietate asupra construcției.
În finalul motivelor de apel s-a susținut că apelantul - reclamant nu a fost tulburat de nimeni timp de 20 de ani, în posesia exercitată asupra imobilului, iar în toată această perioadă de timp nu a făcut diligențe pentru clarificarea regimului juridic al terenului, bazându-se pe susținerile verbale ale funcționarilor din primărie, care i-au spus să stea liniștit că nu va fi deranjat de nimeni și că i se va elibera autorizație de construcție.
Prin decizia civilă nr.1037 A/18.09.2008, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins apelul ca fiind nefondat.
Pentru a decide astfel, tribunalul a constatat că situația de fapt a fost reținută corect de către prima instanță, respectiv faptul că terenul nu era proprietatea reclamantului, acesta a cunoscut acest fapt de la bun început, a edificat o casă de locuit fără acordul proprietarului terenului.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor s-a reținut că a fost corect dezlegată de către instanța de fond, inclusiv prin raportare la dispozițiile invocate de apelantul - reclamant în apel, respectiv art.31 din Legea nr.18/1991, deoarece acest act normativ prevede că terenurile nerestituite potrivit Legii fondului funciar, rămase la dispoziția consiliilor locale, vor trece în domeniul privat al comunei sau orașului, prin urmare, în domeniul uneia dintre unitățile teritorial - administrative, iar nu în domeniul public sau privat al statului.
Referitor la cererea de constatare a calității de proprietar, tribunalul a reținut dispozițiile art.492 Cod civil, care prezumă dreptul de proprietate al proprietarului terenului asupra construcțiilor edificate pe teren, dar și incidența în cauză a dispozițiilor art.494 Cod civil, dat fiind faptul că prin acțiune reclamantul a invocat edificarea de către el a unei case de locuit pe terenul altei persoane.
S-a considerat că pentru a reține buna-credință a este necesar să existe la momentul edificării construcției convingerea sinceră a acestui că terenul se află în proprietatea sa.
Prin raportare la susținerile făcute de apelantul - reclamant în motivele de fapt ale acțiunii, s-a considerat că în mod corect instanța de fond a reținut că acesta nu poate fi considerat constructor de bună-credință, atâta vreme cât la data edificării construcției cunoștea că terenul nu îi aparține.
Critica apelantului - reclamant privind necesitatea chemării la interogatoriu a numitului, a fost, de asemenea, înlăturată de către tribunal, reținându-se că acest lucru nu era posibil decât cu încălcarea principiului disponibilității și a dispozițiilor art.218 și următoarele Cod procedură civilă, potrivit cărora o astfel de probă se poate administra doar părților implicate în litigiu, nu și terțelor persoane.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs apelantul - reclamant G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie:
Prin motivele de recurs s-a susținut că decizia instanței de apel cuprinde dispoziții contradictorii și a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor articolului 492 Cod Procedură Civilă.
În dezvoltarea acestor critici s-a susținut că instanța de apel, însușindu-și argumentele de fapt și de drept reținute de prima instanță, ajunge în final la concluzia potrivit căreia, reclamantului nu i se poate recunoaște calitatea de superficiar, deoarece nu a dovedit că ar fi fost constructor de bună - credință al locuinței.
S-a susținut de recurent că nu a invocat niciodată prin acțiune calitatea de constructor de bună - credință, în sensul prevederilor articolului 494 Cod Procedură Civilă. Temeiul de drept al acțiunii sale l-au reprezentat dispozițiile articolului 492 Cod Procedură Civilă, noțiunea de "constructor de buna - credință" fiind folosită doar pentru a învedera instanței că această locuință a fost edificată cu mijloace proprii, dar, mai ales, cu acordul tacit al proprietarului terenului.
În cazul dreptului de superficie, constructorul trebuie să fie de bună - credință, dar nu în sensul că el nu cunoaște faptul că nu este proprietarul terenului pe care construiește, ci în sensul că la momentul începerii construcției a avut convingerea existenței unui așa zis "just titlu", reprezentat de acordul pe care autoritățile competente să dispună de terenul respectiv, l-au dat în vederea edificării construcției.
Analizând decizia instanței de apel, în raport de dispozițiile articolului 304 pct.7 și 9 Cod Procedură Civilă și de criticile dezvoltate de recurent, Curtea va reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Decizia instanței de apel nu cuprinde dispoziții potrivnice, pentru a fi incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de articolul 304 pct.7 Cod Procedură Civilă.
Din lecturarea motivelor de recurs se observă că acest motiv de nelegalitate a fost argumentat de recurent prin faptul că instanța de apel a reținut reaua sa credință la momentul edificării construcției, în condițiile în care, prin acțiune nu s-a invocat calitatea sa de constructor de bună - credință.
Analizând această critică, Curtea va reține că este neîntemeiată, în condițiile în care, prin capătul unu de cerere din acțiune, recurentul a solicitat expresconstatareafaptuluică este proprietar -constructor de bună - credințăasupra imobilului - casă de locuit situat în B,-, sector 4, în suprafață de 67 mp, compus din 3 camere și dependințe,iar în final, a invocat ca temei juridic al cererii sale dispozițiile art.494 Cod civil și art.111 Cod procedură civilă.
Pe de altă parte, faptul că instanța de apel a analizat buna - credință a recurentului - contestator și din punctul de vedere al dispozițiilor articolului 494 Cod Procedură Civilă, nu înseamnă că hotărârea cuprinde motive contradictorii ci, cel mult motive străine de natura pricinii, care pot fi înlăturate de instanța de recurs, astfel cum se va arăta și în cele ce urmează.
Nefondată este și critica prin care se susține că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit legea, respectiv dispozițiile articolului 492 Cod Procedură Civilă.
Conform acestui text de lege, orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contră.
Dreptul de superficie, invocat de recurentul - reclamant prin acțiune, constituie o derogare de la regula înscrisă în acest text de lege, în sensul că existența dreptului de proprietate asupra construcției, plantației sau asupra altor lucrări situate pe terenul proprietatea altei persoane atrage după sine un drept de folosință asupra terenului, iar aceste drepturi concretizează dreptul real de superficie.
Esențial pentru dobândirea unui astfel de drept nu este însă doar dovedirea dreptului de proprietate asupra construcției, ci și a acordului tacit sau expres al proprietarului terenului pentru ridicarea construcției.
Menținând ca fiind legală și temeinică soluția pronunțată de instanța de fond, prin care acțiunea reclamantului fusese respinsă ca neîntemeiată, tribunalul a avut în vedere, în primul rând, că terenul nu era proprietatea reclamantului, reclamantul a cunoscut acest fapt de la bun început și a edificat o casă de locuit fără acordul proprietarului terenului.
Această situație de fapt a fost reținută în mod corect, în raport de probatoriile existente la dosar și nu mai poate fi pusă în discuție în recurs, cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată de părți doar pentru motive de nelegalitate și care exclude o reapreciere a probatoriului administrat în cauză în fond și apel.
Faptul că în considerentele deciziei instanței de apel au fost reținute și dispozițiile articolului 494 Cod Civil, care reglementează situația de bună - credință care edifică o construcție pe terenul altcuiva, crezând că este proprietar al acestui teren, deși real, nu reprezintă motiv de nelegalitate a deciziei instanței de apel, de natură să atragă casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, astfel cum s-a solicitat de recurent.
Nu se poate reține că instanța de apel ar fi judecat altceva decât cererea cu care recurentul - reclamant învestise instanța de fond, câtă vreme situația de fapt reținută de aceasta a vizat îndeplinirea condițiilor impuse de articolul 492 Cod procedură civilă pentru dobândirea dreptului de superficie, acest text de lege fiind și el reținut expres în considerentele deciziei pronunțate de tribunal.
În consecință, înlăturând din considerentele deciziei instanței de apel analiza făcută calității de constructor de bună - credință a recurentului - reclamant, în raport de dispozițiile articolului 494 Cod Procedură Civilă, în condițiile în care, prin acțiune acesta recunoștea faptul că a cunoscut de la început adevăratul proprietar al terenului, Curtea va reține că soluția pronunțată de tribunal este legală și va dispune în baza articolului 312 Cod Procedură Civilă respingerea recursului ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul - reclamant G, împotriva deciziei civile nr.1037 A/18.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B și PRIMĂRIA SECTORULUI 4
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
./
2 ex./04.03.2009
TB-3 -;
Jud.4 -
Președinte:Ioana BuzeaJudecători:Ioana Buzea, Doinița Mihalcea, Daniela Adriana
