Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 321/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 321/R/2008
Ședința publică din 4 februarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Nicorici
JUDECĂTORI: Silvia Nicorici, Alexandrina Angela Alb Carmen
: - -
GREFIER:
S-au luat în examinare - în vederea pronunțării - recursurile declarate de pârâții, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N, împotriva deciziei civile nr. 515/A din 28 septembrie 2007 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanta ORTODOXĂ ROMÂNĂ A ȘI, având ca obiect acțiune în constatare.
Se constată că la data de 31 ianuarie 2008, prin registratura instanței, reclamanta intimată Ortodoxă Română a, și Clujului, a depus la dosar concluzii scrise.
De asemenea, se constată că la data de 1 februarie 2008, prin registratura instanței, pârâții recurenți și au depus la dosar concluzii scrise.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 28 ianuarie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 702 din 29 ianuarie 2007 pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Cluj -N, a fost admisă acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta Ortodoxă Româna a, și Clujului, în contradictoriu cu pârâții, Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului C-N, și în consecință, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donatie autentificat sub nr. 9180/27.11.1961, încheiat între Episcopia Ortodoxă Română a, și Clujului și Statul Român prin Sfatul Popular al Orașului C, având ca obiect imobilul situat în C-N,-, înscris în CF 8708 C, cu nr. top. 3728; s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 32051/19.12.1996, încheiat între SC SA pentru Consiliul Local al municipiului C-N și; s-a dispus rectificarea înscrierilor din CF - C, asupra nr. top. 3728/l/VII, în sensul radierii înscrierilor de sub,4, a dreptului de proprietate al pârâților și, a radierii înscrierii de sub în favoarea lui și a restabilirii situației anterioare, în sensul înscrierii dreptului de proprietate al Statului Român în administrarea Consiliului Local al Municipiului C-
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut din probele administrate, următoarele:
Din copiile cărților funciare depuse la dosarul cauzei reiese faptul că imobilul din litigiu a fost inițial înscris în CF 8708 C, nr. top. 3728, sub, proprietar fiind Episcopia Ortodoxă Română a și Clujului. De aici, a fost transcris în CF 24371 C-N, cu încheierea CF -/27.11.1961, când imobilul a trecut în favoarea Statului Român și administrarea operativă a Sfatului Popular al orașului C, în baza contractului de donație din data de 27.11.1961. După partajare, imobilul a fost transcris în CF colectivă - și CF individuală -. Apoi, cu nr. top. 3728/1/VII, apartamentul nr. 7 de pe str. -, nr. 43, compus din 1 cameră și dependințe cu suprafața utilă de 32,93. a fost înscris în CF - C sub nr. serial, în favoarea lui, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 32051/19.12.1996. Ulterior, în baza certificatului de moștenitor nr. 29/05.08,2002, autentificat la notarul public, dreptul de proprietate asupra imobilului s-a înscris în favoarea lui în cota de parte, în calitate de nepoată de fiu și în cota de parte, în calitate de nepot de fiu.
Episcopia Ortodoxă Română a și Clujului a fost ridicată la de, prin Hotărârea Adunării Naționale nr. 8576 din data de 11.06.1973.
Reclamanta Ortodoxă Română a și Clujului, în aplicarea prevederilor nr.OUG 94/2000, aprobata prin Legea nr. 501/2002, a formulat cerere de retrocedare a imobilului situat în C-N,-, înscris în CF 8708 C, cu nr. top. 3728, cerere înregistrată la secretariatul Comisiei Speciale de, la data de 23.01.2003, sub nr. 510 ( 7 din dosar nr. 9102/2005 al Tribunalului Cluj ).
În privința constatării nulității absolute a actului de donație încheiat în favoarea Statului Român, instanța reține că nulitățile absolute sunt reglementate de lege pentru apărarea intereselor generale ale societății, astfel că, chiar dacă reclamanta a formulat respectiva cerere în mod tardiv, aceasta trebuie analizată din oficiu de către instanță. în consecință, instanta are în vedere următoarele:
Așa cum reiese din interogatoriul luat pârâtului Consiliul Local al Municipiului C-N și din actele de la dosar, imobilul din litigiu, situat în C-N,-, fostă - și -, a trecut în proprietatea Statului R în temeiul deciziei nr. 1014/1962 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii C de acceptare a donației și a făcut obiectul contractului de donație încheiat și autentificat la Notariatul de Stat Regional C sub nr. 9180 din 27.11.1961, fiind ulterior partajat în 13 apartamente și transcris în CF colectivă - și CF individuală -.
În conformitate cu art. 4 al Decretului nr. 478/1954, privitor la donațiile făcute statului, dacă obiectul donației este o construcție situată într-un oraș, se va cere avizul Ministerului Gospodăriei Comunale și Industriei Locale.
Față de aceste prevederi imperative ale textului de lege sus indicat, s-a apreciat că în speța de față este incident art. 4 din decretul sus amintit, întrucât la încheierea actului de donație din data de 27.11.1961, acest aviz a lipsit, dat fiind că un astfel de aviz nu există nici în mapa Notariatului de Stat, păstrată în arhiva a Judecătoriei, unde au fost identificate actele ce au stat la baza încheierii contractului de donație autentificat sub nr. 9180/27.11.1961 și nici în arhiva Ministerului corespunzător celui abilitat în epocă la emiterea avizului. Așa cum s-a arătat în literatura de specialitate, lipsa acestui aviz este sancționată cu nulitatea absolută, fiind în fapt un element exterior condițiilor de validitate prevăzute de art. 948.civ. deci actului juridic în sine, care se adaugă acestora. Ca urmare, numai când aceste condiții se întrunesc simultan, transferul de proprietate este valabil. Ca și o consecință, instanța apreciază că transferul dreptului de proprietate de la reclamantă la Statul R nu a operat, nefiind întrunite simultan atât condițiile art. 948.civ, cât și autorizarea prevăzută de art. 4 din Decretul 478/ 1954, astfel că preluarea imobilului de către Statul Român s-a făcut fără titlu, în mod abuziv.
Un alt motiv de nulitate absolută a acestui contract de donație este faptul că donația presupune un acord de voințe: pe de o parte voințaanimus donandia donatorului, iar de cealaltă parte, voința donatarului de aoa ccepta. Ori, în speța de față, lipsește acest consimțământ din partea donatorului. Instanța apreciază căanimus donandisau voința de aa E piscopiei Ortodoxe a și Clujului lipsit, fiind de notorietate opresiunea comunistă împotriva cultelor religioase. În practica judecătorească s-a arătat că, dat fiind contextul politico-social, imobilele donate statului trebuie incluse în categoria celor preluate abuziv, pe motiv că actul a fost încheiat numai pentru a acorda o aparență de legalitate preluării respectivului bun, care se realiza pe căi de fapt, lipsind intenția de a gratifica, proprietarii fiind obligați să le încheie, pentru a-si proteja drepturi sau interese mai importante decât dreptul de proprietate. În cauza de față se mai poate reține că a lipsit și voința donatarului de a accepta, atât timp cât Decretul nr. 478/1954 prevede în mod imperativ care sunt organele abilitate să accepte donațiile în numele statului, prin emiterea avizului, iar în speța de față, un astfel de aviz nu există.
Ca urmare, raportat la prevederile art. 948.civ. 813.civ. art. 4 din Decretul 478/1954, instanța a constatat nulitatea absolută a actului de donatie în favoarea Statului R, încheiat și autentificat la Notariatul de Stat regional C sub nr. 9180 din 27.11.1961, privind imobilului situat în C-N,-, fostă - și -, înscris inițial în CF 8708 C, nr. top. 3728 și ulterior transcris în CF colectivă - și CF individuală - și preluat de Statul Român în baza deciziei nr. 1014/1962 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii C de acceptare a donatiei.
Cu privire la nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 32051/19.12.1996, încheiat între SC SA pentru Consiliul Local al mun. Cluj-N și, instanța a reținut următoarele:
Așa cum reiese din prevederile art. 6 alin. 2 din OUG nr. 94/2000, privind retrocedarea unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor religioase din România, "actele juridice de înstrăinare a imobilelor ce fac obiectul prezentei sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării".
Conform contractului de vânzare-cumpărare cu nr. 32051, din data de 19.12.1996, în calitate de chiriaș a cumpărat de la Statul R prin SC SA, care era mandatat de către Consiliul Local al mun. C-N, imobilul apartament nr. 7 din C-N, str. -, nr. 43, având nr. top. 3728/1/VII. Așa cum s-a arătat anterior, imobilul provenea din CF 8708 C, nr. top. 3728, strada fiind fostă -, în prezent Tr. -.
Contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în baza Legii nr. 112/1995, conform mențiunilor exprese ale contractului, părțile asumându-și drepturile și obligațiile ce decurg din această lege.
Ca urmare, nulitatea contractului de vânzare-cumpărare trebuie raportată la prevederile Legii nr. 112/1995, în baza căreia a fost încheiat contractul.
Instanța a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 112/1995, acest act normativ se referă în exclusivitate la imobile cu destinația de locuințe ce au aparținut persoanelor fizice. Prin urmare, această lege reglementează, pe de o parte, procedura de restituire a unor imobile pentru o categorie de foști proprietari, iar pe de alta parte, în conformitate cu art. 9, reglementează situația chiriașilor din aceste imobile, dându-se posibilitate acestora să opteze pentru cumpărarea bunurilor ce au fost naționalizate și nu au fost restituite în favoarea foștilor proprietari - persoane fizice.
Așa cum rezultă din cuprinsul CF, imobilul din litigiu nu a aparținut unei persoane fizice, fiind preluat de stat de la Episcopia Ortodoxă Română a și Clujului și pe cale de consecință este evident că acestui imobil nu îi pot fi aplicate dispozițiile Legii nr. 112/1995, respectiv nu se poate pune problema dreptului fostului proprietar de a obține restituirea în natură a imobilului sau măsuri compensatorii și nici problema dreptului chiriașului de a opta pentru cumpărarea imobilului.
Ca și o concluzie, instanța a apreciat că, în conformitate cu art. 6 alin. 2 din OUG nr. 94/2000, acest act de înstrăinare a imobilului din litigiu este lovit de nulitate absolută, întrucât a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor imperative ale Legii nr. 112/1995, deoarece imobilul din litigiu a aparținut unei instituții de cult și ca urmare, nu putea fi înstrăinat în favoarea chiriașilor în condițiile Legii nr. 112/1995. B-credință a părților invocată de pârâți prin întâmpinare, nu poate fi luată în considerare ca și o apărare temeinică, întrucât nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, iar prevederile Legii nr. 112/1995 sunt extrem de precise cu privire la domeniul de aplicare al acesteia. De asemenea, lecturarea cărții funciare era edificatoare pentru a se putea afla identitate a proprietarului tabular de la care Statul Român a preluat imobilul. Nici susținerile pârâților și că apartamentul nr. 7 ar fi construit ulterior preluării de către Statul Român nu sunt întemeiate, întrucât din CF 8708 C rezultă că imobilul avea, anterior preluării de către stat, 12 camere la parter și 4 camere la subsol, precum și dependințe, componența nefiind modificată până în prezent.
Mai trebuie luate în considerare și prevederile art. 25 din Legea nr. 112/1995, conform căruia "prin legi speciale se vor reglementa situațiile juridice ale altor imobile decât cele care fac obiectul prezentei legi, trecute în proprietate a statului înainte de 22 decembrie 1989, indiferent de destinația lor inițială.". Ori, cu privire la situația imobilului din speța de față, în aplicarea acestui text de lege, a fost adoptată Legea nr. 501/2002 de aprobare a nr.OUG 94/2000 pentru retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut unor culte religioase, completate prin nr.OUG 184/2002, aprobata prin Legea nr. 48/2004.
Așa fiind, imobilul din litigiu nu putea fi înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, nefacând obiectul acestei legi și în consecință au fost încălcate prevederile art. 948 pct. 3.civ. raportat la art. 962.civ. și art. 6 alin. 2 din nr.OUG 94/2000.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții Statul Român prin Consiliul Local al municipiului C-N, si.
Prin apelul formulat, pârâtul Consiliul Local al municipiului C-N a solicitat admiterea acestuia și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive.
În motivare, apelantul a arătat că prima instanta a reținut în mod greșit că nu s-a obținut avizul Ministerului Gospodăriei Comunale și Industriei Locale, având în vedere că Decretul nr. 478/1954 se referă expres la Populare și la alte instituții, diferit de intreprinderi economice de stat. Pe de altă parte, orice minister își exercită atribuțiile prin organele sale din teritoriu. In același timp în contractul de donație se prevede expres donația statului, în administrarea operativă directă a Sfatului Popular Deci, aceasta a fost intenția ambelor părți. Astfel, apelantul apreciază că dacă Decretul nr. 478/1954 nu prevede nulitatea actului de donatie, instanța nu o poate aplica, pentru că aceasta ar însemna o adăugare la lege, ceea ce este interzis.
Valabilitatea contractului este justificată și de întabularea dreptului de proprietate în CF în favoarea statului, ceea ce dovedeste ca s-a verificat la acea data contractul de donatie și s-a constatat că au fost respectate toate condițiile de fond referitoare la valabilitatea acestuia, întrucât în conformitate cu prev. art. 43-45, comb. cu art. 121 din Decretul-Lege nr. 115/1938, operațiunea de întabulare era supusă principiului legalității și trebuia și putea fi încuviințată numai după verificarea îndeplinirii condițiilor de valabilitate ale actului de transmitere a dreptului real.
In ceea ce ce priveste contractul de vânzare-cumpărare, acesta a fost încheiat pentru un apartament care a intrat în patrimoniul statului prin donatie, încă din anul 1961, donația fiind un act valabil.
Pentru încheierea contractului, condițiile prevăzute de art. 9 au fost îndeplinite, în sensul ca imobilul să nu fi fost restituit în natură fostului proprietar și să fi expirat termenul prevazut de art. 14.
Pârâții-cumpărători au fost de bună-credință, având ferma convingere că Statul Român este adevăratul proprietar al imobilului, iar reclamanta nu a făcut dovada notificării cumpărătorului, nici anterior și nici ulterior încheierii contractului.
Prin apelul declarat de pârâții și se solicită admiterea apelului și rejudecând cauza să fie respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantă.
În motivare, pârâții au arătat că prima instanta a constatat în mod gresit nulitatea contractului de donație, atât timp cât nu a fost investită de către reclamantă cu privire la aceasta. Cadrul procesual fixat de reclamantă se limita la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare. Intrucât doar ulterior și în mod tardiv, cum a constatat și prima instanță, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând și constatarea nulității absolute a donației, apelanții consideră că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut.
Prima instanță a apreciat că voința de aar eclamantei a lipsit, fiind de notorietate opresiunea comunistă împotriva cultelor religioase, însă la dosarul cauzei exista contractul de donație din anul 1961 și se poate observa că pentru episcopie la semnarea actului a fost un reprezentant cu procură specială. Mai mult, actul de donație a fost ratificat de către episcopie prin însăși executarea dispozițiilor actului.
Referitor la avizul prevăzut de Decretul nr. 478/1954, la dosar s-a depus hotărârea Comitetului Executiv al Sfatului Popular și anume decizia de acceptare a donației nr. 1014/25.06.1962. In art. 2 din Decretul nr. 478/1954 sunt enumerate organele abilitate să accepte donaățiile făcute statului, avizul fiind un element exterior condițiilor de validitate prevăzute de art. 948.civ.
In ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare, distincția pe care o face Legea nr. 112/1995 cu privire la persoanele fizice și cele juridice, este cuprinsă în art. 1 și privește vocația foștilor proprietari, persoane fizice, la măsurile reparatorii prevăzute de lege. Imobilele preluate abuziv de stat puteau fi vândute doar în baza dispozițiilor Legii nr. 112/1995, neexistând o altă bază legală de înstrăinare, așa încât au fost respectate condițiile de înstrăinare prevăzute de această lege. In plus, Legea nr. 501/2002 pentru aprobarea nr.OUG 94/2000 prevede posibilitatea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele instrăinate, astfel încât statul putea înstrăina imobilul, chiar dacă era preluat de la o persoană juridică.
Legea nr. 112/1995 nu excepta de la vânzare locuințele preluate de stat de la alte persoane fizice, excepțiile fiind expres prevăzute de art. 9 alin. 6 și art. 10, iar cumpărătorul era chiriaș în momentul încheierii actului, optând pentru cumpărarea imobilului, după expirarea termenului prevăzut de art.14.
Mai mult, din cuprinsul dispozițiilor pct. 16 din Titlul II al Legii nr. 247/2005 rezultă că imobilele care fac obiectul nr.OUG 94/2000 puteau fi înstrainate legal după 22 decembrie 1989.
Pe de altă parte, prima instanță nu a ținut cont de buna-credință a cumpărătorului, care a optat conform legii și după expirarea termenului de 6 luni pentru cumpărarea apartamentului în care locuia ca și chiriaș, crezând că vânzătorul avea toate înscrisurile cerute de lege spre a-i transmite proprietatea. Mai mult, dreptul de proprietate al statului era înscris în CF, ceea ce crează o prezumție absolută de existență a dreptului său tabular în folosul său, fiind opozabil tertilor. De asemenea, în speță este aplicabil principiulerror communis facit jus.
Prin întâmpinarea formulată, intimata Ortodoxă Română a, și Clujului a solicitat respingerea apelurilor și menținerea sentinței atacate, ca legală și temeinică.
In motivare intimata a arătat că actul de donație este lovit de nulitate absolută, atât pentru încălcarea prevederilor art. 35 din Decretul nr. 31/1954 și art. 4 din Decretul nr. 478/1954, lipsind condiția prealabilă a autorizării donației prin avizul Ministerului Gospodăriei Comunale și Industriei Locale, cât și pentru că toate probele conduc la concluzia că nu există un acord concomitent în fața notarului public la momentul întocmirii actului.
Din perspectiva art. 1 din OUG nr. 94/2000, caracterul abuziv și nevalabil al actului de preluare a fost acceptat anterior prin retrocedarea celorlalte apartamente din același imobil.
In ceea ce priveste contractul de vânzare-cumpărare, frauda la lege constă în încălcarea prevederilor art. 1 si art. 25 din Legea nr. 112/1995, având în vedere că imobilul nu a fost preluat de la o persoană fizică.
Tribunalul Cluj, prin decizia civilă nr. 515/A/28.09.2007, pronunțată în dosar nr-, a respins ca nefondate apelurile pârților, cu următoarea argumentație:
In ceea ce privește critica apelanților și privind investirea primei instanțe, este de observat că reclamanta a formulat mai multe precizări ale acțiunii, prima la data de 20.04.2006, prin care a solicitat constatarea nulității absolute a actului de preluare în favoarea Statului Român a imobilului pentru lipsa de consimțământ valabil exprimat, a doua la data de 18.05.2006, prin care a solicitat constatarea nulității absolute a actului de donație în favoarea Statului Român pentru lipsa de consințământ valabil exprimat și stabilirea preluării abuzive în favoarea statului, respectiv nevalabilitatea titlului de preluare, iar a treia la data de 08.06.2006, solicitând constatarea nulității absolute a actului de donație către stat pentru lipsa condiției prealabile a autorizării donației.
Este real că în ședința publică din 09.10.2006 prima instanță a admis excepția tardivității ultimelor două precizări, în temeiul dispozițiilor art. 132.proc.civ. însă a continuat să fie sesizată cu prima precizare, privind nulitatea absolută a actului de preluare în favoarea Statului Român a imobilului. Totodată, la data de 13.11.2006 prima instanță a repus cauza pe rol în vederea analizării din oficiu a cauzelor de nulitate absolută a donației, iar în ședința publică din 04.12.2006 a pus în discuția părților aceste cauze.
In consecință, tribunalul a constatat că prima instanță a fost legal sesizată și cu cererea pentru constatarea nulității absolute a contractului de donație către stat, nefiind încălcate dispozițiile art. 129 alin. 6.proc.civ.
Referitor la contractul de donație autentificat prin încheierea nr. 9180/1961 a fostului Notariat de Stat Regional C, prin care Episcopia a, și Clujului a donat Statului Român imobilul înscris în CF 8708 cu nr. top. 3728, la dosar nu s-a depus nici un aviz din partea vreunei autorități locale sau centrale privind donația. De asemenea, din procesul verbal încheiat la data de 26.01.2007 cu ocazia cercetării la fața locului efectuată de către prima instanță rezultă că în mapa actelor Notariatului de Stat pentru anul 1961, legat de actele privind donația către stat a imobilului în litigiu, nu s-a găsit acest aviz.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. l din Decretul nr. 478/1954 privitor la donațiile făcute statului, dacă obiectul donației este o construcție situată într-un oraș sau comună centru industrial se va cere, în toate cazurile, avizul Ministerului Gospodăriei Comunale și Industriei Locale.
Tribunalul a reținut că în conformitate cu dispozitiile art. 2 din Decretul nr. 63/1957 sarcinile, atribuțiile și unitățile tutelate ale Ministerului Gospodăriei Comunale și Industriei Locale, care a fost desființat, urmau să fie distribuite de către Consiliul de Miniștri altor organe centrale. De asemenea, prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 273/1957 pentru aplicarea Decretului nr. 63/1957 s-a stabilit că sarcinile Ministerului Gospodariei Comunale și Industriei Locale privind avizarea, respectiv aprobarea documentațiilor tehnice, trec asupra comitetelor executive ale sfaturilor populare, fără însă a se preciza cine preia atribuțiile privind avizarea donațiilor făcute statului.
Conform jurisprudenței Inaltei Curți de Casație și Justiție, atribuțiile Ministerului Gospodăriei Comunale și Industriei Locale privind avizarea donațiilor către stat au fost preluate de Ministerul Finanțelor.
Apelanții și au susținut că la dosar există hotărârea Comitetului Executiv al Sfatului Popular, decizia de acceptare a donației nr. 1014/25.06.1962, iar în art. 2 din Decretul nr. 478/1954 sunt enumerate organele abilitate să accepte donațiile făcute statului, avizul fiind un element exterior condițiilor de validitate prevăzute de art. 948.civ.
Tribunalul a mai reținut ca fiind lipsită de relevanță în speță existența acceptării donației, atât timp cât alături de acceptare, dispozițiile art. 4 din Decretul nr. 478/1954 impuneau obținerea în prealabil a avizului pentru donație. Totodată, este corectă afirmația apelanților potrivit cărora avizul este un element exterior condițiilor de validitate prevăzute de art. 948.civ, însă, așa cum s-a arătat în doctrina juridică și în jurisprudență, avizul se adaugă acestor condiții, iar lipsa lui se sancționează cu nulitatea absolută.
Referitor la afirmațiile apelantului Consiliul Local CNp rivind întabularea dreptului de proprietate al statului asupra imobilului în litigiu, este real că în conformitate cu prevederile Decretului Lege nr. 115/1938 înscrierea în cartea funciară era supusă principiului legalității, însă aceasta nu face inadmisibilă o acțiune în constatarea nulității actului juridic care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate și nici nu validează un act nul absolut.
In consecință, tribunalul a considerat legală și temeinică soluția primei instanțe privind nulitatea absolută a contractului de donație, având în vedere lipsa avizului obligatoriu prevăzut de art. 4 alin. 1 din Decretul nr. 478/1954.
Avand in vedere ca actul de donatie este nul absolut pentru lipsa avizului pentru donatie, tribunalul considera ca este de prisos sa analizeze si motivele referitoare la nevalabilitatea donației pe motiv că ar fi lipsitanimus donandi.
In privinta contractului de vanzare cumparare tribunalul considera ca imobilul in litigiu face parte din categoria celor prevazute de art.1 alin.1 din OUG nr. 94 /2000, intrucat a apartinut unui cult religios si a fost preluat in mod abuziv de stat, atat timp cat s-a stabilit ca actul de donatie este nul absolut, fiind incidente si dispozitiile art. alin. 2 din OUG nr. 94/2000, potrivit carora actele juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul prezentei ordonanțe de urgenta sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării.
Tribunalul considera ca prima instanta a facut o corecta aplicare a acestor dispozitii legale, constatand ca actul de vanzare cumparare incheiat intre apelanti este lovit de nulitate absoluta pentru incalcarea dispozitiilor art. 1 si 25 din Legea nr. 112/1995.
De asemenea, apelantii nu pot invoca buna credinta la incheierea contractului si nici principiulerror communis facit jus, avand in vedere ca s-ar incalca un alt principiu fundamental al dreptului potrivit caruia nimeni nu poate invoca necunoasterea legii, atat timp cat dintr-o simpla cercetare a cartii funciare cumparatorul putea observa ca imobilul a fost preluat de stat de la rec1amanta si ca nu intra astfel sub incidenta dispozitiilor Legii nr.112/1995.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, pe de o parte Consiliul Local al municipiului C-N, iar pe de altă parte pârâții și, solicitând în esență admiterea recursurilor, modificarea în tot a deciziei recurate, și ca urmare a rejudecării cauzei, respingerea acțiunii reclamantei ca fiind nefondată.
În motivarea propriului recurs, pârâtul Consiliul Local al municipiului C-N a arătat că rin p. decizia civila nr. 515/A/2007 pronuntata in dosarul nr- de catre Tribunalul Cluj, instanta a respins apelurile declarate de paratii a si Consiliul local al municipiului C-N si pe cale de consecinta mentine sentinta civila pronuntata de instanta de fond prin care se constata nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare nr. 32051/1996 incheiat intre parati cu privire la imobilul situat in C-N,-,.7 (fosta -). Instanta de apel isi argumenteaza solutia pe considerentul că paratii, la incheierea contractului de vanzare-cumparare pentru imobilul in litigiu, au fost de rea-credinta intrucat nu au respectat conditiile legale prevazute de Legea nr. 112/1995, care nu permitea vanzarea bunurilor preluate de la cultele religioase.
S-a mai criticat de către acest recurent temeinicia si legalitatea deciziei recurate, intrucat in mod gresit, atat instanta de fond cat si cea de apel, retine ca paratii - cumparatori au fost de rea-credinta si ca imobilul in litigiu ar fi fost vandut cu incalcarea prevederilor Legii nr. 112/1995, deși posibilitatea cumpărării de locuinte proprietate de stat s-a extins prin Legea nr. 112/1995. Potrivit prevederilor art. 1 din această lege " proprietari - persoane fizice - ai imobilelor cu destinația de locuințe, trecute ca atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, după 6 martie 1945, cu titlu, și care se aflau în posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 1989, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de prezenta lege. De prevederile alin. 1 beneficiază și moștenitorii foștilor proprietari, potrivit legii".
Conform art. 9 alin. 1 din aceeași lege " titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului".
Excepții de la posibilitatea de vânzare-cumpărare s-au prevăzut la art. 9 alin. 6 și la art 10 astfel:
- Art. 9 alin. 6: " excepție de la prevederile alin. 1 chiriașii titulari sau membrii familiei lor - soț, soție, copii minori - care au dobândit sau au înstrăinat o locuință proprietate personală după 1 ianuarie 1990, în localitatea de domiciliu.";
- Art. 10: "Sunt exceptate de la vânzare apartamentele care, la data intrării în vigoare a legii, beneficiază de dotări speciale, cum sunt: piscină, saună, seră, cramă, bar, vinotecă sau cameră frigorifică.
Sunt, de asemenea, exceptate de la vânzare locuințele care au avut destinația de case de oaspeți, de protocol, cele declarate monumente istorice și din patrimoniul național, precum și cele folosite ca reședințe pentru foștii și actualii demnitari."
Conform act. 11 din Legea nr. 112/1995 "Actele juridice de înstrăinare încheiate cu încălcarea prevederilor art. 9 alin. 6 și ale act. 10 sunt lovite de nulitate absolută".
Prin urmare, Legea nr. 112/1995 permite vânzarea-cumpărarea imobilelor cu destinația de locuințe, preluate de stat, după 6 martie 1945, fără a preciza motivele și condițiile de preluare. Cu toate acestea, art. 25 din aceeași lege prevede că: "Prin legi speciale se vor reglementa situațiile juridice ale altor imobile decât cele care fac obiectul prezentei legi, trecute în proprietatea statului înainte de 22 decembrie 1989, indiferent de destinația lor inițială, inclusiv ale celor demolate pentru cauze de utilitate publică."
Din acest text de lege nu rezultă că urmează să fie reglementată prin lege specială ulterioară și situația juridică a imobilelor din categoria celor care fac obiectul OUG nr. 94/2000, cu modificarile si completarile ulterioare și nici faptul că vânzarea unor asemenea imobile ar fi interzisă până la adoptarea reglementărilor speciale.
In ceea ce priveste reaua-credinta a paratilor persoane fizice, retinuta de catre instanta si invocata de catre reclamanta, aceasta nu a fost dovedita, in speta, la incheierea contractului de vanzare-cumparare a carui nulitate se solicita a fi constatata, fiind intrunite cumulativ conditiile prevazute de art. 9 din Legea nr. 112/1995 (de altfel singurele cerute imperativ de lege), in sensul ca imobilul sa nu fi fost restituit in natura fostului proprietar si sa fi fost expirat termenul prevazut de art. 14. Din punctul de vedere al chiriasului, care opteaza pentru cumpararea imobilului, indeplinirea primei conditii rezulta din acordarea vizei de cumparare, neexistand in sarcina sa vreo obligatie de a efectua diligente pentru a afla existenta sau modul de solutionare al vreunei contestatii depuse de fostul proprietar, daca aceasta nu a fost notata in cartea funciara.
Potrivit art. 1898.Civ. buna-credinta este credinta achizitorului ca cel de la care a dobandit imobilul avea toate insusirile cerute de lege spre a-i transmite proprietatea, fiind suficient ca buna-credinta sa fi existat in momentul incheierii contractului. B sau reaua credinta sunt chestiuni de fapt care trebuie dovedite, reclamanta avand obligatia de a face dovada relei -credinte, iar pana la proba contrarie buna credinta se prezuma.
Or, in speta, in raport de aceste dispozitii este indubitabil ca paratii-cumparatori au avut convingerea ferma ca Statul R este adevaratul proprietar al imobilului si este de a transfera dreptul de proprietate.
De asemenea, reclamanta nu a facut in nici un fel dovada notificarii cumparatorului, nici anterior si nici ulterior incheierii contractului de vanzare-cumparare, motiv pentru care acesta este de buna-credinta, iar contractul nu este nul absolut.
In concluzie, in momentul perfectarii contractului de vanzare-cumparare, proprietarul acestuia era Statul R iar reclamanta nu a notificat nici statul, nici proprietarul subsecvent in legatura cu o eventuala intentie de revendicare a imobilului. Decretul-lege nr. 115/1938, in art. 32, instituie prezumtia ca simpla inscriere in cartea funciara a dreptului real asupra imobilului pe numele vanzatorului, valoreaza titlu, in sensul ca acela inscris este prezumat ca este proprietarul imobilului. De asemenea, din analiza cartii funciare se poate observa daca exista sau nu, la data cumpararii, notarea vreunui proces de catre fostul proprietar (art. 81 din Decretul-lege nr. 115/1938).
In situatia in care statul si-a inscris in cartea funciara titlul, avand in vedere efectul de publicitate fata de terti, dreptul nu mai are caracter de aparenta, ci este un drept evident.
Prin urmare, atata timp cat se dovedeste, cu elemente obiective, ca in momentul contractarii aparea cu evidenta ca statul era proprietar al imobilului, iar titlul sau era unul public, necontestat, se poate afirma, ca buna credinta exista.
Prin propriul recurs, pârâții si au arătat că instanta de apel in mod gresit a mentinut ca legala hotararea instantei de fond, care a constatat nulitatea contractului de donatie autentificat, incheiat intre Statul R si Episcopia a, si Clujului, atata vreme cat nu a fost investita de catre reclamanta cu privire la constatarea nulitatii absolute a donatiei. Consideram ca instanta de fond a acordat mai mult decat s-a cerut, pronuntandu-se si asupra ceea ce nu s-a cerut si contrar celor retinute de instanta de apel consideram ca au fost incalcate dispozitiile art. 129 alin.6 pr.civ. Cadrul procesual fixat de reclamanta intimata se limita la constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare incheiat in baza Legii nr. 112/1995, deoarece doar ulterior introducerii actiunii introductive si in mod tardiv, cum a constatat si instanta de fond, reclamanta-intimata si-a precizat actiunea solicitand si constatarea nulitatii absolute a donatiei facute Statului R in anul 1961. Instanta de fond a analizat din oficiu cauzele de nulitate absoluta a donatiei si nu asa cum retine instanta de apel in baza unei prime precizari a actiunii introductive care nu a fost inlaturata ca tardiva.
In mod gresit instanta de apel a constatat ca, contractul de donatie este lovit de nulitate absolută, intrucat lipseste avizul pentru donatie reglementat de art. 4 din Decretul-Lege nr. 478/1954. Consideram ca contractul de donatie a fost incheiat cu respectarea tuturor conditiilor prevazute de Decretul nr. 478/1954, asa cum rezulta din decizia nr. 970/1961 a Comitetului Executiv a Sfatului Popular, existenta la dosarul cauzei.
Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Regiunii C mentioneaza expres in Decizia nr. 970/1961 ca au fost indeplinite cerintele prevazute de Decretul nr. 478/1954: "Avand in vedere ca sunt intrunite cerintele prevazute de Decretul nr. 478/1954". Rezulta asadar ca a existat inclusiv acest aviz la care se face referire, insa in prezent recurenții nu au putut prezenta acest aviz, avand in vedere perioada lunga scursa de atunci, peste 40 de ani si faptul ca nu au fost parti in acel contract de donatie. Atat Sfatul Popular a verificat indeplinirea conditiilor prevazute de decretul nr. 478/1954 - inclusiv existenta avizului prevazuta art. 4 alin. l din decret - cat si notarul public care a incheiat contractul in forma autentica, asa incat existanta acestuia nu poate fi pusa sub semnul indoielii.
Avand in vedere ca, asa cum a retinut si instanta de apel, atributiile Ministerului Gospodariei Comunale si Industriei Locale au fost preluate de Ministerul Finantelor, conform jurisprudentei Inaltei Curti de Casatie si Justitie (Decizia nr. 610/2003), se impune revenirea cu o adresa catre Ministerul Finantelor spre a se comunica daca in arhivele lor se gaseste acest aviz, eventual sub forma unei note juridice (era un mod de lucru). Este evident ca au verificat existenta acestui aviz atat Sfatul Popular, cat si notarul public. Acestia din urma au constatat existenta acestui aviz, ceea ce inseamna ca acest aviz a existat la momentul perfectarii actului de donatie.
In mod gresit instanta de apel a considerat ca contractul de vanzarecumparare incheiat de catre antecesorul recurenților cu Statul R este lovit de nulitate absoluta pentru incalcarea dispozitiilor art. 1 si art. 25 din Legea nr. 112/1995. Astfel, distinctia pe care o face legea cu privire la persoanele fizice si cele juridice priveste vocatia fostilor proprietari - persoane fizice la masurile reparatorii prevazute de lege. Legea nr.112/1995 nu excepta de la vanzare locuintele preluate de stat de la alte persoane decat persoanele fizice, exceptiile fiind expres prevazute de art. 9 alin 6 si art. 10 din lege.
Din chiar cuprinsul dispozitiilor punctului 16 din Titlul II al Legii nr. 247/2005 rezulta ca imobilele ce fac obiectul nr.OUG 94/2000 puteau fi instrainate legal dupa 22 decembrie 1989. Astfel: "In cazul in care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonante de urgenta au fost instrainate legal dupa data de 22 decembrie 1989, titluarii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea masurilor reparatorii in echivalent potrivit art. 4 alin. 5. Or, daca se puteau instraina legal, rezulta fara echivoc ca puteau fi instrainate legal numai in baza Legii nr. 112/1995, neexistand un alt temei legal. Rezulta asadar ca statul putea instraina imobilul, chiar dacă l-a preluat de la o persoana juridica.
Instanta de apel, cat si instanta de fond, au ignorat principiul de drept, potrivit caruia buna-credinta se prezuma, asa incat orice afirmatie contrara trebuie dovedita. Prin urmare, reclamanta trebuia sa probeze asa-zisa rea-credinta a vanzatorului si a cumparatorului invocata. Reclamanta nu i-a notificat pe nici unul dintre recurenți cu privire la intentia sa de revendicare, nici anterior si nici ulterior incheierii contractului de vanzare-cumparare, asa incat aceștia sunt de buna-credinta. Nu numai ca nu au fost notificati, dar cererea de revendicare nu a fost notata in CF.
Numai existenta dovedita a relei-credinte a chiriasului cumparator poate conduce la desfiintarea contractului de vanzare-cumparare prin sanctiunea nulitatii absolute, buna-credinta prezumandu-se potrivit art. 1899 alin. 2.civ. (a se vedea cauza Raicu contra Romaniei si cazul Pinc&Pincova contra Cehiei).
Cu privire la reaua-credinta a vanzatorului, cat si a cumparatorului, aceasta este nedovedită, ramanand o simpla afirmatie. Cu atat mai mult, cu cat dreptul de proprietate al Statului era inscris in Cartea Funciara, ceea ce creeaza o prezumtie absoluta de existenta a dreptului sau tabular in folosul sau, fiind opozabil tertilor.
In speta este aplicabil principiulerror communis fa cit jus, fiind indeplinite conditiile de aplicare a acestuia, contrar celor retinute de instanta de apel, intrucat in CF 24371 C, care a stat la baza incheierii contractului de vanzare-cumparare nu apare decat Statul R, si nicidecum intimata, asa incat recurenții au fost de buna-credinta in momentul perfectarii actului autentic.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamanta intimată a, și Clujului a solicitat respingerea recursurilor formulate, ca fiind nefondate și menținerea ca legale și temeinice a hotărârilor primelor două instanțe.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că recursurile sunt inadmisibile deoarece tind la o reevaluare nelegala a probelor in recurs, ceea ce s-ar circumscrie prev. art. 304 pct. 10 si 304 pct. 11.pr.civ. actualmente abrogate.
Actul de donatie catre Statul R este lovit de nulitate absoluta atât deoarece s-au incalcat prevederile art. 35 din Decretul nr. 31/1954, cat si pentru ca s-au incalcat prevederile art.4 Decretul nr. 478/1954, lipsind conditia prealabila a autorizarii donatiei prin avizul Ministerului Gospodariei Comunale si Industriei Loale, dar, si prin aceea ca toate actele existente la dosar conduc la concluzia ca nu exista un acord concomitent in fata notarului public la momentul intocmirii actului. Pentru a putea lua în considerare apărările pârâtei-apelante ar trebui ca aceasta să facă proba existenței avizul Ministerului Gospodariei Comunale si Industriei Loale, deoarece reclamanta este în imposibilitatea administrării unei probe negative.
Din perspectiva art. l din OUG 94/2000, caracterul abuziv si nevalabil al actului de preluare in favoarea statului a fost acceptat anterior prin retrocedarea celorlate apartamente in acelasi imobil, textul de lege mentionat, specificand unnatoarele: "art. 1. - (1) Se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, imobile care au aparținut cultelor religioase din România și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, existente în natură și deținute de Statul Român sau de unitățile administrativ-teritoriale la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, altele decât lăcașele de cult, compuse din construcții împreună cu terenul aferent."
In ceea ce priveste primul petit al actiunii, situatia este insa, nulitatea absoluta fiind determinata de frauda la lege, si dupa cum bine se cunoastefraus omnia corumpit.
Frauda la lege, consta chiar in incalcarea prev. Legii 112/1995, care exclude prin chiar primul sau articol apartamentul in litigiu din obiectul legii.
Este evident că apartamentul in litigiu nu face obiectul Legii 112/1995, deoarece nu a fost preluat de la un fost proprietar persoana fizica ci dimpotrivă de la reclamantă, care nu numai ca este o persoana juridica (morala), ci chiar un cult religios, actualmente definite prin lege ca persoane juridice de utilitate publică.
De altfel, prin art. 25 din aceeasi Lege nr. 112/1995 acest tip de imobile erau excluse specific de la vânzare.
În această situație în mod logic contractul de vânzare-cumpărare încheiat de către Statul Român și chiriaș cu privire la acest apartament este lovit de nulitate absolută, în baza principiuluifraus omnia corumpit, sunt lovite de nulitate absolută și toate actele sau faptele juridice subsecvente acestuia, ceea ce are ca și consecință logică restabilirea situației de CF anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
În aceste condiții, deși era suficientă constatarea fraudei la lege pentru a constata și consecința nulității absolute a actului încheiat prin fraudă, fără a fi relevantă sau nu buna sau reaua-credință a părților contractante, totuși, instanța de apel subliniază și constată chiar și reaua-credință a contractanților atunci când au încheiat contractul de vânzare-cumpărare, statuând că: "Apelanții nu pot invoca buna credință la încheierea contractului și nici principiulerror communis facit jus,având în vedere că s-ar încălca un alt principiu fundamental al dreptului potrivit căruia nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, atâta timp cât, dintr-o simplă cercetare a cărții funciare cumpărătorul putea observa că imobilul a fost preluat de stat de la reclamantă și că nu intră astfel sub incidența dispozițiilor Legii 112/1995. "
În ceea ce privește, divagațiile pe tema desființării Ministerului Gospodariei Comunale si Industriei Locale, prin Decretul 63/1957, actul normativ invocat și depus la dosarul cauzei chiar de către aceștia stabilește la articolul 2 în mod fără echivoc, faptul că: ", atribuțiile și unitățile titulate ale Ministerului Gospodariei Comunale si Industriei Locale, desființat conorm art. 1, se vor distribui de către Consiliul de altor organe centrale. "
Recursurile sunt fondate.
Inițial, prin cererea introductivă de instanță, reclamanta solicitat doar constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între și SC SA cu privire la apartamentul nr. 7 din imobilul situat în C-N, str. - nr. 43, cu consecința rectificării cărților funciare, invocând ca motiv de nulitate absolută a acestui contract fraudarea Legii nr. 112/1995, respectiv faptul că acest imobil nu făcera obiectul Legii nr. 112/1995.
Ulterior, printr-o precizare de acțiune înregistrată la data de 20.04.2006 ( 2 dosar nr. 6794/2006) reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a actului de preluare în favoarea Statului Român a imobilului pentru lipsa consimțământului valabil exprimat, și, pe cale de consecință, constatarea nevalabilității titlului de preluare în favoarea statului, iar mai apoi, printr-o altă precizare de acțiune ( 11 din același dosar), reclamnta a solicitat constatarea nulității absolute a actului de donație în favoarea Statului Român, proprietate lipsa consimțământului valabil exprimat, cu consecința anulării tuturor actelor subsecvente și a stabilirii preluării abuzive în favoarea statului, respectiv nevalabilitatea titlului de preluare.
Este adevărat că inițial, la termenul de judecată din 09.10.2006 ( 97 din dosar nr. 6794/2006) instanța a admis excepția tardivității precizărilor de acțiune 2 și 3, în temeiul art. 132.pr.civ. dar nu este mai puțin adevărat că după ce această cauză a fost lăsată în pronunțare la termenul din 06.11.2006, este repusă din nou pe rol conform încheierii de ședință din 13.11.2006 ( 111, 117) iar la următorul termen de judecată ce s-a acordat în cauză, 04.12.2006, instanța pune în discuția părților nulitatea absolută a actului de donație pentru cauzele invocate de reclamantă în precizarea de acțiune 2 și 3 ( 124 dosar fond).
În consecință, instanța a revenit asupra excepției tardivității asupra căreia s-a pronunțat la termenul din 09.10.2006, apreciind că cele două precizări de acțiune au fost făcute cu respectarea prevederilor art. 132.pr.civ. astfel încât, nu poate fi primită susținerea recurenților în sensul că instanța s-ar fi pronunțat plus petit atunci când a analizat cauzele de nulitate absolută a actului de donație.
Instanța de fond nu a făcut altceva decât să se conformeze prevederilor art. 129 alin. final pr.civ.
Două au fost motivele pentru care, constant, reclamanta a invocat nulitatea actului de donație: un prim motiv l-a constituit lipsa avizului prevăzut de Decretul-Lege nr. 478/1954, iar un al doilea motiv l-a constituit lipsa consimțământului valabil exprimat al reclamantei la încheierea contractului de donație.
În ceea ce privește primul motiv, respectiv lipsa avizului, atât instanța de fond cât și instanța de apel au făcut o analiză exhaustivă a legislației succesive aplicabile în domeniu, detailând argumentele pentru care, în opinia primelor două instanțe, acest aviz nu a existat, și deci, pentru lipsa acestui aviz, contractul de donație este lovit de nulitate absolută.
În schimb, instanța de apel a omis să se pronunțe asupra celuilalt motiv de nulitate absolută a contractului de donație, respectiv lipsa consimțământului valabil exprimat al reclamantei l-a încheierea contractului de donație, instanța de apel motivându-și soluția prin aceea că "având în vedere că actul de donație este nul absolut, pentru lipsa avizului pentru donație, tribunalul consideră că este de prisos să analizeze și considerentele primei instanțe privind existențaanimus donandi".
Însă, Curtea constată că tribunalul trebuia să analizeze și acest motiv de nulitate absolută a contractului de donație, respectiv, existența ori inexistențaanimus donandi, având în vedere următoarele considerente:
Contractul de donație a cărui nulitate s-a solicitat, cu nr. 9180/1961, a fost încheiat la data de 27.11.1961, din cuprinsul acestui contract rezultând faptul că autorizația de înstrăinare este cuprinsă în decizia nr. 970/1961 a Sfatului Popular al regiunii C ( 63 din dosar nr. 6794/2006).
Din extrasul din decizia nr. 970/1961 ( 25 dosar apel) rezultă faptul că, fiind întrunite cerințele prevăzute de Decretul nr. 478/1954, Comitetul Executiv al Sfatului Popular al regiunii C decide să accepte donația oferită de Episcopia Ortodoxă Română a, și Clujului, cu actul nr. 2124/18.04.1961, vizând imobilul situat în C-N,-, înscris în CF 8708, nr. top. 3728, teren în suprafață de 488 stj.p, cu supraedificatele existente.
Curtea constată că, practic, prin această decizie nr. 970/1961 s-a avizat donația făcută de reclamantă în favoarea Statului Român, pentru valabilitatea donației nefiind necesar avizul Ministerului Gospodăriei Comunale și Industriei Locale.
Potrivit art. 4 din Decretul nr. 478/1954, acă obiectul donației făcute în favoarea statului este un teren agricol era necesar avizul Ministerului Agriculturii și Silviculturii, iar dacă este o construcție situata într-un oraș sau comună centru industrial era necesar avizul Ministerului Gospodăriei Comunale și Industriei Locale.
În speță însă, în nici un caz avizul nu putea fi dat de Ministerului Gospodăriei Comunale și Industriei Locale, întrucât prin Decretul nr. 63/19.02.1957, publicat în Buletinul Oficial nr. 6/19.02.1957, pe data de 07.02.1957 - deci anterior încheierii actului de donație ce formează obiect al prezentei cauze - Ministerului Gospodăriei Comunale și Industriei Locale s-a desființat, art. 2 din acest decret prevăzând că sarcinile, atribuțiile și unitățile tutelate ale acestui minister se vor distribui de către Consiliul de Miniștri altor organe centrale.
Prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 273/20.02.1957, dată pentru aplicarea Decretului nr. 63/1957, s-a stabilit în art. 1 că urmare a desființării Ministerului Gospodăriei Comunale și Industriei Locale întreaga activitate de îndrumare, coordonare și control a unităților de gospodărei comunală și industrie locală din cuprinsul regiunilor, respectiv al capitalei, revine Executive ale Populare Regionale, respectiv al capitalei, în timp ce, conform art. 2 din aceeași hotărâre, sarcinile acestui minister privind avizarea, respectiv aprobarea docuemtnațiilor tehnice trece asupra comitetelor executive ale Populare regionale, respectiv al capitalei, titulare de investiții, sfaturile populare fiind, conform art. 1 din Legea nr. 6/28.03.1957, organe locale ale puterii de stat.
Prin urmare, la data încheierii contractului de donație nr. 9180/27.11.1961, avizul pretins de art. 4 din Decretul nr. 478/1954 trebuia dat de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al regiunii C, în temeiul actelor normative mai sus menționate.
Raportat la decizia nr. 970/1961 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al regiunii C ( 25 dosar apel), Curtea constată că în cauză a existat avizul necesar pentru valabilitatea donației, astfel încât nu poate fi reținută cauza de nulitate absolută a contractului de donație pe motiv că ar fi lipsit respectivul aviz.
Întrucât acest motiv de nulitate absolută a contractului de donație nu subzistă, și deci, sub acest aspect, contractul de donație este valabil, se impunea a fi analizat și cel de-al doilea motiv de nulitate absolută al contractului de donație invocat de reclamantă, respectiv, lipsa consimțământului valabil exprimatanimus donantila încheierea contractului.
Este știut faptul că, dat fiind esența sa contractuală, donația presupune un acord de voințe: pe de o parte voințaanimus donandia donatorului de a, de a-l gratifica pe donatar, de a transmite bunul, iar pe de altă parte, voința donatarului de a accepta donația, lipsa uneia sau alteria din cele două voințe împiedicând nașterea valabilă a contractului de donație.
Ceea ce caracterizează donația este faptul că transmiterea proprietății bunului donat se faceanimo donandide către donator, acesta urmărind în principal gratificarea donatarului.
Prin urmare, este necesar a se verifica dacă în speță donația a fost făcută de către reclamanta cu intențiaanimo donandide a-l gratifica pe Statul Român.
Or, câtă vreme tribunalul nu a analizat în nici un fel acest motiv de nulitate absolută, acesta a pronunțat o hotărâre fără a intra în cercetarea fondului cauzei, în aceste limite și sub acest aspect Curtea de Apel neputând cenzura, direct în recurs, acest motiv de nulitate absolută, după cum, nu este posibilă nici verificarea legalității hotărârii instanței de apel sub aspectul soluției date acestui motiv de nulitate absolută.
Practic, tribunalul, care nu analizat existența elementuluianimo donandi, nu a intrat în cercetarea fondului cauzei în privința petitului de constatare a nulității absolute a contractului de donație pentru lipsa consimțământului valabil exprimat al reclamantei la încheierea contractului de donație, sub acest aspect hotărârea tribunalului intrând sub incidența art. 312 alin. 5.pr.civ.
Pentru acest motiv, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 5.pr.civ. se impune admiterea recursurilor, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea apelurilor.
Cheltuielile de judecată ocazionate părților vor fi avute în vedere de instanța de rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții, și respectiv, de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N împotriva deciziei civile nr. 515/A din 28.09.2007 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o casează în întregime și trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor acelorași pârâți la aceeași instanță, Tribunalul Cluj.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 4 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red./dact.
3 ex./14.02.2008
jud.apel: /
Președinte:Silvia NicoriciJudecători:Silvia Nicorici, Alexandrina Angela Alb Carmen
