Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 322/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(150/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 322
Ședința publică din 17.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 2: Simona Gina Pietreanu
Judecător - - -
Grefier - -
- XX -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții pârâți și, împotriva deciziei civile nr. 1097 din 8.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și.
Cauza are ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal se prezintă recurenta pârâtă, intimata reclamantă, asistată de avocatul, în baza împuternicirii nr. -/2009, eliberată de Baroul București, avocat care reprezintă în proces și interesele intimaților reclamanți și; lipsește recurentul pârât.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, iar intimații au depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, în exemplare suficiente pentru comunicare, dintre care unul se înmânează recurentei prezente la ședința de judecată de astăzi.
Recurenta depune la dosar chitanța în cuantum de 10 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar de 0,15 lei, aferente cererii de recurs, pe care instanța le anulează. Solicită acordarea unui termen pentru lipsă de apărare, arătând că este pensionară și are o pensie de numai 500 lei, astfel că nu a avut, până în prezent, posibilități materiale pentru angajarea unui avocat. De asemenea, lipsa mijloacelor materiale se datorează și problemelor pe care le are cu locuința.
Avocatul intimaților arată că, față de împrejurarea că recursul se află la primul termen, cererea recurentei este admisibilă, în raport de prevederile art. 156 din Codul d e Procedură Civilă, însă, solicită a se observa că recursul a fost formulat de avocatul care a apărat interesele pârâților în celelalte faze procesuale, iar de la data declarării căii de atac, 30.10.2008, aceștia au avut suficient timp pentru pregătirea apărării.
Așa fiind, lasă instanța să aprecieze asupra cererii recurentei, privind acordarea unui termen pentru lipsă de apărare.
După deliberare, având în vedere data exercitării recursului - 30.10.2008, data formulării motivelor - 10.12.2008, împrejurarea că partea a fost asistată, după caz, reprezentată de avocat, pe parcursul fazelor procesuale anterioare, iar motivele de recurs au fost formulate de avocatul respectiv, deci de o persoană calificată, ținând seama, de asemenea, de faptul că nu au fost dovedite motive temeinice, în sensul art. 156 din Codul d e Procedură Civilă, Curtea respinge cererea de amânare pentru lipsă de apărare, formulată de recurenta pârâtă.
În raport de măsura dispusă, recurenta solicită lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței de judecată pentru a lua legătura cu avocatul, în vederea asigurării apărării.
Curtea lasă cauza pentru o nouă strigare la sfârșitul listei de recursuri, pentru a respecta dreptul părții la apărare.
La reluarea pricinii, se prezintă aceleași părți, care arată că nu au alte cereri sau probe de solicitat, recurenta făcând precizarea că nu a reușit să ia legătura cu avocatul său, urmând a se apăra singură.
Având în vedere faptul că nu mai sunt alte cereri de formulat și nu se solicită administrarea de probe, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurenta pârâtă solicită admiterea cererii de recurs, astfel cum a fost formulată și schimbarea deciziei atacate, susținând că pârâții au fost împiedicați să probeze, printr-o cercetare la fața locului, faptul că imobilul este încă în picioare, incendiul afectând numai acoperișul și toate instalațiile, astfel că locuința sa, aflată la parter, a rămas fără utilități, respectiv curent electric, gaze, apă.
Contestă susținerile reclamanților, în sensul că imobilul a fost afectat în proporție de 90 %.
Arată că reclamanții au fost obligați, prin hotărâre judecătorească, să încheie contract de închiriere, însă, timp de două luni, până la incendiu, aceștia nu s-au conformat acestor dispoziții.
În prezent, imobilul nu este locuibil, din cauza lipsei utilităților, această situație fiind determinată de faptul că reclamanții nu au făcut lucrări de reparații în urma incendiului. Arată că, de circa doi ani, locuiește în stradă, deși reclamanții dețin, în acea curte, mai multe apartamente, pe care le țin închise și refuză să le încheie contract de închiriere pentru vreunul dintre acestea.
Arată că nu solicită obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Avocatul intimaților reclamanți solicită respingerea recursului pentru motivele arătate în cuprinsul întâmpinării, cu observația că susținerile reclamantei exced cadrului procesual.
Din toate probele administrate în cauză reiese clar și de necontestat care este starea imobilului. Proba cu cercetare la fața locului, solicitată chiar de reclamanți, a fost respinsă de instanță pentru că toate înscrisurile doveditoare, depuse la dosar, sunt acte oficiale, care nu pot fi combătute prin alte probe.
La solicitarea instanței, precizează că motivele invocate în recurs sunt nefondate și solicită respingerea căii de atac a recursului.
Arată, la rândul său, că nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B la data de 15.05.2007, sub nr-, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții și, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate încetarea de drept a locațiunii continuate de pârâți în temeiul nr.OUG 40/1999 și să dispună evacuarea acestora din imobilul situat în B,-, sector 2.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt titularii dreptului de proprietate asupra imobilului sus-menționat, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2044/30.06.2004 de -, încheiat cu vânzătorii, cărora li s-a retrocedat imobilul în temeiul sentinței civile nr. 11990/ 18.09.1998, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 Reclamanții au învederat că pârâții au ocupat imobilul în baza unui contract de închiriere încheiat cu până la data restituirii imobilului, iar apoi pârâta a locuit în continuare imobil, ca urmare a prorogării legale în temeiul nr.OUG40/1999, fără a plăti nici o sumă de bani cu titlu de chirie. De asemenea, reclamanții au menționat că, în data de 06.01.2007, în urma unui incendiu, imobilul a fost afectat în proporție de 85-90%, fiind distruse atât acoperișul, cât și structura acestuia, ca urmare infiltrațiilor cauzate de apa folosită pentru stingerea incendiului. Totodată, reclamanții au precizat că organele abilitate au oprit alimentarea imobilului cu electricitate și gaze, ca urmare a imposibilității folosirii acestuia ca locuință, în continuare, reclamanții au arătat că au procedat la notificarea pârâților cu privire la riscurile pe care și le asumă în condițiile în care continuă să folosească imobilului, precum și cu privire la faptul că acesta urmează să fie demolat, întrucât orice lucrare de reparație este imposibil de realizat, urmând ca aceștia să evacueze imobilul, însă notificările comunicate au rămas fără răspuns.
Pârâții și au formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată, prin care au solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată, precum și cerere reconvențională, prin care au solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige reclamanții la încheierea unui contract de închiriere cu aceștia sau să le pună la dispoziție o altă locuință corespunzătoare, în baza schimbului obligatoriu de locuință.
În motivarea susținerilor din întâmpinare și din cererea reconvențională, pârâții au arătat că prin decizia civilă nr. 1938/21.11.2006, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI, irevocabilă, s-a constatat că aceștia dețin în folosință imobilul cu titlu, ca urmare a prelungirii de drept a contractului de închiriere, în temeiul art. 11 din nr.OUG 40/1999. De asemenea, pârâții au menționat că dețin în folosință apartamentul nr.1 din imobil, iar incendiul a izbucnit la etajele superioare, unde au acces numai reclamanții, fără ca pârâții să aibă vreo culpă în producerea acestuia. În continuare, pârâții au precizat că reclamanții nu și-au îndeplinit obligația prevăzută de lege de a-i notifica cu privire la încheierea unui nou contract de închiriere, astfel încât pârâții au procedat la notificarea reclamanților în data de 31.08.2007 în acest sens.
Prin sentința civilă nr. 8510/26.10.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B - Secția Civilă în dosarul nr-, a fost admisă cererea principală formulată de reclamanții-pârâți, și, în contradictoriu cu pârâții-reclamanți și; a fost respinsă cererea reconvențională, ca neîntemeiată și s-a constatat încetată de drept închirierea imobilului situat în B,-,. 1, sector 2, prelungită în temeiul dispozițiilor nr.OUG 40/1999 în favoarea pârâților-reclamanți, dispunându-se totodată evacuarea pârâților din imobilul situat în B, B,-,. 1, sector 2.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, pârâta-reclamantă a dobândit calitatea de chiriaș al apartamentului nr.1 situat în B, sector 2,-, parter, prin încheierea contractului de închiriere pentru suprafețe locative cu destinația de locuință nr. 1634/21.11.1994 cu Primăria Municipiului B, în calitate de proprietar, reprezentată de, ca titular al dreptului de administrare al acestui imobil, iar în fișa suprafeței locative închiriate figurează înscris și pârâtul-reclamant, în calitate de membru al familiei și anume de fiu al pârâtei-reclamante, titularul contractului de închiriere menționat anterior.
Instanța a reținut că, imobilul situat în B,-, sector 2, alcătuit din cota-parte indiviză de 3/4 din teren și din corpul de construcție A, compus din demisol și parter, din corpul de construcție C, compus din locuință, garaj, magazie și apartamentul de la parterul corpului B, a fost retrocedat în proprietatea numitelor și, prin sentința civilă nr.11990/18.09.1998, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B în dosarul nr.17604/1997, rămasă definitivă și irevocabilă.
Instanța a reținut și că, reclamanții-pârâți, și, în calitate de cumpărători, au încheiat cu numiții -, în calitate de succesoare a numitei și, în calitate de vânzători, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2044/30.06.2004 de Asociați I și -, în temeiul căruia reclamanta-pârâtă a dobândit dreptul de proprietate asupra cotei-părți indivize de 3/4 din terenul în suprafață totală de 1293,63. situat în B, sector 2,- și reclamanții-pârâți și au dobândit dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate pe acesta, alcătuite din corpul de construcție A, compus din demisol și parter, corpul de construcție C, compus din locuință, garaj, magazie și apartamentul de la parterul corpului
Ulterior, prin decizia civilă nr. 1938/02.11.2006, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă, irevocabilă, s-a respins acțiunea în evacuare promovată de reclamantele-pârâte, și în contradictoriu cu pârâții-reclamanți și, pe considerentul prelungirii de drept a duratei contractului de închiriere în temeiul disp. art.11 din nr.OUG40/1999.
Din relațiile emise de Inspectoratul pentru situații de urgență "Dealul " al Municipiului B rezultă că, în data de 06.01.2007, această instituție a intervenit în vederea stingerii incendiului produs la imobilul cauza.
În raportul tehnic privind starea corpului de construcție din-, sector 2, B, întocmit de expert tehnic., se menționează că imobilul este executat în jurul anilor 1930-1940, că a rezistat seismelor mari din anii 1940, 1977, 1986 și 1990 și că, datorită accidentului produs prin incendierea ultimelor 2 etaje, structura acestuia a fost complet distrusă și, întrucât pentru stingerea incendiului s-au consumat circa 70 tone de apă, s-au produs scurgeri de apă prin planșee și la nivel de subsol producându-se avarii la planșeele din lemn și la ziduri. De asemenea, expertul tehnic a concluzionat că, având în vedere vechimea clădirii, aspectul că materialele utilizate ca alcătuire structurală prezintă defecte, fiind fisuri în planșee și pereți, precum și faptul că etajul și mansarda sunt complet distruse prin ardere, construcția nu mai asigură condiții normale de exploatare, nu mai corespunde din punct de vedere al capacității portante și al stabilității, prezentând un pericol permanent de accidente omenești; în continuare, expertul a menționat că imobilul nu corespunde gradului minim de asigurare la seism, considerent pentru care a propus interdicția de exploatare a acestuia.
Instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art.72 din Legea locuinței nr.114/1996 republicată, dispozițiile acestei legi privind închirierea locuințelor se completează dispozițiile Codului civil privind contractul de locațiune. În conformitate cu art.1423 și 1439 Cod civil, în situația în care imobilul nu mai poate fi folosit potrivit destinației, contractul de locațiune este desfăcut de drept, căci locatorul nu poate asigura locatarului folosința bunului și nici nu poate fi obligat la reconstruirea, refacerea sau înlocuirea acestuia. Nu prezintă relevanță, la încetarea de drept a contractului dacă imposibilitatea de folosire a imobilului este fortuită sau culpabilă, întrucât locațiunea nu poate fi concepută fără un obiect asupra căruia să se exercite, stabilirea imputabilității pieirii bunului fiind importantă numai sub aspectul posibilității solicitării de daune-interese.
Raportând situația de fapt la dispozițiile legale menționate anterior, prima instanță a apreciat că imobilul închiriat nu mai asigură condiții normale de locui și mai mult, starea sa materială este de natură să pună în pericol integritatea fizică și sănătatea pârâților-reclamanți, astfel încât imobilul este impropriu folosiri potrivit destinației de locuință, situație asimilată pieirii totale a imobilului, motiv pentru care, a admis cererea principală și a constatat încetată de drept închirierea imobilului situat în B,-, sector 2,.1, prelungită în temeiul dispozițiile nr.OUG 40/1999 în favoarea pârâților-reclamanți.
În ceea ce privește solicitarea pârâților-reclamanți privind obligarea reclamanților-pârâți la încheierea unui contract de închiriere, prima instanță considerat că, în condițiile existenței principiului libertății actelor juridice civile (autonomiei de voință), consacrat indirect în dispozițiile art.969 alin.1 și art. 5 Cod civil, această cerere este neîntemeiată, întrucât subiectele de drept civil sunt libere să încheie sau nu un act juridic civil, ca expresie a conținutului acestui principiu din punct de vedere analitic, fiind fără relevanță incidența dispozițiilor nr.OUG40/1999.
Astfel, în temeiul dispozițiilor actului normativ menționat anterior, pârâții-reclamanți aveau posibilitatea să solicite, în contradictoriu cu reclamanții-pârâți, constatarea prelungirii de drept a duratei contractului de închiriere, pe calea promovării unei acțiuni în constatare, iar nu obligarea reclamanților-pârâți la încheierea unui contract de închiriere, pe calea promovării prezentei acțiuni, având ca obiect obligație de a face.
Instanța a apreciat că și în situația în care pârâții-reclamanți ar fi formulat o astfel de acțiune în constatare, prelungirea duratei contractului de închiriere nu ar putea opera în cazul în care obiectul închirierii a devenit impropriu folosinței potrivit destinației de locuință.
În ceea ce privește solicitarea pârâților-reclamanți privind obligarea reclamanților-pârâți în sensul punerii la dispoziția acestora a unei locuințe corespunzătoare, în baza schimbului obligatoriu de locuințe, instanța a apreciat că, acest drept legal, de a cere și de a obține mutarea chiriașilor din spațiile cu destinația de locuință, pe calea unui schimb obligatoriu, aparține exclusiv proprietarilor, iar nu chiriașilor, potrivit dispozițiilor art.23 alin. 1 din nr.OUG40/1999. Numai în situația în care proprietarul solicită mutarea chiriașilor din locuință, acestuia îi incumbă obligația de a pune la dispoziția chiriașului, cu contract de închiriere un alt spațiu cu destinația de locuință, potrivit dispozițiilor art.23 alin.2 din nr.OUG4o/1999.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel apelanții-pârâți-reclamanți și, arătând că în mod greșit instanța de fond a admis cererea principală, întrucât aceasta s-a bazat în soluționarea cererii doar pe susținerile reclamanților pârâți, neluând în considerare afirmațiile și înscrisurile depuse de apelanți, considerând că expertiza tehnică efectuată, nu a fost întocmită datorită dispozițiilor date de instanță, deci nu poate fi luată în calcul, instanța judecând cauza doar pe afirmații contradictorii și parțial pe o serie de înscrisuri.
Au arătat apelanții că apartamentul nr. 1 nu a fost afectat de incendiu și că deteriorarea imobilului s-a făcut doar la mansardă și parte la nivele superioare, care nu erau locuite la acea dată, unde de fapt aveau acces doar proprietarii, astfel că instanța de fond a reținut o situație de fapt în care ar putea opera prevederile art. 1423 Cod civil, întrucât lucrul destinat locațiunii nu a pierit în totalitate, fiind evident că cererea de chemare în judecată fiind formulată doar cu scopul de a obține evacuarea apelanților, astfel că afirmațiile reclamanților pârâți nu au fost dovedite pe deplin.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 282 și următoarele Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimații, și au solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.
Prin decizia civilă nr.1097A/08.09.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții-pârâți.
Pentru a decide astfel, Tribunalul Bucureștia reținut că este neîntemeiată critica apelanților în sensul că instanța de fond ar fi reținut în mod greșit situația de fapt. Astfel, au susținut apelanții că s-a avut în vedere numai raportul de expertiză extrajudiciară efectuat la cererea reclamanților cu privire la starea imobilului, iar lor li s-a respins în mod greșit proba testimonială și cu interogatoriu pe acest aspect. Tribunalul a constatat însă că în mod corect a apreciat instanța de fond ca nefiind utile cauzei probele cu interogatoriu și martori pe aspectul stării imobilului, având în vedere că nu se poate aprecia asupra stării tehnice a unui imobil numai pe baza unor declarații subiective de martori. În situația în care apelanții au înțeles să conteste concluziile raportului de expertiză tehnică extrajudiciară depus de reclamanți în susținerea afirmațiilor lor, ar fi fost util să solicite efectuarea unei expertize, având ca obiectiv tocmai constatarea stării tehnice a locuinței și în ce măsură aceasta mai poate fi folosită ca locuință sau nu. Se constată însă că apelanții pârâți reclamanți nu au solicitat administrarea unei astfel de probe nici în fața primei instanțe și nici în fața instanței de apel, deși au beneficiat chiar și de asistență juridică. Nu s-ar putea imputa nici o eventuală lipsă de rol activa instanței, având în vedere că, în temeiul art. 129 Cod Procedură Civilă, judecătorul poate ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare pentru stabilirea corectă a situației de fapt, și nu să dispună administrarea de probe pentru combaterea propuse și administrate de una dintre părți.
În consecință, în raport cu adresa nr.- din 24.01.2007 a Inspectoratului pentru situații de urgență "Dealu " al Municipiului B, coroborată cu ordinul de serviciu, concluziile expertului și planșele foto depuse la dosarul cauzei, în mod corect a constatat instanța de fond că în cauză imobilul este impropriu utilizării ca locuință, și deci în mod corect a reținut incidența în cauză a dispozițiilor arte 1439 Cod Civil.
Au fost găsite neîntemeiate și criticile referitoare la soluția dată de instanță cu privire la cererea reconvențională, față de faptul că în cauză s-a reținut că imobilul obiect al locațiunii nu mai poate fi utilizat în acest scop. Câtă vreme contractul de locațiune a încetat de drept pentru lipsa obiectului locațiunii, nu se mai poate pune problema nici cu privire la o eventuală prelungire a acestui contract și nici cu privire la încheierea unuia nou.
În consecință, constatând că nu poate fi reținută nici una din criticile aduse sentinței, Tribunalul, în baza art. 296 Cod Procedură Civilă, a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs, în termenul prevăzut de art.301 Cod procedură civilă, recurenții-pârâți-reclamanți și -, solicitând admiterea recursului, schimbarea deciziei pronunțate de Tribunalul București în sensul admiterii apelului și schimbării în tot a sentinței primei instanțe, cu consecința respingerii cererii principale și admiterii cererii reconvenționale.
În motivarea cererii de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, recurenții-pârâți-reclamanți au arătat că prin respingerea cererii de administrare a probei cu martori, instanța de apel a încălcat dispozițiile art.292 și 295 alin.2 Cod procedură civilă.
Au arătat recurenții-pârâți-reclamanți că, potrivit art.292 Cod procedură civilă, în faza procesuală a apelului pot fi administrate probe noi a căror necesitate rezultă din dezbateri și pot fi completate probele administrate în fața primei instanțe; având în vedere că prima instanță a respins cererea de administrare a probei testimoniale, față de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv constatarea încetării contractului de locațiune prin pricirea obiectului locațiunii, se impunea administrarea acestei probe în apel.
Au susținut recurenții-pârâți-reclamanți că prin audierea martorilor propuși doreau să dovedească situația de fapt de la momentul izbucnirii incendiului care a stat la baza degradării imobilului situat în B,-, sector 2.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs s-a arătat că în mod greșit s-a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art.1439 Cod civil.
Au susținut recurenții-pârâți-reclamanți că situația de fapt, conform căreia, prin izbucnirea incendiului din data de 06.01.2007, imobilul în litigiu a suferit avarii atât de grave încât acesta nu mai poate fi utilizat potrivit naturii sale, a fost reținută de instanțele de fond pe baza înscrisurilor depuse de intimații-reclamanți-pârâți, pe baza susținerilor acestora, precum și pe baza concluziilor unui raport de expertiză extrajudiciară.
În realitate, incendiul care a izbucnit la data de 06.01.2007, s-a produs numai la mansardă și oarecum la nivelele care erau nelocuite la acea dată și unde au acces doar proprietarii.
Mai mult decât atât, apartamentul nr.1, pe care recurenții-pârâți-reclamanți îl dețin în folosință, nu a fost afectat de incendiu, deoarece focul nu a ajuns până acolo, ci a fost doar într-o mică măsură afectat de apa folosită la stingerea incendiului. Chiar dacă reclamanții au susținut în fața instanței de fond, voluntar eronat, faptul că utilitățile (curent electric, gaze) imobilului au fost întrerupte, așa cum au arătat, acest lucru s-a întâmplat doar pentru apartamentele nelocuite din imobil, în timp ce apartamentul nr.1 s-a continuat în mod normal furnizarea acestor utilități. În probarea acestor afirmații, aceștia au depus și o serie de înscrisuri obținute de la furnizorii de utilități din care reiese în mod clar și fără putință de tăgadă, că la apartamentul nr. 1 din imobil furnizarea utilităților nu a fost oprită.
În aceste condiții, dar și față de faptul că afirmațiile reclamanților - pârâți nu au fost pe deplin dovedite, recurenții-pârâți-reclamanți consideră că soluția corectă a instanței de apel trebuia să fie de admitere a apelului și respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
De asemenea, recurenții-pârâți-reclamanți au susținut că, în mod greșit atât instanța de apel cât și prima instanță, au apreciat că cererea reconvențională, ca neîntemeiată, pe considerentul că aceștia nu puteau cere obligarea intimaților - reclamanți la încheierea unui contract de închiriere.
Cu atât mai mult, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivelor primei instanțe de respingere a cererii reconvenționale și doar s-a rezumat la a menține hotărârea acesteia pe motivul că prin admiterea cererii principale se impune respingerea cererii reconvenționale.
Au mai arătat recurenții-pârâți-reclamanți și că, prin raportare la dispozițiile Legii nr.10/2001 și ale OUG nr. 40/1999, au solicitat instanței să observe că reclamanții, în calitate de proprietari ai imobilului în cauză, aveau obligația prevăzută expres de legiuitor să notifice chiriașii ce dețineau contracte de închiriere cu statul (fostul proprietar) în vederea încheierii unui nou contract.
Cum nici unul dintre proprietari, atât cei cărora le fusese restituit imobilul, cât și dobânditori prin cumpărare, nu au făcut acest demers în condițiile prevăzute de lege. Au solicitat acest lucru prin cererea reconvențională.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei achitată cu chitanța nr.-/1, eliberată de BANK -, la data de 17.02.2009; s-a aplicat timbru judiciar în valoare de 2 lei.
Intimații-reclamanți-pârâți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Aceștia au arătat că înscrisurile care au stat la baza admiterii cererii principale emană de la autoritățile implicate în stingerea incendiului, de la furnizorii de utilități ori de la persoane autorizate să-și exprime opinia asupra stării tehnice a imobilului; au susținut intimații-reclamanți-pârâți că, potrivit dispozițiilor art.1191 și urm. Cod civil, proba cu martori nu era admisibilă, iar măsura dispusă de tribunal, în sensul respingerii probelor cu martori și interogatoriu cu motivarea că "nu se poate aprecia asupra stării tehnice a unui imobil numai pe baza unor declarații subiective de martori", este corectă.
Cu referire la critica prin care s-a susținut că în mod greșit s-a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art.1439 Cod civil, intimații-reclamanți-pârâți au arătat că aceasta este nefondată deoarece din probele administrate a rezultat fără dubiu că în urma incendiului produs, imobilul este impropriu utilizării ca locuință, astfel că, potrivit dispozițiilor art.1439 Cod civil, contractul de locațiune este desfăcut de drept, iar locatorul nu poate fi obligat la reconstruirea, refacerea sau înlocuirea acestuia; în consecință, cererea reconvențională a fost, în mod corect, respinsă, nefiind aplicabile dispozițiile nr.OUG40/1999.
Analizând cererea de recurs, susținerile părților și dispozițiile legale incidente în speță, Curtea reține că recursul nu este fondat și urmează să-l respingă.
Cu referire la încadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, Curtea reține cp primul motiv de recurs, prin care s-a invocat încălcarea dispozițiilor art.292 și 295 alin.2 Cod procedură civilă, nu se circumscrie ipotezei art.304 pct.9 Cod procedură civilă, dar poate fi încadrată conform dispozițiilor art.306 alin.3 Cod procedură civilă, motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.5 Cod procedură civilă.
Critica nu este fondată. Astfel, art.292 Cod procedură civilă dă posibilitatea instanței de apel să refacă sau să completeze probatoriul administrat în fața instanței de fond, iar părțile pot solicita administrarea probelor invocate la prima instanță, a celor arătate în motivarea apelului ori prin întâmpinare sau a probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri: conform art.295 alin.2 Cod procedură civilă, instanța de apel va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate ori administrarea de probe noi.
Prin cererea de apel, apelanții-pârâți-reclamanți au arătat că solicită administrarea probei testimoniale, fără a menționa însă ce aspecte doresc să probeze prin declarațiile de martori.
În ședința publică de la 08.09.2009, apelanții-pârâți-reclamanți, prin avocat, au solicitat administrarea probelor cu înscrisuri și testimonială și au făcut referire la dispozițiile art.1423 Cod civil; au susținut că proba testimonială le-a fost respinsă de prima instanță pe considerentul că nu este utilă.
Curtea reține, conform încheierii de ședință de la 25.09.2007, că în fața primei instanțe nu s-a solicitat de către pârâții-reclamanți administrarea probei testimoniale ci doar admiterea probelor cu înscrisuri și interogatoriu (această din urmă probă, văzând exclusiv cererea reconvențională, respectiv existența acordului reclamanților-pârâți cu privire la încheierea unui nou contract de închiriere); pârâții-reclamanți nu s-au opus la încuviințarea probei cu înscrisurile care fuseseră depuse la dosar de către reclamanții-pârâți.
Deși, în principiu, proba testimonială era admisibilă în cauză, nefiind incidente dispozițiile art.1191 cod civil și putea fi solicitată în apel chiar dacă în fața primei instanțe nu a fost cerută, Curtea apreciază că respingerea cererii de administrare a acestei probe de către instanța de apel nu atrage aplicarea dispozițiilor art.304 pct.5 Cod procedură civilă, deoarece nu au fost încălcate dispozițiile procedurale prevăzute sub sancțiunea nulității; instanța de apel are posibilitatea de a aprecia asupra utilității și pertinenței în speță a probelor solicitate conform dispozițiilor art.295 alin.2 Cod procedură civilă și a respins proba pentru considerentele care exced controlului de legalitate.
Cu referire la cel de-al doilea motiv de recurs, pe baza situației de fapt reținute de instanțele de fond, Curtea reține că în mod corect instanțele de fond au făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art.1423 și 1439 Cod civil.
În faza procesuală a recursului care are ca obiect verificarea legalității deciziei pronunțate de tribunal, Curtea nu este îndrituită să analizeze situația de fapt reținută ori interpretarea probatoriului, întrucât aceste aspecte țin exclusiv de temeinicia hotărârii.
Prin urmare, Curtea reține că, potrivit probatoriului administrat, a rezultat că imobilului în litigiu nu mai poate fi utilizat ca și locuință, astfel că, în mod corect s-a constatat încetarea contractului de închiriere și s-a reținut că intimații-reclamanți-pârâți nu pot fi obligați la reconstituirea imobilului ori la asigurarea unei alte locuințe către recurenții-pârâți-reclamanți.
Având în vedere că prin argumentarea soluției date cererii principale au fost combătute implicit susținerile formulate prin cererea reconvențională (cele două cereri - principală și reconvențională neputând fi admise, de principiu concomitent pentru că se exclud), Curtea apreciază că instanța de apel a răspuns criticii care viza soluția dată cererii reconvenționale; astfel, instanța de apel a arătat că cererea reconvențională a fost corect soluționată de prima instanță deoarece lipsește obiectul locațiunii, astfel că nu pot fi obligați intimații-reclamanți-pârâți la încheierea unui contract de închirie, deoarece lipsește chiar obiectul locațiunii.
Prin urmare, dispozițiile nr.OUG40/1999 nu mai sunt aplicabile deoarece a pierit bunul care făcea obiectul contractului de închiriere.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții-pârâți-reclamanți și, împotriva deciziei civile nr.1097A/08.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți-pârâți, și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- -
GREFIER
Red.
Tehodact.
2 ex/27.03.2009
- Secția a V-a Civ. -
-
Jud. B - Secția Civilă -
Președinte:Bianca Elena ȚăndărescuJudecători:Bianca Elena Țăndărescu, Simona Gina Pietreanu
