Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 344/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.344/2009
Ședința publică din 30 martie 2009
PREȘEDINTE: Stoica Manuela președinte secție
- - -vicepreședintele Curții de Apel
- - -JUDECĂTOR 2: Lodoabă Alina Doriani Ana
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul. împotriva sentinței civile numărul 1479/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamantul recurent,lipsă fiind pârâta intimată - - -.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la dosar s-a înregistrat răspunsul pârâtei intimate la adresa înaintată la termenul din 2 martie 2009,prin care s-a solicitat Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate.
Reclamantul recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat,modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii și acordarea gr.II a de muncă.
În subsidiar solicită admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond.
CURTEA DE APEL
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr- reclamantul a chemat în judecată pârâta - solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța:
- să se constate că în perioada 01.12.1976 - 04.01.1982 ca fost angajat al pârâtei, desfășurat activitate în funcția de tehnician principal în cadrul secției Mecanică I A - activitate prestată în mod efectiv, în locuri de muncă ce se încadrează în grupa II;
- să se constate că în perioada 15.07.1982 - 01.02.1990, desfășurat activitate în funcția de subinginer / șef atelier - activitate efectuată în loc de muncă ce se încadrează de asemenea în grupa II a.
- să se constate că în perioada 01.02.1990 - 01.04.2001 prestat activitate în funcția de subinginer principal în cadrul compartimentului - loc de muncă sub incidența grupei II a;
- să se dispună efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea de muncă, conform solicitărilor de la pct 1- 3.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat faptul că a avut calitatea de salariat al pârâtei, de la data de 01.07.1966 până la data de 01.05.2004, când raporturile de muncă au încetat în baza Deciziei nr. 2882/01.05.2004.
În această perioadă deținut mai multe funcții, desfășurând activitate în locuri de muncă ce se încadrează în grupa a II de muncă, așa cum au fost stabilite acestea prin anexele la contractul colectiv de muncă, de către comisia paritară constituită la nivel de unitate din reprezentanți ai sindicatului și ai administrației - după cum urmează:
În perioada 1.12.1976 - 4.01.1982 tehnician principal secția Mecanică, secție unde se efectuau operațiile de durabilitate la toate produsele cu regim special executate în cadrul acesteia.
În perioada 15.07.1982 - 1.02.1990 șef atelier la Atelierul de Producție țeavă.
În perioada 1.02.1990 - 1.04.2001 subinginer principal la Compartimentul mobilizări cu responsabilitatea de coordona întreaga activitate depozitului Vinerea inclusiv în ce privește transportul și depozitarea materialelor explozibile.
Toate aceste activități se încadrau în condițiile grupei II de muncă potrivit CCM și Ordinului nr 50/1990.
În probațiune reclamantul a depus copie după Carnetul de Muncă, și solicitat audierea de martori.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului arătând că reclamantul nu desfășurat activitate ce se încadrează în grupa II de muncă.
Prin sentința nr.1479/2008 tribunalul a respins ca nefondată acțiunea reclamantului.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele considerente:
Potrivit Ordinul 50/1990 încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, pentru grupa II de muncă fiind necesar ca cel puțin 70 % din programul de lucru să se desfășoare în aceste condiții.
Reclamantul lucrat în cadrul societății pârâte ca și tehnician principal la Secția Mecanică în perioada 1. 12.1976 - 4.01.1982; subinginer și șef atelier Secția Mecanică în perioada 15.07.1982 - 1.02.1990 și apoi ca subinginer principal Secția Mecanică C, subinginer principal - Plan Dezvoltare, subinginer, subinginer principal și inginer Mobilizare, Apărare Civilă, șef Colectiv Mobilizare, Apărare Civilă.
Din declarațiile martorului audiat rezultă că reclamantul a desfășurat activitate la Secția Mecanică și s- ocupat de supravegherea procesului de verificare țevilor de armament.
Din probele administrate nu rezultă că activitatea desfășurată de reclamant în cadrul societății pârâte se încadrează în condițiile grupei II de muncă, fiind activitate desfășurată în condiții grele, condițiile deosebite de muncă, toxice sau periculoase. Locurile de muncă deținute de reclamant nu au fost încadrate de societatea pârâtă prin CCM în grupa II de muncă și nici reclamantul nu făcut dovada că cel puțin 70 % din timpul de lucru și- desfășurat activitatea în condiții de muncă ce s-ar încadra în grupa II de muncă.
În lipsa acestor probe apreciat ca neîntemeiată acțiunea acestuia.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea ei și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În dezvoltrea mot6ivelor de recurs reclamantul a susținut că în mod nelegal instanța de fond i-a respins acțiunea în condițiile în care a dovedit că în perioada în litigiu și-a desfășurat activitatea efectiv în cadrul secției producție de armament.
Deliberând asupra recursului prin prisma motivelor invocate și din oficiu în limitele prev. de art. 306 alin 2 din codul d e procedură civilă Curtea reține următoarele:
În fața instanței de fond a fost depusă adresa cu nr 241/02 02 2009 emisă de Fabrica de prin care se confirmă faptul că în perioada 01 12 1976 - 01 04 2001 reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul secției de producție armament.I iar activitățile desfășurate de acesta se încadrează în grupa II de muncă. În cuprinsul acestei adrese se arată că în compartimentul în care și-a desfășurat activitatea reclamantul se desfășurau activități de șlefuire și turnare a anozilor de plumb, curățarea în băi de acid sulfuric, acoperiri galvanice.
Potrivit listei depuse la dosar, fila 38 locurile de muncă din secția Mecanică I -, șlefuit aniozi de plumb, activitate de îndreptat țeavă se încadrează în grupa a doua de muncă.
Față de înscrisurile depuse în fața instanței de recurs și coroborat cu depozițiile testimoniale administrate în fața instanței de fond Curtea constată că pretențiile reclamantului sunt întemeiate.
Raportat la cele ce preced Curtea va admite recursul reclamantului și va modifica soluția instanței de fond în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamant și constatării faptului că perioada 01 12 1976- 01 04 2001 se încadrează în grupa a II-a de muncă. Instanța va dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului.
(continuare decizie civilă nr.344/2009)
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1479/19.11.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
Modifică sentința atacată în sensul admiterii acțiunii formulată de reclamantul împotriva pârâtei -. -,- și pe cale de consecință:
Constată că activitatea desfășurată de reclamant în intervalul 1.12.1976 - 1.04.2001 se încadrează în grupa II de muncă.
Dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30.03.2009
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.AL
Tehnored.TM/ 3 ex
Jud.
Președinte:Stoica ManuelaJudecători:Stoica Manuela, Lodoabă Alina Doriani Ana