Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 345/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
DOSAR NR-
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.345
Ședința publică din data de 20 februarie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Traian Logojan Alexandru
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul TBC, cu sediul în, județul D, împotriva sentinței civile nr. 2154 din data de 15 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în B,-, -.3,.1,.23, sector 6.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul-pârât TBC și intimatul-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că recursul este motivat, a fost declarat în termen și că recurentul-pârât a depus la dosar o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, având în vedere că apărătorul său, avocat, din Baroul Dâmbovița, se află în imposibilitatea de a se prezenta în instanță, din motive medicale, cererea fiind însoțită de adeverința medicală nr.1079 din data 19 februarie 2009.
Curtea având în vedere actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că recurentul-pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului declarat de pârâtul TBC, împotriva sentinței civile nr.2154 din data de 15 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, constată următoarele:
Reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul TBC, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sporului pentru condiții deosebite de muncă în valoare de 20% pentru perioada octombrie 2005 - septembrie 2008, precum și constatarea de către instanță că reclamantul întrunește condițiile pentru acordarea sporului pentru condiții deosebite de muncă în cuantum de 40% pentru aceeași perioadă mai sus invocată.
În motivarea cererii, reclamantul a precizat că începând cu luna octombrie 2005, nu i s-a mai acordat sporul pentru condiții deosebite de muncă,
- 2 -
prevăzut de disp. art. 13 alin.2 din Legea 125/2005, pârâta motivând la acel moment că atâta timp cât Ministerul Sănătății Publice nu nominalizează prin ordin instituțiile care beneficiază de acest spor, acesta nu poate fi acordat reclamantului.
Reclamantul consideră cererea întemeiată întrucât în acest an prin Ordinul 1500/02.09.2008, Ministerul Sănătății Publice, a nominalizat localitățile cu condiții deosebite de muncă, sau unde atragerea personalului se face cu greutate, în care se află unități sanitare, între acestea regăsindu-se și TBC.
La termenul de judecată din data de 15 decembrie 2008 instanța de fond a pus, din oficiu, în discuție excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița în raport de prev. art. 284 Codul muncii.
Prin sentința sus-menționată, Tribunalul Dâmbovițaa admis excepția invocată din oficiu și a declinat competența în favoarea Tribunalului București, reținând că potrivit art. 284 alin.2 Codul muncii instanța competentă să soluționeze cauza este instanța de la domiciliul reclamantului, ori reclamantul domiciliază în municipiul
Împotriva acestei sentințe, intimatul TBC a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că i-a fost încălcat dreptul la apărare, tribunalul rămânând în pronunțare în lipsa reprezentantului recurentului în condițiile în care acesta ar fi avut obligația ca după invocarea excepției să acorde termen pentru ca recurentul să își poată formula eventualele apărări.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurent, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia așa după cum se va arăta în continuare:
Acțiunea reclamantului a fost înregistrată la Tribunalul Dâmbovița la data de 27 noiembrie 2008, când a fost repartizată aleatoriu pentru termenul din data de 15 decembrie 2008, termen pentru care recurentul a fost legal citat așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 6 - dosar fond.
În aceste condiții, neprezentarea în instanță a reprezentantului recurentului este imputabilă în întregime acestuia motiv pentru care nu se poate vorbi despre încălcarea dreptului la apărare al recurentului precum și a principiului contradictorialității, așa cum se pretinde prin motivele de recurs ci dimpotrivă despre o respectare a principiului disponibilității, participarea recurentului la ședința publică de judecată pentru soluționarea unui litigiu de muncă nefiind obligatorie.
Așa fiind recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul TBC, cu sediul în, județul D, împotriva sentinței civile nr. 2154 din data de 15 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în B,-, -.3,.1,.23, sector 6.
- 3 -
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Traian Logojan Alexandru
Grefier,
Red. AB/DV
3 ex/5.03.2009
f- - Tribunalul Dâmbovița
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3120
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Traian Logojan Alexandru