Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 358/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (197/2009)
Completul 1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 358
Ședința publică de la 23.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Doinita Mihalcea
JUDECĂTOR 2: Daniela Adriana Bînă
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER - I
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul - pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR, împotriva deciziei civile nr. 1217 A din 15.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant.
are ca obiect - acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă apărătorul intimatului - reclamant avocat care depune la dosar împuternicire avocațială nr. -/20.02.2009 emisă de Baroul București, lipsind recurentul - pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorul intimatului - reclamant, învederează că nu are alte cereri de formulat sau probe de administrat, motiv pentru care solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul intimatului - reclamant, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, menținerea ca legale și temeinice a deciziei civile pronunțate de tribunal cât și a sentinței civile pronunțată de instanța de fond. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Prin cererea introdusă la data de 26.06.2007 și înregistrată sub nr- Pe rolul Judecătoriei sectorului 5 B, reclamantul a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că a cumpărat imobilul situat în B,-,.1,.4,.74, sector 5, de la defunctul, prin act sub semnătură privată și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.
Prin sentința civilă nr.3669 din 20.05.2008, Judecătoria Sectorului 5 Baa dmis această acțiune și a pronunțat hotărârea care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare încheiat între Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de moștenitor al lui și reclamant în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul situat în B,-,.1,.4,.74, sector 5 la prețul de 5.300 lei achitat integral.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că din coroborarea înscrisului denumit "Declarație" cu afirmațiile martorului, care a arătat ca i-a solicitat sa îi găsească un compărător pentru garsoniera din-, luând astfel legătura cu reclamantul care, ulterior, a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu privire la acest imobil, instanța a reținut că la data de 22.04.1997 a fost încheiat între în calitate de vânzător - promitent și reclamant în calitate de promitent - cumpărător, un antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul situat în B,-,.1,.A,.74, sector 5, la prețul de 5.300.000 rol care a fost achitat integral la data întocmirii înscrisului sub semnătura privată.
Deși în cuprinsul înscrisului menționat anterior se face se face referire la vinderea, respectiv cumpărarea imobilului, din declarația martorului rezultă ca părțile au convenit să încheie ulterior contractul de vânzare-cumpărare în forma autentică, astfel că instanța apreciază ca acordul de voința al părților a vizat încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare.
Apartamentul fusese dobândit de către prin contractul de vânzare-cumpărare nr.3045/22.04.1997 încheiat cu SC Cantine SA.
La data de 27.05.1997 a decedat, iar în lipsa moștenitorilor legali sau testamentari, moștenirea lăsată de acesta a fost culeasă de Statul R reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor, astfel cum rezultă din certificatul de vacanță succesorală eliberat de BNP -.
Ceea ce deosebește promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare de vânzarea obișnuită este obiectul celor două contracte și, pe cale de consecința, efectele lor. În timp ce promisiunea are ca obiect principal de a face tot ceea ce este necesar ca vânzarea să fie perfectă, reiterând în final în fața notarului consimțământul la actul de vânzare previzionat prin acest contract, vânzarea are ca obiect principal transferul proprietarii de la vânzător la cumpărător.
Chiar dacă în temeiul promisiunii părțile contractante, libere să o facă, își asumă și daca vor, și execută cu anticipație unele prestații specifice vânzării-transferul proprietății nu se poate realiza totuși decât la momentul reiterării consimțământului în forma autentică.
vânzător, îi revin ca obligații principale: de a nu încheia cu terții acte juridice susceptibile de a restrânge sau înlătura drepturile promitentului vânzător și obligația, comună promitentului cumpărător, de a consimții la autentificarea vânzării.
Această obligație decurgând pentru ambele părți din promisiunea de a consimți la autentificarea vânzării promise este una de a face, care se transmite în caz de deces al uneia din părți prin succesiune la moștenitorii acesteia.
Indiferent de teoria adoptată cu privire la fundamentul vocației statului la moștenirile vacante, acesta este un succesor universal care dobândește patrimoniu conținând atât elemente de activ cât și de pasiv, de la data deschiderii moștenirii, fiind fără relevanță momentul constatării vacanței succesorale.
In calitatea sa de titular al patrimoniului succesoral statul are obligația de a îndeplinii obligațiile făcând parte din pasivul succesiunii ca și defunctul însuși ( în limita activului succesoral).
In privința obligației de a consimți la autentificarea vânzării, deși una strict personală, doctrina și practica judiciară, au îmbrățișat opinia admisibilității executării silite a promisiunii prin pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, temeiul juridic fiind găsit în dispozițiile art.1073, 1070 și 970 alin.2 Cod civil.
Pentru aceasta este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unui antecontract valabil încheiat, dovedirea acestuia în condițiile dreptului comun, refuzul uneia dintre părți de a autentifica actul de vânzare, partea care acționează să își fi îndeplinit propriile obligații asumate prin antecontract și promitentul vânzător să fie proprietar al bunului, iar promitentul cumpărător să nu fie incapabil de a dobândii acel bun la data pronunțării hotărârii.
In ceea ce privește prima condiție instanța a reținut că antecontractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu respectarea condițiilor de validitate prevăzute de art. 948-968 Cod civil.
De asemenea prin introducerea cererii de chemare în judecata pârâtul a fost pus în întârziere cu privire la îndeplinirea obligației constatându-se implicit și refuzul acestuia de a consimți la autentificarea vânzării, iar îndeplinirea celorlalte condiții rezultă din cele expuse anterior.
Această hotărâre a fost menținută de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă prin decizia civilă nr.1217 din 15.10.2008, fiind respins, ca nefondat, apelul pârâtului.
Tribunalul a reținut, la rândul său că, în mod corect, a arătat instanța de fond că promisiunea sinalagmatică de vânzare cumpărare da naștere în favoarea promitentului cumpărător la un drept de creanță, care este prescriptibil în termenul general de prescripție extinctivă de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul 167/1958, care începe să curgă de la data nașterii raportului juridic, conform art.7 din același act normativ (susțineri care, de altfel, nici nu au fost contestate de către apelantul pârât).
In plus, în mod corect s-a subliniat (iar aceste aspecte nu au fost nici ele contestate prin motivele de apel) că predarea bunului care formează obiectul antecontractului de vânzare cumpărare în posesia celui care urmează să îl cumpere echivalează cu o recunoaștere a dreptului acestuia de a cere încheierea contractului de vânzare cumpărare, aspect care duce la întreruperea prescripției; totodată, un nou termen de prescripție extinctivă nu începe să curgă atât timp cât bunul se află în posesia celui care urmează sa îl cumpere.
Aplicând considerentele teoretice prezentate anterior la situația speței de față, judicios a constatat Judecătoria că termenul de prescripție extinctivă a fost întrerupt, iar un nou termen de prescripție extinctivă nu a început să curgă, având în vedere declarația martorului (fila 57 dosar fond), care a arătat că din luna octombrie 1996 intimatul reclamant a locuit în apartamentul care forma obiectul antecontractului de vânzare cumpărare.
Motivul 2 de apel nu a putut fi primit, neputându-se reține că acțiunea formulată este inadmisibilă față de prevederile art.111 teza a II-a Cod procedură civilă întrucât natura juridică este a unei acțiuni în constatarea dreptului, reclamantul având la dispoziție o acțiune în realizarea dreptului, întrucât primul capăt de cerere, având ca obiect constatarea vânzării a fost implicit calificat de instanța de fond ca o apărare de fond pe capătul 2 de cerere având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare cumpărare (aspect care rezultă din considerentele sentinței apelate, în cadrul cărora constatarea existentei unui antecontract valabil încheiat este analizată că și condiție de fond pentru pronunțarea hotărârii care să țină loc de act de vânzare cumpărare), ca atare cererea de chemare în judecată neavând natura unei acțiuni în constatare.
Pe de alta parte, Tribunalul a apreciat a nu se putea impune intimatului reclamant formularea unei acțiuni în realizare având ca obiect obligarea apelantului pârât la încheierea contractului, prin raportare la faptul că o astfel de cerere, chiar admisă, nu ar fi fost de natură să răspundă interesului intimatului reclamant de constituire în patrimoniul său a dreptului de proprietate, ci ar fi reiterat propriu-zis o obligație contractuală de încheiere a contractului în forma cerută de lege pentru a se produce transferul dreptului de proprietate, asumată de promitentul vânzător și transmisă pe cale succesorala către apelantul pârât (Tribunalul împărtășind teza, predominantă în practică, conform căreia statul culege succesiunea vacantă cu titlu de moștenitor).
Motivul 3 de apel a fost găsit neîntemeiat, indiferent de teza adoptată în privința naturii juridice a dreptului statului asupra moștenirii vacante recunoscându-se unanim că statul dobândește un patrimoniu, deci o universalitate care cuprinde activ și pasiv, statul fiind obligat față de creditori în aceleași condiții în care ar fi obligat orice moștenitor legal sau legatar universal ori cu titlu universal acceptant al moștenirii sub beneficiu de inventar.
In aceste condiții, întrucât obligația de a face asumată prin antecontract este o obligație patrimonială transmisibilă prin moștenire, obligația de a încheia contractul de vânzare cumpărare trece asupra statului, la fel ca și asupra oricărui alt moștenitor.
Pe de altă parte, certificatul de vacanță succesorală nu are efect constitutiv, ci numai declarativ, dobândirea universalității patrimoniului defunctului operand ope legis retroactiv, de la data morții celui care lasă moștenirea, astfel încât faptul că în acest certificat nu s-a precizat în mod expres faptul ca statul are obligația de a încheia contractul de vânzare cumpărare nu are nicio relevanță, ceea ce duce la concluzia că nu se impunea formularea de către intimatul reclamant, în prealabil, a unei cereri de anulare a certificatului de vacanță succesorală - de altfel, în situația în care masa succesorală ar fi incompletă, nu este necesară anularea certificatului, ci este suficient să se elibereze un certificat suplimentar (care în cauza nu era necesar a se obține prin raportare la considerentele anterioare).
Motivul 4 de apel, de asemenea, a fost găsit nefondat, dovada plății prețului convenit prin antecontractul de vânzare cumpărare fiind făcută cu înscrisul atașat la fila 5 dosar fond; pe de alta parte, nu a putut fi primit argumentul apelantului pârât în sensul că intimatul reclamant ar trebui sa plătească valoarea actuală a apartamentului în litigiu stabilită prin raportul de expertiză, întrucât prețul convenit de părți a fost cel indicat în chitanța sub semnătura privată, iar pronunțarea unei hotărâri care sa țină loc de act de vânzare cumpărare are doar scopul de a suplini consimțământul părții care refuză încheierea contractului, instanța neputând însă să modifice înțelegerea părților sub nici un aspect (deci nici în ceea ce privește cuantumul prețului).
Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat recurs în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă.
Astfel, hotărârea a fost criticată pentru nelegalitate sub aspectul că, în mod greșit, instanța de apel a trecut peste excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului și a apreciat că, în cauză, ar exista aspecte ce conduc la întreruperea termenului de prescripție și, respectiv, la respingerea excepției ca atare.
Convenția încheiată între și reclamant a dat naștere unui drept de creanță în patrimoniul reclamantului, a cărui executare este supusă condițiilor generale prevăzute de dreptul comun în materie, iar potrivit dispozițiilor art.1, art.3 și art.7 din Decretul nr.167/1958 coroborate cu prevederile art.111 din Codul d e procedură civilă, acesta avea la dispoziție o acțiune prin care să solicite obligarea la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Instanța de apel a interpretat greșit și dispozițiile art.1863 - 1865 din Codul civil, cu referire la întreruperea cursului prescripției extinctive, în condițiile în care, așa cum reține chiar instanța de apel, reclamantul a locuit încă din anul 1996 în imobilul ce face obiectul cauzei și nu a înțeles decât în anul 2007 să formuleze prezenta acțiune, reclamantul neregăsindu-se în situația în care ar fi operat întreruperea cursului prescripției dreptului său la prezenta acțiune tocmai datorită faptului că s-a aflat în posesia bunului încă din anul 1996 și până în prezent nu a fost formulată acțiune.
Nu este regăsită nici ipoteza în care pârâtul să fi recunoscut vreodată dreptul a cărui acțiune se prescrie pentru a putea opera întreruperea prescripției civile.
Acțiunea este și inadmisibilă, în ipoteza respingerii excepției prescripției, față de prevederile art.111 din Codul d e procedură civilă, întrucât natura juridică a acesteia este a unei acțiuni în constatarea dreptului, reclamantul având însă la dispoziție o acțiune în realizarea dreptului.
Pe de altă parte, mai susține recurentul, dreptul statului a fost constatat printr-un certificat de moștenitor care nu a fost modificat sau anulat în nici un fel, și care nu prevede existența în masa succesorală a vreunei obligații care să-i incumbe Statului Român.
Nu s-a formulat întâmpinare în recurs.
Examinând cauza prin prisma criticilor invocate în recurs, având în vedere și modalitatea de soluționare a cauzei de către instanțele precedente, Curtea apreciază că, în mod corect, acestea au aplicat și interpretat dispozițiile art.16 din Decretul nr.167/1958 precum și pe cele ale art.1863-1865 din Codul civil.
Așa cum corect au arătat instanțele, promisiunea de vânzare a fost încheiată între și reclamant la data de 22.04.1997, reclamantul având posesia imobilului din litigiu, câtă vreme locuia, încă de la data încheierii acestui act, în imobil, iar lăsarea reclamantului în posesia bunului pe care urma să-l cumpere echivalează unei recunoașteri a dreptului reclamantului de a solicita perfectarea contractului de vânzare-cumpărare.
Este adevărat că promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare dă naștere în favoarea promitentului cumpărător la un drept de creanță, prescriptibil în termenul general de prescripție extinctivă de trei ani prevăzut de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958 însă, acest termen a fost întrerupt în condițiile mai sus arătate și reținute, de altfel, în mod corect și de cele două instanțe.
Conform certificatului de vacanță succesorală nr.70 din 30.03.2007 emis în dosarul succesoral nr.75/2007 de BNP întrucât defunctul promitent - vânzător nu a avut moștenitori legali sau testamentari, întreaga masă succesorală a fost culeasă de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ceea ce are drept echivalență juridică faptul că recurentul a cules întreaga moștenire rămasă de pe urma promitentului vânzător, moștenire care include atât activul cât și pasivul succesoral, în speță, obligația care incumbă autorului recurentului de a perfecta vânzarea cu intimatul - reclamant.
În mod corect instanțele anterioare au aplicat și interpretat și dispozițiile art.111 din Codul d e procedură civilă cât și ale art.1073 din Codul Civil, dispoziții pe care reclamantul și-a fundamentat acțiunea solicitând instanței să constate intervenită vânzarea dintre acesta și promitentul vânzător convenția fiind încheiată cu respectarea condițiilor de validitate prevăzute de dispozițiile art.948 - 968 din Codul civil, reclamantul având de altfel posesia bunului și făcând dovada că a achitat și prețul acestuia.
Prin urmare, nu poate fi primită de C critica potrivit căreia acțiunea în constatarea dreptului de proprietate al reclamantului cu privire la imobilul din litigiu, ar fi inadmisibilă, reclamantul având a dispoziție o acțiune în realizarea dreptului deoarece această din urmă acțiune la care face referire recurentul ar fi fost neîntemeiată în condițiile în care vânzarea cumpărarea a intervenit prin convenția părților, iar reclamantul solicită instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare față de forma pe care a îmbrăcat-o convenția părților din data de 22.04.1997.
Nici dispozițiile invocate de recurent nu sunt aplicabile în speță, respectiv cele ale nr.HG662/1991, OG nr.128/1998, nr.OG14/2007, față de obiectul prezentei cauze și de faptul că bunul nu aparține domeniului public al statului.
Nefondate sunt și criticile care trimit la valoarea imobilului stabilită prin expertiza efectuată în cauză ca fiind aceea de 10.230 Euro, iar nu valoarea stabilită de părți prin contract, deoarece, potrivit cu dispozițiile art.969 din Codul civil, convenția are valoare de lege între părțile care au încheiat-o, iar acestea au stabilit pe baza acordului de voință internă prețul imobilului la data când a intervenit vânzarea, preț achitat de reclamant, respectiv, 20.04.1997.
În aceste condiții, față de dispozițiile art.312 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul - pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva deciziei civil nr.1217 din 15.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul cu nr- în contradictoriu cu intimatul. - reclamant.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
I
Red.
Tehnodact.
Ex.2/18.03.2009
Secția a IV-a Civ. -
-
Jud.sector 5. -
Președinte:Doinita MihalceaJudecători:Doinita Mihalcea, Daniela Adriana Bînă, Ioana
