Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 359/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 359/R/2009
Ședința publică din 19 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eugenia Pușcașiu
JUDECĂTORI: Eugenia Pușcașiu, Andrea Chiș Ana Ionescu
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, contestația în anulare declarată de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 2110 din 30 octombrie 2008 Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe intimatele, și.
dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședințăd in data de 5 februarie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
rin sentința civilă nr. 3670/29.10.2007 a Judecătoriei Turda, a fost admisă acțiunea principală exercitată de reclamantele și născută împotriva pârâtului, constatându-se simulația prin deghizare totală a contractului de vânzare cumpărare din 26 ianuarie 2000, actul secret fiind contractul de împrumut din 27 aprilie 2000, dispunându-se rectificarea intabulărilor din CF, de sub B 12, 13, 14, 15 din CF 584, top 237/3/36/1, prin restabilirea situației anterioare și reînscrierea mențiunilor de sub B 9, 10, 11.
Pentru a pronunța aceasta sentință, prima instanță a reținut că, în baza art. 137 Cod proc. civilă, la termenul de judecată din data de 5 martie 2007, instanța s-a pronunțat pe excepția autorității de lucru judecat în sensul respingerii, apreciind că între prezenta cauză și cele anterioare, de natură penală, derulate între părți, nu există triplă identitate cerută de art. 1201 Cod civil, identitate ce nu se verifică sub aspectul obiectului dedus judecății, iar, pe excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, s-a pronunțat în sensul admiterii acestei excepții, întrucât, atâta timp cât față de această reclamantă, înscrisul din discuție s-a declarat a fi fals, prin decizia penală nr. 594/ 2005 Curții de Apel Cluj pronunțată în dosarul 15671 /2005, nu mai subzistă vreun raport juridic care sa justifice prezența în actualul proces al acestei reclamante, astfel s-a dispus omiterea acestei reclamante din cadrul procesual al dosarului de față.
Din copia cărții funciare, rezultă că, asupra imobilului din CF 584, top 237/3/36/1 loc de casă și casă familială, au figurat proprietari tabulari reclamanta și soțul sub B 5, 6, iar, ca urmare a decesului acestuia din urmă, în baza sentinței civile nr. 490/4 februarie 2000 din dosarul civil nr. 353/2000 al Judecătoriei Turda, a fost intabulat dreptul de proprietate în favoarea soției în cota de 2/16 parte și a celor două fiice și în cote de câte 3/16 parte sub B 9, 10, 11 și sub B 12, în baza aceleiași hotărâri judecătorești dispunându-se intabularea pârâtului cu titlu de cumpărare cu privire la întreg imobilul.
Între reclamantele și și numita, în calitate de vânzătoare și pârât, în calitate de cumpărător, s-a încheiat un contract provizoriu de vânzare cumpărare, prin care se înstrăina imobilul din litigiu, cu nr top 237/3/36/1 situat în T, str. -, pentru suma de 155.000.000 lei, ce se menționează că s-a achitat integral la momentul încheierii convenției.
In legătură cu acest înscris, între părți a avut loc o judecată de natură penală, iar apoi Curtea de Apel Cluj, prin decizia penală nr. 594/R din 19 octombrie 2005, dispus desființarea parțială a contractului provizoriu de vânzare cumpărare din 26 ianuarie 2000 și cererea privind acordul la intabularea imobilului din dosar 353/2000 al Judecătoriei Turda numai în ceea ce o privește pe reclamanta, constatându-se că a fost semnat în locul acesteia de către.
La data de 27 aprilie 2000, între pârât, în calitate de împrumutător și reclamantele și pe atunci căsătorita cu în calitate de împrumutate, a fost încheiat un "contract de convenție de împrumut", prin care se împrumuta suma de 19.290 DM pe un termen nelimitat, la care se adaugă o dobândă de 9%, lunar începând cu data de 1 mai 2000, această convenție conținând o clauză expresă, în sensul că, pentru garantarea acestei sume, a fost încheiat un contract provizoriu de vânzare cumpărare la data de 26 ianuarie 2000 cu privire la imobilul din T,-, jud. C și, totodată, la data de 20 august 2000, printr-o continuare la convenția inițială, se arată că, în 1 august 2000, s-a achitat 17.000 DM printr-un apartament proprietate personală a soților din T,-,. l, jud. C, consemnându-se că suma rămasă de plată este 2300 DM cu o dobândă de 1800 DM.
In cauză, au fost audiați martori propuși deopotrivă de ambele părți, probă apreciată admisibilă câtă vreme există înscrisuri între părți de natură juridică a celor susținute de părțile litigante - vânzare-cumpărare pârâtul și împrumut reclamantele, astfel că nu se tinde la înfrângerea regulilor din art. 1191 Cod civil, urmărindu-se a se stabili voința internă și reală a părților la momentul încheierii raportului juridic dintre ele.
Martora a arătat că, lucrând la o agenție imobiliară, soțul de atunci al reclamantei împreună cu pârâtul s-au interesat dacă pentru un imobil din str. - e mai bine să încheie contract de vânzare cumpărare sau de împrumut, revenind după scurt timp reclamantele din actualul dosar și pârâtul, încheind fără alte explicații un contract de vânzare cumpărare, fără a se achita la acel moment vreun sau fără a se aminti că prețul ar fi fost achitat. Întrucât a mai fost audiată și în procesele anterioare dintre părți, martora a mai susținut că reclamantele afirmau că, de fapt, au încheiat un contract de împrumut cu pârâtul, fără ca ea personal să aibă cunoștință și despre vreo altă convenție decât aceea de vânzare cumpărare.
Martora a arătat că, întâmplător, în urmă cu cca. 6 ani 1-a văzut pe pârât acasă la reclamante, reclamanta afirmând că are nevoie de bani cu împrumut de la acesta pentru o reparație la casa din str. -, fără a i se spune despre ce sumă era vorba și, ulterior, din spusele aceleiași reclamante, înțelegând că împrumutul contractat a fost restituit în întregime. Cu toate că obișnuia să le viziteze pe reclamante s-a mai arătat că nu le-a auzit să intenționeze să înstrăineze imobilul de pe -.
Martorul a arătat că a fost prieten cu fostul soț al reclamantei, numitul, și că, prin anii 2000-2001, această reclamantă a suferit o intervenție chirurgicală având nevoie de bani, soluția fiind contractarea unui împrumut de mama bolnavei de atunci, reclamanta de la pârât, discuția desfășurată în acest scop având loc în casa reclamantei în prezența martorului, acordându-se, astfel, suma de 2300 DM, cu condiția să fie restituită într-o lună sau două luni, convenindu-se și asupra plății unei dobânzi, fără a se încheia în prezența sa acte scrise, în acest sens. In prezența sa, martorul a mai susținut că reclamanta a mai restituit în vreo 3 rânduri bani pârâtului și numitul o sumă de 120.000.000 lei obținută din vânzarea unei mașini Renault pe care o deținea. S-a mai afirmat că, în primăvara anului 2002, fiind la lucru în Ungaria cu, acesta a primit o sumă de bani de la patronul unde lucra, în jur de 1500 DM pe care, în prezența sa, i-a înmânat pârâtului, care, cu acea ocazie, ar fi afirmat că nu mai are nicio pretenție de la soacra sa, reclamanta.
Față de înscrisurile încheiate între părți, mai ales clauza contractuală din contractul de împrumut ce se referea la faptul că vânzare cumpărarea se dorea a fi, de fapt, o garanție a restituirii unui împrumut, probele testimoniale administrate în cauză, martorii vorbind de un împrumut ce ar fi avut loc între părți și nu despre o altă operațiune juridică, s-a reținut că, de fapt, între părți a fost încheiată o convenție de împrumut.
constă în încheierea și existența concomitentă, între aceleași părți contractante, a două contracte, unul aparent sau public, prin care se creează o situație juridică aparentă, contrară realității și altul secret, care dă naștere situației juridice reale între părți, anihilând sau modificând efectele produse în aparență în temeiul contractului public - art. 1175 Cod civil.
Pentru a putea fi vorba de o simulație, trebuie îndeplinite anumite condiții: contraînscrisul să fie un act secret și contemporan cu actul aparent. În ceea ce privește înscrisul constatator al actului secret, esențial este ca între părți să se fi realizat anterior acordul de voință cu privire la operația juridică în ansamblul ei.
În funcție de scopul urmărit, simulația se poate realiza prin deghizarea actului secret. Procedeul deghizării constă în faptul că părțile încheie un anumit contract care dă naștere adevăratelor raporturi juridice dintre ele, contract pe care, pentru a-l ține secret, în totul sau în parte, îl îmbracă în forma unui alt contract.
În speță, s-a dovedit cu prisosință înțelegerea secretă dintre părți, și anume acordarea unui împrumut, contract pe care l-au deghizat sub forma contractului de vânzare cumpărare, astfel încât acțiunea a fost admisă.
Prin decizia civilă nr. 205/8.04.2008 Tribunalului Cluj, apelul pârâtului a fost respins ca nefondat.
În considerentele acestei decizii, tribunalul reține că, rin p. actul sub semnătură privată intitulat "contract provizoriu de vânzare-cumpărare" încheiat la data de 26.01.2000, reclamantele au înstrăinat pârâtului imobilul situat in T-, pentru prețul de 150.000.000 lei, despre care se menționează că a fost achitat în întregime.
Prin actul sub semnătură privată intitulat " contract de convenție de împrumut", încheiat la data de 27.04.2000, pârâtul a împrumutat reclamantelor si suma de 19.290 mărci germane, la care se adaugă dobânda lunară de 9%, începând cu 01.05.2000, fără să se precizeze data scadenței. În act se menționează că pentru garantarea sumei împrumutate s-a încheiat un contract provizoriu de vânzare cumpărare la data de 26.01.2000 între si, cu privire la imobilul situat in T- și că" la data rambursării integrale a datoriei acest contract devine nul".
Prima instanță a reținut în mod corect că, în conformitate cu dispozițiile art. 1175. civ. simulația sub forma deghizării totale a contractului constă în încheierea de către părți a unui contract pe care urmăresc să îl țină secret, în tot sau în parte, ascunzându-l printr-un alt contract și că, pentru existența simulației, este necesar ca actul secret să fie contemporan cu actul aparent, fiind esențial ca între părți să se fi realizat anterior acordul de voință cu privire la întregul acord simulatoriu.
Atunci când părțile încheie un act aparent, iar, ulterior, încheie un contract secret prin care sting sau modifică efectele primului, nu mai este vorba despre o simulație, întrucât ambele acte corespund voinței lor reale, așa cum exista la momentul încheierii lor.
Esențial în cazul acțiunii în simulație este de a se stabili intenția reală a părților contractante în momentul încheierii actului public, precum și existența sau inexistența unui acord simulatoriu, mai precis dacă efectele acestui act public se produc față de părțile contractante sau ele au încheiat un alt act secret prin care au interes sa stabilească alte raporturi juridice.
În speță, este reală împrejurarea ca părțile au încheiat un contract de împrumut ulterior actului intitulat contract de vânzare-cumpărare, astfel încât, la prima vedere, nu sunt îndeplinite condițiile simulației, însă, din inserarea în cuprinsul contractului de împrumut din 27.04.2000 a clauzei prin care părțile au convenit că pentru garantarea sumei împrumutate s-a încheiat un contract provizoriu de vânzare-cumpărare la data de 26.01.2000 între si, cu privire la imobilul situat in T- și că, "la data rambursării integrale a datoriei acest contract devine nul", rezultă că intenția reală a părților la data încheierii actului aparent de vânzare a fost în sensul garantării cu apartamentul înstrăinat a împrumutului acordat de către parat.
Prin includerea acestei clauze în contractul din 27.04.2000, pârâtul a recunoscut practic că a împrumutat reclamantelor sume de bani și că a încheiat cu acestea contractul din 26.01.2000 doar în scopul garantării restituirii sumelor împrumutate, precizând că, la data rambursării datoriei, așa-zisul contract de vânzare-cumpărare este nul, de unde rezultă în mod clar că între părți a existat o înțelegere prin care acestea au stabilit alte raporturi juridice decât cele născute în baza unui contract de vânzare-cumpărare veritabil.
De altfel, și din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă în mod clar ca pârâtul a acordat reclamantelor sume de bani cu titlu de împrumut.
Nici criticile aduse de apelant soluției primei instanțe privind cheltuielile de judecată nu sunt fondate, întrucât, chiar daca instanța a constatat ca reclamanta nu are calitate procesuală activă, cuantumul taxei judiciare achitată de celelalte două reclamante rămâne același.
Împotriva acestei decizii, a declarat în termen legal recurs pârâtul, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței apelate, cu consecința respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului său, pârâtul a învederat că, decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc. civ. întrucât, în realitate, nu subzistă condițiile simulației, contraînscrisul nefiind, nici secret, nici contemporan cu actul public.
Aceasta, deoarece ambele înscrisuri sunt semnate și de martori, ceea ce exclude condiția caracterului secret. În ceea ce privește contemporaneitatea actului secret cu cel aparent, aceasta înseamnă că actul secret trebuie să fie încheiat anterior sau concomitent cu actul aparent, or contractul de vânzare-cumpărare, care este actul public în opinia reclamantelor, fost încheiat cu 3 luni înaintea actului de împrumut, ce ar constitui actul secret, conform susținerilor acelorași părți.
Este aberant și absurd să se considere că părțile au convenit să constituie o garanței imobiliară pentru o datorie inexistentă la momentul respectiv sau numai în vederea contractării cândva în viitor a unui împrumut. Clauza din contractul de împrumut referitoare la împrejurarea că vânzarea este o garanție a restituirii sumei de către împrumutat trebuie interpretată în sensul că, în contractul de vânzare-cumpărare, la momentul perfectării lui, cumpărătorul nu a achitat întregul preț contractual, deși printr-o clauză din acel contract se preciza că s- făcut plata integrală a prețului. Așadar, instanțele au interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, motiv de recurs prev.de art. 304 pct. 8 Cod proc.civ.
Nu subzistă nici intenția comună a părților de a simula, în lipsa căreia nu există simulație, ea trebuind să existe cel târziu la momentul perfectării actului secret.
Instanțele de fond nu au analizat relevanța altor procese purtate între aceleași părți, respectiv că, pentru a-și realiza dreptul rezultând din convenția de vânzare-cumpărare, pârâtul a exercitat o acțiune în prestație tabulară împotriva promitentelor vânzătoare, iar, prin sentința civilă nr. 490/4.02.2000 a Judecătoriei Turda, pronunțată în dosarul nr. 353/2000, acțiunea sa a fost admisă, reclamantele fiind obligate să-i recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu și dispunându-se înscrierea dreptului de proprietate în favoarea sa în cartea funciară.
Reclamantele și nu au invocat simulația în acel dosar și nici nu s-a opus admiterii acțiunii, iar, astfel, validitatea juridică convenției de vânzare-cumpărare fost constatată și confirmată cu puterea lucrului judecat.
Nu s-a observat că, în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare, a fost stipulată o clauză prin care părțile au stabilit un termen pentru perfectare contractului autentic și definitiv cel târziu la data de 26.02.2000, ceea ce este o dovadă de necontestat inexistenței intenției părților de a simula, ele exprimându-și voința fermă de a da eficiență juridică acestei convenții.
Hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, în sensul art. 304 pct. 7 Cod proc. civ. întrucât, deși în considerente se reține că, atunci când părțile încheie un act aparent, iar ulterior unul secret, prin care sting sau modifică efectele primului, nu mai este vorba de o simulație, întrucât ambele acte corespund voinței lor reale, în dispozitiv este menținută sentința apelată ca fiind legală și temeinică, deși aceasta constată simulația prin deghizare totală contractului de vânzare-cumpărare din 26.01.2000, actul secret fiind contractul de împrumut din 27.04.2000.
Instanța de apel reține în finalul considerentelor că, prin includerea în contractul de împrumut a clauzei potrivit căreia, la data rambursării integrale a datoriei, contractul de vânzare-cumpărare devine nul, pârâtul recunoscut practic că a împrumutat reclamantelor sume de bani și că încheiat contractul din 26.01.2000 doar în scopul garantării restituirii sumelor împrumutate, însă această aserțiune nu este confirmată de părți în fața instanței sau prin vreo probă de la dosar.
Reclamantele și prin întâmpinare, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, pe motiv că subzistă condițiile simulației, așa cum rezultă din cele două contracte, ce relevă intenția părților de a simula, confirmată de declarațiile martorilor audiați, dorința părților fiind aceea de încheia un contract de împrumut și nu unul de vânzare-cumpărare.
În dosarul penal, a rămas nesoluționată latura civilă a cauzei în ceea ce le privește pe aceste două reclamante, contractul provizoriu de vânzare-cumpărare și acordul la intabularea imobilului depus în dosarul nr. 353/2003 al Judecătoriei Turda, fiind desființate doar în ceea ce privește pe reclamanta inițială.
Prin decizia civilă nr. 2110 din 30 octombrie 2008 Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr-, recursul reclamantului a fost respins ca nefondat, pe motiv că starea de fapt stabilită de instanțele de fond și necontestată de părți este că acestea au încheiat două contracte, unul la data de 26 ianuarie 2000, intitulat "contract provizoriu de vânzare cumpărare", având ca obiect imobilul în litigiu (12 dosar judecătorie) și unul de împrumut, la data de 27.04.2000 (10 din același dosar).
Recurentul susține în motivele de recurs că între cele două contracte nu există nicio legătură și că acea clauză din contractul de împrumut referitoare la contractul de vânzare cumpărare încheiat anterior între ele nu poate fi interpretată ca o recunoaștere a împrejurării invocate de reclamante privind existența simulației, nefiind confirmată de părți în fața instanței sau prin vreo probă în dosar.
În realitate, așa cum au reținut instanțele de fond, clauza din contractul de împrumut ce face referire la existența antecontractului de vânzare anterior relevă că între cele două contracte există o legătură și această legătură o constituie existența simulației, recunoscută prin cel de-al doilea.
Recurentul a invocat greșita aplicare a legii, întrucât nu sunt întrunite condițiile simulației rezultând din dispozițiile art. 1175. Civ. contraînscrisul nefiind, nici secret, nici contemporan cu actul public.
Aceste susțineri sunt nefondate, întrucât caracterul secret al actului nu este dat de împrejurarea că acesta este cunoscut exclusiv de părți, ci de împrejurarea că existența sa rămâne ascunsă terților interesați. Așadar, semnarea de către martori a actului secret nu aduce atingere acestui caracter al actului.
În ceea ce privește contemporaneitatea actului, este real că actul secret trebuie să fie anterior sau cel mult concomitent cu actul public. Nu trebuie, însă, confundat actul secret în sens de manifestare de voință producătoare de efecte juridice (negotium iuris)cu înscrisul constatator (instrumentum probationis).Înțelegerea părților de a simula trebuie să existe la data încheierii actului public, dar ea poate fi materializată oricând într-un înscris, inclusiv ulterior realizării acordului de voință. În realitate, contractul ulterior de împrumut este un înscris recognitiv, pentru că, prin acesta, părțile recunosc o înțelegere preexistentă.
Împrejurarea că, în cele din urmă contractul promis de vânzare cumpărare nu a fost încheiat în fața notarului, ci s-a pronunțat în acest sens o hotărâre judecătorească nu are relevanță, hotărârea având regimul juridic al contractului căruia îi ține loc. Faptul că reclamantele nu s-au opus admiterii acțiunii echivalează cu darea consimțământului în fața notarului, aceasta neschimbând caracterul actului, ci doar dând acestuia aparența cu privire la care părțile s-au și înțeles. Tot această semnificație o reprezintă și stipulația referitoare la termenul pentru perfectarea actului autentic.
Împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare recurentul,pe motiv că instanța de recurs, respingând recursul, nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate, comițând erori materiale datorate unor confuzii a elementelor stării de fapt.
În motivarea contestației în anulare, contestatorul recurent învederează că instanța de recurs nu a analizat trei din cele patru motive invocate.
Un prim motiv neanalizat îl constituie cel referitor la inexistența simulației pe motiv că, în temeiul așa-zisului act aparent al vânzării din 26.01.2000, recurentul a exercitat o acțiune în prestație tabulară, admisă irevocabil împotriva pârâtelor și, care, în acel proces, nu au invocat simulația și nu s-au opus admiterii acțiunii, validitatea juridică contractului fiind constatată și confirmată cu putere de lucru judecat.
Un alt motiv se referă la împrejurarea că nu s-a observat clauza contractuală referitoare la termenul pentru perfectarea contractului autentic și definitiv, respectiv 26.02.2000, aceasta fiind o dovadă de necontestat inexistenței intenției părților de a simula vânzarea în garanție. De altfel, un acord simulator nici nu putea fi luat în discuție câtă vreme așa-zisul act secret, respectiv contractul de împrumut din 27.04.2000 nici nu era proiectat încă în intenția părților.
O eroare de judecată constă și în aceea că, judecătorii din apel au lăsat impresia unei inconsecvențe asupra interpretării stării de fapt, trecând în motivare că, atunci când părțile încheie un act aparent, iar ulterior unul secret, prin care sting sau modifică efectele primului, nu mai este vorba de simulație și totuși mențin în dispozitiv sentința ce constată simulația prin deghizare totală, dând dovadă de o logică total viciată atunci când rețin că, prin includerea în contractul de împrumut a clauzei potrivit căreia, la data rambursării integrale a datoriei, contractul de vânzare-cumpărare devine nul, pârâtul a recunoscut de fapt simulația, această aserțiune nefiind confirmată prin nicio susținere a părților sau vreo probă din dosar.
Instanța de recurs comis și o serie de erori materiale, cu privire la semnificația condițiilor simulației raportat la starea de fapt a speței, respectiv la caracterul secret al contraînscrisului, condiție neîndeplinită, câtă vreme ambele contracte au fost semnate de martori, precum și la contemporaneitatea actului aparent, condiție, de asemenea, neîndeplinită, câtă vreme actul aparent a fost încheiat anterior actului secret, fiind aberant și absurd să se considere că părțile au convenit să constituie o garanție imobiliară pentru o datorie inexistentă la momentul respectiv sau numai în vederea contractării în viitor unui împrumut. A lipsit și acordul simulator, în condițiile în care actul aparent a fost perfectat înainte cu 3 luni a celui considerat secret de instanțe, contractul de împrumut nefiind perfectat nici măcar în sens denegotium.
O altă eroare materială comisă de instanța de recurs constă în acea că reține în considerente că, în realitate, caracterul secret al actului nu este dat de împrejurarea că acesta rămâne cunoscut exclusiv de către părți, ci de împrejurarea că existența sa rămâne ascunsă terților interesați, astfel că, semnarea de către martori a actului secret nu aduce atingere acestui caracter, instanța de recurs făcând, astfel, o distincție între terții interesați și cei neinteresați, fără a-și pune problema cine puteau fi terții interesați în cazul dat, nefăcându-se proba că vânzătoarele ar fi avut creditori față de care ar fi încercat să se sustragă de la plată.
O ultimă eroare constă în aceea că instanța de recurs se referă la o pretinsă înțelegere a părților neinvocată nici măcar de reclamante și așa-zisul înscris constatator al acestei înțelegeri, care este contractul de împrumut din 27.04.2000, pretinzând că înțelegerea privind împrumutul ar fi fost realizată anterior încheierii contractului de împrumut, deși nici măcar reclamantele intimate nu au susținut acest lucru și nu s-au opus admiterii acțiunii în prestație tabulară.
Intimatele și, prin întâmpinare, au solicitat respingerea contestației ca nefondată, pe motiv că instanța de recurs, așa cum rezultă din considerentele hotărârii, s- pronunțat cu privire la toate motivele invocate, nefiind într-o eroare materială, în realitate, recurentul reluând obsesiv ideea invocată în fața tuturor instanțelor privind împrejurarea că nu poate fi vorba de o simulație în condițiile în care cele două contracte nu au fost încheiate simultan și între ele nu există nicio legătură, aserțiune la care au răspuns toate instanțele, în toate fazele procesului.
Analizând contestația în anulare formulată, raportat la disp. art.318 Cod proc.civ. ce constituie temeiul ei în drept, curtea apreciază că aceasta nu este fondată, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, din chiar cuprinsul contestației, se poate constata că ea se fundamentează pe două aspecte, pe de o parte, că instanța de recurs nu s-ar fi pronunțat asupra unor motive de recurs, iar, pe de altă parte, că ea ar fi comis o eroare materială, făcând o confuzie între elemente ale stării de fapt.
Comparând motivele dintr-o categorie cu cele din cealaltă categorie, se poate constata că, deși se susține nepronunțarea pe o parte din motivele de recurs, pe de altă parte, cu privire la aceleași motive, se invocă o eroare materială, rezultând din considerente, ceea ce presupune motivarea opiniei instanței cu privire la aceste argumente din declarația de recurs.
Prin urmare, motivul vizând nepronunțarea asupra unor motive de recurs nu subzistă, așa cum rezultă din chiar considerentele contestației în anulare.
În ceea ce privește motivul referitor la existența unor erori materiale, se poate cu ușurință observa că motivele vizează erori care, în măsura în care ar exista, ar fi de judecată și nicidecum materiale, pentru că se referă la condițiile simulației, ceea ce ar reprezenta un recurs la recurs și nu o contestație în anulare, contestatorul reluând în mare parte motivele invocate în recurs, la care instanța de recurs a răspuns, așa cum rezultă din cele reținute mai sus.
În baza art. 320 Cod proc. civ. curtea, pentru motivele arătate, va respinge contestația în anulare ca nefondată.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc. civ. contestatorul va fi obligat să-i plătească intimatei suma de 1428 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței de la fila 41.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare declarată de recurentul împotriva deciziei civile nr. 2110 din 30 octombrie 2008 Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.
Obligă recurentul să-i plătească intimatei suma de 1428 lei, cheltuieli de judecată în contestația în anulare.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. dact. GC
2 ex/11.03.2009
Jud.recurs:,
Președinte:Eugenia PușcașiuJudecători:Eugenia Pușcașiu, Andrea Chiș Ana Ionescu
