Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 3639/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (963/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia nr.3639/
Ședința publică din data de 21 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 7183 din 19 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.26973/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC DE HG PENSII SA, având ca obiect - acțiune în constatare.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 14.05.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 21.05.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.7163/19.11.2008 pronunțată în dosarul nr.26973/3/LM/2008, Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată precizată privind pe reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Fond de Pensii SA. S-a respins ca nedovedită cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin contractul individual de muncă din 22.02.2008, contestatoarea și-a început activitatea la data de 25.02.2008. prin art.L lit.a din contractul individual de muncă părțile au stabilit o perioadă de probă de 90 de zile calendaristice. Directoratul prin hotărârea nr.23.05.2008 a stabilit încetarea raporturilor de muncă cu contestatoarea la sfârșitul perioadei de probă. În data de 26.05.2008 contestatoarea a fost invitată pentru a i se comunica notificarea prin care i se încetau raporturile de muncă, dar a refuzat să semneze de primirea actului, aspect ce rezultă din actul de la fila 51 din dosar.
S-a statuat că, potrivit art.31 pct.4 din Codul muncii pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta numai printr-o notificare scrisă la inițiativa oricăreia dintre părți. Prin notificarea din 26.05.2008 angajatorul, la sfârșitul perioadei de probă, i-a făcut cunoscut contestatoarei că i s-au încetat raporturile de muncă, la sfârșitul perioadei de probă. Textul de lege nu prevede obligativitatea angajatorului de a-i comunica salariatei notificarea în timpul perioadei de probă. De asemenea nu este prevăzută obligativitatea angajatorului de a motiva măsura încetării raporturilor de muncă. Constatându-se că notificarea a fost emisă cu respectarea prevederilor art.31 pct.4 dfin Codul muncii, s-a considerat că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de nelegalitate și netemeinicie invocate prin acțiunea precizată și s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a cererii prin care s-a solicitat anularea deciziei nr.19/26.05.2008. Reținându-se că decizia nr.19/26.05.2008 a fost emisă cu respectarea prevederilor legale și având în vedere prevederile art.78 din Codul munciis -au respins ca neîntemeiate capetele de cerere prin care s-a solicitat obligarea intimatei la reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior și la plata despăgubirilor reprezentând drepturile salariale indexate, majorate și reactualizare cu indicele de inflație cât și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat până la data reîncadrării efective.
S-a constatat totodată că în concret contestatoarea a beneficiat de concediu medical în perioada 26.05.2008-30.05.2008 după încetarea raporturilor de muncă cu intimata, astfel că în raport de prevederile art.1 din Legea nr.158/2005 s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea angajatorului la plata indemnizației pe perioada incapacității temporare de muncă.
Din probele administrate în cauză s-a considerat că nu s-a probat fapta ilicită a angajatorului, cuantumul pretinsului prejudiciu moral și legătura de cauzalitate, motiv față de care în baza art.269 din Codul munciis -a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind daunele morale.
S-a apreciat că intimata nu a făcut dovada cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate cu factura seria - nr.29 din 17.10.2008. În acest act nu se menționează numărul de dosar și nici numărul contractului de asistență juridică pentru a se concluziona că suma achitată reprezintă onorariul de avocat pentru serviciile prestate în dosarul nr-. Ca urmare s-a respins ca nedovedită cererea intimatei de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate. Invocând temeiurile de modificare prevăzute de art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, recurenta susține în esență că prima instanță a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului pricinii și că a pronunțat sentința atacată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii. În consecință, în principal se solicită admiterea recursului și casarea sentinței civile recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că prima instanță a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului - art.312 alin.5 coroborat cu art.304 pct.9 Cod procedură civilă. În subsidiar în condițiile în care instanța de control judiciar apreciază că nu se impune casarea cu trimitere spre rejudecare solicită recurenta - admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii contestației astfel cum a fost formulată, precizată și completată - art.312 alin.3 coroborat cu art.304 pct.9. Se arată în dezvoltarea recursului formulat că, în speță casarea sentinței civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare se impune pentru următoarele considerente.
Instanța de fond, a soluționat greșit pricina dedusă judecății, prin reținerea incidenței dispozițiilor art.31 pct.4 Codul muncii; nu a cercetat totodată motivele de nelegalitate a deciziei nr.19/26.05.2008 - decizie prin care s-a dispus încetarea contractului de muncă a recurentei.
Se invocă greșita reținere a dispozițiilor art. 31 alin. 4 din Codul muncii și a soluționării cauzei exclusiv în baza acestui text de lege, cu motivarea că rticolul susmenționat nu are legătura cu pricina dedusă judecații, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 31 alin.4 din Codul muncii: "(4) instituțiilor de învățământ se încadrează, la debutul lor în profesie, pe baza unei perioade de proba de cel mult 6 luni".
Un asemenea temei juridic excede cu evidență cauzei deduse judecății, neaflându-ne în situația vreunui absolvent al unei instituții de învățământ și, prin urmare, "nu reprezintă o încetare a contractului individual de munca in sensul Codului munci i" - în acest sens fiind și răspunsul nr.31421/04.12.2008 emis de AMOFM.
Deși, la o primă analiză, ar părea o eroare materială, se observă că acest temei de drept este invocat pe parcursul întregii hotărârii judecătorești și chiar în înregistrările efectuate în carnetul de muncă, excluzând, astfel, strecurarea unei simple erori materiale, ci fiind, mai degrabă, o convingere a instanței sub aspectul incidenței acestui articol.
Perioada de probă a expirat la data de 24.05.2008, astfel că notificarea redactată abia în data de 26.05.2008 si comunicată prin poștă în data de 03.06.3008 a fost formulată după expirarea perioadei de probă.
În măsura în care se va aprecia că este incidentă o eroare materială, instanța de fond vizând, în realitate, cazul prevăzut de dispozițiile art. 31 alin. 41din Codul muncii, se învederează că nici acest text de lege nu mai putea constitui temei juridic al încetării contractului, întrucât perioada de proba (de 90 de zile calendaristice) a expirat la data de 24.05.2008 (zi de sâmbăta, nelucrătoare - data ultimei zile calendaristice de probă), în care intimata ar fi trebuit sa îi notifice în scris încetarea raporturilor contractuale.
Prin urmare, în data de 26.05.2008 recurenta nu mai era sub incidența dispozițiilor art. 31 alin. 41din Codul muncii, iar contractul nu mai putea înceta în baza acelei notificări.
Instanța de fond retine greșit ca "în data de 26.05.2008 contestatoarea a fost invitată pentru a i se comunica notificarea prin care i se încetau raporturile de muncă, dar a refuzat să semneze de primirea actului, aspect ce rezulta de la fila 51 din dosar"-pag 4, lin. 9, teza finală din hotărâre.
Nu pot constitui o probă în sensul celor afirmate de intimată și reținute de instanța de fond referatele din datele de 26.05.2008 si 27.05.2008 (filele 51, 52), întrucât acestea nu au număr de înregistrare, fiind evident emise pro causa.
Dacă ar fi refuzat primirea, societatea ar fi trebuit să consemneze acest aspect în finalul notificării. Notificarea nu conține niciun aspect legat de un eventual refuz de semnare, întrucât ea a fost redactată după ce recurenta a părăsit sediul societății, ca urmare a unei urgente medicale.
În realitate, pe data de 26.05.2008 (așadar, după expirarea perioadei de probă), în jurul orelor 1400, imediat după ce a anunțat conducerea companiei că a finalizat întregul proiect la care lucra, i-a fost blocat accesul la calculator (fapt confirmat de însăși intimată), pentru ca, ulterior, sa i se spună ca societatea nu mai are nevoie de serviciile sale.
Se arată totodată că nstanța de fond reține în mod greșit că "textul de lege nu prevede obligativitatea angajatorului de a ii comunica salariatei notificarea in timpul perioadei de proba" - pag.4 alin. final din hotărâre.
Ori, potrivit art.31 alin. 41din Codul muncii: "(4*1) Pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta numai printr-o notificare scrisă, la inițiativa oricăreia dintre parți".
Fără a reitera eroare săvârșită de instanță în cazul temeiului de drept reținut, respectiv art. 31, alin.4 din Codul muncii (in loc de art.31 alin. 41din Codul muncii ), concluzia instanței de fond este eronată pretind recurenții, lăsând să se înțeleagă că o atare notificare poate fi comunicată salariatului oricând, chiar și după expirarea perioadei de probă.
Chiar dacă decizia de încetare a contractului este luată de angajator, la începutul sau la mijlocul perioadei de probă, ea trebuie adusă la cunoștința angajatului prin notificare scrisă în timpul sau până la sfârșitul perioadei de probă, dar nu după expirarea perioadei de probă.
Este lipsit de relevanță faptul că decizia directoratului a fost luată în data de 23.05.2008, atât timp cât notificarea scrisă către angajat, de încetare a contractului, impusă de textul de lege, nu i-a fost comunicată în timpul perioadei de proba ori la sfârșitul ei, ci după expirarea celor 90 de zile calendaristice prevăzute de Codul muncii și de contract.
Textul de lege (art. 31 alin. 41din Codul muncii ) este foarte clar: "pe parcursul sau la sfârșitul perioadei de probă",iar nu după expirarea acestei perioade, tocmai pentru a evita săvârșirea unor abuzuri de către angajatori, posibilitatea acestora de a se prevala de dispozițiile art. 31 alin. 41din Codul Muncii, prin încălcarea garanțiilor si a exigentelor impuse de legislația muncii.
Sunt lipsite de relevanță, în opinia recurentei, susținerile intimatei potrivit cărora i-ar fi comunicat verbal, în data de 26.05.2008, dorința societății de a înceta raporturile contractuale cu aceasta, atât timp cât intimata nu i-a adresat o notificare scrisă în acest sens, pe parcursul perioadei de proba ori la sfârșitul ei, iar nu după expirarea perioadei.
Se invocă astfel, necercetarea fondului, prin neanalizarea Deciziei 19/26.05.2008 - decizia prin care s-a produs încetarea contractului de munca al recurentei.
În concluzie, întrucât contractul de muncă al său nu a încetat in baza notificării scrise, comunicate prin poștă la data de 03.06.2008 și raportat la considerentele hotărârii recurate, conform cărora"constatându-se ca notificarea a fost emisa cu respectarea prevederilor art.31 punct.4 din Codul muncii, nu se mai impune analizarea celorlalte motive de nelegalitate si netemeinicie invocate prin acțiunea precizata",invocă incidența dispozițiilor art. 312 alin.5, coroborat cu art. 304 pct.9 din Cod procedură civilă.
Practic, instanța de fond a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, întrucât nu a supus cercetării judecătorești Decizia nr. 19/26.05.2008, sub aspectele de nelegalitate si netemeinicie invocate, solicitându-se admiterea recursul, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Modificarea sentinței civile recurate - art. 312 alin. 3 coroborat cu art.304 pct.9 din Cod procedură civilă, se solicită pentru următoarele aspecte:
Conform înregistrărilor din carnetul de muncă contractul nu a încetat în baza notificării comunicate la data de 3.06.2008, ci în baza Deciziei nr. 19/26.05.2008, pe care o apreciază recurenta nulă absolut.
Astfel, decizia de concediere dispune că încetarea contractului produce efecte retroactiv. Decizia este emisă în data de 26.05.2008, încetarea contractului urmând a se produce la o dată anterioara emiterii, respectiv 25.05.2008 (zi de duminica, nelucrătoare). Or, o decizie de concediere nu poate produce efecte retroactiv.
Decizia de concediere arată recurenta, nu conține elementele prevăzute imperativ de Codul muncii, sub sancțiunea prevăzuta de art.76 - nulitatea absolută întrucât contractul de muncă a încetat în baza acestei decizii, așa cum rezultă și din înregistrările efectuate în carnetul de muncă (iar nu în baza unei notificări, cum pretinde intimata), se impune a se constata că decizia nu cuprinde niciuna dintre cerințele impuse imperativ de art. 74 din Codul muncii privind conținutul obligatoriu al unei decizii de concediere.
Intimata nu poate pretinde că aceste cerințe nu erau necesare, întrucât contractul nu a încetat în baza notificării scrise, comunicate prin poștă la data de 03.06.2008, ci a încetat în baza acestei decizii - nr.19/26.05.2008.
Se nvocă totodată două temeiuri juridice, care acoperă cazuri distincte de încetare a unui contract.
Astfel, pe de o parte, decizia pretinde că măsura ar fi luată în temeiul art. 55, lit. a) din Codul muncii - încetarea de drept a contractului. În raport de dispozițiile art.55, lit. a), coroborat cu art. 56 din Codul muncii, niciuna dintre situațiile de încetare de drept a contractului individual de munca nu se pot regăsi în cauză.
Pe de altă parte, decizia pretinde că măsura ar fi luată în temeiul art. 31 alin. 41din Codul muncii - încetarea contractului la sfârșitul perioadei de probă. În raport de dispozițiile acestui din urma text de lege, trebuie să se constate că notificarea presupus avută în vedere de către intimată (și supusă deja cercetării judecătorești) conține un alt termen de încetare a raporturilor de muncă, respectiv 26.05.2008 (iar nu 25.05.2008, ca în decizia nr.19/26.05.2008) și a fost comunicată contestatarei la data de 03.06.2008 (așa cum rezultă din însăși confirmarea de primire depusă de intimată la dosarul cauzei), adică la o data la care perioada de proba se încheiase.
Sub un alt aspect, instanța de fond "omite" faptul că în speță există situația unei duble datări a desfacerii contractului individual de muncă.
Este vorba, pe de-o parte, de încetarea contractului la data de 26.05.2008 (dispusă prin notificare), iar, pe de altă parte, de încetarea contractului la data de 25.05.2008 (dispusă, retroactiv, prin Decizia nr.19/26.05.2008).
Cu toate acestea, instanța de fond retine că ambele documente (notificare si decizie) au fost emise cu respectarea prevederilor legale.
recurenta că decizia de concediere este și netemeinică.
În consecință, n lipsa unei motivări a acestei decizii, dar raportat la conținutul întâmpinării și la afirmațiile privind "o activitate ineficientă, neprofesională", învederează recurenta că acestea sunt lipsite de orice suport probator, fiind doar o încercare nereușită de a "acoperi", dacă se poate, ilegalitățile majore săvârșite în cazul său.
In raport de dispozițiile art. 287 Codul muncii, intimata ar fi trebuit să facă dovada, în concret, a acelor activități de necorespundere profesională, în condițiile în care, nu există o fișă a postului corespunzătoare atribuțiilor impuse. În realitate, după 3 luni de zile în care a finalizat toate proiectele asumate, intimata a ales o soluție profund ilegală de îndepărtarea a sa din companie.
Se susține greșita soluționare a tuturor celorlalte capete de cerere.
Constatând în mod greșit legalitatea deciziei nr.19/26.05.2008, instanța de fond a soluționat greșit și celelalte capete de cerere ale acțiunii, astfel cum acestea au fost formulate, precizate și completate, privind: reintegrarea sa pe postul deținut anterior, în temeiul contractului individual de munca înregistrat sub nr.1248/05.03.2008; obligarea intimatei la plata unor despăgubiri reprezentând drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate corespunzător indicelui de inflație, precum și a tuturor drepturilor patrimoniale de care ar fi beneficiat, până la reîncadrarea sa efectivă.
Ca efect al constatării nelegalității deciziei de concediere, aceste masuri se impuneau în temeiul dispozițiilor art.78 din Codul muncii, obligarea intimatei la plata concediului medical aferent perioadei 26.05.2008-30.05.2008, conform actului medical anexat.
Sub aspectul concediului medical, se arată că instanța de fond a respins acest capăt de cerere în temeiul dispozițiilor art. 1 din Legea 158/2005, fără legătură cu obiectul cauzei.
În ceea ce privește obligarea intimatei la plata sumei de 5.000 EUR (echivalent lei la data efectuării plații) cu titlu de daune morale, greșit instanța de fond a respins solicitarea, întrucât nu ar fi fost dovedită fapta ilicită a angajatorului.
se traduce însă printr-o încălcare a drepturilor terților, care suferă prejudicii de pe urma comiterii faptului ilicit. Când o persoană devine autor al unor acțiuni ce exced limitelor sferei drepturilor sale, el vatămă în mod implicit, automat prerogativele similare ale terților.
În cauză, erau îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale, întrucât au fost probate fapta și caracterul ilicit al acesteia, inclusiv celelalte condiții care se cer a fi întrunite cumulativ, cu referire la prejudiciul moral și legătura de cauzalitate dintre acesta și acțiunile ilicite ale intimatei, prin conducerea sa. Actele și faptele intimatei au lezat-o în plan psihic cu deosebită intensitate, afectându-i concomitent starea de sănătate, dar și viața socială, profesională și familială, de care, în definitiv, avea si are dreptul să se bucure.
Astfel, decizia de îndepărtare din societate intr-un mod abuziv i-
înrăutățit starea de sănătate.
Boala de care suferă îi pune în pericol însăși viața, iar măsura abuzivă de încetare a contractului de muncă, cu consecința firească a lipsirii sale de orice sprijin financiar, au adus-o în situația imposibilității de a-și continua protocolul medical pe diagnosticul de neoplasm (mamar).
A depus în acest sens înscrisurile medicale și tratamentul medical absolut necesar supraviețuirii, pe care trebuie să îl urmeze constant. În lipsa oricărei surse de venit, a fost nevoită să întrerupă tratamentul, iar riscul la care este supusă în orice clipă este evident.
Decizia de desfacere a contractului de muncă a generat în mod direct blocarea demersurilor de obținere a unui împrumut bancar de nevoi personale, care să o ajute să își procure tratamentul absolut necesar după intervenția chirurgicala de cancer mamar (a se vedea în acest sens înscrisul emis de Bank).
În lipsa veniturilor salariale și a drepturilor aferente funcției deținute la societatea intimată, a fost și este nevoită să apeleze la diverse modalități de împrumut a unor sume de bani, a căror restituire constituie o permanentă stare de grijă și neliniște, pentru a asigura întreținerea sa si a fiului său, pe care îl crește singură de la vârsta de 3 ani.
în care a fost înlăturată din funcția pe care o deținea a generat imposibilitate a sa de a se mai putea angaja și de a putea obține un post similar celui deținut anterior deciziilor ilegale emise de intimată sau un alt post corespunzător pregătirii sale profesionale.
Dincolo de emiterea nelegală a documentelor supuse cercetării judecătorești, erorile săvârșite cu ocazia înregistrărilor efectuate în carnetul de muncă (cu referire expresa la art.31 alin. 4) ori inadvertențele juridice din conținutul documentelor emise (cu referire la reținerea art. 55 lit.a, coroborat cu art.31 alin.41în Decizia nr.19), dubla datare a încetării contractului de muncă (25.05.2008, în decizie respectiv 26.05.2008, în notificare), au generat în mod direct imposibilitatea obiectivă de a se angaja ori de a obține măcar indemnizația de șomaj în această perioadă.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază fondat recursul, pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
În temeiul art.3041Cod procedură civilă, recursul declarat împotriva unei hotărâri, care potrivit legii nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare și modificare prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.
În speța dedusă judecății sentința atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Astfel, deși fusese investită și cu un capăt de cerere distinct privind anularea Deciziei nr.19/26.05.2008 decizie ce a stat la baza încetării contractului de muncă al recurentei - conform precizărilor și completărilor la acțiunea introductivă de instanță (fila 59 dosar fond), prima instanță nu a supus cercetării judecătorești decizia sus-menționată, aspectele de nelegalitate și netemeinicie invocate.
Instanța de fond s-a limitat la o simplă referire generală în sensul că: "apreciind că notificarea a fost emisă cu respectarea prevederilor art.31 alin.4 Codul muncii, nu se mai impune analizarea celorlalte motive de nelegalitate și netemeinicie invocate prin acțiunea precizată", ceea ce nu poate constitui o motivare corespunzătoare.
Dispoziția legală - art.261 pct.5 Cod procedură civilă prin care s-a consacrat principiul general potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, a fost edictată în scopul de asigura o bună administrare a justiției, spre a da posibilitatea instanței superioare de a-și exercita controlul judiciar. De aceea, judecătorii sunt obligați să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept care le-au format convingerea.
Motivarea trebuie să se refere la actele dosarului cauzei soluționate și să fie în concordanță cu acestea, ceea ce în speță nu s-a realizat. Practic, prima instanță a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, nesupunând cercetării judecătorești Decizia nr.19/26.05.2008, sub aspectele de nelegalitate și netemeinicie invocate.
Chiar dacă în opinia intimatei era suficientă notificarea scrisă pentru încetarea contractului de muncă al reclamantei la sfârșitul perioadei de probă fiind emisă și o decizie în acest sens, ce invocă temeiuri de drept diferite, art.55 lit.a, art.56 Codul muncii, contestându-se legalitatea și temeinicia sa, evident că trebuia analizată și această pretenție dedusă judecății.
Ori, neîndeplinirea cerinței legale a motivării constituie motivul de casare prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă, situație ce echivalează așa cum s-a arătat cu nepronunțarea asupra fondului cauzei, ceea ce impune admiterea recursului, conform art.312 pct.5 Cod procedură civilă, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Soluția se impune și din perspectiva indicării în cuprinsul hotărârii recurate a dispozițiilor art.31 alin.4 Codul muncii și a reținerii aplicabilității lor în cauză, dispoziții ce exced însă cadrului procesual dedus judecății, ce stipulează că: " instituțiilor de învățământ se încadrează, la debutul lor în profesie, pe baza unei perioade de probă de cel mult 6 luni". Recurenta-reclamantă nu se încadrează însă în această situație, nefiind absolventă de învățământ la debutul său în profesie. Prin casarea sentinței atacate și trimiterea sa spre rejudecare, se asigură posibilitatea unei juste și integrale soluționării a pricinii, iar părțile din proces nu sunt lipsite de un grad de jurisdicție, urmând ca instanța de rejudecare să țină seama de toate aspecte invocate de recurentă prin motivele de recurs și de pârâtă prin întâmpinarea depusă în recurs, ca apărări de fond.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.5 Cod procedură civilă, va admite recursul, va casa sentința civilă atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 7183 din 19 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.26973/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC DE HG PENSII SA.
Casează sentința atacată și în consecință:
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 21 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
2.ex./19.06.2009
Jud.fond:;
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
