Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 371/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 371

Ședința publică de la 01 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristiana Angelescu

JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu

JUDECĂTOR 3: Viorica Olariu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de împotriva deciziei civile numărul 236 din 04 iunie 2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatoarea și avocat pentru intimații și.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezenta contestație în anulare este la al doilea termen de judecată,nu se solicită judecata și în lipsă.

Contestatoarea a depus la dosar prin Serviciul de Registratură note de concluzii.

Contestatoarea apreciază că pentru termenul de astăzi procedura de citare cu intimata nu este corect îndeplinită,impunându-se citarea acesteia la Solicită a se avea în vedere că avocatul nu a depus la dosar contract de asistență juridică și pentru această intimată.

Arată că este divorțată de intimatul,astfel încât nu este posibil ca aceasta intimată să se numească tot. Susține că a aflat abia în recurs că intimata a divorțat de intimatul,astfel încât trebuie citată la adresa la care domiciliază în prezent.

Verificând actele și lucrările dosarului,instanța constată că la dosar există contractul de asistență juridică al avocatului,din care rezultă că acesta îi reprezintă atât pe,cât și pe,mandatul avocatului fiind valabil.

Avocat solicită a i se permite să complinească lipsa semnăturii pe întâmpinarea atașată la dosar.

Apărătorul intimaților și semnează întâmpinarea complinind această lipsă.

Avocat susține că în cauza de față are relevanță calitatea de coproprietari a intimaților și,iar obligația privind indicarea adreselor părților revenea contestatoarei.

Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța consideră prezenta contestație în anulare în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.

Contestatoarea având cuvântul,solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată,anularea deciziei atacate și rejudecarea cauzei,având în vedere că procedura de citare cu intimata nu a fost corect îndeplinită. Susține că a aflat abia în recurs că intimata este divorțată de intimatul și aceasta trebuia citată la

Precizează că acel contract de vânzare - cumpărare nici nu a fost semnat de către,iar la dosar nu există nici un act din care să rezulte că aceasta și-ar fi angajat apărător.

Apreciază că actul de vânzare-cumpărare este nul de drept,solicită admiterea contestației în anulare,rejudecarea recursului,fără cheltuieli de judecată.

Avocat pentru intimații și având cuvântul,solicită respingerea contestației în anulare pentru motivele invocate în întâmpinare.

Apărătorul susține că motivele invocate de contestatoare sunt aceleași cu motivele de recurs formulate de către aceasta,motive ce au fost analizate de instanța de recurs.

Avocat apreciază că nici nu avea interes în promovarea prezentei contestații în anulare,având în vedere că o nelegală citare putea eventual vătăma în drepturile sale o altă parte decât cea care figurează în prezenta cauză în calitate de contestatoare,neexistând o nelegală citare a contestatoarei.

Ceea ce susține contestatoarea cu privire la faptul că intimații și sunt divorțați nu are relevanță în cauză,având în vedere că se menține și rămâne valabilă calitatea de coproprietari a acestora. Semnarea contractului atrage incidența dispozițiilor legale privind coproprietatea bunurilor.

În ceea ce privește semnarea contractului de asistență juridică de către una din părți,avocat susține că există un mandat tacit între parte și avocat,iar partea,pe baza mandatului poate angaja avocat.

Solicită respingerea contestației în anulare,cu cheltuieli de judecată.

Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,

CURTEA DE APEL:

Prin contestația în anulare înregistrată la Curtea de Apel la nr-, a solicitat anularea deciziei civile nr.236/4.06.2008 a Curții de APEL IAȘI.

Se susțin în petitul contestației în anulare următoarele critici:

- la termenul din 4 iunie 2008 când s-a judecat recursul, era divorțat de, și instanța de recurs, fără a verifica domiciliul actual al intimatei a judecat cauza;

- instanța de recurs a omis să analizeze motivul de recurs că la perfectarea vânzării nu a participat și coproprietara imobilului ;

- nu s-a avut în vedere că certificatul de moștenitor a fost anulat și s-a dat validitate unui contract de vânzare-cumpărare obținut prin fraudarea legii, prin dol și violență;

- nu s-a avut în vedere că s-a aflat la momentul judecării recursului în imposibilitate obiectivă de a încheia un contract de asistență juridică cu av.;

- părțile nu au fost legal citate în cauză.

Contestația în anulare formulată este neîntemeiată.

Contestația în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, poate fi făcută în condițiile art.318 Cod procedură civilă pentru greșeli materiale sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs.

Prevederile art.318 Cod procedură civilă nu vizează greșelile de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Din examinarea deciziei civile nr.263/4 iunie 2008 Curții de APEL IAȘI, se constată că instanța de recurs a examinat toate motivele formulate de cele două recurente și, neavând obligația de a analiza fiecare argument cuprins în motivele de recurs, ci de a analiza fiecare motiv de casare. Ca atare, nu există nici o omisiune a cercetării unui motiv de recurs.

De altfel în prezenta contestație în anulare se reiau aceleași motive de recurs pe care instanța de recurs le-a examinat și a răspuns la toate motivele de modificare sau de casare.

Prin urmare,nu pot fi repuse în discuție de pe calea contestației în anulare aceleași motive de casare care au format obiect de preocupare pentru instanța de recurs,și anume lipsa calității de reprezentare a avocatului pentru apelanții-intimați și, complicitatea dintre vânzători și cumpărători la încheierea contractului de vânzare-cumpărare (fraudă la lege, dol, violență) care este nul. În raport de toate aceste considerente și de dispozițiile art.318 Cod procedură civilă urmează a se respinge contestația în anulare formulată.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de împotriva deciziei civile nr.236/4.06.2008 a Curții de APEL IAȘI, decizie pe care o menține.

Obligă contestatoarea să plătească intimatului suma de 2000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored.

03.2008.-

2 ex.-

Președinte:Cristiana Angelescu
Judecători:Cristiana Angelescu, Georgeta Pavelescu, Viorica Olariu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 371/2008. Curtea de Apel Iasi