Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 375/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 375

Ședința publică de la 05 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Romeo Jirlăeanu

JUDECĂTOR 2: Elena Romila

JUDECĂTOR 3: Valentina Gabriela

Grefier

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului civil formulat de pârâta - SA V cu sediul în F,-, jud. V, împotriva deciziei civile nr. 61 din 28.02.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Vrancea, în contradictoriu cu intimatele Primăria Mun. F cu sediul în F, str. - nr. 1 bis, jud. V, - SRL prin reprezentant cu sediul în F-,. 27,. 11 jud. V, în acțiunea civilă având ca obiect acțiune în constatare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 5.06.2008, fiind consemnate în încheierea din acea zi, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 10.06.2008, când a pronunțat prezenta hotărâre.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele;

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Judecătoriei Focșani, reclamanta - SRL F în contradictoriu cu - SA V și Primăria Mun. Fas olicitat să se constate că are calitatea de constructor de bună credință în ceea ce privește edificarea imobilului construcție C1 pe terenul situat în-.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în data de 15.04.2000, a încheiat cu pârâta - SA un contract de închiriere, în baza căruia reclamanta a închiriat imobilul compus dintr-o cameră, hol și curte în suprafață de 150 mp, iar prin actul adițional din data de 21.02.2001 locatoarea a fost de acord ca locatara să ridice o construcție definitivă, din zidărie, pe spațiul închiriat. A mai precizat reclamanta că i s-a eliberat, în acest sens, certificatul de urbanism nr. 1268/29.12.2000 de către Primăria F, unde, la rubrica "Regimul juridic" se menționează că imobilul este închiriat de reclamantă, că ulterior i s-a eliberat Autorizația de construire nr. 105/18.04.2001, iar prin certificatul de urbanism nr. 691/10.07.2002 s-a schimbat destinația depozitului de materiale ( executat în baza autorizației de construire nr. 105/2001), în spațiu comercial, fără modificarea formei sau înfățișării, astfel încât se apreciază că au fost îndeplinite toate condițiile impuse de lege.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe disp. art. 111 cod proc. civilă și art. 494 cod civil.

Judecătoria Focșani prin sentința civilă nr. 4871/7.11.2007 a respins cererea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre a reținut că prin certificatul de urbanism nr. 1268/29.12.2000, reclamanta a obținut acceptul de a executa o construcție provizorie, cu destinația de depozit de materiale sens în care s-a emis autorizația de construcție nr. 105/18.04.2001.

Că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 494 cod civil pentru că terenul pe care s-a executat construcția în baza unui contract de închiriere, împrejurare în raport de care, cunoașterea sau necunoașterea adevăratului proprietar al terenului nu are relevanță la aprecierea bunei sau relei credințe, în contextul accesiunii imobiliare artificiale, cu atât mai mult, cu cât chiar în ipoteza în care s-ar fi admis acțiunea reclamantei nu i s-ar fi putut recunoaște calitatea de proprietar al construcției.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta criticând-o pentru că a avut credința că a încheiat contractul de închiriere cu proprietarul terenului și că în speță, are calitatea de constructor de bună credință fiind posesor al terenului a dovedit că a îndeplinit toate formalitățile cerute de Legea nr. 50/1991 ulterior s-a constatat că proprietar al terenului este altă persoană.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta - SA V considerând-o nelegală întrucât a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Precizează că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 494 cod civil întrucât între părți s-a încheiat un contract de închiriere ale cărui clauze stabilesc drepturile și obligațiile părților.

La termenul din 5.06.2008 recurenta a invocat excepția, de ordie publică, a competenței materiale de soluționare a cauzei, ca litigiul de natură civilă, întrucât în prezenta cauză este vorba de un litigiu între două societăți comerciale și că în conformitate cu disp. art. 4 din codul comercial competentă material este secția comercială.

Excepția este întemeiată pentru următoarele considerente;

Art. 4 com. instituie o prezumție de comercialitate pentru obligațiile comerciantului, prezumție ce poate fi înlăturată în situația în care obligația are un caracter civil ori necomercialitatea rezultă din însuși actul săvârșit de comerciant.

În speța de față, imobilul în litigiu este o construcție cu destinația depozit, ce este în mod cert folosit în activitatea societății comerciale.

Făcând parte din fondul de comerț, chiar dacă este vorba de un imobil, natura juridică a actelor săvârșite de comerciant este comercială și nu civilă.

Față de considerentele expuse mai sus și văzând și dispozițiile art. 312 alin. 3 cod proc.civilă va admite recursul, va casa decizia civilă recurată și sentința civilă pronunțată de Judecătoria Focșani și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Vrancea - secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta - SA V cu sediul în F,-, jud. V, împotriva deciziei civile nr. 61 din 28.02.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Vrancea, în contradictoriu cu intimatele Primăria Mun. F cu sediul în F, str. - nr. 1 bis, jud. V, - SRL prin reprezentant cu sediul în F-,. 27,. 11 jud. V, în acțiunea civilă având ca obiect acțiune în constatare.

Casează decizia civilă recurată și sentința civilă nr. 4871/7.11.2007 pronunțată de Judecătoria Focșani și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Vrancea - secția comercială.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din data de 10.06.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

Grefier

Red.GB/23.06.2008

Dact.IS/2ex./24.06.2008

Fond.

Apel. /

Președinte:Romeo Jirlăeanu
Judecători:Romeo Jirlăeanu, Elena Romila, Valentina Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 375/2008. Curtea de Apel Galati