Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 379/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-.
DECIZIA NR. 379
Ședința publică din data de 28 aprilie 2009.
PREȘEDINTE: Elisabeta Gherasim
JUDECĂTOR 2: Eliza Marin
JUDECĂTOR 3: Marilena Panait
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții și, ambii cu domiciliul ales la Cabinet avocat din Câmpina,-, județ P, împotriva deciziei nr.591 din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții, domiciliat în S,-, județ P, domiciliată în B, nr.170-174,.40,.2,.8,.73, sector 6, domiciliat în comuna nr.513, județ A, domiciliată în B,-,.10,.B,.1, județ B, domiciliat în B,-,.2,.6, județ B și, domiciliată în B, nr.60,.409,.A,.5, județ
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții reclamanți și reprezentați de avocat din cadrul Baroului P, potrivit împuternicirii avocațiale nr.12 din 12.03.2009, intimata-pârâtă reprezentată de avocat potrivit împuternicirii avocațiale /2009 din cadrul Baroului P, lipsind intimații pârâți,
Procedura îndeplinită.
Cererea de recurs este timbrată cu suma de 19,00 lei reprezentând taxă judiciară de timbru potrivit chitanței seria - nr. - din 16.03.2009 și timbre judiciare în valoare de 0,30 lei, anulate și atașate la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură s-au depus din partea intimatului-pârât întâmpinare.
Avocat și avocat având pe rând cuvântul arată că alte cereri nu mai au de formulat.
Curtea, ia act că alte cereri nu mai sunt de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul arată că în fața instanței de apel a solicitat să se constate în cadrul dezbaterilor privind cel de-al doilea capăt de cerere din petitul acțiunii, nu a fost pusă în discuția părților buna credință a pârâților, situație în care recurenții în calitate de reclamanți au fost lipsiți de dreptul de a propune probe și concluzii referitoare la acest aspect.
S-a arătat că prin întâmpinarea formulată de către pârâta, aceasta nu a invocat buna credință. Este adevărat că buna credință se prezumă, dar pentru a da posibilitatea părții adverse, respectiv recurenții în calitate de reclamanți de a ieși din pasivitate și de a răsturna această prezumție prin administrarea de probe, era obligatoriu ca buna credință să fie invocată și deci să fie pusă în discuția părților. În cauza de față, recurenții s-au trezit, după ce au pus concluzii pe fondul pricinii, că pârâta face vorbire de buna credință la încheierea contractelor. Instanța de fond a respins acest capăt de cerere tocmai pe motivul că recurenții-reclamanți nu au putut răsturna această prezumție deoarece nu a fost pusă în discuția părților, dar aceasta a considerat, în mod greșit" că buna credință nu trebuie invocată și pusă în discuția părților de către instanță ci se analizează și din oficiu cu ocazia dezbaterilor". Ori, buna credință nici nu a fost invocată de către pârâta sus menționată și nici de către instanță.
În ceea ce privește cererea reclamanților-recurenți în baza disp. art. 292 alin. 1 și art. 295 Cod procedură civilă de a se încuviința administrarea de noi probe, respingerea acesteia pe motiv că dosarele notariale se " topesc" după 10 ani, determină pe recurenți să renunțe la orice comentariu.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs privește modul cum a fost soluționat și respins apelul declarat de reclamanți. Astfel, s-a solicitat instanței de apel să constate că și în situația în care instanța de fond nu a pus în discuție buna-credință a pârâților atunci când s-au încheiat cele 5( cinci) contracte de vânzare-cumpărare, dacă totuși se lecturau cu atenție cele trei hotărâri și alte înscrisuri( întâmpinarea, etc.), se putea observa că într-adevăr apelanții-intimați au fost de rea-credință în momentul în care au încheiat cele 5 contracte. Astfel, în sentința civilă nr. 418/2007 se arată că pârâta cunoștea împreună cu cei cinci vânzători că terenul în litigiu nu a fost niciodată proprietatea părinților lui ci a aparținut autorilor reclamanților, instanța reținând că" se arată de către pârâtă faptul că din anul 1947, data partajării terenului de 500 mp între și G, pe de o parte, și, pede altă parte, și până în anul 1991, data eliberării suplimentului la certificatul de moștenitor nr. 1083/1995 de pe urma defunctei, nici reclamanții și nici autorii lor nu s-au mai interesat de terenul respectiv". De aici reiese fără putință de tăgadă, susține avocat că, pârâții cunoșteau că mama și respectiv bunica a avut în proprietate 250 mp în urma partajului și că autorii recurenților-reclamanți au avut 250 mp în urma aceluiași partaj.
Prin cel de-al treilea motiv de recurs se critică soluția instanței de apel care a admis apelul pârâților. Reclamanții au solicitat instanței de fond să constate că mențiunea aflată în cuprinsul sau potrivit căreia terenul de 250 mp face parte din masa succesorală nu corespunde realității și să dispună nulitatea parțială a acestuia. În mod corect, din administrarea probelor, instanța de fond a apreciat că defunctul nu a avut în patrimoniul său la data decesului acest teren, teren care aparținea autorilor reclamanților. Acest teren de 500 mp nu a aparținut niciodată părinților lui așa cum se menționează în certificatul de moștenitor nr. 303/1980. A mai reținut instanța de fond că această mențiune a fost făcută pentru a frauda legea, moștenitorii defunctului trebuind să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la compunerea masei succesorale la momentul întocmirii certificatului de moștenitor, iar includerea la masa succesorală a unor bunuri care nu se aflau aici în momentul deschiderii succesiunii neavând alt scop decât fraudarea drepturilor altor persoane, fiind pe deplin aplicabile prevederile art. 5 Cod civil.
Mai susține avocat că instanța de apel nu a înțeles acest aspect și anume faptul că certificatul de moștenitor a fost anulat datorită faptului că mențiunea din cuprinsul său că terenul de 500 mp defunctul îl are prin moștenire de la părinții săi, nu este adevărată. Instanța de apel a considerat că instanța de fond a greșit deoarece defunctul a dobândit prin secința civilă nr. 418/2007 un drept de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în litigiu și că în mod legal a fost inclus în masa succesorală cu ocazia dezbaterii succesiunii și emiterea certificatului de moștenitor nr. 303/1980.
Astfel, un drept real de proprietate recunoscut în anul 2007 putut fi trecut într-un certificat de moștenitor eliberat în urmă cu 27 ani! În al doilea rând, defunctul a devenit proprietar asupra unui teren prin două moduri de dobândire a proprietății: prin moștenire de la părinții săi în anul 1980 și prin uzucapiune în anul 2007! În atare situație ar trebui amendate art. 644 și 645 Cod civil.
Solicită admiterea recursului sub toate aspectele invocate. Cu cheltuieli de judecată în fond, apel și recurs.
Avocat având cuvântul arată că toate criticile formulate de partea adversă sunt neîntemeiate. Susține că, așa cum a arătat și la instanța de fond, prin sentința civilă nr. 418/27 aprilie 2007 Judecătoriei Sinaia, rămasă irevocabilă, a fost respinsă acțiunea în revendicare, promovată de reclamanții-recurenți, cu privire la suprafața de teren de 250 mp și s-a constatat că s-a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui teren, prin prescripție achizitivă. Prin efectul uzucapiunii posesorul devine titular al dreptului de proprietate, în sens retroactiv. De asemenea, un lucru este semnificativ și anume că în certificatul de moștenitor nr. 1083/1985 eliberat de notariatul de Stat Câmpina, între bunurile rămase de pe urma defunctei, autoarea reclamanților nu făcea parte și terenul în suprafață de 250 mp, situat în S,-. Acest teren a fost înscris mai târziu, în 1995, printr-un supliment la certificatul menționat, deci terenul era de mult abandonat. Pentru a se anula un contract de vânzare cumpărare trebuie să existe două condiții și anume: ori o convenție frauduloasă sau o altă cauză de nulitate absolută, ceea ce în speță nu este cazul.
Mai arată avocat că nu s-a făcut dovada relei-credințe. B credință poate fi invocată oricând pe parcursul procesului.
Solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea deciziei civile nr. 591/11 nov. 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova ca fiind temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrata sub nr. 577/310/24.04.2008 la udecătoria Sinaia, reclamanții, au chemat în judecată pe pârâții, G, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor nr. 303/1980, a contractelor de vânzare- cumpărare nr. 1739/2001, 1740/2001, 1741/2001, 1742/2001, 1743/2001 și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea acțiunii reclamanți au arătat că terenul în litigiu de 500 mp. situat în S,- nu aparținut niciodată autorului pârâților, respectiv defunctului ci defuncților -. și care l-au dobândit în indiviziune cu prin contractele de vânzare cumpărare nr. 3572/1936, 493/1938 astfel încât la data decesului lui în patrimoniul acestuia nu exista decât din terenul sus menționat, respectiv 250 mp, motiv pentru care în cuprinsul certificatului de moștenitor nr. 303/1980 s-a menționat eronat întreaga suprafață de teren de 500 mp. suprafață ce a fost înstrăinată nelegal prin contractele de vânzare- cumpărare de la nr. 1739/2001 la nr. 1743/2001, în favoarea pârâtei.
La data de 09.06.2008, pârâta formulat o întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat în condițiile în care prin sentința civilă nr. 418/2007 a Judecătoriei Sinaia, rămasă definitivă și irevocabilă s-a constatat dreptul de proprietate dobândit prin uzucapiune al pârâților asupra terenului în litigiu, motiv pentru care prin acțiunea promovată reclamanții urmăresc același scop ca și cel din sentința sus menționată.
La data de 30.06.2008, instanța a respins excepția autorității de lucru judecat, motivându-se că nu există tripla identitate de obiect față de cele două cauze, ocazie cu care s-a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune.
După administrarea probei cu acte, prin sentința nr. 795/30.06.2008 a Judecătoriei Sinaiaa fost respinsa excepția prescripției dreptului la acțiune și admisă în parte acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâților, constatându-se nulitatea absolută parțială certificatului de moștenitor nr. 303/1980 sub aspectul includerii în masa succesorala terenului de 250 mp. situat în S,-, actual nr. 2, fiind respinse restul pretențiilor formulate, ca neîntemeiate.
Au fost compensate integral cheltuielile de judecată.
Pentru se pronunța o asemenea soluție s-a reținut că în baza testamentului din 14.09.1917 a lăsat soților și imobilul situat în S,- devenită Al., nr. 3, imobil din care a vândut prin contractul de vânzare- cumpărare nr. 3572/1936 partea sa de lui - -., care la rândul său a înstrăinat în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 493/14.07.1938 soților si -. dreptul său de din imobil, astfel încât în urma decesului lui G -. din 1943 au rămas ca moștenitori - devenită și G care în urma promovării unei acțiuni de ieșire din indiviziune împotriva moștenitoarei defuncților, respectiv - soția lui și mama primilor 5 pârâți li s- atribuit în exclusivitate prin sentința din dosarul nr. 1692/1945 lotul nr. 2 în suprafață de 250 mp. identificat prin raportul de expertiză de la filele 17-18.
De asemenea, s- reținut că potrivit certificatelor de moștenitor, inclusiv supliment, nr. 1232/1991, 1083/19985, 685/1995, 754/1995 de pe urma defuncților, fosta și, G - decedat la 23.10.1994 a rămas terenul în litigiu de 250 mp. caz în care în mod eronat a fost inclus terenul sus menționat în cuprinsul certificatului de moștenitor nr. 303/1980 atât timp cât defunctul nu a avut în patrimoniul său la data decesului acest teren ci doar o parcelă de 250 mp. motiv pentru care fost fraudată legea la data emiterii certificatului în condițiile în care moștenitorii știau bunurile ce compuneau masa succesorală.
Prin urmare, instanța în baza art. 5 cod civil, art. 111 cod pr. civila admis în parte acțiunea și constatat nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor nr. 303/1980 cu privire la includerea în masa succesorală a terenului de 250 mp. în litigiu, fiind respinse celelalte capete de cerere în condițiile în care s-a reținut că buna credință se prezumă, iar sarcina probei revine celui care o contestă, reclamanții nefăcând dovada relei credințe pârâților la data încheierii contractelor de vânzare- cumpărare contestate.
A fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune atât timp cât nulitatea solicitată are un caracter absolut, nefiind supusă unui termen, caz în care este imprescriptibilă putând fi solicitat oricând.
In baza art. 276 cod pr. civila, au fost compensate integral cheltuielile de judecată suportate de părți.
Impotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, administrarea probelor cu acte, interogatoriu, schimbarea în parte sentinței în sensul constatării nulității absolute a celor 5 contracte de vânzare- cumpărare, nulitatea absolută parțială a sentinței pentru încălcarea principiului oralității, contradictorialității, motivându-se că sentința este lovită de nulitate absolută parțială prin încălcarea principiilor oralității, contradictorialității atât timp cât cu ocazia concluziilor pe fond s-a invocat de către pârâți buna credință la încheierea contractelor de vânzare- cumpărare, împrejurare reținută în considerente și pe care instanța avea obligația să o pună în discuția părților, pârâții fiind obligați să o invoce pentru a da posibilitate reclamanților să se apere și să administreze probe.
In continuare, reclamanții au arătat că potrivit actelor depuse la dosar, pârâții au fost de rea credință la încheierea contractelor, atât timp cât au cunoscut că terenul în litigiu aparținut autorilor reclamanților, nefiind în patrimoniul autorilor pârâților și că hotărârile judecătorești anterioare atestă reaua credință a pârâților, reținându-se în cuprinsul acestora că pârâta împreună cu cei cinci vânzători cunoșteau că terenul în litigiu a fost proprietatea autorilor reclamanților, vânzători fiind mama și unchii pârâtei.
La data de 14.08.2008, au declarat apeluri fiecare dintre pârâții și G, împotriva aceleiași sentințe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelurilor, schimbarea în parte a sentinței în sensul respingerii tuturor capetelor de cerere, motivându-se că eronat a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat atât timp cât în raport de sentința civilă nr. 418/2007 definitivă și irevocabilă prin care fost respinsă acțiunea în revendicare a reclamanților și s-a constatat dreptul de proprietate dobândit prin uzucapiune al pârâților, scopul final urmărit de reclamanți este același și anume readucerea bunului în litigiu în patrimoniul lor pe cale ocolită fiind îndeplinite condițiile privind autoritatea de lucru judecat.
Totodată, apelanții pârâți au menționat că prin efectul uzucapiunii posesorul devine titular al dreptului de proprietate retroactiv, caz în care înscrierea de către notar în certificatul de moștenitor nr. 303/1980 a terenului în litigiu a fost făcută fără încălcarea vreunei dispoziții legale imperative și că în baza certificatului de moștenitor nr. 1083/1985, terenul în litigiu de 250 mp. nu făcea parte din bunurile rămase de pe urma defunctei, fiind înscris mai târziu printr-un supliment, deși terenul era de mult abandonat.
Primindu-se dosarul la ribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată cu nr. 577/210/26.08.2008.
Prin decizia civilă nr. 591/11 nov. 2008, tribunalul a respins apelul declarat de apelanții - reclamanți si, ca nefundat, admis apelurile declarate de apelanții-pârâți G și,a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins acțiunea în totalitate formulată de reclamanți împotriva pârâților, ca neîntemeiată.
A menținut restul dispozițiilor sentinței numai în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune.
A obligat în solidar pe reclamanți la 2011,5 lei cheltuieli de judecată (fond și apel), către apelanții pârâți.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, în baza actului de vânzare nr. 493/14.07.1938, - vândut în indiviziune în părți egale numiților și -. întregul drept pe care îl avea asupra terenului de cca. 500 mp. și construcțiilor situate în S, Al., fosta -, drept reprezentând din imobilele sus menționate aflate în indiviziune cu moștenitorii defunctului și pe care vânzătorul l- dobândit de la care la rândul său îl dobândise de la printr-un testament olograf din 14.09.1917.
In cuprinsul proceselor verbale din 3.04.1945 emise de Judecătoria d e Mixtă, s-a menționat că s-a procedat la inventarierea și evaluarea averii, imobile rămase de pe urma defunctului G -. pentru a fi predată tutorului legal al moștenitorului minor al defunctului G, respectiv mamei acestuia din urma - -. GH. constănd în imobilul situat în S, Al., nr. 3, fosta -, nr. 37, având un teren de cca. 500 mp. și o casă veche cu 2 camere, sală, magazie, avere ce nu a putut fi predată întrucât dreptul de proprietate al defunctului se afla în indiviziune cu ceilalți coproprietari și anume cu moștenitorii defunctului și cu mama minorului care împreună cu minorul au dreptul la din imobil.
Prin sentința din 09.07.1947 a Tribunalului Prahova a fost admisă acțiunea de partaj formulată de, fost -., personal și ca tutore legal al minorului rămas de pe urma defunctului, împotriva numitei și s-a atribuit numitei în nume propriu și ca tutore al minorului lotul nr. 2 descris în schița de plan de la raportul de expertiza ing. și construcțiile aflate pe acesta, iar numitei i s-au atribuit lotul nr.1 și toate construcțiile aflate pe acesta.
Conform raportului de expertiză sus menționat, s-a propus o soluție privind împărțirea terenului de 580 mp. situat în S, Al., nr.3, aflat în pe care se afla construcția A edificata ulterior de soții ce nu face parte din masa de partaj și construcțiile B- casa veche și C- magazie, ce au fost propuse să fie vândute la licitație publică, după care terenul să se împartă în 2 părți egale pe linia trasată pe schița de plan, urmând să i se atribuie - partea dinspre Sud.
La data de 15.02.1980, a decedat, de pe urma căruia au rămas ca moștenitori legali pârâtii, G, în calitate de copii și o masă succesorală compusă din imobilul situat în S,-, având un teren de 500 mp. curte și o casa edificată din paiantă, acoperită cu șindrilă cu 2 camere, bucătărie, baie, dobândite prin moștenire de la părinții săi, decedați de peste 30 ani, fiind divorțat din 1938, așa cum reiese din certificatul de moștenitor nr. 303/03.04.1980.
Potrivit contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1743/30.07.2001, 1742/30.07.2001, 1739/30.07.2001, 1740/30.07.2001, 1741/30.07.2001, pârâții, G, au înstrăinat drepturile lor indivize de câte 1/5 respectiv câte 100 mp. din terenul curți construcții în suprafață totală de 500 mp. situat în S,-, împreună cu părți din demisolul, parterul din locuința amplasată pe acest teren, edificată din piatră și paiantă, învelită cu tablă având trei camere, hol, casa scării, baie, debara, WC, veranda, magazie, în schimbul unor sume de bani cu titlu de preț de câte 40 milioane ROL pârâtei.
Prin sentința civilă nr. 418/27.04.2007, a Judecătoriei Sinaia, rămasă definitivă și irevocabilă în urma respingerii apelului și recursului în baza deciziei nr. 568/2007 și 420/2008, ale Tribunalului Prahova și Curții de APEL PLOIEȘTI, fost admisă excepția prescripției achizitive invocată de pârâta și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți împotriva acestei pârâte având ca obiect obligarea pârâtei să le lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie terenul de 250 mp. situat în S,-, ocazie cu care s-a menționat că reclamanții nu au reușit să facă dovada chiar dacă au invocat ca acte contractul de vânzare- cumpărare nr. 493/1938, sentința din 1945, certificatele de moștenitor de pe urma defuncților, fosta, G, că au continuat să exercite ei înșiși sau autorii lor vreun atribut al dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, ulterior anului 1947 spre deosebire de autorul pârâtei, respectiv care a probat deplin și absolut existența dreptului său de proprietate prin uzucapiune.
In cuprinsul certificatului de moștenitor nr. 1083/09.11.1985 s-a specificat că de pe urma defunctei decedată la 24.02.1984 a rămas ca unic moștenitor acceptant legal G în calitate de fiu și o serie de terenuri situate în com., jud. de 1500 mp. 3000 mp. 1500 mp. 1000 mp. fânețe și livadă, iar la data de 17.09.1991 a fost emis un certificat de moștenitor cu nr. 1232 în cuprinsul căruia s-a menționat că de pe urma defunctei a rămas și dreptul de din terenul de 500 mp. situat în S,- pe care l-ar fi dobândit prin procesul verbal din 03.04.1945 moștenire de la G.
Conform certificatelor de moștenitor nr. 685/22.05.1995, 754/02.06.1995, încheierii din 12.04.1996, de pe urma defunctului G - decedat la 23.10.1994 au rămas ca moștenitori legali reclamanții, în calitate de soție supraviețuitoare și în calitate de fiu, precum și masă succesorală compusă printre altele și din dreptul indiviz de din terenul de 500 mp. situat în S,- dobândit prin moștenire de la tatăl său decedat în 1943.
Din raportul de expertiză tehnică topometrică, ing. -oiu, a reieșit că terenul în litigiu situat în S, str. - -, nr.1 are suprafața de 525 mp, făcând obiectul contractelor de vânzare cumpărare de la nr. 1739/2001 la nr. 1743/2001, însă lotul 2 descris în sentința din 09.07.1947 în suprafață de 262,5 mp. este determinat pe schița de plan de pct. 8-5-6-7-8 în timp ce lotul 1 atribuit lui prin aceeași sentință este determinat pe schița de plan de pct.1-2-3-4-5-8-1 cu o suprafață de 262,5 mp. pe care se afla construcție.
Disp.art.948 și urm.civ.stipulează că pentru a fi valabil un act juridic, trebuie să fie îndeplinite cumulativ, următoarele condiții: părțile să aibă capacitate de a încheia actul juridic, să existe un consimțământ valabil al părții care se obliga, adică, hotărârea de a încheia un act juridic manifestată în exterior, trebuie să provină de la o persoană cu discernământ, să fie exprimată cu intenția de a produce efecte juridice, să fie exteriorizată, să nu fie alterată de vreun viciu; să existe un obiect determinat, adică, să fie în circuitul civil, să fie posibil, licit, moral și o cauză licită, respectiv scopul pentru care a fost încheiat actul să existe, să fie real, licit și moral.
De asemenea, disp. art. 25 din Decretul 40/1943 prevedeau că certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenitor a persoanelor drepturilor și bunurile ce compun masa succesorală nefiind însă un titlu de proprietate, putând fi contestat de orice persoana interesata.
Totodată, disp. art. 1294-1295 cod civil, stabilesc ca un contract de vânzare- cumpărare reprezintă acea convenție încheiată între părți în baza căreia vânzătorul transmite cumpărătorului dreptul de proprietate pe care îl are asupra bunului ce face obiectul înstrăinării în schimbul plății de către cumpărător a unui preț.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză rezultat că numiții și au dobândit în indiviziune de la printr-un testament olograf din 14.09.1917 imobilul situat în S,--2, fosta -, nr. 37, Al., nr.3, având un teren de cca. 500 mp. și o casă, magazie, însa ulterior a înstrăinat cota sa de din imobilul sus menționat lui - care la rândul său a înstrăinat- prin actul de vânzare nr.493/1938 numiților și G -., astfel încât în urma decesului lui -. moștenitorii acestuia -. ( și apoi ) și G au procedat la sistarea stării de indiviziune asupra imobilului sus menționat, sistare dispusă prin sentința din 09.07.1947 în urma căreia i s-ar fi atribuit lotul nr. 2 având parcela de teren dinspre sud și construcțiile amplasate pe aceasta, în timp ce celeilalte coindivizare, autoarea pârâților și, i s-au atribuit lotul 1, având altă parcelă de teren și construcțiile amplasate pe aceasta.
Pe de alta parte, conform probelor administrate în cauză la data de 03.04.1980 fost emis certificatul de moștenitor nr. 303/1980 cu ocazia dezbaterii succesiunii defunctului - decedat la 15.02.1980, în cuprinsul căruia s-a menționat că de pe urma defunctului au rămas ca moștenitori legali pârâții, G, și imobilul în litigiu situat în S,--2, având un teren de 500 mp și o construcție, imobil înstrăinat ulterior de moștenitorii defunctului pârâtei prin contractele de vânzare- cumpărare de la nr. 1739/2001 la nr. 1743/2001, în timp ce la data emiterii certificatului de moștenitor nr. 1083/09.11.1985 cu ocazia dezbaterii succesiunii defunctei, decedată la 24.02.1984, fostă, rămas ca moștenitor legal G în calitate de fiu și o serie de terenuri situate în com., însă prin sentința civilă nr. 418/2007 definitivă și irevocabilă fost respinsă acțiunea reclamanților privind revendicarea parcelei de teren de 250 mp. situată în S,-, din terenul de 5oo mp. aflat la aceeași adresă, constatându-se că autorii reclamanților și -. nu au mai exercitat vreun atribut al dreptului de proprietate de-a lungul timpului asupra acestui teren, spre deosebire de autorul pârâților, respectiv care a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului prin uzucapiune.
Ca atare, atât timp cât prin sentința civilă nr. 418/2007 intrată în puterea lucrului judecat, s-a stabilit că reclamanții nu mai au nici un drept de proprietate asupra terenului în litigiu de 250 mp. situat în S, str. -, nr. 1-2, și că acest teren care face parte din suprafața totală de 500 mp. aflată la aceeași adresă a fost dobândit în proprietate prin exercitarea unei uzucapiuni de către autorul pârâților de-a lungul timpului, drepturi analizate și comparate în baza sentinței sus menționate astfel că reclamanții nu mai pot pretinde că terenul în litigiu de 250 mp. nu fost niciodată proprietatea autorilor lui și, întrucât prin dobândirea dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii de către autorii pârâților, inclusiv de, întregul teren de 500 mp. adică și parcela de 250 mp. în litigiu a intrat în patrimoniul acestora, fiind deținută legal, motiv pentru care reclamanții nu mai pot invoca nici un drept și nu mai pot solicita nulitatea absolută certificatului de moștenitor nr. 303/1980 și a contractelor de vânzare- cumpărare de la nr. 1739/2001 la nr. 1743/2001.
Apărările reclamanților în sensul că autorii lor și au dobândit în proprietate parcela de teren în litigiu de 250 mp. în baza actului de vânzare nr. 493/1938, sentinței din 09.07.1947, proceselor verbale din 03.04.1945 și că niciodată nu putea uzucapa terenul în litigiu pe care l-ar fi dobândit prin moștenire, neavând relevanță în acest caz uzucapiunea atât timp cât terenul nu aparținut niciodată autorilor defunctului, nu au putut fi avute în vedere, deoarece pe de o parte actele sus menționate au atestat doar dobândirea la un moment dat de către autorii reclamanților a parcelei de teren în litigiu și nicidecum lipsa vreunui drept de proprietate al autorilor pârâților și imposibilitatea dobândirii acestuia prin uzucapiune, iar pe de altă parte efectele juridice ale actelor sus menționate au fost înlăturate prin sentința civilă nr. 418/2007 care a recunoscut în favoarea autorilor pârâților un drept de proprietate asupra terenului în litigiu dobândit în mod legal și nu nelegal.
Astfel, în mod greșit instanța de fond a reținut situația de fapt și a admis în parte acțiunea, constatând nulitatea absolută parțială certificatului de moștenitor nr. 303/1980 cu privire la parcela de teren în litigiu de 250mp. deoarece atâta timp cât autorii pârâților inclusiv au dobândit un drept de proprietate asupra terenului în litigiu prin uzucapiune, înseamna că în mod legal a fost inclus în masa succesorala a defunctului, întregul teren de 500 mp. cu ocazia dezbaterii succesiunii acestuia și emiterii certificatului de moștenitor sus menționat, situație recunoscută și prin sentința civilă nr. 418/2007 care a constatat dreptul de proprietate al autorilor pârâților asupra terenului în litigiu.
De altfel, în condițiile în care autorii pârâților și au dobândit un drept de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în litigiu,a însemnat că în mod legal moștenitorii defunctului au înstrăinat pârâtei întregul teren de 500 mp. și părți dintr-o construcție în calitate de proprietari prin contractele de vânzare- cumpărare de la nr. 1739/2001 la nr. 1743/2001, fiind respectate disp. art. 948 și urm. 1294-1295 cod civil la data încheierii acestor acte, motiv pentru care sub acest aspect instanța de fond în mod corect a respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale a acestor contracte.
Mai mult chiar, între data emiterii sentinței din 09.07.1947 privind partajarea întregului teren de 500 mp. în litigiu și data emiterii certificatului de moștenitor, nr. 1083/1985 cu ocazia dezbaterii succesiunii defunctei ( fosta, ), existat un interval de timp foarte mare de 42 ani, perioadă în care nu există nici o dovadă la dosar care să ateste că defuncta și fiul său G au posedat terenul în litigiu de 250 mp. dobândit prin sentința sus menționată și, că ar fi fost imposibil ca defuncții, să exercite timp de peste 3o ani și deci să dobândească un drept de proprietate prin uzucapiune cu privire la acest teren, mai ales că sentința din 09.07.1947 nu a produs nici un efect juridic, neexistând o punere în posesie a copartajanților în urma căreia autorii reclamanților să fi intrat efectiv în stăpânirea parcelei de teren și a construcțiilor atribuite.
O dovada în acest sens a reprezentat- și certificatul de moștenitor nr. 1083/1985, emis pe numele defunctei, în cuprinsul căruia nu exista nici o mențiune referitoare la imobilul în litigiu, împrejurare ce atestă de fapt inexistența în proprietatea defunctei la data decesului acesteia a parcelei de teren în litigiu, iar includerea acestui imobil în masa succesorală a defunctei și a defunctului G prin emiterea certificatelor de moștenitor- supliment nr. 1232/1991 și 685/1995, 754/1995 nu suplinește o asemenea dovada, fiind emise pro cauza în scopul revendicării de la pârâți a terenului în litigiu.
Pretențiile reclamanților în sensul că sentința este lovită de nulitate absolută parțială prin încălcarea principiilor oralității, contradictorialității atât timp cât cu ocazia concluziilor pe fond s-a invocat de către pârâți buna credință la încheierea contractelor de vânzare- cumpărare, împrejurare reținută în considerente și pe care instanța avea obligația să o pună în discuția părților, pârâții fiind obligați să o invoce pentru a da posibilitate reclamanților să se apere și să administreze probe au fost considerate ca neîntemeiate, întrucât pe de o parte buna sau reaua credință nu trebuie invocate și puse în discuția părților de către instanță ci se analizează și din oficiu cu ocazia dezbaterilor, iar pe de alta parte în speță se analizează în ce măsură reclamanții mai pot pretinde sau nu desființarea actelor în discuție în raport nu numai de înscrisurile vechi invocate ci și de sentința civilă nr. 418/2007.
Susținerile reclamanților conform cărora pârâții au fost de rea credință la încheierea contractelor, atât timp cât au cunoscut că terenul în litigiu aparținut autorilor reclamanților, nefiind în patrimoniul autorilor pârâților și că hotărârile judecătorești anterioare atestau reaua credință a pârâților, reținându-se în cuprinsul acestora că pârâta împreună cu cei cinci vânzători cunoșteau că terenul în litigiu a fost proprietatea autorilor reclamanților, vânzători fiind mama și unchii pârâtei,au fost considerate nefondate, deoarece nu a existat nici o dovadă la dosar care să ateste reaua credință a pârâților în condițiile în care prin sentința civilă nr. 418/2007 s-a stabilit dobândirea de către autorii acestora a unui drept de proprietate asupra terenului în litigiu printr-o posesie continuă de peste 3o ani, iar din cuprinsul sentinței sus menționate și a deciziei nr. 420/2008 nu a rezultat niciuna dintre împrejurările invocate mai sus de către reclamanți.
De altfel, cererea reclamanților că se impunea administrarea probelor cu acte, interogatoriu, atașarea dosarului notarial nr. 233/1980 a fost considerată irelevantă, atât timp cât la instanța de fond s-au administrat suficiente probe în raport de obiectul acțiunii și este de notorietate că dosarele notariale se păstrează, se conservă timp de 10 ani, după care se dau la topit, motiv pentru care este greu de crezut că mai exista după 28 ani dosarul notarial invocat de reclamanți. Criticile apelanților pârâți în sensul că prin efectul uzucapiunii posesorul devine titular al dreptului de proprietate retroactiv, caz în care înscrierea de către notar în certificatul de moștenitor nr. 303/1980 a terenului în litigiu a fost făcută fără încălcarea vreunei dispoziții legale imperative și că în baza certificatului de moștenitor nr. 1083/1985, terenul în litigiu de 250 mp. nu făcea parte din bunurile rămase de pe urma defunctei, fiind înscris mai târziu printr-un supliment, deși era abandonat, au fost găsite întemeiate, deoarece atât timp cât autorii pârâților au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în litigiu, în mod corect acesta a fost inclus în certificatul de moștenitor nr.303/1980, neexistând nici o încălcare a dispozițiilor legale în materie.
De fapt, certificatul de moștenitor sus menționat fost emis pe baza declarațiilor părților interesate,și făcut dovada calității de moștenitori a pârâților și și a componenței masei succesorale și nicidecum a dreptului de proprietate, drept care făcut obiectul comparării și analizării prin sentința civilă nr. 417/2007 care stabilit clar dobândirea în mod legal de către autorii pârâților unui drept de proprietate asupra terenului în litigiu.
Afirmațiile apelanților pârâți în sensul că eronat a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat atât timp cât în raport de sentința civilă nr. 418/2007 definitivă și irevocabilă prin care fost respinsă acțiunea în revendicare a reclamanților și s-a constatat dreptul de proprietate dobândit prin uzucapiune al pârâților, scopul final urmărit de reclamanți a fost același și anume readucerea bunului în litigiu în patrimoniul lor pe cale ocolită fiind îndeplinite condițiile privind autoritatea de lucru judecat, nu au fost avute în vedere deoarece nu au fost îndeplinite condițiile prev. de art. 1201 cod civil, referitoare la autoritatea de lucru judecat, neexistând identitate de părți și nici de obiect chiar dacă aparent scopul urmărit ar fi același și anume redobândirea dreptului de proprietate asupra terenului in litigiu.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel:
Arată recurenții reclamanți că instanța de apel nu a pus în discuția părților cel de-al doilea capăt de cerere din cererea de chemare în judecată cu privire la buna credință a pârâților, situație în care reclamanții au fost lipsiți de dreptul de a propune probe și concluzii referitoare la acest aspect.
O altă critică se referă la faptul că în mod greșit tribunalul a considerat că reclamanții recurenți nu au făcut dovada care să ateste reaua credință a pârâților cu toate că au depus la dosar cele cinci contracte de vânzare cumpărare, care fac dovada că atât vânzătorii cât și cumpărătorii au cunoscut că mama, respectiv bunica a avut în proprietate suprafața de 250 mp.în urma partajului și că autorii acestora au avut 250 mp. În urma aceluiași partaj.
Mai susțin recurenții reclamanți că instanța de apel a greșit atunci când a admis apelul pârâților, deoarece terenul de 500 mp. nu a aparținut niciodată părinților lui așa cum se menționează în certificatul de moștenitor și instanța de fond a reținut corect că această mențiune a fost făcută pentru a frauda legea,iar includerea în masa succesorală a unor bunuri care nu se aflu în momentul deschiderii succesiunii neavând alt scop decât fraudarea drepturilor altor persoane fiind aplicabile disp.art.5 Cod civil.
Curtea, examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului dar și a normelor legale incidente în soluționarea cauzei, conform art. 304 rap.la art. 312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Cu privire la critica constând în lipsirea recurenților de dreptul de a propune probe referitoare la aspectul bunei credințe a pârâților, în opinia curții nu se justifică întrucât, însuși recurenții prin motivele de recurs sunt de acord cu principiul că buna credință se prezumă, iar pasivitatea în care au rămas recurenții reclamanți în a face probe pentru a răsturna aceste prezumții nu poate fi imputabilă instanțelor. Nimeni și nimic nu i-a împiedicat pe aceștia să-și facă apărările corespunzătoare pentru răsturnarea principiului prezumării bunei credințe.
Nu se impunea suplimentarea probelor conform art. 295 Cod pr.civilă, probele administrate în cauză fiind concludente, elocvente în lămurirea tuturor aspectelor juridice din speța dedusă judecății.
Decizia atacată este motivată atât în drept cât și în fapt, iar la pagina 4 și 5 din decizie se detaliază argumentat în ce a constat greșeala instanței de fond care a reținut situația de fapt și a admis în parte acțiunea, constatând nulitatea absolută parțială a certificatelor de moștenitor nr.303/1980 cu privire la parcela de 250 mp. cu atât mai mult cu cât prin sentința civilă nr. 418/2007 intrată în puterea lucrului judecat s-a stabilit că recurenții reclamanți nu mai au nici un drept de proprietate asupra terenului în litigiu de 250 mp. situat în S,--2.
În fine, motivul al treilea de recurs, de asemenea nu poate fi reținut de curte ca fiind întemeiat, deoarece așa cum arătam mai sus, cei 250 mp. De teren fac parte din suprafața totală de 500 mp. Aflată la aceeași adresă și au fost dobândiți în proprietate prin exercitarea unei uzucapiuni de autorul pârâților de-a lungul timpului, drepturi examinate și comparate prin sentința nr. 418/2009, prin urmare reclamanții recurenți nu au argumente în acest sens, adică faptul că terenul de 250 mp. nu a fost proprietatea autorilor și, efectul uzucapiunii, dreptul de proprietate al acestora s-a extins și pentru cei 500 mp. din care face parte parcela de 250 mp. din litigiu.
Concluzionând, Curtea conform prevederilor art. 304 rap.la art. 312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge ca nefondat recursul.
În baza art. 274 Cod pr.civilă, urmează ca cei doi recurenți să fie obligați la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către intimata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefundat recursul declarat de reclamanții și, ambii cu domiciliul ales la Cabinet avocat din Câmpina,-, județ P, împotriva deciziei nr.591 din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții, domiciliat în S,-, județ P, domiciliată în B, nr.170-174,.40,.2,.8,.73, sector 6, domiciliat în comuna nr.513, județ A, domiciliată în B,-,.10,.B,.1, județ B, domiciliat în B,-,.2,.6, județ B și, domiciliată în B, nr.60,.409,.A,.5, județ
Obligă recurenții la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 aprilie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier
- -
Red./
Tehnored./AB
2 ex./6.05.2009
f-- Judecătoria Sinaia
a-- Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120.
Președinte:Elisabeta GherasimJudecători:Elisabeta Gherasim, Eliza Marin, Marilena Panait
