Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 395/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 395
Ședința publică de la 06 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Spânu
JUDECĂTOR 2: Emilian Lupean
JUDECĂTOR 3: Alexandrina Marica
Grefier: - - -
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de împotriva deciziei civile nr. 270 din data de 25 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr- în contradictoriu cu intimații G, COMISIA LOCALĂ DE APLICAREA LEGII NR. 18/1991 și PREFECTURA M - COMISIA JUDEȚEANĂ DE APLICAREA LEGII 18/1991 DR.TR. S, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit contestatorul și intimații G, COMISIA LOCALĂ DE APLICAREA LEGII NR. 18/1991, PREFECTURA M - COMISIA JUDEȚEANĂ DE APLICAREA LEGII 18/1991 DR.TR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței nemotivarea contestației, concluziile scrise formulate de contestatorul precum și întâmpinarea formulată de COMISIA LOCALĂ DE APLICAREA LEGII NR. 18/1991, după care;
Instanța apreciind cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față;
Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la 25 octombrie 2006 sub nr-, contestatorul a solicitat în contradictoriu cu intimații G, Comisia Locală și Comisia Județeană M de aplicare a Legii nr.18/1991, anularea deciziei civile nr.3025 din 23 octombrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr-.
Prin decizia civilă nr.3375 din 13 decembrie 2006, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de Apel Craiovaa respins contestația în anulare, iar în baza art.1085Cod pr. civilă, s-a dispus amendarea contestatorului cu 500 lei.
Împotriva acestei decizii, contestatorul a formulat o nouă contestație în anulare precum și cerere de reexaminare în ceea ce privește amenda, iar prin decizia civilă nr.215 din 12 febr.2007, Curtea de Apel Craiovaa respins contestația în anulare și cererea de reexaminare, reținând că în speță contestatorul nu a invocat nici unul din motivele prevăzute de art.317 și 318 Cod pr. civilă, iar în ceea ce privește măsura aplicării amenzii, aceasta s-a dispus în conformitate cu prev.art.1081pct.1 lit.a și art.723 alin.1 pr.civ. fiind menită să sancționeze abuzul de drept săvârșit de contestator, care, în aceeași cauză a formulat două contestații în anulare.
Împotriva acestei decizii a formulat o nouă contestație în anulare și prin decizia civilă nr.474 din 27 martie 2007, pronunțată în dosar nr-, Curtea de Apel Craiovaa respins și această contestație în anulare.
Și împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, iar prin decizia civilă nr.862 din 21 iunie 2007, pronunțată în dosar nr-, Curtea de Apel Craiovaa respins contestația în anulare.
Împotriva acestei decizii a formulat nouă contestație în anulare, prin care se aduc acuze magistraților, membrilor comisiei de fond funciar și intimatului
Prin decizia civilă nr. 1071 din data de 4 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr- s-a respins contestația în anulare.
Împotriva acestei decizii a formulat o altă contestație în anulare prin care a solicitat anularea deciziei civile nr. 1071/4.2007, a Curții de Apel Craiova, susținând că instanțele sunt incompetente și corupte, magistrații comit abuzuri și pronunță hotărâri nelegale.
Deși a formulat o altă contestație în anulare, petentul nu a fost în măsură să invoce nici unul din motivele legale de contestație prevăzute de art. 317 - 318 Cod pr. civilă.
Prin decizia civilă nr. 132 din data de 12 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr- s-a respins contestația în anulare.
Împotriva acestei decizii, contestatorul a formulat o nouă contestație în anulare, fără însă aot imbra.
Prin decizia civilă nr.270 din 25 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr.14436.1.6/2006 a fost anulată ca netimbrată contestația în anulare formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimații G, Comisia Locală de aplicare a Legii nr.18/1991 și Comisia Județeană M de aplicare a Legii nr.18/1991.
Împotriva acestei decizii contestatorul a formulat o nouă contestație în anulare pe care și-a întemeiat-o pe dispozițiile art. 327 Cod pr. civilă, arătând că nu a fost îndeplinită procedura de citare, iar hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor privitoare la competență.
Contestația în anulare este neîntemeiată.
Potrivit art. 317 Cod pr. civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, sau când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică, privitoare la competență.
Examinând aceste dispoziții legale prin prisma motivelor invocate de contestator, instanța constată că în cauză nu sunt întrunite cele două condiții, deoarece soluționarea cauzei s-a făcut atât cu respectarea normelor de procedură privind citarea părților, cât și cu respectarea competenței materiale.
În consecință, instanța urmează să respingă contestația ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de împotriva deciziei civile nr. 270 din data de 25 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr- în contradictoriu cu intimații G, COMISIA LOCALĂ DE APLICAREA LEGII NR. 18/1991 și PREFECTURA M - COMISIA JUDEȚEANĂ DE APLICAREA LEGII 18/1991 DR.TR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 mai2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.Judec.-
Tehn./2 ex.
13.05.2008
Președinte:Dan SpânuJudecători:Dan Spânu, Emilian Lupean, Alexandrina Marica