Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 4/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 4/Ap
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Carmen Tică
JUDECĂTOR 2: Camelia Juravschi
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantul și împotriva sentinței civile nr. 230/5.10.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil cu același nr.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 7 ianuarie 2010, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 13 ianuarie 2010 și apoi 14 ianuarie 2010.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la ribunalul Brașov sub nr- reclamanții și au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul B, a se constata calitatea de moștenitori a reclamanților, după defuncta, nulitatea absolută a titlului Statului Român asupra imobilului înscris în CF 25669 B, top.nr.2068/5/1/3/2 - 2068/6/1/3/2 și obligarea pârâtului Statul Român la plata unei despăgubiri egale cu valoarea acestui apartament, care nu mai poate fi restituit în natură, întrucât a fost înstrăinat în temeiul Legii nr.112/1995, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.230/5.10.2008, Tribunalul Brașov a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți.
Pentru pronunța această sentință prima instanță a avut în vedere următoarele:
Din copia integrală și legalizată a cărții funciare nr. nr. 25669 B, rezultă că imobilul înscris sub nr. top. 2068/5/1/3/2-2068/b/1/3/2 a constituit obiectul dreptului de proprietate al numitei.
La data de 28 ianuarie 1988, în evidențele de publicitate imobiliară, asupra imobilului mai sus menționat, a fost întabulat dreptul de proprietate al Statului Român, drept pe care acesta l-a dobândit în temeiul Decretului nr. 223/1974.
După preluarea imobilului de către stat, conform celor arătate, acesta a fost înstrăinat în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995, proprietarii actuali ai acestuia fiind și.( filele 9-11)
Din Certificatele de Moștenitor aflate al filele 49-52 din dosarul cauzei, rezultă calitatea reclamanților de succesori în drepturi ai numitei.
La data de 14 februarie 2001, intrat în vigoare Legea nr. 10/2001, care, în art. 1 alin (1) și (2) stipulează că imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie, în natură, în condițiile prezentei legi, iar în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Legea nr. 10/2001 reglementează în mod general modalitatea de restituire a imobilelor preluate de stat, atât cu titlu valabil cât și fără titlu valabil, în perioada de timp mai sus-arătată, instituind în acest sens o procedură specială. Procedura de restituire instituită de Legea nr. 10/2001 cuprinde două etape distincte, și anume, procedura prealabilă, care are caracter obligatoriu, astfel încât, de la data intrării în vigoare a Legii, cererile de restituire în natură sau prin echivalent, inclusiv acțiunile în revendicare a imobilelor preluate fără titlu valabil, formulate direct la instanțele judecătorești sunt inadmisibile și procedura judiciară, care este ulterioară, facultativă și subsidiară, persoanele nemulțumite de soluționarea cererilor de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv putând ataca în justiție, în termenele și în modalitățile prevăzute de Lege, deciziile sau dispozițiile emise de persoanele juridice notificate.
În ceea ce privește susținerile făcute de reclamanți în sensul că pot promova direct în instanță o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 și pe cele ale art. 480-481 Cod civil, tribunalul apreciază că acestea sunt nefondate, astfel că le va înlătura, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 6 din actul normativ menționat, sunt considerate proprietate publică sau privată de stat, ori aparținând unităților administrativ teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării de către stat.
Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de moștenitorii acestoradacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
Legea nr. 10/2001 reglementează regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 de către stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, inclusiv cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, indiferent dacă imobilele au fost preluate cu sau fără titlu valabil.
Rezultă așadar că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru toate imobilele care intră sub incidența acestei legi, persoanele îndreptățite pot obține repararea prejudiciului cauzat numai în condițiile acestei legi, sub sancțiunea pierderii dreptului de solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, conform art. 22 alin (5) din Legea nr. 10/2001.
În consecință, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, acțiunea în revendicarea imobilelor preluate fără titlu, formulată în condițiile dreptului comun (art. 480-481 Cod civil; art. 6 din Legea nr. 213/1998) nu poate fi primită, în condițiile în care, reclamanții nu au recurs la procedura prealabilă obligatorie instituită de acest act normativ.
Sub aspectul analizat, tribunalul reține că, procedura specială instituită de legiuitor prin Legea nr. 10/2001 are menirea de a evita perpetuarea stării de incertitudine în ceea ce privește situația juridică a imobilelor ce formează obiectul acestui act normativ. Instituirea acestei proceduri și a unui termen de decădere în cazul neurmării ei nu este de natură a aduce atingere substanței dreptului de proprietate, deoarece toate măsurile luate în faza prealabilă a procedurii speciale instituită de Lege, pentru stabilirea și punerea în executare a măsurilor reparatorii prevăzute de lege, pot fi atacate în justiție de persoanele interesate, așa cum am arătat.
De altfel, Curtea Constituțională a statuat, în jurisprudența sa, că liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție. S-a considerat astfel că, legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile Constituției, motiv pentru care, pentru situațiile deosebite, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât, liberul acces la justiție să nu fie afectat.
Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, între care și stabilirea unor termene, după a căror expirare, valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.
Dreptul de acces la o instanță nu este un drept absolut, ci el reclamă, prin însăși natura sa, o reglementare din partea statului, ceea ce implicit, permite anumite ingerințe, cu condiția ca acestea să nu aducă atingere substanței dreptului și să nu împiedice exercițiul efectiv al său.
Procedura prealabilă obligatorie reglementată de Legea nr. 10/2001 nu încalcă nici prevederile art. 6 alin (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece, această procedură are în vedere tocmai celeritatea determinării situației juridice a imobilelor ce formează obiectul său de reglementare, satisfăcând astfel cerința soluționării cererii de restituire într-un termen rezonabil.
De asemenea, această procedură nu încalcă prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, având ca scop asigurarea stabilității și securității raporturilor civile. De altminteri, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în jurisprudența sa, că statele contractante sunt îndrituite să reglementeze exercitarea dreptului de proprietate în concordanță cu interesul general, adoptând, în acest sens, legile necesare.
În consecință, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, se face numai în temeiul acestei legi, nefiind posibilă promovarea unei acțiuni direct în justiție pentru restituirea în natură sau prin echivalent a acestor imobile.
Așa fiind, Tribunalul, pentru considerentele ce preced reține că, reclamanții nu pot obține restituirea prin echivalent a bunului imobil ce a aparținut antecesoarei lor, pe calea unei acțiuni întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, ci doar în condițiile reglementate de Legea nr. 10/201.
Aceste statuări au fost făcute și de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 33/9 iunie 2008, ce a fost pronunțată în recurs în interesul legii.
Astfel, instanța supremă a stabilit că, atâta vreme cât pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții aceste imobile se pot restitui proprietarilor inițiali sau succesorilor în drepturi ai acestora, nu se poate susține că legea specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica în concurs cu acesta.
De asemenea, Înalta Curte de Casației și Justiție a stabilit, referitor la imobilele preluate de stat fără titlu valabil, că, art. 6 din Legea nr. 213/1998 prevede că acestea pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestor, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație. Or, Legea nr. 10/2001 reglementează măsuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu valabil, astfel că, după intrarea în vigoare a acestui act normativ, dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei pentru revendicarea unor imobile aflate în ceastă situație.
Prin decizia menționată, s-a stabilit că, în cazul în care reclamantul apreciază că între legea internă și Convenția Europeană a Drepturilor Omului există neconcordanțe el poate să le invoce în cadrul unei acțiuni în revendicare, fiind însă necesar să se analizeze, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, în ce măsură legea internă intră în conflict cu Convenția și dacă admiterea acțiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea, ocrotit, ori securității raporturilor juridice.
În cauză dedusă judecății, se constată că, aceste cerințe nu sunt îndeplinite, întrucât, așa cum s-a arătat, procedura specială reglementată de prevederile Legii nr. 10/2001 nu este în contradicție cu dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, de altfel, sub acest aspect, este de menționat că, reclamanții nu au fundamentat cererea pe care au promovat-o pe un astfel de considerent, iar, imobilul revendicat nu se mai află în proprietatea statului, ci, în proprietatea unor persoane fizice al căror drept de proprietate este ocrotit de lege, astfel că, nu există niciun temei pentru obligarea statului la plata unor despăgubiri bănești, în baza art. 480-481 din Codul civil.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții, solicitând schimbarea acesteia în sensul admiterii petitelor privind constatarea nevalabilității titlului statului și obligarea acestui pârât la plata despăgubirii egale cu contravaloarea apartamentului în cauză, la prețul de circulație de 126.000 Euro.
În dezvoltarea motivelor de apel se arată că în mod greșit prima instanță a considerat că reclamanții nu pot promova direct în instanță o acțiune întemeiată pe dispozițiile art.67 din Legea nr.213/1998 și pe cele ale art.480, 481 Cod civ.
Astfel, se evidențiază faptul că nici Legea nr.10/2001 și nici normele de aplicare a acestei legi, aprobate prin HG 498/2003 nu exclud accesul reclamanților la justiție în scopul analizei valabilității sau nevalabilității titlului Statului Român. In acest sens, se arată că această analiză reprezintă atributul exclusiv al puterii judecătorești. Totodată se invocă preeminența dreptului internațional asupra legii interne, precum și dispozițiile art.1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană și Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Analizând sentința în raport cu actele, lucrările dosarului și motivele de apel, Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr-, reclamanții și au investit Tribunalul Brașov cu soluționarea următoarelor capete de cerere: constatarea calității de moștenitori a reclamanților după defuncta; constatarea nulității absolute a titlului Statului Român asupra imobilului în litigiu; obligarea pârâtului Statul Român la plata de despăgubiri egale cu valoarea de piață a imobilului.
Desi a fost investita cu solutionarea capatului de cerere privind constatarea nulității absolute a titlului Statului Român, prima instanță nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra acestuia, aspect care, in mod pertinent, a fost criticat în cuprinsul motivelor de apel.
Din continutul sentintei atacate rezulta ca prima instanta nu a analizat fondul pretentiilor reclamantilor privind valabilitatea titlului Statului R, astfel ca, în temeiul dispozițiilor art.297 alin.1 Cod proc.civ. Curtea va admite apelul declarat de reclamanții și iar hotararea va fi desființată si cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat e apelanții reclamanți și împotriva sentinței civile nr. 230/5.10.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 14 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR
--- - - -
Grefier,
- -
Red. - 15.02.10
Dact. GG - 22.02.10
4 ex.
Red. fond -
Președinte:Maria Carmen TicăJudecători:Maria Carmen Tică, Camelia Juravschi
