Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 4/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (703/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.4
Ședința publică de la 11.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Buzea
JUDECĂTOR 2: Doinița Mihalcea
JUDECĂTOR 3: Daniela Adriana
GREFIER -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta - reclamantă, împotriva deciziei nr.837 A din 20.04.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr- (5157/2005), în contradictoriu cu intimații - pârâți, (DECEDAT) și.
Obiectul cauzei - acțiune în constatare - PERIMARE.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns recurenta - reclamantă și intimații - pârâți, (DECEDAT),.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, din oficiu, invocă excepția perimării, având în vedere că prin încheierea de ședință din data de 30.06.2009, s-a dispus suspendarea cauzei, în temeiul prevederilor art.243 pct.1 din Codul d e procedură civilă, moment de la care, pricina a stat în nelucrare din culpa exclusivă a părților, motiv pentru care reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 21.04.2003, sub nr.4072/2003, pe rolul Judecătoriei sectorului 5 B, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții, și, solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se constate că din data de 04.10.1982 și până în prezent a fost și este avocat, din data de 07.06.1983 și până în prezent a fost și este pe Avocaților Baroul București.
Motivându-și acțiunea, reclamanta a susținut că de mai mulți ani se află în conflict cu conducerea Baroului B, care generează și tolerează haosul în profesie. Unul din modurile de sfidare grosolană a Legii nr.51/1995 este, în opinia reclamantei, simularea de alegeri generale, la care a fost împiedicată ilegal să participe și să candideze pentru ocuparea anumitor funcții cu motivarea că nu ar îndeplini condițiile de vechime prevăzute de lege.
Prin sentința civilă nr.5040/07.09.2005, Judecătoria Sectorului 5 Bar espins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că au operat în privința reclamantei, dispozițiile art.83 din Statutul Profesiei de Avocat și ale art.27 lit.a și art.14 din Legea nr.51/1995 republicată, exercițiul profesiei acesteia de avocat fiind suspendat datorită unui caz de incompatibilitate, respectiv pe toată durata exercitării de către aceasta a funcției de șef serviciu în cadrul RA "".
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, iar prin decizia civilă nr.837 A din 20.04.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, s-a dispus respingerea apelului ca fiind nefondat.
Și împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta - reclamantă, iar la termenul de judecată din data de 30.06.2008 instanța de recurs a dispus suspendarea judecării recursului până la indicarea moștenitorilor intimatului - pârât, decedat în timpul soluționării recursului.
Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, la data de 20.10.2009 în vederea discutării perimării, iar la termenul acordat în acest sens, respectiv 11.01.2010, instanța a reținut cauza în vederea pronunțării excepției de perimare a recursului, invocată din oficiu.
Analizând această excepție, Curtea va reține că este întemeiată în raport de înscrisurile existente la dosar și de dispozițiile art.248 Cod procedură civilă.
Conform acestui text de lege, orice cerere de recurs, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an. Partea nu se socotește a fi de vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
Din actele dosarului de recurs rezultă că judecarea recursului declarat de către recurenta - reclamantă a fost suspendată la data de 30.06.2008 în conformitate cu dispozițiile art.243 pct.1 Cod procedură civilă, până la indicarea de către aceasta a moștenitorilor intimatului pârât.
De la această dată și până la data pronunțării prezentei decizii recurenta - reclamantă nu s-a conformat dispozițiilor instanței și nu a indicat moștenitorii intimatului - pârât decedat, astfel încât, reținând că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din culpa exclusivă a părții, Curtea constată că devin incidente dispozițiile textului legal menționat anterior, recursul urmând a fi constatat perimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimată cererea de recurs formulată de recurenta - reclamantă, împotriva deciziei nr.837 A din 20.04.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr- (5157/2005), în contradictoriu cu intimații - pârâți, (decedat) și.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Tehnodact.
Ex.2/14.01.2010
Secția a IV-a Civ. -
-
Jud.sector 5. -
Președinte:Ioana BuzeaJudecători:Ioana Buzea, Doinița Mihalcea, Daniela Adriana