Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 419/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.419
Ședința publică din data de: 22.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 2: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR 3: Ileana
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenta pârâtă împotriva deciziei civile nr. 1713/12.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă intimatul reclamant prin avocat care depune împuternicirea avocațială nr.-/22.08.2009, lipsind recurenta pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință care învederează Curții că la data de 20.10.2009 recurenta pârâtă a depus prin serviciul registratură dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2032 lei și timbru judiciar de 5 lei.
Reprezentantul intimatul reclamant depune la dosar întâmpinare în 2 exemplare și învederează Curții că nu mai sunt alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de recurs.
Reprezentantul intimatul reclamant solicită a se avea în vedere că prin cererea de recurs formulată, recurenta pârâtă a făcut doar susțineri care nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, astfel că față de dispozițiile art. 302 coroborat de art. 306 Cod procedură civilă consideră că singura sancțiune aplicabilă este nulitatea recursului. Cu privire la fondul cauzei solicită a se respinge recursul ca nefondat, menținerea sentinței civile recurate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține în pronunțare cauza ce are ca obiect soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenta pârâtă împotriva deciziei civile nr. 1713/12.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B sub nr. 5059/299/1.03.2007, reclamantul pârât a solicitat în contradictoriu cu pârâta reclamantă să se constate calitatea sa de constructor de bună credință a construcției edificate pe terenul proprietatea pârâtei precum și să fie obligată pârâta la plata sumei de 36.000 euro, reprezentând pretenții civile și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cerere reconvențională, pârâta reclamantă a solicitat să se constate că reclamantul pârât este constructor de rea credință și să fie obligat să-și ridice construcția, să plătească daune interese pentru deteriorarea terenului și cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 4187/27.03.2008, Judecătoria Sectorului 1 Baa dmis cererea principală precizată; a constatat calitatea de constructor de bună credință a reclamantului pârât; a obligat pârâta reclamantă la plata către reclamantul pârât a sumei de 38.800 euro adică 140.844 lei la cursul din data de 9.01.2008 cu titlu de pretenții civile; a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată; a obligat pârâta reclamantă la plata către recurentul pârât a sumei de 5864 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamantul pârât și concubinul pârâtei reclamantei, au înființat o societate comercială - SRL - având ca obiect "activități veterinare" cu sediul social în B,-, sector 1.
Prin contractul de comodat atestat sub nr. 104/12.12.2005 încheiat între societatea comercială menționată și pârâta reclamantă, aceasta din urmă în calitate de comodant s-a obligat să permită societății să-și stabilească sediul social la adresa menționată și să nu o împiedice să folosească imobilul până la expirarea unui termenul de 10 ani.
Instanța a mai reținut că reclamantul pârât a ridicat în curtea imobilului de la adresa menționată o construcție P+ 1, lucrările începând din luna noiembrie 2005 și fiind oprite în luna noiembrie 2006, apreciind, în raport de probatoriul administrat - respectiv declarațiile martorilor, și și raportul de expertiză întocmit în cauză - că edificarea acestei construcții s-a făcut de către reclamantul pârât cu bună credință întrucât pe perioada realizării lucrărilor de construcție pârâta reclamantă nu s-a opus la executarea acesteia, aspecte constatate în mod direct de martorii care au lucrat la realizarea construcției.
A apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 494 alin. 3 Teza a II-a Cod civil, astfel încât pârâta reclamantă nu poate cere dărâmarea construcției și este datoare să-l despăgubească pe constructor cu suma reprezentând valoarea de piață a clădirii, cu care s-a mărit valoarea fondului, sumă stabilită prin raportul de expertiză la 38.800 euro.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta reclamantă a declarat apel.
În motivele de apel a arătat că în mod greșit intimatul și instanța au stabilit cadru procesual pasiv având în vedere că suprafața de teren din-, sector 1, este coproprietatea apelantei și a lui, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 104/19.04.2004 eliberat de BNP și din sentința civilă nr. 6339/11.10.2002 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, cealaltă coproprietară nefiind citată la instanța de fond.
A mai arătat că intimatul nu are calitate procesuală întrucât din probatoriul administrat rezultă că terenul a fost pus la dispoziția firmei SRL astfel cum rezultă din contractul de comodat depus la dosarul cauzei, astfel că aceasta are calitate procesuală și nu reclamantul pârât ca persoană fizică.
Prin decizia civilă nr. 1713/12.12.2008 pronunțată de Tribunalul București secția a V-a civilă, a fost respins apelul, ca nefondat.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că:
Sub aspect procedural, apelanta pârâtă reclamantă nu a invocat la judecata în fond a cauzei apărările pe care le-a formulat în fața instanței de apel, arătând atât prin întâmpinarea din 3.05.2007 cât și prin întâmpinarea și cererea reconvențională din 31.05.2007 doar că reclamantul pârât nu este constructor de bună credință.
Prin urmare, instanța de fond a judecat cauza în cadrul procesual stabilit de reclamant, în condițiile în care pârâta reclamantă era singura în măsură să cunoască adevărata situație juridică a terenului a omis cu bună știință și să învedereze aceste aspecte instanței. Astfel, au devenit incidente dispozițiile art. 108 alin. 3 Cod de procedură civilă potrivit cărora neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfățișare ce a urmat și înainte de a pune concluzii în fond.
S-a mai reținut că apelanta pârâtă reclamantă are calitate procesuală pasivă în raport de calitatea sa de coproprietar al imobilului, potrivit certificatului de moștenitor nr. 104/19.04.2004 eliberat de BNP și sentinței civile nr. 6339/11.10.2002 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1
Împrejurarea că apelanta pârâtă reclamantă are doar calitatea de coproprietar nu atrage nelegalitatea hotărârii pronunțate de instanța de fond în sensul obligării acesteia la plata contravalorii întregii construcții către reclamantul pârât, întrucât prin încheierea contractului de comodat atestat sub nr. 104/12.12.2005 de către avocat, apelanta pârâtă reclamantă s-a manifestat în raporturile juridice cu intimatul reclamant pârât ca un veritabil proprietar aparent astfel încât, pentru a se asigura ocrotirea bunei credințe a terților și stabilitatea circuitului civil, se impune a se da eficientă actelor sale și a fi obligată în raporturile juridice la care a participat.
Împrejurarea că încheind acest contract de comodat ca unică proprietară, apelanta pârâtă reclamantă a încălcat regula unanimității ce guvernează regimul juridic a actelor de dispoziție în materia coproprietății, nu poate fi invocată de aceasta în raporturile cu reclamantul pârât, întrucât nimeni nu-și poate invoca propria turpitudine ca motiv de ineficiență a unui act juridic. Celelalte aspecte legate de aplicarea art. 491 alin. 3 cod civil urmează să fie desocotite între cele două coproprietare la momentul la care se va face partajul, nefiind relevant la acest moment procesual, pentru argumentele expuse mai sus, dacă construcția se va situa pe lotul de teren al apelantei pârâte reclamante sau pe cel al coproprietarei.
În ce privește cel de al doilea motiv de apel, tribunalul a constatat că instanța de fond a reținut în mod corect că lucrările de construire și plata cheltuielilor impuse au fost efectuate de către reclamantul pârât și nu de către societatea menționată, fiind lipsit de relevanță, în raport de obiectul cererii principale, faptul că apelanta reclamantă a încheiat contractul de comodat cu SRL și nu cu reclamantul pârât, întrucât dispozițiile art. 494 alin. 3 Cod civil, stabilesc dreptul celui care a făcut construcția de a cere înapoierea valorii materialelor și prețului muncii sau plata sumei cu care a crescut valoarea fondului. Prin urmare, în calitate de constructor reclamantul pârât are calitatea procesuală activă într-o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 494 alin. 3 Cod Civil.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs apelanta-pârâtă reclamantă.
În motivarea recursului se susține în esență că:
În mod greșit instanța de fond și instanța de apel nu au ținut cont de Certificatul de moștenitor nr. 104/19.07.2004 emis de BNP, certificat din care reiese că recurenta nu este singura proprietară/moștenitoare a terenului din-.
Mai precizează recurenta că în mod greșit instanțele au admis cererea reclamantului, care nu are calitate procesuală pasivă deoarece niciodată nu i-a dat acestuia acordul de a construi casa pe terenul său, ci a încheiat un contract de comodat cu firma C & SRL.
Nu poate fi reținută calitatea de constructor de bună credință a reclamantului în condițiile în care a construit o casa pe terenul coproprietatea recurentei și a numitei, fără a avea acordul vreunuia dintre coproprietari spre a edifica o construcția. Mai mult decât atât a construit acest imobil fără autorizație de construcție eliberată de către primărie.
Prin contractul de comodat a fost dat acordul recurentei pentru sediul de firma ce era necesar la Registrul comerțului, și nu pentru construcția imobilului pe acest teren.
Nu s-a indicat temeiul de drept al criticilor astfel expuse.
Recurs legal timbrat.
Intimatul a formulat întâmpinare, pe această cale invocând nulitatea recursului ca și consecință a faptului că recurenta nu a indicat - corespunzător prevederilor art. 312 ind. 1.pr.civ. - motivele de casare a hotărârii atacate. În același sens, susține intimatul că nu este posibilă încadrarea motivelor de recurs, sancțiunea fiind aceea a nulității recursului în temeiul prevederilor art. 306.pr.civ.
În dezvoltarea apărărilor formulate cu privire la fondul cererii de recurs, intimatul expune evoluția relațiilor derulate între acesta și recurenta-pârâtă reclamantă începând cu anul 2005 (când a fost înființată SC C& SRL) și până la realizarea construcției în litigiu, arătând că a sistat lucrările necesare pentru finalizarea acesteia ca urmare a discuțiilor apărute între el și recurentă, aceasta din urmă refuzând să mai perfecteze actele de vânzare-cumpărare pentru terenul pe care se află edificiul.
Susține intimatul că, fiind constructor de bună credință, este îndreptățit să primească despăgubiri de la proprietarul terenului, potrivit cu prevederile art. 494 alin. 3.pr.civ.
Acordul recurentei reiese atât din pasivitatea acesteia în timpul efectuării lucrărilor, cât și din recunoașterea ce rezidă din formularea, prin cererea reconvențională, a solicitării de obligare a reclamantului-pârât la a-și ridica construcția edificată pe proprietatea ei.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând cu precădere excepția nulității recursului, conform exigențelor art. 137 alin. 1.pr.civ. Curtea constată caracterul ei nefondat.
Considerentele avute în vedere sunt următoarele:
Criticile expuse în cererea de recurs evocă greșeli pe care recurenta le impută judecății făcute de instanța de apel în legătură legitimarea procesuală a reclamantului-intimat, față de existența contractului de comodat ce a fost încheiat de aceasta cu SC C & SRL, cât și cu privire la aprecierile făcute de instanța de apel asupra actului juridic ce relevă existența și a unui alt coproprietar al terenului pe care reclamantul-intimat a edificat construcția.
Greșelile astfel invocate impun - corespunzător exigențelor art. 129 alin. ultim pr.civ. - verificări ale instanței de recurs în ce privește corectitudinea soluției pronunțate de instanța de apel cu privire la calitatea procesuală activă, dar și cu privire la aplicarea regulilor accesiunii la situația de fapt stabilită.
Altfel spus, criticile dezvoltate de către recurentă aduc în discuție aspecte care interesează legalitatea deciziei recurate.
Absența mențiunilor referitoare la încadrarea respectivelor critici în unul sau altul dintre cazurile de nelegalitate care se regăsesc în conținutul art. 304.pr.civ nu poate fi pusă în același plan cu lipsa motivelor de nelegalitate în condițiile în care, potrivit exigențelor art. 306 alin. 3 coroborat cu art. 84.pr.civ. instanța nu este ținută de (eventuala) calificare a cererii prin care este investită, ci ea trebuie să verifice conținutul concret al respectivei cereri și să îi dea corecta încadrare juridică.
Aplicarea unei sancțiuni precum cea reglementată prin art. 302 ind. 1 lit. c din pr.civ. și anume nulitatea cererii de recurs, nu poate opera cu neobservarea garanțiilor procesuale oferite prin art. 306 alin. 3.pr.civ. - conform căruia "indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.pr.civ." - finalitatea acestei din urmă reglementări fiind aceea de a salva de la sancțiunea nulității acele cereri care conțin motive susceptibile de încadrare în situațiile reglementate prin art. 304.pr.civ. și de a impune instanței de recurs să realizeze controlul judiciar, făcând ea însăși calificarea legală a respectivelor motive.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea va respinge excepția nulității recursului pendinte, ca nefondată.
Analizând recursul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de limitele impuse prin art. 304 raportat la art. 129.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana ce are calitate de reclamant și aceea care se pretinde titularul dreptului dedus judecății.
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul s-a susținut calitatea acestuia de titular al dreptului de creanță (rezultat din faptul edificării unei construcții pe terenul deținut în proprietate de către pârâtă) pe care l-a dedus judecății.
Prin raportare la un asemenea conținut al cererii, cerința identității între persoana reclamantului și aceea care se pretinde titularul dreptului este satisfăcută, urmând ca instanța să analizeze litigiul pe fond spre a stabili realitatea acestor susțineri (ceea ce înseamnă tocmai stabilirea existenței sau neexistenței dreptului pretins).
Față de aceste considerente, Curtea constată nefondată susținerea recurentei în sensul că reclamantul nu ar avea calitate procesuală în speță.
Au reținut instanțele de fond, în raport de probatoriul administrat, că pârâta recurentă este proprietară a imobilului (teren și construcție) situat în B,-, sector 1 și, în această calitate, a încheiat contractul de comodat nr. 104/12.12.2005 prin care a consimțit să dea spre folosință comodatarei SC C & SRL imobilul menționat pentru o perioada de 10 ani.
De asemenea au reținut că reclamantul-intimat are calitate de asociat la societatea comercială comodatară, iar acesta a edificat o construcție pe terenul susarătat, recurenta având știință despre derularea lucrărilor de construcție și nemanifestând vreo opoziție față de acestea. Această conduită a pârâtei a fost apreciată ca reprezentând un acord tacit la edificarea construcției, iar conduita (reclamant) a fost calificată ca una de bună credință.
Situația de fapt astfel reținută a fost apreciată de instanțele de fond ca generatoare, deopotrivă, a unui drept de creanță în favoarea dar și a unui drept real de proprietate asupra construcției în patrimoniul proprietarului terenului, fundamentate pe regulile accesiunii imobiliare.
Potrivit art. 488.civ. "tot ce se unește și se încorporează cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului, potrivit regulilor statornicite mai jos."
Prin art. 494.civ. se stabilește că"(1)Dacă plantațiile, construcțiile și lucrările au fost făcute de oat reia persoană cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le ține pentru dânsul, sau a îndatora pe acea persoană să le ridice. (2)dacă proprietarul pământului cere ridicarea plantațiilor și a construcțiilor, ridicarea va urma pe cheltuiala celui ce le-a făcut; el poate chiar, după împrejurări, fi condamnat la daune interese pentru prejudiciile sau vătămările ce a putut suferi proprietarul locului. (3) dacă proprietarul voiește a păstra pentru dânsul acele plantații și clădiri, el este dator a plăti valoarea materialelor și prețul muncii, fără ca să se ia în considerație sporirea valorii fondului, ocazionată prin facerea unor asemenea plantații și construcții. Cu toate acestea, dacă plantațiile, clădirile și operele au fost făcute de către oat reia persoană de bună credință, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantații, clădiri și lucrări, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii, sau de a plăti o sumă de bani egală cu aceea a creșterii valorii fondului".
Din economia normelor enunțate rezidă faptul că pentru a opera accesiunea imobiliară este necesar, pe de o parte, ca edificiul/construcția să fi fost realizat de o altă persoană decât proprietarul terenului la care se incorporează, iar pe de altă parte este necesar să existe buna credință a, concomitent luând naștere dreptul acestuia din urmă la despăgubiri, potrivit distincțiilor făcute în cea de-a doua teză a art. 494 alin. 3.pr.civ.
Astfel, buna credință a constituie, în această materie, un element de fapt care trebuie să fie probat, alături de toate celelalte condiții legale, în procedura de valorificare (realizare) a dreptului de creanță al, ea neavând valoarea juridică a unui drept subiectiv de sine stătător, susceptibil de constatare în condițiile art. 111.pr.civ.
Ca atare, instanțele de fond în mod eronat au tratat ca fiind un capăt de cerere distinct cel referitor la constatarea calității de constructor de bună-credință a reclamantului-intimat, și s-au pronunțat asupra lui ca atare, neobservând rigorile impuse de normele enunțate și de art. 84.pr.civ. rigori în raport de care erau ținute a da o corectă calificare juridică cererii concret formulată de către reclamant. Împrejurarea că el și-a expus pretențiile sub forma a două capete de cerere nu era de natură a impune instanței o altă calificare juridică decât aceea care rezultă în mod neechivoc din ansamblul cererii de chemare în judecată, fiind evident că acesta și-a fundamentat dreptul - de creanță - dedus judecății pe regulile accesiunii imobiliare (art. 494.pr.civ.).
În ce privește lipsirea de eficiență, de către instanța de apel, a actului nou - certificatul de moștenitor nr. 104/2004 - înfățișat de către pârâta apelantă, act juridic din care reiese o situație a proprietății asupra terenului distinctă de cea reținută de prima instanță, Curtea apreciază că în mod eronat s-a procedat în acest mod prin aplicarea normei înscrise în art. 108 alin. 3.pr.civ. (conform căruia "neregularitate actelor de procedură se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfățișare ce a urmat după această neregularitate, dar înainte de apune concluzii pe fond").
Norma de procedură enunțată are în vedere în mod evident actele de procedură, după cum rezultă din însăși redactarea textului, chiar titlul capitolului în care se regăsește această reglementare - "nulitatea actelor de procedură" - fiind elocvent pentru determinarea sferei ei de aplicare.
Ori, făcând aplicarea acestei norme, instanța de apel nu a dat eficiență unui act de procedură ce ar fi fost (eventual) anulabil dacă ar fi fost contestat încă din fața primei instanțe, ci a înlăturat o probă concludentă în analiza fondului pretențiilor deduse judecății.
Certificatului de moștenitor menționat relevă existența unei stări de coproprietate asupra terenului în litigiu, pârâta-recurentă fiind numai una dintre coproprietare.
Această situație juridică a terenului interesează în mod esențial fondul dreptului a cărui valorificare o urmărește reclamantul-intimat prin promovarea acțiunii în despăgubire pendinte, chiar în cadrul procesual în care acesta a înțeles să o susțină (corespunzător principiului disponibilități propriu procesului civil).
În lumina prevederilor art. 494.pr.civ. dreptul de creanță reclamat de cel care a edificat o construcție pe terenul altuia este în corelație directă și necesară cu dreptul (potestativ) de accesiune al proprietarului terenului.
Accesiunea imobiliară este, potrivit art. 645.civ. o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate, iar dobândirea acestui drept nu poate fi impusă celui ce are calitatea de proprietar al bunului principal (terenul) de către constructor (fie el și de bună credință).
Conduita proprietarului terenului este esențială în dobândirea acestui drept, respectiv acesta trebuie să manifeste o conduită care să tindă la reluarea posesiei bunului său - la care s-a încorporat și construcția efectuată de către terț.
În condițiile în care există doi coproprietari ai terenului pe care se află construcția în litigiu, iar reclamantul pretinde că este îndreptățit a opune un drept de creanță proprietarului terenului ca și consecință a faptului că a efectuat lucrările de construire cu bună credință, este imperios necesar a se stabili acest drept prin justificarea (și a) bunei credințe față de fiecare dintre coproprietarii care ar urma (în ipoteza dovedirii acestei atitudini subiective) să suporte obligația de a-i plăti o indemnizație, obligație care este corelativă dreptului de proprietate stabilit a fi dobândit ca efect al accesiunii imobiliare în favoarea proprietarului terenului (ea constituind o aplicație specială a principiului îmbogățirii fără justă cauză).
Argumentul instanței de apel potrivit căruia pârâta ar urma să se desocotească cu celălalt coproprietar, cu ocazia ieșirii din indiviziune, după ce se va fi stabilit față de ea - în procesul pendinte - dreptul de creanță al reclamantului-constructor, este în evidentă contradicție cu prevederile art. 728.civ. normă în raport de care cei doi coproprietari nu sunt obligați a ieși din indiviziune. Consecința unei asemenea soluții ar fi aceea că celălalt coproprietar ar fi pus în situația de a suporta o obligație oneroasă și de a i se impune includerea în patrimoniu a dreptului de (co)proprietate asupra construcției edificate de un terț, cu nesocotirea caracterului potestativ al dreptului său de accesiune și a dreptului de a formula orice apărări în raport de pretențiile -reclamant, precum și a opțiunii pe care este îndreptățit să o facă în privința criteriilor de determinare a despăgubirilor acordate, corespunzător criteriilor permise prin art. 494 alin. 3 teza a II-
Concluzionând, Curtea reține că în mod greșit a apreciat instanța de apel că dreptul de creanță a cărui realizare se urmărește de către reclamant este fondat prin raportare la exigențele art. 494 alin. 3 teza a II-a, în condițiile în care nu este îndeplinită o condiție esențială impusă de această normă, și anume aceea de a fi stabilit acest drept față de cei care au în patrimoniu dreptul de proprietate asupra terenului (bunul principal) pe care este edificată construcția și care să își fi exercitat în mod pozitiv dreptul potestativ de accesiune, deci față de toți coproprietarii.
Atitudinea recurentei-pârâte de a fi tolerat lucrările de construcție efectuate de către reclamant a fost corect apreciată ca valorând un acord tacit al acesteia față de lucrările respective, dar nu se poate lega vreo consecință a acestei atitudini de persoana și patrimoniul celuilalt coproprietar, care este terț față de proces.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea constată incidente prevederile art. 304 pct. 9.pr.civ. instanța de apel făcând o greșită aplicare a prevederilor art. 494.pr.civ. la situația de fapt pe care a stabilit-o pe baza probatoriului administrat.
Pe cale de consecință, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 3 raportat la art. 129 alin. ultim pr.civ, urmează a se dispune admiterea recursului și modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului.
Va fi schimbată în parte sentința apelată, în sensul că va fi respinsă cererea principală, ca neîntemeiată.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, excepția nulității recursului.
Admite recursul formulat de către recurenta pârâtă împotriva deciziei civile nr. 1713/12.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Modifică în tot decizia recurată, în sensul că:
Admite apelul.
Schimbă sentința apelată în tot, în sensul că:
Respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
-
GREFIER
Red. GS
Tehnored. AP
2 ex./16.11.2009
Judecători apel - Secția a V-a civilă
Președinte:Georgeta StegaruJudecători:Georgeta Stegaru, Elena Viviane Tiu, Ileana
