Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 432/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 432/2009
Ședința publică de la 29 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Carla Maria Cojocaru
JUDECĂTOR 3: Mihaela
Grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții și, împotriva deciziei civile nr. 142/14.04.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-, având ca obiect acțiune în constatare.
Procedura legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 22 octombrie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 7037/18.11.2008, Judecătoria Sibiuaa dmis în parte acțiunea civilă formulată și completată de reclamanții - pârâți - reconvenționali, împotriva pârâților - reclamanți - reconvenționali, a constatat că pârâții -reclamanți - reconvenționali, nu și -au îndeplinit obligațiile cuprinse în clauzele din tranzacția care a format dispozitivul sentinței civile nr. 4998/2003 a Judecătoriei Sibiu, a constatat că în conformitate cu conținutul tranzacției părțile au căzut de acord să supună îndeplinirea obligațiilor unei condiții mixte, că o parte a sentinței civile nr. 4998/2003 a Judecătoriei Sibiu a devenit caducă, a stabilit linia de graniță între imobilul proprietatea reclamanților - pârâți - reconvenționali evidențiat în cf 10914 nr. top. 7212 și cel al pârâților - reclamanți - reconvenționali, evidențiat în cf 10915 Sibiu nr. top. 7213/1/2, transcris în cf 54839 Sibiu, în cf 15919 Sibiu nr. top. 7213/2 pe aliniamentul A - B trasat în culoare roșie în anexa nr. 3 raportului de expertiză tehnică judiciară topografică efectuat de expert G,a respins în rest celelalte capete de cerere formulate de reclamanții - pârâți - reconvenționali, a respins acțiunea reconvențională formulată și ulterior completată de pârâții - reclamanți - reconvenționali, a compensat parțial cheltuielile de judecată, sens în care a obligat pârâții - reclamanți - reconvenționali la plata sumei de 750 lei cheltuieli de judecată parțiale către reclamanții - pârâți - reconvenționali ,.
Pentru a pronunța această soluție, judecătoria a constatat că prin acțiunea civilă formulată la data de 26.02.2008, sub dosar nr-, ulterior completată, reclamanții - pârâți - reconvenționali, au solicitat în contradictoriu cu pârâții- reclamanți - reconvenționali, să se constate că clauzele cuprinse în tranzacția care a format dispozitivul sentinței civile nr. 4998/2003 pronunțată de Judecătoria Sibiu în cauza care face obiectul dosarului nr. 3782/2003 al acestei instanțe nu au fost îndeplinite de pârâți din culpa lor exclusivă și să fie obligați să le ducă la îndeplinire, acordând și un termen de grație, iar în cazul în care obligațiile asumate de către pârâți nu mai pot fi aduse la îndeplinire datorită unor împrejurări mai presus de voința lor să se constate caracterul temporar al tranzacției încheiate între părți, îndeplinirea ei fiind condiționată și de atribuirea de către stat a unei porțiuni de teren, fapt care nu s-a întâmplat și deci dispozițiile tranzacției și implicit ale hotărârii de expedient au devenit caduce, să se dispună reglementarea graniței dintre părți având în vedere situația de fapt existentă, să se constate că în conformitate cu conținutul tranzacției părțile au căzut de acord să supună îndeplinirea obligațiilor lor - în special debitorii - unei condiții mixte (art. 107 cod civil ), că tranzacția este inexistentă, iar sentința bazată pe ea a devenit caducă, cu cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a constatat că pârâții - reclamanți - reconvenționali, nu și -au îndeplinit obligațiile cuprinse în clauzele din tranzacția care a format dispozitivul sentinței civile nr. 4998/2003 a Judecătoriei Sibiu, că în conformitate cu conținutul tranzacției părțile au căzut de acord să supună îndeplinirea obligațiilor unei condiții mixte, că o parte a sentinței civile nr. 4998/2003 a Judecătoriei Sibiu devenit caducă, fiind respinse celelalte capete de cerere ale reclamanților pârâți reconvenționali.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, pârâții -reclamanții reconvenționali - și, solicitând admiterea apelului; modificarea sentinței civile 7037/2000 a Judecătoriei Sibiu, in sensul de a se admite in parte acțiunea principală precizată (în sensul de a dispune stabilirea liniei de granița conform tranzacției de care s-a luat act prin hotărârea de expedient in dosarul 3782/2003 al Judecătoriei Sibiu, dar pe baza raportului de expertiză efectuat in cauză de către G-anexa 4 și 5, fiind constatată deja ca neîndeplinită obligația de efectuare a documentației topografice de către subsemnații - obligație ce materializa tranzacția, ținând cont și de cei 28 ), admiterea în totalitate a acțiunii reconvenționale, prin care s-a solicitat dezmembrarea corpului funciar cu nr. top 7212, din CF 10 914 Sibiu în două corpuri funciare distincte, conform gardului existent între cele două proprietăți, comasarea nr. top 7212/2 cu nr. top 7213/2 într-un singur corp funciar, înscrierea în CF a dreptului de proprietate astfel obținut pe numele apelanților - conform anexelor 4 și 5 din raportul de expertiză efectuat la fondul cauzei de către
Prin decizia 142/2009 Tribunalul Sibiua admis apelul pârâților-reclamanți reconvenționali, a schimbat în parte sentința și a admis acțiunea reclamanților.
Pentru a pronunța această decizie Tribunalul a reținut că la data de 15.07.2003, în vederea stingerii litigiului de grănițuire ce făcea obiectul dosarului nr. 3782/2003 al Judecătoriei Sibiu, între și pe de o parte și și pe de altă parte, s-a încheiat tranzacția ce a constituit dispozitivul hotărârii de expedient.
Prin aceasta, părțile din litigiu stabileau linia de graniță dintre cele două proprietăți limitrofe, pe gardul existent și aliniamentul fundația clădirii, construite pe CF 10.915 nr. top 7213/1 - garaj și anexe.
Părțile au recunoscut că o porțiune din terenul limitrof constituie proprietatea Statului Român - 20 mp, aflat în posesia fam. ce urmează a fi trecut în proprietatea fam., urmând a fi desprinsă din CF 10914 nr. top 7212.
Din analiza clauzelor contractului de tranzacție, tribunalul a constatat că acesta înglobează două convenții de distincte:
- o convenție prin care părțile au stabilit linia de graniță dintre proprietățile limitrofe;
- o promisiune de vânzare cumpărare prin care familia se obliga să transmită familiei 20 mp, după dobândirea în patrimoniul său a acestei porțiuni de teren, proprietatea Statului Român. În acest sens, părțile stabileau expres - "prin încheierea contractului de vânzare cumpărare autentificat al porțiunii de teren pentru care reclamanții sunt proprietarii tabulari".
Pentru punerea în executare a hotărârii de expedient, au fost declanșate formele de executare silită la data de 5.09.2006, executorul judecătoresc constatând neîndeplinirea obligației de întocmire a documentației.
Prin sentința civilă nr. 2591/17.05.2007, Judecătoria Sibiua constatat dobândirea de către reclamanții a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 313 mp nr. top 7213/1/2 prin efectul uzucapiunii.
Analizând motivele de apel referitoare la calificarea obligațiilor asumate prin tranzacție și valabilitatea acesteia, tribunalul a reținut că: tranzacția, ca orice act juridic, este supusă atât condițiilor generale privind valabilitatea convenției (art.948 și urm. civ.), cât și condițiilor speciale (art.1704 - 1717. civ.).
În cauză, părțile după ce au stabilit de comun acord această linie de graniță, au prevăzut că reglementarea situației se va face după dobândirea terenului în proprietate de către o parte și întocmirea documentației de către fam. necesară întabulării la CF, fiind stabilită termen în acest sens, la 31.01.2005.
Astfel, părțile nu au supus nașterea obligațiilor unei condiții care să afecteze existența acestuia, stabilind doar un termen suspensiv pentru îndeplinire, obligația fiind greșit calificată ca fiind una mixtă.
De asemenea, tribunalul a reținut că obligațiile cuprinse în tranzacție nu au devenit caduce, acestea putând fi aduse la îndeplinire în condițiile în care, în prezent părțile sunt proprietarii terenurilor limitrofe și nimic nu le împiedică la întocmirea documentației necesară efectuării operațiunilor de Carte Funciară.
Prin urmare, soluția de admitere a acțiunii principale a fost schimbată, în sensul respingerii acțiunii.
În ceea ce privește acțiunea în grănițuire și efectuarea operațiilor de CF, s-a constatat că prin tranzacție, părțile termină un proces început prin concesii reciproce, renunțând reciproc la pretenții în schimbul renunțării de către cealaltă parte la dreptul care este litigios sau îndoielnic.
Prin hotărârea de expedient ce constituie dispoziția sentinței civile nr.4998/3.09.2003 a Judecătoriei Sibiu, părțile au convenit linia despărțitoare, stabilind reperele acesteia, fiind pronunțată astfel o hotărâre de reconstituire, declarativă de drepturi, întrucât acțiunea în grănițuire, are ca obiect stabilirea hotarului real.
Fiind pronunțată o hotărâre în stabilirea liniei de hotar, aceasta este intrată în puterea lucrului judecat, fiind susceptibilă de executarea silită în termen de 10 ani, în baza art. 405 din teza II civ.Cod Penal raportat la caracterul real, petitoriu al acțiunii în grănițuire.
Prin urmare, grănițuirea nu mai poate fi discutată cât timp hotărârea anterioară își păstrează puterea de lucru judecat, iar pentru operațiunile de Carte Funciară ce se impun a fi efectuate, nu este necesară pronunțarea unei hotărâri judecătorești.
Doar în situația în care Oficiul de cadastru refuză efectuarea formalităților în baza documentației depuse, instanța de judecată va verifica aceste aspecte putând fi sesizată prin plângere prevăzută de art. 52 din 7/1996.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și, solicitând modificarea deciziei în sensul respingerii apelului pârâților împotriva sentinței 7037/2008 a Judecătoriei Sibiu invocând în drept art.304 pct.7, 8 și 9 cod procedură civilă.
În expunerea de motive s-a arătat că terenul recurenților înscris în CF 10914, nr.top.7212 în suprafață de 1000 mp a devenit proprietatea lor în 1997, așadar la data încheierii tranzacției 15.07.2003 recurenții erau proprietari și obligațiile asumate de pârâți prin tranzacție nu se referă la acest teren, ci la un alt teren proprietatea Statului Român, care prin sentința nr. 2591 Judecătoriei Sibiua devenit proprietatea pârâților în temeiul uzucapiunii.
Pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile asumate prin tranzacție până la termenul stabilit, acela de 31.01.2005, iar conform art.1012 cod civil când o obligație este contractată sub condiția ca un eveniment oarecare se va întâmpla într-un timp fixat condiția este considerată neîndeplinită dacă timpul a expirat fără ca evenimentul să se întâmple.
Intimații nu au depus întâmpinare la dosar.
Analizând legalitatea deciziei atacate, prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că prezentul recurs nu este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
La data de 15.07.2003 între și pe de o parte și și pe de altă parte s-a încheiat o tranzacție ce a constituit dispozitivul hotărârii de expedient, sentința civilă nr.4998/2003, tranzacție prin care părțile au stins litigiul dintre ele referitor la linia de graniță dintre cele două imobile învecinate. Art.1704 cod civil definește tranzacția ca fiind un contract prin care părțile termină un proces început sau preîntâmpină un proces ce poate să se nască. Prin urmare, ca orice contract tranzacția este supusă condițiilor generale privind valabilitatea convențiilor (art.948 și urm.) precum și condițiilor speciale prevăzute de art.1704-1717 cod civil.
Prin contractul încheiat părțile și-au asumat o serie de obligații și au stabilit un termen pentru executarea lor, respectiv 31.01.2005. Neexecutarea obligațiilor dădea naștere fie dispozițiilor referitoare la rezoluțiunea contractului pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor în condițiile art.1020-1021 cod civil, fie executării silite a acestora. Obligația asumată de pârâți nu este o obligație asumată sub condiție mixtă, art.1007 definind această obligație ca fiind aceea care depinde de voința uneia dintre părți și de aceea a unei alte persoane determinate, ceea ce nu este cazul în speță. În același timp, termenul de 31.01.2005 nu este un termen suspensiv, pentru că acest termenamânăînceperea exercițiului drepturilor subiective civile și a executării obligațiilor corelative până la îndeplinirea lui. Abia după împlinirea termenului suspensiv creditorul poate cere debitorului executarea obligației asumate. Or, în speță pârâții și-au asumat obligații care trebuiau executate până la acest termen, deci este vorba de un termen de executare. Nerespectarea lui dă dreptul creditorilor să ceară executarea silită a obligației.
Hotărârea de expedient este titlu executoriu, se bucură de putere de lucru judecat și poate fi pusă în executare în termenul de 10 ani prevăzut de art.405 alin.1 teza a II- Dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 10 ani, în cazul titlurilor emise în materia acțiunilor reale imobiliare, cum este acțiunea în grănițuire.
Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită, drept care s-a născut la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești care a consfințit tranzacția, 8.09.2003 și se va împlini abia la data de 8.09.2013, fără a lua în calcul întreruperea termenului de prescripție.
Este nefondată susținerea instanței de fond referitoare la caducitatea tranzacției, întrucât despre caducitate putem vorbi ca despre o cauză de ineficacitate ce constă în lipsirea actului juridic valabil încheiat de orice efecte datorită intervenirii unei împrejurări ulterioare încheierii sale și care este independentă de voința autorului actului juridic. De exemplu, legatul cuprins într-un testament valabil devine caduc dacă legatorul predecedează testatorului sau dacă bunul ce formează obiectul legatului cu titlu particular piere. În speță nu este vorba de o imposibilitate ulterioară și obiectivă de îndeplinire a unor obligații contractuale, ci de îndeplinirea cu întârziere a unor obligații și de neîndeplinirea altora, însă pentru această întârziere părțile nu au stabilit sancțiuni.
Pârâții au obținut sentința civilă 2591/2007 a Judecătoriei Sibiu prin care s-a constatat dobândirea dreptului de proprietate de către soții asupra terenului în suprafață de 313 mp din nr.top.7213/1/2, prin efectul uzucapiunii. Una dintre obligațiile asumate a fost așadar îndeplinită, la data de 9.10.2007 când s-a respins apelul declarat de Statul Român împotriva sentinței civile 2591/2007 a Judecătoriei Sibiu.
Prin urmare, în mod corect a stabilit Tribunalul că obligațiile cuprinse în tranzacție nu au devenit caduce, acestea putând fi aduse la îndeplinire în termenul de prescripție în condițiile în care, părțile sunt proprietarii terenurilor limitrofe și nimic nu le împiedică la întocmirea documentației necesare efectuării operațiunilor de carte funciară. De altfel, chiar reclamanții, în cererea de chemare în judecată au solicitat obligarea pârâților să îndeplinească obligațiile asumate prin contractul de tranzacție și acordarea unui termen de grație în acest sens.
În ceea ce privește linia de graniță dintre cele două terenuri, aceasta a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat prin sentința civilă 4998/2003 prin care părțile au convenit linia despărțitoare, fiind pronunțată o hotărâre de reconstituire, declarativă de drepturi; prin urmare, linia de graniță nu mai poate fi pusă în discuție atâta timp cât este stabilită printr-un titlu executoriu ce poate fi pus în executare pe cale silită, respectiv contractul de tranzacție care nu a fost revocat sau anulat.
Având în vedere cele arătate mai sus, se constată că tribunalul a dat o corectă interpretare și aplicare a legii, hotărârea pronunțată este temeinic și amplu motivată, instanța interpretând corect actul juridic dedus judecății, motiv pentru care se va respinge recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr.142/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu, nefiind îndeplinite condițiile art. 304 pct.7, 8 și 9.pr.civ. invocate de recurenți.
În temeiul prevederilor art. 274.pr.civ. vor fi obligați recurenții să plătească intimaților suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul de avocat (fila 16).
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 142/14.04.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția civilă.
Obligă recurenții să plătească intimaților și suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Dact.6ex/3.12.2009
Jud..
Jud.fond
Președinte:Anca NeamțiuJudecători:Anca Neamțiu, Carla Maria Cojocaru, Mihaela
