Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 437/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 437
Ședința publică de la 21 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristiana Angelescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Văleanu
JUDECĂTOR 3: Viorica Olariu
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de reclamanții, și,împotriva deciziei civile nr. 382 din 15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași,în contradictoriu cu intimatul Statul Român,prin Ministerul Finanțelor Publice,reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice I,având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurenții, și,lipsă fiind reprezentantul intimatului Statul Român,prin Ministerul Finanțelor Publice,reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la primul termen de judecată,declarat în termen,motivat,recurenții, și au fost citați cu mențiunea de a timbra cu 9,5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar; se solicită judecata în lipsă; prin serviciul de registratură s-a depus:
- întâmpinare formulată de intimatul Statul Român,prin Ministerul Finanțelor Publice,reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I,duplicatul fiind comunicat de instanță recurentei,conform procesului verbal aflat la fila 18 dosar;
- precizări formulate de G și,în calitate de soț și fiu al recurentei,prin care învederează instanței că recurenta a decedat la 12 septembrie 2009 și solicită introducerea în cauză,înțelegând să continue acțiunea formulată,la precizări fiind anexat și certificatul de calitate de moștenitor nr. 8 din 23 septembrie 2009.
Având în vedere precizările depuse la dosar cu privire la decesul recurentei,cât și certificatul de calitate de moștenitor anexat,instanța dispune introducerea în cauză în calitate de recurenți a moștenitorilor defunctei,respectiv G și.
Avocat depune la dosar împuternicire avocațială pentru recurenții G și,precizând că este prezent în instanță recurentul
Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța consideră recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru recurenți având cuvântul,solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat,fără cheltuieli de judecată.
Apărătorul solicită a se reține că decizia pronunțată de Tribunalul Iași este nelegală,apreciind că în mod greșit instanța de apel a admis excepția inadmisibilității acțiunii.
Susține că prin întâmpinarea formulată de intimatul Statul Român,prin Ministerul Finanțelor Publice,reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice se invocă și se face trimitere la alte acte normative,respectiv OUG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/1999, la Decretul-Lege nr. 118/1990,acte normative ce nu au legătură cu interesul reclamanților în promovarea acțiunii.
Avocat susține că interesul reclamanților în promovarea acțiunii este acela de a dovedi calitatea de refugiați ai autorilor lor,fiind necesar un act în acest sens în documentația depusă în vederea obținerii beneficiilor prevăzută de Legea nr. 290/2003.
Din cuprinsul Legii nr. 290/2003 rezultă că în ceea ce privește persoanele refugiate,Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății verifică existența documentației și în speță și a actelor privind calitatea de refugiat.
Solicită a se avea în vedere că a depus dovezi ce emană de la Arhivele Statului din care rezultă că evidențele autorităților române cu privire la persoanele refugiate sunt incomplete.
Avocat susține că în mod greșit instanța de apel a reținut că acțiunea este inadmisibilă întrucât recurenții au posibilitatea de a formula cererea în cadrul procedurii prevăzută de Legea nr. 290/2003. În procedura conferită de Legea nr. 290/2003 se verifică documentele depuse,printre care și dovada calității de refugiat,dovadă pe care reclamanții nu o dețin în condițiile în care evidențele autorităților române sunt incomplete.
Apărătorul arată că prin întâmpinarea depusă la dosar,intimatul Statul Român,prin Ministerul Finanțelor Publice,reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Iai nvocat și excepția lipsei calității de reprezentare,excepție ce a fost însă tranșată definitiv prin decizia Tribunalului Iași,decizie cu privire la care Statul Român,prin Ministerul Finanțelor Publice nu a formulat recurs. Solicită respingerea acestei excepții,pentru motivele invocate în întâmpinarea aflată la filele 12-14 dosar.
La interpelarea instanței în sensul dacă reclamanții au primit răspuns la cererea formulată în temeiul Legii nr. 290/2003,avocat susține că cererea reclamanților a fost respinsă prin Hotărârea nr. 371 din 18 aprilie 2008 emisă de Comisia Județeană I de Aplicare a Legii nr. 290/2003 și împotriva acestei hotărâri s-a formulat contestație la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Precizează că nu a primit răspuns la contestația formulată.
Avocat solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 11483 din 10.10.2008 pronunțată de Judecătoria Iașis -a admis acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I și s-a constatat că autorii reclamanților, și au calitatea de refugiați ca urmare a stării de război.
În considerentele acestei sentințe s-a arătat că prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr- reclamanții, și au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, să constate că bunicii și părinții lor au calitatea de refugiați ca urmare a stării de război și ocuparea de către ruși.
În motivarea acțiunii se arată că, - bunicii reclamanților, și - părinții reclamanților, au fost cetățeni români de naționalitate germană, domiciliați în de Nord - de - -, fiecare dintre ei având în proprietate mai multe imobile, pentru care există acte de proprietate.
reclamanții că, în anul 1940, datorită stării de război și a ocupării de către ruși, și și copii lor, precum și, (căsătorită ), au fost obligați să-și părăsească proprietățile, fiind refugiați în lagărele din Germania, ulterior devenind și cetățeni germani și locuind în perioada 1942 - 1945 în partea de est a Germaniei, de unde au fost obligați să se întoarcă în România în perioada iulie - august 1945; că toată familia a fost obligată să se stabilească în România, deoarece localitatea - era ocupată de ruși, astfel că întreaga avere le-a fost confiscată, fiindu-le reținute și toate actele, astfel că, deși s-au adresat tuturor autorităților competente, li s-a comunicat că nu figurează în evidențe cu mențiunea că acestea sunt incomplete.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că acțiunea este întemeiată pentru următoarele considerente:
, - bunicii reclamanților, cetățeni români (filele 6,7,8,22) au avut doi copii - căsătorită cu - și și aceștia trei fiind cetățeni români (filele 9 - 15), toți având domiciliul în comuna pe, județ, unde au dobândit o serie de bunuri imobile (filele 42 - 45, 47 - 48).
Reclamanții și sunt copii numiților și, iar reclamanții și sunt fiicele lui (filele 23 - 37).
După începerea celui de-al doilea război mondial, mai exact în anul 1940, - bunicii reclamanților, și, - părinții reclamanților, dar și reclamanții și au fost nevoiți să se refugieze în Germania de ca urmare a ocupării acestor teritorii de către forțele armate rusești, pentru ca, în anul 1945, tot ca urmare a prezenței trupelor rusești de această dată în Germania de, aceștia, mai puțin (decedat la 22.11.1944 - fila 17), să se întoarcă la în localitatea natală.
Cu toate acestea, bunicii și părinții reclamanților nu au mai putut să rămână în comuna pe, județ, astfel că aceștia au fost nevoiți să se stabilească în România - mai exact în orașul, județul I, din cauza faptului că acestea au rămas teritorii rusești, fiind nevoiți să își lase averile sub amenințarea deportării în.
În ciuda acestui fapt autorii reclamanților nu figurează înregistrați pe listele refugiaților din de Nord, însă aceste evidențe sunt incomplete (fila 52), nefiind stabilit cu exactitate numărul sau identitatea tuturor acestor refugiați.
Conform art. 1 alin 1 din Legea nr. 230/2003, modificată și completată privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor romani pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau ramase in, de Nord și, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de între România și Aliate și Asociate, semnat la la 10 februarie 1947: "1) Cetățenii romani, deposedați ca urmare a părăsirii forțate a, de Nord și a ui, precum și ca urmare a celui de al Mondial și a aplicării Tratatului de între România și Aliate și Asociate, semnat la la 10 februarie 1947, au dreptul la despăgubiri sau compensații pentru bunurile imobile avute în proprietatea lor în aceste teritorii, precum și pentru recolta neculeasa din anul părăsirii forțate a bunurilor, în condițiile prezentei legi".
Totodată, potrivit art. 1 și 2 din Convenție privind Statutul adoptată la 28 iulie 1951 de plenipotențiarilor Națiunilor Unite asupra statutului refugiaților și apatrizilor, convocată de Adunarea Generală la 14 decembrie 1950, intrată în vigoare la 22 aprilie 1954, conform dispozițiilor art. 43 " Pentru scopurile prezentei Convenții, termenul de refugiat se va aplica oricărei persoane: (1) care a fost considerată refugiat potrivit aranjamentelor din 12 mai 1926 și 30 iunie 1928 sau potrivit convențiilor din 28 octombrie 1933 și din 10 februarie 1938 și protocolului din 14 septembrie 1939 sau ca urmare a aplicării Constituției Organizației Internaționale pentru. (2) care,în urma unor evenimente survenite înainte de 1 ianuarie 1951 și unor temeri justificate de a fi persecutată datorită rasei, religiei, naționalității, apartenenței la un anumit grup social sau opiniilor sale politice, se află în afara țării a cărei cetățenie o are și care nu poate sau, datorită acestei temeri, nu dorește protecția acestei țări; sau care, neavând nici o cetățenie și găsindu‑se în afara țării în care avea reședința obișnuită ca urmare a unor astfel de evenimente, nu poate sau, datorită respectivei temeri, nu dorește să se reîntoarcă."
România a ratificat Convenția la 4 iulie 1991 prin Legea nr. 46, publicată în "Monitorul Oficial al României", partea I, nr. 148 din 17 iulie 1991.
Acțiunea în constatare este aceea prin care reclamantul urmărește să obțină, printr-o hotărâre judecătorească, constatarea existenței unui drept, fără a tinde ca pârâtul să fie obligat la executarea vreunei prestații, ci numai la constatarea de către instanță a unor situații sau raporturi juridice, astfel că o astfel de hotărâre nu poate deveni titlu executoriu, neputând fi pusă în executare.
Așa cum s-a statuat în practica și literatura de specialitate, interpretarea corectă a dispozițiilor art. 111 Cod procedură civilă este aceea că acțiunile în constatare sunt acele acțiuni sau cereri prin care reclamantul solicită instanței să constate fie existența unui drept al său, fie inexistența unui drept al pârâtului împotriva sa.
Pe de altă parte, pentru a stabili dacă este admisibilă o acțiune în constatare trebuie verificate două aspecte: a) dacă partea interesată are la îndemână o cerere în realizarea drepturilor sale, și b) dacă nu cumva cererea reclamantei vizează constatarea unei situații de fapt. Ori din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanții nu au calea unei acțiuni în realizarea dreptului deoarece nu există o altă procedură de constatare a calității de refugiați, în condițiile în care evidențele autorităților române sunt incomplete.
Nu în ultimul rând, pârâtul nu indică nici o acțiune în realizare, pe care reclamanta ar putea să o valorifice.
De asemenea, cererea vizează constatarea unei situații de drept, stabilit prin Legea nr. 290 din 27 iunie 2003 și nu a unei situații de fapt.
În primul rând, existența evenimentelor ce au dus la refugierea autorilor reclamanților este o certitudine istorică, astfel că nu poate fi pusă la îndoială, violența și atrocitățile produse în timpul celui de-al doilea război mondial fiind menționate în toate cărțile de istorie.
Tot în ceea ce privește adevărurile istorice, este de necontestat că odată cu Tratatul d l Pariss -a stabilit pierderea de Nord si a În favoarea, dar și reprimirea de Nord, transferat în 1940 de Ungariei prin de la Viena, astfel că susținerile reclamanților cu privire la situația politică sunt pe deplin confirmate și de necontestat.
De asemenea, din actele și lucrările dosarului rezultă cu certitudine că autorii reclamanților au fost cetăți români toți având domiciliul în comuna pe, județ, unde au dobândit o serie de bunuri imobile filele 6 - 22, 42 - 45, 47 - 48), fiind nevoiți să se refugieze în Germania, de unde au fost ulterior din nou forțați să plece, fără însă a li se permite să rămână în localitatea unde s-au născut sau au locuit, aceasta rămânând sub autoritatea fostei
Din declarația martorului audiat în cauză, A, rezultă cu certitudine că autorii reclamanților și chiar o parte din reclamanți au fost refugiați în Germania, de unde au fost obligați să se întoarcă în România.
De asemenea, mai rezultă că autorii reclamanților au fost amenințați cu deportarea de autoritățile, care nu le-au emis documente la acea dată.
Instanța reține declarația acestui martor, care a fost martor ocular, constatând ex propriis sensibus această situație, la o vârstă la care putea discerne adevăratele evenimente, având vârsta de 12 ani.
Chiar dacă a trecut o perioadă considerabilă de timp instanța a reținut declarația martorului, acuratețea producerii evenimentelor neputând fi depreciată de distanța mare în timp la care au fost relatate, datorită impactului major pe care acestea l-au avut asupra martorului, după cum am arătat, acesta trăind personal acele vremuri.
De asemenea, declarația martorului audiat în cauză se coroborează din plin cu celelalte declarații notariale existente la dosarul cauzei, având, inițial, forța probantă a unui înscris sub semnătură privată (început de dovadă scrisă), datorită faptului că se referă la anumite împrejurări ce nu au putut fi constatate personal de către notar, deci neavând forța probantă a unui înscris autentic.
Mai mult decât atât, înscrisurile nici nu au fost contestate de către pârât, astfel că acestea forța probantă a unui înscris autentic.
Față de toate actele și lucrările dosarului, instanța reține că reclamanții au făcut dovada evenimentelor trăite de către autorii lor și a persecuțiilor la care au fost supuși și nu în ultimul rând a imposibilității reîntoarcerii în localitatea natală.
Nu în ultimul rând, instanța apreciază că dovedirea persecuțiilor la care au fost supuși autorii reclamanților este posibilă și prin administrarea dovezii testimoniale, raliindu-se astfel la practica iar instanței supreme care a statuat într-o decizie de speță că: " situațiilor de persecuție, din motive politice sau etnice, se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibilă, prin orice mijloace de probă, prevăzute de lege, deci și cu declarații de martori."
În aceste condiții, în raport de dispozițiile legale interne, dar în special la dispozițiile internaționale prioritare - redate mai sus și ratificate de România - autorii reclamanților în urma unor evenimente survenite înainte de 1 ianuarie 1951 și unor temeri justificate de a fi persecutată datorită rasei, religiei, naționalității, apartenenței la un anumit grup social sau opiniilor sale politice s-au aflat în afara țării a cărei cetățenie o aveau și nu au putut să se întoarcă în țara a cărei cetățenie o aveau.
În acest sens, instanța se raliază și practicii judiciare incidente, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție Secția de contencios administrativ, decizia nr. 173 din 21 ianuarie 2004, Curtea Supremă de Justiție Secția de contencios administrativ, decizia nr. 3032 din 16 octombrie 2002,.C Înalta Curte de Casație și Justiție Secția de contencios administrativ și fiscal decizia nr. 888 din 15 februarie 2005.
Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea și a constatat că autorii reclamanților, și, au calitatea de refugiați ca urmare a stării de război.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 382 din 15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Iașis -a admis apelul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 11482/20.10.2008 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care a schimbat-o în tot.
În consecință, s-a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor
În pronunțarea acestei soluții, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele considerente, raportat la motivele de apel învederate:
În ce privește nelegala citare a pârâtului la prima instanță, tribunalul reține că acest motiv de apel este neîntemeiat. Astfel, pentru fiecare termen de judecată procedura de citare cu pârâtul a fost îndeplinită, pe dovezile de citare fiind aplicată ștampila F, - NA. - Direcția Generală a Finanțelor Publice Calitatea procesual pasivă a Statului Român și cea de reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român este conferită de dispozițiile art. 3 pct. 48 din nr.HG 386/2007 în vigoare la momentul formulării acțiunii (art. 3 pct. 81 din nr.HG 34/2004 în vigoare la momentul soluționării prezentului apel), Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I fiind structura subordonată Ministerului Finanțelor Publice, potrivit acelorași acte normative menționate. În raport de cele expuse, tribunalul constată neîntemeiate criticile aduse de pârât hotărârii instanței de fond cu privire la citarea sa și la calitatea procesual pasivă a Statului Român.
În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, tribunalul constată întemeiate susținerile apelantei referitoare la acest aspect. Prima instanță a fost investită de reclamanții, și cu soluționarea acțiunii având ca obiect stabilirea calității de refugiat a autorilor reclamanților - bunicii și și părinții și, ca urmare a stării de război și a ocupării de către ruși, acțiunea fiind întemeiată în drept pe prevederile art. 111 Cod procedură civilă. De asemenea, reclamanții au invocat scutirea acțiunii de plata taxei de timbru și timbru judiciar în baza art. 6 din Legea nr. 290/2003. Acest act normativ invocat de reclamanți reglementează procedura acordării de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietatea acestora, sechestrate, reținute sau rămase în, de Nord și, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de între România și Aliate și Asociate, semnat la la 10.02.1947.
Dovada refugiului se stabilește în condițiile procedurii reglementate de Legea nr. 290/2003, de către comisia județeană special constituită în baza legii menționate - art. 8 alin 2 indice 1. Cu actele depuse la prima instanță, reclamanții au probat inițierea acestei proceduri, prin hotărârea nr. 371/18.04.2008 a Comisiei Județene I de aplicare a Legii nr. 290/2003 (fila 86) fiind respinsă cererea reclamanților din prezenta cauză, motivat de lipsa dovezilor privind calitatea de refugiat a proprietarului, a dreptului de proprietate și a calității de moștenitor legal.
Stabilirea calității de refugiat vizează practic stabilirea unei situații de fapt, împrejurare ce excede cadrului legal invocat de reclamanți - art. 111 Cod procedură civilă potrivit căruia "Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului".
În aceste condiții, acțiunea de față apare ca inadmisibilă, stabilirea calității de refugiat cât și a drepturilor ce derivă din această calitate putând opera în condițiile legii speciale 290/2003. Mai trebuie menționat că prin reținerea ca întemeiată a excepției inadmisibilității nu se poate considera că reclamanților le este îngrădit accesul la justiție, atât timp cât controlul judecătoresc este asigurat în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 290/2003, (astfel hotărârile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților prin care se soluționează contestațiile formulate împotriva hotărârii comisiei județene sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile Legii nr. 554/2004 art. 8 alin 3 - 5, hotărârile pronunțate de tribunal fiind supuse căilor de atac prevăzute de lege alin 6).
Pentru considerentele expuse, tribunalul a constatat întemeiat apelul formulat în baza art. 295, 296 Cod procedură civilă și ca urmarea admiterii acestuia a respins ca inadmisibilă acțiunea.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții, criticând hotărârea atacată ca fiind nelegală.
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că prin acțiunea introductivă la instanță au solicitat în temeiul dispozițiilor art. 111 Cod procedură civilă să se constate că bunicii și părinții lor au avut calitatea de refugiați ca urmare a stării de război și ocuparea de către ruși.
Consideră că soluția pronunțată de tribunal este nelegală întrucât în mod greșit s- admis excepția inadmisibilității acțiunii promovate cu motivarea că cele solicitate vizează stabilirea unei situații de fapt ce trebuie constatată și contestată în procedura prevăzută de Legea nr. 290/2003.
Susțin recurenții că prin acțiunea în constatare promovată au urmărit obținerea unei hotărâri judecătorești în constatarea existenței unui drept, în speță dreptul de refugiat, fără a tinde prin această acțiune ca pârâtul să fie obligat la executarea vreunei prestații, ci numai la constatarea de către instanță a unor raporturi juridice, atâta vreme cât reclamanții nu au calea unei acțiuni în realizarea dreptului.
Apreciază că în mod greșit instanța de apel reținut că pentru a se constata calitatea de refugiat calea în justiție este procedura conferită de Legea 290/2003, deoarece în această procedură instanța verifică documentele depuse, printre care și dovada calității de refugiat și modalitatea de acordare sau nu a despăgubirilor aferente. Legea nu prevede că instanța de judecată investită cu soluționarea vreunei contestații în această procedură ar putea să constate calitatea de refugiat.
În drept sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă solicitându-se admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului și a menținerii sentinței Judecătoriei Iași.
Intimatul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului întrucât în mod corect a fost admis apelul formulat de Statul Român.
Intimatul arată însă că instanța de apel reținut greșit că în ce privește nelegala citare a pârâtului la prima instanță, deci referitor la excepția lipsei calității de reprezentant, Statul Român a fost citat pentru fiecare termen de judecată la sediul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului I, structură subordonată Ministerului Finanțelor Publice. Arată că reprezentarea Statului Român nu se poate face decât în baza unui mandat special pentru fiecare cauză în parte, mandat care în speță nu a fost acordat, ceea ce ar conduce la admiterea excepției lipsei calității de reprezentare.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, arată intimatul că instanța de fond în mod greșit a reținut dispozițiile Legii nr. 290/2003 deoarece această lege reglementează acordarea unor despăgubiri sau compensații pentru bunurile reținute sau rămase în, de Nord și nu conține reglementări cu privire la stabilirea statutului de refugiat solicitat de reclamanți, aspect reglementat de dispozițiile nr.OUG 105/1999, aprobată prin Legea 189/1999.
Arată că reclamanții au eludat aceste din urmă acte normative cuprinse în legi speciale, iar instanța de fond fără analiza cadrul legal special, s-a pronunțat în mod nelegal cu privire la calitatea de refugiat a reclamanților.
Susține intimatul prin întâmpinare că dacă se au în vedere dispozițiile Legii nr. 290/2003, Statul Român nu are calitate procesuală pasivă în atare litigii, calitatea procesuală revenind Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
Se solicită prin întâmpinare admiterea excepțiilor și respingerea recursului cu menținerea în parte a deciziei atacate în ce privește admiterea apelului formulat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Analizând actele și lucrările dosarului raportat la motivele de recurs învederate, apărările formulate și dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește punctul de vedere exprimat de intimatul Statul Român prin întâmpinarea formulată asupra modului în care au fost soluționate excepțiile referitoare la lipsa calității de reprezentant și a calității procesuale pasive, Curtea va constata din examinarea actelor de la dosar că pârâtul Statul Român nu a formulat în cauză recurs împotriva deciziei instanței de apel. În atare circumstanțe, structura și regulile ce determină limitele recursului obligă instanța de recurs să examineze numai motivele de casare invocate de parte, referitoare strict la hotărârea pe care a recurat-o, fără a se putea extinde investigația juridică asupra altor motive, cu excepția celor de ordine publică.
Ca atare, criticile privind soluționarea greșită în accepțiunea intimatului a excepțiilor privind lipsa calității de reprezentant și a calității procesuale pasive nu pot fi luate în considerare atâta timp cât pârâtul Statul Român nu a exercitat calea de atac prevăzută de lege, iar aspectele invocate nu pot fi circumscrise unor motive de ordine publică ce ar putea fi analizate chiar din oficiu de către instanța de judecată.
Cum recursul este conceput ca o cale extraordinară de atac, controlul judiciar al hotărârii recurate nu poate fi realizat decât strict în limitele motivelor expres prevăzute de lege și invocate prin calea de atac promovată, drept pentru care aspectele invocate în privința excepțiilor privind lipsa calității de reprezentant și lipsei calității procesuale pasive nu vor fi analizate întrucât au fost tranșate definitiv prin decizia tribunalului în privința căreia Statul Român nu a formulat recurs.
În ceea ce privește criticile formulate de reclamanții - recurenți referitoare la respingerea acțiunii ca inadmisibilă, acestea vor fi înlăturate ca fiind neîntemeiate, avându-se în vedere faptul că prin decizia atacată tribunal a apreciat corect că prin acțiunea în constatarea calității de refugiat întemeiată pe dispozițiile art. 111 cod procedură civilă reclamanții urmăresc stabilirea unei situații de fapt ce trebuie constatată și contestată doar în procedura derulată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 290/2003.
În speță, inițial, reclamanții s-au adresat, la data de 5.05.2004 în procedura specială reglementată de Legea nr. 290/2003, Comisiei Județene I de aplicare a Legii nr. 290/2003 prin care au solicitat acordarea de compensații sau despăgubiri pentru un imobil format din două case de locuit, anexe și teren agricol în suprafață de 6 ha. teren ce ar fi aparținut lui și, precum și lui și, situate în localitatea pe, de, Ucraina.
Prin Hotărârea nr. 371 din 18.04.2008 emisă de Comisia Județeană I de Aplicare a Legii nr. 290/2003 s-a respins cererea reclamanților privind acordarea de despăgubiri sau compensații motivat de faptul că solicitanții nu au făcut dovada calității de refugiat a proprietarului, a dreptului de proprietate și a calității de moștenitor legal, nefiind astfel întrunite cerințele prevăzute de Legea nr. 290/2003 și nr.HG 1120/2006.
Împotriva Hotărârii nr. 371 din 18.04.2008 emisă de Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 290/2003 reclamanții au formulat contestație la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, contestație ce nu le- fost încă soluționată.
În procedura derulată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 290/2003 beneficiarii măsurilor reparatorii pentru bunurile sechestrate, reținute sau rămase în, de Nord și, ca urmare stării de război și a aplicării Tratatului de de la din 1947, trebuie să facă dovada că au avut în proprietate (ei sau autorii lor) la momentul refugiului, bunurile pentru care solicită acordarea măsurilor reparatorii. Prin urmare și stabilirea calității de refugiat, precum și a drepturilor ce derivă din această calitate poate fi constatată de organele cu activitate jurisdicțională în procedura derulată în temeiul legii speciale, instanțelor de judecată revenindu-le competența să efectueze controlul judecătoresc doar în condițiile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 290/2003, în procedura Legii contenciosului administrativ.
Cum în mod judicios instanța de apel a reținut că reclamanții trebuie să urmeze calea procedurii speciale privind stabilirea calității de refugiat a autorului comun, Curtea va constata că motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu este incident în cauză.
Considerentele de mai sus conduc și la concluzia că instanța de apel nu a denaturat în nici un fel înțelesul și conținutul actului juridic dedus judecății pentru a fi aplicabil motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă.
Susținerea motivului de recurs înscris în art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă referitor la nemotivarea hotărârii ori motivare contradictorie este contrazisă de conținutul deciziei atacate în care se regăsesc argumentele care susțin soluția tribunalului, cu referire punctuală asupra criticilor aduse prin motivele de apel.
În consecință, pentru considerentele expuse, stabilindu-se caracterul neîntemeiat al criticilor formulate, recursul reclamanților urmează a fi respins în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, cu menținerea ca legală a deciziei civile nr. 382/15 aprilie 2009 a Tribunalului Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanții, G și - (aceștia din urmă în calitate de moștenitori ai defunctei ) împotriva deciziei civile nr. 382 din 15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
02 ex.
19.11.2009
Tribunalul Iași
Jud.
Jud.
Președinte:Cristiana AngelescuJudecători:Cristiana Angelescu, Cristina Văleanu, Viorica Olariu
