Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 451/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 451/R/2009
Ședința publică din 2 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Andrea Chiș
JUDECĂTORI: Andrea Chiș, Carmen Maria Conț Silvia
-
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtele FEDERAȚIA COMUNITĂȚILOR DIN ROMÂNIA - și COMUNITATEA DIN B M și recursul declarat de reclamanta -, împotriva deciziei civile nr. 217/A din 11 septembrie 2008 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe ârâții p. jr. și, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantei recurente, avocat, din Baroul Maramureș, reprezentanta pârâtelor recurente Federația Comunităților din România - și Comunitatea din B M, consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebată fiind reprezentanta pârâtelor recurente Federația Comunităților din România - și Comunitatea din B M, arată că părțile pe care le reprezintă nu renunță la cererea de suspendare a executării hotărârii recurate și depune la dosar un script intitulat "Precizări" prin care pârâtele recurente arată că își mențin cererea de suspendare a executării hotărârii recurate, la care au atașat xerocopii după art. 29-30 din Constituție și Hotărârea privind recunoașterea Statutului Federației Comunităților din România - publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 670/29.IX.2008.
Reprezentanta pârâtelor recurente solicită acordarea unui termen de judecată pentru achitarea cauțiunii, arătând că la termenul de judecată din 16 februarie 2009, nu a înțeles că trebuie să achite cauțiunea de 11930,5 lei în situația în care pârâtele recurente nu renunță la cererea de suspendare a executării hotărârii recurate.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită respingerea cererii de amânare formulată de reprezentanta pârâtelor recurente, arătând că, la termenul de judecată din 16 februarie 2009, instanța a pus în vedere reprezentantei pârâtelor recurente să depună la dosar o cerere prin care acestea renunță expres la cererea de suspendare a executării hotărârii recurate sau să achite cauțiunea.
Curtea, în urma deliberării, respinge cererea de amânare formulată de reprezentanta pârâtelor recurente, respinge cererea de suspendare pentru nedepunerea cauțiunii și, nefiind alte cereri sau excepții, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra celor două recursuri.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului declarat de reclamantă așa cum a fost formulat în scris, cu cheltuieli de judecată în sumă de 7180 lei, reprezentând onorariu avocațial în sumă de 1500 lei, conform chitanțelor pe care le depune la dosar, iar diferența de sumă reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și cheltuielile efectuate cu deplasarea la instanță. Susține oral motivele de recurs.
Reprezentanta pârâtelor recurente solicită respingerea recursului declarat de reclamanta, menținerea hotărârii pronunțate de către instanța de apel în ce privește respingerea apelului pentru acordarea diferențelor reprezentând valoarea actualizată a investițiilor la o sumă de 247.420 lei, cu cheltuieli de judecată aferente, pentru motivele arătate pe larg prin întâmpinarea depusă la dosar.
Solicită admiterea recursului formulat de pârâtele Federația Comunităților din România - și Comunitatea din B M, așa cum a fost formulat în scris, pentru motivele arătate pe larg în memoriul de recurs. Depune "Concluzii scrise", pe care le susține oral.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită respingerea recursului declarat de pârâtele Federația Comunităților din România - și Comunitatea din B M, pentru motivele arătate pe larg prin întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 5925 din 30 noiembrie 2007 Judecătoriei Baia Mare, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantei, invocată de pârâta Federația Comunității din România - Comunitatea B M, fiind admisă în parte acțiunea civilă exercitată de reclamanta împotriva pârâților și Federația Comunităților din România - Comunitatea din B M, cu consecința obligării pârâtei Federația Comunităților din România - Comunitatea din B M la plata către reclamanta a sumei de 119.305 RON, cu titlu de despăgubiri și a cheltuielilor de judecată în sumă de 5201 RON.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, între reclamantă și pârâtul, s-au încheiat următoarele contracte de închiriere privind spațiul de locuit situat în B M,-, contractul de închiriere pe perioada 9.08.1995-31.07.2000; 17.10.2000-1.08.201; 13.09.2001 - 31.07.2002; 19.07.2002 - 1.08.2003; 1.08.2003-30.07.2004; 1.08.2004-31.07.2005 și 1.08.2005 - 31.07.2006.
Reclamanta apare ca și tolerat în spațiul închiriat de pârâtul începând cu 1 august 2003, iar apoi în contractele de închiriere încheiate în perioada 1.08.2004-31.07.2007 și în 1.08.2005.-31.07.2007.
S-a probat, în cauză, că reclamanta, împreună cu pârâtul, au amenajat mansarda imobilului situat în B M,-, proprietatea Comunității din B M, au efectuat tencuieli interioare și exterioare, au construit pereți despărțitori, necesari unui spațiu de locuit, au montat pardoseala, au vopsit bucătăria, au schimbat geamurile și ușile, au executat instalația de apă, energie electrică și gaz și au montat gresie și faianță, pârâta Comunitatea fiind de acord cu efectuarea acestor investiții.
Contribuția mai Mar eclamantei la efectuarea lucrărilor a fost recunoscută și de pârâtul, aceasta fiind apreciată la 80% din valoarea lucrărilor efectuate.
Instanță a luat în calcul contravaloarea materialelor și a manoperei, fără a ține seama de contribuțiile la asigurări sociale, asigurări de sănătate, ajutor de șomaj, fond asigurare accidente, comisioane.
S-a reținut că, în speță, sunt aplicabile principiile îmbogățirii fără justă cauză și nu cele care guvernează contractele de închiriere.
În ceea privește termenul de prescripție, acesta este cel prevăzut de art. 8 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, de trei ani de la data la care reclamanta nu a mai beneficiat de aceste lucrări.
Referitor la cererea reclamantei de a se stabili contravaloarea investițiilor raportat la valoarea de circulație actuală a imobilului, instanța nu a considerat cererea întemeiată.
Prin decizia civilă nr. 217/A din 11.09.2008 Tribunalului Maramureș, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamantă și de pârâta Federația Comunităților evreiești din România.
În considerentele acestei decizii, tribunalul, analizând excepțiile formulate de către apelanta Federația Comunităților, a constatat că acestea au fost corect respinse ca nefondate de prima instanță.
Aceasta, deoarece, în ce privește excepția insuficientei timbrări a pretențiilor solicitate în fața primei instanțe, tribunalul are posibilitatea, potrivit art. 20 alin. (5) din Legea 146/1997, să oblige partea la plata taxelor judiciare de timbru aferente. Aplicarea acestor dispoziții în cauză nu s- impus, întrucât apelanta timbrat acțiunea sa la cuantumul pretențiilor admise.
Apelanta reclamantă are calitate procesuală în cauză, justificată prin interesul acesteia în a recupera contravaloarea investițiilor aduse imobilului în litigiu.
În ceea ce o privește pe apelanta Federația Comunităților, aceasta este proprietara imobilului, care a încheiat contractele de închiriere cu pârâtul, reclamanta locuind ca tolerată în imobilul respectiv, prin urmare, calitatea sa procesuală pasivă nu poate fi pusă în discuție.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de apelanta Federația Comunităților din România, dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut în momentul în care aceasta nu a mai beneficiat de investițiile aduse imobilului, prin urmare acțiunea a fost introdusă în termenul general de prescripție de trei ani prevăzut de Decretul 167/1958.
Cu privire la motivul din apelul pârâtei privind înlăturarea acesteia de la plata despăgubirilor și cel din apelul reclamantei de a-i fi acordate despăgubiri mai mari, în cuantumul total de 247.420 lei, ambele au fost respinse, reținându-se că judecătoria a apreciat în mod corect cuantumul acestora.
În primul rând, efectuarea acestor îmbunătățiri, reparații și extinderi la imobil s-au făcut cu acordul proprietarului și în baza unor autorizații.
Apelanta nu a făcut dovada că ar fi investit în apartament întreaga sumă rezultată din vânzarea unui apartament. Pe de altă parte, a susținut că îmbunătățirile s-au făcut împreună cu pârâtul . Este adevărat că acesta nu a solicitat restituirea sumei investită în construcție, însă apelanta reclamantă a recunoscut că investițiile s-au efectuat sub durata concubinajului cu pârâtul, ea locuind în acea perioadă în calitate de tolerată în imobilul respectiv.
Tribunalul a apreciat, din aceste considerente, că suma stabilită de judecătorie, de 119.305 lei, fost apreciată corect, renovarea casei realizându-se aproape din temelie, aceasta fiind mansardată și făcută locuibilă la un standard apreciabil.
Împotriva acestei decizii, au declarat în termen legal apel reclamanta și pârâta Federația Comunităților din România -, în nume propriu și în calitate de reprezentantă Comunității din B
Reclamanta solicitat modificarea deciziei, în sensul admiterii apelului ei, schimbării sentinței apelate, cu consecința admiterii în întregime a acțiunii și obligării pârâtei la plata sumei totale de 247.420 lei, cu titlu de despăgubiri.
În motivarea apelului ei, reclamanta învederează că suma indicată în recurs reprezintă valoarea cu care a fost micșorat patrimoniul ei și majorat patrimoniul pârâtei, întrucât, așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați, reclamanta investit în bunul proprietatea pârâtei, în întregime, contravaloarea sumei primită din vânzarea apartamentului proprietatea ei.
Pârâta Federația Comunităților din România -, prin întâmpinare (41-43), a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat, pe motiv că principiul îmbogățirii fără justă cauză privește doar cheltuielile necesare și utile efectuate în calitate de chiriaș al imobilului, or, în speță, reclamanta a avut doar calitatea de tolerată, chiriaș fiind concubinul ei, pârâtul, ea, oricum, neputând dovedi cu probe pertinente că a folosit integral suma de bani obținută în urma vânzării apartamentului proprietate personală în renovarea imobilului în litigiu. Oricum, nu sunt întrunite condițiile pentru plata despăgubirilor, câtă vreme proprietarul a fost lipsit de folosința imobilului din anul 1995, iar chiriașii au beneficiat de scutiri la plata chiriei pe perioada preluării investițiilor, tocmai în considerarea acestei împrejurări. În plus, clădirea este o fostă baie rituală, fiind situată în curtea sinagogii și având o destinație specială, reglementată prin OUG nr.36/2002, în realitate, pârâtele fiind private de folosirea unui patrimoniu sacru.
Pârâta Federația Comunităților din România -, în nume propriu și în calitate de reprezentantă Comunității din B M, în recursul propriu, a solicitat modificarea deciziei obiect al recursului, în sensul admiterii apelului ei, schimbării sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii, reținându-se excepțiile insuficientei timbrări, reclamanta neachitând anticipat diferența de taxă judiciară de timbru, a lipsei calității procesuale active a reclamantei, precum și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor recurente, fiind vorba de o acțiune în constatarea dobândirii bunurilor comune sub durata concubinajului, reclamanta tolerată concubină neavând un drept propriu în raport cu proprietarul imobilului, deci nici calitate procesuală într-o acțiune directă împotriva acestuia.
În plus, pârâta Federația Comunităților din România - nu este proprietară imobilului, în CF 1846 B figurând ca proprietară tabulară Comunitatea din B M, sub denumirea Comunitatea din B M, la vremea respectivă (25.04.1885), federația apărând ca titulară în contractul de închiriere încheiat cu pârâtul în temeiul Regulamentului de Organizare și Valorificare Imobilelor ce fac parte din patrimoniul comunităților evreiești din România.
Aceste două excepții nu au fost ridicate în fața instanței de fond, astfel că motivarea instanței de apel, în sensul că-și însușește argumentele instanței de fond, echivalează cu o nemotivare.
Greșit a fost respinsă excepția prescripției extinctive, prescripția începând să curgă în anul 2001, când reclamanta nu mai apare înscrisă în contractul de locațiune și nici măcar tolerată, la solicitarea expresă a titularului de contract, ea indicând, în chiar cererea de chemare în judecată, că se afla în concubinaj notoriu cu pârâtul în perioada 1995 - 2000, vizitele ei ocazionale pe la fostul concubin neechivalând cu o folosire permanentă investițiilor din imobil. Înscrierea ei în unele contracte de locațiune este inopozabilă pârâtelor recurente, aceste contracte ne mai fiind semnate de reclamantă din anul 2000 la rubrica chiriaș și neîntrerupând, astfel, cursul prescripției.
În fața instanței de apel, s- mai invocat și inadmisibilitatea acțiunii în constatare, în condițiile în care există posibilitatea unei acțiuni în realizare, excepție asupra căreia instanța de apel nu s-a pronunțat.
Instanța de apel respins apelul pârâtelor, fără a se pronunța pe fondul acestuia, nefiind îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză, respectiv o mărire a patrimoniului îmbogățitului, corelativ cu micșorarea patrimoniului însărăcitului și lipsa cauzei legitime pentru aceste efecte.
În realitate, îmbunătățirile au fost efectuate în temeiul unor raporturi contractuale, cei doi concubini solicitând și obținând efectuarea unor investiții care au servit exclusiv interesului lor, beneficiind de scutiri la plata chiriei pe toată perioada efectuării acestora și chiar după, vreme de 11 ani, astfel că nu se poate vorbi de lipsa justei cauze.
În ceea ce privește sporul de valoare, doar o parte din investiții au fost efectuate cu acordul proprietarului, îmbogățirea fără justă cauză limitându-se numai la lucrările necesare și utile aduse imobilului, nu și la cele ce constituie un lux și care sunt efectuate pe riscul locatarului.
La aprecierea valorii îmbunătățirilor, nu s- ținut seama de starea reală imobilului, suprafața folosită de locatar, utilitățile care există la data predării imobilului, valoarea lucrărilor ce intră în obligațiile chiriașului, includerea în despăgubirile acordate unor suma incerte ce n-au putut fi dovedite (contribuție CAS, fond asigurări accidente, etc), nefiind scăzute amortismentele pe perioada în care proprietarul a fost lipsit de folosința imobilului, fără a primi daune corespunzătoare.
Imobilul fiind un bun sacru, baie rituală și abator de păsări ritual, asupra sa nu se putea dispune decât cu acordul rabinatului, reclamanta neputând justifica folosința și îmbunătățirile aduse imobilului ulterior anului 2002, în lipsa acordului legal al cancelariei rabinice.
Pârâtul a decedat în cursul soluționării cauzei, iar moștenitorii acestuia nu au fost citați, și nu le-a fost comunicată hotărârea.
Reclamanta, prin întâmpinare ( 48-49), solicitat respingerea recursului pârâtelor ca nefondat, reclamanta achitând taxa de timbru ce i-a fost pusă în vedere de instanțe, având calitate procesuală activă, câtă vreme, împreună cu concubinul ei, a efectuat îmbunătățiri la imobilul obiect al litigiului, dreptul la acțiune nefiind stins prin prescripție, întrucât termenul de prescripție început să curgă de la data lipsirii ei de beneficiul investițiilor și nu de la data încetării locațiunii, excepția inadmisibilității acțiunii în constatare nu a fost ridicată în fața instanței de apel, oricum, acțiunea promovată fiind singura cale de recuperare investițiilor. Pe fond, celelalte susțineri nu subzistă, reclamanta, împreună cu concubinul, ei transformând o ruină într-o locuință tip, atât în perioada cât a avut calitatea de chiriaș, cât și după ce pierdut această calitate, gradul de uzură era avansat și nu mediu, utilitățile existau dar erau nefuncționale, imobilul având destinația de locuință și nu de baie rituală.
Toate investițiile au fost efectuate cu acordul proprietarului, așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar, iar chiria fost stabilită raportat la valoarea îmbunătățirilor, însă în sensul că ea a fost crescută după ce acestea au fost terminate și casa transformată din ruină în locuință, fără ca cei care au efectuat îmbunătățirile să fie indemnizați de proprietar.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, raportat la disp. art. 304 pct. 7 și 9 Cod proc.civ. ce constituie temeiul lor în drept, curtea constată următoarele:
În ceea ce privește recursul reclamantei, aceasta a solicitat majorarea cuantumului despăgubirilor la valoarea de circulație imobilului proprietatea sa pe care l-a înstrăinat pentru efectua investițiile în favoarea pârâtelor.
În realitate, în cazul îmbogățirii fără justă cauză, există o dublă limită a despăgubirii, în sensul că îmbogățitul nu poate fi obligat să plătească o sumă mai M decât valoarea îmbogățirii, iar însărăcitul nu poate pretinde o sumă mai M decât valoarea însărăcirii.
Suma cu care a crescut patrimoniul proprietarului imobilului o reprezintă contravaloarea investițiilor și nicidecum valoarea imobilului înstrăinat pentru efectuarea acestor investiții. Cu alte cuvinte, despăgubirea este limitată la cuantumul îmbogățirii, chiar dacă însărăcirea este mai
Pârâtele au invocat în recursul lor un motiv de nelegalitate referitor la calificarea juridică a acțiunii, susținând că nu poate fi vorba de o îmbogățire fără justă cauză, câtă vreme îmbunătățirile au fost efectuate cu acordul lor, în considerarea calității de chiriaș concubinului reclamantei, calitate pe care a avut-o și aceasta o perioadă de timp.
Cu toate acestea, chiar în motivele de recurs, pârâtele invocă împrejurarea că au avut un raport contractual cu concubinul reclamantei și că nu le privește împrejurarea că aceasta a efectuat investiții în imobil, ea neavând acțiune directă împotriva proprietarului, calitate procesuală activă având doar chiriașul.
În realitate, în raporturile dintre locatar și locator, sunt aplicabile disp. art. 1420 și 1421 civil, în sensul că locatorul trebuie să predea bunul în stare de funcționare, cu alte cuvinte, dacă este locuință, aceasta trebuie să fie locuibilă și trebuie să mențină lucrului închiriat conform acestei destinații, contravaloarea reparațiilor căzând în sarcina sa, cu excepția micilor reparații locative, care prin uz sunt în sarcina locatarului.
Pârâtele au invocat existența unei convenții cu locatarul în ceea ce privește deducerea îmbunătățirilor din chirie, însă nu au făcut dovada acestei împrejurări, din înscrisurile depuse la dosar ( 50-53 dosar curte, 12-14 dosar judecătorie), rezultând doar că îmbunătățirile au fost efectuate cu consimțământul lor și că pe viitor cuantumul chiriei va fi renegociat în funcție de noile condiții de locuit.
Prin urmare, nu s- făcut dovada existenței unui acord între locator și locatar cu privire la plata îmbunătățirilor, pentru a se vorbi de un just temei măcar în persoana concubinului.
În ceea ce o privește pe reclamantă, pârâtele au contestat calitatea ei de chiriaș, astfel că, raportat la aceasta, cu atât mai puțin se poate vorbi de un just temei, ce poate fi un contract.
Iată, deci, că nu subzistă motivul de recurs de nelegalitate în sensul art. 304 pct. 9 Cod proc. civ. cu privire la greșita calificare temeiului juridic al acțiunii, instanțele de fond apreciind în mod legal că este vorba de o îmbogățire fără justă cauză și că subzistă condițiile pentru despăgubirea însărăcitului.
Cu privire la motivele de recurs ale pârâtelor în ceea ce privește cuantumul despăgubirii, sub aspectul aprecierii valorii îmbunătățirilor, acestea vizează stări de fapt și converg spre o reapreciere a probelor. Este adevărat că instanța de apel nu motivat hotărârea sub acest aspect, însă, pentru a subzista motivul prev. de art. 304 pct. 7 Cod proc. civ. este necesar ca, în cazul luării în considerare a acestor motive, instanța de recurs să ajungă la o altă concluzie, altminteri, ea având posibilitatea să suplinească lipsa motivării, motivul prev. de art. 304 pct. 7 Cod proc. civ. fiind unul de modificare și nu de casare cu trimitere spre rejudecare, așa cum rezultă din disp. art. 312 alin. 3 Cod proc. civ.
În realitate, valoarea despăgubirilor fost stabilită de prima instanță cu luarea în considerare raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză, pârâtele limitându-se la a susține un grad de uzură mai mic și existența unor utilități funcționale, fără a dovedi aceste împrejurări.
În ceea ce privește includerea unor sume în cuantumul despăgubirilor, cum ar fi contribuția la asigurările sociale, ajutor șomaj, fond asigurare accidente etc. ce apar ca și cheltuieli de deviz în raportul de expertiză ( 255-263, 268, 282-289 dosar judecătorie), acestea nu au constituit motive de apel, neputând fi invocate în recursomissio medio, nepunându-se, oricum, problema nepronunțării asupra lor în apel.
În ceea ce privește amortismentele, pârâtele nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, nici în fața primei instanțe ( 270-271), nici în apel.
Calitatea de bun sacru nu prezintă relevanță, câtă vreme imobilul nu a avut această destinație în fapt, neputând fi utilizat fără îmbunătățirile efectuate de reclamantă și concubinul ei. În plus, pârâtele își invocă propria turpitudine, reprezentanții lor dându-și acordul în sensul efectuării îmbunătățirilor, fără aduce la cunoștința locatarului și familiei, respectiv concubinei acestuia destinația inițială imobilului, caracterul sacru al acestuia și necesitatea obținerii acordului rabinatului pentru schimbarea destinației.
Referitor la necitarea moștenitorilor pârâtului, decedat în cursul procesului, pârâtele recurente nu justifică un interes.
În ceea ce privește excepția prescripției extinctive, în contractele de închiriere nr. 389/24.07.2003, 400/23.07.2004, precum și 817/21.12.2005 ( 46-55), reclamanta apare ca și concubină, la poziția membră a familiei titularului de contract, contractul fiind semnat de pârâte, ceea ce echivalează cu o recunoaștere împrejurării că aceasta ocupa imobilul în perioada respectivă, astfel că termenul de prescripție a început să curgă, așa cum corect a reținut prima instanță, doar de la data când reclamanta a fost lipsită de beneficiul acestor investiții, acesta fiind momentul în care i s-a produs o pagubă în sensul art. 8 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, așa cum corect a reținut prima instanță.
Cu privire la timbraj, stabilirea acestuia este atributul instanței de judecată, în caz de insuficientă timbrare în fața primei instanțe, soluția fiind de dare în debit și nu de schimbare sau modificare hotărârii, așa cum rezultă din disp. art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Excepția inadmisibilității acțiunii în constatare fost invocată în fața instanței de apel, prin motivele de apel și aceasta nu s- pronunțat asupra ei, însă este nefondată, acțiunea nefiind una în constatare în sensul art. 111 Cod proc.civ. ci una în realizarea dreptului, în dispozitivul sentinței, prima instanță obligând pârâtele la plata unei sume de bani.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Federația Comunităților din România -, aceasta este fondată, întrucât, într-adevăr, potrivit cuprinsului cărții funciare, proprietara tabulară imobilului este Comunitatea din BM( 34-36 dosar judecătorie), în prezent pârâta Comunitatea din B M, ce are personalitate juridică ( 73 dosar judecătorie).
Întrucât proprietarul este cel care s-a îmbogățit, doar acesta are calitate procesuală pasivă în prezenta acțiune, recursul declarat de Federația Comunităților din România - în nume propriu urmând să fie admis sub acest aspect, în temeiul art.304 pct.9 Cod proc. civ. decizia recurată modificată în sensul admiterii apelului ei, schimbării sentinței apelate și respingerii acțiunii față de această pârâtă pentru lipsa calității procesuale pasive.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta FEDERAȚIA COMUNITĂȚILOR DIN ROMÂNIA - împotriva deciziei civile nr.217/A/ din 11 septembrie 2008 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr-, pe care o modifică, în sensul că, admite apelul declarat de pârâta FEDERAȚIA COMUNITĂȚILOR DIN ROMÂNIA -, în nume propriu, împotriva sentinței civile nr. 5925/30.11.2007 a Judecătoriei Baia -M, pe care o schimbă parțial, în sensul că respinge acțiunea față de această pârâtă pentru lipsa calității procesuale pasive.
Menține dispoziția din decizia apelată privind respingerea apelurilor declarate de reclamanta și de pârâta Federația Comunităților din România -, în calitate de reprezentant al pârâtei Comunitatea din B
Menține dispozițiile din sentință față de pârâta Comunitatea din B
Respinge recursurile declarate de reclamanta și de pârâta Comunitatea din B M, ca nefondate.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red. dact. GC
3 ex/24.03.2009
Jud.apel:,
Președinte:Andrea ChișJudecători:Andrea Chiș, Carmen Maria Conț Silvia
