Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 48/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 48/2010
Ședința publică de la 04 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Monica Maria Cismaru
JUDECĂTOR 3: Carla
Grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1556/11.11.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr-, având ca obiect acțiune în constatare.
Procedura legal îndeplinită.
Se constată că s-a înregistrat la dosar, prin serviciul registratură al instanței, în termenul de pronunțare acordat, concluzii scrise formulate de reclamanta recurentă prin mandatar ales, avocat. S-a atașat acestora, taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 RON și timbru judiciar de 0,15 RON.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 28 ianuarie 2010, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 1556/2009 Tribunalul Albaa admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Alba și a declinat în favoarea Judecătoriei Blaj competența de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamanta împotriva pârâților Statul Român reprezentat prin Consiliul Local al Comunei Crăciunelu de, Academia de Științe Agricole și Silvice "G - " și Stațiunea de cercetare Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că deși potrivit art. 35 raportat la art. 36 din Legea nr. 33/1994 competența de soluționare a acțiunilor având ca obiect exproprieri sunt de competența tribunalului în primă instanță, ÎCCJ prin Decizia nr. LIII/2007 a stabilit că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 se interpretează în sensul că aceste dispoziții nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobilele expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Reținând că în speță nu sunt incidente dispozițiile legii speciale, s-a avut în vedere valoarea imobilului revendicat și care după prețuirea reclamantei, conform cererii, este de 30000 euro, echivalentul în lei a 129.000 lei, astfel că potrivit art. 2 lit. "b" Cod procedură civilă competența aparține în primă instanță judecătoriei, motiv pentru care s-a declinat competența în favoarea judecătoriei competente teritorial.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Alba.
În motivarea recursului se arată că reclamanta a contestat legalitatea exproprierii efectuată prin Legea nr. 187/1945 asupra imobilului și constatarea nulității absolute a acestei exproprieri. Or, potrivit art. 2 alin.1 lit "f" Cod procedură civilă competența materială în procesele și cererile în materie de expropriere aparține Tribunalului Alba.
În drept se invocă art. 304 pct.9 și art. 3041Cod procedură civilă.
Intimata Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Bad epus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantă.
Se apreciază că prima instanță în mod corect, plecând de la decizia în interesul legii, a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile legii speciale, iar față de valoarea imobilului revendicat, competența nu aparține tribunalului, ci judecătoriei.
Aceeași poziție procesuală a exprimat-o și intimata Academia de Științe Agricole și Silvice "G - " prin întâmpinare.
Curtea, analizând sentința atacată prin raportare la criticile formulate, reține următoarele:
Recursul este fondat.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr- reclamanta a solicitat constatarea lipsei titlului valabil al Statului Român în raport de Constituția în vigoare la data exproprierii și constarea nulității absolute a exproprierii efectuate asupra imobilelor menționate în acțiune.
Pronunțând sentința, tribunalul face o aplicare greșită a deciziei nr. LIII/2007 a ÎCCJ în ceea ce privește competența de soluționare a cauzei.
Problema tranșată de instanța supremă pe calea recursului în interesul legii nu viza competența materială a instanțelor de a judeca astfel de cauze ci admisibilitatea acțiunilor întemeiate pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Instanța fondului susține că nemaifiind aplicabile dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, devin aplicabile dispozițiile dreptului comun referitoare la revendicarea imobilelor.
Instanța supremă statuează însă exact contrariul.
Astfel, în decizia menționată ÎCCJ menționează că "prin dispozițiile sale, Legea nr. 10/2001 a suprimat practic, posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate și, fără să diminueze accesul la justiție, a adus perfecționări sistemului reparator, subordonându-l, totodată, controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special.
Legea nr. 10/2001 suprimă, așadar, acțiunea dreptului comun al revendicării, dar nu și accesul la un proces echitabil, întrucât, ca lege nouă, perfecționează sistemul reparator și procedural, controlul judecătoresc al reparațiilor, prin accesul deplin și liber la trei grade de jurisdicție, în condițiile art. 21 alin. 1 și 3 din Constituție și ale art.6 alibn.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului".
Rezultă așadar că instanța supremă prin decizia pronunțată în recursul în interesul legii nu a tranșat problema competenței materiale a instanței de a soluționa acțiuni întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 33/1994, ci doar posibilitatea de a mai invoca astfel de dispoziții după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Instanța fondului face o confuzie între prevederile legale care reglementează competența si cele referitoare la admisibilitatea acțiunii.
Pe de altă parte, instanța nu are căderea de a modifica temeiul juridic al acțiunii și o acțiune în materie de expropriere să o transforme într-o acțiune de drept comun în revendicare, întrucât nu a fost sesizată cu o astfel de acțiune.
Având în vedere că instanța a fost investită cu o acțiune prin care se invocă nulitatea exproprierii, în cauză sunt incidente prevederile art. 2, pct.1, lit.f Cod procedură civilă potrivit cărora tribunalul judecă în primă instanță cererile în materie de expropriere, astfel că în mod greșit tribunalul a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe.
Faptul că reclamanta nu mai poate invoca dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 urmează a fi analizată de instanța competentă să soluționeze cererea formulată în materie de expropriere, respectiv tribunalul, acest aspect vizând admisibilitatea acțiunii formulate pe această cale după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și nu competența, cum greșit a menționat prima instanță.
Față de cele menționate, constatând că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 158, 159 raportat la art. 1 din Codul d e procedură civilă, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1556/2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția civilă și va casa sentința atacată cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare în fond aceleiași instanțe.
(continuarea deciziei civile nr. 48/04.02.2010 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar civil nr-)
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1556/2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția civilă.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare în fond aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 04.02.2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - - |
Grefier, |
.
Tehn.
7 ex/19.02.2010
Jud. fond -
Președinte:Anca NeamțiuJudecători:Anca Neamțiu, Monica Maria Cismaru, Carla
