Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 48/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1342/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 48
Ședința publică de la 18.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 2: Fănica Pena
JUDECĂTOR 3: Cristina Nica
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurenții-reclamanți, și împotriva încheierii din 15.01.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă (prin administrator judiciar provizoriu S) și intimata reclamantă.
are ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta-reclamantă și intimata-reclamantă, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale fără număr emise de Baroul București - Cabinet de avocat și recurenții-reclamanți, și, prin avocat G, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 04.09.2009, eliberate de Baroul București, lipsind intimata-pârâtă (prin administrator judiciar provizoriu S).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că s-a depus, prin serviciul registratură, din partea intimatei-pârâte, întâmpinare, în două exemplare.
Apărătorul recurenților-reclamanți solicită ca expertiza extrajudiciară depusă la dosarul cauzei să fie apreciată ca un înscris în susținerea cererii de recurs.
Curtea, după deliberare, reținând că expertiza extrajudiciară are valoarea probatorie a unui înscris, în majoritate, urmează a încuviința proba, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, potrivit art. 305 Cod procedură civilă, cu opinia separată a doamnei judecător, care apreciază că expertiza extrajudiciară are din punct de vedere probatoriu natura juridică a unei expertize, astfel că nu poate fi administrată în această fază procesuală, date fiind aceleași prevederi legale. Majoritatea apreciază că urmează să evalueze această probă ca fiind un înscris, în raport de celelalte probe administrate în cauză.
Părțile, prin avocați, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul în dezbaterea excepției inadmisibilității, invocate prin întâmpinare de către intimata, precum și a motivelor de recurs.
Apărătorul recurenții-reclamanți, și solicită respingerea excepților de inadmisibilitate și netimbrare a acțiunii, ca neîntemeiate, și admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare ca fiind apel.
Arată că încheierea recurată a fost pronunțată de un complet nelegal constituit, având în vedere că valoarea imobilului la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, precum și la momentul soluționării sale, era de 150.000 lei.
Apărătorul recurentei-reclamante și al intimatei-reclamante solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât încheierea a fost pronunțată de un complet nelegal constituit din trei judecători.
Arată că se impune admiterea recursului și repunerea cauzei pe rol, date fiind și dispozițiile exprese și imperative prevăzute de art. 931din Legea nr. 85/2006, care prevăd că obligațiile rezultate dintr-un antecontract de vânzare-cumpărare cu dată certă, anterioare deschiderii procedurii, în care promitentul-vânzător intra în procedura de insolvență, în speță intimata, vor fi executate de către administratorul judiciar/lichidator la cererea promitentului-cumpărător dacă prețul a fost achitat integral sau poate fi achitat la data cererii, bunul se află în posesia promitentului-cumpărător, iar prețul nu este inferior valorii de piață a bunului și nu are o importanță determinată pentru reușita unui plan de reorganizare. Depune la dosar și concluzii scrise.
Curtea, după deliberare, respinge excepția de netimbrare a cererii de recurs, având în vedere că la dosar s-a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. 2 liniuța a II-a din Legea nr. 146/1997.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, contată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 31 octombrie 2006 pe rolul Tribunalul București - Secția a VI- Comercială sub nr-, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâta Construcții, solicitând pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare - cumpărare asupra imobilului situat în B, str. -. - - nr. 14, sector 2, format din construcție compusă din subsol, parter, și etaj în suprafață de 137,30 mp. și terenul aferent construcției în suprafață de 210 mp.; cu cheltuieli de judecată.
Prin cererea reconvențională depusă la data de 15 decembrie 2006, pârâta a solicitat să se constate nulitatea absolută și să fie anulat antecontractul de vânzare - cumpărare din 18 martie 2004 și actul adițional nr. 1/2004 la antecontractul de vânzare - cumpărare.
Prin sentința civilă nr. 451 din 15 ianuarie 2007, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a admis excepția de netimbrare a cererii reconvenționale; a anulat cererea reconvențională ca netimbrată și a declinat competența de soluționare a cererii principale privind pe reclamanții, și și pe pârâta (fostă Construcții ), în favoarea Judecătoriei Sectorului 2
Cauza a fost înregistrată la data de 06 februarie 2007 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 2496 din 30 martie 2007, Judecătoria Sectorului 2 Baa dmis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 B și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții - pârâți, și în contradictoriu cu pârâta - reclamantă, în favoarea Tribunalului București - Secția Comercială; a constatat intervenit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Curții de APEL BUCUREȘTI pentru soluționarea conflictului negativ intervenit.
Prin sentința civilă nr. 23 din 05 iunie 2007, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a stabilit competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 2
Împotriva acestei hotărâri judecătorești la data de 13 iulie 2007 au declarat recurs reclamanții, și, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 7 august 2007.
Prin decizia nr. 8044 din 27 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul.
Cauza a fost reînregistrată la data de 04 martie 2008 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 4320 din 09 mai 2008, Judecătoria Sectorului 2 Bar espins acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu, ca neîntemeiată; a respins cererea reclamanților de obligare la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată; a disjuns cererea reconvențională formulate de pârâta - reclamantă în contradictoriu cu reclamanții - pârâți, și și a dispus formarea unui nou dosar.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, la data de 18 martie 2004, între reclamanți și pârâta (fostă Construcții ) s-a încheiat antecontractul de vânzare - cumpărare având ca obiect cumpărarea imobilului situat în B, str. -. - - nr. 14, sector 2, format din construcție compusă din subsol, parter si etaj în suprafață totală de 137,30 mp și terenul aferent construcției în suprafață de 210 mp.
Instanța a reținut faptul că prețul vânzării a fost stabilit la suma de 10.750 USD, achitat la momentul încheierii acestui antecontract.
Pentru acest imobil, pârâta, prin administrator, s-a obligat să îndeplinească toate formalitățile necesare autentificării contractului de vânzare - cumpărare până la termenul convenit, respectiv până la data de 29 martie 2004.
Prin actul adițional nr. 1 din 08 aprilie 2004 la antecontractul de vânzare - cumpărare, părțile au prelungit termenul stabilit inițial pentru încheierea contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică până la data de 26 aprilie 2004.
Potrivit dispozițiilor art. 1295 cod civil "vinderea este perfectă între părți și proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privința vânzătorului, îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului", vânzarea bunurilor imobile fiind guvernată de principiul încheierii contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică.
Prin promovarea unei acțiuni judecătorești în vederea pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare, trebuie îndeplinite patru condiții esențiale, respectiv: existența unui antecontract valabil încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 948 Cod civil, refuzul uneia dintre părți de a autentifica actul de înstrăinare, partea care a formulat cererea să-și fi îndeplinit obligațiile asumate prin convenția încheiată inițial și eventual, exercitarea dreptului de preemțiune, în situațiile expres prevăzute de lege.
Din analiza înscrisului intitulat "antecontract de vânzare - cumpărare" instanța a reținut faptul că aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile art. 948 Cod civil, deoarece din conținutul acestui act nu se poate concluziona că părțile au avut intenția reală de a vinde, respectiv de a cumpăra, motiv pentru care un astfel de înscris nu valorează ca fiind un antecontract valabil încheiat. Astfel, instanța a reținut faptul că singura sancțiune prevăzută de părți în caz de neîncheiere a contractului în formă autentică a fost pierderea banilor, aspect ce confirmă încă o dată faptul că părțile nu au acționat cu intenția de a vinde și respectiv de a cumpăra. Un argument în plus al celor reținute anterior, în sensul că părțile nu au avut în realitate intenția de a vinde și de a cumpăra, îl reprezintă și faptul că reclamanta nu a înțeles să înscrie acest antecontract la administrația financiară sau la Cartea Funciară, deși teoretic avea acest drept.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 23 iunie 2008 au declarat recurs reclamanții, și, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă la data de 10 iulie 2008.
Prin încheierea din 15 ianuarie 2009, în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a suspendat judecata recursului până la finalizarea procedurii insolvenței.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, potrivit cu care de la data deschiderii procedurii insolvenței se suspendă de drept toate acțiunile juridice sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 05 martie 2009 au declarat recurs reclamanții, și, care a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la 15 iunie 2009.
Prin primul motiv de recurs au invocat prevederile art. 304 pct. 1 raportat la art. 54 alin. 2 din Legea nr. 304/2004: hotărârea a fost pronunțată de un complet nelegal constituit.
În fapt, prin cerea de chemare în judecată au solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare - cumpărare privind imobilul situat în-, sector 2, compus din construcție subsol, parter și etaj și terenul aferent în suprafață de 137 mp.
Recurenții reclamanți au precizat că valoarea imobilului, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul soluționării sale, a fost de 150.000 lei.
În aceste condiții, completul de judecată al Tribunalului București, judecând în faza de apel, ar fi trebuit să fie compus din doi membri, conform art. 54 alin. 2 din Legea nr. 304/2004.
Pronunțând hotărârea atacată într-o compunere de trei membri, Tribunalul Bucureștia dat o hotărâre nulă absolut, impunându-se casarea acesteia.
II. Prin C de-al doilea motiv de recurs, au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă: hotărârea atacată este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Analizând dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, se constată că legiuitorul a stabilit că de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile juridice sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Interpretarea acestor dispoziții trebuie însă făcută coroborat cu dispozițiile art. 11 și art. 66 și următoarele din Legea nr. 85/2006 raportate la definițiile art. 3 din actul normativ în discuție.
Astfel, este evident că scopul urmărit de legiuitor prin această dispoziție a fost acela de a evita derularea în paralel cu procedura insolvenței a unor proceduri de competența exclusivă a judecătorului sindic.
Este firesc și cât se poate de logic ca drepturile de creanță ce fac obiectul verificărilor stabilite de Legea nr. 85/2006 în atribuția judecătorului sindic să nu poată fi valorificate, în paralel, în cadrul vreunei proceduri de drept comun.
Rezultă așadar că, odată deschisă procedura insolvenței, toate procedurile de competența judecătorului sindic deja inițiate intră sub incidența art. 36 din lege, acesta urmând a le soluționa în cadrul procedurii.
În ceea ce privește procedurile ce exced competenței acestuia, ele se vor derula în continuare.
Cert este că o procedură judiciară sau extrajudiciară oarecare purtată în contradictoriu cu o persoană juridică intrată în procedura insolvenței fie își va găsi soluționare în cadrul procedurii insolvenței (dacă intră în atribuțiile judecătorului sindic), fie va continua în afara procedurii insolvenței, în ipoteza în care nu este de competența judecătorului sindic.
Sub nicio formă nu se va putea dispune suspendarea unei acțiuni juridice dacă valorificarea dreptului de a face obiectul acesteia nu se va putea face în cadrul procedurii insolvenței.
În caz contrar s-ar ajunge în situația în care recurenții nu ar mai avea la dispoziție niciun instrument procedural prin intermediul căruia să-și valorifice dreptul ce face obiectul litigiului, ceea ce se constituie într-o încălcare flagrantă a liberului acces la justiție, consacrat de art. 21 din Constituție, precum și a dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Recurenții reclamanți au mai arătat că pronunțarea unei astfel de hotărâri care să țină loc de vânzare - cumpărare nu intră în atribuțiile judecătorului sindic, competența acestuia limitându-se strict la dispozițiile art. 11 din Legea nr. 85/2006.
Conform art. 11 alin. 2, atribuțiile judecătorului sindic sunt limitate la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței.
Textul art. 36 din legea nr. 85/2006 instituie o situație de excepție, motiv pentru care trebuie interpretat și aplicat strict, restrictiv, situațiilor pe care la reglementează, fiind inadmisibil ca o astfel de acțiune în constatare să fie asimilată unei acțiuni în realizarea creanțelor în sensul legii insolvenței.
De altfel, la termenul din 09 mai 2008, instanța de fond a respins cererea de suspendare formulată în temeiul art. 36, soluția de respingere a acestei cereri nu a fost atacată, rămânând irevocabilă și intrând astfel în sfera puterii lucrului judecat, argument absolut în sensul respingeri cererii reformulate în faza de apel.
La data de 27 august 2009 formulat întâmpinare intimata pârâtă, prin care a invocat excepția netimbrării recursului depus împotriva încheierii din 15 ianuarie 2009, arătând că cererea trebuia timbrată corespunzător cu valoarea imobilului în litigiu.
De asemenea, a invocat excepția inadmisibilității recursului. Recursul este inadmisibil, fiind declarat împotriva unei hotărâri irevocabile.
Potrivit prevederilor art. 299, coroborate cu art. 377 Cod de procedură civilă, pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege.
Drept urmare, încheierea din 15 ianuarie 2009 este irevocabilă, pronunțată de o instanță de recurs, astfel că recursul declarat împotriva acestei încheieri este inadmisibil.
Pe fond, intimata pârâtă a arătat că, potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței: "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau a bunurilor sale ".
În Legea nr. 85/2006, art. 36, nu este prevăzută nicio excepție care să permită ca unele acțiuni juridice împotriva debitorului să se suspende și alte acțiuni juridice să nu fie suspendate.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
1. În ceea ce privește inadmisibilitatea recursului, având semnificația juridică a caracterului nepermis de lege al unei asemenea căi de atac, Curtea are în vedere că, într-adevăr, potrivit art. 299 Cod procedură civilă, pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege.
Ceea ce pun în discuție recurenții reclamanți prin primul motiv invocat este însă tocmai caracterul irevocabil al încheierii criticate, susținând că, potrivit dispozițiilor legale, aceasta a fost pronunțată în calea de atac a apelului și, deci, de un complet constituit dintr-un număr greșit de judecători.
Spre deosebire de orice altă critică adusă unei hotărâri pronunțate de instanța inferioară în recurs, o asemenea susținere impune o verificare pe fond de către instanța de control judiciar a corectei calificări a căii de atac de către aceasta, deoarece, în ipoteza în care a făcut o greșită aplicare a legii sub aspectul menționat, deci atunci când cererea cu care a fost învestită era de fapt un apel, instanța superioară soluționează în realitate un recurs permis de prevederile art. 299 Cod procedură civilă.
Or, necesitatea unei asemenea verificări pe fond, impuse de logica reglementării căilor de atac și care trebuie să aibă loc în virtutea liberului acces la justiție reglementat de art. 21 din Constituție chiar în situația în care ar conduce la concluzia caracterului neîntemeiat al criticii formulate de către recurenți, exclude, prin aplicarea acestor principii cu forță juridică superioară dispozițiilor art. 299 Cod procedură civilă, reținerea inadmisibilitățiide planoa recursului fundamentat pe motivul respectiv.
Consecință a celor expuse mai sus, Curtea mai are în vedere că niciun alt motiv de recurs invocat pe lângă critica privind corecta calificare a căii de atac nu poate fi analizat de către instanța de control judiciar. Astfel, în situația în care critica respectivă este găsită întemeiată, se dispune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare în complet legal constituit, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă, iar în cazul în care este constatată nefondată, o asemenea analiză ar constitui o eludare a prevederilor art. 299 Cod procedură civilă.
În lumina considerentelor anterioare, Curtea va proceda în cauză numai la examinarea primului motiv invocat de către recurenții reclamanți.
2. Prin cererea de chemare în judecată cu care au învestit instanța, reclamanții au solicitat instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare cumpărare asupra imobilului situat în B, str. -. - - nr. 14, sector 2, format din construcție compusă din subsol, parter, și etaj în suprafață de 137,30 mp. și terenul aferent construcției în suprafață de 210 mp.
Prin antecontractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 18.03.2004, pârâta Construcții, în calitate de promitentă vânzătoare, s-a obligat să vândă reclamanților, și, în calitate de promitenți cumpărători, imobilul sus menționat, prețul stabilit fiind de 10.750 USD, echivalentul a 350.000.000 lei (ROL).
Sub un prim aspect, este necesar a se stabili dacă hotărârea judecătorească pronunțată de către Judecătoria Sectorului 2 B este supusă apelului, conform regulii generale instituite de art. 282 alin. 1 Cod procedură civilă, sau se încadrează în dispozițiile de excepție ale art. 2821Cod procedură civilă, text de lege ce prevede că: "Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere,litigii al căror obiect are o valoare depână la 1 miliard lei inclusiv -".
care există între redactarea actuală a art. 2821Cod procedură civilă și cea inițială, în forma avută până la intrarea în vigoare a Legii nr. 195/2004 demonstrează voința legiuitorului de a extinde sfera hotărârilor judecătorești supuse unei singure căi de atac, respectiv a recursului, pusă în practică prin suprimarea, în două etape - cea de-a doua marcată de adoptarea Legii nr. 219/2005 - a posibilității exercitării apelului împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în primă instanță în litigiile patrimoniale considerate de o importanță valorică mai redusă, în scopul asigurării celerității de soluționare a acestora.
Interpretarea teleologică a textului de lege menționat, în forma ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 219/2005, impune concluzia că sintagma "litigiu care are un obiect evaluabil în bani" vizează orice litigiu care are la bază o acțiune în justiție prin care se tinde a se proteja un drept patrimonial.
În funcție de natura conținutului lor, drepturile subiective civile se clasifică în drepturi patrimoniale și drepturi nepatrimoniale. Este patrimonial dreptul subiectiv al cărui conținut poate fi exprimat economic, în bani. Sunt patrimoniale dreptul real și dreptul de creanță. Este nepatrimonial (sau personal nepatrimonial) acel drept subiectiv al cărui conținut nu poate fi exprimat în bani, fiind indisolubil legat de persoana titularului său. În cea de-a doua categorie de drepturi intră cele care privesc existența și integritatea (fizică și morală) ale persoanei, cele care privesc identificarea persoanei și cele care decurg din creația intelectuală.
Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare este în fapt un antecontract, care nu transferă dreptul de proprietate, ci dă naștere la un drept de creanță, fiecare dintre părți fiind obligată - obligație de a face - față de cealaltă, să încheie contractul de vânzare-cumpărare, acțiunea având un asemenea obiect având astfel natura unei acțiuni personale.
Conform celor arătate anterior, dreptul de creanță în temeiul căruia promitenții cumpărători pot pretinde promitentei vânzătoare să încheie contractul de vânzare cumpărare asupra căruia părțile au convenit are caracter patrimonial.
Prin urmare, acțiunea prin care se urmărește valorificarea dreptului de creanță născut din actul juridic respectiv, prin pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare cumpărare, are, la rândul său, un caracter patrimonial.
Întrucât în cazul antecontractelor de vânzare cumpărare valoarea dreptului patrimonial ce urmează a fi transmis prin convenția asupra căreia poartă dreptul de creanță în discuție este stabilită chiar de părți în cuprinsul acestora, este rezonabil ca și instanța să aibă în vedere prețul respectiv, cu atât mai mult cu cât echivalența în bani a unui bun nu are precizia datelor cu care operează științele exacte, unanim acceptate de comunitatea științifică.
Față de aceste considerente, reținând că tribunalul a făcut o corectă aplicare a legii calificând calea de atac cu care a fost învestită ca fiind recurs, în temeiul art. 315 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenții-reclamanți, și împotriva încheierii din 15.01.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă (prin administrator judiciar provizoriu S) și intimata reclamantă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /Tehnodact. N /
2 ex./04.03.2010
- Secția a V-a Civ. -,
Jud. Sectorului 2. - Civ. -
Președinte:Mariana HaralambeJudecători:Mariana Haralambe, Fănica Pena, Cristina Nica
